miercuri, 17 august 2011

Poem de Julián Borao


CUM SUNT

Nopţile sunt umede
şi persistă un miros de doliu şi de virgine impure,
şi persistă un miros de sete şi de singurătate.

Şi există o flacără moartă
ce se extinde
cu durerosul farmec pufos
în aceste nopţi umede de iarnă.

O flacără a unui anunţ
ce împinge prin surprindere pe cel vizat
care nu ştie cum să reacţioneze,
care nu răspunde
şi care rămâne răpus în iluzia sa,
în respiraţia sa discontinuă,
lăsând înnebunită
trezirea sa revelatoare şi bucuria.

Există o sudoare indecentă
ce alunecă pe corpuri
când se activizează fire de păr ascunse
şi cresc şi descresc
în aerul nocturn.
Din astă cauză se evită şi se ating,
din astă cauză se suprapun
şi-şi stimulează propriile acte
printr-o ceremonie dezordonată
de incitare turbulentă.

Aşa sunt condamnările
celor care nu se simt condamnaţi,
după ce singuri au pactat
cu tacitul acord al plictiselii.

Şi acest umed presentiment ce stă deversat
şi dă formă iluziei,
delicatul lac ce apare
când, aruncând o privire în urmă,
se arată dimineaţa surpinsă,
infiltrându-se fin în negura
subţire a orelor trecute,
ce s-au rupt
împreună cu focul însetat al buzelor
care niciodată
nu vor mai vrea să aparţină cuiva.

CÓMO SON

Son húmedas las noches
y hay un olor a duelo y a vírgenes impuras,
y hay un olor a sed y a soledad.

Y hay una llama muerta
que se extingue
con doloroso encanto ceniciento
en esas noches húmedas de invierno.

La llama de un aviso
que empuja por sorpresa al aludido
que no sabe qué hacer,
que no responde
y que se queda roto en su deseo,
en su respiración entrecortada,
dejando desquiciada
su estela delatora y su alegría.

Y hay un sudor lascivo
que resbala en los cuerpos
cuando se activan hilos escondidos
y ascienden y descienden
en el aire nocturno.
Por eso se sortean y se rozan,
por eso se amontonan
y acompasan sus actos
en un desordenado protocolo
de turbia incitación.

Son así las condenas
de quienes no se sienten condenados
después de haber pactado
con las complicidades del hastío.

Y ese mojado pálpito que queda derramado
da forma a la ilusión,
al delicado poso que se muestra
cuando al mirar atrás
se enciende la mañana sorprendida
infiltrándose blanca en la negrura
tenue de las horas pasadas,
las que se quebrantaron
junto al sediento fuego de los labios
que nunca
volverán a compartirse.

Un comentariu :

  1. Me fascina este poema y en rumano suena muy bello.

    Te dejo un abrazo, Andrei
    Ana

    RăspundețiȘtergere