UN POEM DE AMOR de Marina Centeno (Yucatán, México)

Eu dorm în emisfera sudică

acolo unde copacul creşte în voie

şi soarele usucă pielea cu galbenul său

Tu navighezi în marea destinelor

savurezi sarea locurilor lăturalnice

punând în dezordine toate tăcerile mele

Goleşte noaptea

şi mi-o toarnă în conducta activă a libidoului

Deschide rănile

cu sabia de lumină şi infinit

Dalta ta mă dezarmează

şi fac o piruetă sub loviturile ciocanului
pentru că ajungi periodic la orologii

în cearcănele ce apar improvizate

prin insomnia înăbuşitoare

Legată mă îndrept spre pericol

pe curba închisă a exilului tău

Menoree a lunii

se face drumul

un veac de zbucium al marii se scaldă în râu

  

Un poema de amor

 

Yo  duermo en el sur
donde el árbol crece desprovisto
y el sol rompe la piel con su amarillo
Tú navegas el mar de los destinos
paladeas la sal de los rincones
desordenando todos mis silencios
Vacíame la noche
en el labriego ducto de mi libido
Abre las llagas
con espada de luz y de infinito
Tu cincel me desarma
y me vuelvo cabriola en el martillo
porque llegas variable a los relojes
en las ojeras que surgen de improviso
por el insomnio húmedo
Sujeta voy hacia el peligro
por la curva cerrada de tu exilio
Menstrúan lunas
se prepara el camino
un sigilo de mar se revuelca en el río