LECȚII DE ALPINISM*

LECȚII DE ALPINISM

Cel care pleacă și duce lipsă de aer,

trage din toate puterile în piept
ultimele sale înghițituri de văzduh,
așa cum muntele are tot mai puțin aer

la marile, netulburatele lui înălțimi.

Cei care urcă, se cațără pe stâncile ascuțite,

au un unic și predeterminat scop, ca să ajungă 
acolo unde uliul își face cuibul printre pietre ovale și
își învață puii nătângi cum să-și desfacă aripile 
sau cum să prindă prada ce stă nestingherită prin văi.

Acolo, pe vârful ascuns de nori,

unde cade ploaia cu stropi mărunți

sau ninge ușor, cu fulgi mari și pufoși,

crește zăpada până atârnă în hău,

face punți albe, greu de trecut.

Vântul bate puternic și scapără fulgere,

însă nu va face nimănui vreun rău,

nici măcar celor care au ajuns în sfârșit,

stau sus, pe piscul ce pare acum 
a fi un punct alb, abia văzut.

*a.l.