miercuri, 22 martie 2017

EXTREMITATE*



EXTREMITATE

Felul de a fi al fumului -
o ultimă rabufnire a focului,
pisc al muntelui ce se pierde în cer,
fir de iarbă crescut pân-vârful se uscă.

Inimă văzută la ultimile sale zvâcniri,
lente dar cu atât mai cuprinzătoare,
agonie a corpului ce stă răpus,
arzând în propria pară.

Formă rămasă fără de fond,
existență redusă a cosmosului,
spațiu lipsit de astri, golit de timp,
praf în care s-au prefăcut stelele.

Vene prin care nu mai curge nimic,
doar ceva invizibil, materie neagră
menita să acopere goluri imense,
fără să poată fi percepută.

Capăt tocit al unui ecou,
săgeată trimisă la întâmplare,
ajunsă să fie purtată de vânturi
prin cele mai îndepărtate tenebre.

 *poezie de autor 

HAY PETUNIAS, poema de PILAR IGLESIAS DE LA TORRE (traducido al català y rumano*)



Fotografia postată de Pere Bessó.


HAY PETUNIAS

Hay petunias que sólo esperan
la calma horizontal de una epidermis
donde la voz
como substrato, pueda ser
esa espiral etérea
que traza el gorrión al horizonte
germinando perímetros de enlace.
Si fueran los jardines
avalancha de pupilas en midriasis
o un todavía, bebiendo infinito entre los dedos,
si fuera este universo, fotosíntesis contínua,
embriagado de palomas,
el jersey de los protones, lecho blanco
en la cuna de los niños, al nacer.
¡Pétalo de iris que me escuchas,
desgarrado el lápiz de tu labio,
siembra rocío entre las manos
como tul de paz,
para una infancia con visos de futuro!
Hay petunias de todos los colores
que sólo esperan la crecida
de un lago cristalino
que, al alba, las refleje.

(De ‘LA ESTEPA DE LAS MANOS’)

HI HA PETÚNIES

Hi ha petúnies que només esperen
la calma horitzontal d’una epidermis
on la veu
com a substrat, puga ser
aqueixa espiral etèria
que traça el teuladí a l’horitzó
germinant perímetres d’enllaç.
Si foren els jardins
allau de pupil·les en midriasi
o un encara, bevent infinit entre els dits,
si fóra aquest univers, fotosíntesi contínua,
embriac de colomes,
el jersei dels protons, llit blanc
en el bressol dels infants, en nàixer.
Pètal d’iris que m’escoltes,
esquinçat el llapis del teu llavi,
sembra rosada entre les mans
com tul de pau,
per a una infància amb besllums de futur!
Hi ha petúnies de tots els colors
que només esperen la crescuda
d’un estany cristal·lí
que, a l’alba, les reflectesca.

*poema traduït en català per PERE BESSÓ

SUNT PETUNII

Sunt petunii care abia așteaptă
liniștea orizontală a unei epiderme
unde vocea,
ca substrat,
poate fi această spirală eterică
ce o face vrabia la orizont
desenând teritorii de dragoste.
Dacă erau grădini
mulțimea de pupile în midriatic
sau un veșnic acum, sorbind infinitul printre degete,
dacă era acest univers, fotosinteză perpetuă,
îmbătat de hulubi,
jerseul protonilor, așternutul alb
în leagănul copiilor, la naștere.
Floare de iris ce mă auzi,
culoare prelinsă de pe buza ta,
rouă eternă de pe mâinele tale
ca un voal al păcii,
pentru o copilărie cu viitor!
Sunt petunii de toate culorile
care așteaptă ca să se umple
un lac cristalin
care, în zori, să le reflecte.

*poema traducido al rumano por Andrei Langa