ERAU ZILE
Ai fost iarbă barba îti creștea până la brâu o bătrânică îți făcea descantece să nu boleşti
Regele tău se plimba în căruțe trase de cai o mulțime de oameni îl aplaudau
Era pace și cerul se rotea îmbietor prin orice ochi de lumină priveai în trecut
În tromba de praf se afla un înger iar regele îl lua cu sine și-l ținea pe genunchi
Erau zile când oamenii se bucurau de o petală de un petec de pământ ce-l aveau
CUVÂNT
Viata mea nu înseamnă nimic nici a ta două flori firave trecând prin ploiae
Exista un capăt de drum unde se odihnesc toate lucrurile adunate gramadă
Te-am sunat să îți spun un ultim cuvânt cel pe care nu l-am pronuntat niciodată
Cine știe dacă o să-l zicem într-o zi când niciunui din noi nu va ști să vorbească
UNIVERS
Răii îți iau fața ei nu stiu ce e viața
Lumina se aprinde acolo unde-i minte
Și cântecul se știe e suprapoezie
În pântecul flămând durere e și cânt
Aprinzi o lumânare și soarele răsare
Castele pe mormânt cresc în același rând
Lumină și întuneric un univers feeric
MEZINI
Lași ce ai adunat mezinului el te va înmormânta îți va pune și cruce la căpătâi
Mezinii între timp devin mizantropi se schimbă sub sori polurile pământului
Omul dă mâna cu diavolul se îmbrățișează îi zâmbeşte ușor știe ce va primi în dar
De sub pământ părinții ne privesc printre gene se întreabă în surdină de ce
JOC
Să vedem ce se întâmplă
Câinele sapă o groapă în pământ acolo nu-i aur nici dracii nu ies la suprafață
O fi poate ouă de șarpe de casă sau apa proaspătă a unui izvor apărut din senin
Să vedem ce se întâmplă
Un șoarece vagabond iese din gaură câinele se joacă de-a v-ați ascunselea
O ALTĂ ZI
Mâine o să fie altfel o altă zi vom trage de soare cu ațele tot ce pare înțepenit se va trezi în zori
Vraciul își va face treaba va izbi seva din salcia seacă se vor clădi case noi peste ruina cetății
Faceți voi ce doriți o să izbutiți doar să bateți cuiele peste zi o să crească la loc buruienile
OVOIZI
Ador ovoizii o gură ieșită din ou reptile cu piele solzoasă curcani și găini la un loc
Vezi peștele ce își așează icrele în coloane de atac așteaptă așa umil să ecluzioneze
O fi poate viață lor scurtă visare zboară înoată doar noi bipezii privim în pământ
FANTOME
De prea multă lumină
cerul cade
lucrurile dispar si ele
se prefac în umbră
înțepenesc pe rând
în poziții orizontale
se deformează brusc
sub forța gravitațională
le gabjim într-un colț
ca pe niște fantome
ce nu pot să vorbească
PĂMÂNT
Nicăieri nu te afli acasă nici chiar în casa ta taie mercurul ce urcă în termometru trage o linie neagră
Lungește durata zilei cu o zecimală macină grâul ce abia încolțește lasă-i morarului partea sa și pleacă
Acea vrere de a impune pământul să crească plantelele tale e pasageră ea nu va da roade
Să biruie chirul iarbă să încolțească pe geamul prin care privești cum se împacă pământul cu cerul
VAL
Atât cât ți e dat să traiesti născut din soare
drumurile pe care pășești umbrele tale
Turnul de fildeș măreț sau peștera ce te adastă
vine uitarea ca o piază rea căderea noastră
Chipul senin coperit de pământ pace divină
vântul cel venit din alt vânt o mărturisire
Ram ce tremură în Arborele nalt trup și tăcere
gură în care a încolțit un cuvânt o ultima vrere
Ziua cea scurtă ce mi te-a ținut în brațele sale
sângele ce iată -vai! s-a oprit din lunga sa cale
Reazemul ce poate l-ai avut cel de pomină
mână cea mică dintr-un trecut ținută de mână
Mânzul ce zburdă voios pe un deal și hărmăsarul
icoana lunii ridicată de val spusmos a fost valul
