miercuri, 16 februarie 2011

Poem de Elisa Golott (Chile)

ÎN AMURGUL ANILOR

El, privea prin geamul spălăcit
cu pielea învineţită de frig.

Ea, aşezată în fotoliul albastru,
mângâia motanul ce-i dormita în poală.

El, în tăcere lăsa privirea
ca să-i zboare printre frunzele copacului de jacaranda
care se frământa furios afară.

Ea, înfige pupilele sale în omoplatul bărbatului,
a cărei pasiuni, deja risipite şi anoste, nimic nu provoacă.

El, uneşte într-un tot întreg căldura casei
şi umezeala ploii ce cade peste grădină.

Ea, se simte scufundată între semiumbră şi visuri.
Din acelea care o fac translucidă şi perfectă.

El, se separă de geam
şi, cu privirea vagă şi absentă,
îşi târâie corpul tomnatic, vidat.

Ea, îi surâde la timpul prezent
şi gândeşte în ritmul orelor scurse.
--------

Anii trecuţi i-au sărăcit nopţile
şi zilele i le-au făcut mai întunecate.
Acum doar se uită unul la celălalt ca nişte oglinzi fără memorie,
comunică prin coduri de epocă,
se risipesc în tăceri fade şi incerte.

Rutina existenţei
i-a transformat în corpuri fără de istorie,
cu pleoapele obosite,
metalice şi ruginite.

EN EL OCASO DE LOS AÑOS


El, mira por la ventana empañada
con la piel lívida de frío.

Ella, sentada en la poltrona azul
acaricia al gato que dormita en su regazo.

El, en silencio deja volar sus ojos
por sobre el follaje del jacarandá
que afuera se mece furioso.

Ella, aferra sus pupilas en la espalda del hombre
que ya con pasiones dispersas y añosas, nada provoca.

El, se fusiona entre el calor de la casa
y la humedad de la llovizna que cae en el jardín.

Ella, se siente sumergida entre la penumbra y los sueños.
Esos que la hacen traslúcida y perfecta.

El, se despega del cristal
y con la mirada vaga y ausente
arrastra su cuerpo otoñal y vacío.

Ella, le sonríe en tiempo presente
y lo piensa en pretéritas horas.
--------

Los años han desgastado sus noches
y han oscurecido sus días.
Ahora solo se miran como espejos sin memorias,
se comunican con códigos añejos,
se desvanecen en silencios desnudos e inciertos.

La rutina de la vida
los transformó en cuerpos sin historias
con los párpados cansados,
metálicos y herrumbosos.

2 comentarii :

  1. Mil gracias Andrei por este regalo bellísimo.

    Un abrazo, Elisa Golott

    RăspundețiȘtergere
  2. Hermoso aquí también, en tu espacio, Andrei.

    Abrazos poéticos
    Ana

    RăspundețiȘtergere