Călător
Să scrii poezie e ca și cum ai sparge gheața cu uneltele proprii din carne și oase
mâini ce nu mai pot să rupă strugurii copți acoperiți de promoroacă
viscol și rugi interminabile pentru atunci când se va termina intemperia
urme adânci ce dispar imediat ce le lași pe fața fierbinte a zăpezii
călător ce cară peste tot după sine rucsacul în care a încăput jumătate din casă
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu