sâmbătă, 30 martie 2019

Wislawa Szymborska: A ALGUNOS LES GUSTA LA POESÍA/ UNORA LE PLACE POEZIA*


(poem reprodus de pe pagina Facebook de Antonio Moya)

A ALGUNOS LES GUSTA LA POESÍA

A algunos,
es decir, no a todos.
Ni siquiera a los más, sino a los menos.
Sin contar las escuelas, donde es obligatoria,
y a los mismos poetas,
serán dos de cada mil personas.
Les gusta,
como también les gusta la sopa de fideos,
como les gustan los cumplidos y el color azul,
como les gusta la vieja bufanda,
como les gusta salirse con la suya,
como les gusta acariciar al perro.
La poesía,
pero qué es la poesía.
Más de una insegura respuesta
se ha dado a esta pregunta.
Y yo no sé, y sigo sin saber, y a esto me aferro
como a un oportuno pasamanos.

Wislawa Szymborska, ”Fin y principio”

UNORA LE PLACE POEZIA

Doar unora,
adicătelea nu la toți.
Nici măcar la majoritatea, ci la mai puțini. 
Fără a include școlile, acolo unde e obligatorie,
precum și însăși poeților,
să fie vorba de vreo doi dintr-o mie.
Le place,
cum le place deasemenea supa de fidea,
cum le place un compliment sau culoarea albastră,
cum le place eșarfa veche,
cum le place să se impună,
cum le place să mângâie câinele.
Poezia,
dar ce e poezia.
Mai mult de un răspuns incert
s-a dat acestei întrebări.
Și eu nu știu, și nu pot să aflu, si de asta mă agăț
ca de o utilă balustradă.

*traducere din spaniolă de A. Langa 



Ce-ar fi să lăsam totul...



Ce-ar fi să plecăm cu toții,
să lăsăm pământul să fie altfel,
cu fiare, păduri cum au fost odată,
dinozauri și ferigile nalte, de cândva,
cu munți și vâlcele străbătute de nimeni,
cu valuri oceanice stăpânite de legi,
din cele încă nescrise, ale naturii,
pe când științele nu erau necesare,
iar în jur continente și lumi fără nume
coexistau fără cunoștințele noastre
din astrofizică sau geografie.
Poate că astfel ar avea universul,
drept centru Pământul, planeta albastră,
cu forma-i perfectă de farfurie,
cea plată, plutind pe cocoașa balenelor
prin spații imense, în timp infinit.
Așa ar apare din nou paradisul,
fără roboți și oamenii ultramoderni
ai fazei finale, a noosferei.
Ce-ar fi să lăsăm totul...

*poem ñi imagine de autor




duminică, 17 martie 2019

DEMASÍAS/ SURPLUSURI* de André Cruchaga


DEMASÍAS
The eyelash of lightning is neither good nor evil.
The struck tree burns like a pillar of gold
Mary Oliver

Detrás de los ídolos, el aserrín con su costumbre de vestidura siniestra. Debajo de la noche los abismos empapados de fetiches: los espejos fabulan cierta alegría, mientras el luto enfunda sus solemnidades. Del destino, si se quiere, sólo nos van quedando los residuos de la aurora, o el desatino doméstico como una piltrafa. (Ahora, nos hacen consumir sueños con desodorantes e inéditos almanaques. Veremos si tantas máscaras son visibles en el ascua.)

Del libro “Vallejo dream”, 2019
©André Cruchaga
©Pintura de Emile Nolde

SURPLUSURI
The eyelash of lightning is neither good nor evil.
The struck tree burns like a pillar of gold
Mary Oliver

În spatele idolilor, rumegușul în obișnuita sa formă sinistră. Dincolo de noapte se întind abisurile pline de fetișuri: oglinzile denotă o oarecare bucurie, timp în care doliul își revelează solemnitățile. Din ce e destin, la dorință, ne mai rămân rămășițele răsăritului de soare, ori o cearta domestică la urma urmei. (În ziua de azi, ne fac să consumăm visuri cu dezodorant și almanahuri inedite. Se va vedea încă dacă multitudinea de măști vor fi vizibile pe fundalul tăciunilor aprinși.)

*trad. al rumano por A. Langa


ZAȚ*

ZAȚ

Când aștepți să fiarbă cafeaua,
dar aceasta, vai!, dă în foc,
tu apuci ibricul cu ambele mâini,
cercând să salvezi ceea ce nu e,
iar acolo -ca printr-un miracol-
rămân fire de zaț într-un lichid
pe care abia îl sorbi printre dinți,
atunci pronunți ceva necuviincios,
ceva ce îți acoperă tot smalțul,
"suprafața vizibilă a dinților".



LLAST

Quan esperes que el café bulla,
però això, ai!, acaba en foc,
tu agafes la cafetera amb les dues mans,
tractant de salvar el que no és,
però allà –com en un miracle-
resten filets de llast en un líquid
que tot just engoleixes entre dents,
Llavors dius alguna inconveniència,
quelcom que et cobreix tot l’esmalt,
‘la superficie visible de les dents’.

*Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanés al català per PERE BESSÓ

marți, 12 martie 2019

UMBRĂ*




UMBRĂ

A trebuit sa alerg
ca sa ajung din urmă
umbra mea rătăcită pe străzi,
a trebuit să trec peste o duzină
de alte umbre, ca să mă scufund
dintr-odata în întunericul din ea,
înghițit fiind acolo de colbul fin
de pe drum, de pietrele din caldarâm
și alte artefacte întâlnite în cale,
ținut la distanță, totuși, de fugara,
atât de subțirea mea umbră.

OMBRA

Ha calgut córrer
per a arribar de darrere
a la meua ombra perduda pels carrers,
Ha calgut passar per una dotzena
d’altres ombres, per a enfonsar-me
d’una vegada en la foscor dins d’ella,
essent engolit allà per la pols fina
del camí, per les pedres del paviment
i altres artefactes trobats en la via,
tinguda a distància, però, de fuga,
tanta subtilesa la meua ombra.

*Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanés al català per PERE BESSÓ


BĂTRÃNI*




BĂTRÂNI

Pe podul înalt, ce stă să pice,
se plimbă în voie doi batrani,
își povestesc unul altuia
pâţaniile lor din copilărie.
Un nor alb, în formă de pasăre,
îi acoperă până nu se mai văd,
iar vocile coboară în trombă
căzând peste noi, cei de sub pod.
Noi plutim pe o barcă ușoară,
aflați oarecum în derivă,
gândind aşa, într-o doară:
"Cât de ușor e să fii bătrân".

*A.L.

duminică, 10 martie 2019

A VISTA DE PÁJARO/ DE LA ÎNĂLȚIMEA ZBORULUI DE PASĂRE*, poem de Nicolás Corraliza


(foto de autor)

A VISTA DE PÁJARO

Cede la nieve en los nidos antiguos.
Un lugar para la vida se reconstruye rama a rama:
vuelo a vuelo, traen los palos en sus picos.
Para regresar, conviene haberse alejado,
y recordar cómo se vuelve por el tiempo y su distancia.
De nada sirven las horas si tú no estás.


DE LA ÎNĂLȚIMEA ZBORULUI DE PASĂRE

Se topește zăpada în cuiburile vechi.
Un loc pentru trai se face din mai multe crenguțe,
zbor după zbor, bețe de spice aduse în chiocuri.
Pentru a te întoarce, e bine să te fi îndepărtat destul,
să nu uiți cum se trece prin timp și distanțele lui.
La ce bun orele dacă tu nu te afli alături.

*trad. de A. Langa