Alexanxdru Cosmescu. Înveșmăntat în mantia-i de mentor

 

Alexanxdru Cozmescu. Înveșmăntat în mantia-i de mentor

 

Ajunși în anul comemorării centenarului scriitorului și traducătorului Alexandru Cosmescu (1922 – 1989), devine tot mai importantă studierea vieții si activității sale literare. Or timpul se scurge iremediabil, iar cei care la-u cunoscut și apreciat după meritele ce le-a avut în promovarea artei cuvântului scris, în special colegii de breaslă, au trecut - unii dintre ei - în neființă...

Iată și o carte de referință în acest sens ce poartă un titlu conotativ - ”Cu tot ce-a fost odată el” (Chișinău, ed. Universitas, 1992) - și presupune o investigație biobibliografică diversă, printre coatori figurănd nume emblematice ale culturii basarabene, cum ar fi Ion Ungureanu, Vasile Vasilache, Vladimir Beșleagă, Alexandru Gromov, Serafim Saka ș.a.

Editat în urmă cu tocmai 30 de ani, probabil cu ocazia unei comemorări, scrierea sau, mai bine zis, scrierile per ansamblu desenează cu fiecare caz luat în parte și în mod retrospectiv portretul veridic al literatului, trădând pe ici-colo un soi de atașament sufletesc nedisimulat și neobișnuit al autorilor, o empatie firească și directă ce trece ca ”un fir de purpură și foc” de la reprezentanții generației lui Vasile Vasilache (”Mărturisiri pentru cei vii”) sau Alexandru Gromov (”Preceptul”) la mai tinerii scriitori pe atunci Claudia Partole (”Maiestrul ne veghează”” sau Nicolae Rusu (”La Cosmescu”).

Ceea ce transpare din aproape toate evocările cuprinse în carte și se impune astfel a fi reamarcat în primul rând e calitatea de mentor a lui Alexandru Cosmescu, pe care o manifesta necondiționat și fără echivoc cu diferite ocazii, modul personal de a descoperi noi talente printre tinerii autori și capacitatea de a le promova. Există si un poem în debutul cărții, semnat de Leonida Lari, unde autoarea zice: ”Suflet copil și visător,/Furat de timp, de toți și toate,/Credeai în harul tuturor/Și într-un spirit de dreptate.//...Și-n fiecare nou-venit/ Vedeai lumina, nu eresul,/Și te-ntrebai necontenit/ Poate acesta e alesul?..” . Supranumit ”sfătuitor cultural”, consulta tinerii pe unde se întîmpla să se afle, dar mai ales acasă, acolo unde unii din ei veneau chiar și după trecerea sa în neființă.

Personal i-am descoperit spiritul de exeget veritabil, dornic de a susține scriitorii tineri, parcurgând textele din cartea ”Sol. Fata Morgana” de Leonard Tuchilatu (ed. ”Crater”, București, 1995, ediție revăzută), unde semnează o prefață la capitolul proză, intitulată în mod semnificativ ”...Și Leonard Tuchilatu – Prozatorul sau Permanențele unei Solii”. Aici e pusă în prim-plan ideea de destin tragic, reliefată în opera autorului romanului ”Nea Nae”, care la rândul ei ”se constituie într-un destin”, afirmând că tânărul scriitor ”a trăit nu ca durată, ci ca sens, precum și, mai ales, a scris nu ca întindere, ci ca dimensiune – numai la acest mod”.

Pe tot parcursul vieții, Alexandru Cosmecu n-a încetat să scrie prefețe la cărți și să publice cronici literare prin ziarele și revistele vremii, dar a făcut-o discret, îmbinând cum a știut mai bine travaliul de literat și traducător cu cel de mentor exemplar, lucrări în care să ne putem regăsi ființa și identitatea națională. În arrhiva familiei sunt păstrate o duzină de procese verbale de la diverse întruniri ale echipelor editoriale din care a făcut parte, ce conțin avize și recomandări semnate de el la cărțile ce urmau să fie editate. Printre autorii care au avut ”norocul” să îi poarte girul se numără, pe lângă Nicolae Rusu și Claudia Partole, amintiți mai sus, Liviu Damian, Leonida Lari. Haralambie Moraru, Lidia Istrati, Victor Dumbrăveanu, Silvia Celac, Ion Iachim, Ion Diordiev, Viorel Mihail, Vlad Pascaru ș.a.