DEMASÍAS/ SURPLUSURI* de André Cruchaga

DEMASÍAS

The eyelash of lightning is neither good nor evil.
The struck tree burns like a pillar of gold
Mary Oliver

Detrás de los ídolos, el aserrín con su costumbre de vestidura siniestra. Debajo de la noche los abismos empapados de fetiches: los espejos fabulan cierta alegría, mientras el luto enfunda sus solemnidades. Del destino, si se quiere, sólo nos van quedando los residuos de la aurora, o el desatino doméstico como una piltrafa. (Ahora, nos hacen consumir sueños con desodorantes e inéditos almanaques. Veremos si tantas máscaras son visibles en el ascua.)

Del libro “Vallejo dream”, 2019
©André Cruchaga
©Pintura de Emile Nolde

SURPLUSURI

The eyelash of lightning is neither good nor evil.
The struck tree burns like a pillar of gold
Mary Oliver

În spatele idolilor, rumegușul în obișnuita sa formă sinistră. Dincolo de noapte se întind abisurile pline de fetișuri: oglinzile denotă o oarecare bucurie, timp în care doliul își revelează solemnitățile. Din ce e destin, la dorință, ne mai rămân rămășițele răsăritului de soare, ori o cearta domestică la urma urmei. (În ziua de azi, ne fac să consumăm visuri cu dezodorant și almanahuri inedite. Se va vedea încă dacă multitudinea de măști vor fi vizibile pe fundalul tăciunilor aprinși.)

*trad. al rumano por A. Langa

ZAȚ*

ZAȚ

Când aștepți să fiarbă cafeaua,
dar aceasta, vai!, dă în foc,
tu apuci ibricul cu ambele mâini,
cercând să salvezi ceea ce nu e,
iar acolo -ca printr-un miracol-
rămân fire de zaț într-un lichid
pe care abia îl sorbi printre dinți,
atunci pronunți ceva necuviincios,
ceva ce îți acoperă tot smalțul,
"suprafața vizibilă a dinților".

*A.L.

UMBRĂ*

UMBRĂ

A trebuit sa alerg

ca sa ajung din urmă

umbra mea rătăcită pe străzi,

a trebuit să trec peste o duzină

de alte umbre, ca să mă scufund

dintr-odata în întunericul din ea,

înghițit fiind acolo de colbul fin

de pe drum, de pietrele din caldarâm

și alte artefacte întâlnite în cale,

ținut la distanță, totuși, de fugara,

atât de subțirea mea umbră.

OMBRA

Ha calgut córrer
per a arribar de darrere
a la meua ombra perduda pels carrers,
Ha calgut passar per una dotzena
d’altres ombres, per a enfonsar-me
d’una vegada en la foscor dins d’ella,
essent engolit allà per la pols fina
del camí, per les pedres del paviment
i altres artefactes trobats en la via,
tinguda a distància, però, de fuga,
tanta subtilesa la meua ombra.

*Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanés al català per PERE BESSÓ

BĂTRÃNI*

BĂTRÂNI

Pe podul înalt, ce stă să pice,

se plimbă în voie doi batrani,

își povestesc unul altuia

pâţaniile lor din copilărie.

Un nor alb, în formă de pasăre,

îi acoperă până nu se mai văd,

iar vocile coboară în trombă

căzând peste noi, cei de sub pod.

Noi plutim pe o barcă ușoară,

aflați oarecum în derivă,

gândind aşa, într-o doară:

"Cât de ușor e să fii bătrân".

*A.L.

A VISTA DE PÁJARO/ DE LA ÎNĂLȚIMEA ZBORULUI DE PASĂRE*, poem de Nicolás Corraliza

(foto de autor)

A VISTA DE PÁJARO

Cede la nieve en los nidos antiguos.
Un lugar para la vida se reconstruye rama a rama:
vuelo a vuelo, traen los palos en sus picos.
Para regresar, conviene haberse alejado,
y recordar cómo se vuelve por el tiempo y su distancia.
De nada sirven las horas si tú no estás.

DE LA ÎNĂLȚIMEA ZBORULUI DE PASĂRE

Se topește zăpada în cuiburile vechi.

Un loc pentru trai se face din mai multe crenguțe,

zbor după zbor, bețe de spice aduse în chiocuri.

Pentru a te întoarce, e bine să te fi îndepărtat destul,

să nu uiți cum se trece prin timp și distanțele lui.

La ce bun orele dacă tu nu te afli alături.

*trad. de A. Langa

Poema* de SAGRARIO HERNÁNDES (Sago Say)

(foto de autor)

NIEGO lo que mis ojos ven
lo que mis manos tocan
lo que mis oídos escuchan
lo que mi nariz olfatea
lo que mi paladar gusta.
Niego lo que mi mente piensa y percibe
y mi memoria guarda y reproduce.
Todo ello no busca otra cosa que la auto complacencia
Y en ese trance
la verdad es un pálido y parcial reflejo 
de la realidad única.

Alejarme de todo
para estar en el centro.

NU RECUNOSC ce-mi văd ochii

ceea ce mâinile-mi ating

ceea ce aud cu urechile

ceea ce cu nările-mi miros

ceea ce pun pe cerul gurii.

Neg ceea ce gândesc și percep

iar memoria-mi păstrează și reproduce.

Toatea astea nu sunt decât o complăcere

Și în astă stare hipnotică

adevărul apare ca o palidă reflectare

a unicii realități.

Îndepărtează-mă de toate.

ca să rămân în centru.

*traducido del español por A. Langa

HAIKU*

***
În pas cadențat,
totu-n jur se transformă,
devine trecut.

***
Al ritmo del tiempo
todo el mundo se mueve,
hacia al pasado.

***

En pas cadent,
tot al voltant canvia,
es fa passat.

* Haiku d’ANDREI LANGA traduït del romanés al català per PERE BESSÓ

AQUÍ Y ALLÁ/ AICI ȘI ACOLO* de André Cruchaga

AQUÍ Y ALLÁ

No hay límites, salvo el engaño que germina en todas partes.
La luz siempre nos vuelca a lo inenarrable de los vacíos,
o a ese viejo tanteo entre penumbras.
Fluvial la espina que se nos revela en los costados, como un riel
desplomado que empieza a beber el cuerpo.

—Juro que a menudo me toco para saber si estoy vivo.
Me olvido fácilmente de mi cuando oigo la de medianoche
a través de la campana del más allá.
(Uno libra batallas disímiles en el ámbito del recuerdo;
por ello, doy vueltas alrededor de las esquinas del presente.)

Procuro estar liviano para levantarme de la oquedad del aquí.

Mañana será otro cuento frente a los que parten y nunca regresan. 

Acaso porque todo me impulsa a lo difuso y así lo asumo.
A la sangre profunda de todo lo que nombro, sea fugaz o perenne
realidad. Sea la luz o la oscuridad en mi cuerpo.

Del libro “Vallejo dream”,, 2019
©André Cruchaga
©Pintura Per Kirkeby

AICI ȘI ACOLO

Nu există limite, doar minciună ce apare din toate părțile.

Lumina ne împinge mereu  în indefinitul din viduri,

ori în astă dănțuială arhicunoscută a umbrelor.

Unduioasa coloană vertebrală ce termină în coaste, ca o margine

abruptă care începe să ne absoarbă tot corpul.

—Vă jur că deseori îmi pipăi membrele, ca să știu de mai sunt viu.

Uit cu ușurință de mine când aflu că e miezul nopții

de la clopotul ce bate de partea cealaltă a lumii.

(Cineva se aruncă în lupta finală întru salvarea memoriei;

iată de ce evit cu discreție curbele bruște ale prezentului.)

Încerc să fiu cât mai simplu, ca să pot ieși din găoacea de aici.

Maine va fi scrisă altă poveste pentru cei care pleacă și nu mai revin.

Poate fiindcă sunt împins spre nebulozitate și cu asta mă împac.

Dus prin sângele ascuns al revelațiilor, chiar dacă-i ceva efemer

sau clipă perenă. Fie că e lumină sau întuneric în corpul meu.

*trad. în română de A. Langa

PALABRAS INÚTILES/ CUVINTE INUTILE* de Nicolás Corraliza

PALABRAS INÚTILES

Cerca del ruido,
estaba el río de las tardes.

Hoy baja silencioso
para que nadie sepa
que estuvo allí.

CUVINTE INUTILE

Pe alături de zgomotul zilei

curgea râul în faptul serii.

Azi se lasă tăcerea,

pentru ca nimeni să nu știe

că am fost pe aici.

*trad. al rumano por A.Langa

TIMP/ TIEMPO*

TIMP

Ceea ce face cu noi timpul,

când nimeni nu se așteaptă,

ne transformă pe rând în trecut,

Nu lasă nici o poartă deschisă,

pe care să se poată intra,

nici un drum de întoarcere...

Ne șterge numele de pe geam

și nu se aude scrâșnetul nesuferit,

însă nu e nimic de partea cealaltă,

Doar depărtarea își întinde apele,

pe care abia de se vede un punct,

aflat în perpetuuă nemișcare.

TIEMPO

Lo que hace el tiempo con nosotros,

cuando nadie se lo espera.

nos transforma en algo pasado,

No nos deja puerta abierta alguna,

por donde se pueda entrar,

ningún camino de vuelta…

Nos borra el nombre del cristal  

y no se oye el detestable crujido,

pero no hay nada por la otra parte,

Solo la lejanía estira sus aguas,

en dónde se ve un puntito,

una forma perpetua de inmovilidad.  

TEMPS

El que fa amb nosaltres el temps,
quan ningú no s’ho espera,
ens transforma un darrere l’altre en passat,

No deixa ni una porta oberta,
per la que es puga entrar,
ni un camí tan sols de tornada...

Ens esborra el nom del cristall
i no se sent l’insofrible cruixit,
encara que no hi haja res a l’altra part,

Només el lluny estén les aigües,
en què tot just es veu un punt
trobat en perpètua immobilitat.

*trad. por Pere Bessó

*Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanés al català per PERE BESSÓ 

¡HA DE VIVIR! RENÉ CHAR (trad. în română*)

(poema escogido del muro facebook de José Miguel Junco Ezquerra)

¡HA DE VIVIR! RENÉ CHAR

Esta tierra no es sino un voto del espíritu, un antisepulcro.

En mi tierra, las tiernas pruebas de la primavera y los pájaros mal vestidos son más estimados que los fines lejanos.

La verdad aguarda a la aurora junto a una vela. No nos cuidamos del cristal de la ventana: qué le importa al atento.

En mi tierra no se interroga a un hombre emocionado.

Sobre la barca zozobrada no hay sombra maligna.

Los buenos días a medias: eso no se conoce en mi tierra.

No se pide en préstamo más que lo que puede devolverse aumentado.

Hay hojas, muchas hojas en los árboles de mi tierra. Y las ramas son libres si no quieren dar fruto.

No creemos en la buena fe del vencedor.

En mi tierra se sabe agradecer.

(Traducción de Jorge Reichmann)

SĂ NE TRĂIASCĂ! RENÉ CHAR

Tărâmul acesta e mai mult al spiritului, al nemuririii.

În patria mea, primele semne ale primăverii și păsările pestrițe sunt

mult mai așteptate decât viitorul depărtat.

Adevărul așteaptă în zorii zilei alături de o lumânare. Nu ne ferim privirea

de la geam: pe cine și ce îl interesează .

În patria mea nu se pun întrebări unui om emoționat.

Pe o plută în derivă nu persistă spiritul rău.

Zile pe jumătate bune: nu există în patria mea.

Nu se cere un împrumut fără ca să fie întors cu supraplată.

Sunt frunze, multe frunze în pădurile patriei mele. Iar ramurile se înalță

dacă nu se vor împovărate de fructe.

Nu credem în promisiunile învingătorilor.

În patria mea există cultul mulțumirii.

*trad. din spaniolă de A. Langa