joi, 30 iunie 2022

Poema de Isabel REZMO*


***

He perdido la visión de este mundo.

Mis ojos están ciegos dentro de la gravedad

de este sol, de la tierra que sale a mi paso.

No vale sentir, ni amar,

no vale de nada levantarse y lavarse la cara.

El laberinto desde mi pecho a los pies,

de los pies a la cabeza, es un largo recorrido

que no cruzas a nado.

Detrás de las gafas, se ve más claro,

por qué cambiamos,

y parece que ya no importa. 


***

Am pierdut viziunea asupra lumii. 

Ochii îmi sunt orbi înlăuntru gravității 

de la acest soare, de la praful ce sare din urmă mea. 

Nu-i cazul să simți, nici să iubești, 

nu merită nici să te trezești și să-ți speli fața. 

Labirintul ce duce din cap la picioare, 

de la picioare la cap, 

e o cale prea lungă ce nu e de trecut. 

De după ochelari se vede mai bine, 

fiindcă suntem alții

și se pare că nimic nu mai contează. 

*trad. al rumano por A. Langa

 

 

 

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu