duminică, 10 septembrie 2017

SERI*



SERI

Sunt seri când se aud în surdină
sunetele întârziate ale eternității,
în turle aurite de biserici se ciocnesc
razele de metal ruginit ale cerului,
iar cerșetorii risipiți pe la porți
se apleacă să ia cele câteva centime
lăsate de mâinile trecătorilor.

Trupul li se îndoaie ca ceara,
dar nu fac plecăciunile din plăcere,
ci din încercarea de a fi mai aproape
de pântecul apelor saturate de alge,
cu mări de tăcere scufundată în adâncuri,
cu ramuri de pomi care cresc în derivă,
prefacute în insule mici de corali.

Drumurile duc undeva, la o margine,
melcii se urcă pe aracii umezi,
fără să știe de ce și cum lunecă,
unde se mișcă la umbra-nserării,
până pământul le strânge pe toate
la pieptul puternic, plin de putreziciune,
pentru a petrece încă o noapte.

*poem de A.L.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu