ANTICAMERĂ, poem de MARCELA BENEA *

ANTICAMERĂ
lui Leonard Tuchilatu

Era ca și cum am fi avut viză de reședință
în acel spital moscovit
toate deveniseră familiare:
dializa, speranța
monstruoasa așteptare a unui rinichi
deprimarea și moartea.
Moartea, cu anticamera ei:
mica rezervă de două paturi
și bărbatul pe care l-au adus brancardierii
într-o după amiază de iunie…
Ca o rugă tenace mânca sfârșitul
din trupul lui încă tânăr:
noapte de chin și luptă zadarnică,
apoi brusc lumina de fața lui se fixă –
uimire a sufletului desprins
de suferință și trup.
Școală a morții...
Și tu ai absolvit-o.
Fulgerător.
Ca un elev supradotat
dintr-un singur salt
ai luat toate clasele vieții
cu o ultimă, capitală suflare
materie studiată “pe viu”...
Și aplicată...
Bătrânețea nu-ți cercetează azi chipul
în fotografie,
pe frunte nu se adâncesc riduri,
ochii nu-și pierd strălucirea...
Sub umbra brumată a dealului
s-a ascuns șugubeață tinerețea ta veșnică. 

ANTECAMBRA

A Leonard Tuchilatu

Era com si haguera tingut visa de residència
en aquell hospital moscovita
tot havia esdevingut familiar:
diàlisi, esperança
monstruosa l’espera d’un ronyó,
depressió i mort.
La mort, amb la seua antecambra:
petita reserva de dos llits
i l’home al que han dut dos portalliteres
una vesprada de juny…
Com una eruga tenaç menja el final
Del seu cos encara jove:
nit de turment i lluita vana,
llavors de sobte la llum de la seva cara es fixa
sorpresa de l’ànima despresa
de patiment i cos.
Escola de la mort...
I tu l’has aprovada.
Instantàniament.
Com un alumne superdotat
D’un sol salt
Has pres totes les classes de vida
Amb un últim, capital alè
matèria estudiada “en viu”...
i aplicada...
La vellesa no et cerca avui el rostre
en fotografies,
al front no profunditzen les arrugues,
els ulls no perden la seua brillantor...
Sota l’ombra gebrada del turó
s’ha amagat graciosament la teua joventut eterna.

*Poema de MARCELA BENEA traduït del romanès al català per PERE BESSÓ

.