sâmbătă, 25 mai 2019

PANGEA ULTIMA*



Globul acesta pământesc 
rotit de mâinile mici ale piciului
care a învățat cam pe unde
și-au zidit aztecii piramidele
fără să știe că de fapt 
cele două americi 
s-au desprins/au făcut parte 
dintr-un unic continent - Pangea 
Oricine poate învăța acum
să țină în brațe țările toate
continente întregi să adune
să învârtă globul pământesc
pe un deget ca pe o minge -
Pangea Ultima revine

PANGEA ULTIMA
Aquest globus terraqui 
Girat per les mans menudes de l’infant
que aprengué una mica on
bastiren els azteques les piràmides
sense saber que de fet
les dues amèriques
se separaren/formaven part
d’un únic continent – Pangea*
Qualsevol pot aprendre ara
a tindre en braços tots els països
continents sencers per aconseguir
girar el globus terraqui
amb un dit com una pilota -
Pangea Última retorna

*Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanés al català per PERE BESSÓ

joi, 23 mai 2019

FLORI*


FLORI

Cum se explică
oare de ce
florile fără de miros
țin mai mult (?)

FLORS

Com potser s’explica 
per què
les flors sense olor 
duren més (?)

*Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanés al català per PERE BESSÓ



COR*

COR

De ce cântă păsările
dis-de-dimineață
poate fiindcă mai apoi
alte/multe sunete
dau năvală

COR
Per què canten els ocells
de matinada
potser perquè de seguida
altres/molts sons
irrompen

*Poema d’ANDREI LANGA traduït en català per PERE BESSÓ
.

sâmbătă, 18 mai 2019

AL BORDE DEL MUNDO de ANDRÉ CRUCHAGA (trad. al català* y rumano**)


Este posibil ca imaginea să conţină: în aer liber şi interior
AL BORDE DEL MUNDO
Soy todo el hombre
El hombre herido por quién sabe quién
Vicente Huidobro

Vuelvo al hombre para morir en medio de todos los hombres.
Y en esa vocación de lava, abandono, dogmas, confusiones,
el cráter de la herida que discurre como un ojo pobre
en las orillas del mundo.
De mis pies, el asfalto golpeando siempre la historia innumerable,
el tiempo que nos trae cansadas melancolías,
sin que el viento sople y deshaga la voz ya degollada en el camino.
Una sed de ceniza muerde los pájaros anidados en el pecho.
Un alarido remoto moja la boca al punto de oscurecer
entre la maleza de remotos urinarios.
Al cabo, no sé quién está al otro lado de la noche con sus furias.

Del libro “Huidobro redivivo”, 2019

A LA VORERA DEL MÓN
Soy todo el hombre
El hombre herido por quién sabe quién
Vicente Huidobro

Torne a l’home per a morir enmig de tots els homes.
I en aquesta vocació de lava, abandó, dogmes, confusions,
el cràter de la ferida que discorre com un ull pobre
en les voreres del món.
Dels meus peus, l’asfalt colpejant sempre la història innombrable,
el temps que ens porta cansades malenconies,
sense que el vent bufe i desfaça la veu ja degollada en el camí.
Una set de cendra mossega els ocells niats al pit.
Un udol remot mulla la boca al punt d’enfosquir
entre la mala herba de remots urinaris.
Al capdavall, no sé qui és a l’altre costat de la nit amb les seues fúries.

*Poema d’ANDRÉ CRUCHAGA traduït en català per PERE BESSÓ    

LA MARGINEA LUMII
Sunt om obișnuit
Omul rănit de cine știe cine
Vicente Huidobro

Revin la oameni pentru a muri printre ei.
Și în astă atracție a lavei, abandon, dogmă, confuzie,
stă craterul rănii deschise ca un ochi abia mijit
pe marginea mare a lumii.
Sub picoarele mele, asfaltul lovindu-se de atâtea istorii,
timpul ce ne aduce sacul cu melancolii,
fără ca vântul să bată și să acopere vocea răgușită de drum.
O sete de cărbune stins mușcă din păsările prinse la piept.
Un geamăt îndepărtat se scurge pe buze în faptul serii,
printre bălăriile cu miros fetid.
În fine, nu se știe cine se află dincolo de noapte, printre furii.

**trad. al rumano por A. Langa

vineri, 17 mai 2019

PRENUME*



Nimic nu e nou nici măcar
prenumele ce le purtăm neîngrădit
în fiecare noapte fără ca să și știm 
ziua le scoatem pe rând la iveală
atunci când suntem întrebați
adică când intrăm prin cancelarii
după ce dăm binețe unul altuia
și trecem de toate stopurile
lucru ce îl făcem regulamentar
pentru a evita neînțelegerile
între numele mari (al tău/al meu)
pe roșu trec doar idioții cei care
au uitat de deluviu de Noe și
de toate imperiile care dispar
mai târziu decât ne-am fi așteptat
istoria se scrie cu un ciob pe nisip
păsările aduc în plisc apă neîncepută
pentru cei însetați spune și tu dacă
e așa sau altfel si apropo nu uita
să îți pronunți explicit prenumele
ca înainte de împărtășanie

*imagine de autor

duminică, 12 mai 2019

Culoare caracteristică*



CULOARE CARACTERISTICĂ

Când începi să scrii un poem
te scoli mai devreme dis-de-dimineață 
înainte de venirea zorilor 
fără de cafea pe burta goală 
cu bărbia sprijinită în piept 
cum ar face oricare poet care se mai respectă 
nu cauți pe geam vreun punct de referință 
te fixezi doar pe foaia de hârtie 
o impui sa fie docilă un aluat tare 
o pâine gata plămădită 
cu formă și conținut cât de cât clar 
ce are un pic de culoare caracteristică - rumenă

COLOR CARACTERÍSTIC

Quan comences a escriure un poema
t’alces més de matinet abans de trencar 
el dia sense café en l’estómac 
buit amb el mentó recolzat al pit
com faria qualsevol poeta que encara es respectara 
no busques en el cristall de la finestra 
cap punt de referència en l’espai 
fixa’t només en la fulla de paper 
li imposes ser dòcil una massa enorme 
un pa llest fermentat amb forma i contingut tant clar 
que ara té una mica de color característic – rumen

*Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanés al català per PERE BESSÓ


vineri, 3 mai 2019

POEMA CON LA TONADA ÚLTIMA de JULIA DE BURGOS (trad. în română*)


(imagen y poema escogidos de la pagina de Facebook de Antonio Moya)

POEMA CON LA TONADA ÚLTIMA


¿Qué a dónde voy con esas caras tristes
y un borbotón de venas heridas en mi frente?
Voy a despedir rosas al mar,
y a deshacerme en olas más altas que los pájaros,
a quitarme caminos que ya andaban en mí como raíces...
Voy a perder estrellas,
y rocíos,
y riachuelitos breves donde amé la agonía que arruinó
mis montañas
y un rumor de palomas
especial,
y palabras...
Voy a quedarme sola,
sin canciones, ni piel,
como un túnel por dentro, donde el mismo silencio
se enloquece y se mata.

---Julia de Burgos---


POEM CU ULTIMĂ TONALITATE  

Unde și în ce parte plec cu astă înfățișare tristă
și cu venele deschise pe frunte?
Plec să petrec trandafirii în largul mării,
să fiu dusă pe valuri mai sus ca zborul de pasăre,
să las cărările care treceau prin mine ca rădăcinile...
Nu voi vedea stelele,
și roua,
și pâraie de munte unde m-am scăldat în agonia ce a surpat
munții mei
și un huluit de hulubi
de nedescris,
și cuvinte...
Voi rămâne singură,
fără cântece, despuiată de piele,
ca un tunel pe dinăuntru, unde însăși tăcerea
înnebunește și se sinucide.

*trad. al rumano por A. Langa 

miercuri, 1 mai 2019

HORN*



Fiecare are câte un mort în casă
alții au câte doi sau mai mulți

O cărare duce spre pajiștea arsă
pe care aleargă ghiduși niște miei

Ramul de cais nu se mai scutură
floarea îl face să pară mai greu

Se imbulzesc de zori albinele
și se cutremură pe el toate florile

Iată că i se așază un fluture
zboară se scutură în sus petale

De după draperii apar câteodată
chipuri cu forme abia deslușite

Pe sub pământ se aud rădăcini
cresc și troznesc la suprafață 

Grădinile coperite de ierburi
ascund acum mii de balauri

Fiecare are câte un mort în casă
alții au câte doi sau mai mulți

O suviţă de fum iese din hornul
unei case cu pereți năruiți

XEMENEIA

Cadascú té un mort a casa
altres en tenen dos o més
Un camí al prat cremat
en què corren alegrement alguns bens
El ram d’albercoc ja no es sacseja
la flor fa que li semble més difícil
S’arrauleixen a trenc d’alba les abelles
i s’hi tremolen totes les flors
Heus ací que s’hi posa una papallona
vola se sacseja damunt dels pètals
De darrere les cortines apareixen alguna volta
cares amb semblants ben poc distingits
Davall de la terra se sent com creixen
les arrels i s’enfilen a la superfície
Els jardins coberts d’herbes
amaguen ara milers de serps
Cadascú té un mort a casa
altres en tenen dos o més
Un fumada ix de la xemeneia
de cases amb murs envellits
*Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanés al català per PERE BESSÓ