duminică, 22 noiembrie 2020

Plop*


PLOP

In plopul înalt cântă pasărea prinsă de ram cu o rază de soare
Se plimbă în jur doi porumbei îmbrăcați în haine de sărbătoare

Răsună de sus un ceas cu clopotele vechi și stricate
Casa din deal a început de ieri să se lase pe-o parte

Doarme dus o doamnă cu fața făcută din stearină
Firul de floare crește nonstop pe sub țărână

Curge izvorul de zor cu apele sale neîncepute
Plopul din vale pare un steag de prin războaiele trecute 

joi, 19 noiembrie 2020

Poem de Mauricio Alfredo Escribano (*trad. în română)

 


***
aún tengo un poco de tabaco
y un ángel viejo me acompaña
cuando hay vino
recuerdo haberlo visto
en la luz de una ciruela
era noche estoy seguro
y la luna me clavaba
un diente azul entre las cejas
fue tristísima mi vida
hubo espadas en mi espalda
perfectas asesinas
soy el hombre que está lejos
ya sin padres sin hermanos
sin abuelos
más de una vez me mataron
pero no es cierto que haya muerto
sigo ardiendo en una piedra
junto al río
las cosas son así
me fundo en la evidencia
lo dicen las alondras
 
***
mai am câteva foi de tutun
și un înger bătrân mă acompaniază
când vinul îmi stă pe masă
îmi amintesc că l-am văzut
reflectat în lumina unei prune
era noapte sunt sigur de asta
și luna îmi înfigea sub arcade
un dinte albastru
fost-a foarte tristă viața-mi
cuțite mi-au înfipt în spate
asasine perfecte
sunt un om care stă departe
rămas fără părinți fără frați
fără bătrânii din casă
m-au ucis nu o dată
dar nu m-au omorât cum se vede
mocnesc și acum într-o piatră
pe marginea râului
lucrurile nu pot fi schimbate
licăresc sub valuri
o spun de sus ciocârliile

*A. Langa

marți, 10 noiembrie 2020

Poeme de LEONARD TUCHILATU (traduse în spaniolă și catalană*)



poezie

 
Ascundeţi zidurile goale
de albeaţa ce face ochii să doară
Ascundeţi-vă cu ele
acolo,
unde apele tac dormind,
unde Pasărea Phoenix
îşi arde aripile
şi copiii îşi lasă fruntea pe braţele
cerului.
Ascundeţi-vă, voi,
ce strigaţi,
manechine cu flori
în pumni şi zâmbetul
blând, cu peruca plina
de colb.
Ascundeţi-vă, voi,
ce sunteţi o ruşine
a toamnei 

 

poema 

 

Amagueu les parets nues
de blancor que fan doler-se els ulls
Amagueu-vos amb elles
allà,
on les aigües callen dormint,
on l’Au Phoenix
crema les seues les ales
i els infants es deixen el front als braços
del cel.
Amagueu-vos, vosaltres
que crideu,
maniquins amb flors
als punys i el somriure
suau, amb perruca plena
de pols.
Amagueu-vos, vosaltres
que sou la vergonya
de la tardor 


poema

 

Ocultad las paredes desnudas
de blancura que hacen dolerse los ojos
Ocultaos con ellas
allí
donde las aguas callan durmiendo,
donde el Ave Phoenix
quema las alas
y los niños se dejan la frente en los brazos
del cielo.
Ocultaos, vosotros
que gritáis,
maniquís con flores
en los puños y la sonrisa
suave, con peluca llena
de polvo.
Ocultaos, vosotros
que sois la vergüenza
del otoño.

 

*trad. în catalană și spaniolă de Pere Bessó

 

***

Nu-mi tulbura liniştea, străine,

nu-mi tulbura liniştea.
Lasă valurile,
se vor opri singure,
nu mai au încotro.
Aici toţi tac.
Lasă valurile,
ele sunt ca o suflare
a răposaţilor rămaşi în urmă.
În grădina asta de linişte
nu e nici urmă de filozofie.
Câteodată se lasă marea negură
şi atunci e straşnic.
Umbra bunicului mă ajunge.
Nu-l mai ţin minte.
Trec oare de aici?
Pace vouă, Oameni!

 

***

No me perturbas la calma, foráneo,

no perturbas mi calma.
Deja las olas,
se pararán solas.
Ya no les queda otro remedio.
Aquí todos están quietos.
Deja las olas,
ellas son como la respiración
de los muertos que vienen por detrás.
En este jardín suena sólo el silencio
y no hay ningún rastro de filosofía.
Alguna vez cae una gran niebla
y entonces es terrible.
La sombra de mi abuelo me alcanza.
No lo recuerdo bien.
¿Me voy de aquí?
¡Paz en vuestra alma, humanos! 

 

*trad. în spaniolă de Andrei Langa

 

***

No em torbes la pau, estranger,

no em torbes la pau.
Deixa les ones,
es detindran soles,
ja no tenen una altra eixida.
Ací tot és calma.
Deixa les ones,
són com l’alé
dels morts que resten darrere.
En aquest jardí de pau
no hi ha cap traça de filosofia.
A vegades es deixa caure una boirassa
i llavors és de por.
L’ombra de l’avi m’aplega.
Ja no el tinc en la ment.
Me’n vaig potser d’ací?
Pau a vosaltres, Homes!

 

*trad. în catalană de Pere Bessó


SEMN

 

Nu ne-au mai rămas brațe 
pentru lumină.
Și de ar veni zorii
ne-ar lăsa așa orbi.
Cine ar putea crede în bucuria noastră?

 

SIGNO

 

No nos quedan más brazos

para recibir la luz.

Si viniera el amanecer

nos dejaría ciegos.

¿Quién podría creer en nuestra felicidad?  


*trad. în spaniolă de Andrei Langa

SENYAL

Ja no ens queden braços 
per a la llum.
I si vinguera el trenc d’alba,
ens deixaria així de cecs.
Qui podria creure en la nostra alegria?

 

*trad. în catalană de Pere Bessó



CEAS DE ARGINT

 

Mai am un ceas de argint
cu melodii.
Și amurgul acesta în sărăcie, năduf.
Mai sunt atât de mulți 
cărora nu le pasă
dacă mai scrie cineva
vreun vers.

RELOJ DE PLATA

 

Todavía tengo un reloj de plata
lleno de melodías.
Y este anochecer de pobreza, sin aire.
Hay tanta gente
que vive su vida
sin querer saber si queda alguien 
que todavía escribe versos.

*trad. în spaniolă de Andrei Langa

RELLOTGE D’ARGENT

Encara tinc un rellotge d’argent
amb melodies.
I aquest crepuscle sufocant en la pobresa.
Encara hi ha molts,
tants als que no els importa
si encara escriu algú
cap vers.

 

*trad. în catalană de Pere Bessó


*** 

Simt apele tulburi ce-mi învăluie cărarea

și, fără să vreau, pașii mă duc spre sfârșit.

Sunt vechi ca frunza

căzută la inima pământului,

ridicată de vânt și împrăștiată

prin pustiul umbrelor.

 

***

Siento las aguas sucias que rodean mi senda

y, sin querer, los pasos me llevan hacia al final.

Soy viejo como la hoja

caída sobre el corazón de la tierra,

levantada por el viento y dispersada

en el desierto de las sombras.

***

Sent les aigües tèrboles que m'envolten la sendera

i, sense voler, els passos em duen cap a la fi.

Sóc vell com la fulla

caiguda al cor de la terra,

alçada pel vent i esbargida

al desert de les ombres.

 

*trad. în catalană și spaniolă de Pere Bessó

 

Arta 

 

În simplitatea asta a bucuriilor
oare cine te orânduieşte
Plapând par
în tremurul unei lumânări
pe jumătate arse
şi scriu despre lumina, despre bucuriile orei.
Geamătul Surd însa minte atât de neruşinat...
Şi mă aplec încet, încet, să culeg
grăunţele unor amărăciuni adevărate. 
 
Art

En aquesta simplicitat de les alegries
qui de veritat et disposa
Delicat sembla
en el tremolor d’una espelma
mig cremada
i escric de la llum, de l’alegria de l’hora.
El Sord Gemec encara ment tan desvergonyidament...
I m’incline  a poc a poc a recollir
els grans d’uns amargors vertaders.
 

Arte

 

En esta simplicidad de las alegrías
quién de verdad te dispone
Delicado parece
en el temblor de una vela 
a medio quemar
y escribo de la luz, de la alegría de la hora.
El Sordo Gemido aún miente tan descaradamente...
Y me inclino lentamente  a recoger
los granos de unas amarguras de verdad.

 

*trad. în catalană și spaniolă de Pere Bessó

 

(Pere Bessó, Valencia, 1951. Licențiat în filologie modernă. Profesor de limbă și literatură spaniolă la IB din Mislata. A publicat, inițial în limba spaniolă, „Cenaclul umbrelor” (1972) și o carte de poezii „Imagini” (1976) aparținând unei trilogii pe care autorul a lăsat-o nepublicată. A participat activ la mișcarea de poezie generaționistă din anii 70)


duminică, 1 noiembrie 2020

Acoperiș*



ACOPERIȘ

Cum se lasă acoperișurile caselor
după ce au stat la înălțime un veac
așa se înclină și umerii bătrânei 
care a fost cea mai frumoasă fată din leat

Nu mai curg pețitori pe la poarta-i sculptată 
în cel mai bun lemn aplicat cu vopsele 
ramul de dud odihnește sprijină gardul
împrăștiindu-și frunzele venite din stele

Ce o fi căutând pe aici pisicul vecinei
care nu mai apare de la o vreme la geam
poate vrea să spună și el sireacul
că și șoarecii blânzii au plecat din harman

Niște copleși se joacă de-a v-ați ascunselea 
printre ierburi se plimbă doi mei pe furiș
cerul cel înalt împarte anotimpuri
a înverzit tot stuful de pe acoperiș