marți, 8 martie 2011

Poema de Julio G. Alonso (trad. al rumano)

 



















Boschetarul


Pasagerul tuturor trenurilor suburbane
şi locatarul tuturor străzilor;
lumea ta
e staţia de autobus,
banca
cea verde,
umbra oblică a catedralelor.

Încă mai porţi încălţările
ce nu ţi se vor învechi în timp ce dormi, utat de toţi,
noaptea mahalalei gotice până la ultimul strop de tăcere,
iar mai târziu
te vei trezi
desculţ, aşa precum mai mereu ai trăit,
într-un port apărat de diguri ciopârţite.

Cândva ai ştiut ce căutai
acolo unde
a căuta e un pericol,
ambuscada mortală a libertăţii ancorate
în marea pe care o priveai fără vreun sens.
Poate deaceea te întâlnesc acum prin unghere
cu barba crescută,
cu sărutul vieţii încă prospăt lăsat între ochi
şi cred că-i o minciună că a murit boema.

Capcana s-a închis. Aşa e, oraşul e blestemat;
mai mult ca atât, peste acoperişuri,
cântecul tău iraţional,
găsesc încălţările tale uitate, orfane
de picioare;
ce fac - ne surprinzi - încălţările pe acoperişuri
iar pe trotuare urme de paşi?
ce fac - ne răspunzi - oameni care se târâie
spre nicăieri
pe urme de paşi ce înlănţuiesc încălţările lor?

El habitante

Pasajero de los trenes suburbanos
y habitante de todas las calles;
tu mundo
la parada del autobús,
el banco
verde,
la sombra oblicua de las catedrales.

Todavía llevas puestos los zapatos
que no se te harán viejos mientras dormís, olvidados,
la noche del barrio gótico hasta el último silencio,
y luego
despertarás
descalzo, como viviste siempre,
en un puerto encalmado de acribillados diques.

Alguna vez supiste lo que buscabas
donde
buscar es un peligro,
la asechanza mortal de la libertad anclada
en el mar que mirabas sin definiciones.
Tal vez por eso ahora te encuentro en las esquinas
con la barba crecida,
fresco todavía entre los ojos el beso de la vida
y creo que es mentira que ha muerto la bohemia.

La trampa se ha cerrado. Sí, la ciudad es maldita;
mas, sobre los tejados,
tu canto irracional
encontró los zapatos olvidados huérfanos
de pies;
¿qué hacen –nos sorprendes- los zapatos en las azoteas
y en las aceras los pasos?
¿qué hacen –nos respondes- los hombres que se arrastran
hacia ninguna parte
en los pasos que encierran sus zapatos?

3 comentarii :

  1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Un poema digno de tener en su alma...

    RăspundețiȘtergere
  3. Vuelvo a recrearme con la versión en rumano de este poema y vuelvo a agradecerte, Andrei, el trabajo realizado.
    Salud.

    Julio González Alonso

    RăspundețiȘtergere