joi, 2 aprilie 2020

Poem de LETICIA GARRIGA*

POEMA

Avui el vent penetra l’horitzó de la meua boca
Olora a figa i herba sana el meu litoral al seu alè,
L’aura ofereix sensacions iridiscents
El seu fulgor fereix l’ull de l’impassible hivern
Ací i ara en una estació violenta
transcorre el desitjat cobert per la transparència
Imaginem que no hi ha límit per a l’univers.

POEMA

Hoy, el viento penetra el horizonte de mi boca
Huele a higo y menta mi litoral en su aliento,
El aura ofrece sensaciones iridiscentes
Su fulgor hiere el ojo del impasible invierno
Aquí y ahora en una estación violenta
transcurre lo deseado cubierto por la transparencia
Imaginamos... que no existe límite para el universo.

*Poema de LETICIA GARRIGA traduït en català per PERE BESSÓ

POEM

Azi, vântul îmi pătrunde dincolo de orizontul gurii
Miroase a smochin și a mintă din largul litoralului meu,
Lumina pogoară de sus oferă senzații irizate
Strălucirea-i străpunge ochiul impasibilei ierni
Aici și acum într-un anotimp violent
transpare tot ce e vis coperit de un voal
Să ne imaginăm... că nu există limite pentru univers.

**trad. în română de A. Langa

sâmbătă, 28 martie 2020

POESIA... (POEZIA*)... de Hector Berenguer





POESIA...

Manos que nos sostienen
alguien que alza nuestro cuerpo
como recién bajado de una cruz.
Solo es real la carne que has hecho tu alma,
solo el cuerpo que puedes donar a los lobos.
La rosa que dejaron una vez sobre tu pecho,
las pocas palabras que puedes arrebatar a la muerte.
La tierra entera es nuestra casa.
Los efímeros nombres que aún nos quedan
son nuestra morada.
La vida que al fin dejamos caer en el amor.
El resto es nada.

Hector Berenguer Poética

POEZIA...

Mâini ce ne susțin
cineva care înalță corpul nostru
ca pe unul abia coborât de pe cruce.
E adevrată doar carnea din care ai făcut inima,
Doar corpul pe care îl poți dărui lupilor.
Trandafirul lăsat cândva pe al tău piept,
puținele cuvinte pe care le poți smulge morții.
Pământul întreg e casa noastră.
Numele efemere ce ne mai rămân sunt adăpost.
Viața care până la urmă se prelinge în dragoste.
Restul nu e nimic.

*trad. del español al rumano por A. Langa

sâmbătă, 21 martie 2020

PREMONICIÓN, poem de ANDRÉ CRUCHAGA (trad. în română și catalană*)



PREMONICIÓN

Anoche, un mediodía de candelabros en mi desvelo mordía mis recuerdos: ahora sé que en esa cobija de migraciones, la desnudez me ofrece la ceniza prometida de un descanso subterráneo.
Del libro: ‘Umbral de la sospecha, 2020.

PREMONICIÓ
Ahir a la nit, un migdia de canelobres en el meu desvetlament mossegava els meus records: ara sé que en aquesta flassada de migracions, la nuesa m’ofereix la cendra promesa d’un descans subterrani.
*Poema d’ANDRÉ CRUCHAGA traduït en català per PERE BESSÓ


PREMONIȚIE
Aseară, o lumină directă de candelabre îmi ardea amintirile insomniace: acum știu că sub această haină de migrațiune, goliciunea îmi oferă noapte de noapte cenușa promisă a unei tihne subterane.
*traducere în română de A. Langa

luni, 16 martie 2020

OCHI*


OCHI

E ceață în jur
un cireș dă în floare
iau o parte din peisaj
o port în mine până pleznesc
ochii îmi sar din orbite
se rostogolesc pe jos
privesc de acolo


duminică, 15 martie 2020

COTOR*



COTOR

Nu cauta în cărțile străine
intră sub coperta albastră
pe ea stă scris sau se scrie
titlul cărții la care trudești

Tropăie din copite caii
cade din șea câte un călăreț
crapă prin părți creasta casei
ca și cotorul acestei cărți


duminică, 23 februarie 2020

Eden*


EDEN

Spre ultimul drum
se merge de unul singur
sprijinit de o cârjă

Sângele urcă la cer
curge printre degete
până ajunge-n pământ

La marginea cerului
nu sunt cerșetori
stau la ușă bisericii

Cei ce trec pe aici
cred că vor reveni
lasă lucruri și rugi

EDÈN

A l’últim camí
marxa un tot sol
recolzat en una crossa

La sang puja al cel
corre pels dits
fins arribar a terra

A la vorera del cel
no hi ha captaires
m’assec a la porta de l’església

Els que passen per ací
crec que tornaran
deixa les coses i resa


*Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanés al català per PERE BESSÓ

duminică, 2 februarie 2020

Războiul inimilor*



RĂZBOIUL INIMILOR

In dreptul inimilor noastre
se dau cele mai crâncene lupte
mereu aleargă o herghelie de cai
se trage din arcuri sau se împușcă din acherbuze
se trimit obuze mari din tunuri de epocă 

Tunarii tâbăciți de praful de pușcă
sunt și cei mai înrăiți fumători ori se știe
că pe aici se fumează mult și deseori
se spun cuvinte dintre cele mai urâte

Victime cad cu nemiluita
dar puțini din cei implicați în război
mor cu adevărat
majoritatea gem pe la marginea drumurilor
feriți din calea obozurilor de paramedici nevăzuți

După focul încrucișat al soldaților din tranșeie
și sunetul asurzitor al canonadelor
urmează atacurile la baionetă
iar peste un timp pe câmpul de luptă
rămân împrăștie oase
peste care cresc flori sau ierburi înalte
coperind carnea ce se vrea înviată

Inimile reînvie și ele și bat aprig
ca picioarele meilor înainte de a fi alăptați