miercuri, 14 septembrie 2011

Rușinea de a fi rus



 Dacă aş fi rus de naţionalitate, m-aş simţi acoperit de ruşine, adică tocmai de acel sentiment care, spre regret, nu mai e la modă în lumea mondenă, dar nici pe la sate nu mai primează, acolo unde, se zice, îşi are originea. Să apleci capul chiar atât de mult în faţa guvernanţilor actuali, asta într-o vreme când debordează sentimentul de libertate mai peste tot în lume? (cică imaginile lui Putin şi Medvedev le-au băgat în icoane şi le ţin bieţii ruşi prin case, la loc de seamă (?)).
Nimic nou sub soare: au stat Lenin şi Stalin în fruntea acestui „stat în stat”, având imagini şi busturi multiplicate în milioane de exemplare. De ce să nu o facă și acești doi ipochimeni? Ori ideologia bolșevică nu mai e în vogă în ziua de azi, propagată fiind pe tot spaţiul imens cuprins între Chişinău şi Vladivostok și atingând punctul culminant în secolul trecut, adică aproape într-o altă eră, una sovietizată... Ce să facem însă cu ruşii acum, în ce categorie a lumii civilizate să-i plasăm, căci nu se încadrează în nici una cât de cât cunoscută? Oare pe unde s-o fi rătăcit acel "mister al omului rus", cântat în versuri de către marii poeţii ai slavilor de răsărit?
Datele unei probleme au rămas, pare-se, neschimbate pe parcursul mai multor secole: indiferent de ce se întâmplă în jur, ruşii se simt acasă cu neobrăzare oriunde nu s-ar afla în lume. Faptul divers pare să nu le displacă, trădându-le un aspect definitoriu al identităţii naţionale. Cu un asemenea modus vivendi speculativ al mai multor conaționali de ai lor (în special acei din aşa-numita „străinătate apropiată”, adică rezidenți în ţările din Asia Mijlocie, Caucaz, R.Moldova sau Ţările Baltice) este impus să se împace tot restul lumii. Fiindcă „Maica Rusie” are grijă de fiii săi rătăcitori, iar sindromul "fratelui mai mare" nu dispare ușor.
Nu am nimic personal contra ruşilor, dar aşa se face că acel multtrâmbițat „mister al omului rus”, despre care am amintit mai sus și care sună deja fals și atemporal, a rămas să se manifeste doar poate prin cantitatea de votcă ingurgitată. Mai rău e când unii din moldovenii emigrați prin țările UE se dau ruși, profitând de faptul că le cunosc limba și pot să o facă pe eroii în diverse situații de viață. Pentru exemplificare, iată un caz real pe care ți să vi-l povestesc: un moldovean înalt și vânjos, la solicitarea unor spanioli și, desigur, pe banii acestora, a băut dintr-o răsuflare un pahar mare de votcă, apoi alte câteva la rând, făcându-le pe plac chefliilor iberici și dându-se drept rus get-beget...
Mihail Gorbaciov, marele lider al „perestroicii”, afirma mai deunezi pe un ton declarativ că Rusia s-ar afla „la jumătatea drumului spre democraţie (?..)”. De unde atâta certitudine în spusele unui ex-actor politic. Firea sa analitică, cândva perfect sănătoasă, dă semne de oboseală tocmai acum când ar trebui să pună la stâlpul infamiei politica defectuoasă, autoritară pe plan intern şi extern, a celor doi mari prestidigitatori politici: omul bun (Medvedev) versus omul rău (Putin). Să mai adăugăm aici că ambii sunt „băgaţi în icoane” cu susţinerea tacită a patriarhului rus Kiril, ales la sugestia președintelui actual al statului în fruntea Bisericii Ortodoxe din Rusia (politizată și aceasta de sus până jos!). Farmacia k.g.b.-istă își face efectul, debilizând în mod special oamenii de rând. 
Ruşinea de a fi rus într-un imperiu al răului, resuscitat pe jumătate şi ţinut în viață în mod artificial, există printre unii oamenii ai locului și e chiar un sentiment real care, în mod normal, ar trebui să acopere o naţie întreagă, drept reacţie firească la un fenomen politico-economic ce ia proporţii şi se transformă, de la o zi la alta, într-un „reality shou” de proastă calitate. Să nu ne ducă în eroare faptul că nu în toate oraşele rusești au loc mari manifestaţii de stradă contra guvernanţilor de la Kremlin. Or, se ştie, nivelul de trai al rușilor de rând creşte rapid, proces bine dirijat de autorități, înfăptuit însă în defavoarea celorlaltor libertăţi fundamentale ale omului.
O deviere de la standartele internaționale a politicii de stat – una dintre multe altele - este acordarea în masă a cetățeniei rusești populației autohtone din republicile-fantomă (Transnistria, Abhazia sau Osetia de Sud). Mulți din moldovenii aflați la muncă în Rusia, sau pe punctul de a pleca într-acolo, nu ezită să ia cetățenia rusă, sărăcia și lipsa de perspectivă în propria țară împingându-i să ia o asemenea decizie definitivă. Peste scurt timp. fără să conștientizeze, se vor trezi sărmanii că sunt ruși cu adevărat, că odraslele lor nu mai știu o boabă în română și că au uitat tradițiile strămoșești. Sunt mii și mii de asemenea destine, precum, spre exemplu, al unui connaţional, care și-a făcut serviciul militar în orașul Celeabinsk, a studiat într-o instituție militară de aviatică din acea localitate siberiană, după care s-a căsătorit cu o rusoaică, a obținut cetățenia rusă, apoi luptat în Cecenia și Osetia de Sud, devenind erou de război și primind o pensie bunicică.
Poate că cineva se întreabă de ce nu prea întâlnim peste hotatre emigranţi de etnie rusă, anume dintre acei care să fie angajați în câmpul muncii. Deocamdată, majoritatea ruşilor vin peste hotare în calitate de turiști, în chestiuni de afaceri, în diverse delegații sportive sau culturale, etc. Să nu uităm însă de anii trăiţi în fosta u.r.s.s., când ne-am convins deja că a te afla la cheremul statului sau a unui partid politic de guvernământ este acelaşi lucru cu a deveni sclavul unor idealuri străine.

5 comentarii :

  1. Habría muchas cosas a matizar, Andrei. Por ejemplo, la diferencia entre ruso -en realidad, diveridad de rusos- y el ruso soviético. Tú entiendes, no hace falta pues. Ruso fue el zar, y ruso fue Lenin.
    Por ejemplo, con qué excesiva sencillez pasas de Lenin a Stalin, cuando el proceso histórico fue, duro, difícil y complejo, independientemente de qué lado te sitúes. Y acá hay muchos lados y vértices. Un poliedro, si quieres, pero en guerra de tricncheras -o de propaganda- al final sólo dos...
    Y qué triste resulta que el problema de las repúblicas bálticas y de las minorias rusas, o de las asiáticas de la ex Unión de RepúblicaS Socialistas Soviéticas se reduzca a película de buenos y malos. Incluyo tu visión decadente del vodka y el caso de tu compatriota. Compatriota?
    Bueno, depende. No seré yo quien entre a dilucidar por qué leía en Bucaresti que Basarabia era Rumanía, el Dios de los católicos y cristianos ortodoxos me libre.
    Se desliza, menos mal, el problema de la iglesia ortodoxa politizada.. Pero dónde no lo está; en Moscú, sí. En tu patria de origen sí, por culpa de los rusos, claro! pero y en Rumanía? Crees que en españa la Conferencia Episcopal no está politizada? Será por los rusos/soviéticos/postcomunistas?
    Hay que joderse, amigo. Yo no me planteo la identidad de ser o no ser ruso. Te la planteas acaso tú? Cuando, en todo caso, deberías estar asumiendo si vas a ser o estás siendo un extranjero cercano, es decir un español de adopción, siguiendo tu hilo. Aunque para mí, mi patria es planetaria. Y mi país, mis zapatos. Y si hay que estirar: valenciano, de nación catalna, pasaporte español, europeo y con vocación universalista... pero claro todo esto es hablae de sentimientos, como lo es el punto de arranque de tu discurso, sentimentalmente rusófobo...
    Sigo apreciando tu amistad, y por eso me he sentido obligado a responderte desde el hígado, que no desde la ideología. Entre otras cosas, poerque en ese ámbito soy lamentablemente hetero.
    Un abrazo desde las vísceras, mi querido Andrei.
    Pere

    RăspundețiȘtergere
  2. Hola. Tu emotivo discurso parece ser mas convencente que el mió, la diferensia es que yo he vivido casi todo mí vida alla (y todávia vivo mentalmente alla)y conozco un poco más la dura realidad, pasando de esta ideologia roja, de diversos libros, peliculas, informativos del TV y otras formas de informarse... Es una actitud asumada y puedo presentar mucho más argumentos y exemplos relevantes en este sentido, haciendo todo esto sin ser un rusofobo y teniendo todávia amigos rusos. Si que es un article provocativo, pero esta escrito no para a humillar un pueblo tan grande istoricamente hablando (cosa imposible de imaginar), si no para despiertar su consciensia y reclamar la mala gestión de la actual politica rusa...

    Un placer contar contigo,
    andrei

    RăspundețiȘtergere
  3. Asume lo que te de las vida, la tuya. No quieras sin embargo, generalizar con un argumento que parece taxativo, pero no lo es en absoluto. Otros que sí han vivido en el mismo tiempo histórico en el mismo país, quizás más ecuánimes, te podrían puntualizar o contradecir. Pero no es evidente que no es mi caso: ante tan docto discurso habré de optar por el silencio? No podré opinar. Por lo mismo, la globalización del discurso político caería por su peso. Nadie que no haya estado en Pekin tiene por qué opinar sobre Tianamen.
    Discurso demasiado sopechoso para tu razón e inteligencia. Y poco dado a la dialéctica. Te sugiero que leas tus primeras palabras. Provocador? Provocativo? No, a mí no me has provocado vergüenza, sino que me he sentido ruso por un día. En realidad, como ciudadano del mundo, tampoco sentí vergüenza porque naciera en tiempos del Dictador Franco. Cuando tomé conciencia de ello me dispuse a ofrecer mi colaboración en la lucha pòlítica por las libertades democráticas, ojo, y hacia el Socialismo.
    Y ya está. Y no pasa nada. Cada uno es como es y piensa como piensa y como Dios o don carlos Marx le dio a entender. Eso no priva, mientras pueda ser, a nuestra amistad.

    Pere, gracias ti, de nuevo un rusófilo atemperado. Quién me lo iba a decir!

    RăspundețiȘtergere
  4. Si que la verdad es dura y dolorosa (espero que sea para los rusos isolentes y para la administraciòn politica a cuales se dirige mí discurso), pero solo ella puede curar a un infermo grave, no una farmacia falsa con aroma de k.g.b., la alchimia moderna del panrusismo...
    La otra verdad dolorosa es que nada puedemos cambiar, apesar de nuestras ideas...

    gracias

    RăspundețiȘtergere
  5. Aclarado, por fin, algo:
    A quién iba dirigido tu discurso. Comprenderás que ahora limitas lo que, en principio, era exageradamente impropio y universalizador: esa interrogación retórica acerca del ser o no ruso...

    Tan impropio como lo que me encontré en Bucarest dicho por propios ciudadanos y que me sublevaba acerca de los gitanos. Claro que hay gitanos que "afanan". Pero generalizar es no sólo un abuso sino injusto, además de una marcada xenofobia. Y te pongo este ejemplo no por ir a la disgresión oportunista, no. No es ésa mi intención. Al hilo de tu discurso anterior, acá en Valencia -y en España- la realidad gitana existe, es. Y la xenofobia irracional también, pero ahora encubierta no pocas veces bajo pautas culturales o pátina de escaso progresismo perdonavidas...

    Por otra parte, ese panrusismo del que me hablas, esa alquimia nada poética existe en la medida que exisitó otrora la madre de todas las Rusias o la añoranza del zarismo. Tan cierto como existe un Nuevo DesOrden Mundial, una globalización capitalista y un doctrinarismo pan- que todo lo justifica en razón de buenos y malos.
    De nuevo la lectura insolente -uso tu adjetivo- de la Biblia para justificar tamañas barbaridades indiscriminadas: God is with us, te suena, verdad?

    Aclarado pues que las personas, aunque sean rusas o norteamericanas, rumanas o españolas,islamistas o cristianas... no son por el mero hecho de su nacionalidad responsables de todos los males y maldades de sus respectivos gobiernos, poco me queda que decir, salvo que cada cual es libre de optar por una ideología y una visión del mundo, siempre que no se convierta en un dogma inexcusable que lo justifique todo...
    En eso sí podemos estar de acuerdo por principio. Y en el respeto a la diferencia también.
    En el aprecio por las manifestaciones del Arte y la Literatura de los pueblos, siempre.

    Un abrazo,
    Pere

    RăspundețiȘtergere