joi, 31 ianuarie 2013

FULG DE NEA/COPO DE NIEVE/FLOQUET DE NEU


FULG DE NEA

Prinzi fulgul de nea ce plutește în aer,

fărâmi între dinți finețea sa corporală,
îi spargi legăturile dintre ramificații.

Faci așa ca să fumege armura-i de ghiață,
frângi falangele firului de apă sofisticat,
frumusețe finită făcută cu foarfeca frigului.
 

Iai fulgul ca pe un aliment oarecare,
topești forma înghețată ce-l înfășoară,
floare de nea crescută în grădina nimănui. 

COPO DE NIEVE

Cazas el copo de nieve que vuela en el aire,
desgarras con los dientes su fineza corporal,
aplastas los nudos de sus ramificaciones.

Haces que salga el humo de su armadura de hielo,
rompes las extremidades de la gota sofisticada,
belleza finita hecha con las tijeras del frío.

Coges el copo como a un alimento cualquiera,

fundes la helada forma que la envuelve,
flor de nieve crecida en jardín de nadie.

FLOQUET DE NEU

Atrapes el floquet de neu que flota en l’aire,
esmicoles entre dents la seua finor corporal,
li trenques els nus dels brancatges.

Fas així que fumege la seua armadura de gel,
romps les falanges del fil d’aigua sofisticat,
la bellesa finita desfeta amb les tisores del fred.

Agafes el floquet com un aliment qualsevol,
fons la forma gelada que l’embolcalla,
flor de neu crescuda en jardí de ningú.
 (trad. al catalán por Pere Bessó)

miercuri, 30 ianuarie 2013

EJERCITANDO EL PULSO de SAGRARIO HERNÁNDEZ (Sago Say)

EJERCITANDO EL PULSO

Hay días que escribo en espirales:
parten desde el ombligo las palabras
y se quedan dudando
si hacia arriba
o si por el contrario
descienden un peldaño y se comodan
en el rincón oscuro del rellano.
Allí se duermen -líquidas-
y ya no se despiertan hasta el alba.

Si toman rumbo al cielo
pretenden escalar hasta las tumbas
que flotan por el aire
y buscan en el calcio de los huesos
de todos los que antes se fundieron
con la lluvia y el viento
una señal que me hable del camino
que he de seguir trazando en cada gesto
en cada pensamiento
pero el aire las tienta y
en esa ingravidez de las atmósferas
se vuelven nube y caen hasta la tierra
baldía de los sueños sin futuro.

Hay días que escribo...
otros me escribe el día
según su parecer y su apetencia.


STIMULÂND PULSUL

Sunt zile când scriu în spirală:
 
cuvintele pornesc dinspre ombilic
și rămân nedecise
dacă să o ia în sus
sau în partea opusă,
coboară o treaptă și se aciuază
în ungherul întunecat din deșert.
Aici adorm -lichide-
și așa nu se mai trezesc până în zori.

De iau drumul spre cer
încearcă să urce până la mormintele
ce planează prin aer
și caută în calciul oaselor 

tuturor celor care înainte s-au  dus la fund
odată cu ploaia și vântul
un semn ce-mi vorbește de calea
pe care urmează să merg fiind în fiecare gest
în fiecare gând
însă aerul le încearcă
și astă lipsă de gravitate a atmosferelor
se preface în nori și cad la pământ
adunătură de visuri fără de viitor.

Sunt zile când scriu...
în altele sunt scrisă de ele
după părerea și gustul lor.

ACVARIU/ACUARIO/AQUARI


ACVARIU

Urmele noastre uitate în nopțíle de nesomn,
pești multicolori ieșiți prin efracție din acvariu,
înotând în căutarea mării pe care au pierdut-o.

Plante acvatice ce prind rădăcini pe pereți,
se încolăcesc în jurul fiecărui lucru,
o scoică de mare înghite încet deștepul.

Valuri și voci obosite se lovesc de vid,
nu mai e mult și peștii vor ațipi pe sub ape,
legănați pe rând de razele reci ale lunii.

ACUARIO

Nuestros rastros olvidados en las noches de insomnio,
peces multicolores salidos con fuerza desde su acuario,
nadando en busca del mar que han perdido.

Plantas acuáticas que germinan en las paredes,
se envuelven encima de cualquier cosa,
una concha de mar se traga lentamente el despertador.

Las olas y las voces cansadas golpean el vacío,
un poco más y los peces se adormecerán bajo el agua,
balanceados uno a uno en los rayos de la luna.



AQUARI

Les nostres empremtes oblidades en les nits d’insomni,
pe
ixos multicolors eixits per efracció de l’aquari,
nedant a a la recerca del mar que han perdut.

Plantes aquàtiques que arrelen en les parets,
s’enredren al voltant de cada cosa,
una conquilla de mar lentament engoleix el despertador.

Les ones i les veus cansades es colpeixen al buit,
de seguida els peixos s’adormiran sota l’aigua,
bressolats els uns darrere dels altres pels freds raigs de la lluna.

(trad. al catalán por Pere Bessó)

CIELO ABIERTO de André Cruchaga (trad. în română)


CIELO ABIERTO

En la boca del agua las incandescencias de las sombras a veces
como una sed en el polvo de los anhelos.
A menudo crepitan las orugas desde la parsimonia subterránea
del pozo abierto de la historia: en las manos el incendio de los periódicos
y esta suerte de combate irremediable, fuego raso en el eco del vendaval.
En mis rodillas ni siquiera la vehemencia de las palabras:
Sino aquel grito del poema sumiso a la niebla de la intemperie.

Barataria, 10.I.2013


CER DESCHIS

Incandescențele umbrelor din gura apei sunt uneori
precum o însetare în praful ridicat de îngeri.
Adesea trosnesc șenilele de prin parcemonia subterană 

din fântâna deschisă a istoriei: în mâini e focul pârjolitor al ziarelor
și destinul acesta de luptă iremediabilă, foc înalt în ecoul furtunii.
În genunchii mei nu e nici urmă din vehemența cuvintelor:
Ci acel strigăt al poemului supus în ceața intemperiei.

marți, 29 ianuarie 2013

Un poema de Manel Alonso i Català (traducido al rumano)


Manel Alonso Català 

***
Dona, el galant i afable cavaller que estimes
i el drac de pensa sinuosa i torturada que tems
és un monstre bicèfal capaç de les carícies més tendres,
generador també d’una violència sobtada i cruel.

Dona, la teua llar és una caverna amb hipoteca,
un cau llòbrec i amarg de llunes eclipsades
on ets lligada a una cadena de baules invisibles,
difícil d’arrossegar, impossible de rompre.

Dona, l’estima i l’odi, la por i el desencant
forniquen farcint-te el cap d’enfollides papallones,
mentre les escorrialles enagrides de l’amor omplin
amb els bassals de la rancúnia el sòl per on camines.

Dona, el paradís és la fugida somniada, inabastable,
el purgatori l’habitacle on mastegues la pena,
els llimbs el solc humit on és occida la joia,

 l’infern el blau infringit sobre la teua epidermis.  

***
Femeie, galantul și afabilul tău cavaler pe care-l iubești
și dragonul gândirii confuze și torturate de care te temi
e un monstru bicefal capabil de cele mai moi mângâieri,
tot el e originea unei violențe neașteptate și crude.

Femeie, casa ta e o cavernă luată în ipotecă,
o fundătură lugubră și nefericită, eclipsată de luni,
îți duci viața înlănțuită în niște zale invizibile,
dificil de a fi smulse, greu de rupt.

Femeie, dragostea și ura, frica și deziluzionarea
mișună umplând capul tău cu fluturi înnebuniți,
când ultimile picături înveninate ale dragostei acoperă
cu mult amar pământul pe care pășești.

Femeie, paradisul e escapada visată, imposibil de ajuns,
purgatoriul, habitaclu unde îți verși amărăciunea,
aureola, canelura umedă unde se scurge bucuria,
infernul, vânătaia ivită pe pielea ta.
 


***
Mujer, el galán y afable caballero que amas
y el dragón de mente sinuosa y torturada que temes
es un monstruo bicéfalo capaz de las caricias más tiernas,
generador también de una violencia inesperada y cruel.

Mujer, tu hogar es una caverna con hipoteca
un agujero lúgubre y amargo de lunas eclipsadas,
vives presa por una cadena de eslabones invisibles,
difícil de arrastrar, imposible de romper.

Mujer, el amor y el odio, el miedo y el desencanto
fornican inundando tu cabeza de enloquecidas mariposas,
mientras las últimas gotas envenenadas del amor llenan
con charcos de rencor el suelo por el que caminas.

Mujer, el paraíso es la huida soñada, inalcanzable,
el purgatorio, el habitáculo donde desmenuzas la pena,
el limbo, el surco húmedo donde muere la alegría,
el infierno, la moradura infligida sobre tu epidermis.
 

(Traducción al castellano de Mercè Climent) 


luni, 28 ianuarie 2013

METAFÍSICA DEL PAISAJE de André Cruchaga (trad. în română)


METAFÍSICA DEL PAISAJE

Durante la noche el goteo de la memoria sobre las criptas, paisajes
apretados del cierzo, bocas entumecidas frente a los faroles del tiempo.
—Nunca falta la ebriedad de los espejos, ni las bocas ciegas
del mimbre, ni los perros amaestrados frente al ojo del incendio.


(La libertad es intransferible por más estúpido que parezca.)

Entre las libélulas una campana de mortajas. El destino penitencial del coro
griego ante los ojos que se abren a la mitología del rito irascible
de la orquesta semicircular, —plegaria e invocación hasta el hartazgo—;
del cofre de la luz, sacamos los mimetismos,
la sombra que corroe el vuelo, la ventana que no germina en la nieve.


(A menudo nos ceñimos al circo y ahí trasegamos los barcos del rocío.)
 

Un día, sin duda, le haremos monumento a los pañuelos.
Entre un paisaje entumecido entramos al rumor de nuestros espejos:
A esa vena rota de la hipocresía, está ahí acorde con su danza macabra.

Barataria, 16.I.2013

METAFIZICA PEISAJULUI

Picăturile memoriei căzute pe parcursul nopții pe cripte, peisaje
încinse de vântul de nord, guri înțepenite înaintea felinarelor timpului.
Niciodată nu lipsește frenezia oglinzilor, nici gurile oarbe
făcute din ramuri de salcie, nici câinii dresați în fața pârjolului.


(Libertatea e intransferibilă, cât n-ar părea de stupid acest lucru.)

Printre libelule un clopot din foi de țigară. Destinul penitenciar al corului
grecesc înaintea ochilor ce se deschid către mitologia ritualului irascibil
al orchestrei semicirculare, - rugăciune și invocare până la saturație-;
scoatem mimetismele din cufărul luminii,
umbra ce zădărnicește zborul, geamul ce nu rodește în zăpadă.


(Deseori facem circ și tragem bărcile cu rouă aici.)

În una din zile, desigur, vom face monumente basmalelor.
 
Dintr-un peisaj amorțit intrăm în freamătul oglinzilor noastre:
în astă venă tăiată a ipocriziei, ce-i aici în ritm cu dansu-i macabru.

vineri, 25 ianuarie 2013

INTEMPORALIDAD/ATEMPORALITATE de Ángela Moreno Gutiérrez


INTEMPORALIDAD
(a Andrei Langa) 

'has terminado sola
lo que nadie comenzó'
(Alejandra Pizarnik)
 

Siempre lamenté el silencio a que nos redujo aquella tarde:
ya no habrá más inocencia en la retórica.
Mientras, yo trato de regresarte en mis desastres cotidianos.


ATEMPORALITATE

”ai terminat de una singură
ceea ce nimeni nu a început”
(Alejandra Pizarnik)

Mereu mi-a părut rău pentru tăcerea care ne-a stricat acea seară:
de acum înainte nu va mai fi inocență în retorică.
Între timp, eu încerc să te readuc în mijlocul dezastrelor mele cotidiene.

POMI/ÁRBOLES/ARBRES


POMI

Pomii înalți 
își au fructele 
mai puțin comestibile.

ÁRBOLES

Los árboles altos
tienen frutas
apenas comestibles.

ARBRES

Els arbres alts
donen fruites difícils,
ben poc mengívoles.

(trad. al catalán por Pere Bessó)

joi, 24 ianuarie 2013

Πάντα ῥεῖ (Panta rei) de Ángela Moreno


Πάντα ῥεῖ (Panta rei)
 

Y floto, ya sin mi, pura existencia
(Libertad bajo palabra, Octavio Paz)

 

Tu cuerpo, lentamente
se va deshaciendo en su desnudez
y deja entrever la luz en su expansión.

 

Volvemos a ser llama y oleaje. 

Πάντα ῥεῖ (Panta rei)

Și plutesc, deja fără de mine, existență pură
(Libertad bajo palabra, Octavio Paz)

Corpul tău, încet-încet,
se disipează în a sa goliciune
și lasă să se întrevadă lumina în expansiunea sa.

Devenim iarăși flacără și val.

CAMINANTES SOMOS de ANDRÉ CRUCHAGA tradus în română

Fotografie: “Caminants som”[‘Caminantes somos’], poema d’ANDRÉ CRUCHAGA traduït al català  per PERE BESSÓ

CAMINANTS SOM
 
Inmensas orgías cósmicas en que yacía con mis amantes metafísicos de sexos infinitos sobre ciudades devastadas y hundidas en el fondo de mares de algas y mercurio y galeones saqueados.
 MARCELO FOX
 


(Caminants som en aquesta latitud de capvespres: arriba la nit i ens cintra la seua llengua fosca, la pluja cega dels portals lents de l’alé i la boira estesa damunt dels reixats de les parpelles. En aqueix anar i vindre se’ns perden els sons de les paraules, caduquen els cavalls i les dides, ofega l’ofici de l’orfenesa; quan ja no quede ningú, sabrem que galopar només era un joc de fantasmes violents.)
 
Plou, sense dubte, sobre aquests carrers negres de sutge, damunt de la fusteria
de les nines, en el gest i el claustre dels llençols;
plou en els corredors i passadissos del llindar dels armaris de paret.
En la illada dels somnis, esbufeguen els contraforts de les espines,
 i aquesta ombra inajornable dels dies que cauen com voltors cecs de pols.
 —On juguen els peixos del pit, 
i les esferes i els anells i la dansa solemne dels ports,
 el bassal que teixeix la vesprada com un dard sinuós?
 —Sempre discorrem en la carronya del forrellat, en el pedrot de l’ermàs.
 
En els cartutxos de dinamita de les paraules perdem la gola:
entre la multitud, som necessàriament aprenents de soterranis,
 i porgants amb estenalles indigents, plens en el garrotxar de l’obsessió.
 
Potser, enmig de tant esguitó, ens sobreviuran les noves 
dels periòdics, i la perbocada dels carrers i el jute de les dissonàncies.
Potser, en el badall, només el semen de la cridòria…


CAMINANTES SOMOS
 
Inmensas orgías cósmicas en que yacía con mis amantes metafísicos de sexos infinitos sobre ciudades devastadas y hundidas en el fondo de mares de algas y mercurio y galeones saqueados.
 MARCELO FOX
 


(Caminantes somos en esta latitud de atardeceres: llega la noche y nos cimbra su lengua oscura, la lluvia ciega de los portales lentos del aliento y la niebla tendida sobre las verjas de los párpados. En este ir y venir se nos pierden los sonidos de las palabras, caducan los caballos y las nodrizas, ahoga el oficio de la orfandad; cuando ya nadie quede, sabremos que galopar sólo era un juego de violentos fantasmas.)
 
Llueve, sin duda, sobre estas calles negras de hollín, sobre la carpintería
 de las pupilas, en el gesto y el claustro de las sábanas;
 llueve en los corredores y pasadizos del umbral de las alacenas.
 En el ijar de los sueños, resuellan los contrafuertes de las espinas,
 y esta sombra inaplazable de los días que caen como ciegos buitres de polvo.
 —¿En dónde juegan los peces del pecho, 
y las esferas y los anillos y la danza solemne de los puertos,
 el charco que teje la tarde como un dardo sinuoso?
 —Siempre discurrimos en la carroña del cerrojo, en el pedrusco del páramo.
 
En los cartuchos de dinamita de las palabras perdemos la garganta:
 entre la multitud, somos necesariamente, aprendices de sótanos,
 y purgantes con tenazas indigentes, plenos en el breñal de la obsesión.
 
Quizás, entre tanta salpicadura, nos sobrevivan las noticias 
de los periódicos, y el vómito de las calles y el yute de las disonancias.
 Tal vez, en el badajo, sólo el semen del griterío…

CAMINANTES SOMOS

Inmensas orgías cósmicas en que yacía con mis amantes metafísicos de sexos infinitos sobre ciudades devastadas y hundidas en el fondo de mares de algas y mercurio y galeones saqueados.
MARCELO FOX

(Caminantes somos en esta latitud de atardeceres: llega la noche y nos cimbra su lengua oscura, la lluvia ciega de los portales lentos del aliento y la niebla tendida sobre las verjas de los párpados. En este ir y venir se nos pierden los sonidos de las palabras, caducan los caballos y las nodrizas, ahoga el oficio de la orfandad; cuando ya nadie quede, sabremos que galopar sólo era un juego de violentos fantasmas.)

Llueve, sin duda, sobre estas calles negras de hollín, sobre la carpintería
de las pupilas, en el gesto y el claustro de las sábanas;
llueve en los corredores y pasadizos del umbral de las alacenas.
En el ijar de los sueños, resuellan los contrafuertes de las espinas,
y esta sombra inaplazable de los días que caen como ciegos buitres de polvo.
—¿En dónde juegan los peces del pecho,
y las esferas y los anillos y la danza solemne de los puertos,
el charco que teje la tarde como un dardo sinuoso?
—Siempre discurrimos en la carroña del cerrojo, en el pedrusco del páramo.

En los cartuchos de dinamita de las palabras perdemos la garganta:
entre la multitud, somos necesariamente, aprendices de sótanos,
y purgantes con tenazas indigentes, plenos en el breñal de la obsesión.

Quizás, entre tanta salpicadura, nos sobrevivan las noticias
de los periódicos, y el vómito de las calles y el yute de las disonancias.
Tal vez, en el badajo, sólo el semen del griterío…


SUNTEM CĂLĂTORI

Imense orgii cosmice în care copulam cu amanții mei metafizici de sexuri infinite deasupra orașelor devastate și scufundate în adâncurile mărilor cu alge, mercuriu și corăbii prădate.
MARCELO FOX

(Suntem călători în această latitudine de amurguri: cade noaptea și ne arată limba sa întunecată, ploaia oarbă din portalele lente ale suflării și ceața întinsă peste porțile pleoapelor. În acest du-te-vino neogoit ni se pierd sunetele cuvintelor, se poticnesc caii și scad rezervele, dispare condiția de orfan; când nu va mai fi nimeni, vom ști că a galopa era doar un joc de fantasme acerbe.)

Plouă, desigur, peste aceste străzi negre de funigine, peste lemnăria
pupilelor, în mișcarea și mulțimea de plapume;
plouă în culoarele și pasajele din portalele pieptului.
În deșertul viselor, respiră stâlpii spinării,
și această umbră a zilelor ce nu poate fi amânată și se împrăștie ca firele oarbe de praf.
-Acolo unde se zbenguie peștii pieptului,
și sferele și inelele și dansul solemn al porturilor,
în băltoaca ce sapă înserarea cu o suliță strâmbă?
-Mereu stăm deasupra leșului lăcății, pe stânca din stepă.

În cartușele cu dinamită ale cuvintelor ne rupem gâtlejul:
prin mulțime, neapărat suntem, învățăcei din subsoluri,
și purgamente cu putere puțină, plini de boala obsesiei.

Probabil, după atâta zarvă, ne vor supraviețui paginile
din ziare, și scuipătul de pe trotuare și iuta disonanțelor.
Poate că, în gălăgie, se află sămânța strigătului...



CAMINANTS SOM
 

Inmensas orgías cósmicas en que yacía con mis amantes metafísicos de sexos infinitos sobre ciudades devastadas y hundidas en el fondo de mares de algas y mercurio y galeones saqueados.
MARCELO FOX

(Caminants som en aquesta latitud de capvespres: arriba la nit i ens cintra la seua llengua fosca, la pluja cega dels portals lents de l’alé i la boira estesa damunt dels reixats de les parpelles. En aqueix anar i vindre se’ns perden els sons de les paraules, caduquen els cavalls i les dides, ofega l’ofici de l’orfenesa; quan ja no quede ningú, sabrem que galopar només era un joc de fantasmes violents.)

Plou, sense dubte, sobre aquests carrers negres de sutge, damunt de la fusteria
de les nines, en el gest i el claustre dels llençols;
plou en els corredors i passadissos del llindar dels armaris de paret.
En la illada dels somnis, esbufeguen els contraforts de les espines,
i aquesta ombra inajornable dels dies que cauen com voltors cecs de pols.
—On juguen els peixos del pit,
i les esferes i els anells i la dansa solemne dels ports,
el bassal que teixeix la vesprada com un dard sinuós?
—Sempre discorrem en la carronya del forrellat, en el pedrot de l’ermàs.

En els cartutxos de dinamita de les paraules perdem la gola:
entre la multitud, som necessàriament aprenents de soterranis,
i porgants amb estenalles indigents, plens en el garrotxar de l’obsessió.

Potser, enmig de tant esguitó, ens sobreviuran les noves
dels periòdics, i la perbocada dels carrers i el jute de les dissonàncies.
Potser, en el badall, només el semen de la cridòria…


(traduït al català per PERE BESSÓ)  

marți, 22 ianuarie 2013

STARE/UBICACIÓN/SITUACIÓ


STARE

Respiri în fața oglinzilor zilei
în care deja nu î
ți apare chipul,
aburi reci ies dinăuntru sicriului
cu lum
ânări aprinse din senin;

un pâianjen lung își țese pânza
prin toate colțurile, în laterale,
consolid
ând cum poate mai bine
structura pilonilor putreziți;

ar trebui să spui ceva răspicat,
e timpul să înve
ți a vorbi,
nu stai aciuat pe un sac
umplut cu ciolane p
ână în vârf.

aceast
ă stare a ta te preface
în ceață rapace, se duce cu aerul
direct
în plămâni, intră în ochi,
lăsând urme de rouă pe acolo.
 

UBICACIÓN

Respiras ante los espejos del día
donde ya no aparece tu rostro,
vapores fríos salen desde la tumba
con velas encendidas de la nada;

una araña larga teje su telaraña
por todos las esquinas, por los lados,
reforzando como mejor puede
la estructura de las pilastras podridas;

tienes que decir algo inteligible,
ha llegado la hora de hablar,
para no estar sentado sobre una bolsa
llena de huesos hasta arriba;

esta ubicación tuya te transforma
en una niebla voraz que se va con el aire
hacia los pulmones, entra en los ojos,
dejando rastros de rocío por allá

SITUACIÓ

Respires davant dels espills del dia,
en què no t’apareix mai el rostre,
bafs freds ixen de dins de la tomba
amb espelmes enceses de sobte;

una aranya allargada
teix la tela
per tots els cantons, pels costats,
consolid
ant com millor pot
l’estructura dels pilons pudrits;

hauries de dir alguna cosa clarament,
és hora de que aprengues a parlar,
de no restar amagat en un sac
de daltabaix ple d’ossos.

aquest situació teua et canvia
en boira rapaç, aplega amb l’aire
directament
als pulmons, als ulls,
deixant-hi empremtes de rosada.

(trad. al catalán por Pere Bessó)

EXTENSIONS (EXTENSIONES) de Pere Bessó


EXTENSIONS

El blau de l’ala
aquest blau de cristall
sense la ploma
 
(de Mas del Peller, 2013)

EXTENSIONES

Azul del ala 
este azul de cristal
quito de pluma


EXTENSIUNI

Albastrul aripei

albastru de cristal
lipsă de pene

luni, 21 ianuarie 2013

ÎNSTRĂINARE/ENAJENACIÓN/ALIENAMENT


ÎNSTRĂINARE

Înstrăinarea stinge 
singura scânteiere 
a sângelui.

ENAJENACIÓN

La enajenación 
apaga el resplandor
de la sangre.

ALIENAMENT

L’alienament
apaga l’únic fulgor
de la nostra sang.


(trad. al catalán por Pere Bessó)

ESCAPADĂ/ESCAPADA


ESCAPADĂ

Nu există atâtea cuvinte 
pentru a da denumire lucrurilor,
așa cum nu e nici un lucru 
care ar putea cumva evita
escapada cuvintelelor.

ESCAPADA

No existen tantas palabras 
para dar nombre a todas las cosas,
así como no hay ninguna cosa 
que podría evitar de alguna manera
la escapada de las palabras.

ESCAPADA
No hi ha tantes paraules
per a denominar les coses,
així com no hi ha res
que pogués evitar de cap manera
l’escapada de les paraules.
 (trad. al catalán por Pere Bessó)

duminică, 20 ianuarie 2013

Clarissa Pinkola Estes:...que la mujer recuerde quien es.../...ca femeia să rețină cine este cu adevărat...)




...que la mujer recuerde quien es...
 

Cuando las mujeres reafirman su relación con la naturaleza salvaje, adquieren una observadora interna permanente, una conocedora, una visionaria, un oráculo, una inspiradora, un ser intuitivo, una hacedora, una creadora, una inventora y una oyente que sugiere y suscita una vida vibrante en los mundos interior y exterior.....
...la palabra "salvaje" no se utiliza en su sentido de falta de control sino en su sentido original que significa vivir una existencia natural, en la que la criatura posee una integridad innata y unos límites saludables.
Las palabras "mujer" y "salvaje" hacen que las mujeres recuerden quiénes son y qué es lo que se proponen. Personifican la fuerza que sostiene a todas las mujeres.
A veces se la llama la "mujer que vive al final del tiempo" o la "que vive en el borde del mundo". Y esta criatura es siempre una hechicera-creadora o una diosa de la muerte o una doncella que desciende o cualquier otra personificación. Es al mismo tiempo amiga y madre de todas las que se han extraviado, de todas las que necesitan aprender, de todas las que tienen un enigma que resolver, de todas las que andan vagando y buscando en el bosque y en el desierto.

Clarissa Pinkola Estes


...ca femeia să rețină cine este...

Când femeile reafirmă relația lor cu natura sălbatică, acestea se completează cu o observatoare internă permanentă, o atotcunoscătoare, o vizionară, un oracol, o inspiratoare, o ființă cu intuiție, o realizatoare, o creatoare, o inventatoare și o ființă cu auz ascuțit care sugerează și face să apară o viață vibrantă în lumea interioară și exterioară...
...cuvântul ”sălbatic” nu se utilizează în sensul de lipsă de control ci anume în sensul lui original ce semnifică a trăi o existență naturală, unde ființa să aibă o integritate firească și niște limite binefăcătoare.
Cuvintele ”femeie” și ”sălbatic” fac așa ca femeile să rețină cine sunt și ce anume își propun. Personifică forța ce fortifică toate femeile. 
Uneori i se zice ”femeie care trăiește la capătul timpului” ori ”care trăiește la marginea lumii”. Și această creatură e întotdeauna o vrăjitoare-creatoare sau o zeiță a morții sau o domniță în devenire sau oricare altă personificare. E în același timp prietenă și mamă a toate cele ce s-au înstrăinat, a toate cele ce au nevoie de a învăța, a toate cele ce au de aflat o enigmă, a toate cele ce merg în neștire și caută în păduri și pustiuri.

Clarissa Pinkola Estes

vineri, 18 ianuarie 2013

BLUES [REVELACIÓN DE LA CIUDAD] de André Cruchaga traducido al rumano


BLUES (REVELAȚIE DIN ORAȘ)

Nu voiesc ca numele-mi să stea între cuvintele tale, oraș dintodeauna,
îndepărtată Bucurie, bodegă aflată însă în ruină.
Nici nu mai suport să aștept roua prin lucarna renunțului,

-crește disprețul în mulțime, se dublează stratul de granit,
ferocitatea toată aflându-se în derivă, totul purtând masca dură a spinului.
Mereu e așa, ziua oarbă la cuvinte și răsuflarea sfidătoare a catacombei,
oarbă de spiritul primar al coroanei copacului ocrotitor, jețul nopții
fără de călăuză, lungul drum al ceții spre cală.
Fiindcă mersul pe jos secătuiește din forța răsuflării, mai bine mă fortific
în felul meu, la poarta cenușie din fața sălii destilatorului și așa conversez
cu omniprezența apei cimentate în pământ.
Dincolo de focurile obscure ale pirotehnicii și ale limitelor posesive
ale corpului, în astă altă mare a scriiturii prezente, există o lume
de elemente inefabile: iată de ce mă doare fermentul teoremelor
și acest izvor de grădină subterană ce crește în marginea sării, fără să scape.
Totuși, sărbătoresc zilnic, porția de cuvinte pe care mi-o dă uitarea.
La capătul străzilor, scara dedesubtul ochiului de bufă și resturile ce
zdruncină visele, așa într-o doară, prind în cârlige nesomnul...
 


BLUES [REVELACIÓN DE LA CIUDAD]

No quiero que mi nombre esté entre tus palabras, ciudad de siempre,
lejana Alegría pero bodega próxima a la decrepitud.
Ya no soporto esperar el rocío a través del tragaluz de la renunciación,
—avanza el desdén entre la muchedumbre, el doble velo del granito,
toda la ferocidad jugando a galope, todo el disfraz duro de la púa.
Desde siempre, el día ciego a las palabras y el jadeo desafiante de la catacumba,
ciega de espíritu la leche de las ramas del árbol tutelar, el trueno sin rumbo
de la noche, el largo camino de la niebla en el estibador.
Puesto que caminar agota la tinta del aliento, mejor me atrinchero
a gusto propio, a la puerta gris de la antesala del alambique y así conversar
con la omnipresencia del agua cimentada en la tierra.
Más allá de los fuegos oscuros de la pirotecnia y los límites posesos
del cuerpo, en ese otro mar de la escritura presente, existe un mundo
de inefables elementos: por eso me duele el fermento de los teoremas
y esa fuente de jardín subterráneo que crece al costado de la sal, sin liberarse.
Sin embargo, celebro a diario, la ración de palabras que me da el olvido.
En los extremos de las calles, la escalera bajo el ojo del búho y el muladar
que azota los sueños, por si acaso, agarro con pinzas la vigilia…

Baratària, 16.I.2013


BLUES [REVELACIÓ DE LA CIUTAT]

No vull que el meu nom reste entre les teues paraules, ciutat de sempre,
llunyana alegria però celler acostat a la decrepitud.
Ja no suporte la rosada a través de la lluerna de la renunciació,
-avança el desdeny entre la multitud, el doble vel del granit,
tota la ferocitat jugant a galop, tota la disfressa dura de pua.
Des de sempre, el dia cec a les paraules i el panteix desafiant de la catacumba,
cega d’esperit la llet de les branques de l'arbre tutelar, el tro sense rumb
de la nit, el llarg camí de la boira a l'estibador.
Com que caminar esgota la tinta de l'alè, millor m’atrinxere
per gust propi, a la porta grisa de l’antesala de l’alambí i així conversar
amb l'omnipresència de l’aigua fonamentada en la terra.
Més enllà dels focs foscos de la pirotècnia i els límits possessos
del cos, en aqueix altre mar de l’escriptura present, hi ha un món
d’inefables elements: per això em fa mal el rent dels teoremes
i aqueixa font del jardí subterrani que creix al costat de la sal, sense alliberar-se.
Celebre, tanmateix, tots els dies la ració de paraules que em dóna l'oblit.
Als cantons extrems dels carrers, l'escala davall de l'ull del brufol i el femer
que fueteja els somnis, per si de cas, agafe amb pinces la vigília...

(trad. al catalán por Pere Bessó)

Poema de Grigore Vieru traducido por Pere Bessó


Grigore Vieru
 
Am rupt acest trandafir

Rostesc cuvinte
Ca să iau aer.
Adorm,
Ca să nu mai ştiu.
Tai pâine,
S-o bucur pe mama.
Ascult mierla,
Ca să nu mint.
Mă uit la tei,
Ca să nu uit.
Am rupt acest
trandafir. De ce?

He romput aquesta rosa

Pronuncie paraules
per a prendre aire.
M'adorm,
per a no saber.
Talle el pa
per una alegria a la mare.
Escolte la merla,
per a no mentir.
Mire el tell,
per a no oblidar.
He romput aquesta
rosa. Per què?


He roto esta rosa
 
Pronuncio palabras
para tomar aire.
Me duermo,
para no saber.
Corto pan,
para un gozo a la madre.
Escucho al mirlo,
para no mentir.
Miro el tilo,
para no olvidar.
He roto esta
rosa. ¿Por qué?

*Si el maestro Juan Ramón Jiménez, uno de los grandes amantes de la Rosa, nos aconsejaba en un poema brevísimo (que abría el poemario Piedra y cielo en la edición de Losada) con perfume cercano al haiku, leísmo incluído:
EL POEMA

¡No le toques ya más,
que así es la rosa!
Grigore Vieru, por su parte, vuelve a la vieja convención de la rosa del poema. Y vale la pena leer por contraste cómo éste plantea, más allá del suave tacto, la ruptura de la rosa y su razón o sinrazón. En todo caso, tras la enumeración de hechos o actos aparentemente desordenados que tienen su explicación, causalidad en mayor o menor lógica, Vieru sólo alcanzará a preguntarse –o provocarnos a que indaguemos- el por qué. Un poema, pues, abierto y de múltiples aproximaciones o lecturas, pero contundente siempre cuya belleza es propia del gran poeta que fue.  
Pere BessóRosa roja

miercuri, 16 ianuarie 2013

PROPORȚIE/PROPORCIÓN/PROPORCIÓ


PROPORȚIE

Proporționată,
moartea ajunge 
pentru toată viața.

PROPORCIÓN

Proporcionada,
la muerte llega
para una vida.

PROPORCIÓ

Equiparada,
la mort arriba
a tota vida.

(trad. al catalán por Pere Bessó)

RANĂ/HERIDA/FERIDA


RANĂ

Dincolo de viață nu te faci nevăzut,
nici curcubeul ascuns în fântână
nu își schimbă culorile.
 

Trece cumva și acea noapte lungă,
umblând pe potecile în serpentină,
printre copacii lăsați pe o parte.
 

Mai târziu încep să picure razele,
cineva din ceruri îți pictează portretul
în ulei cu miros de mirt.

Sângele îți curge
iarăși prin vene
și o rana adâncă ți se deschide,
stropind corpul într-un loc oarecare.

Nu vei avea de unde să afli că sângele
vine dintr-acolo unde duc toate urmele,
din măruntaiele amintirilor.


HERIDA

Más allá de la vida no desapareces,
ni el arco iris escondido en el pozo

cambia sus colores.
 

Pasa de cualquier manera aquella larga noche,
deambulando por los senderos torneados,
entre los árboles ladeados.

Luego empiezan a gotear los rayos del día,
alguien desde el cielo está pintando tu retrato
en color con aroma de mirto.

La sangre corre
de nuevo por tus venas
y una herida profunda se te abre,
salpicando el cuerpo en alguna parte.

No vas a tener de dónde saberlo que la sangre
viene de allá donde van todos los rastros,
desde las entrañas de los recuerdos.


FERIDA

Més enllà de la vida no desapareixes,
ni l’arc de sant Martí ocult en la font
canvia els colors.

Passa de quina manera aquella llarga nit,
anant per les serpentejants senderes,
pels arbres vinclats a una banda.

Més tard comencen a gotejar els raigs,
algú dels cels et fa el retrat
a l’oli amb perfum de murtra.

La sang de bell nou et corre per les venes
i una ferida profunda se t’obri,
esquitxant qualsevol part del cos.

No se t’ocorrerà la manera com la sang
aplega d’allà on van totes les empremtes,
de les entranyes dels records.



(trad. al catalán por PERE BESSÓ)
 

duminică, 13 ianuarie 2013

Poema de Alejandra Pizarnik traducido al rumano




(año 1959, del libro Poesía completa)
 

***
silencio
yo me uno al silencio
yo me he unido al silencio
y me dejo hacer
me dejo beber
me dejo decir


***
tăcere
eu mă alătur tăcerii
eu m-am unit cu tăcerea
și mă las creată
mă las absorbită
mă las șoptită

sâmbătă, 12 ianuarie 2013

Poem de Ángela Moreno Gutiérrez

 Ángela Moreno Gutiérrez

CUANDO LA VENTANA ES IMPÚDICA

'...acaso el zigzag de las atracciones fatales
 en el fuego que trabaja los asedios'
 (André Cruchaga)


Muerde el aliento
contra la línea yerma
vestigios de luz.


CÂND GEAMUL E IMPUDIC 


'...acaso el zigzag de las atracciones fatales
 en el fuego que trabaja los asedios'
 (André Cruchaga)
 

Mușcă răsuflarea
din linia neagră
urme de lumină



PASĂREA DE PIATRĂ/EL PÁJARO DE PIEDRA/L’OCELL DE PEDRA


PASĂREA DE PIATRĂ

Piatra e pasărea ce nu poate să zboare,
aripile-i grele s-au rupt de la soare,
în pântec își poartă puii de piatră.

În pliscul strivit se sprijină o rază,
apoi încă o rază și alta-i urmează,
până când soarele dispare după deal.

EL PÁJARO DE PIEDRA

La piedra es el pájaro que no puede volar,
sus alas pesadas las han roto el sol,
dentro de su panza lleva pollitos de piedra.
 
En su pico machacado se apoya un rayo,
luego otro rayo más y los demás como sigue,
hasta que el sol desaparece detrás de la loma.

L’OCELL DE PEDRA

La pedra és l’ocell que no pot volar,
les seues pesades ales s’han romput pel sol,
en la panxa porta pollets de pedra.

En el bec aixafat es posa un raig,
després un raig més i encara un altre,
fins que el sol desapareix darrere del turó.

(trad. al catalán por Pere Bessó)


vineri, 11 ianuarie 2013

MIRADA HACIA DENTRO/PRIVIRE ÎN INTERIOR

André Cruchaga

MIRADA HACIA DENTRO

Los demonios del sigilo me persiguen las esquinas de las aceras.
Existe siempre una especie de cine telúrico en las aguas residuales
de las fechas: llámese calendario o modorra,
piedra pómez giratoria en las ojos,
ritual anticipado de la miseria o simplemente hartazgo de un paisaje,
de un paisaje purulento.
He escrito el último verso que me quedaba en los ijares.
Me olvidaré por un momento de mi ración de palabras en el ayuno,
ahora quiero pensar en la mayor brevedad de los pies, domar el papel,
asentarme en alguna zona peatonal con el anonimato consiguiente:
todo puedo perdonar, menos el endoso
de los puntos cardinales:
—juro que le tengo miedo a los cuchillos, a desleer lo que ya está escrito,
dormir en un antro de relojes purulentos,
a que me ahoguen las doctrina macroeconómicas,
repetir el mismo absurdo de los arcos del zigzag, la página lisiada.
Juro que no hay cuencas más oscuras como las del poema a medianoche.

Barataria, 07.I.2013


PRIVIRE ÎN INTERIOR

Demonii discreției mă urmăresc din colțulțurile trotuarelor.
Mereu există un soi de film teluric în apele reziduale
ale zilelor: numească-se ele calendar sau intemperie,
piatră vulcanică ce se rotește în ochi,
ritual anticipat al mizeriei sau pur și simplu silă de un peisaj,
de un peisaj purulent.
Am scris ultimul vers care îmi rămase în hipocondru.
Uitasem pentru o clipă de porția mea de cuvinte la dejun,
acum vreau să gândesc asupa repeziciunii picioarelor, să netezesc hârtia,
să mă așez într-o zonă pietonală cu anonimatul corespunzător:
pot să iert totul, numai nu andosarea
punctelor cardinale:
-jur să țin frică lamei de cuțit, să suprim ceea ce-i deja scris,
să dorm într-o gaură de ceasuri purulente,
ca să mă înece doctrinile macroeconomice,
să repet acelaș absurd al arcurilor din zigzag, pagina mototolită.
Jur că nu există depresiuni mai obscure ca cele ale poemului scris în dricul nopții.


LUMÂNAREA/LA VELA/L’ESPELMA


LUMÂNAREA

Nu te interesează hainele la modă,
nici încălțămintea de lux, la o adică
ai putea să mergi pe ape precum Iisus.

Golești cutiile de bere fără de milă,
le dispui așa ca să fie în linie cu venele
devenite inerte ale decedatului.

Se face noapte și stai deasupra-i cu o lumânare,
ochii-ți clipesc tot mai des, flacăra licărește
cu lumina-i scânteietoare, de complictate.

Spre dimineață adormi în sicriu, afunzi
fruntea fierbinte în căpătâiul defunctului;
cu un sfârâit scurt se stinge ultima lumânare.


LA VELA

No te interesa la ropa de moda,
ni el calzado de lujo, si hace falta
podías andar por las aguas como Jesús.

Vacías las latas de cerveza sin piedad,
las colocas juntitas eu una línea con las venas
que quedaron inertes del difunto.

Anochece y te encuentras a su lado con una vela,
los ojos parpadean a menudo, la llama brilla
con su luz fulgurante, de complicidad.

Por la mañana te duermes en la tumba,
hundes la frente cálida en el cabezal del difunto;
con un corto chispazo se apaga la última vela.

L’ESPELMA  

No t’interessa la roba a la moda,
ni el càlzer de luxe, per posar un exemple
podries caminar per les aigües com Jesús.

Buides els pots de cervesa sense pietat,
els disposes així perquè siguen en línia amb les venes
ja inerts del finat.

Es fa de nit i ets damunt d’ell amb una espelma,
els teus ulls pipellegen de més en més, la flama titil
la amb la seua llum fulgurant, còmplice.

Cap a trenc d’alba t’adorms damunt del taüt,
afones la front ardent en el capçal del difunt;
amb un trenc curt s’estingeix l’última espelma.


(traduït del romanés al català per PERE BESSÓ)

joi, 10 ianuarie 2013

INTEMPERIE/LA INTEMPERIE/INTEMPÈRIE


INTEMPERIE

Aerul ajunge
în piept, geam
deschis în intemperie.

LA INTEMPERIE

Aire en el pecho,
ventana a la
intemperie.


INTEMPÈRIE

Aire que arriba
al pit, finestra oberta
a la intempèrie.

(trad. al catalán por Pere Bessó)

luni, 7 ianuarie 2013

VULPI ARGINTII/ZORROS PLATEADOS/RABOSOTS DE PLATA




VULPI ARGINTII

Cerul senin coboară peste pământ, împietrindu-i apele,
raze reflectate în petalele florilor,
fără a avea vreun miros, drept formă de a fi a neantului
înainte ca acesta să se întunece.

Elitre de insecte gigantice, purtate de vantul tomnatic,
lumi ce dispar printre frunze
și praf,
cu frunțile pline de nori, o goană nebună-nebună de tot
prin pustiul cu apă moartă.

Strălucesc vulpile argintii prin capcanele nop
ții,
asta a fost ultima lor vânătoare de vie
ți viitoare:
cine va fi să rămână să vadă peile lor licărind
când carnea le va putrezi pe oase?


ZORROS PLATEADOS

El cielo azul baja a la tierra, solidificando sus aguas,
rayos reflejados en los pétalos de las flores,
sin ningún aroma, como la forma de ser del abismo
antes de que éste se oscurezca.

Élitros de insectos gigantes, llevados por el viento otoñal,
mundos que se hunden en hojas y polvo,
con las frentes llenas de nubes, una huida de locos
por el desierto con aguas muertas.

Brillan los zorros plateados en las trampas de la noche,
ésta ha sido su última caza de vidas futuras:
¿quién va a sobrevivir para ver sus pelajes brillando
cuando su carne se pudra encima de los huesos?
 

RABOSOTS DE PLATA

 El cel clar descendeix a la terra, hi endureix les aigües,
raigs reflectits en els pètals de les flors,
sense tindre cap flaire, com l’aspecte del no-res
abans d’enfosquir.

Èlitres d’insectes gegants, portats pel vent tardorenc,
mons que desapareixen enmig de fulles i pols,
amb les fronts plenes de núvols, una escapada folla
pel desert d’aigua morta.

Resplendeixen els rabosots de plata en les trampes de la nit,
aquesta ha sigut la seua última caça de vides vinents:
qui romandrà a veure els seus pèls brillants
quan la carn se’ls pudrirà als ossos?

(trad. al catalán por Pere Bessó)



SAGRARIO HERNÁNDES (SAGO SAY)



NIEBLA abrazándolo todo
envolviendo ocultando
distorsionando el paisaje.
Niebla de mi infancia. Mágica
niebla de mi infancia
de mis ensoñaciones infantiles.
Niebla cuajada de misterios
de posibilidades
de ocultos transeúntes solitarios.
Niebla de acogedoras soledades
de riberas hermosas donde las aves
gritan su canto matutino.
Niebla aniéblame
-con tus perlados hilos-
el cuerpo despiadado de la noche.



CEAȚA îmbrățișând totul
înfășurând și ascunzând
distorsionând peisajul.
Ceața mea din copilărie. Ceață 
magică a copilăriei mele
ale visărilor mele infantile.
Ceață învăluitoare de mistere
de posibilități
de nevăzuți trecători solitari.
Ceață de acaparatoare singuratăți
de litorale frumoase unde păsările
își țipă cântecul dimineții.
Ceață acoperă-mi
-cu firele tale de perlă-
trupul fioros al nopții.






 

duminică, 6 ianuarie 2013

NEMESIS/NÉMESIS/NÈMESI



NEMESIS

Războiul e mai mult 
un șir lung de răzbunări 
reciproce.

NÉMESIS

La guerra es una serie  
de venganzas
recíprocas

NÈMESI

Una llarga fila

de recíproques venjances

és sempre la guerra.

(trad. al catalán por Pere Bessó)



vineri, 4 ianuarie 2013

PLACODERM/PLACODERMO

 
PLACODERM

Ființa umană 
se schimbă, ochii 
îi sunt de placoderm.

PLACODERMO

El ser humano
cambia, sus ojos
son de placodermo.

PLACODERM

L’ésser humà
canvia, els ulls resten
de placoderm.


(trad. al catalán por Pere Bessó) 


Poema de SÍLVIA RODRÍGUEZ ARES traducido al catalán (Pere Bessó) y al rumano

***
Pinto
la mirada
de la flor
que nace


***
Pinte
la mirada
de la flor
que naix

 
***
Pictez 
privirea 
florii 
ce naște

joi, 3 ianuarie 2013

ALT AN NOU/OTRO AÑO NUEVO/UN ALTRE ANY NOU

ALT AN NOU 

Te-ai trezit exact la timpul potrivit,
la un pas până la marginea prăpastiei,
înainte ca preotul să te dea cu mir pe frunte.

Ai scos gunoiul din casă cu tot cu ușa de la intrare
și ai încercat forțezi ușile dintre camere,
pentru a avea veșnica aerisire.
 

Stai fără geamuri în întreaga casă,
în care focul din hornul înnegrit duduie rău
ca vocea unei bătrâne morocănoase.


Bătrâna și-a luat doftoriile și iată cere
să i se aducă de ale gurii, să mănânce mult,  
să i se pună carne pe jeraticul ruginit al stomacului.

Obosești să te tot tăvălești pe laviță, 

e asta o boală mai veche și se poate trata
cu șnaps sau cu vin ars băut din pocale de epocă.
 
Faci o scurtă recapitulare a rezultatelor zero 

obținute în anul trecut, apoi treci să ciocnești pocalul
cu rudele, de existență cărora nici n-ai bănuit.

OTRO AÑO NUEVO

Te has despertado justo a tiempo, 
a un solo paso de la margen del precipicio,
antes de que el cura te ponga aceite de unción en la frente.

Has sacado la basura junto con la puerta de la entrada
y has intentado fuerzar las puertas de las habitaciones
para tener una eterna aireación.

No tienes ventanas en toda la casa,

donde el fuego de la chimenea ahumada resuena fuerte
como la voz de una vieja malhumorada.


La vieja ha tomado su curandería y, mira, pide
que le traigan algo de comer, comer a tope
que le ponga carne encima de la brasa oxidada del estómago.

Te cansas encamarte en el jergón, 

es esta una enfermedad antigua y se puede curar 
con snaps o con el orujo bebido de los tazones de época.
 
Haces una recapitulación de la falta de resultados 

obtenidos el año pasado, luego te pones a brindar 
con los familiares, de cuyas existencias no sabías.

UN ALTRE ANY NOU

T’has despertat en el moment just,
a un pas vora de l’abisme,
abans que el sacerdot no et deixe
els sants olis en la front.

Has tret tot el fem de casa a la porta de l’entrada
i has provat a forçar les portes de les cambres,
per a tindre ventilació eterna.

Ets sense finestres en tota la casa,
on el foc de la llar ennegreix els dolents sorolls
com la veu d’una vella malhumorada.

La vella s’ha pres les metzines i heus que demana
que li duguen uns bons mossos, fins a fartar-se,
i que li posen la carn en la brasa rovellada de l’estómac.

Et canses de rebolcar-te en llit de tauló,
és aquesta una malaltia més antiga i es pot tractar
amb snaps o amb aiguardent begut en tassa d’època.

Fas una curta recapitulació dels resultats zero
obtinguts l’any passat, més tard passes a dringar la copa
amb parents, l’existència dels quals ni sospitaves.


(trad. al catalán por Pere Bessó)