duminică, 27 martie 2011

Emil Manu. Remember

(pseudonimul literar al lui Emil Cismărescu, n. 9 octombrie 1922, Manu, judeţul Mehedinţi - d. 19 septembrie 2005) a fost un critic, istoric literar şi poet român, autor de monografii şi al Istoriei poeziei române moderne (sursă - Wikipedia)
Am atâtea proiecte de catedrale

Dacă s-ar desfiinţa mansardele,
Am rămâne fără casă, boema mea;
Nouă nu ne stă bine în apartamente cuminţi,
Cu fotolii care au biografie şi stil,
Cu ceasornice vechi,
Care bat orele consecvent şi solemn.
Romantismul meu mobilează camera cu idei
Sau poate numai cu iluzii.
Ce bine doarme inima mea într-o metaforă esenţială,
Confortabilă ca o canapea veneţiană!

Taci!
Calcă numai în vârful picioarelor,
Să nu se spargă nimic!
Suntem numai noi,
Pentru că singurătatea a plecat în oraş!

Şi am atâtea proiecte de catedrale! 

(Vesperalia, Ed. Eminescu, 1999)

sâmbătă, 26 martie 2011

Poemul Anastasiei/El poema de Anastasia *


ARICIUL


Jucându-mă-n grădină
m-am împuns un pic la mană:
am uitat că pe aici
stă prin frunze un arici.

EL ERIZO

Al jugar en mi jardín
me pinche con un espino:
es que no había visto
un erizo entre arbustos.
 



*poem de Anastasia pe când era mică/poema de Anastasia por entonces cuando era pequeña...

joi, 24 martie 2011

Poem de Patricia Ortíz (Argentina)

CAP SAU PAJURĂ

Un cântec secular
trece prin tuneluri înspre seară.
Plouă cu peşti peste inima ta agitată
în timp ce eu te evoc.
Nu ai motive
pentru a smulge
petalele şi spinii
de genul tău.
Plăcere, durere.
Doar la un pas distanţă:
dragostea şi moartea,
cap sau pajură,
iar în mâinle tale arde focul
pentru un destin sublim.

A CARA O CRUZ

Un canto secular
atraviesa túneles en la tarde.
Llueven peces sobre tu corazón agitado
mientras te evoco.
No hay razones
para que arranques
los pétalos y las espinas
de tu sexo.
Placer, dolor.
Apenas a un paso:
el amor y la muerte
a cara o cruz
y en tus manos el fuego
para un destino sublime.





sâmbătă, 19 martie 2011

Poem de André Cruchaga (El Salvador)

CUVÂNT DESPUIAT PRINTRE PICIOARELE  MELE

Around here they called it Suicide hall, it's where people end up
when they don't know where else to go. The hopeless, the desperate.
A good place to step off the side of pier and quietly vanish.
CAMP ROCK

Ne trezim în momentul negurii, când pasărea deschide evanghelia sa,
când cheile luminii trezesc dormitorul.
În fiecare clipă imaginară despuiem cuvinte: dezgolim
balcoanele, respirăm îngerul în mijloc de umbre.
Muşcăm marginile limbii: gâtul roşu al lunii sub
cele patru opriri ale rădăcinilor.
Mereu ai un loc în noapte pentru a coloniza umbrele,
să lecturezi labirintul perpetuării fără ca să pângăreşti fanta focului.
Noaptea cade ca un vagon în plin vânt,
cuvintele rămân în peregrinajul limbii: există un destin şi e anume acesta,
profunditatea operei pe care o citeşte orizontul
când luminează peste tăcere, de acolo din susul memoriei.
(Adesea prindem ornamente la urechi pentru ca monştrii
să fie mai blânzi în plină fosforescenţă de cadavre;
forţa gravitaţională mişcă drumurile aromei, elicele
conştiinţei, mirtul ars în ceasul chimic,
oceanele cu ustensilele descarnate,
vreun epilog în coşmarul fulgilor, în insistenţa
postumă a uleiului de parafină către pacienţa propulsorului încetinit:
ardem cuvintele din geamurile închise; portretul
pietăţii nu există, cu excepţia reclamaţiei groteşti a calendarului
în emanaţiile sale de cadavru nevertebrat; în cultura sării,
disecăm patul precum somnoroşii, bonomi sau drept peşte bun pentru Postul mare,
de provenienţă dubioasă.
La fiecare prag al alfabetului, gura pronunţă tatălnostru,
stufiş cu miros clar de nadă, armură indigenă  pe timp de pace,
frică de vestigiile promiscue ale întristării,
de această piaţă cu grămezi vârfuite de varză, copii marginali ai verdeţurilor,
inefabile amprente de litografie când ea se transformă în simplu ornament.)
Se stârnesc atrocităţile în cerurile divizate: se umflă furunculul
precum vremea de căinţă, - ne dilată această lăcomie murdară
a orhideelor, plapumele pline cu puf ale norilor, hidrogenul
agitat la fiecare uşă sau carte, la rezistenţa în camera de gaz
a cenuşii, la fulgerul deplin al seminţelor.
Deodată a trebuit să pun în ordine tot acest timp trăit printre
clarităţi obscure şi plicticoşi imuni, zile de incest, de oglinzi
dansând cu alte oglinzi, de ore aruncate în ploaia oglinzii,
de erori repetate precum studiile primare, cu tot
arsenalul de inodore, cu domeniile amurgite ale gustului,
cu această imitaţie a crepusculului pe punctul de a deveni piatră.

 DESNUDA PALABRA ENTRE MIS PIERNAS
 

Around here they called it Suicide hall, it's where people end up
when they don't know where else to go. The hopeless, the desperate.
A good place to step off the side of pier and quietly vanish.
CAMP ROCK

Despertamos al instante del vaho, cuando el pájaro abre su evangelio,
cuando las llaves de la luz despiertan la alcoba.
En cada imaginario desnudamos las palabras: desnudamos
los balcones, respiramos el anhelo en medio de las sombras.
Mordemos las ancas de la lengua: el cuello rojo de la luna bajo
las cuatro estaciones de las raíces.
Siempre hay un lugar en las noches para habitar las sombras,
leer el laberinto de la perpetuidad, sin prostituir la rendija del fuego.
Las noches caen como un vagón en pleno viento,
las palabras quedan en el búho de la lengua: hay un destino y ese es,
la profundidad del libro que lee el horizonte
cuando alumbra sobre el silencio, desde arriba de la memoria.
(A menudo le ponemos ornamentos a los oídos para que los monstruos
sean más apacibles en plena fosforescencia de cadáveres;
la fuerza de la gravedad mueve las calles del aroma, las hélices
de la conciencia, el mirto quemado en las entrepiernas del reloj,
los océanos con utensilios descarnados,
algún epílogo en la pesadilla de las escamas, en la insistencia
póstuma de la parafina a paciencia de locomotoras desvencijadas:
quemamos las palabras de las ventanas cerradas; el cuaderno
de la piedad no existe, salvo la queja grotesca del calendario
en sus poluciones de cadáver invertebrado: en la cultura de la sal,
disecamos la cama como filines, guapotes o mojarras para la cuaresma,
de dudosa procedencia.
En cada dintel del alfabeto, la boca pronuncia padresnuestros,
bejucos con cierto sabor a barbasco, índigas armadura de la tregua,
miedos a la rama promiscua de la desazón,
a este mercado de hacinados repollos, niños marginales de la verdura,
indecibles dedos de la litografía cuando ésta se vuelve simple ornamento.)
Arrecian las atrocidades en los cielos divididos: arrecia la pústula
como tiempo de contrición, —nos delata esa voracidad sucia
de las orquídeas, las colchas corrompidas de las nubes, el hidrógeno
pululante en cada puerta o venta, la resistencia a la cámara de gas
de la ceniza, en plenos relámpagos de las semillas.
De pronto me toca poner en orden todo este tiempo vivido entre
oscuras claridades y clavos inmunes, días de incesto, de espejos
bailando con espejos, de horas sumidas en la lluvia del espejo,
de falacias repetidas como las lecciones de primer grado, con todo
el arsenal de los inodoros, con los campos anochecidos del paladar,
con este remedo de crepúsculos a punto de ser piedra.








joi, 17 martie 2011

Poem de Ana Muela Sopeña

CUVINTE POETICE

Zic piatră
lumină
şi umbră...

cuvinte poetice incontestabile...,

dar de asemenea
calculator
circuit
şi oţel...

telegrama,
dicţionar,
cosmetică...

fiecare cuvânt îşi are originea
în marea poeziei
când cineva îl spune
şi îl reinventează,

precum un magician...

La început a fost verbul.

Cuvânt creator,
originea lumii,
suflet în vocabulă,
rădăcină, limbaj.

În timpurile arhaice,
sunetul locuia între ape...

Înainte de Big Bang,
silabele jucau
de-a non-universul.

PALABRAS POÉTICAS


Digo piedra,
luz
y sombra...

palabras poéticas incuestionables...,

pero también
ordenador,
circuito
y acero...


telegrama,
diccionario,
cosmética...


cada palabra desciende
al mar de la poesía
cuando alguien la nombra
y la reinventa,


como el mago...


En el principio era el verbo.


Palabra creadora,
origen del mundo,
alma en el vocablo,
raíz, lenguaje.

En los primeros tiempos
el sonido habitaba entre las aguas...


Antes del Big Bang
las sílabas jugaban
en el no-universo.

luni, 14 martie 2011

Poem de Ángel Guinda (Din volumul de poeme „Espectral” (Spectral))

DE VOCI MI-E CAPUL PLIN! Voci de stafii, voci noi, ale destinului, necunoscute ori profetice, voci venite din centrul pământului, voci stranii, înăbuşite, metalice, de sticlă, voci de gaz, de cloroform; voci scobite de catacombă, de roboţi, de emanări, de descompuneri. Capul meu e un gong, un clopot, un rulou de voci!? Aud voci ce se adună laolaltă, îmbrâncesc, îmi rănesc liniştea, se poticnesc. Voci de sete, de piatră, de lemn, voci ale infinitului, îngropate, voci de timp, ale abisului; voci de întuneric, de cutremure, vulcanice, de alarmă. Capul meu e un observator de voci vrăjite, însingurate, voci de apartamente şi palate, de ascunzători, de cocioabe, de taverne, de dispăruţi, de extenuare, de război, strigăte de ajutor, de naufragiaţi cu ochii îndreptaţi spre cer. Văd vocile coşmarurilor. Simt voci de oxigen, secrete, migratoare, voci ce sângerează, voci scheletice, voci de flori, roci, animale, voci fără coşciuge, voci exilate. Mereu, însă, aud voci, voci, voci. Din toate aceste voci se alcătuieşte glasul meu!?

DE VOCES ESTÁ LLENA MI CABEZA ! Voces de aparecidos, voces nuevas, del destino, desconocidas o proféticas, voces del centro de la tierra, voces inquietantes, amordazadas, metálicas, de vidrio, voces de gas, de cloroformo; huecas voces de catacumbas, de robots, de hilo, de desmembramientos. ¡Mi cabeza es un gong, un campanario, un redoble de voces! Oigo voces que se aglomeran, atropellan, quebrantan mi quietud, se tambalean. Voces de sed, de piedra, de madera, voces del infinito, sepultadas, voces de tiempo, del abismo; voces de oscuridad, de terremotos, volcánicas, de alarma. Mi cabeza es un observatorio de voces embrujadas, solas, voces de apartamentos y palacios, de zulos, de chabolas, de tabernas, de desaparecidos, de extenuación, de guerra, de socorro, de náufragos que claman a las nubes. Veo las voces de las pesadillas. Toco voces de oxígeno, secretas, emigrantes, voces que sangran, voces esqueléticas, voces de flores, rocas, animales, voces sin tumba, voces exiliadas. Pero siempre oigo voces, voces, voces. ¡De todas esas voces está hecha mi voz!

sâmbătă, 12 martie 2011

Mileştii Mari. O ISTORIE RESCRISĂ



(Autori - Andrei Langa, Zinaida Şofransky (Chitoroagă), edit. "Tipografia Centrală", Chişinău, 2010)
*Publicăm varianta de lucru a acestui volum, motivul fiind tirajul relativ mic al ediţiei...

1. Preliminarii la un volum despre satul de baştină


Pentru a avea maxima certitudine că eşti legat sufleteşte de trecutul, prezentul şi viitorul unei localităţi anumite nu este suficient să te fi născut acolo. Pe lângă relaţia cu baştina sufletească, firească, există o multitudine de date memorabile şi fapte deosebite înregistrate documentar, transmise din generaţie în generaţie sau rămase în anonimat. Ele merită să fie cunoscute, revelate şi, în mod obligatoriu, retrăite. Se impune, aşadar, să efectuăm o incursiune imaginară în istoricul respectivei localităţi, adică să-i cunoaştem cât de mult posibil trecutul îndepărtat. Urmând o asemenea traiectorie vizionară revelatoare, va trebui să facem abstracţie de orice ideologii efemere şi politici neavenite unui atare soi de relaţie sincretică. Unica noastră constantă viabilă va fi, cu siguranţă, ideea de perpetuare a spiritului autohton, izvorât din subteranele vieţii neamului românesc, opus oricărei constrângeri economice, culturale sau ideologice, indiferent dacă acestea s-au numit în timp a fi de tip tătaro-mongol, turcesc, ţarist sau, mai recent, comunist-bolşevic.
Mileştii de sub Dealul Înalt, Mileştii de la Codru, Mileştii Mari etc., sau, mai nou, Mileşti, – iată şirul de denumiri date localităţii noastre pe parcursul unui interesant şi particular parcurs istoric. Mileşteni îşi zic (şi au tot dreptul să îşi zică (!)) atât acei care au rămas la baştină, cât şi cei care, din varii motive existenţiale, se află la zeci şi sute de kilometri depărtare, fie că îşi au domiciliul la Chişinău, Moscova, Madrid sau Los Angeles. Aşa se face că oamenii locului comportă ceva specific în felul lor de a fi, ceva imuabil, rămas din moşi-strămoşi, care nu se aruncă în ochi ca să poată fi reţinut, tocmai de aceea se cere observat şi studiat cu atenţie sporită. Răzeşi din tată în fiu – ostaşi de nădejde ai ţării pe vremea voievodului Ştefan cel Mare sau codreni cum li se mai zice şi azi – mileştenii sunt cunoscuţi a fi drept oameni primitori şi binevoitori din fire, harnici şi nu neapărat leneşi, aşa cum îi caracteriza pe moldoveni Dimitrie Cantemir în lucrarea „Descrierea Moldovei”. Un soi de „spiritus locus” („spirit al locului” din limba latină) planează de secole peste aceste meleaguri...
Ca să poţi afirma că eşti mileştean get-beget, nu este suficient să îi ştii pe nume şi prenume pe consătenii tăi sau să îi recunoşti după chip atunci când îi întâlneşti la baştină sau, printr-o întâmplare, pe alte meridiane ale globului pământesc. De asemenea, revenind la aceeaşi linie de subiect, va fi insuficient să ştii amplasarea exactă a fiecărei gospodării aflate în raza comunei sau să poţi parcurge din memorie toate drumurile, mai vechi sau mai noi, din mahalale de la Visoca şi Dealul Crucii, Cieri şi Hotar sau Ruptură şi Satul Nou de sub Recea/La Cazimiri. Pentru conştientizarea apartenenţei plenare la o asemenea comunitate distinctă de oameni va trebui să mergi mai departe, spre Asfinţit, acolo unde au trăit străbunicii secole la rând, trecând Valea Vlamnicului (Vladnicului) şi urcând Dealul Ulitei până în Căţănău (unde, afirmă arheologii, au rămas intacte două movile funerare de pe vremea invaziilor hunilor: n.n.), iar mai apoi, coborând drumul spre împrejurimile iazului Custura (Cusutura), supranumite simbolic Vatra satului, să ajungi cu puţin efort la Mândra, Prisaca, Stulhuci sau Milic.
Registrul toponimic utilizat mai sus include elemente topografice si social-istorice autentice (antroponime, florinime, zoonime, hidronime etc.), cuprinzând un perimetru vast al spaţio-temporalităţii. Să mai precizăm că, pe malurile iazului Cusutura, în urma unor săpături arheologice făcute pe la mijlocul sec. XX, s-au descoperit probe sigure prin care savanţii au demonstrat ştiinţific existenţa unei localităţi a cărei origine datează cu primii ani ai perioadei cuceririi Daciei de către legiunile Imperiului Roman. S-a mai demonstrat ştiinţific că băştinaşii au suportat diverse atacuri din exterior, culminând cu invazia hunilor în anul 376 e.n., atunci când localitatea a fost distrusă şi arsă din temelii...
Înşiruirea exhaustivă de date ştiinţifico-istorice, toponime proprii zonei vizate sau alte informaţii utile vin să redea în parte punctele de referinţă ce interesează, desenând sub aspect socio-geografic şi economic, harta întregului teritoriu vizat, inclusiv partea de pământ numită şi azi „vatra satului”. Acest capitol sensibil al trecutului satului este punctat de către Zina Şofransky (Chitoroagă), doctor habilitat în istorie, originară din Mileşti, care nota într-un articol scris cu ocazia împlinirii a 560 de ani de la prima atestare documentară a satului: „În ceea ce priveşte menţiunile documentare, vom remarca-o pe prima, datată cu anul 1439, ce vorbeşte de prisaca Visoca de pe Botna, lângă Redenii Vechi, pe care Ştefan al II-lea o dăruieşte mănăstirii Poiana (sau, probabil, Pobrata)” (vezi anuarul „Pyretus”, 2001).
Religia, ca element constitutiv al civilizaţiei moderne, a făcut permanent parte din constituţia moral-filozofică a românilor-basarabeni. Religia creştin-ortodoxă a constituit una din temeliile naţiunii noastre, fiind şi un scut de nădejde în faţa duşmanilor. Biserica şi reprezentanţii ei au dus cuvântul lui Dumnezeu în popor şi a păstrat imuabil patrimoniul naţional, salvându-l în dese cazuri de la pierzanie. Astfel şi actuala biserică din localitate a rămas funcţionabilă începând de la data construirii (1862) până în prezent, ctitor fiindu-i boierul Constantin Cazimir.
Fundamentale par a fi descrierile cu tentă memorialistică şi documentară datate cu perioada medievală, de unde aflăm că oamenii satului – ostaşi pe timp de război şi agricultori pe timp de pace – s-au strămutat cu traiul spre răsărit, sub protecţia pădurii, una din cauzele strămutărilor fiind desele năvăliri ale hoardelor străine. Probabil că procesul de stabilire a hotarelor Mileştiului modern a durat o perioadă lungă de timp şi a luat sfârşit odată cu izgonirea turcilor din Moldova şi trecerea teritoriului dintre Prut şi Nistru sub jurisdicţia Rusiei, proces antinaţional început în anul 1812. Populaţia din Basarabia, cum aveau să numească autorităţile ruse noul teritoriu, ocupat după războiul ruso-turc (1806-1812), a avut ulterior să suporte un alt jug, mult mai greu decât cel îndurat până atunci...
Secolul XX a rămas marcat în istoria omenirii de contradicţii acute între diverse sisteme sociale antagoniste. Două războaie mondiale şi milioanele de victime căzute din cauza represaliilor leniniste şi a deportărilor staliniste, la care s-a adăugat şi foametea din primii ani postbelici (1946-1949), toate aceste urgii, luate la un loc, au cutremurat societatea, consecinţele resimţindu-le mai puternic populaţia de la ţară. Satele basarabene au fost afectate în mod fatal de nedreptăţile vremurilor, unii dintre mileşteni ajungând nefericit în lista neagră a damnaţilor, adică a deportaţilor, a celor „ridicaţi” şi duşi în Siberia...
În perioada anilor 1960-1990 s-a făcut simţit un oarecare salt în ce priveşte nivelul de trai al maselor de jos, producându-se astfel o bruscă revigorare a activităţii autorităţilor de stat în domeniul politicii social-educative. În paralel, însă, cu aceste schimbări de fond, s-a reactivat instantaneu morbul ideologiei comuniste şi acest fapt reprobabil a afectat în special generaţia tânără. Şcoala, grădiniţa de copii şi casa de cultură se transformă treptat în centre educaţionale cu statut distinct în mediul rural, ideologicul intrând în viaţa cotidiană fără a fi asimilat într-un mod deschis de către săteni. Astfel şi domeniul sportului capătă o dezvoltare de masă, fotbalul devenind în scurt timp una dintre cele mai practicate discipline sportive, mileştenii, în particular, alegându-se cu o echipă valoroasă pe plan intern, denumită în chip emblematic „Codru” şi completată aproape în întregime cu jucători crescuţi în propria pepinieră.
Anii imediat următori, aşa-zisului „dezgheţ gorbaciovist”, perioada imediat următoare de intempestivă indepentizare a noului stat moldovenesc, care a condus inclusiv la liberalizarea economiei, constituie un capitol aparte în contextul prezentei lucrări, impactul produs asupra vieţii social-economice a populaţiei băştinaşe făcându-se resimţit până în zilele noastre.
Puţine la număr, dar cu atât mai valoroase, sunt articolele de ziar sau paginile cu tentă literară-publicistă, în care se face trimitere la istoria localităţii, la viaţa cotidiană a locuitorilor din comuna Mileşti. Revenind asupra lor şi studiindu-le în esenţă, se impune o atentă privire revalorificatoare. Interesează absolut toate articolele sau fragmentele istorico-literare cu tematica menţionată, prin care, însă, nu s-a plătit tribut timpului. Ele sunt semnate fie de mileşteni get-beget (ex. Feodosie Vidraşcu), fie de autori din afară. Cu alte cuvinte, orice referinţă aleatorie la subiectul tratat, fie cu substrat arheologic, etnofolcloric, publicistic sau literar, interesează şi intră în mod automat în cumulul de materiale necesare pentru a reconstrui sau reconstitui istoria veridică a localităţii.
Conţinutul preponderent istorico-documentar al lucrării necesită în mod firesc şi o doză de încărcătură ideatico-romantizată. Se tinde astfel spre un stil de scriitură relaxantă, asta pentru a nu obosi eventualul lector cu multitudinea de informaţii. Ideea principală constă în conturarea în detalii semnificativ-sensibile a panoramei istorico-sociale a satului Mileşti, pendulând între polii genului de scriitură documentar-ştiinţifică şi istoriografică, dublat de elemente literar-publicistice.
Fără îndoială, monografia nu reprezintă doar o viziune personală a autorilor asupra subiectului tratat, ci se vrea un produs sintetic al realizărilor istorico-culturale contemporane, orientate pe direcţia revalorificării ideii poetico-filosofice gen „veşnicia s-a născut la sat” (Lucian Blaga). Iată de ce, întru profilarea unei imagini istorico-documentare veridice, orice informaţie va fi utilă sau oricare conlucrare eficientă, contribuindu-se exclusiv la completarea treptată a bazei de date a volumului respectiv şi, în mod corelativ, la resuscitarea interesului faţă de tematica abordată.
Pornind să scriem sau, mai exact, să „rescriem” istoria veche/medievală a Mileştiului, ca apoi să continuăm ideea respectivă cu perioada lui modern/contemporană, apare obligaţia firească să luăm drept punct de reper multiple date şi fapte înregistrate documentar, unele care pot să se contrapună ca mesaj factologic, iar altele, dimpotrivă, să se completeze reciproc. S-a încercat, aşa cum s-a menţionat şi mai sus, o relatare amplă vizavi de faptul istoric divers, una cât se poate de obiectivă şi nepărtinitoare. Considerăm că doar în asemenea caz pot fi respectate principiile adevărului istoric, de care se impune indispensabil să ne ghidăm, revalorificând, la adăpostul său, ceea ce cunoaştem deja sau, mai mult, recuperând mai multe date documentare preluate din diverse arhive de stat sau preluând informaţii veridice rămase în negura vremurilor.
Se impune să precizăm faptul că există deja o scurtă referinţă criptică la istoria satului Mileşti, în mare parte de natură religioasă, semnată de preotul Irimia Mihai(lov) (Eparhialnâie kişinevschie vedomosti nr.4, Chişinău, 1877).
Evenimentul istorico-publicistic, produs cu peste 130 de ani în urmă şi căpătând în timp valoare de document istoric, cuprinde în mod retroactiv câteva relatări sumare asupra modului de viaţă a enoriaşilor locali de după anul 1812, mai exact până la data publicării articolului vizat, motiv pentru care găsim oportună desfăşurarea şi aprofundarea subiectului tratat, reactualizându-se în mod indirect ideea utilităţii teoretico-practice a unor astfel de scrieri de interes comun.

A. L.

2. Originile şi misterele locului. Peregrinaj semiimaginar în spaţio-temporalitate

Istoria unei localităţi moderne este o chestiune complexă şi pe alocuri abstractă, dar cu atât mai palpabilă devine atunci când se raportează la destinul câtorva persoane sau a unei comunităţi distincte de oameni, care au decis în timp să-şi trăiască viaţa în comun într-un punct geografic bine determinat pe harta lumii, fără însă a-şi pierde fiecare din elementul propriu, individualizator, completându-şi şi, în acelaşi moment, diversificându-şi în mod reciproc existenţa. Până să ajungem la faza revelării trecutului unei aşezări omeneşti particulare, va trebui să percepem în sine începuturile civilizaţiei moderne şi să descoperim, în parte, rădăcinile vechi ale umanităţii. În acest scop se impune să coborâm în timp şi spaţiu, utilizând motorul viu al imaginaţiei şi trecând peste conţinutul criptic al diverselor documente istorice sau descoperind vestigii revelatoare care certifică faptele autentice de viaţă ale strămoşilor. Respectând pas cu pas parcursul retroactiv al gândirii, ce constituie o condiţie sine qua non a unui peregrinaj imaginar, vom ajunge în mod sigur la primii homo sapiens, adică cu circa 200 de mii de ani în urmă, în perioada preistorică, atunci când au trăit misterioşii oameni primitivi de la care ne tragem cu toţii rădăcinile şi care au populat iniţial continentul african. În limitele a 40-50 de mii de ani în urmă, aceştia au colonizat continentul european, iar în lupta pentru supravieţuire au lichidat fără milă triburile aborigene de neanderthali. Anume cu ei începe istoria Europei, ajunsă în prezent să capete treptat o configurare geopolitică şi economică distinctă, manifestându-se deschis, la nivel înalt, o tendinţă majoră de includere eşalonată a noi state europene în UE.
Apariţia şi dezvoltarea ulterioară, a unui sat anume, nu poate fi, desigur, comparată cu evoluţia întregii istorii a omenirii. În cel mai bun caz, se va reuşi o paralelă cu alte localităţi din jur. Trecutul unei aşezări omeneşti, asemenea unui atom, este parte componentă dintr-un tot întreg, iar argumentul ca atare ar trebui să ne anime ca să îl cunoaştem în profunzime şi, de ce nu, să îi descoperim momentele revelatoare. Să nu uităm că „strămoşul” oraşului contemporan a fost şi rămâne a fi satul. În orice urbe de pe glob veţi găsi neapărat urmele rusticităţii, deşi s-ar putea să nu le mai recunoaşteţi amprentele din cauza numărului imens de zgârie-nori. Chişinăul de azi, ca să dăm un exemplu, comportă încă bine păstrate pe alocuri însemnele arhitecturale caracteristice unei localităţi săteşti, aşa cum era câteva secole, când se mai numea Chişla-Nouă („izvorul nou”) sau poate că şi altfel.
Mileştii de Sub Codru, Mileştii de Sub Dealul Înalt sau Mileştii Mari, cum era denumită localitatea până spre sfârşitul perioadei interbelice şi puţin timp după asta şi cum ne-ar place să-i zicem şi în continuare, pentru a face o distincţie toponimică clară între localităţile cu denumiri similare de pe întreg spaţiul românesc, are istoria sa aparte, una interesantă şi demnă de cunoscut, pe care şi-a punctat-o în timp prin aportul unor persoane concrete, cunoscute, mai puţin cunoscute sau rămase în anonimat, relaţionate direct sau indirect cu satul şi care sunt în adevăr bunicii, străbunii mileştenilor de azi. De fapt, din punct de vedere istorico-documentar, sunt cunoscute mai multe sate cu antroponimicul Mileşti, apărute anterior sau în diferiţi ani ai statalităţii Moldovei de după declararea acesteia în anul 1359.
Un sat aparţinând iniţial judelui Milea Uliul (om de stat foarte cunoscut şi influent în acele vremuri, de la prenumele căruia avem toate motivele să credem că s-a format antroponimicul Mileşti), atestat documentar în partea stângă a Prutului, a purtat denumirea medievală Mileştiul de pe Soholui, adică sat aflat pe râul Sohurlui, ţinutul Covurlui, actualul judeţ Galaţi, amintit documentar la 14 martie 1502, iar altele două se află în ţinutul Iaşi şi Bacău. Un alt sat geamăn celor din lista de mai sus era situat în judeţul Vaslui, dar a dispărut de pe hartă şi s-a contopit în timp cu localitatea Fereşti, acolo unde afirmă biografii că ar fi baştina cărturarului Nicolae Milescu Spătarul. Pe harta României moderne există şi alte sate cu antroponimicul Mileşti, în judeţele Vâlcea, Dolj şi Bacău.
Se impune să precizăm că în prezent, pe lângă Mileştii Mari şi a sa „vatră a satului” există alte două sate gemene pe teritoriul R. Moldova. Unul dintre acestea, Mileştii Mici (Ialoveni), dispune de un Combinat al Vinurilor de Calitate, a fost declarat prin lege „Obiectiv de patrimoniu naţional” şi a devenit recunoscut oficial ca având "Cea mai mare colecţie de vinuri din lume", fapt care i-a permis să fie inclus în Cartea Guinness (Guiness book). În vecinătate se află Mileştii Noi, o localitate cu populaţie puţină, înfiinţată prin anii 1900-1905 şi făcând parte din comuna Rezeni (Ialoveni).
Caracteristic pentru toate satele basarabene cu antroponimicul Mileşti este situarea geografică într-un perimetru restrâns al vechiului stat moldovenesc din vecinătatea râului Prut. Însă, aşa cum am amintit mai sus, aproape în toate cazurile de certificare documentară a localităţilor respective aflăm amintită sau măcar sugerată omniprezenţa unui oarecare Milea. Referindu-ne în parte la prenumele Milea şi la antroponimicul Mileşti, se cere să facem precizarea că prenumele său este o prescurtare a onomasticului creştin „Emilian” (vezi Dicţionarul Onomastic Român) întregit cu sufixul „eşti”. Îngemănarea toponimică a satelor Mileşti, înfiinţate sau reînfiinţate pe teritoriul Moldovei medievale sau în tot restul Ţării, certifică, pe lângă atâtea şi atâtea date documentare, istoria comună a neamului românesc, una adevărată şi valoroasă.
Dintre satele cu denumiri similare, pe care le ştim dispersate pe teritoriul celor două state româneşti, istoria localităţii Mileştii Mari, la care ne referim în lucrarea de faţă, pare a fi una dintre cele mai vechi, cunoscute la moment, şi rămâne a fi confirmată documentar cu Anul Domnului 1439. Mai mult decât atât. Şirul datelor şi a documentelor istorice care recompun în parte trecutul localităţii noastre îşi ia început, fără dubii, cu mult înainte de declararea statalităţii Moldovei din perioada medievală. Legendele repovestite şi astăzi despre originile şi existenţa Mileştiului medieval îşi găsesc confirmarea prin denumirile cu rezonanţe arhaice ale locurilor din jurul iazului Cusutura, unde, la o atentă privire revalorificatoare, poţi descoperi cu siguranţă persistenţa însemnelor rusticităţii, rămase, aşa cum se afirmă, încă din perioada dominaţiei romanice.
Pe malul iazului Cusutura, mai exact în partea sa sud-vestică, numită de către localnici „La iezătură”, sub poalele pădurii de salcâmi Căţănău, se află un teritoriu destul de vast supranumit şi azi „Vatra satului”. Deşi toată suprafaţa teritoriului respectiv a fost transformată în timp în pământuri arabile, iar pe o parte importantă s-au sădit copaci de salcâm în perioada sovietică ori, mai recent, s-a acoperit în mod artificial cu bazinele de apă dulce Vâlcu şi Cârneşti, ce servesc în principal pentru irigarea suprafeţelor agricole din împrejurimi şi, în particular, pentru pescuit, nimeni nu va pune sub semnul întrebării existenţa vechii aşezări umane (lucru demonstrat şi de ultimele săpături arheologice realizate la mijlocul secolului trecut: n.n.). Bazinul artificial de apă dulce de la Cârneşti (Nisporeni), se situează între ambele localităţi şi ocupă în mare parte pământurile localnicilor, exact acolo unde îşi aveau zidite cocioabele de lut strămoşii noştri, membri, ai acelei aşezări arhaice despre care aminteam mai înainte.
Localitatea, atestată ştiinţific şi de către arheologi pe teritoriul de sub partea sudică a Dealului Căţănău, a existat un timp îndelungat, începând încă din perioada de declin a Imperiului Roman, când se afirmă că ar fi fost arsă din temelii de hoardele nomade ale hunilor. Reiese, deci, că presiunile armate din exterior se produceau şi până la primele năvăliri ale turcilor, tătarilor din Crimeea sau ale altor neamuri hapsâne de prin împrejurimi (unguri, polonezi etc.). Vechea localitate se afla chiar în drumul nenumăraţilor nelegiuiţi, care ucideau şi furau fără încetare din avuţiile populaţiei băştinaşe, adică ale străbunilor mileştenilor, în cazul nostru. Desigur că localnicii se opuneau incursiunilor barbare, răzeşii fiind recunoscuţi ca ostaşi curajoşi în lupte. Pământurile de sub poalele Căţănăului poartă şi azi vestigiile trecutului, pe aici mai pot fi găsite fărâme de argilă arsă ot fragmente de ceramică, adică ceea ce a mai rămas din casele şi uneltele lor.
Se presupune că, sub Dealul Căţănău, cam pe la jumătatea lui vestică, ar fi existat o biserică din lemn, respectivul loc fiind parcă însemnat printr-o culoare mai deschisă pe fundalul imaginii panoramice, care reprezintă în anotimpul de vară pădurea înverzită de salcâmi. Prin apropiere susură apele unui izvor răcoros, pe alături şerpuieşte o cărăruşă ce duce în sus, peste creasta dealului. Acolo, pe vârful dealului cu pricina, stau şi azi două valuri artificiale de pământ. Pot fi observate cu ochiul liber chiar şi de la mare distanţă. Arheologii au confirmat faptul că aceste ridicături constituie împreună suprafaţa a două movile funerare rămase de pe urma invaziilor nomazilor, aşa cum groaznicii cotropitori aveau obiceiul să-şi îngroape conaţionalii căzuţi pe câmpurile de luptă în gropi comune, zidindu-le din lut şi ţărână renumitele „gorgane”. Cele două „curgane”, sinonimic exprimându-ne, au un diametru de 25-30 de metri şi sunt poziţionate la o distanţă de 15 metri una de alta, profilul lor fiind uşor vizibil de la o minimă depărtare. Mai mult, arheologii au constatat cu exactitate că zisa aşezare omenească a suportat multiple atacuri ale invadatorilor huni, culminând cu devastarea şi incendierea acesteia în anul 376 e.n. Merită să subliniem amănuntul că pământurile de aici sunt foarte roditoare, conţinând cernoziom pur şi acoperind un spaţiu vast ce se întinde până la hotarul sud-vestic al Mileştiului actual. Aşezarea propriu-zisă, care a existat încă în epoca timpurie a fierului, era apărată de o cetăţuie de lemn, construită pe un deal din apropiere (ar putea fi vorba anume de Dealul Căţănăului: n.n.), împotriva năvălirilor inopinate ale cotropitorilor din exterior, oamenii locului dispunând de toate atributele necesare unei activităţi social-economice normale: resurse de apă dulce, pământuri roditoare, păduri seculare etc.
În partea estică a vechii aşezări a mileştenilor se extind, până sub hotarele cu satul Cetireni (Ungheni), pământurile extrem de roditoare din Mândra. Legenda spune că denumirea s-ar trage de la o tânără fată care îşi aştepta ursitul prin împrejurimi, unde cresc în prezent şi dau roadă bogată vii şi livezi de pruni. Anume pe cel mai înalt punct al Mândrei, într-o zonă exact stabilită de la hotarul dintre ambele sate, la sfârşitul anilor ’30 ai sec. XX a fost descoperită, ascunsă adânc în pământ, o veche icoană reprezentând chipul Maicii Domnului, iar, puţin mai târziu, s-a construit o mănăstire de lemn, unde au slujit câţiva călugări creştini. Din păcate, mănăstirea nu a rezistat prea mult intemperiilor vremii şi a fost distrusă din temelie în primii ani ai perioadei sovietice. Se mai impune să facem o precizare: fâşia de pădure care actualmente indică hotarul de sud şi sud-est al satului, acolo unde se termină de fapt pământurile din Mândra, nu mai e alcătuită aşa ca odinioară din copaci înalţi, acoperită fiind doar de nişte arbuşti ce înverzesc şi cresc abundent în fiecare primăvară, dau un fel de roadă-neroadă şi parcă nu mai vor să crească în înălţime.
Imediat după Mândra, în partea nordică a teritoriului la care ne referim, se întind păşunile sărace în vegetaţie din Stulhuchi (Stulguci). Denumirea în cauză nu ne dă prea multe repere valabile în a-i descifra subînţelesul. Bănuim totuşi că interesanta denumire o fi având o provenienţă lingvistică turcică. Se ştie doar că osmanlâii au atacat sau au ţinut sub stăpânire teritoriul vechiului stat moldovenesc pe parcursul a circa cinci secole. Anume jugul turcesc, reprezentat în ţară de clica fanariotă, la care se mai adaugă năvălirile necontenite ale oştilor turceşti pe parcursul sec. XVI-XIX, au constituit, în cazul nostru, principala cauză a părăsirii treptate de către săteni a localităţii de pe malurile Cusuturii, pentru a se retrage spre vest, sub protecţia pădurii, acolo unde s-a ridicat în timp Mileştiul modern.
Vom mai reveni la scrierea/rescrierea acestei file de istorie, continuând la moment să punctăm, pas cu pas, un drum real/imaginar făcut prin aşa-numita „moşie a satului”.
Spre nord de câmpurile virane din Stulhuci urmează pământurile roditoare ale „bătrânului” Milic, zis şi „cel răzeşesc”. Fără ca să uităm de locurile supranumite Şipot, trecem apropiindu-ne de hotarul cu satul megieş Săbieni (Ungheni). Rădăcina prenumelui prescurtat Milea, pe care o vom fixa în cazul antroponimului Milic, se repetă şi atunci când vine vorba de Melecai, o nouă/veche suprafaţă importantă de pământ strămoşesc. Pornind din direcţia satului spre nord-est, cea mai îndepărtată porţiune de pământ este considerată Prisaca. Acest teren se învecinează cu satul Săbieni şi îl putem cataloga cu destulă motivaţie ca fiind unul dintre punctele extreme ale călătoriei noastre prin împrejurimi.
Pornind dinspre hotarul Mileştiului cu Săbienii, înaintând spre nord-vest, vom ajunge cu siguranţă la şoseaua ce duce spre Pârliţi, la hotarul cu Redenii Vechi (Ungheni), acolo unde stă înscris pe piatra unui obelisc de circa 14 metri înălţime numele lui Gr.Potiomkin de Taurida (1739-1791), controversatul general-feldmareşal al armatei ruse, amantul discret/declarat al Ecaterinei II, a cărui conaţionali de origine germană l-au supranumit – „cneaz întunecat”.
În lucrarea lui Gh. Bezviconi "Călători ruşi în Moldova şi Muntenia'', publicată la Bucureşti în anul 1947, citim următoarele: "La 30 verste de Iaşi se ridica un monument clădit din piatră necioplită, ridicat de Ecaterina cea Mare prinţului Potiomkin. Acest răsfăţat al soarelui, care a ştiut să trăiască în lux şi mulţumire, a ştiut să-i aleagă şi locul unde să moară. Locul unde a murit el şi unde acum se înalţă un stâlp e lângă un drum înconjurat de păduri şi dealuri, alcătuind o privelişte minunată ce încântă ochii. Pe acest monument e scris în rusăşti: "Pe locul acesta a încetat din viaţă cneazul Grigore Alexandrovici Potiomkin al Tauridei. Octombrie 5, 1791…”. Nu se ştie dacă acest personaj istoric a fost asasinat sau poate că a murit din cauza febrei (aşa cum se presupune: n.n.), dar decesul a survenit brusc, „prinţul negru” reuşind înainte de moarte să ceară secundanţilor ca să fie coborât din caleaşca sa aurită pentru a muri în câmp deschis. Alături de obelisc există şi o piatră funerară, pe care pot fi citite cuvintele traduse parţial mai sus în limba română, scrise aici în grafie chirilică. Prin împrejurimi circulă zvonul că pe locul unde a murit Gr. Potemkin ar fi fost o stână, iar viscerele i-au fost îngropate anume aici, burta fiindu-i umplută cu briliante şi dus mai departe, în Rusia. Adevărul e că, după sindrofiile pe care le-a făcut la Iaşi, general-feldmareşalul s-a pornit spre Sankt-Petersburg, rechemat la curte de către ţariţă, lăsând însă testament ca, în caz de deces, să-i fie înmormântate măruntaiele la Mănăstirea Golia, atât de mult i-a plăcut Moldova, în special oraşul Iaşi. Se zice că s-a şi făcut aşa după cum s-a lăsat poruncă, doar că cele trei vase de argint, în care se presupune că i-au fost depuse măruntaiele, nu au mai fost descoperite până în prezent...
Coborând pe şoseaua dinspre Rădenii Vechi spre Mileşti, pot fi observate peisajele pitoreşti din Deal la Redi şi, puţin mai departe, cele De După Redi, pământuri ce se învecinează cu pădurile de codri din rezervaţia forestieră „Cazimir” (500 ha). Până la intrarea în sat, în apropierea locului supranumit Capul Dealului, rămânând pe o parte şi cealaltă a şoselei, se aruncă în ochi un câmp viran. Aici era, până nu demult, un complex zootehnic şi, respectiv, un depozit de stocare a producţiei agricole, cunoscut de oamenii din partea locului şi sub abrevierea „TOK”, ambele aparţinând fostului sovhoz-fabrică „Mileşti”, gospodărie agricolă din perioada administraţiei sovietice care a funcţionat între anii ’60-’90 ai sec. XX. În prezent nu a mai rămas piatră pe piatră din impunătoarea construcţie zootehnică şi din acel bizar „TOK”. Mai trist, din frumoasa şi roditoarea livadă aflată în apropiere, marginile căreia se pierdeau în zare până aproape de podgoriile din Fundac, năpăstuite şi acestea de politică distructivă a legiuitorilor lipsiţi de spirit gospodăresc, a rămas doar o umbră. Renumita „Tabăra” din vecinătate, construcţie vastă, destinată pentru munca şi odihna elevilor, a rămas de mult timp pustie. Fără de gazdele fidele, cele câteva căsuţe fragile după forma lor de proiectare stând să se ruineze. Avem destule motive să afirmăm că acestea erau pământurile rezeşilor din misteriosul sat Vârtopeni, care s-a contopit la un moment dat cu Mileştii bătrânului Milea, locul de Hotar (însemnat din moşi-strămoşi cu o piatră vopsită în roşu) dintre aceste localităţi rămânând şi azi să perpetueze amintirea acelor vremi...
Trecând de Hotar şi ieşind din sat pe drumul ce duce spre Redenii-Vechi, există o zonă cu denumirea La Hârtop sau La Hârtoape, adică se pomeneşte de acel sat Vârtopeni/Hârtopeni de cândva, care s-a contopit cu Mileştiul modern, astfel avem toate motivele să credem în veridicitatea mărturiilor deţinute.
Codrii însă par să nu fie atinşi de intemperiile vremurilor mai vechi şi a celor mai noi. Or, copacii nu se pot implica sub nici o formă în drama dintre ideologiile efemere sau în lupta acută a diverselor partide politice, reprezentanţii cărora tind cu tot dinadinsul să ajungă la putere. Ea, pădurea, cu toţi copacii luaţi la un loc, rămâne constantă în modul tacit de existenţă perpetuă şi liberă, în felul de a-şi alege soarta fără ca să se impună cumva în cursul evenimentelor, existând în mod absolut panteist, adică în armonie perfectă cu propriul destin vegetal. Astfel parcă ne-ar mai da o lecţie de demnitate şi, cu siguranţă, ar fi gata să ne salveze din nou neamul din calea răului şi a vicleniei unor semeni bizari, aşa cum a făcut-o şi cu secole în urmă, în cazul străbunilor care locuiau lângă iazul Cusutura. Să nu să se creadă însă că enunţul de mai sus include cuvinte aruncate în vânt sau nişte scrieri desuete, adică fără de noimă, de rând cu atâtea şi atâtea alte texte fade în conţinut, politizate în mod voalat, trâmbiţate pe gustul multor contemporani. Nici urmă de fals în enunţul pe care îl facem. Totul e pură trăire a momentului sau, altfel spus, reacţie sinceră la realitatea imediată.
Pornind dinspre Veveriţa, povârniş situat la nord-vestul satului, trecând prin Deal la Mori spre Păuca şi Valea Bâcului, loc aflat la hotarul cu satul Temeleuţi (Călăraşi), poposim la unul din izvoarele Bâcului, râu navigabil pe timpul domniei lui Ştefan cel Mare. Prin împrejurimi pot fi găsite sau descoperite bogăţii ale naturii înconjurătoare puţin explorate în prezent de către localnici. Or, spune o legendă transmisă din gură în gură, care a devenit demult o poveste credibilă şi veridică în conţinut, pe aceste tărâmuri se ascundeau din calea turcilor şi tătarilor din Crimeea, precum şi de teama altor cotropitori, sătenii din şapte localităţi din împrejurimi, inclusiv cei originari din Mileşti. Anume aici veneau să se salveze de la moarte sigură răzeşii din satele învecinate – Redenii Vechi, Temeleuţi, Bălăneşti, Vălcineţi, Novaci, Peticeni – urcaţi în caruri cu boi mari, alături ducând pe membrii familiilor lor şi puţinul avut pe care îl puteau salva...
Şapte Sate poartă denumirea unul dintre locurile centrale a acestei zone naturale miraculoase, unde până mai ieri exista şi un lăcuşor, cu aceeaşi sintagmă misterioasă în titulatură, în vecinătatea căruia au fost săpate mai multe fântâni. Toate resursele de apă de prin împrejurimi erau descoperite şi apoi îngrijite de către ţăranii neaoşi sau de către răzeşii veniţi de nevoie din satele din împrejurimi, purtând la caruri montate două juguri, într-o parte şi în cealaltă a extremităţilor lor, din cauza drumurilor înguste de pădure care nu le permiteau a se întoarce în loc prin desişul format de copacii înalţi. Oamenii veneau şi veneau, retrăgându-se într-acolo unde turcii hapsâni nu aveau curajul să intre, umplând astfel toată Valea Bâcului. Iată de ce, când se termina „festinul” cotropitorilor străini dat în satele lor de baştină, când venea timpul răzeşilor să se reîntoarcă pe la casele lor, era suficient ca să fie trecuţi boii dintr-o parte în cealaltă a jugurilor carelor şi, în aşa mod, se facilita schimbarea direcţiei de pornire.
Precum a fost odinioară, dar fără pădurea cea seculară, locul supranumit Şapte Sate mai poartă însemnele acelor timpuri şi pare a rămâne o oază printre celelalte văi frumoase de prin împrejurimi. Livezi mari de copaci fructiferi şi mulţi butuci de viţă de vie au sădit localnicii. Mai dăinuiesc în timp unii dintre acei copaci, deja foarte bătrâni, cu scorburi ascunse discret în trunchiuri, despre care se zice pe nedrept că, adicătelea, „Şi-au trăit traiul, şi-au mâncat mălaiul”... În spaţiul acestei grădini naturale de zarzavaturi găseşti de toate: mere pădureţe cu gustul puţin acriu, dar care rezistă sub zăpadă până în primăvara, ca să poată fi gustată atunci dulceaţă dăinuirii lor; nuci cu coaja moale şi cu miezul alb şi gustos care îţi poate alina oricând senzaţia de foame; alune cu miez aromat, tari la coajă, pe care nu au reuşit încă să le adune veveriţele sprinţare, punându-ţi la încercare forţa maxilarelor; prune „vengherca” sau „anaşpet”, negre-roşietice sau arămii la culoare, rodite în unii ani încât se rup ramurile copacilor sub greutatea lor; pere moi şi suculente, pline de vraja ascunsă a soarelui etc.
Coborând la vale, spre Şapte Sate, cu siguranţă vei găsi un izvor cu apă răcoritoare, pe care îl cauţi mai cu seamă atunci când este secetă în jur şi pare că nu mai găseşti scăpare de atâta zăpuşeală. Spre regret, deja nu mai există atâtea izvoare ca altă dată, cu toate că pământurile de aici sunt bogate în ape freatice. Multe izvoare şi fântâni, rămase neîngrijite, au dispărut sub „povara anilor” sau din proastă îngrijire. La unele dintre fântâni le poţi doar ghici existenţa graţie vegetaţiei abundente ce domină împrejurimile. Mai sunt localnici care le regăsesc, le curăţă de impurităţi şi le readuc la viaţă, unele purtând în mod firesc numele celor care le-au zidit. Una dintre asemenea surse de apă cunoscută este Fântâna lui Coşiug (Cociug), aflată la marginea drumului central ce duce spre Valea Bâcului, acolo unde a fost construită şi singura casă din împrejurimi. O altă manifestare ale aceleiaşi tendinţe lăudabile este „Izvorul lui Constantin Langa”, sursă de apă potabilă descoperită în Valea Frasinului, la est de Fundul Văii, care de asemenea e în calea trecătorilor, la marginea unui drum improvizat ce duce spre Temeleuţi. Nu prea departe de aici, într-un loc tihnit din Valea Bâcului, Gheorghe Petic, actualul arendaş al pământurilor la care facem referinţă, „a redat viaţă”, la rândul său, unui izvor cu apă răcoritoare. Ori cum poate fi altfel calificată o astfel de faptă voluntară ce aduce atâta desfătare trecătorilor însetaţi (şi nu numai acestora!). Câţi călători au trecut pe aici începând încă din cele mai vechi timpuri şi câtă lume a găzduit „grădina dumnezeiască” din Valea Bâcului, protejând de năvala turcilor şi a altor cotropitori străini ţăranii-răzeşi din cele „şapte sate” învecinate?..
Să trecem, totuşi, la punctarea ideii iniţiale a capitolului de faţă, la subiectul despre porţiunea de pământ supranumită de către toţi mileştenii, de la mic la mare, „Vatra Satului”, acolo unde, logic, ar fi trebuit să existe şi un cimitir, poate chiar în apropierea fostei biserici zidite din lemn, cea de sub poalele din Dealul Căţănău. Acolo, desigur, îşi dorm somnul de veci stră-străbunicii mileştenilor de azi. De aici începe istoria satului Mileşti, de la faptele bune ce le-au făcut şi de la numele lor pe care unii dintre noi le mai poartă şi astăzi. Iată locul exact de unde a început dăinuirea în timp a localităţii noastre. Aici s-a constituit în timp o entitate locală care a reuşit să supravieţuiască intemperiei vremurilor. Numai asta e sintagma potrivită în cazul dat. O spunem clar, fără nici o tentă de exagerare, căci avem drept reper sigur forţa de spirit de care au dat dovadă acei stră-străbunici, ei ştiind cum să se salveze şi, în mod implicit, să ne salveze din calea răuvoitorilor, găsindu-şi adăpost în codru şi reconstruind de la zero un întreg sat, început cu prima bojdeucă zidită în Deal la Cruce, temelia căreia se zice că a existat până mai ieri. Momentul când primul om a venit să locuiască pe teritoriul actual al satului, fapt despre care pomenesc şi azi sătenii, s-o fi întâmplat prin sec. XV, în anii de după moartea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, când a început domnia fanariotă şi când administraţia turcă a obţinut acceptul vasalităţii totale din partea domnitorilor Moldovei feudale de pe atunci. De fapt, cu anul 1439 începe istoria reală a localităţii, iar legendarul Milea sau Nilea, aşa cum mai pronunţă localnicii prenumele respectiv şi despre care se vorbeşte că ar fi primul gospodar strămutat cu traiul pe locul Mileştiului modern, pare să vină, după toate aparenţele, din localitatea de pe malul iazului Cusutura. De ce să nu credem bătrânilor noştri? Nu în zadar se zice în popor că „Dacă nu ar fi nu s-ar povesti”.
Ajunşi dincoace de pădurea de salcâmi din Căţănău, mergând pe drumuleţul ce desparte teritoriile satelor Mileşti şi Cârneşti înaintând spre est, vom poposi în vâlceaua La Jărdăni, din pământuri arabile sădite cu vii şi livezi, supranumită astfel în cinstea unei familii cunoscute de mileşteni, teren în a cărei proprietate s-a aflat mulţi ani la rând. Desigur că locurile de pe aici nu mai arată aşa cum erau cândva, dar însemnele bunăstării persistă şi în prezent. Spre regret, a fost demolată casa din vâlcea şi nu mai latră câinii la vederea străinilor. A secat apa din fântâna de sub bătrâna salcie, deşi părea că o să izvorască o veşnicie. Sătenii însă mai speră la ceva, muncind din greu pământurile din împrejurimi. Sunt proprietari legitimi şi, cu voia lor, vara târziu sau toamna devreme, mai poţi gusta struguri de viţă de vie sau prune...
Puţin mai departe, dacă e să mergi tot aşa, în direcţia estică, se află Dealul Ulitei. De pe costişa lui înaltă se deschide panorama vastă a localităţii, care începe cu primele case de sub Dealul Crucii şi se termină, hăt sub geana Codrilor, cu ultimele case din mahalaua Visoca, acolo unde, la puţină distanţă, mai exact la hotarul sud-estic dintre Mileşti şi Bălăneşti, se află cel mai înalt punct de pe teritoriul republicii, având o înălţime de 429 de metri deasupra nivelului mării, situat la 4 km. depărtare de la izvorul râuleţului Bâc. Nu departe de cel mai înalt loc din R. Moldova se află casa pădurarului, iar puţin mai la vale îşi adună apele răcoritoare pentru a stinge setea călătorilor o fântână devenită aproape legendară. Din acest punct strategic al regiunii se văd ca în palmă toate împrejurimile, inclusiv Vladnicul, următoarea porţiune de teren ce se mărgineşte cu Dealul Ulitei, la care ajungi trecând pe drumurile devenite în prezent aproape impracticabile din simplul motiv că sunt parţial neîngrijite...
Împărţit în cote localnicilor încă pe la mijlocul anilor ’90 ai secolului trecut, conform multtrâmbiţatului program de stat „Pământ”, mare parte din loturile agricole de aici au rămas părăginite. Motivul stării de fapt a devenit unul obişnuit. Ţine numai de exodul masiv al locuitorilor pe alte tărâmuri, ca să-şi câştige existenţa, iar cei rămaşi la baştină nu au posibilităţi tehnice şi financiare necesare pentru a face faţă tuturor muncilor agricole ce se impun. Câmpurile din Vladnic sunt mănoase şi se extind până la bazinul de apă dulce de la Bălăneşti, cunoscut drept un loc bun de scăldat în vară şi, în parte, de pescuit în oricare anotimp al anului. Mulţi dintre mileşteni îi dau preferinţă, dat fiind şi faptul că se află în preajma localităţii, spre deosebire de iazul Cusutura, aflat la câţiva kilometri depărtare...
Spre regret, pe panta de pământ roditor, sădită cu vii şi livezi în anii colectivizării şi mai târziu, nu mai afli locul izvoarelor de la „Bordovskaia” (unde s-a preparat mulţi ani la rând aşa-zisa „zeama bordoleză” pentru stropirea viilor şi livezilor din împrejurimi contra mildiului şi altor boli vegetale: n.n.). Totul în jur pare acum o unică şi haotic lucrată fâşie de pământ, care se întinde tocmai de la hotarul sudic cu Bălăneşti până spre Capul Dealului, un cunoscut punct geografic local de referinţă, aflat în vecinătatea comunei Redenii Vechi. Urmele bunăstării de odinioară mai persistă încă, măcar şi prin existenţa unui complex de vinificaţie, nefuncţionabil pe parcursul ultimilor ani, care constituia un factor economic strategic în zonă şi o sursă de venit stabilă pentru gospodăria agricolă prin anii ’70-’80 ai secolului trecut, unde erau angajaţi în câmpul muncii câteva zeci de mileşteni. Acum totul a devenit istorie... Zeci de utilaje tehnice de prelucrare a strugurilor de viţă de vie sunt defectate sau parţial demontate. Să precizăm că, graţie acestora şi mai ales muncitorilor care le utilizau, în toamna anului 1982 au fost prelucrate circa 12 mii tone de struguri, roadă strânsă de pe podgoriile gospodăriei locale, precum şi ale celor din împrejurimi (Bălăneşti, Găureni, Cârneşti, Brătuleni ş.a.).
Un peisaj trist au rămas cele două bazine artificiale de apă dulce de pe teritoriul prosperei întreprinderi vinicole de odinioară, create şi întreţinute cu grijă ani la rând de o mână grijulie de gospodar. Minicomplexul acvatic constituia un loc de atracţie pentru vizitatori, unde până nu demult pluteau în voie lebede albe şi alte păsări exotice, însă între timp s-a acoperit cu stuf şi s-a transformat în nişte bălţi ordinare. Depunând un pic efort de imaginaţie, vei reuşi să ghiceşti frumuseţile locului fără să fi poposit vreodată pe aici...
Dacă e să te deplasezi cu câţiva zeci de metri de la teritoriul îngrădit al combinatului-mamut de vinuri în direcţia satului, poţi observa că nu mai există piatră pe piatră din ferma de porci de pe malul pârăiaşului din Valea Vladnicului, acolo unde se adunau ştabii locali la diverse festine bogate. Totul s-a petrecut prin anii de până la şi de după declararea „independenţei republicii”, acompaniaţi deseori de personaje de cel mai înalt rang guvernamental de pe atunci. Printre invitaţii de onoare la acele sindrofii se afla şi ex-premierul cu chip tăbăcit A. Sangheli, acompaniat deseori de întreaga sa suită de profitori. Toate însă s-au trecut odată cu apa tulbure a pârăiaşului cu apă puţină din Valea Valdnicului, dar, din păcate, a dispărut odată cu acele sindrofii şi orice urmă de complex zootehnic cu care se mândreau cândva localnicii...
Pârâiaşul se mai răzvrăteşte uneori, mai ales în perioada ploilor abundente, revărsându-şi apele în iazul Bălăneştilor. Martoră a tuturor celor întâmplate a fost un timp şi păduricea de salcâmi de pe costişa Vladnicului sau bătrânele sălcii plângătoare. Să mai amintim în acest context despre falnicii cireşi cu fructe negre-amărui, salcâmii boiereşti cu ghimpi alungiţi, precum şi alte specii de copaci sădiţi drept fâşii forestiere de protecţie la hotarul dintre satele Mileşti şi Bălăneşti încă pe timpurile boierului Constantin Cazimir.
În prezent, au rămas doar arbuştii să crească pe solul unde dominau falnicii copaci de altădată şi doar cei câţiva plopi aflaţi în preajma Fântâniţei lui Ivan amintesc despre vremurile demult apuse. Vizavi, se întind, până spre Recea, grădinile gospodarilor din mahalaua „Satul Nou”, unii dintre ei reuşind de la ’90 încoace, să-şi ridice gospodăriile în pofida problemelor economice survenite în republică. Bătrânii satului afirmă că legendara „fântâniţa” poartă prenumele unui soldat rus aşa-zis „eliberator”, participant la mult-trâmbiţata operaţie „Iaşi-Chişinău” din august 1944, unul dintre puţinii care a dorit să lase o urmă frumoasă pe meleagurile noastre în acele timpuri vrăjmaşe.

A. L.


3. Istoria veche a satului Mileşti (Nisporeni) punctată în documente

Actualul studiu este dedicat istoriei satului Mileşti (Mileştii Mari, Mileştii sub Deal, Mileştii sub Codru etc.) şi este divizat în două compartimente. Unul conţine explicaţia şi semnificaţia termenilor generali din punct de vedere istoric, etnografic, geografic, lingvistic etc., care se întâlnesc în documentele şi descrierile a tot ce este legat de istoria şi denumirile satului pe parcursul anilor, inclusiv a satelor, sălaşelor şi cătunelor din împrejurimi.
Ţin să menţionez că din cercetările efectuate s-a constat că unele date istorice erau confuze sau necorespunzătoare sensului sau timpului acţiunii.
Compartimentul doi este mai specific şi cuprinde diverse date, clasificate pe secole, începând cu secolul al XV-lea până în zilele noastre.

I. La prima vedere, a scrie (a alcătui) istoria unui sat medieval (se presupune că începutul satului Mileşti este documentat cu anul 1439) este un lucru simplu. Însă dacă luăm în consideraţie că descifrarea acestei „enigme” începe prin anii 1440, pe când cărţile domneşti erau scrise de către caligrafi în limba slavă-veche, sârbească ş. a. şi rar când corespundeau realităţilor, iar mai apoi, mai exista încă o treaptă, de a fi traduse, în care, şi ei, traducătorii, evitau aprecierile istorice sau geografice, ba chiar comiteau unele falsificări, întâmpini, nici vorbă, anumite piedici. La toate acestea se mai adaugă şi faptul că denumirile multor sate, sălaşe, comune au dispărut în timp, iar toponimica lor s-a păstrat în diferite locuri din partea dreaptă sau stângă a Prutului, din care era alcătuită vechea noastră patrie – Ţara Moldovei, iar unele din denumiri pe parcursul vremii s-au schimbat, vom constata că totul este foarte complicat. La fel este de relevant şi faptul că puţine surse istorice ale secolelor XIV-XVII s-au păstrat, din care să se poată descifra despre care sat anume este vorba şi cam pe unde era aşezat. Din relatări de felul: mai la deal de o movilă, aproape de cruce, pe deal lângă un plop etc. este, practic, imposibil de a stabili cu exactitudine hotarele reale.
Ţinând cont de toate dificultăţile enumerate, investigaţiile devin mai complicate şi sunt evidente şi motivate ambiguităţile cercetătorului actual.
Vom încerca, totuşi, să pornim urcuşul pe „Dealul Înalt al istoriei satului Mileşti”...
Pentru a ne fi mai lesne de înţeles unele momente memorabile sau date istorice concrete, vom folosi mai multe metode de redare a materialului.
Vom utiliza tabele, care îi oferă cititorului informaţia sistematizată şi uşor de sesizat. Vor fi tabulaţi termenii generali: răzeş, bătrân, moşie etc.; vom indica răspândirea satelor cu antroponimul Mileşti de pe teritoriul fostei Ţări Moldova; denumirile satelor care sunt întâlnite frecvent în toate părţile teritoriului Moldovei medievale şi în afara graniţelor ei; denumirile populare ale satului Mileşti în diferite etape; toponimele mileştene; vor fi date indicaţii despre răspândirea numelui acelui Mile, despre care spun legendele, că ar fi fost întemeietorul satului Mileşti; răspândirea termenilor locali de prisacă, fântână, deal etc.; denumirea satelor din împrejurimile moşiei Mileştilor.
Pentru mai multă veridicitate în utilizarea materialului istorico-documentar, pe parcursul întregii enumerări vor fi indicate sursele bibliografice.

Tabelul 1:
Termeni generali geografici întâlniţi în documente

Noţiune Semnificaţie Note

Baştină Moşie părintească, proprietate moştenită.
Moşie strămoşească.
T.G., 2006, p. 21;
DEXI, 2007, p. 198
Bătrân Pământ moştenit de la străbuni, moşie părintească.
Termen cunoscut în satele cu populaţie de răzeşi.
Suprafaţă de pământ moştenită din bătrâni.
T.G., 2006, p. 23

Bâtcă Munte mic, deal mic de formă rotunjită.
Înălţime, ridicătură împădurită pe coasta unui munte, măgură. Termen frecvent în toponimia Basarabiei.
T.G., 2006, p. 24;
DEXI, 2007, p. 227
Bot.
Bot de deal Parte anterioară de unde începe în lungime un deal.
Botul dealului. Sin. Cap, capăt, frunte.
Proeminenţă de teren pe povârnişul unui deal.
T.G., 2006,p. 27;
DEXI, 2007, p. 241
Botnă Partea anterioară ascuţită a unui deal, munte, mal etc. În Moldova denumirea unui râu (care curge printre botne).

Bour Vechi semn de hotar, format dintr-un stâlp de piatră sau de lemn cu stemă domnească.
T.G., 2006,p. 27;
DEXI, 2007, p. 242
Boier Mare proprietate de pământ; persoană din aristocraţia feudală. DIR, 2005, p. 47;
DEXI, 2007, p. 234;
DIFŢR, 1988, p. 52
Cătun Sat mic izolat, subordonat unei comune.
Parte de sat, mahala. Var. cătună, cotun, cotună.
T.G., 2006, p. 37
Cheie Vale îngustă şi adâncă între munţi. Dealuri sau maluri stâncoase. Trecătoare strâmtă şi stâncoasă între două înălţimi. Cheile Ichelului, albie îngustă a râului Ichel.
Capul cheilor, loc în valea râului Işnoveţ. Cheile Bicazului.
T.G., 2006, p. 41;
DEXI, 2007, p. 340
Cheotoare Locul unde se întâlnesc hotarele a două (sau a mai multor) moşii.
T.G., 2006, p. 41;
DEXI, 2007, p. 342
Codru Pădure mare (întinsă, deasă, seculară). Regiune mare, acoperită cu păduri bătrâne. Codrii Tigheciului.
Codrii Sorocii. Codrii Orheiului.
T.G., 2006, p. 47;
DEXI, 2007, p. 393
Culme Partea cea mai înaltă a unui munte, a unui deal. T.G., 2006, p. 56;
DEXI, 2007, p. 486
Custură Culme de deal sau de munte ascuţită, prăpăstioasă.
Râpă prăpăstioasă. Iezătură, loc de iaz.
Mileşti: iazul custurii, Izvorul Custurii.
Iezătură, loc de iaz. Dealul Custurii.
T.G., 2006, p. 59;
DEXI, 2007, p. 497
Cut Parte de sat, mahala. Sat mic izolat. Cătun. Grupuri de locuitori despărţite din satul iniţial, care se aşezau pe acelaşi hotar, continuând lucrarea pământului stăpânit în comun, cu timpul ele devin aproape autonome.
T.G., 2006, p. 59;
DIFŢR, 1988, p. 77;
DEXI, 2007, p. 497
Deal Formă de relief pozitivă, mai mică decât Muntele. Înălţime mare cu pante uşor de urcat.
Vorniceni: Dealul Călugărului; Mileşti: Dealul Înalt.
T.G., 2006, p. 26;
DEXI, 2007, p. 510
Deseatină,
Desetină Unitate de măsură agrară, egală cu 1, 09 ha (în orânduirea feudală).
T.G., 2006, p. 63;
DEXI, 2007, p. 547
Devălmăşie Formă de stăpânire în comun a unei moşii. Parte de moşie stăpânită în comun de locuitorii unui sat.
T.G., 2006, p. 64;
DEXI, 2007, p. 557
Fântână Sursă de apă potabilă în mediul rural, constând dintr-o gaură săpată în pământ, cu colac sau ghizduri la suprafaţă.
T.G., 2006, p. 71;
DEXI, 2007, p. 739
Feudalism Formaţiune economico/socială, caracterizată prin ponderenţa economiei naturale (închise).
DIFŢR, p. 194;
DEXI, 2007, p. 725
Gorodişte În Moldova şi Basarabia denumirea unui sat.
Sin. Horodişte.
Gură Gura văii. Locul de vărsare a unei ape curgătoare.
Gura Bâcului. Gura Galbenei. Gura Căinarului.
T.G., 2006, p. 83;

Gubernie Unitate teritorial – administrativă introdusă în Rusia de Petru I şi menţinută până în 1929.
DEXI, 2007, p. 829;
DIR, 2005, p. 157
Hârtop Vâlcea scurtă şi adâncă, de formă rotunjită, cu pante repezi şi înierbate. Var. vârtop. Nume de sate: Hârtop, Hârtopul Mare, Hârtopeni. Vale: Hârtopul Boilor; Hârtopul Cărbunii.
T.G., 2006, p. 87;
DEXI, 2007, p. 864
Horodişte Loc unde a existat o străveche fortificaţie sau o aşezare preistorică. Sat vechi. Var. Gorodişte.
T.G., 2006, p. 91
Hrisov Documentul prin care în Moldova domnul (vodă) acorda o danie, un privilegiu, o imunitate sau o întărire, un transfer de proprietate. DIFŢR, p. 226;
DEXI, 2007, p. 871;
DIR, 2005, p.166
Hutor Sat mic subordonat unei comune. Sin. Cătun, sătuc.
T.G., 2006, p. 92
Ispisoc Hrisov, carte domnească, document vechi.
DEXI, 2007, p. 937
Izvod Document medieval în limba slavonă păstrat în traducere moldovenească. Document. DIFŢR, 1988, p. 240;
DIR, 2005, p. 179;
DEXI, 2007, p. 945
Încheietoare Locul unde se întâlnesc hotarele a două (sau mai multor) moşii. Sin.: Cheotoare. Încheietură.
T.G., 2006, p. 87;

Judeţ Unitate administrativ-teritorială, în componenţa căruia intră mai multe oraşe şi comune. Unitate geografică organizată ca unitate administrativă.
T.G., 2006, p. 102;
DEXI, 2007, p. 1004;
DIR, 2005, p.182
Mazil Mic boier din Ţara Moldovei, descendent al unei familii boiereşti de rangul al doilea. Domn sau mare dregător scos din funcţie.
DIR, 2005, p. 204;
DEXI, 2007, p. 1108
Măgură Deal înalt, adesea izolat. Vârf de deal. Movilă.
În Moldova şi Basarabia denumirea unui sat. T.G., 2006, p. 112;
DEXI, 2007, p. 1109
Mănăstire Ansamblu de clădiri (inclusiv o biserică), precum şi teritoriul unde trăieşte o comunitate de credincioşi (călugări sau călugăriţe, reprezentând o unitate economică bisericească).
T.G., 2006, p. 113;
DEXI, 2007, p. 1111
Megieş În Ţara Moldovei ţăran liber, proprietar de pământ.
DEXI, 2007, p. 1123
Mlaştină Loc cu apă stătătoare noroioasă, mocirloasă.
Sin. Bahnă. Glodărie.
T.G., 2006, p. 11;
DEXI, 2007, p.1177
Moşie Proprietate funciară moştenită. Pământ moştenit de la străbuni. Sin. Ocină. Bătrân. Răzeşie.
T.G., 2006, p. 121
Moşnean Ţăran liber, proprietar al unei bucăţi de pământ (moştenit din tată în fiu); membru al unei obşti săteşti de devălmăşie. Răzeş.
T.G., 2006, p. 87;
DEXI, 2007, p. 1198
Movilă Ridicătură de pământ naturală (sau artificială), de formă conică.
DEXI, 2007, p. 1201
Obârşie Loc de unde izvorăşte o apă curgătoare; loc unde începe să se formeze albia unui râu.
T.G., 2006, p. 128;
DEXI, 2007, p. 1290
Oblaste Regiune, unitate administrativă superioară în sistemul de administrare publică a Imperiului Rusiei. Sin. Ţinut.
T.G., 2006, p. 129;
DEXI, 2007, p. 1290
Obrejă,
Obreje Loc neted, platou, pe marginea unei ape, sau pe un deal. Costişă pe malul unui râu. În Moldova şi Basarabia: Nume de sate: Obreja, Obreja Nouă, Obreja Veche; Nume de pârâu: Obreja, Obrejie; Nume de familie: Obreja.

T.G., 2006, p. 130, 225;
DEXI, 2007, p. 1293
Ocol Veche unitate teritorial-administrativă (parte de judeţ, ţinut etc.).
T.G., 2006, p. 132;
DEXI, 2007, p. 1300
Pârâu Apă curgătoare mică, având sub 50 km lungime.
Sin.: Gârlă. Râpă.
T.G., 2006, p.142;
DEXI, 2007, p. 1470
Pisc Vârf de deal înalt; culmea dealului.
Var. Chisc.
T.G., 2006, p. 144;
DEXI, 2007, p. 1461
Plasă Unitate teritorial-administrativă subordonată judeţului.
T.G., 2006, p. 145
Pobrata În Moldova şi Basarabia nume de sat, mănăstire, râu, poiană etc.

Poiană Loc fără arbori, cu iarbă, în interiorul pădurii. În Moldova şi Basarabia denumire de sat, mănăstire etc.
T.G., 2006, p. 148;
DEXI, 2007, p. 1499
Prăjină Unitate de măsură pentru lungimi (sau pentru suprafeţe de teren), care variază între 5,9 până la 6,7m.
T.G., 2006, p. 151;
DEXI, 2007, p. 1533
Pricină Motiv de ceartă, de neînţelegere; problemă litigioasă, conflict; problemă care îşi aşteaptă rezolvarea, spec. proces, judecată.
DEXI, 2007, p. 1554
Pricut Margine de sat, mahala. Cătun dependent de un sat.
T.G., 2006, p. 152
Prisacă Loc unde se ţin stupii de albine vara. Var. Priseacă.
Sin. Albinărie. Stupărie.
T.G., 2006, p. 153;
DEXI, 2007, p. 1562
Răzeş În Ţara Moldovei ţăran liber, membru al unei obşti, care stăpânea în comun pământul satului de care aparţinea, dar lucra independent lotul agricol repartizat.
DEXI, 2007, p. 1640
Regiune Unitate teritorial-administrativă, alcătuită din raioane, oraşe, comune.
T.G., 2006, p. 161;
DEXI, 2007, p. 1655
Ruptaş În Ţara Moldovei contribuabil care, plătind rupta, era scutit de orice bir.
DIR, 2005, p. 268;
DEXI, 2007, p. 1707
Sec, Seacă Lipsit de apă, de vlagă. Sin.: secat, sterp, uscat.
DEXI, 2007, p. 1763
Slobozie Sat care se bucura de unele privilegii. Acesta era „sat de milă”, dăruit de domnitori marilor dregători, curtenilor, căpiteniilor de oşti „pentru dreapta şi credincioasa lor slujbă faţă de domnie şi ţară”.
T.G., 2006, p. 171;
DEXI, 2007, p. 1826
Sohodol,
Suhodol Vale lipsită de apă curgătoare şi izvoare bogate. T.G., 2006, p. 173;
DEXI, 2007, p. 1838
Stâlp Indicator de hotar între moşii, constând dintr-un stâlp de lemn sau de piatră.
T.G., 2006, p. 176;
DEXI, 2007, p. 1889
Stânjen Unitate de măsură pentru lungimi, folosită în trecut, egală cu 2,23 m. în Moldova.
T.G., 2006, p. 177;
DEXI, 2007, p. 1890
Ţară Teritoriu locuit de un popor, organizat din punct de vedere administrativ şi politic într-un stat. Teritoriu al unui stat. De ex. Ţara Moldovei.
T.G., 2006, p. 199;
DEXI, 2007, p. 2093
Ţăran Persoană care locuieşte în mediul rural şi care îşi câştigă existenţa din cultivarea pământului şi creşterea animalelor. Sin.: sătean, băştinaş.
DEXI, 2007, p. 2094
Ţinut Teritoriu constituind o unitate teritorial-administrativă, inclusiv în Ţara Moldovei.
T.G., 2006, p. 203;
DEXI, 2007, p. 2101;
DIR, 2005, p. 310
Uezd Denumire de judeţ în Imperiul Rus.
DRR (I), 1960, p. 570
Uric Moştenire de pământ de la părinţi.
Sin. baştină, bătrân, domeniu, ocină, răzeşie.
T.G., 2006, p. 206;
DEXI, 2007, p. 2127
Vatră
(Vatra satului) Aşezare omenească: loc de baştină, loc natal.
casa părintească. T.G., 2006, p. 208;
DEXI, 2007, p. 2145;

Vârtop,
Hârtop Vâlcea adâncă şi scurtă. Scobitură lungă şi adâncă, de forma unei râpe prăpăstioase, formată de apă.
În Moldova şi Basarabia denumire de sat, poiană etc.
T.G., 2006, p. 210;
DEXI, 2007, p. 864,
2188
Vecin,
Vecini Denumire a ţăranilor şerbi din Moldova medievală, dependenţi personali de stăpânii de moşii, obligaţi să îndeplinească acestora prestaţii în muncă şi să dea a zecea parte din produsele recoltate. Au apărut ca pătură socială la sf. sec. al XVI-lea, când ţăranilor dependenţi li s-a interzis strămutarea de pe o moşie pe alta. La mij. sec. al XVI-lea devin obiect de vânzare-cumpărare.
La 1749 categoria socială a vecinilor a fost desfiinţată. DIR, 2005, p. 315;
DEXI, 2007, p. 2150

Vladnic Teren umed (acoperit cu iarbă), de obicei, pe malul unei ape curgătoare. Baltă, lac, mare.
DEXI, 2007, p. 2189
Voievod În Ţara Moldovei conducător cu atribuţii militare, politice, administrative şi judecătoreşti, a cărui autoritate se exercita asupra unui teritoriu limitat.
DEXI, 2007, p. 2192;

Voievodat În Evul mediu ţinut sau aşezare condusă de un voievod. DEXI, 2007, p. 2192;
DIR, 2005, p. 318
Vodă Titlu dat în trecut domnilor Ţării Moldovei, adăugat de obicei după numele lor; domn, domnitor.
DEXI, 2007, p. 2190

Voloste Plasă, unitate administrativ-teritorială în Imperiul rus.
Sin. Plasă. DRR (I), 1960, p. 123

Votcină Otcină, feudă.
DRR (I), 1960, p. 570

Atenţie: Semnul de întrebare verde se referă la trimiteri din textul „Preliminarii la un volum despre satul de baştină” şi vor fi introduse după ultima paginare a cărţii, adică după machetare.
Tabelul II:
Denumiri de locuri geografice de pe moşia Mileştilor şi din împrejurimi
??? vezi trimiterile corecte la paginile de mai sus...

Toponime din moşia Mileşti Note
Bătrânul Milic (Moşia Mileşti) MEF, vol. IX, 2004, p. 58-63
Bătrânul Pilat (Moşia Mileşti) MEF, vol. IX, 2004, p. 58-63
Bătrânul Carton (Moşia Mileşti) MEF, vol. IX, 2004, p. 58-63
Bătrânul (Moşia Mileşti) MEF, vol. IX, 2004, p. 58-63
Bătrânul Stârpu (Moşia Mileşti) MEF, vol. IX, 2004, p. 58-63
Bătrânul cel răzăşesc (Moşia Mileşti) DPTŢL, 1937, p. 118
Bătrânul Mâtcu (Moşia Custura)
Bătrânul Vornicel (Moşia Custura)
Bătrânul Bugaesco (Moşia Custura)
Capul Dealului MEF, vol. IX, 2004, p. 58-63
Căţănău PM, 2010, p. ?
Chiscul Zgurii (Piscul Zgurii) DB, vol. II, 1938, p. 118-120
Costişa Vladnicului PM, 2010, p. ?
Custura MEF, vol. IX, 2004, p. 58-63
Dealul Căţănău PM, 2010, p. ?
Dealul Crucii (Dealul la Cruce) PM, 2010, p. ?
Dealul Înalt DMÎŞM, vol. II,1932, p. 372
Dealul la Mori PM, 2010, p. ?
Dealul la Redi PM, 2010, p. ?
Dealul lui Milic DB, vol. II, 1938, p. 120
Dealul Ulitei PM, 2010, p. ?
Dealul Vladnicului DB, vol. II, 1938, p. 119
Dealul Zgurii DPTŢL, 1937, p. 118
Fântâna de sub salcie PM, 2010, p. ?
Fântâna din Valea Obrejei MEF, vol. IX, 2004, p. 58-63
Fântâna lui Cociug PM, 2010, p. ?
Fântâniţa lui Ivan PM, 2010, p. ?
Fundac PM, 2010, p. ?
Fundul Văii PM, 2010, p. 9
Gura Bodişoarei DB, vol. II, 1938, p. 119
Hârtopeni (Vârtopeni) MEF, vol. IX, 2004, p. 58-63
Hotarul lui Milic MEF, vol. IX, 2004, p. 58-63
Iazul Bălăneştilor PM, 2010, p. ?
Iazul Custura PM, 2010, p. ?
Icoana Maicii Domnului PM, 2010, p. ?
Izvoarele Bâcului PM, 2010, p. ?
Izvorul lui Constantin Langa PM, 2010, p. ?
Izvorul lui Gheorghe Petic PM, 2010, p. ?
Izvorul râuleţului Bâc PM, 2010, p. ?
La Iezătură PM, 2010, p. ?
Mahalaua Visoca PM, 2010, p. ?
Măgura GBG, 1878, p. 34
Mândra MEF, vol. X, 2005, p. 167-168
Mileştiul medieval PM, 2010, p. ?
Milic MEF, vol. IX, 2004, p. 58-63
Moşia Custura MEF, vol. IX, 2004, p. 58-63
Moşia lui Milii
Moşia Satului PM, 2010, p. ?
Obeliscul cneazului Potiomchin Tavriceschii GBG, 1878, p. 34
Obreja, Obrejie TBGUAC, vol. III, 1907
Parcul din Mileşti
Pădurea de salcâmi din Căţănău PM, 2010, p. ?
Păuca PM, 2010, p. ?
Pârăul Fundul Vârnavei
Pârăul Hârtopenilor MEF, vol. IX, 2004, p. 58-63
Pârăul Mileştilor (Mileşteanca) DB, vol. II, 1938, p. 119
Pârăul Vârnavei
Poalele Căţănăului PM, 2010, p. ?
Prisaca PM, 2010, p. ?
Prisaca de la Visoca DPTŢL, 1937, p. 118
Prisaca de lângă Rădenii-Vechi PM, 2010, p. ?
Prisaca de pe Botna PM, 2010, p. ?
Prisaca de pe Dealul Înalt
Prisaca Visoca DPTŢL, 1937, p. 118
Prisaca Visoca de pe Botna DPTŢL, 1937, p. 118
Râul Suhurlui (Soholui) PM, 2010, p. ?
Rediul lui Milic MEF, vol. IX, 2004, p. 58-63
Seliştea Custurii MEF, vol. IX, 2004, p. 58-63
Sohului PM, 2010, p. ?
Stulhuci (Stulguci) PM, 2010, p. ?
Şipot (Izvor) PM, 2010, p. ?
Valea Brătulenilor MEF, vol. IX, 2004, p. 58-63
Valea Frasinuliu PM, 2010, p. ?
Valea Mare
Valea Obrejei MEF, vol. IX, 2004, p. 58-63
Valea Vladnicului (Vlamnicului) DPTŢL, 1937, p. 118
Vatra Satului PM, 2010, p. ?
Vârtopeni (Hârtopeni) MEF, vol. IX, 2004, p. 58-63
Veveriţa PM, 2010, p. ?
Visoca DPTŢL, 1937, p. 118
Vladnic DPTŢL, 1937, p. 118

Pe parcursul secolelor oamenii satului au avut o viaţă foarte zbuciumată, fiind ocupaţi pe rând de cazaci, turci, moscali, polonezi etc. Denumirea satului a avut mai multe variante.
În tabelul ce urmează vom enumera diverse variante de toponime.

Tabelul III:
Variantele de denumiri ale satului Mileşti (Nisporeni) în diferite epoci şi din diverse surse publicate

Denumiri (sinonime) Note
Sat în fundul văii Obrejului MEF, vol. IX, 2004, p. 58-63
Satul lui Milea MEF, vol. IX, 2004, p. 58-63
Sat la fântână (Vârtopeni) MEF, vol. IX, 2004, p. 58-63
Satul unde a fost Milea
Satul unde sălăşluiau urmaşii lui Milea MEF, vol. I, 1961, p. 66-673
Satul unde a fost casa moşului Milii MEF, vol. IX, 2004, p. 58-63
Sat aşezat în capul Văii Boldureşti
Casa moşului Mili, ce se cheamă acum Mileşti
Mileşti unde a sălăşluit Milea Uliul
Mileşti din ţinutul Codru DMÎŞM, 1931, vol. I
Mileşti de sub Codru MEF, Vol. VI, p. 147;
PM, 2010, ?
Mileşti de la Codru PM, 2010, p. ?
Mileşti la Codru MEF, vol. IX, 2004, p. 58-63
Mileşti sub Codrii Bâcului MEF, vol. IX, p. 281
Mileşti la obârşia râului Bâc
Mileşti la izvorul Bâcului
Mileşti – Mileştâ
Nileşti – Nileştâ
Mileşti aproape de Săbeni MEF, Vol. I, partea II, p. 135
Mileşti – plasa Boldureşti
Mileştii – Mari PM, 2010, p. ?
Mileşti de pe Prut MEF, vol. X, p. 282
Mileşti – Nisporeni
Mileşti – plasa Nisporeni
Mileşti – Ungheni
Mileşti lângă Ungheni
Mileşti – raionul Ungheni
Mileşti – judeţul Bălţi
Mileşti – ţinutul Ieşului DMÎŞM, 1931, vol.I
Mileşti – volostea Boldureşti Egunov-I, 1878, p. 38
Mileşti – Iaşi
Mileşti – judeţul Chişinău (80 km. Chişinău) KEV, Nr. 4, 1877, p. 144-161
Mileşti – uezdul Chişinău (80 km. Chişinău) Egunov-I, 1878, p. 38
Mileşti – Vârtopeni
Mileşti în hotar cu satul Hârtopeni MEF, vol.IX, 2004, p. 281

Mileşti de sub Dealul Înalt PM, 2010, p. ?
Mileşti de lângă Sponciocani DMÎŞM, 1931, vol. I
Mileşti în hotar cu satul Sponciocani MEF, vol. IX, 2004, p. 281
Mileşti pe Valea Boldureştilor MEF, vol. X, p. 282
Mileşti lângă moşia Custureni MEF, vol. X, p. 282
Mileşti în hotarul moşiei Hotineşti MEF, vol. X, p. 282
Mileşti în fundul văii Obrejului MEF, vol. IX, 2004, p. 175-177
Mileşti ţinutul Hotinului AM, 1954, p. 45

Mileşti – Vârtopeni
Mileşti lângă satul Şeicani
Mileşti ţinutul Hotinului
Mileşti în hotar cu satul Custura MEF, vol. IX, 2004, p. 281
Mileşti în hotar cu satul Răsăiceni MEF, vol. IX, 2004, p. 281
Hârtopeni (Vârtopeni), sat sub codrii Bâcului, lângă Mileşti MEF, vol. IX, 2004, p. 265
Mileşti de pe Soholui PM, 2010, ?
Seliştea Mileştilor MEF, vol. X, p

Tabelul IV:
Mile, Milea, Miile, Mila etc.

Denumirea Note
Milea Uliu – jude la Mileşti pe Soholui DIRAM, 1448, XV, vol. I, p. 465
Mile – stăpân pe Hodoracinţi şi Gvozdăuţi (1432) DIRAM, 1432, XV, vol. I, p. 465
Milea – Iazul lui în hotar cu Drăguşani DIRAM, 1491, XV, vol. II, p. 465
Miile – slugă domnească, nepotul lui Laşco din Işnovăţ DIRAM, 1528, XVI, vol. I, p. 465
Milea, Mila – stăpân pe seliştele Danilova ş. a. DIRAM, 1535, XVI, vol. II, p. 465
Milea – stăpân pe Iugani pe Stajnic (1546) DIRAM, 1546, XVI, vol. I, p. 465
Milea – stăpân pe Petia Mare DIRAM, 1596, XVI, vol. IV, p. 465
Milea – fiul Anei, stăpân în Fundeni şi Ruptura DIRAM, 1605, XVII, vol. I, p. 465
Milea – din Colăcel DIRAM, 1609, XVII, vol. II, p. 465

Tabelul V:
Răspândirea satelor cu numele de Mileşti

Denumirea Note
Mileşti – Nisporeni (jud. Bălţi, jud. Chişinău)
Mileşti lângă satul Şeicani DIRA, 1610, XVII, vol. V, p. 465
Mileşti – sat pe Sohului, mai jos de Zmulţi (jud. Galaţi) DIRA, 1610, XVII, vol. V, p. 162
Mileşti – sat pe Pârâul Babei (jud. Bacău) DIRA, 1610, XVII, vol. V, p. 162
Mileşti – sat pe Pereschiv (jud. Galaţi) DIRA, 1610, XVII, vol. V, p. 162
Mileşti – sat (jud. Botoşani) DIRA, 1610, XVII, vol. V, p. 162
Mileşti, Mileştii Mari – sat (r. Nisporeni) LRM, vol. VIII, p. 447
Mileştii Mici – sat (r. Ialoveni) LRM, vol. VIII, p. 459
Mileştii Noi – sat (r. Ialoveni) LRM, vol. VIII, p. 465

Tabelul VI:
Răspândirea numelor de sate din împrejurimile satului Mileşti

Denumirea Note

Bălăneşti
Bălăneşti – sat (r. Nisporeni, RSSM) ESM, vol. I, 1970, p. 542
Bălăneşti – sat (j. Neamţ) HŢMŞM, 2007, Nr. 110
Bălăneşti (acolo unde a fost Bălan) – sat MEF, vol. I, 1961, p. 8

Bot, Botna, Botne
În afară de semnul direct al cuvântului – bot de deal, pisc (chisc), el este folosit în creaţia
populară ca nume sau loc de sat, prisacă sau loc de prisacă, nume de râu, de mănăstire etc.
Botna – râu
Botna Mare – râu (afluent al Nistrului) DIRA, p. 40
Botnişoara – pârâu, afluent al Botnei la Gangura (r. Cotovsc RSSM) DIRA, p. 40
Clim – sat la Botne (r. Kotovsc, R.M.) DIRA, p. 63
Cojuşna – sat pe Bâcoveţ şi Lăpuşna, numit şu Sobari (r. Nisporeni RSSM) DIRA, p. 67
Corneşti – sat la Botne (r. Slobozia, RSSM) DIRA, p. 67
Costeşti – sat pe Botna (r. Cotovsc RSSM). DIRA, p. 68
Luceni – sat pe Prut, ţ. Iaşi (j. Iaşi) DIRA, p. 150
Prisaca pe Nistru (r. Slobozia, RSSM) DIRA, p. 202
Prisacă la Botne (r. Străşeni, RSSM) DIRA, p. 202
Prisacă – Gura Bâcului (r. Slobozia, RSSM) DIRA, p. 203
Vrabie, Prisaca pe Botne (r. Ialoveni, RSSM) DIRA, p 282
Voloşeni – sat pe Bâc, la Botne; azi Pănăşeşti (r. Străşeni) DRHA, vol. I, p. 509
Davidăuţi – pricut al Răpicenilor la Botne, lângă Rădenii-Vechi
Dobrăcineşti (Dobrocin) – pricut al Ripicenilor la Botne, lângă
Rădenii-Vechi DRHA, vol. I, p. 274
Rădeni, Redeni, (Rădenii Vechi) – sat pe Teliţa la Botne unde a şezut
Rodovschii; Radovţei; Radovţi DRHA, vol. I, p. 274
Şandra – sat la Botne, lângă Rădenii Vechi, unde este Şandru

Custura, Custură – lac, deal, loc mlăştinos, râu
Custura – lac
Custura – sălişte (r. Nisporeni) MEF, vol. IX, 2004, p. 58-63
Custură – vale, pârâu, iaz (aproape de Mileşti, r. Nisporeni)
Custurile – pârâu la Onţeni (j. Botoşani) DIRA, p. 77
Dealul Custurii – deal PM, 2010, ?
Moşia Custurenilor – moşie MEF, vol. IX, 2004, p. 58-63
Movila Custurii


Cut, precut, cătun, sătuc
Bălăureşti – sat (r. Nisporeni. RSSM). DIRA, p. 25
Cutul – bucată de loc din s. Ruşi pe Cobâle (jud. Bacău) DIRA, p. 77
Cutul lui Stepan – sat (r. Brânzeni, RSSM) DIRA, p.77
Cuturile Hârlojenilor – (jud. Iaşi) DIRA, p. 77
Dănceni – pricut al satului Bălăneşti (j. Vaslui) DIRA, p. 78
Negrileşti – precut al satului Drăguşani pe Moldova (jud. Neamţ) DIRA, p. 175
Petra Bumbotă- cut al satului Răpiceni pe Teliţa (r. Anenii-Noi, RSSM) DIRA, p. 189
Vânători – sat, cu pricuturi, pe Bistriţa, din jos de piatra lui Crăciun
(j. Piatra-Neamţ) DIRA, p. 275

Deal, Dealul, Chiscul (Piscul), Înălţimea, Vârf
Dealul Arsurilor – (j. Neamţ) DIRA, p. 79
Dealul Ascuţit – (J. Botoşani) DIRA, p. 79
Dealul Horodişte – (j. Iaşi) DIRA, p. 80
Dealul Cârligăturii – (j. Bacău) DIRA, p. 79
Dealul Crucii – deal în hotarul mănăstirii Suceviţa (j. Suceava) DIRA, p. 79
Dealul din faţa Lipeneştilor – (j. Vaslui) DIRA, p. 79
Dealul Înalt – (r. Nisporeni) PM, 2010 ?
Dealul Untului – ţ. Lăpuşna (r. Kotovsc, RSSM) DIRA, p. 81
Dealul Vechiu – deal lângă Zăvedeni (r. Lazovsc, RSSM) DIRA, p. 81
Dealul Zagornei – deal la hotar cu Cheşenăul Roşu (r. Slobozia, RSSM) DIRA, p. 81
Piscul Sohodului – deal (j. Bacău) DIRA, p. 192
Vârful Sec – (r. Coţmani) DIRA, p. 275

Fântâna
Dănceni – sat la Fântâna Lepinea, pricut al satului Bălăneşti (j. Vaslui) DIRA, p. 78
Fântâna Radului – loc pustiu între Ciuluci (r. Teleneşti, RSSM) DIRA, p. 100
Fântâna Sacă – (j. Neamţ) DIRA, p. 97
Fântâna – sat (j. Suceava) DIRA, p. 97
Fântâna – loc pustiu în gura Lidvului (j. Suceava) DIRA, p. 97
Fântâna – pădure pe Curiţa (j. Bacău) DIRA, p. 97
Fântâna – sat pe Valea Neagră (r. Rezina, RSSM) DIRA, p. 97
Fântâna – sat pe Răut (r. Criuleni, RSSM) DIRA, p. 97
Fântâna Albişoara – selişte pe Bâc (Chişinău) DIRA, p. 97
Fântâna Caplei – sat ce se numeşte Şeptelici (r. Soroca, RSSM) DIRA, p. 97
Fântâna Călugărului – prisacă la Gorodişte (j. Galaţi) DIRA, p. 97
Fântâna Ciobanului – loc pustiu pe Cobalta (r. Floreşti, RSSM) DIRA, p. 97
Fântâna cu Budăiul – selişte (j. Vaslui) DIRA, p. 98
Fântâna din Malul Bâcului – loc la Vărzăreşti (r. Străşeni, RSSM) DIRA, p. 98
Fântâna Ialpuhului – fântână la gura biboiului (r. Bolgrad, RSSU) DIRA, p. 99
Fântâna Rece – ocină pe Cobalta (r. Drochia, RSSM) DIRA, p. 100
Fântâna Turcului – prisacă (j. Galaţi) DIRA, p. 101

Gorodişte, Horodişte
Horodişte – sat lângă Cotnari (jud. Bacău) DIRA, p. 124
Horodişte – selişte, s. Pârjota (r. Râşcani, RSSM) DIRA, p. 124
Horodişte, Gorodişte, Cetăţuie – sat (r. Donduşeni, RSSM) DIRA, p. 124
Horodişte – sat pe Ciuhur (r. Donduşeni, RSSM) DIRA, p. 124
Horodişte – cetate (r. Storojineţ, RSSU) DIRA, p. 124
Horodişte, Vorodişte, Cetăţuie – sat (Orhei, RSSM) DIRA, p. 124
Horodişte – selişte (r. Râşcani, RSSM) DIRA, p. 125
Horodişte – pădure (r. Rezina, RSSM) DIRA, p. 125
Horodişte – selişte (jud. Iaşi) DIRA, p. 124
Prisaca la Horodişte, numită Fântâna Călugărului (jud. Galaţi) DIRA, p. 97

Dănceni – pricut al satului Bălăneşti (jud. Vaslui) DIRA, p. 78

Hârtop, Hârtopeni, Vârtop, Vârtopeni
Hârtop – sat pe Prut (j. Vaslui) DIRA, p. 120
Vârtop – sat pe pârâul Negru (j. Neamţ) DIRA, p. 120, 276
Vârtop – sat (j. Suceava) DIRA, p. 120, 275
Vârtop – sat pe moşia Mileşti (r. Nisporeni) PM, 2010, p. ?
Vârtopeni – sat pe moşia Mileşti (r. Nisporeni) PM, 2010, p. ?
Vârtoape – loc la Zăvădeni (r. Lazovsc, RSSM) DIRA, p. 275
Vârtoape – loc lângă Zberoaia (r. Nisporeni, RSSM) DIRA, p. 275
Vârtoape – parte din satul Popeşti (j. Neamţ) DIRA, p. 275
Vârtoapele – sat pe Cracău (j. Neamţ) DIRA, p. 275
Vârtop, Vârtopul – selişte (j. Neamţ) DIRA, p. 275

Horodişte – Gorodişte
Atât în Basarabia, cât şi în Moldova întâlnim diferite variante al toponimicului Horodişte
(Gorodişte), ce înseamnă nu numai ceva sat, cetăţuie, chiar cetate, dar şi alte noţiuni
geografice (pădure, deal etc.).
Horodişte (Vorodişte) – cetăţuie (or. Orhei) DIRA, p. 124
Horodişte – cetate (r. Storojineţ) DIRA, p. 124
Horodişte – sat pe Ciuhur (r. Donduşeni) DIRA, p. 124
Horodişte – selişte Pârjota (r. Râşcani) DIRA, p. 124
Horodişte – pădure şi sat pe Cogâlnic (r. Rezina) DIRA, p. 125
Horodişte – sat pe Bâcovăţ (r. Călăraşi) DIRA, p. 58
Dealul Horodişte – deal (j. Iaşi) DIRA, p. 79
Horodişte, Gorodişte, Cătăţuie – sat (r. Donduşeni) DIRA, p. 113
Horodişte, Vorodişte, Cetăţuie – sat, /(r. Orhei) DIRA, p. 124

Măgura, Movilă, Munte
Muntele Măgura – (j. Suceava) DIRA, p. 154
Movila Mare – (j. Iaşi) DIRA, p. 168
Satul Movila – sat la obârşia Berheciului ţ. Tecuci (j. Bacău) DIRA, p. 168
Măgura – munte (j. Neamţ) DIRA, p. 154
Măgura – sat (j. Botoşani) DIRA, p. 154
Măgura – sat (r. Făleşti RSSM) DIRA, p. 154
Măgura – pârâu (j. Neamţ) DIRA, p. 154
Măgura – Mileşti (r. Nisporeni) MGSR, P. II,
1862, p. 243
Munte – sat (j. Bacău) DIRA, p. 169


Mileşti pe Soholui.
Termenii ce vor urma, în mare parte, se referă la pârâu, vale, baltă, gârlă, uneori la deal –
pisc, munte sau chiar localitate. Cazurile indicate ne atrag atenţia asupra identităţii termenului
oglindit în sursa istorică, mai ales, când ea se referă la timpuri mai vechi şi include Moldova
şi Basarabia, adică ceea ce a fost cândva Ţara Moldovei (1359-1812).

Bechea – sat pe Soholui (j. Galaţi) DIRA, p. 30
Chicoşea – sat pe Soholui (j. Galaţi) DIRA, p. 58
Ilieşti – sat pe Soholui (j. Neamţ) DIRA, p. 135
Oprişeşti – sat la obârşia Soholului (j. Bacău) DIRA, p. 181
Oţeşti – sat pe Sohodol (j. Bacău) DIRA, p. 182
Otriţa – sat pe Sohoveţ (r. Floreşti, R. M.) DIRA, p. 182
Pârâu la Căscioara de jos pe Soholeţ (j. Vaslui) DIRA, p. 186
Piscul Sohodolului – deal (j. Bacău) DIRA, p. 192
Huhurezii – sat pe Suhovăţ (r, Glodeni, RSSM) DIRA, p. 128
Sohodoliţa – pârâu (j. Bacău) DIRA, p. 236
Suholui (Sohului) – pârâu (j. Galaţi) DIRA, p. 236
Suholeţul (Soholiţ) – baltă şi gârlă– sat pe Soholui (j. Vaslui) DIRA, p. 246
Suhovăţ (Sohovăţ, Uscata) – pârâu (r. Făleşti, RSSM) DIRA, p. 246
Vârful Sec (Suhoverh) – munte (r. Coţmani) DIRA, p. 246

Obreja: râu, sat, nume de familie, loc pe malul unui râu
(Ţara Moldovei, Moldova, Basarabia)
Frăţineşti – sat pe Obreja (r. Nisporeni, RSSM) DIRA, p. 104
Obreaja (Obregia) – pârâu, s. Obreja (r. Făleşti, RSSM) DIRA, p. 178
Obreja – sat pe Obreja DIRA, p. 178
Obrejani (Obrejeni) – sat (j. Iaşi) DIRA, p. 178
Obrejie – locuri pustii la Drăculeşti (r. Kotovsc, RSSM) DIRA, p. 178
Obrejie – pârâu (j. Neamţ) DIRA, p. 178
Obrejie – topic la Orţeşti (j. Neamţ) DIRA, p. 178
Obreja – nume de familie, cunoscut matematician român (de scos) Teleprogramă
Obreja – nume de familie, prezentatoare la televiziunea R.Moldova. Teleprogramă
Şerbăneşti – sat (j. Galaţi), parte vândută lui Obrejie DIRA, p. 248
Mileşti – sat în fundul văii Obrejului (r. Nisporeni) MEF, vol. IX,
2004, p. 58-63
Fundul Obrejului – (r. Nisporeni) MEF, vol. IX,
2004, p. 58-63
Drăculeşti – locuri pustii peste Prut sub Obrejie (r. Kotovsc, RSSM) DIRA, p. 88

Pobrata (mănăstire), sate întărite mănăstirii
Mănăstirea Pobrata este una din cele mai vechi şi mai renumite mănăstiri ale Ţării Moldovei
mai ales că mănăstirea era plasată în j. Suceava. Începând de pe la anul 1400, mânăstirii îi erau
închinate multe sate, prisace, biserici, mori etc. din toată Ţara Moldovei, atât din Basarabia,
cât şi din Moldova apuseană.

Pobrata (Sf. Nicolae) – mănăstire în Poiana Siretului (j. Suceava) DIRA, p. 194
Bălăureşti – cut pe Teliţa în satul Ripiceni (r. Anenii-Noi), întărit
Mănăstirii Pobrata. DIRA, p. 25
Ciulineşti – sat pe Prut întărit cu imunităţi şi slobozie Mănăstirii Pobrata
(s. Cărpineni). DIRA, p. 62
Curluceni – sat (r. Străşeni), întărit Mănăstirii Pobrata. DIRA, p. 76
Dobruşa – sat pe Dobruşa (r. Rezina), întărit cu mori pe Răut
Mănăstirii Pobrata. DIRA, p. 84
Dragotă – sat pe Teliţa (r. Anenii-Noi), întărit Mănăstirii Pobrata. DIRA, p. 87
Drăguşeni – sat (ţ. Cernăuţi), întărit Mănăstirii Pobrata. DIRA, p. 89
Petra Bumbătă – cut al satului Răpiceni pe Teliţa (r. Anenii-Noi),
întărit Mănăstirii Pobrata. DIRA, p. 189
Prisaca Înaltă, Prisaca de Sus, Visoca, Prisaca pe Botna – dăruită de domn
Mănăstirii Pobrata. DIRA, p. 202
Răpiceni (Ripiceni) –sat pe Teliţa (r. Anenii-Noi), întărit Mănăstirii Pobrata. DIRA, p. 210
Riţeşti – sat pe Teliţa (r. Anenii-Noi), întărit cu moară Mănăstirii Pobrata. DIRA, p. 213
Şandra – sat pe Teliţa (r. Anenii-Noi), întărit Mănăstirii Pobrata. DIRA, p. 246

Poiana: poiană, sat, selişte, loc
Poiană – poiană la Bahna (j. Neamţ) DIRA, p. 196
Poiană – loc în Micleşti (j. Botoşani) DIRA, p. 196
Poiană – sat la Gura Răcătăului (j. Bacău) DIRA, p. 196
Poiana – sat pe Nistru, ţ. Soroca (r. Rezina RSSM) DIRA, p. 111, 196
Poiana – selişte la Gura Humorului (j. Suceava) DIRA, p. 196
Poiana lui Chiprian – poiană şi mori (r. Străşeni, RSSM) DIRA, p. 197
Poiana lui Ţolici – Poieni întărite mănăstiriilor Agapia şi Secu DIRA, p. 197
Poiana –sat Podgrada (j. Botoşani) DIRA, p. 195
Poiana Cârnului – sat (j. Neamţ) DIRA, p. 197
Poiana Siretului – sat (j. Suceava) DIRA, p. 85, 198
Poiana de la Chilia – sat pe Tazlău (j. Bacău) DIRA, p. 197
Poiana Gârlanilor – poiană Gârlani (r. Străşeni RSSM) DIRA, p. 197
Poiană – poiană numită Suha (j. Neamţ) DIRA, p. 228
Poiana – schit de monahi (j. Soroca). Desfiinţată în 1816.
DIRA, p. 15
MB, vol. XI, 1919

Prisaca: prisacă, sat, mănăstire
Prisaca lui Roşca – prisacă (j. Galaţi) DIRA, p. 203
Prisaca lui Sâdor –prisacă la Ripiceni (r. Anenii Noi, RSSM) DIRA, p. 203
Fântâna Turcului – prisacă (j. Galaţi) DIRA, p. 101
Prisaca Înaltă – prisacă (r. Slobozia, RSSM) DIRA, p. 202
Prisaca de Sus – (r. Slobozia, RSSM) DIRA, p. 202
Prisaca pe Botna– (r. Slobozia, RSSM) DIRA, p. 202
Prisaca la Botne – prisacă dăruită de Alexandru voievod d-nei Marena (r. Străşeni, RSSM) DIRA, p.202
Prisaca lui Bileac – prisacă pe Nistru (r. Criuleni, RSSM) DIRA, p. 202
Prisaca lui Chiprian –– prisacă pe Botne cu mănăstire pe Işnovăţ (la
Căpriana, r. Străşeni, RSSM) DIRA, p. 203
Vrabia – prisacă pe Botne, lângă Ialoveni (r. Kotovsc, RSSM) DIRA, p. 282
Visoca – sat pe obârşia Căinarului (ţ. Soroca, RSSM) DIRA, p. 278
Secuieni
Secuieni – sat lângă Lăzeşti (j. Neamţ) DIRA, p. 144
Secuieni – sat lângă Mileşti ( ? )

Selişte
Fântâna Albişoara – selişte pe Bâc (Chişinău) DIRA, p. 97
Fântâna cu Budăiul – selişte (j. Vaslui) DIRA, p. 98
Horodişte – selişte (r. Râşcani) DIRA, p. 124
Poiana – selişte la gura Humorului (j. Suceava) DIRA, p. 196
Săliştea – selişte, sat, ţ. Cârligătură (j. Neamţ) DIRA, p. 228
Selişte – sat (j. Neamţ) DIRA, p. 228
Selişte – sat (j.Iaşi) DIRA, p. 228
Săliştea Custura – (r. Nisporeni). MEF, vol. IX,
2004, p. 58-63
Seliştea lui Stan – sat (j. Vaslui) DRH, vol. I, p. 509
Seliştea tătărească – satul Visterniceni (j. Chişinău) DRH, vol I, p. 508
Vârtop, Vârtopul – selişte (j. Neamţ) DIRA, p. 275
Săliştea, Selişte – sat (r. Vulcăneşti, RSSM) DIRA, p. 228
Săliştea – sat (r. Nisporeni) DIRA, p.
Lăţcani – selişte pe Soholui (j. Galaţi) DIRA, p. 144

Sipoteni
Săpoteni, Sopoteni – sat (j. Botoşani) DIRA, p. 233
Sipoteni, Săpoteni – sat (r. Călăraşi, RSSM) DIRA, p. 233
Sipoteni – sat (j. Botoşani) DIRA, p. 233

Suha, Soholui, Suholui, Sohului, Secu
Suhoverh (vârful sec) – înălţime (r. Coţmani, RSSU) DIRA, p. 246
Lăţcani – sat pe Soholui (j. Galaţi) DIRA, p. 144
Suha – pârâu, afluent al Ichelului (r. Călăraşi, RSSM) DIRA, p. 245
Suholul, Soholul, Sohului – pârâu (j. Galaţi) DIRA, p. 246
Suholeţul, Soholiţ – baltă, gârlă (j. Vaslui) DIRA, p. 246
Suholeţul, Soholiţ – gârlă (j. Vaslui) DIRA, p. 246
Suhovăţ, Sohovăţ, Uscata – pârâu (r. Făleşti, RSSM) DIRA, p. 246
Uscata, Suhovăţ – pârâu (r. Făleşti, RSSM) DIRA, p. 269
Vaz (sat pe Sohuleţ) (j. Vaslui) DIRA, p. 273
Vârful sec (Suhoverh) – înălţime (r. Coţmani, RSSU) DIRA, p. 275
Soholet – sat pe Soholui (j. Vaslui) DIRA, p .236
Hotarul lui Mânjea – sat pe Soholui (j. Galaţi) DIRA, p. 125
Ocolul Câmpului – sat pe Soholui (j. Galaţi) DIRA, p. 178
Oncani – sat pe Saholui (j. Galaţi) DIRA, p. 179
Mileşti – sat pe Pereschiv (j. Galaţi) DIRA, p. 162
Mileşti – sat pe Pârăul Babei (j. Bacău) DIRA, p. 162
Mileşti – sat pe Soholui (r. Nisporeni)
Mileşti – sat pe Suholui, mai jos de Zmulţi (j. Galaţi) DIRA, p. 162
Mireşti – sat pe Soholui de Sus (j. Galaţi) DIRA, p. 163
Năvârneţi – sat pe Sohovăţul Sec sau Uscata (r. Făleşti, RSSM) DIRA, p. 171
Ocolul Câmpului – sat pe Soholui (j. Galaţi) DIRA, p. 178
Oncani – sat pe Soholui (j. Galaţi) DIRA, p. 179
Oprişeşti – sat pe Zeletin, la obârşia Sohodolului (j. Bacău) DIRA, p. 181
Oţeşti – sat pe Sohodol (j. Bacău) DIRA, p. 182
Otriţa – sat pe Sohoveţ (r. Floreşti, RSSM) DIRA, p. 182
Pârâu – la Căscioara de Jos de Suholeţ DIRA, p. 186
Piscul Sohodolului – deal (j. Bacău) DIRA, p. 192
Huhurezii – sat pe Suhovăţ (r. Glodeni, RSSM) DIRA, p. 128
Sohodoliţa – pârâu (j. Bacău) DIRA, p. 236
Saca – pârâu, selişte (j. Bacău) DIRA, p. 219
Fântâna Sacă – sat pe Trebeşel (j. Bacău) DIRA, p. 219
Poiana Săcăturii – fântână, poiană DIRA, p. 219
Secul – poiană numită Suha (j. Neamţ) DIRA, p. 228

Vânători
Vânători – sat (r. Nisporeni) ESM, vol. II, 1971, p. 95
Vânători – sat pe Bistriţa (j. Neamţ) DRHA, vol. I, p. 508

Visoca (Vâsoca)
În sens mai larg Visoca înseamnă Prisaca Înaltă sau Prisaca de Sus [DIRA, p. 202, 278].
Termen frecvent în Moldova şi Basarabia
Vâsoca – sat ESM, vol. II, 1971, p. 97
Vâsoca – deal situat la sud-est de s. Vâsoca, r-nul Soroca ESM, vol. II, 1971, p. 97
Visoca – munte
Visoca – sat (r. Donduşeni)

Tabelul VII:
Denumirea sălaşelor (satelor, cuturilor, pricuturilor şi cătunelor) în apropiere de satul Mileşti

Denumirea Note
Bălăneşti (unde a fost jude Bălan) PM, 2009, ?, 10; HBMV, 1820; HJC, 1925;
Boldureşti HBMV, 1820; HJC, 1925; HŢMŞM, 2007;
Brătuleni HJC, 1925;
Cârneşti PM, 2010, p. ?
Cele şapte sate PM, 2010, p. ?
Cetireni PM, 2009, p. 6; HŢMŞM, 2007;
Cioreşti
Ciuteşti HŢMŞM, 2007; HJC, 1925
Custura MEF, vol. IX, 2004, p. 43-46
Dobrăcineşti HŢMŞM, 2007
Găureni PM, 2010, p.?; HJC, 1925
Floriţoaia-Veche
Horodişte, Gorodişte HBMV, 1820; SMM, 1986
Hârtop, Vârtop
Hârtopeni, Vârtopeni MEF, vol. IX, p. 265
Hotineşti MEF, vol. VII, P. I, 1975, p. 195
Loc de sat mai jos de plopi HŢMŞM, 2007
Novaci PM, 2010, p. ?
Obreja
Onţeşti HŢMŞM, 2007
Pârliţi, Pârliţa PM, 2010, p. ?; HBMV-1820
Peticeni PM, 2010, p. ?; HŢMŞM, 2007
Rădenii-Vechi (Redenii-Vechi) PM, 2010, p. ?; HBMV, 1820; HŢMŞM, 2007
Răsăiceni, Răsăiciani
Ripiceni HŢMŞM, 2007
Peticeni PM, 2010, p. ?; HŢMŞM, 2007
Sadova
Săbieni, Săghieni PM, 2010, p. ?
Secuieni
Selişte, Sălişte HJC, 1925
Sipoteni, Săpoteni HJC, 1925
Sponciocani HBMV, 1920
Temeleuţi PM, 2010, p. ?, 9; HŢMŞM, 2007; HJC, 1925;
Vălcineţi, Volcineţ PM, 2010, p. ?; HBMV, 1820; HJC, 1925;
Vânători HJC, 1925
Vrâneşti HŢMŞM, 2007


II. (Surse istorice în documente aparţinând secolelor XV, XVI, XVII, XVIII, XIX, XX, XXI)

În acest context, vom menţiona majoritatea documentelor referitoare la istoria de „naştere” a satului Mileşti (Nisporeni), inclusiv a satelor Vârtop (Vârtopeni), Custura, Obreja şi a altor sălaşuri apropiate. Vom include un şir de documente, care ne vor ajuta la limpezirea unor informaţii, tălmăcite diferit. Ne vom referi la date statistice, hotarnice, la informaţii despre anumite biserici, mănăstiri, şcoli etc.
În linii mari, acest capitol reprezintă o trecere în revistă a celor mai importante evenimente din viaţa satului Mileşti, Mileştii-Mari, Mileşti sub Codru, Mileşti sub Dealul Înalt, Mileşti lângă Sponciocani, Mileşti lângă Săbieni etc.

Secolul XV (1401-1500)
Anul Conţinutul documentului Note
1437 (6745),
octombrie 5, Vaslui Documentul Nr. 4, prin care voievozii Ilie şi Ştefan dau Mănăstirii Poiana gramotă de danie pe satele Răpcinţii şi Rădăuţii, de asemenea pe satele „unde a fost Mihail Roşca” şi „unde este Balan, Dragotă, Şandru, Petru Bumbotă, şi pe pustiul în valea Bumbotei.
Voievozii Ilie şi Ştefan întăresc mănăstirea de la Poiană a Sfântului Nicolae, şi adaugă la dânsa sate anume: unde au fost Mihailă Roşca şi Rapcinţii, şi Radauţii, şi unde este Bălan, şi unde este Dragotă, şi unde este Şandru, şi unde este Petre Bumbătă, şi un loc de pustiu de jos de Bumbotă într-o vale. Iar hotarul acestor sate se începe de la muntele cel înalt, ce-i din jos de drumul Gotăuţilor, care drum iese din pădure, şi de la muntele acesta apucă curmeziş peste vale la cinci movile, de acolo tot curmeziş la movila cea mare în câmp, iar de la acea movilă apucă dealul la alte două movile, iar de acole în curmeziş la movila cea mare, ce-i în marjina din sus a hotarului, iar de acole tot curmeziş la un teiu, ce stă împreună cu o răchită, iar de acole tot curmeziş merge pân din jos de prisaca lui Isidor.
Acesta le este tot hotarul tuturor satelor acestora, care toate acestea să fie mai sus numitei mănăstiri uric cu tot venitul, nestrămutat nici odinioară în veci, pentru sănătatea noastră şi pentru pomenirea întru sfinţi odihniţilor părinţilor noştri.
MEF,
vol. I,
1961,
p. 8
1437,
Decembrie 20 Documentul Nr. 166, conform căruia Ilie şi Ştefan voievozi, domni ai Ţării Moldovii, întăresc lui Mihail dela Dorohoiu cele cincizeci şi două de sate, ce le avea prin legiu de la Alexandru cel Bun.
Cu mila lui Dumnezeu, noi Ilie voievod, domn al Ţării Moldovii şi fratele Domniei mele, Ştefan Voievod, facem cunoscut şi cu această carte a noastră tuturor, care vor căta la dânsa sau o vor auzi citindu-se, că acest adevărat boier al nostru, credinciosul pan Mihail dela Dorohoi a slujit sfântreposatului părintelui nostru cu dreaptă şi credincioasă slujbă, iar astăz slujeşte nouă cu dreaptă şi credincioasă slujbă. De aceia noi văzându-l cu dreaptă şi credincioasă slujbă către noi , l-am miluit cu osebita noastră milă şi i-am dat şi i-am înoit şi i-am întărit satele lui şi privilegiul pe care i l-a dat sfântreposatului părintele nostru, anume, … sate la Prut, în Bucovina, la Nistru, Dorohoi… satul Rădăuţi şi satul Vişnevăţ …
Dincolo de Prut este şi un pârâu Vişnevăţ, dar în altă parte, pomenit încă din 6937 (1429) Februarie 10. Acesta se numeşte azi Işnovăţ, pe care se află şi satul Işnovăţ. Curios e însă că lângă Rădăuţii din judeţul Dorohoi este şi satul şi pârâul Işnovăţ, care nu este exclus să fie satul din uricul din 1437. Işnovăţ derivă din Vâşnovăţ, în care trebuie să vedem poate cuvântul vişnia…
Lângă satul Mălineşti, care poate este Milianouţii din 1437, în schimbarea numelui se va fi amestecat cuvântul mălin.
Un sat Mileanca este în judeţul Dorohoi. Satul îşi are numele dela un străvechiu Mile.
Cp. Satele Mileşti, din jud. Bacău. Altul e din jud. Chişinău, altul e din jud. Covurlui. Acesta este pomenit din vechi vremuri: „unde-i jude Uliu, anume Mileşti”. Acest sat se mai numeşte Mileştii unde a fost Milia Uliul”. Un sat însemnat numai cu numele Mili se află în Cârligătură, lângă Tomeşti, Popeşti şi Rădeni.
DMŞM,
vol. I,
1931,
p. 540-557
1439
(6947),
10 mai,
Vaslui Documentul Nr. 195, dat de Ştefan voievod, domn al Ţării Moldovei… am dat mănăstirii din Poiana… o prisacă la Botne, anume prisaca de la Visoca, ca să-şi aşeze albinele la această prisacă şi oameni din satele lor şi de la aceştia să-şi ei desetina la acea mănăstire. Dăm şi întărim acestei mănăstiri, care este hramul sfântului Nicolae, precum i-au dat şi sfântrăposaţii noştri părinţi.
DRHA,
vol. I,
p. 275
1439
(6947),
Iulie 2,
Suceava Documentul Nr. 196, dat de Ilie voievod, domn al Ţării Moldovei şi fratele Ştefan voievod. DRHA,
vol. I,
p. 276
1439 În ce priveşte menţiunile documentare, o vom remarca pe prima, datată cu anul 1439, ce vorbeşte de prisaca de pe Botna, lângă Rădenii-Vechi, pe care Ştefan al doilea o dăruieşte Mănăstirii Poiana (sau probabil Pobrata).
PS,
vol. V,
1975,
p. 3
1442 Documentul atestat în anul 1442. LMDCV,
vol. II,
p. 41
1443
(6951),
Noiembrie 29,
Suceava Documentul Nr. 243, dat de Ştefan voievod, domn al Ţării Moldovei … „să împuternicim şi să întărim mănăstirea de la Pobrata, unde este hramul Sfântului Nicolae … şi să întărim satele acestei mai sus-scrise mănăstiri: pe Pobrata, trei sate, anume Neagomireşti, şi Iurceşti şi Bodeşti, şi moara, şi, pe Prut, anume Grăbăuţi, şi Ciuleneşti, şi Bereşti, şi la Botne, Răpcinţişi cu moara pe Teliţa, şi prisaca Visoca, şi Cereucani, şi Rădăuţi, şi Balan şi unde este Şandru, şi, pe Bahlui, sub Hârlău, unde este Mihailo şi cu moară. Toate aceste mai sus scrise să fie acestei mai înainte zise mănăstiri uric, şi ohabă şi neclintit niciodată, în veci.
Iar hotarul acestor sate să fie cu toate hotarele lor vechi, pe unde au folosit din veac.
DRHA,
vol. I,
p. 345-347
1443
(6951),
Noiembrie 29,
Suceava Documentul Nr. 5, dat de Ştefan II voievod, referitor la gramota de întărire mănăstirii Pobrata satele Negomireşti, Iurceşti şi Boteşti … şi peste o moară Grabovţî, Ciuleneşti, şi Bereşti, şi pe Botna – Răpcinţii, şi cu moară pe Teliţa, şi prisaca Visoca, Cereucani, Rădăuţi, Balan, şi unde este Şandru…
MEF,
vol.I,
1961,
p. 10-12

1446
(6954)
Într-un document din anul 1446 dat de Ştefan al II-lea la a treia domnie întăreşte prisaca Visoca de pe Botne (pe Dealul Înalt) ca proprietate a mănăstirii Pobrata. DMŞM,
vol. II,
1932,
p. 10
1446
(6954).
Februarie. 22, Suceava Documentul Nr. 264, dat de Ştefan voievod, domn al Ţării Moldovei …am dat mănăstirii noastre din Poiană… şi întărim satele: Repciciani şi cu toate pricuturile, anume unde este vătăman David, şi Rădăuţi, şi Balan, şi Rusoneag şi Dobrocin, şi două mori pe Teliţa şi prisaca de la Visoca. Din mila lui Dumnezeu, noi, Ştefan voievod, domn al Ţării Moldovei, facem cunoscut, cu această carte a noastră, tuturor celor care o vor vedea sau o vor auzi citindu-se, că am binevoit domnia mea cu bunăvoie şi cu inimă curată şi luminată şi am dat mănăstirii noastre din Poiană, unde este hramul Sfântul Nicolae, şi îi întărim satele anume: Repciciani şi cu toate pricuturile, anume: unde este vătăman David, şi Rădăuţi, şi Balan, şi Rusoneag şi Dobrocin, şi două mori pe Teliţa şi prisaca de la Visoca. Toate acestea mai sus scrise să fie mănăstirii noastre uric, cu tot venitul, niclintit niciodată, în veci.
Iar hotarul să fie de la drumul cel mare care merge de la Gotovţ drept la deal, unde este cioplej de copac, şi de acolo la Dealul Înalt, mai jos de pârâu, la stâlp şi la stejarii cu ciopleje, iar de acolo la vale pe deal, iar de la capătul dealului, de-a curmezişul peste pârâu, la deal, la movila mică şi la stâlp, iar de acolo la cinci movile şi la stâlp, iar de acolo, de-a curmezişul, la movila mică, mai jos de drum, la stâlp, iar de acolo, de-a curmezişul, la movila mare din câmp, la stâlp, iar de la movilă, în sus pe deal, la două movile, una mică, la stâlp, iar de acolo de-a curmezişul peste câmp şi peste Valea Mare şi pe deal, la o movilă mare, la stâlp. Aceasta este la marginea de sus a hotarului; iar de acolo se întoarce, de-a curmezişul peste vale, pe lângă moviliţe, de-a curmezişul, la un tei care este împreună cu un plop şi la stâlp, iar de acolo la doi plopi cu ciopleje şi la unghi, mai jos de prisaca lui Sidor, la pădure; iar de acolo se întoarce, de-a curmezişul prin pădure, drept la obârşia Teliţei, la stâlp şi la un stejar cu cioplej, unde iese drumul de la mori afară din pădure, iar de acolo, la vale pe Teliţa, la gura Molovăteţului, iar de la două mori şi de la obârşia Teliţei, şi de la stâlp şi de la stejar, de-a curmezişul prin pădure, la drum, şi pe drum şi pe deal la vale la un cioplej pe copac, la drumul mare care vine de la Gotovţa. Iar acesta este hotarul acestor mai sus-scrise sate şi mori.
DRHA,
vol. I.
p. 372
1446
(6954).
Februarie 22, Suceava
Document plasat pe planşa VIII, dat de Ştefan voievod, domnul Ţării Moldovei, în care se dăruieşte mănăstirii Pobrata din Poiană, satul Răpcenei cu toate cuturile, unde a şezut David vătămanul şi Bălan, apoi Radouţi, Rusuneată şi Dobrocin şi două mori pe Teliţa şi prisaca de sus, cu arătarea hotarului. ADM,
veacul XV,
1934.
pl. VIII
1446
(6954).
Februarie 22, Suceava Documentul Nr. 6 dat de Ştefan II voievod, referitor la gramota de întărire mănăstirii din Poiana satele Repciciani, Rădăuţi, Balan, Rusoiag şi Dobrocin, două mori pe Teliţa şi prisaca Vâsoca. MEF,
vol. I,
1961,
p. 13-16
1448
(6956),
Aprilie 5 Documentul Nr. 277, dat de Petru voievod, domn al Ţării Moldovei … „ca să întărim mănăstirea noastră din Poiana, care este hramul Sfântului Nicolae şi am dat această carte a noastră satelor mănăstireşti, oamenilor din Ciulineşti şi din Beresteni şi din Roşca, care este lângă Hârlău, pentru ca să nu plătească dare, nici posadă, nici podvoadă, nici iliş, nici la mori să nu muncească, nici la jold să nu umble, nici buţile noastre să nu le care şi să nu aibă nici o altă slujbă a noastră”. DRHA,
vol. I,
1975,
p. 393
1448
(6956),
Aprilie 5 Documentul Nr. 278, dat de Petru voievod, domn al Ţării Moldovei …”am dat această carte a noastră oamenilor din Răpciceni, şi din Rădăuţi, şi din Dobrăcineşti, şi din Bălăneşti, şi din Davidăuţi, şi din prisaca de la Rădăuţi, şi din prisaca de la Rusnădzeşti, şi din prisaca de la Visoca, ca să aibă slobozenie, nemişcat întru nimic, să nu dea dare, nici posadă, nici iliş, nici podvoade, nici la morile noastre să nu lucreze, nici la cetăţile noastre să nu lucreze, sau orice meşter va fi la acele sate mai sus scrise, sau cojocar, sau fierar, sau orice fel de meşter, nimeni să nu aibă nici o treabă cu ei”.
DRHA,
vol. I,
1975,
p. 394
1448
(6956),
Aprilie 5 Documentul Nr. 6, Mănăstirea Pobrata, dat de Petru voievod, domn al Ţării Moldovei, referitor la gramota de imunitate pentru locuitorii satelor Râpciceni, Rădăuţi, Dobrăcineşti şi Davidăuţi, cât şi din prisaca de la Visoca, ca să aibă slobozenie în toate…
MEF,
vol. I,
1961,
p. 17-18
1457-
1505
Harta: Ţara Moldovei în timpul domniei lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Ţinuturi… (1457-1505).
Satul Bălăneşti, unde este Bălan (Nr. 110). HŢMŞM,
2007,
Nr. 110


Secolul XVI (1501-1600)
Anul Conţinutul documentului Note
1553/1554
(7062)
Documentul Nr. 25, dat de Alexandru Lăpuşneanu voievod privind Gramota de întărire a împărţirii satelor Mileşti şi Vărtopeni între urmaşii lui Mili… Nepoţii lui Milii au împărţit a lor drepte oficii şi moşii din dresul, ce au avut ei de la unchiul domniei mele, Ilie voievod, pe un sat în fundul văii Obrejului, unde a fost casa moşului lor a Milii, şi iarăş alt sat la fântâna ce se cheamă acum Vârtopeni; şi au rămas în partea slugilor noastre a treia parte de sat, parte din jos; şi iarăş dintr-acea sălişte – a treia parte, partea de sus.
Pentru aceea şi noi, văzând a lor bună învoială şi împărţeală şi plăcere întru amândouă părţile, şi noi aşijderea am dat şi le-am întărit slujii noastre Dimii cu acea a treia parte din săliştea din fundul văii Obrejului, unde a fost casa moşului său Milii, ce se cheamă Mileşti, partea din mijloc; şi iarăş a treia parte de la acea fântână, anume Vârtopenii, şi iarăş aşijderea dăm şi întărim slujii noastre … şi Gârlii şi surorii lui Dobrii cu acea a treia parte, ce s-a zis mai sus, dintru acel sat din Mileşti, partea de jos, şi iarăş dintr-ace sălişte a treia parte, partea din sus, ca să fie cu tot venitul lor, nepoţilor, şi strănepoţilor, şi la tot neamul, ce s-a alege mai aproape, neruşuit nici odinioară în veci.
MEF,
vol. I,
1961,
p. 66-67


Secolul XVII (1601-1700)
Anul Conţinutul documentului Note
1606 Documentul Nr. 93 din a. 1606 (7114), Iaşi, semnat de Simion Movilă voievod referitor la gramota de imunitate asupra satelor mănăstirii Pobrata …
MEF,
vol.I,
1961,
p. 216-217
1671 Într-un document din a. 1671 satului Mileşti i se spunea Mileşti aproape de Săbieni.
LRM,
vol. VIII,
p. 448
1675
(7183)
Mai 3 Documentul Nr. 103 referitor la vânzarea unei părţi de moşie din satul Rădeni de pe Ichel, din ţinutul Orheiului. Constanda, femeia lui Vasile Gotcă, fata Mihalcii vinde lui Ghiorghie partea ei de moşie din sat din Rădeni, de pe Ichel, ţinutul Orheiului. Adică eu Constanda, femeia lui Vas[i]le Gotcă, fata Mihalcii scriem şi mărturisescu eu cu cestu adivărat zapis al meu pe cum eu de nimi silită, de nimi asuprită ci de bună voie me am vândut a me direptă ocină şi moşie ce să va alege din sat den Rădeni din parti lui Păcurar a me ales parte ci să va alegi şi am vândut lui Ghiorghie direptu 15 lei bătuţi ca s[ă] fie a lui direptă ocină şi moşie şi i-am vândut ace parte a me din Rădeni, ce iaste pe Ichel de ţinutul Orheiului şi am vândut din câmpu şi din ţarină şi din păduri şi din vatra satului şi din apă şi din tot venitul ei ca s[ă] fie lui Gheorghie direptă ocină şi moşie lui şi fiiloror lui şi nepoţilor lui şi a săminţii lui iar mai sus scriem iar din fraţii mei, din sororile meli, din ficiorii mei, din nepoţi şi din strănepoţii mei nimi treabă să n-aibă cu partea ce am vândut lui Gheorghie. Şi la cesta zapis s-au prelejit de faţă Chiriac din Rădeni şi Andrei Jule din Zamciocii şi Bălan frate lui Chiriiac şi Pavel Sorăci ot Chişinău şi alţi oameni buni şi bătrâni şi Apostul sîn Danul ot Zamcioci şi pentru mai mari credinţa ne-am pus şi degetul să s[ă] ştie. Eu Andonie diiac ot Chişinău am scris şi Ştefan.
Velet 7183, mai 3 dni.
DPTŢL,
1937,
p. 129
133,2. II. Documente selectate de Toma Gh. Bulat.
Constantin Botez „a arătat adeverinţă …” că-i aparţin părţi din moşia Mileşti la Prut, ţinutul Hotinului. În calitate de dovezi figurează ispisoacele din anii 1637 (7145), 1671 (7179), 1721 (7229), precum şi mai multe nume de vânzători-cumpărători: Gheorghe ficior lui Nistor, Gheorghe Jora, Toma şi fimeia lui Ghervasie, Toderaşcu Jora, boierii Sturzeşti, Solomon şi Constantin Botez, Evstratie Dabija, Mihăilaş Boradacevici ş. a.
RAB,
2006,
p. 111


Secolul XVIII (1701-1800)
Anul Conţinutul documentului Note
Într-un document se precizează că pe la anii 1705 satului Mileşti i se spunea Mileşti sub Codru.
LRM,
vol. VIII,
p. 448
1705
(7213)
Ianuarie 13 Documentul Nr. 122, prin care Ioan Dudei, Luchian sin Vâscan şi Andronache sin Vâscan confirmă zapisul prin care nişte rude ale lor vânduseră clucerului Darie Donici şi părţile lor din moşia Rădeni. Aceasta fiindcă rudele lor Vasile Popăscu şi Vasile Talpă le-au dat în schimb părţi de moşie la Mileşti sub Codru în ţinutul Iaşilor.
Expunem textul original:
Adec noi Ion Dudei şi Luchian săn Vâscan i Andronache săn Vâscan i Pangrati săn Ghiorghi din Horodişte facem ştire această scrisoare a noastră precum am avut pâr[ă] înainte dumisale logofătului cel mare Antioh cu rudele noastre cu Vas[i]lie Popăscul şi cu Vas[i]lie Talpă pentru nişte părţi de moşie din sat Rădeni ot Orhei de pe Ichil carile le-au vândut Vas[i]lie Popăscul şi cu Vas[i]lie Talpă dumisali lui Darie Donici clucer tot bătrânul lui Milic din sat din Rădeni în care bătrân au fost şi a noastră parte dimpreună cu a lor, căci am fost tot dintr-un moş. Deci aflândus că ne-[a]u vândut şi părţile noastre au dat giudeţul să ni ţinem moşiea, părţili noastre, iar dumnealui Donici să ea pă vânzător de grumază să-i plătească bani. Pe urmă ne-[a]m învoit noi pe bun voe noastră cu toat rudeli noastre şi-am lăsat să-ş ţie dumnealui Donici clucer ce-au cumpărat deplin, iar noai pentru părţile noastre să ni de Vas[i]lie Popăscul şi cu Vas[i]lie Talpă alte părţî a lor din sat din Mileşti sub Codru din ţinutul Iaşilor.
Aşa ne-am aşăzat şi ne-am învoit de bun voe noastră şi pentru bun credinţa mai gios ne-am pus dejitele ca s[ă] fie de credinţă.
DPTŢL,
1937,
p. 147
1705
(7213)
Ianuarie 13 Documentul Nr. 123 prin care Antiohie Jora marele logofăt împuterniceşte pe Darie Donici clucerul, biv serdar şi pe Iordache Ruset marele vornic, ce a cumpărat de la Donici, să stăpânească bătrânul lui Milic din sat din Rădeni, căci, deşi Popăscul şi Talpă vânzători acestui bătrân au vândut şi partea altor răzeşi, s-au îndatorat să le dea acestor răzeşi părţile lor de moşie din Mileştii de sub Codru de la Ţinutul Iaşilor.
Expunem textul original:
Antiohie Jora vel log[o]fătu, facem ştiri cu această mărturie noastră precum să s[ă] ştie c-au avut pâră di faţ înnainte noastră Ion Dudei şi Luchian şi Vâscan şi Andronachi, feciorul lui şi Pangratie, feciorul lui Gheorghie din Horodişte cu rudili lor cu Vasilii Popăscul şi cu Vasili Talpă pentru nişte părţi di moşie din satu din Rădeni dila Orhei de pe Ichel, care aceste părţi di ocin le-[a] vândut Vasile Popăscul şi Vasile Talpă dumisale lui Darie Donici ce-au fostu sărdar, tot bătrânul lui Milic din sat din Rădeni, în cari bătrân au fostu şi părţile acistor răzeş cari mai sus scriu dimpreun cu a Popăscului şi cu a lui Talpă, căci au fostu tot dintr-un moş şi dumnealui Darie Donici încăş s-au sculat şi au vândut acistu bătrân tot diplin dumisali lui Iordachi Ruset vel vornic şi aceşti răzeş a lor aflându că le-[a]u vândut Popăscul şi Talpă şi părţili lor, dintr-acel bătrîn , s-au giudicat ca să-ş ţie părţile lor, iar dumnealui Darie să-ş ia pi vânzători di grumază să-i plătească banii şi ei neavând bani să-i întoarcă. Pri urmă s-au socotit şi s-au învoit ei în de sine di a lor bună voie dinainte noastră cu toate rudili lor ş-au lăsat cu toţi ca să-ş ţie dumnealui Darie Donici cluceriul ce au cumpărat acel bătrân diplin, iar pentru părţili lor aşe s-au tocmit să le dea Vasile Popăscul şi cu Vasile Talpă alte părţi a lor din sat din Mileşti de subtu Codru din ţinutul Iaşilor, aşe s-au tocmit şi s-au aşezat ei di ei, di a lor bun voe, am făcut
dela noi această mărturie la mâna dumisali lui darie Donici clucerul ca s hie di credinţă şi dumnealui Iordachi Ruset vel vornic să aibă a-ş ţine cumpărătura ce-au cumpărat dela dumnealui Darie cluceriul cu bună paci precum îi scriu zapisili celi di cumpărătură şi să aibă a-ş faci şi dres domnescu di pe mărturie noastră.
DPTŢL,
1937,
p. 148

1727
(7235),
Martie 2
Iaşi Documentul Nr. 63, dat de Grigore Ghica voievod, domnul Moldovei, în care porunceşte sărdariului Manolache să se cerceteze pricina dintre egumenul Teofan de la mănăstirea Pobrata şi nişte tătar, care nu plăteau dijma mănăstirii de pe moşia Bălăneşti, de sub codrii Bâcului. Scriem domniia me la credincios boierul nostru, domnului Manolachi sărdariul. Facem ştire dumitale, că aice, la domnia me s-au jeluit Teofan, Egumenul de Pobrata, zicând că având sfânta mănăstire nişte moşii peste Prut subt codrii Bâcului la Bălăneşti – Drăpceni, carili sânt într-un hotar. Şi au făcut nişte tătari mult fânaţ ş-au avut tocmală cu căpitanul de la Bălăneşti şi un călugăr, ce-au fost ispravnic pe dejma mănăstirii, ca să de tătarul de gireadă cât doi orţi şi de stog câte un orţu. Şi pân acumu tătarul n-au mai dat nici un ban. De ce scriem dumitale, să iai samă cu acel tătar şi precum giredi şi stoguri s-ar afla, s-ar hi făcut acel tătar, să-i plineşti egumănului, precum le-au fost tocmala de la acel tătar.
MEF,
vol VIII,
1998,
p. 93-94
1727
(7235),
Mai 4
Iaşi Documentul Nr. 65, poruncit de Grigore Ghica voievod, domn al Ţării Moldovei… lui Gligoraş Leca pârcălabul. Facem ştire, că domnii mei s-au geluit rugătorii noştri Misail egumenul şi cu tot soborul de la Svânta mănăstire Pobrata pentru Răpiceni şi pentru Bălăneşti carili sunt moşii a svintii mănăstiri. Şi inpresoară unii şi alţii, şi de o parte şi de alta.
MEF,
vol VIII,
1998,
p. 95-96
1728
(7237),
Decembrie 9 Documentul Nr. 68 în care domnul Ţării Moldovei a poruncit biv sulgerului Miron să hotărască satul Temeleuţi si să-l stâlpească…
Facem ştire cu această scrisoare a noastră, precum viind noi la sat Temeleuţi pe porunca mării Sali, lui vodă, ca-s hotărâm satul şi-s le alegim, şi să-l stâlpim despre alte hotarâ, ce ave pricină. Martori: Vasile Minciu răzeş ot Mileşti; Pangrate star răzeş ot Mileşti; Vasile Talpă răzeş ot Mileşti ş. a. Cu martorii ne-am dus în capul hotarului Timileuţilor din sus, aproape de fundul Bâcului, unde-s împreună cu moşiile mănăstirii Pobratii, anume Răchicenii şi cu alte sălişte, care sântu la ţinutul Eşului. Ş-acolo ne-au scos la zordicul mănăstirii Pobrata un uric de răposatul Alexandru vodă cel bătrân, ş-altu uric de la Ştefan vodă, fiul lui Alexandru vodă; întru care urice arată toate hotarili Mănăstirii împregiur, din semne în sămne. care, mărgând păr acolo … am stătut la un pârâu, anume Hancile, ş-acolo este hotarul mănăstirii, pârăul Hancile, care vine dinspre răsărit şi-i dă apă în matca Bâcului; şi pe pârâu la dial, suptu margini, lângă un stejar din gios de pârâu, de trei paş de dial de stejar s-au pus o piatră hotar şi s-au făcut şi bour în stejar, şi de acolo în munte, pe unde scriu uricile mănăstirii. Aşa s-au ales hotarul mănăstirii cu a Temeleuţilor, în faţa despre răsărit. Şi de acolo am întors pe pârâu înnapoi, înspre apa Bâcului, despre apus, dreptu gura pârăului Hanciule, suptu un stejar în margine pădurii, s-au pus piatră hotar şi s-au făcut şi bour în stejar, şi di acolo dreptu la dial, pe unde scriu uricii mănăstirii înnainte. Am adeverit uricile mănăstirii Pobratii şi mărturiile răzeşilor din Temeleuţi.
MEF,
vol.VIII
1998,
p. 98-99
1755
(7263)
Iulie 3 Documentul Nr. 23 poruncit de Ion Matei Ghica voievod privind mărturia hotarnică între moşiile Mileşti şi Custura, care aceste moşii sânt în ţinutul Ieşului, suptu Codrii Bâcului, care această moşie, Mileştii, iasti a Sandului Guţului şi a Cârligeştilor, ş-a lui Ioniţă Păucă, ş-a lui Ghiorghiţă Carton şi cu neamurile lor şi răzeşii lor. Iar Custura este a lui Ştefan Talpă ş-a lui Ion Talpă, ş-a lui Timofti Raţă, ş-a altor neamuri şi răzeşii lor. S-a stabilit că moşia Mileşti merge în lungu din codrul Bâcului înspri apus, la câmpu, până în dealul Brătulenilor, şi acolea în muchia dealului Brătulenilor, să tâlnescu Mileştii cu moşia Custura. Şi de acolo merge Custura tot înspre apus, până se tâlneşte cu moşia Onţeştii în cap. Iar alăturea, pi din sus, se tâlneşte cu moşia Hotinenilor. Între aceşti patru moşii este moşia Custura. Iar Mileştii se alătură pi din gios cu moşia Sponciocani în lungu, iar pi din sus iar cu moşiia mănăstirii Pobratii. Şi Custura nicidecum nu trece pintri moşiia Pobratii şi pintri Mileşti să treacă la codrul Bâcului, cum nici Mileştii nu trec alături cu Custura din dealul Brătulenii. Aşijderea au arătat răzeşii din Mileşti, precum că moşia lor, Mileştii, să împarti în patru bătrâni: anumi Pilat, şi Carton, şi Milih, şi Sterpul, care acestu Sterpu, neavând feciori, s-au călugărit la mănăstire, la Pobrata şi stăpâneau parte Sterpului din partea Mileştilor, zicând călugării c-au dat-o Sterpul mănăstirii cu zapis la moarte lui bătrânul lui din Mileşti.
Şi totdeauna avea pricină călugării cu răzeşii de Mileşti pentru bătrân a Sterpului. Când a murit Sterpul, n-a vrut să-şi dea partea de moşie mănăstirii, nici au făcut zapis. Şi-au zis că no dao mănăstirii, mai bine să rămăie nepoţilor lui că mai bună pomană i-a fi. Şi de atunci s-au lăsat călugării de stăpânirea aceii bucată de loc din Mileşti. Şi atuncea, când se tindea călugării de Pobrata la această bucată de loc, răzeşii de Custura nimică n-au răspunsu, că iaste a lor această bucată de loc. Iar acestu Timofte Raţă şi cu Ştefan Talpă, şi Ion Talpă, văzând că s-au lăsat călugării de stăpânirea acei bucată de loc a Stârpului, iar ei au început de la o vremi încoace a zice că-i a lor acea bucată de loc. Iar alţii din răzeşii lor din Custura, nici unii nu să apucă de acea bucată de loc.
Pentru aceşti patru bătrâni din Mileşti s-au măsurat întâi bătrânul lui Pilat, aşijderea, şi bătrânul lui Carton, şi a lui Milih, şi bucata de loc, ce iaste bătrânul Sterpului, după cum mărturisescu toţi marturii răzeşilor din Mileşti.
Văzând că s-au îndreptat răzeşii di Mileşti cu atâtea dovezi, cărili s-au arătat mai sus, mărturisind cu sufletele lor înaintea noastră, acestea anume: Tănasii Muntenul şi Ion Muntenul, şi Ion Mărcuţă, şi Ştefan Vârlan, şi vasilii Vârlan, şi Axinti, şi Lupul, brat Axinti; şi David ot Iurceni, şi Ioniţă, zetii ot Bălăneşti; aceşti nouă oameni sânt toţi răzeşi de Custura.
Aşijderea şi Ursul, vornicul din Boldureşti, şi Constantin Pârţac, căpitani ot Sponciocani, şi Gligoraş, aprodul ot Tofăneşti, şi Dumitraşco Curagău ot Silişte, şi Lupul Chiriac ot Găureni, şi Ion Rotar, căpitan ot Bălăneşti, şi Ion Popa ot Onţeşti; aceştea toţi au mărturisit cu sufletele lor, precum că Custura n-au apucat să se margă alături cu Mileştii înspre Răsărit, nici răzeştii aceşti de Custura să stăpânească acea bucată de loc.
Pentru aceasta am făcut această mărturie la mâna Sandului Guţul şi a Cârligeştilor, ş-a a lui Ghiorghii Carton, ş-a lui Ionuţ Paucă, carili este răzeş şi-n Custura, şi a altor neamuri şi răzeşi de Mileşti.
MEF,
vol. IX,
2004,
p. 43-46
1756
(7264)
Mai 20 Documentul Nr. 32, dat de Matei Ghica voievod privind mărturia hotarnică între răzeşii di Mileşti i de Hârtopeni cu răzeşii de Custura, care moşii suntu la ţânutul Ieşului, subt codrii Bâcului, Jeluindu răzeşii di Custura asupra răzeşilor di Mileşti… că le-or fi inpresurându o bucată di locu din hotarul Custurii fără nici o dovadă, trecând peste hotarul lor, zicându că Custura să începi di la câmpu, din hotarul Onţăştilor şi o bucată di loc să loveşti în cap cu Mileştii. Iară partea din sus să loveşti coasta cu Pobrata, trece alăture cu moşie mănăstirii Pobratii, ce să numeşte Răsăicianii.
… Fiind şi răzăşii de Mileşti di faţâ s-au întrebat cu ce chip şi cu ce dovadă lăcomescu îi di înpresoară acea bucată de loc şi le înpresoară hotarul. Ei au dat samă că ii mai mult şi se întindu decât le esti hotarul.
Pentru a lămuri pricina, a fost rânduit hotarnic Tănase Meleghe vornic de poartză, carile mergându la aceşti moşii di mai sus numite şi strângându pi toţi răzeşii cu pricina acestor moşii … s-au întrebat atâta pe răzeşii de Onţăşti … cât şi răzeşii şi megieşii din împrejuru, cum şi o samă din răzeşii Custurii, apucat-au ei să fii stăpânit vreo dată Custura până la codrul Bâcului alături de Mileşti. Ei au dat samă … că de cându s-au pomenit cu traiul lor pe aceli locuri, n-au apucat Custura să treacă alăture cu Mileştii la Codru cum nici alti moşii, cari se încep dinpotriva Custurii, nu trec, fără cât numai moşiia mănăstirii Pobratii trece. Fiind adunate moşii din două ţânuturi, din ţânutul Ieşului şi din ţânutul Orheiului şi di cându ţin ei minti aşe au apucat că moşiia Mileştii ar fi îmblându în patru bătrâni, anumi Carton şi Pilat, şi Milih şi Stârpu. Stârpu neavând feciori, s-au călugărit la mănăstirea Pobrata, unde i s-au tâmplat şi moarte. Şi după moartea Stârpului veniau călugării di la Pobrata şi luau di zăce di pi partea Stârpului, zicându că la moartea lui ar fi dat Stârpul partea sa din moşiia din Meleşti mănăstirii… Neavând călugării zapis di la Stârpu, s-au lăsat di a mai stăpâni acea bucată de loc.
Iară Tălpeştii, ce se numesc răzeşi di Custura, anumi Talpă Ion şi Ştefan Talpâ cu feciorii lor, şă zet ego Tomofti Raţă, ne ţâindu-şi odihniţi cu hotărârea lui Tănas Meleghi vornic, di iznoavă s-au ridicat şi au dat jalobă măriei sale Matei vodă, …cerându di iznoavă alţi hotarnici…
Cu timpul răzeşii di Mileşti au găsit ispisocul di la Alexandru voievod din veleat 7069<1560>, octombrie 19, în cari arată că s-au împărţit strămoşii lor … toţi nepoţii Milii. S-au împărţit a lor dreaptă ocină şi moşie, satul Mileşti, în fundul văii Obrejului, unde au fost casa moşului lor Milii. Şi iarăşi şi alt sat la fântână, ce se cheamă Vârtopenii.
Măria sa Constantin Mihai Cehan Racoviţă voievoda ne-a rânduit pe noi: Ion Bogdan vel logofăt, Vasile Rusăt vel spătar dinpreună cu jitnicerul Ştefan Hârmezău şi cu Tănase Meleghe, şi să cercetăm foarte cu amănunt şi cu bună dreptati … Am strânsu pi toţi răzeşii di Mileşti şi di Hârtopeni, şi din Custura şi pi alţi megieşi s-or numi mai jos, şi strângându-i di faţă înaintea noastră să le luăm sama. Au scos neamul Tălpeştilor carti di blăstăm asupra răzeşilor di Mileşti i di Hârtopeni, şi asupra altor răzeşi şi megieşi di pi înprejur. Pentru lămurirea pricinii am ales oameni străini şi bătrâni, anumi:
Grigoraş, aprodul ot Boldureşti, răzăş di Sponciocani;
Lupul Stegariul, răzăş de Găureni; Ion Popa, moşan din Onţăşti; Ioniţă Păucă, răzăş de Custura, di Mileşti i di Hârtopeni;
Iurco, răzăş din Sponciocani, Mileşti şi Hârtopeni;
Aftenie Bârgan, răzăş di Onţăşti şi patru oameni din Volcineţ, din ţânutul Orheiului , di piste codrii Bâcului; care toţi au mărturisit că niciodată … Tălpeştii n-au stăpânit acea bucată di loc cu pricină din partea Hârtopenilor, şi nici ştiu să fii trecându Custura alăture cu alte moşii, sau cu Mileştii la Codru, cum nici alte moşii, ce-şi dau costi cu moşia Custura, nu trec mai mult înspre Codrul Bâcului, fără decât vin în capitile di la câmpu şi să stâlpescu în muchie dealului Brătulenii, atâta cu Mileştii şi cu Sponciocanii, cât şi cu alte moşii…
N-au auzit nici di moşiile Hârtopenilor, nici di Custura să treacă la codru. Şi după toate mărturiile acestor numiţi mai sus am întrebat pe Tălpeşti, cu ce pricină întră ei şi cuprind acea bucată di loc. Ei deci au datu samă că au scrisoare până în dreptul fundu văii Obrejului, drept cari loc au fost casa lui Melega, undi se întâlneşti moşiia Mileştii şi cu o bucată de Custura, au găsit hotar pe partea satului Mileştii, iar mai în sus, în partea acelui loc cu pricina, s-au găsit petri hotară.
Şi după mărturia acestor oameni am purces din vatra satului Mileşti în sus pi subt codrul Bâcului şi di vide că înfundează valea Obrejii mergându mai în sus, între dealuri mari, undi ne-am lăsat într-o hârtoapă şi s-au găsât fântână vechi, cunoscută mai bine de 200 ani şi cercându mai la deal di fântână … s-au cunoscut locul că au fost sat vechiu, care la aceasta nici neamul Tălpeştilor, ce să nume răzăşi di Custura, n-au putut să mai zică nimică că sânguri ei au cunoscut, că după cum scriia espisocul măriei sale Alexandru vodă pe sămnile, pe ce au hotărât moşie Răsăiceani, mai mult din dealul mari înspre Hârtopeni nu s-au înpinsu, cari s-au văzut şi hotar în pleşul dealului, supt codru, cari caută drept pe muchie dealului mari, la vale înspre valea Brătulenilor, şi dinspre Hârtopenii până la capul chiscului, undi să întâlnescu Hârtopenii cu Custura. La cari loc s-au pus şi două pietri hotar, o piatră înfundează pe Custura, iar altă parte – din parte Hârtopenii şi Pobrata. Şi acestea două pietre sânt mai la deal di undi sântu iarăşi două pietri a Pobratii, mai subt costişă, dinspre valea Brătulenilor. Şi di acel hotar a Hârtopenilor caută un hotar drept înspre sori răsărit, mai din vale de rediul lui Milic, ce este pi locul Mileştilor, care hotar mai în curmezişul dealurilor, înspre soari răsărit, şi dinspre Hârtopeni di Custura în cap. Şi … am măsurat întâi din capul dealului mari, din hotarul Pobratii, alăture cu hotarul moşiei Custura, spre soari răsărit, şi peste pârăul Hârtopenilor în Capul Dealului, ce să traji de la rădiul Hârtopenilor, şi cam în costişă, dinspre pârăul Hârtopenilor, unde am pus piatră hotar. Şi de acolo am purces tot alături cu Custura, înspre soari răsărit, unde … am pus iar piatră de hotar. Şi au venit acea piatră lângă drumul Hotinului. Şi de acole iarăşi am purces tot alăture cu Custura, piste o vălcică şi în capul unui deal, ce se tragi di la două moviliţi, ce sântu în drept fundul Obrejului, unde … am găsât hotar vechi, cari hotar să numeşti hotarul lui Milic. Şi acel hotar s-au găsât pus pi lungul dealului, asupra săliştii Custura, dinspre codrul Bâcului, cari după sămnile acelui hotar s-a cunoscut să fie hotar cu acela care disparte Mileştii di Hârtopeni, şi popreşti pe Custura să nu treacă în codru. Şi până la acestu hotar să închei tot satul Hârtopenii, şi am înfundat Custura cu acea piatră di cătră Hârtopeni, care-i pistea toot în satul Hârtopenii, din hotarul Pobratii, şi până în hotarul lui Milic. Şi am măsurat şi satul Mileşti în capătul di la câmpu şi di undi s-au încheet hotarul Hârtopenilor şi cu hotarul lui Milic, până în hotarul di gios a Spanciocanilor, şi după cum am hotărât, am dat şi noi această mărturie hotarnică la mâna răzeşilor di Mileşti i di Hârtopeni.
Martori:
Ioniţă Păucă, răzeş de Custura şi di Mileşti, i di Hârtopeni;
Tănas Muntean, răzeş de Custura; Ion Mărcuţă, răzeş de Custura;
Ştefan Vârlan, răzeş de Custura; Vasile Vârlan, răzeş de Custura;
Axânti, răzeş de Custura; Lupul, răzeş de Custura;
David ot Iurceni, răzeş de Custura; Ioniţă Zătila, răzeş de Custura, Gligore, răzeş de Custura ş. a.
Răzeşii din Mileşti i din Hârtopeni:
Gligore Cliniciu. Gheorghiţă Scobiciu. Sandul Guţul, căpitan.
Anton Cârlig, Ştefan Cârlig, Vasâle Cârlig, Năstas Minciună,
Ioniţă Crăciun, Ştefan Bâtcă, Istrate Sergariul, Gheorghiaş Cantot,
Toadir, sân Trăfin; Alexandru, sân Loghin; Gheorghiţă Sculiciun,
Vasâle, sîn lui Pătruschel etc. Maria, să brat ego Vasile; feciorii de Cârlig, răzăş di Mileşti i di Vârtopeni, i di Custura.
MEF,
vol. IX,
2004.
p. 58-63
1765,
Noiembrie
20 Documentul Nr. 151, dat de Grigorie Alexandru Ghica voievoda
referitor la judecata Tălpeştilor cu răzeşii din Custura, Bălaneşti ş. a. asupra unui loc în moşiia lor.
Facem ştire că din luminată poruncă preânălţatu domnul nostru, mărie sa Grigori Alexandru Ghica voievoda, avut-au giudecată de faţă înnainte me Grigorii Ciorici din Boldureşti şi Axintii din Mileşti, şi Chirica din Sineşti, răzeşii de moşiia Custura, ot ţinut Ieşi, moşiei din bătrânul lui Arsenii, şi Ştefan Vârlan, şi Ion Mărcuţă, şi Vasile Vârlanu, şi Chirioi, şi Mihălachi, şi Năstas din Bălăneşti, iar răzeşii din Custura, din bătrânul lui Davidu, cu Andreiu Talpă din Mileşti, răzăş tij de Custura, din bătrânul lui Ilii, cari după ce cu amăruntul cercetase, ce le-au luatu sama, şi după toate răspunsurile lor, cum s-au aflatu toate pricinile lor, s-au arătatu în gios, moşiia Custura înblându-le într-acei 3 bătrâni: Arsenii, David, Ilii. Aşa li s-au hotărâtu giudecata, carii din ce răzeşi s-or tragi, rudenii la bătrânul lor să margă şă stăpânească. Iar pentru că la vălet 7264 <1756>, maiu 26, au avutu Andreiu Talpă giudecată şi răzeşii din Custura înnainte dumnialui logofăt Ioan Bogdanu şi răzeşii din bătrânul lui Ilii, neprimindu-l pe Andreiu Talpă să fie moşanu cu dânşii şi nefiindu alti dovezi de faţă le-au fost hotărâtu dumisale logofăt Bogdanu giudecata într-acesta chipu, până în două luni au pus sorocu lui Talpă, să înbli pin Ţara Leşască să-ş aducă scrisori, de unde au zis că sintu, să-ş îndreptezi că-i moşinaş. Iar negăsindu dumisale scrisori, să giuri 3 răzeşi din Custura că nu-i neam şi moşanu cu dânşii, şi să rămâe Tălpeştii lepădaţi din moşiia Custura. Şi Talpă scrisori n-au găsit din Ţara Leşască, numai din vremi cu răzeşii din bătrânul lui Ilii n-au giuratu acei 3 oameni, ce-au primit pe Tălpeşti a fi moşinaşi cu dânşii în bătrânul lui Ilii. Nici numiţii răzeşi di cei 2 bătrâni, Arsenii i Davidu, n-au pus pricină Tălpeştilor a nu stăpâni Tălpeştii în bătrânul Ilii ca răzeşii lor, ce l-au primitu moşanu, cum nici acum nu punu nici o pricină. Numai Andreiu Talpă arată în izvodu de 49 lei, c-au cheltuit cu hotărâturi moşii şi cu alti pricini, până s-au făcutu moşinaş; şi dijma încă că au luat-o răzeşii din bătrânul lui Davidu şi piste bătrânul lui Ilii. Şi-ş cere Andreiu Talpă acei bani, ce-au cheltuit, să-ş pliniască de la răzeşii din bătrânul lui Davidu, cum şi dejma. Ce câtu pentru dejmă au răspuns răzeşii să dovedească Talpă, ce-i este dijma bătrânului Ilii şi să i-o de. Iar câtu pentru ace cheltiuală ce arată Talpă, 49 lei, ei nu ştiu, arătându răzeşii un izvodu vechiu, ce-au cheltuit cu hotărâtul moşiii, când au hotărâtu Neculaiu Cucoranu Răchicenii mănăstirii Pobratii, au datu hotarnică răzeşilor de Custura, răzăşindu-ă cu Răchicenii Pobratii, ce s-au văzutu şi hotarnicu, jitnicer Cucoranu, ce-i din vălet 7263 <1755>, avgust 29, în cari izvodu aratâ că bătrânul lui Arsenii au datu 8 lei 9 bani, şi bătrânul lui Ilii au dat 5 lei 50 bani, şi un leu bătrânul lui Davidu, cari fac 14 lei 59 bani. Şi făcându-să aceşti bani întocmală pe bătrâni, să faci de bătrânu câte 4 lei pol 22 bani, să de ace cheltuială, ce-au primit-o toţi răzeşii, să-şi facă întocma. Şi s-au aflatu că au scăpatu di 3 lei pol 22 bani, adică pol leu 22 bani să-i de răzeşilor din bătrânul lui Ilii, şi 2 lei 12 bani să-i de răzeşilor din bătrânul Arsenii, să rămâia întocma pe bătrâni ace cheltuială. Şi într-acesta chipu li s-au curmatu şi giudecata.
1765, noiembrie 20.
MEF,
vol. IX,
2004,
p. 175-177
1767
Iunie 3 Documentul Nr. 176, dat de Grigori Ion Calimah voievod, domn al Ţării Moldovei, privind jaloba egumenului de la mănăstirea Pobrata, precum moşiile mănăstirii înpresoară hotarâle de către răzeşii şatrarului Cocii şi cer să hotărască moşiile mănăstirii. Boierului nostru Constantinu Gândul biv vel şatrar, slugile noastre: Ioniţă Horciagu, i Ioniţă Molcoci, i Ioniţă Crăciun mazil vă facem ştirea, că ni s-au jăluit cuviios rugătoriul nostru Hrisante, egumen de la mănăstirea Pobrata, arătându, că moşiile mănăstirii, ce ari la ţinutul Iaşi, anumi Răpiceni, i Rădeni, i Bălăneşti, i Chiriseni, să înpresoară hotarăle vechi de cătră moşiile răzăşăşti a şatrarului Cocii şi cerându să i să aleagă şi să i să hotărască moşiile Mănăstirii, iată că vă orânduim hotarnici … să îndreptaţi şi să hotărâţi moşiile mănăstirii, făcând şi hotarnică în sămni, ca să să întărească cu ispisoc gospodu.
MEF,
vol. IX,
2004,

1767
Iunie 15 Documentul Nr. 178, dat după porunca domnului Grigore Ioan Calimah voievod, privind jaloba mănăstirii Pobrata că hotarlele moşiei mănăstirii se împresoară de către alţi răzăşi.
Facim ştire că această mărturie a noastră că din jaloba părintelui Hrisant, egumen de mănăstire Pobrata, la preânălţatul domnul nostru, mărie sa Grigorii Ioan Calimah voievod, precum are nişte moşii la ţinutu Ieşii, anume: Răpiceni şi Rişcanii, Rădenii, Bălăneştii, şi să impresoară hotarăle lor de către alţi răzeşi. Şi fiind rânduiţi noi cu luminată carte măriei sale, lui vodă, viind la numiteli moşii, fiind şi răzeşii de pinprejur faţî, şi dumnealui şetrar Constantin Coci, răzeş de Bumboteşti, ce se hotărăşte pe din sus cu moşiile mănăstirii, şi am chemat şi pe alţi oameni bătrâni înpregiuraşi, anume căpitan Ioniţă Horciag de la Onţăşti, şi căpitan Ioniţă Crăciun de la Bălăneştii noi, şi Lupul călăraş de acolo, şi Năstasii vornic de Volcineţ, de la ţinutul Orheiului, şi Ştefan a babii Sandii ot tam, şi Vasâli, ficior Ion, ot tam, şi Gavril de Corneşti, şi Mihălache Sămon din Pojarna; şi citind întâi toate scrisorili şi la o parte şi la alta la şetrar Coci s-au aflat numai zapis de cumpărături pe Bumboteşti, iar hotarnică nu s-au aflat. Iar la mâna mănăstirii s-au aflat doaă ispisoci, scriind în semni pe aceste moşii a mănăstirii:un ispisoc de la Ilieş şi Ştefan Vodă din veleat 6945 <1437>, octombrie 5, şi alt ispisoc de la Ştefan vodă din veleat 6945 <1437> februarie 22, scriind că hotarul acestor moşii să fie din Drumul cel mare, ce iesă din Gotoveţă, drept la deal, unde este un copaciu însemnat. Iar di acolo la un deal nalt, pe din gios de pârâu, la un stâlpu şi la un stejar însămnat; iar di acolo – dealul în gios, iar de la capul dealului – de Curmeziş piste pârâu la deal, la o moviliţă mică, duce la un stâlpu; iar de acolo la cinci movili, la un stâlpu, iar de acolo de curmeziş, la o movilă mică, pi din gios de drum, la un stâlpu, iar di acolo la o movilă mari, la câmpu< iar di acolo de curmeziş; peste câmpu, deci peste o vale mare, dici dealul la movilă mari, la un stâlpu ce este din sus de margini hotarului, cari şi stâlpul s-au găsit în sus de movilă, la gura văii mari, în drum.
Până aici toate sămnile au ieşit buni, nici o pricină dispri alţi răzeşi n-au fostu. Iar di la aceasta movilă şi de la hotar, ce s-au aflat din sus de movilă, iar arată uricile mănăstirii că să întorci de curmeziş, pisti vali, subt o moviliţă la un teiu, ce este lângă un plopu, la un stâlpu, şi de acolo la doi plopi însemnaţi, pi din gios de prisaca lui Sâdor. Şi neaflându-se hotărâre, nici copacii cei însămnaţi, fiind pieriţi, şi măcar că moviliţi în costişiu aproape de păduri s-au găsit împotriva prisăcii ce mărturisăsc că-i a lui Sâdor, dar nigăsind sămni de hotar şi mai fiind moviliţi şi din sus şi din gios fiind cu pripas, au rămas să să îndreptezi undi s-a dovidi prisaca lui Sâdor.
Deci, fiind carte de blăstăm la dumnelui şetrar Coci, s-au cetit întrauzul tuturor de mai sus scrişi şi au mersu de-au arătat prisaca lui Sâdor, primind şi carte de blăstăm, că acolo ştiu ş-au apucat de la moşii şi părinţii lor, în poiana Peleica, în unghiul din gios, prisaca lui Sâdor. Şi unii din bătrânii lor au ţinut şi stupi, dar tot la prisaca lui Sâdor să chema, fiind faţă la aceste mărturii şetrarul Coci; şi s-au aflat şi o dresni de nuci, unde au fost prisaca.
Iar dumisale, şetrar Coci, au pricină că moşie lui, Bumboteşti, să micşorează şi nu este prisaca lui Sâdor acolo unde arată oaminii; şi este altă prisaca din gios veche şi cu pomi şi acee este prisaca lui Sâdor, dar omini şă dovidiască n-au adus; cari şi pentru aceasta au mărturisit ominii aceşti pe carte de blăstăm că să chiamă prisaca Dimii. Şi după stare locului nu vine să fie prisaca ace din gios, că apoi trebuie să e sălişti Bălăneştilor şi săliştea ace Rişcani cu totul şi întră în giumatate de moşiili mănăstirii şi săliştii Bumboteştilor cu ţinterim este din sus de prisaca lui Sâdor.
Deci, dovidindu-să cu aceţti oamini prisaca lui Sâdor, că este ce din sus, după dreptate este să meargă hotarul moşiilor mănăstirii pe din gios de prisacă, precum îi scriu uricili; şi s-au făcut şi semni, buori înrt-un carpăn din gios de prisaca lui Sâdor, şi alt buor mai la deal înrt-un fag, şi alt buor la margini într-un stijar. Iar di la prisaca lui Sâdor, nefiind pricină, au rămas să-şi stăpânească pe semeniei ce scriu uricili. Şi pi cum am adeverit şi s-au dovidit, am dat această mărturie, în care s-au iscălit şi alţi răzeşi şi înpregiuraşi ce s-au tâmplat.
1767 iunie 15 (Mărturie hotarnică. Răpicenii. Bălăneştii).
Autorul: până în prezent nu am stabilit cu precizie dacă acest document are vre-o legătură directă sau indirectă cu istoria satului Mileşti de supt Codru.
MEF,
vol. IX,
2004,
p. 202-204
1771
(7179),
Iunie, 1,
Iaşi Documentul Nr. 8, dat de Duca voievod, domn al Ţării Moldovei despre judecăţile unor proprietari din satele Onţeşti şi Săbieni, situate lângă Rezina. A fost numit un grup de specialişti în frunte cu logofătul Dubău: Vasile din Vălcăneşti, Grigore, căpitanul din Mileşti …, şi Agapie din Sponciocani, şi Epatie din Cetireni … şi Ion din Găureni.
MEF,
vol.VI,
1992,
p. 53-58
1772 Rezultatele recensământului în satul Mileşti (ţinutul Iaşi) din anul 1772: Câţiva proprietari (boieri); 34 gospodării; 8 mazâli şi ruptaşi; 20 călăraşi de hatman; Bălăneşti: Câţiva proprietari; 81 gospodării; 21 mazâli şi ruptaşi; 52 menţin poşta. MEF,
vol.VII,
P. I
1975,
p. 195
1776
Iulie 15 Documentul Nr. 32 (Hotarnica moşiei Custurenii), prin care Grigore Alexandru Ghica voievod … porunceşte că să mergem la o moşie a domnului Ioan Cantacuzino vistiernic, anume Custurenii, pe Valea Brătulenilor, ce este peste Prut, ot ţinutu Eşii, care moşie o are şi dumnelui de cumpărătură de la Tănasi Guţ i de la Ioniţ Crăciun, i Nastasi Păucu, i Iordachi Acsânte cu neamul lor, după cum arată zapisele numiţilor vânzători, ce sint la cinstitul Mihai vistiernic. Deci, mergând noi după poroncă la numita moşie, am strânsu pe toţi răzăşii şi înpregiuraşii … am stânjâni de opt palme gospod şi funie de 23 stânjâni, şi mergând întâiu la o piatră hotar vechiu, ce este în malul pârăului Brătulenii despre răsărit de pârâu, şi am prinsu a măsura înspre răsărit şi la dial, până unde s-au înplinit 13 funii 15 stânjâni, şi am pus piatră hotar la movila Custurii; de acole la vale, coaste cu Hotineşti şi peste hârtoape până unde s-au înplinit 13 funii 10 stânjâni, şi am pus o piatră hotar lângă altă piatră hotar vechiu, şi am făcut chiotoari moşiei Custurii; de acole înspre amiază-noapte, alăture cu Mileştii, până unde s-au înplinit 6 funii; de acole tot înspre amiază-noapte, şi tot alăture cu Mileştii peste hârtoape, pân la două pietre hotară vechi, ce sint într-un piscu din sus de drum, ce merge la Eş, unde s-au înplinit 10 funii 13 stânjâni; şi tot înspre amiază-noapte, coasta cu Hârtopenii, tot costişa peste hârtoape pân la o piatră hotar vechiu, unde s-au înplinit 17 funii; şi de acolo tot înspre amiază-noapte pe costişă pân la o piatră hotar vechiu, unde s-au înplinit 16 funii; de acole tot înspre amiază-noapte, şi la vale, costişe cu Hârtopenii, şi peste Vale Bălăneştilor Vechi pe despre apus de o fântână, ce este în pârăul Bălăneştilor vechi, ce sint piotoari (cheutoari) moşiei Hârtopenilor, unde s-au înplinit 16 funii, şi am pus şi noi o piatră hotar, piotoare moşiei custurenii. De acole înspre apus, coaste cu moşiea Răcăcenii a mănăstirei Pobratii, şi la vale peste drumul cel mare, ce merge la Vale Brătulenilor, şi tot pârăul Brătulenii, cam la dial, pe unde s-au înplinit 15 funii, şi am pus piatră hotar supt un piscu din gios de drumul Olacului. De acole tot înspre apus şi tot la dial, tot coasta cu Răcăcenii pe drum, şi pe din sus de drum pân la o piatră hotar vechiu, ce este din sus de drum, în malul rupturii, unde s-au înplinit 11 funii 10 stânjini, şi am pus şi noi o piatră hotar despre apus de ce veche, numai cu doi stânjini departe una de cătră alta, ce să desparte moşiea Custurenii de Răcăceni. De acole tot spre apus şi la vale, coasta cu Săbienii, peste Vale Popii, pe drum la dial, pe de sus de un stâlpu de piatră, ce este la un mormânt, cei zic Stâlpul Salahoriulu, unde s-au înplinit 15 funii, şi am pus piatră hotar. De acole tot înspre apus de drum, alăture cu hotarul vechiu, până unde s-au înplinit 5 funii 15 stânjini, şi am pus două pietre hotar, chiotoare moşiei Custurenii, ce să desparte de moşiea Săbienii. De acole tot înspre amiază-zi de pe capul moşiei Vrăneşti, pe costişă până unde s-au înplinit 9 funii, şi am pus piatră hotar. De acole tot înspre amiază-zi pe la capul moşiei Citirenii, costişe peste hârtoape, unde s-au înplinit 8 funii, şi am pus piatră hotar. De acole tot înspre amiază-zi peste hârtoape, pe la capul Citirenilor, până unde s-au înplinit 10 funii şi am pus piatră hotar într-un piscu; şi de acole tot înspre amiază-zi, peste hârtoape şi peste Vale Sturhucii Săci, pe lângă o piatră hotară vechiu, şi la dial pintre nişte stejari, până unde am înplinit 13 funii, şi am pus piatră hotar la muchiia dialului, diasupra stejarilor. De acole tot înspre amiază peste piscu şi la vale, pân unde s-au înplinit 4 funii, şi am pus piatră hotar supt muchia dialului; de acole la vale pân la o piatră hotar vechiu, ce este în capul unui piscu, unde s-au înplinit 8 funii. De acole tot înspre amiază peste Vale Sturhuciului de gios, şi la dial pân la o piatră hotar vechiu, unde s-au înplinit 4 funii; de acole tot înspre amiază şi la dial pintre nişte stejarii, unde s-au înplinit 15 funii, şi am pus două pietre hotar, chiotoare moşiei Custurenii, ce să desparte de moşiea Citirenii. De acole înspre răsărit la vale, coasti cu Hotineşti, peste hârtoape, până unde s-au înplinit 8 funii, şi am pus piatră hotar între Sloviliţă; de acole tot la vale peste hârtoape, coastă cu Hotineşti, tot înspre răsărit, până unde s-au înplinit 14 funii, şi am pus piatră hotaru într-un piscu; de acole tot înspre răsărit şi la vale, coastă cu Hotineşti, şi peste pârăul Brătulenii, unde s-au înplinit 6 funii 20 stânjini, şi am pus piatră hotar lângă altă piatră – hotar vechiu, adică de unde am purces cu măsura întâi, fiind piatra veche asămine cu pământul, şi aşa s-au încheiat măsura şi hotarele a toată moşiea Custurenii. Şi după cum am hotărât şi am stâlpit cu pietre hotară înpregiur, am făcut noi această mărturie hotarnică la cinstita mână dumisale Ioan Cantacuzino vistiernic, şi am iscălit.
MEF,
vol. X, 2005,
p. 51
1784
Martie 27 Documentul Nr. 124, dat din porunca domnului Alexandru voievod ca să fie măsurate părţile de moşie a lui Matei Cantacuzino biv vel vistiernic.
Facem ştire cu această mărturisirea hotarnică a noastră, că din luminata poroncă a măriei sale Alexandru Constantin voievod, fiind rânduiţi cu luminată carte măriei sale, întru cari ni să poronceşte ca să mergem piste Prut, la ţinutul Eşului, la nişte părţi de moşie ale lui Matei Cantacuzino biv vel vistiernic, ce-au fost cumpărate cu zapisă de răposatul părintile dumisale logofătul Ioan Cantacuzino, ca să le alegim despre alţi răzăşi şi să le stâlpim cu pietre hotară.
Deci, după poruncă, mergând la stare locului, am strânsu răzăşii, anume Grigoraş Buhăescul mazil, i Ştefan Mistrianu ot Boldureşti, i Macarie sin Lupul Chiriac; Miron, mazil ot Onţeşti; Păladi Talpă, Niţă Talpă, i Ioan Popa, şi Neculae Bacalul, i Maftei, vornicel ot Vălcineţ, i Vasile Poe, mazil ot Onţeşti, şi Moisii din Cetireni, fiind de faţă şi Grigoraş Ţâgănaş căpitan, vechilul dumisale Matei Cantacuzino, bil vel vistiernic. Şi întâi, mergând la moşia Hotineşti, ce este pe vale Brătulenilor, am cerut vechilului dumisale vistiernic, Matei Cantacuzino, să ne arăte scrisori cu ce tragi părţi din moşia Hotineşti, şi ne-au arătat un zapis din let 1782, iulie 1, iarăşi a Sandului, vornic de Zăluceni, ot ţinutu Sorocăi, dinpreună cu fraţii săi, ce se trag din Toader Boldescu, cari cu zapisul acesta au vândut giumătate din toate părţile lor, ce li să vor alegi din moşiia Hotineştii, dumisale Matei Cantacuzino, biv vel vistiernic, fiind la ace vreme vel vistiernic.
Deci, făcându şi noi funie de 20 stânjâni, stinjânul de optu palme gospod, şi întâi am început cu măsura din 5 pietre hotară, chiotoare a moşiei Custurii, a dumisale Matei Cantacuzino, biv vel vistiernic, înspre capul moşiei Hotineşti despre răsărit, în curmeziş, pin hârtopii în gios, pin capul moşiei Mileşti, i pe coasta dialului, i piste drumul Ulmului, şi pe zare dialului, şi pică în pietrele hotară a părţii Boldureştilor din Corneşti, s-au aflat 868 di stânjâni. Şi măsurând moşiia Hotineşti şi prin mijlocu, începând cu măsura din margine părţii Boldureştilor din Corneşti, unde au dat sama, că au fostu piatră de hotar, şi în sus pe costişă, şi peste valea Stolhuciului până într-altă piatră hotar vechiu a moşiei Costurii, s-au aflat 890 stânjâni. Şi măsurând şi capul moşiei Hotineşti în curmeziş, capul dinspre apus, din două pietri hotară a moşiei Custurii, şi pin capul moşiei Cetireni la vale, şi peste drum, şi din dial de drum s-au găsit hotar vechiu. Şi de la piatră la dial, şi până într-altă piatră hotar vechiu, ce desparte Hotineştii de Corneşti, parte Boldureştilor, s-au aflat 780 stânjâni. Şi întrebând pe răzăşii din Hotineşti, ca să ne arăte în câţi bătrâni umblă moşiia Hotineştii ni-au arătat, că umblă în doi bătrâni, anume Miron Tărâţă şi Ilie Spătărelul. Şi socotindu-să suma stânjânilor la o măsură, s-au dat în doi părţile din bătrâni, adică 434 stânjâni 5 palme bătrânului Tiron Tărâţă, şi 434 stânjâni 5 palme bătrânul lui Ilie Spătarul care se înparte în doi cu Toader Boldescul, căruia li s-au venit de parte câte 217 stânjeni 1 palmă. Şi zapisele de mai sus arătate a Sandului, vornic de Zăluceni, care unul este de danie şi unul de vânzare, s-au dovedit că este din Toader Boldescul, şi s-au scos parte acestor zapisă, 51 stânjeni 5 palme, cum şi lui Grigore Zaharie, ce să trage tot din parte lui Toader Boldescul, i s-au vechit 15 stânjeni 4 palme, adică cincisprezăce stânjeni patru palme, care s-au cuprinsu aceste trei zapisă, 67 stânjeni 1 palmă. Care aceşti stânjâni s-au ales de o parte, în parte de sus, cu moşia dumisale Matei Cantacuzino, alăturea cu Custura. Însă la capul Hotineştilor despre răsărit din piatra hotar, chiotoare a moşiei Custura, în gios prin hârtoape pân unde s-au înplinit aceşti 67 stânjeni 1 palmă de mai sus arătaţi, s-au pus două pietre hotară, chiotoare în hârtoape din vale de un lacu. Şi din pietrele aceste în gios rămân părţile dumisale stolnic Iordachi Panaite, tot din Hotineşti.
Şi mergând la capul Hotineştilor despre apus, s-au măsurat iarăşi din 5 pietre hotară vechiu a moşiei Custurii ce sint chiotoare în gios, s-au dat iarăşi asămine 67 stânjeni 1 palmă, şi s-au pus două pietre hotară în coasta dialului. Şi din pietrile aceste în gios rămân iarăşi părţile dumisale stolnic Iordachi Panaite, tot din Hotineşti. Şi măsurându-se lungul acestei părţi din Hotineşti a dumisale Matei Cantacuzino, biv vel vistiernic, ce s-au alesu încă din capul moşiei Mileşti, la vale prin hârtoape înspre apus piste zarie dialului Custurii, şi pe vale piste pârâu Brătulenilor, şi piste valia Stulhaciului, şi la dial până la zaria dialului Mândrii, şi la vale piste valia Cioarăi, şi la dial până la Hinciu, au eşit la măsură 1926 stânjâni, şi după alegiria şi hotărâtura, ce s-au făcut aceştii părţi din Hotineşti, am făcut această mărturie hotarnică la cinstita mâna dumisale Matei Cantacuzino, biv vel vistiernic, întru care am iscălit noi, cum şi biv vel vistiernic, întru care am iscălit noi, cum şi răzăşii.
1784, mart 27.
MEF
vol. X,
2005,
p. 167-168
1784
Decembrie
28 Documentul Nr. 140, privind vânzarea unor loturi de pământ din bătrânul Pilat, din Milici, din Haraga şi din Hârtopeni cuconului Matei Cantacuzino biv vel vistiernic.
Adică eu, Ignat, Irinii Pântioaii, şi eu, Ioniţă Handrabur, nepot Pântioaii, şi eu Romanu, sin Năstase Pânte, făcut-am adivărat şi încredinţat zapisul nostru la mâna cuconului Matei Cantacuzino biv vel vistiernic, precum să să ştie, că de bunăvoinţa noastră, de nimine siliţi nici asupriţi, am vândut dumnealui părţile noastre de moşii, ce ni se vor alegi din bătrânul Pilat, din gios din Mileşti, i din Milici, i din Hâraga, din sat din Mileşti, cum şi din Hârtopeni, tot din bătrânul de sus a răzeşilor. Pentru care părţi am şi luat acum înnainti zăci lei, iar ceilalţi bani, ce ni s-a mai faci, se ni-i de după măsurarea moşiilor, dacă vor stânjâni mai mult piste banii ce-am luat, socotindu-să stânjânul din sălişti câte un leu şi din câmpu câte 25 parale. Dar dumisale să stăpânească părţile noastre în veci cu bună pace, ca pe o dreaptă ocină şi moşie, nestrămutat şi nesupărat, şi să-şi facă şi întărituri gospod.
Şi spre încredinţare şe-am pus numili şi degitili, ca să să criadză.
1784, decembrie 28.
MEF,
vol. X,
2005,
p. 188
1785
Ianuarie 25 Documentul Nr. 142, referitor la vinderea de către unii răzeşi din Pilat şi din Milic cuconului Mateiu Cantacuzino parte de moşie ce le aparţine.
Adică eu, Ion, sin Miron, împreună cu fratele meu, Vasile, sin Miron, i Mafteiu, brat lui Ion, şi Vasili, ficior lui Miron, din satul Mileşti, ţinutul Eş, nepoţii lui Andreiu Butnariului, ci ni tragim din Pilat şi din Milic, dat-am adevărat şi încredinţat zapisul nostru la cinstită mâna dumisale, cuconului Mateiu Cantacuzino vistiernic, precum să să ştie, că de nimine siliţi nici asupriţi, ce de a noastră bună voi, am vinit la dumnealui, cuconul Mateiu Cantacuzino, vel vistiernic, şi am vândut trii părţi di moşii din Mileşti, o parte, ci o avem di baştină, ce o avem di la moşul nostru Milic, parte de sus, cât şi altă parte, tot baştină din Hârtopeni, parte de sus, ce se trage tot di pe aceşti moşi ai noştri, din Pilat şi din Milic; care într-aceste, trei părţi, ce le-am vândut dumisale, se află 26 stânjâni şi trei palme: încă după tocmală, ce am avut cu dumnalui, am luat banii gata, de argint, în mânile noastre pe aceste trei părţi, după cum arată în zapisul de vânzare, şi dumnalui încă ne-au dat toţi banii deplin, după tocmala ce am avut, 19 pol lei.
Martori:
Iordache sân Nichita din sat Mileşti, răzăş;
Andreiu Zestri, ot Mileşti, răzăş;
Vasile Vârlan, ot Mileşti, răzăş;
Vasile Popăscul, mazil ot Mileşti, răzăş;
Grigoraş Buhăescul, mazil ot tam, răzăş;
1785, ghenare 25.
MEF,
vol. X,
2005.
p. 190
1786 Mazili, răzeşi şi date toponimice din Mileşti şi Vârtopeni din anul 1786.
Un document din a. 1786 include câteva denumiri toponimice locale: Mileşti şi Vârtopeni cu Prisaca Visoca şi bătrânul Milic răzăşesc, Sponciocani aproape de Mileşti, Dealul Ulitei, Valea Vladnicului, dealul Zgurii, Visoca, Custura etc.
Pe vremea aceea cuvântul batrân sau bătrân semnifica o parte din Moşia satului, repartizată cândva anumitor persoane pentru merite deosebite şi care putea fi moştenită în continuare numai de rudele de parte bărbătească.
În 1786 în sat locuiau mazilii : Crăciun, Petică, Buhaescu, Iachim, Paie, precum şi răzeşii: Tulbure, Cârlig, Bâtcă, Vârlan etc.
Satul pe atunci se numea şi Mileştii sub Codru.
DPTŢL
1937.
p. 118
1786
Mai 25 Documentul Nr. 172 privind schimbul de părţi din moşiile Mileşti şi Vârtopeni între două grupe de locuitori ce sălăşluiesc în aceste sate.
Adică eu, Vasile Clichie, fecior sân Grigorie Clichie, eu, Gavril, Sân Luchian, i eu Lupul, brat Vasâli Clichie, eu, Pavel Luca, i eu, Maftei sân Istrate, care cu toţii sântem săminţenie din Constantin Vâscan, cari mai gios ne-am pus degitili, dat-am adivărat zapisul nostru la mâna lui Costadin Buhăescu şi a lui Tănasie Cârlig, Sava Vârlan, i Sămion Iscar, i Tănasie Bocan, i Todir Petică, i Ion Angheluţe pentru ca să să ştie, că având noi baştină, părţi de moşii din moşii şi părinţii noştri, în moşie Mileştii, ci esti pisti Prut, la ţinut Eşi, pi vale Boldureşti, adică în bătrânul Pilat, am făcut învoială şi aşezare cu numiţii de mai sus răzăşii noştri şi le-am dat noi lor toati părţili noastre di moşii di mai sus arătate, adică partea noastră din bătrânul Miliscu, din moşia Mileştii, şi partea noastră din Hârtopeni, din bătrânul Milescu, din Pilat, câte se va alege la hotărât. Şi ei încă ne-au dat nouă schimbu, pentru aceste toate părţile lor din moşiia Mileşti, din bătrânul Pilat, dispre Sponciocani, iarăşi cât li să vor alegi la hotărât, care atât acesti părţi din bătrânul Pilat ei le-au luat de la dânşii schimbătură, cât şi părţile noastre, ci mai vechi di baştină, tot în bătrânul Pilat, din moşiia Mileştii lângă Spanciocani, am avut voie di la răzeşii noştri, ca să le vindim dumisale Mateiu Contacozino vel visternic. Deci, de astăzi înainte şi în veci să aibă numiţii de mai sus răzeşi a stăpâni cu bună pace părţile, ce le-am dat noi schimbătură din bătrânul Milescu din Mileşti, lângă Hârtopeni, cum şi din Hârtopeni, i din bătrânul Miliscu cum şi noi asămini să ne stăpânim toati părţili lor din bătrânul Pilat, di lângă
Sponciocani, cât li să va alegi la hotărât.
1786, iunie 19.
MEF,
vol. X
2005,
p. 219-220
1786,
Iunie 19 Documentul Nr. 174, privind gramota de vânzare a unei grupe de răzeşi o parte din moşiia Mileştii lui Mateiu Cantacuzino vel vistiernic.
Adică eu, Vasile Clichie, ficiorul lui Grigori Clichie, eu, Gavrilă, sân Luchian, eu, Lupul, brat Vasâle Clichie, eu, Pavel Luca, eu, Mateiu sân Istrati, cu alţi fraţi di rudenii, cari mai gios ni-am pus numile şi degitile, dat-am adivărat zapisul al nostru la cinstita mâna dumisali cocon Mateiu Cantacuzino vel vistiernic pentru ca să să ştii, că prin tocmală, de bună voe noastră, învoindu-ni cu dumnialui, am vândut dumisali toati părţili noastri, ci avem în moşie Mileştii, de pisti Prut, ot ţinut Eşii, pi vale Boldureşti, adică în bătrânul Pilat, ci esti lângă Spanciocani, moşie dumisali vel vistiernic, însă baştinile noastre din bătrânul Pilat şi schimbătura, ci am luat noi ori în bătrânul Pilat, de la Costadin Buhăescu, Tănasâi Cârlig, Sava Vârlan, Sămion Ichim, Tănasâi Bocan, Todir Petică, Ion Angheluţe pentru părţili noastri, ci li-am dat lor în bătrânul Milic din Mileşti, lângă Hârtopeni, şi în Hârtopeni din bătrânul Pilat, din bătrân Milic, toati părţili, ci ni-au lămurit în bătrân Pilat din Mileşti lângă Spanciocani, li-am vândut dumisali vel Vistiernic di istov câti 25 părale stânjânul di câmp şi câti un leu stânjân de sălişti, precum au mai cumpărat dumnealui părţi de la alţi răzeşi tot din Mileşti, din Spanciocani, şi acum înnainte au dat dumnelui 34 pol lei, adică triizăci şi patru pol lei, ori ceilanţi bani să ni-i de, după ci s-o hotărâ moşie, pe câţi stânjâni ni să vor alegi, şi atunce se vor scrie în dosarul acestui zapis.
Deci, de astăzi înnainte şi în veci să aibă dumnelui, vel visternic, a stăpâni aceste părţi, ci am vândut dumisali din moşie Mileştii din bătrân Pilat cu bună paci, ca pi a dumisale dreaptă ocină cu tot vinitul din toati locurile, pi care să-şi facă dumnelui şi întărituri domneşti, ori di ori eşi vreo pricină, noi să avem a răspundi. Şi înspre încredinţare am dat dumisale acest zapis înnainte dumisali Gheorghi Sturza vel logofăt, întru cari ne-am pus degitili, ca să crezi.
1786, iunie 18.
MEF,
vol. X
2005,
p. 221-222
1786,
Iunie 19 Documentul Nr. 175, din porunca lui Alexandru Ioan Mavrocordat Voievod, domn al Ţării Moldovei ca să aleg părţile lui Matei Cantacuzino vel vistiernic danie şi cumpărătură cu zapise în moşiia Mileşti şi Vârtopeni, de la ţinut Iaşii, osăbit de părţile altor răzeşi.
Deci, după poroncă, mergând la stare acestor moşii Mileşti şi Vârtopeni, unde fiind faţă toţi răzeşii, cum şi Gligoraş Trohinu, vechieul dumnealui vel visternic ni-au arătat Gligoraş Trohinu cum că dumnealui, vistiernicul Matei Cantacuzino, au învoit pe răzeşi ca den cumpărăturile şi daniile, ce ari în moşiia Mileşti şi Vârtopeni, să-i de dumnealui doi bătrâni den moşiia Mileştii, den gios, iar pentru celelalti cumpărături, ci vor treci mai mult în moşiile acesti, să-i răspundă răzăşii cu banii lor şi să li răscumperi. Care la aceasta şi răzeşii de Mileşti şi de Vârtopeni, arătându-ne că ei de a lor bună voi s-au primit ca să de acei doi bătrâni den moşia Mileşti, den partea den gios, dumnealui vistiernic Matei, pentru dăniile şi cumpărătorili, ci ari întru acesti moşii. Iar pentru cumpărătorili, ci vor mai treci şi nu să vor cuprindi întru acei doi bătrâni, să răspundă ei cu bani şi să li răscumperi; şi fiind cu primire amânduror părţilor, atât a răzăşilor, cum şi a vechilului dumnealui, vel vistiernic, am făcut funii de 20 stânjini, cu stânjin de opt palmi gospod, şi întâi am purces cu măsura în curmeziş, dinspre câmpu şi dispre apus, den doă pietri hotară vechi, ci sânt întru piscu den sus de un bulhacu cu papură, şi den colţul moşiei Custurii, iarăşi a dumnealui vistiernic Matei Cantacuzino, cari pietri dispart bătrânul lui Carton den Mileşti de bătrânul Milic den silişte Mileştilor, şi în gios spre amiază-zi, pân capul bătrânului Carton din Mileşti, şi alăture pin capul moşiei Hotineştilor, şi până la o piatră hotar vechi, ci disparte bătrânul lui Pilat de părţile de Spanciocani, tot a dumnealui vel vistiernic, ci sânt pe den gios bătrânul lui Pilat, s-au aflat 448 stânjini patru palmi, şi s-au mai pus o piatră hotar chiotoare bătrânului Pilat. Şi den pietrili aceste, întorcând măsura spre răsărit, în lungul moşiei, margine bătrânului Pilat pe den gios, şi alăture cu părţile den Sponciocani, tot a dumnealui vel vistiernic, la vale, şi piste vale Vladnicului, şi la dial, şi drept diasupra, în dialul Vladnicului, în margine drumului, s-au aflat 740 stânjini, unde s-au pus piatră hotar, de desparte bătrânul Pilat de gios de Mileşti de părţile den Spanciocani a dumnealui vel vistiernic; şi din piatra aceasta tot spre răsărit la vale, şi peste pârăul Mileştilor, şi la deal pe din sus de un lac, ci esti în silişte, undi au fost silişte Mileştilor, s-au aflat 720 stânjini, şi s-au pus piatră hotar, de disparti bătrânul Pilat de părţili dumnealui vel vistiernic den Spanciocani. Şi den piatra aceasta piste drumul şi tot spre răsărit, şi la dial, pe unde au fost silişte Mileştilor, şi pen ponoară, şi piste drumul, ci mergi pe muche dialului Spanciocanilor, şi la vale pin livezi şi pin rădiu, şi piste pârăul Fundul Nârnovii, şi pin silişte, şi la dial, şi până la un stejar, unde s-au găsit boar vechi întrânsul, de disparti bătrânul Pilat de gios din Mileşti de părţile den silişte Spanciocanilor a dumnelui vel vistiernic, s-au aflat 635 stânjâni; şi de aice nu s-au mai putut măsura, fiind păduri şi codru întreg, şi ponoară, ci am mersu fără de măsură, cum s-au putut, pe podiş, pin nişti mlaştini, ci să numesc Râmnicile, şi tot pin Codrul Bâcului, şi pin Dialul Zgurii, şi la vale pi Chiscul Zgurii, tot spre răsărit, până la margine codrului spre Bâc, undi s-au făcut bour într-un stejar mari, ci esti în coastili unui iaz vechi, ci să numeşti iazul Braii, şi aice rămâni colţul moşiei bătrânul Pilat din gios, şi dispre răsărit. Şi din bourul acesta iarăşi am purces cu măsura în sus şi în curmeziş. Alăture cu codrul, pi dispre apa Bâcului, până în gura Budişoarii, unde s-au găsit şi piatră hotar vechi în margine pârăului, din sus, dispre apus, s-au aflat 227 stânjini, care au cuprins amândoi bătrânii Pilat şi Carton din Mileşti, rămâind colţul moşiei dispre bătrânul Milic din Mileşti, ci esti răzăşască. Şi de aice iarăşi am purces fără de a măsura margine bătrânului Carton, pi din sus, despre apus, pe apa Budişoarii, şi alăture cu bătrânul Milic din Mileşti răzăşesc, în lungul moşiii, spre apus, şi pin codru pi la mal şi pi la izvorul, ci esti supt un fag, şi drept la dial, şi până la o poiană, ci se numeşti Visoca, undi s-au pus piiatra hotar, de disparti bătrânul Carton a dumisale vel vistiernic bătrânul Milic răzăşesc. Şi din piatra aceasta tot spre apus am purces cu măsura la vale, pin nişte pomeţi şi pi câmpu, până la un drum mari din costişă, ci esti de la dial de satul Mileştii, s-au aflat 268 stânjini şi s-au pus piatră hotar supt păr, di la dial; şi din părul şi hotarul acesta tot la vali, spre apus şi pin satul pi dinapoia casii Benciului Sârbului, şi până întru o piiatră hotar vechi, ci esti în mijlocul satului Mileşti, din sus de biserică, s-au aflat 219 stânjini. Şi din piiatra aceasta tot spre apus la vale, şi pin sat; şi pe den sus de livada şi casa lui Paladi Talpă, şi pe den gios de livada şi casa lui Tănasii Guţul, şi tot alăture cu bătrânul Milic den Mileşti răzăşesc, şi la vali pin ponoară şi pin hârtopi, până la celi două pietri hotar vechi din colţul Custurii den gios, de undi am purces întâi în măsura, s-au aflat 146 stânjini două palmi; şi măsurându-să şi mijlocul în curmeziş a acestor doi bătrâni, Pilat din gios şi Carton din sus, s-au aflat 744 stânjini, şi cu acesti măsuri şi sămni, precum se arată mai sus, închiat deplinu acei doi bătrâni den moşiia Mileştii. Şi după alegere şi hotărâre, ci s-au făcut, am făcut această mărturie hotarnică la cinstit mâna Matei Cantacuzino vel vistiernic, întru cari am iscălit: Constantin Perju, vornic de poartă, hotarnic; Ioniţă Crăciun, răzăş, mazil; Constantin Buhăescu, mazil, răzăş; Constantin Poe, mazil, răzăş; Simion Ichim, răzăş; Toader Petică, răzăş; Lupul Tulbure, răzăş; Tănasă Cărlig, răzăş; Hortolomei Cârlig, răzăş; Tănase Cârlig, mazil, răzăş; Sava Vârlan, răzăş.
MEF, vol. X, 2005,
p. 219-220
1786,
Iunie 30 Documentul XLII: Mărturie hotarnică a moşiilor Mileşti şi Vârtopeni – Ţinutul Iaşi (jud. Bălţi) poruncită de Alexandru Mavrocordat voievod, pe data de 1786 iunie 30.
1786 iunie 30. Mărturia hotarnică a moşiilor Mileştii şi Vârtopenii – ţinutul Iaşii, jud. Bălţi.
Facem ştire cu această mărturie hotărnicii, ca din lumi¬nată poroncă pre înălţatului domnului nostru mărie sa Ale¬xandru loan Mavrocordat VV, fiind rânduit pren carte gospod ca să aleg părţile ce are dum. Matei Cantacuzino vel vist, danie şi cumpărătură cu zapise în moşia Mileştii şi Vadopenii dela ţinutu Iaşii, osăbit de părţile altor răzăşi. Deci după poroncă mergând la stare acestor moşii Mileştii şi Vârtopenii, unde fiind faţă toţi râzăşâi, cum şi Gligoraş Trohinu vechilul dum. vel vist, ni-au arătat Grigoraş Trohinu cum că dum. vist. Matei Cantacuzino au învoit pe răzăşi, ca din cumpărăturile şi daniile ce are în moşia Mileştii şi Vârtopenii să-i dei doi bătrâni den moşia Mileştii den gios, iar pentru celelanti cumpărături ci vor treci mai mult în moşiile aceste, sá-i răspundă răzăşii cu bani dum. şi să îi rascumpere. Care la aciasta şi răzăşii de Mileşti şi de Vârtopeni arătându-ne că ei de a lor bună voe s-au priimit ca să dei acei doi bătrâni din moşia Mileştii, din parte din gios dum. vist. Matei pentru daniile şi cumpăraturile ce are întru aceste moşii, iar pentru cumpărăturile ce vor mai trece şi nu si vor cuprinde întru acei doi bătrâni, să răspundă ei cu bani şi să li râscumpire. Şi fiind cu priimire amândoror pârţilor, atât a răzăşilor, cum şi a vechilului dum vel. vist, am făcut funii de 20 stânjâni, cu stânjin di opt palmi gospod. Şi întâi am purces în măsură în curmeziş dispre câmpu, şi dispre apus den doă pietri hotară vechi ce sintu într'un piscu din sus de un bulhacu cu papură, şi din colţu moşiei Custurii iarăş a dum. vist. Matei Cantacuzino, cari pietri dispart bă¬trânii lui Carton din Mileşti de bătrânul Milic din silişte Mileştilor şi în gios spre amiază zi pin capul bătrânului Car¬ton din Mileşti, şi alăture pin capul moşiei Hotineştilor şi până în răspintine drumului, unde sau găsit doă pietri ho¬tăra vechi, ci dispart bătrânul Carton din Mileşti şi de bă¬trânul Pilat ce iaste pe din gios în Mileşti s-au aflat 88 stânjini 4 palmi. Şi din pietrili aceste mergând cu măsura tot în gios spre amiaza zi pe muchea Dealului Ulitei şi pen capul bătrânului Pilat den moşie Mileştii pin capul Hotineştilor şi până la o piatră hotar vechi ci disparti bătrânul lui Pilat de părţile de Spanciocani tot a dum. vel. vist. ce sint pe din gios de bătrânul lui Pilat, sau aflat 848 stânjâni patru palmi, şi s-au mai pus o piatră hotar chiotoare bătrâ¬nului Pilat. Şi din petrile aceste întorcând măsura spre ră¬sărit în lungul moşiii margine bătrânului Pilat pe den gios şi alăture cu părţile den Spanciocani tot a dum. vel. vist. la vale şi piste Vale Vladnicului, şi la dial şi drept diasupra în Dialul Vladnicului în margine drumului s-au aflat 700 stânjâni, unde s'au pus piatră hotar de disparte bătrânul Pilat de gios de Mileşti de părţile den Spanciocani a dum. vel vist. Şi din piatra aciasta tot spre răsărit la vale şi piste Pârâul Mileştilor, şi la dial pe din sus de un lac ce esti în silişte, unde au fost silişte Mileştilor, s'au aflat 720 stânjâni şi s'au pus piatră hotar ce desparte bătrânul Pilat de părţile dum vel. vist din Spanciocani. Şi den piatra aciasta peste drumul, şi tot spre răsărit şi la dial pe unde au fost silişte Mileş¬tilor şi pin ponoară şi piste drumul ce merge pe muche dialului Spanciocanilor, şi la vale pin livezi şi pin rădiu, şi piste pârâul fundul Vârnovii şi pin silişte, şi la dial şi până la un stejar unde s'au găsit bour vechi într'insul de desparte bă¬trânul Pilat de gios din Mileşti de părţile din silişte Span¬ciocanilor a dum. vel vist. s'au aflat 635 stânjini. Şi de acolo nu s'au mai putut măsura, fiind pădure şi codru întreg şi ponoară, ci am mersu făr de măsură cum s-au putut pe podiş prin nişte mlaştini ci să număsc Rămniceli, şi tot pin codru Bâcului şi pin Dialul Zgurii, şi la vale pe Chiscul Zgurii tot spre răsărit până în margine codrului dispre Bâc, unde s-au făcut bour într'un stejar mare ce este în coastile unui iaz vechi ci să numeşte Iazul Braii, şi aice rămâne colţul moşiei bătrânului Pilat din gios şi despre răsărit. Şi din hotarul acesta iarăş am purces cu măsură în sus şi în curmeziş, ală¬ture cu codrul pi dispre apa Bacului până în gura Bodişoarii, unde s-au găsit piatră hotar vechi şi în marge pârâului din sus dispre apus, s'au aflat 227 stânjini, cu cari s'au cuprins amândoi bătrânii Pilat şi Carton den Mileşti, râmâind colţu moşiei dispre bătrânul Milic din Mileşti ci esti răzăşăsc. Şi de aice iarăş am purces făr de măsură margine bătrânului Carton din sus pe apa Budişoarei, şi alăture cu bătrânul Milic din Mileşti răzăşăsc în lungul moşiii spre apus şi pin codru pela mal şi pela izvorul ce este supt un fag, şi drept la dial, şi până la o poiană ci să numeşte Visoca, unde s'au pus piatră hotar, de disparte bătrânul Carton a dum vel vist. de bătrânul Milic răzăşăsc. Şi den piatra aciasta tot spre apus am purces cu măsura la vale pin nişte pomeţi şi pe câmpu până la un păr mare din costişă ce esti dela dial de satul Mileştii, s'au aflat 261 stânjini, şi s-au pus piatră hotar supt păr di la dial. Şi den părul şi hotarul acesta, tot la vale spre apus, şi din satul pi de napoia casii Benciului Sârbul şi până întru o piatră hotar vechi ce este în mijlocul satului Mileştii, din sus di bisărică, s'au aflat 219 stânjini. Și din piatra aciasta tot spre apus şi la vale şi pin sat şi pe den sus de livada şi casa lui Paladi Talpă, şi pe den gios de livadă şi casa lui Tănasă Guţul, şi tot alăture cu bătrânul Milic den Mileşti răzăşesc. Şi din piatra aceasta tot spre apus şi la vale şi piste Vale Vladnicului şi Ia dial şi până diasupra Dialului lui Milic s'au aflat 567 stânjini 4 palmi, şi s'au pus piatră hotar în muche dialului. Şi den piatra aciasta tot spre apus şi alăture cu bătrânul Milic din Mileşti ră¬zăşăsc, şi la vale pin ponoară şi pin hârtoapi până la celi 2 pietri hotară vechi din colţul Custurii din gios di unde am purces întâi cu măsură, s'au aflat 146 stânjini 2 palmi. Şi măsurându-să şi mijlocul in curmeziş a acestor doi bătrâni Pilat din gios şi Carton din sus, s'au aflat 784 stânjini. Şi cu aceşti măsuri şi sămni, precum să arată mai sus, s'au închiet deplin aceşti doi bătrâni den moşia Mileştii. Şi după alegire şi hotărâre ci s'au făcut, am făcut aciasta mărturie hotarnică la cinstită mâna dum. Matei vel vist. întru care am iscălit.
1786 iuni 30.
Costandin Perju vornic de poartă hotarnic, Ioniţă Cră¬ciun răzăş mazil, Costandin Buhăescu mazil, răzăş, Costandin Poe mazil răzăş, Simion lchim răzăş, Toadir Petică mazil răzăş, Lupul Tulbure răzăş, Tănasâ Cârlig răzăş, Iftimi Bâtcă, Hoitolomei Cârlig răzăş, Tănasă Cârlig mazil răzăş, Sava Vârlan răzăş.
Aciastă hotarnică am scris-o cu zisa şi priimire râzăşilor, fiind rânduit la hotărât şi am iscălit.
Vasili Codrianu diac ot divan
DB,
vol. II,
1938,
p.118-121
1792
Noiembrie
20 Documentul Nr. 79 din 1792 noiembrie 20, dat de Alexandru Constantin Moruzi voievod, domn al Ţării Moldovei, privind gramota de cumpărare a boierului Ioniţă Cerchez … câteva moşii întregi şi părţi de moşii piste Prut, la ţinutul Eşii, di la … Maftei Cantacuzino prin zapisul di cumpărătură … scris anul acesta avgust 24 … Pisti Prut, la ţânut Eşii, anume Boldureşti şi Dăncenii cu iaz şi cu moară … şi giumătăţi di sat di Grăduleţ şi părţile de moşie, ci sânt pinprejurul acestora, adică Horăştii şi Mocrenii, şi Răspopenii, şi părţile din moşia Mileşti şi Vârtopeni … şi părţile din Sponciocani …, şi Custurii …, o parte din Moşia Bălăneşti …
MEF
vol. XI,
2008,
p. 117-119

Secolul XIX (1801- 1900)

Anul Conţinutul documentului Note
1811 Apartenenţa administrativă a satului Mileştii (Mari) în a. 1811.
În anul 1811 satul Mileşti făcea parte din Ţinutul Ieşului.
DB,
vol. XX,
1938,
p. 275
1811
Martie 2 Scrisoare căpitan Enachi Mătasă către cuconul Manolachi Calmuţchi de pe data de 1811 martie 2. Cu plecată scrisoare me mă închin dumitale Manolachi. Înştiinţăz pe dumniata că înştiinţându-mă eu că unii din răzăşii viind ar fi vândut părţile lor de moşie Mileştii, Vârtopenii di la ţinutu Eşului dumitali fără de a mă înştiinţa pe mine şi eu după ce v-am înştiinţat i-am adus la cinstită sărdărie făcându-li-să întrebare ce părţi au vândut şi câţi stânjini, la care şi săneţuri din mâna lor am luat arătându-mi şi aciastă cum că dumniata ai fi scos şi publicaţie pentru acele cumpărături, şi eu ca unul ce mă aflu răzăş împreună cu dânşii nu pot a te îngădui pe dumniata dându-ţi de ştire dumitale ca să nu mai întri în alte cheltuieli fiindcă eu îţi sânt răspunzători la banii ce ai dat la acele cumpărături după cum şi opştescul hrisov reăspunde ca având cineva moşii di vândut întâi să-şi întrebe răzăşii săi şi neprimindu-să a o răscumpăra, apoi au partie cei străini. Şi pentru aciasta ca unul ce am fost depărtat n-am avut ştiinţă de aciasta. Acum înştiinţându-mă te înştiinţăz pe dumniata ca să nu mai cumperi nici să mai întăreşti acele cumpărături, că odihnit nu vei fi. Şi mă rog să mă înştiinţăzi câti bani au cuprins aceli cumpărături şi pe când şi cum să ni întâlnim ca să-ţi răspund pe bani. Şi sânt pe dumitali plecat. Enachi Mătasă căpitan. 1811 martie 2.
Ardesa: Cinstită mâna dumisali cuconului Manolachi Calmuţchi.
DB,
vol. II,
1928,
p. 275
1817 Date. Prin anul 1817 satului Mileşti i se mai spunea Mileştii de sub Dealul înalt. LRM,
vol. VIII,
p. 448
1817 Încercare nereuşită: În 1817 a avut loc încercarea Guvernatorului Basarabiei de ai sili pe băştinaşi să depună jurământ pe credinţă ţinutului rus la Mileştii de sub Dealul înalt a avut un eşec total, dar o parte din moşia satului a fost pierdută. Căci răzeşii rămaşi credincioşi Domniei de la Iaşi au evadat peste Prut, iar administraţia rusă le-a vândut moşiile veneticilor cu preţuri de nimic. Cine din boieri refuza să depună jurământul de credinţă orânduirii de ocupaţie, era trecut din rândurile nobilimii în păturile ţărănimii. Aşa s-a întâmplat că la Mileşti o parte din moşia răzăşească a devenit proprietate a boierilor M. Kalmuţchi, A Panaiti, D. Mavrodin, a văduvei lui A. Gamanov ş. a.
LRM,
vol. VIII,
p. 448.
1860 Moşia Mileştii era proprietatea boierului Petru Kazimir şi a răzăşilor (judeţul Chişinău). Egunov,
vol. I,
1864,
p. 245
1860 Date administrative: Împărţirea teritorială a oblastei (regiunii) Basarabia pe judeţe şi plase (voloste):
În judeţul Chişinău – voloste (plasă) de administrare generală: Boldureşti, Sireţi, Ialoveni, Lăpuşna ş. a.
În judeţul Orhei – voloste (plasă) de administrare generală:
În judeţul Iaşi – voloste (plasă) de administrare generală: Brânzeni, Făleşti ş. a.
Egunov,
vol. I,
1864,
p. 144
1862 Monumentul lui Potiomchin–Tavriceschii lângă satul Mileşti, la graniţa dintre judeţele Chişinău şi Iaşi, între satele Unţeşti şi Temeleuţi lângă Nileşti (Mileşti), aproape de vechiul şleau de poştă din Sculeni la Chişinău, pe un deal din înălţimea deluroasă Măgura, înrt-un loc pitoresc este plasat un obelisc din piatră brută, situat în acel loc unde a decedat cneazul Potiomchin–Tavriceschii, în calea sa din armata activă (or. Iaşi) spre oraşul Herson.
MGSR
Partea II,
1862,
p. 243

1862 Caracteristica râurilor din arealul investigaţiilor actuale (jud. Bălţi – Iaşi, Chişinău, Lăpuşna, Orhei) – afluenţii Nistrului: Ichel, Bâc, Botna.
Râul Ichel se naşte în judeţul Bălţi – Iaşi şi curge la vale printr-o vale adâncă, alcătuind graniţa dintre judeţul Chişinău şi Orhei. De la Logăneşti până la Paşcani cursul Ichelului are aspect de mlaştină, care în timpul de vară se usucă, ca şi la vărsarea râului în Nistru lângă satul Coşerniţa.
Râul Bâc de asemenea se naşte în judeţul Iaşi – Bălţi lângă dealurile Temeleuţilor, trecând printre înălţimi până la Chişinău. De la Chişinău la vale râul devine mlăşinos, prefăcându-se într-un lac mic lângă satul Bolboci şi vărsându-se în Nistru în apropierea satelor Gura-Galbenă şi Calfa.
Râul Işnovăţ – afluent al râului Bâc, care în lunile de vară în unile locuri se usucă.
Râul Botna se naşte în judeţul Chişinău, lângă satul Rezeni, format din câteva pârăiaşe, printre care cel mai însemnat râuleţ se numeşte Volcineţ. De la Rezeni Botna curge într-o vale cu înclinare mică, ajungând în jud. Bender, unde mai jos de Căuşenii-Noi se preface în mlaştină care se întinde până la vărsarea Botnei în Nistru, în apropiere de Chiţcani.
MGSR,
Partea II,
1862,
p. 59
1870 Mileşti: date statistice din anul 1870.
Mileşti, volostea Boldureşti, jud. Chişinău. Distanţa de la Chişinău – 80 vârste; gospodării 354. Locuitori: 1870, bărbaţi – 810, femei – 786.
Egunov – I,
1878 (79),
p. 38
1870 Date funciare. Proprietari de pământ: În a. 1870 în Mileşti erau câţiva boieri: Petru Cazimir (833 desetini de pământ), Gheorghe Bugaescu (221 des.), E. Tanasakiev (37 des.).

1873 Date administrative: În a. 1873 Basarabia a fost numită de
administraţia rusă Gubernia Basarabiei. IIR
2007
p. 579
1875 Mileşti: date statistice din anul 1875.
Mileşti, volostea Boldureşti, jud. Chişinău. Distanţa de la Chişinău – 80 vârste; gospodării 342. Locuitori: 1875, bărbaţi – 710, femei – 626.
Egunov – I,
1878 (79),
p. 38
1877,
Februarie,
19- 29

Satul Mileşti din judeţul Chişinău*

La 70 de verste depărtare de la oraşul gubernial Chişinău, în direcţia nord-vest, la poalele unei pante de deal, care se ridică în partea estică la o înălţime apreciabilă, supranumită de către localnici „Visoca”, se află satul Mileşti. Suprafaţa acestei aşezari rurale este predominant muntoasă, astfel că majoritatea sătenilor locuiesc pe panta acestui deal, săpată pe alocuri de râpi adânci provenite din cauza scurgerii apelor, pentru trecerea cărora sunt construite podeţe din lemn pe mai multe porţiuni de teren. Mileştenii posedă prioritatea că, în lipsa unui râu curgător în preajmă, aici nu se găsesc nici un fel de mlăştini sau alte locuri murdare care ar cauza vreo boală sau molime. Pe lângă asta, în Mileşti, cu teritoriul său cuprins de cea parte bogată în păduri a Basarabiei, din care motiv se şi supranumeşte „Mileşti la codru” (această denumire i s-a dat pentru a-l diferenţia de alt sat Mileşti care face parte din urbea Chişinăului: n.a.), nu există probleme cu lemnul de foc şi va trece mult timp până asemenea material se va epuiza de tot, deşi nici astăzi nu este un dar de sus. Locuri deosebite aflate în vecinătate sau careva date istorice rămase în memoria sătenilor – nu sunt cunoscute.
Localitatea Mileşti, aşa cum reiese din povestirile bătrânilor, a purtat această denumire încă de la înfiinţare şi a primit-o de la primii săi proprietari, unul dintre care avea familia „Milea” de unde provine şi denumirea „Milic”, dată părţii de pământ avută în posesie sa: anume pe acest teritoriu s-au aşezat cu traiul mai mulţi săteni, care l-au numit mai târziu „Mileşti”. La moment, două părţi din acest teritoriu aparţine răzeşilor–proprietari, iar o parte aparţinând moşierului, dvoreanului Petru Kazimir: această localitate în alte mâini nu a trecut.
Prima Biserică din Mileşti a fost construită din lemn şi purta numele Arhanghelilor Mihail şi Gavriil. În cartea bisericească datată cu anul 1830 scrie că biserica a fost construită în anul 1795 din donaţiile enoriaşilor, iar în anul 1827 i s-a făcut o reparaţie din donaţiile aceloraşi enoriaşi, lucru ce a constat în ridicarea unui zid de piatră până la nivelul geamurilor şi montarea unor piloni pentru susţinerea pereţilor de lemn ai bisericii. În anul 1864, de către boierul Petru Kazimir şi enoriaşii bisericii a fost construit un nou aşezământ religios, purtând numele sfântului mare mucenic Gheorghe şi având un singur prestol conform proiectului semnat de o comisie de construcţie. Fără îndoială că, datorită frumuseţii deosebite, această biserică se înscrie printre cele mai bune aşezământe religioase din Basarabia. Toată biserica este realizată din piatră, acoperită fiind cu şendrilă dată cu vopsea uleioasă de culoare verde şi având doua cupole, una dintre care serveşte drept clopotniţă şi face corp comun cu întregul complex al construcţiei. Biserica a fost construită la poalele dealului „Visoca”, din care cauză trebuie să urci 15 trepte pentru a intra pe uşile ei. Odată urcate toate treptele, direct de la intrare se deschide vizitatorului imaginea unui iconostas lucrat destul de bine. Iconostasul este lucrat în lemn, având în prim plan reliefate foarte reuşit chipurile sfinţilor prinse în rame aurite; în al doilea cat putem observa, în centru, imaginea Mântuitorului aflat împreună cu toţi apostolii „La cina cea de taină”. Pe iconostas stă o cruce aurită cu imaginea Mântuitorului crucificat pe ea, iar deasupra porţilor cereşti străluceşte o zare aurie, pe fondul căreia apare Duhul Sfânt în formă de hulub, redând în faţa aceloraşi porţi – pe icoane de mici dimensiuni – chipul Mântuitorului şi a Maicii Domnului luminate de raze argintii-aurii. Iconostasul în general trezeşte sentimente plăcute în inimile celor prezenţi. Trebuie să precizăm că biserica are în folosinţă destule obiecte specifice ei.
Iată câteva date din lista completă a cărţilor moldoveneşti de biserică, ce sunt datate cu anul ediţiei foarte vechi: Trioda de Post, tipărită de către Episcopia română în anul 1761; Evanghelia, tipărită de editura Mitropoliei Iaşi şi datată cu anul 7270 de la Facerea Lumii, adică anul 1762 de la naşterea lui Hristos; Penticostarionul sau Sfânta Triodă, editată de către Mitropolia bucureşteană în anul 7276 de la Facerea Lumii, adică anul 1768 de la Naşterea lui Hristos (...). Celelalte tipărituri existente ţin de anii de după 1812. Începând din anul 1864, datorită străduinţelor moşierului Constantin Kazimir şi a enoriaşilor au fost procurate cărţi dintre cele mai necesare, scrise în limba slavă şi dăruite bisericii din Mileşti: evanghelii, cărţi de rugăciuni, registre pentru panihide ş.a.
Slujbele de până la construirea noii biserici din Mileşti au fost făcute exclusiv în limba moldovenească (română: n.n.), ca fiind limbă maternă a enoriaşilor. Odată cu darea în exploatare a noii biserici şi trecerea la cărţile de slujbă bisericeşti slave, respectivele slujbe se fac şi în limba slavă bisericească (în rusă). La citirea şi interpretarea slujbelor se alătură cu plăcere şi enoriaşii, mai ales acei care pot citi şi cânta nu doar în limba moldovenească (română: n.n.), ci şi în rusă: iată de ce slujbele, în limba rusă sau moldovenească (română: n.n.), se petrec la un nivel destul de înalt (...).
Carţile de cheltuieli şi venituri ale bisericii din Mileşti sunt datate începând cu anul 1834, iată de ce aceste informaţii încep anume de la acel an: venituri – 156 de ruble şi 16 copeici, cheltuieli – 116 ruble şi 85 de copeici; au rămas 39 de ruble şi 31 de copeici (...): anul 1874; venit total 148 de ruble şi 22,5 copeici, cheltuieli 125 de ruble 3,5 copeici; au rămas 19 ruble şi 18,5 copeici. În felul acesta, veniturile bisericii din Mileşti rareori depăşesc cheltuielile necesare şi nu pot alcătui un capital de bază, sumă care ar putea fi depusă pe un cont la procente în băncile de stat. Sursele de venit le constituie banii câştigaţi în urma vinderii lumânărilor şi cei daţi de către enoriaşi. Cheltuielile se fac în general pe lucrările bisericeşti aflate în atenţia Sf. Sinod, Eparhiei autohtone şi a bisericii locale, iar uneori sunt ajutaţi cu bani şi enoriaşii.
Până în anul 1864, cimitirul din Mileşti s-a aflat în ograda bisericii, iar odată cu zidirea noii biserici acesta a rămas situat în direcţia sud-vest de la ea, la o distanţă de 200 de sajini de la gospodăriile particulare, o parte a sa fiind împrejmuită cu un gard ridicat din piatră refolosită din rămăşiţele vechii biserici, altă parte – construită din crenji de copac împletite, la hotarul de sud adâncindu-se o râpă mare din cauza apelor curgătoare.
În anul 1874, Gheorghe I. Mărcuţă (Dorobăţ), locuitor al satului Mileşti, a zidit o cadelniţă de 1,5 metri înălţime şi 1,5 metri lăţime pe locul unde stă prestolul vechii biserici, acoperind-o cu şindrilă şi montând deasupra o cruce de fier bătută cu tinichea vopsită în alb. În afară de grija purtată acestui prestol, care se află într-o stare bună şi pe care stă în permanenţă o cruce în poziţie verticală, cadelniţa mai serveşte drept loc pentru panihide pe timp urât. Mărcuţă- Dorobăţ a cheltuit peste 50 de ruble de argint pentru construcţia acestei cadelniţe. În afară de cadelniţă nu există aici şi alte obiecte de interes comun. Privitor la cimitir merită să menţionăm că la Mileşti, în anul 1872, a fost expediată o circulară a şefului regiunii şi, respectiv, o altă recomandare venită din partea „ispravnicului” judeţean Chişinău, atenţionată asupra extinderii epidemiei de tifos în regiune şi, aşa cum această boală depinde în mare parte de starea proastă a cimitirelor săteşti şi situarea lor în perimetrul locuit al localităţilor, s-a decis să nu se mai facă înmormântări pe acele locuri, ca să se dea sub folosinţă alt spaţiu pentru acest scopu şi ca noile cimitire să fie situate sub nivelul aşezărilor omeneşti; cimitirele vechi din interiorul satelor să fie împrejmuite cu un gard de către proprietarii pământului care l-au dat în folosinţă şi să nu fie ridicate aici nici un fel de construcţii, iar noile cimitire să fie trecute pe un teritoriu adiacent, aflat la o distanţă nu mai mică de jumătate de verstă gospodăriile oamenilor. Această decizie nu a fost respectată la Mileşti fiindcă, probabil, aşa cum scriem şi mai sus, cimitirul mileştean se afla la distanţa de circa o jumătate de verstă de la biserică şi, în plus, se situa în afara gospodăriilor particulare.
(...) Începând din anul 1820 şi până în anul curent, populaţia satului Mileşti a crescut în felul următor: în anul 1820 numărul total al locuitorilor era de 560; în anul 1830 – 669; în anul 1840 – 908; în anul 1850 – 1108; în anul 1860 – 1308; în anul 1870 – 1424; numărul de locuitori în anul de faţă a atins cifra de 1500. Toţi locuitorii din Mileşti sunt de origine moldoveni, în majoritate moşieri şi ţărani împroprietăriţi. Numărul total al populaţiei satului Mileşti cuprinde: 11 funcţionari, 11 militari în rezervă, 18 mic-burgezi şi 34 de ţigani.
Datele de mai jos cuprind referinţe exacte asupra numărului total de naşteri, căsătorii şi decesuri, informaţii din care se poate observa cum a crescut numărul populaţiei din Mileşti pe parcursul ultimilor 54 de ani.
În anul 1820 s-au născut 9 copii de sex masculini, 13 copii de sex femenin; au decedat 3 persoane de sex masculin şi 3 de sex femenin; au avut loc 3 căsătorii (...): în anul 1874 s-au născut 33 de copii de sex masculin, 56 de copii de sex femenin, au decedat 53 de bărbaţi şi 38 de femei, au avut loc 21 de căsătorii. În total pe parcursul anilor precedenţi: s-au născut 1371 de copii de sex masculin, 1325 – copii de sex femenin; au decedat 1097 persoane de sex masculin şi 968 de persoane de sex femenin, căsătorii – 646.
Mileştenii pot să se considere fericiţi prin faptul că satul lor nu a fost atins de epidemiile de holeră (1831) şi tif (1855): în anul 1872 au avut de suferit şi mileştenii din cauza unei boli, manifestată în special în rândul copiilor.
Preocupată în mod exclusiv cu agricultura, viticultura şi pomicultura, populaţia băştinaşă se arată a fi foarte harnică, datorită căreia sunt obţinute venituri materiale stabile. Însă din cauza recoltelor proaste din ultimii ani şi, din lipsă de furaje, a imposibilităţii de a întreţine numărul necesar de unităţi de tracţiune, sărăcia a ajuns şi la Mileşti, deşi mai există şi gospodari cu averi suficiente. Nutrim speranţa că, odată cu venirea anilor roditori, va creşte şi nivelul de viaţă al sătenilor dun Mileşti.
Religia ca învăţătură este destul de promovată printre mileşteni, iată de ce aflăm printre enoriaşi multe persoane care cunosc destul de bine citate din biblie, rugăciuni şi careva obiceie ce ţin de slujbele bisericeşti. Sunt printre enoriaşi persoane care pot înlocui în orice moment pe oricare dintre lucrătorii bisericii, fie că acesta este rus sau moldovean (...).
În ce priveşte tradiţiile şi obiceiele locale, vom aminti doar pe cele mai respectate de către enoriaşii din Mileşti. La naşterea unui copil, după citirea de către preot a rugăciunii de la naştere, se impune ca moaşa să cheme mai întâi vecinii la rodin, aleşi de însăşi femeia care a născut. Cei invitaţi însă nu vin cu mâna goală, ci neapărat cu un oarecare cadou pentru nou-născut, cum ar fi un păhăruţ de miere, o cană cu fasole sau altceva din produsele vegetale, prin acest gest dorindu-se toate bunătăţile pământeşti în viaţa noului-născut. Aşa cum se obişnuieşte printre mileşteni, martori la botezul copilului pot fi numiţi, în cazuri mai rare, doi bărbaţi şi o femeie, însă mai des se alege un bărbat drept martor când este botezat un copil de sex masculin, sau o femeie-martoră atunci când este botezat un copil de sex femenin, în alte cazuri aceştia se schimbă cu locurile dacă aceleaşi persoane au botezat şi alţi copii ai părinţilor respectivi. În cea de a opta zi de la naştere, preotul face slujba de sfinţire a apei în casa noului-născut şi, tot atunci, moaşa sfârşeşte îngrijirea lehuzei, iar la plecare, aşa cum dictează obiceiul şi rămâne de datoria celei care a născut, acesteia i se dă două arşine de pânză pentru mâinici de cămaşă. Nu suntem la curent cum se explică un astfel de obicei.
Decesul unui copil sau a unui om matur din Mileşti se anunţă cu sunete triste ale clopotului bisericii. În procesul funerar, grija principală a celor apropiaţi este pentru a-l boci cu voce tare pe decedat până la mormânt, redând în glas acea mângâiere sufletească pe care le-a adus-o în timpul vieţii, dacă cel decedat este un copil, sau, dacă acesta este un părinte al familiei, se exprimă meritele pe care le are faţă de familia sa. Înainte de a-l scoate pe cel decedat din casă, la intrare se aşterne un covoraş şi o pânză de trei arşini, la toate cele patru colţuri ale cărei se pune câte un colăcel şi o lumânare din ceară; în centru pânzii se aşează o farfurioară cu o părticică din mâncarea pregătită pentru masă, precum şi un pahar cu apă sau vin. În plus, aici se adaugă şi carne de berbec pentru sufletul celui decedat, iniţial acoperită cu apă, fapt care semnifică curăţirea de păcate. Toate lucrurile puse în pragul casei sunt mai apoi dăruite celor săraci. În drum spre biserică, rudele decedatului sunt obligate ca cel puţin de 12 ori să oprească şi să aşterne pe pământ un petec de pânză cu un colac pus deasupra, pe care se aprinde o lumînare şi se lasă câţiva bănuţi, preotul urmând să citească evanghelia sau ectenia pentru înmormântare. De asemenea, rudele şi doritorii aruncă bănuţi în mormânt. După înmormântare, pentru izbăvirea de păcate a sufletului celui decedat, se fac „ridicări” în zilele a treia, a noua şi a patruzecea, ce presupun în general ridicarea „şiurei”. Şiura înseamnă un lanţ de nouă colaci şi trei lumânări aprinse: atunci când se cântă „veşnica pomenire”, „şiura” este ridicată de către rude în sus. Pentru sfinţirea mesei se face „apaus”, adică toţi cei prezenţi beau câte puţin dintr-un pahar cu vin, iar apoi îl transmit gazdelor casei. Ridicarea şiurei semnifică înălţarea la cer a sufletului celui decedat; apausul – cunoaşterea a bunurilor veşnice. După trecerea celor 40 de zile, părinţii şi rudele celui decedat dăruiesc un „ podeţ” pentru sufletul lui, procesiune care are loc în preajma unei râpi sau altei văgăuni. Mileştenii respectă aceste obiceie în speranţa eliberării sufletului celui decedat de la viaţa pământească plină de păcate pentru a-l ajuta să treacă în cealaltă lume, considerând că astfel au procedat părinţii şi bunicii lor şi aşa trebuie să procedeze şi ei.
(...) Bucură starea morală a mileştenilor. Caracterul le este deschis, străin la careva viclenii şi minciuni, iată de ce sunt puternici şi uniţi sufleteşte. În relaţia cu biserica – mileştenii se arată a fi destul de activi, atenţi la rugăciunile şi activităţile preotului făcute în timpul slujbelor. Respectul faţă de preot se manifestă în mod special, deşi, în relaţiile particulare, unele persoane de rând şi cu mai puţină carte au prejudecăţi. Spre exemplu, dacă preotul îţi va trece drumul înseamnă că neapărat te va ocoli norocul; sau dacă preotul nu va rămâne cât mai mult posibil de ziua naşterii Domnului în casa unui enoriaş, gospodinei respective nu-i va cădea cloşcă nici o găină. Relaţiile între oamenii de diferite vârste sunt corecte şi în general acceptabile. Spre onoarea mileştenilor, în rândurile lor nu sunt depistate boli transmisibile, nu au loc mari fărădelegi şi chiar nu există beţivi; şi dacă sunt persoane care, în timpul liber, au plăcerea să stea la un pahar de vin, odată cu venirea unei noi zile de muncă lasă totul şi se apucă de treabă; asemenea iubitori de pahar, dacă-i raportăm la numărul total al sătenilor, nu sunt atât de mulţi. Atitudinea faţă de familie este foarte serioasă la Mileşti, de aici şi existenţa puţinelor cazuri de naşteri în afara căsătoriei.
Consiliul bisericesc din Mileşti, începând cu anul 1913, presupunea prezenţa a 6 persoane; statutul actual însă include un preot şi un interpret de psalmuri, iar restul consiliului rămâne alcătuit din 4 persoane: un preot, un diacon-psalmist, un diacon aflat în afară de state şi un consilier. Drept susţinere financiară a membrilor consiliului servesc mai cu seamă veniturile câştigate de pe urma activităţilor bisericeşti şi a exploatării pământurilor ce aparţin bisericii (43 de desetine), la care există un plan cadastral desfăşurat şi înregistrările respective în cartea bisericii. Plata pentru activităţile bisericeşti depind în cele mai dese cazuri de posibilităţile financiare ale enoriaşilor; donaţiile cuprind următoarele sume de bani: botezul – 30 de copeici; căsătoria – de la 3 până la 5 ruble, împărtaşania – de la o rublă până la 3 ruble, înmormântarea – de la 2,5 ruble până la 5 ruble, rugăciunea – de la 10 copeici până la 25 de copeici, sfinţirea cu apă – de la 25 până la 50 de copeici şi rugăciunea femeii care a născut – 15 copeici. Din cauza aridităţii, pământul bisericii din Mileşti a dat puţină roadă în ultimii ani. Veniturile de pe urma exploatării pământului şi cu cele obţinute din activităţile bisericeşti alcătuiesc o sumă anuală de întreţinere a preotului din Mileşti în sumă de 250 de ruble şi rareori atinge cifra de 300 de ruble.
Începând cu anul 1802, s-au aflat în funcţie doi preoţi la biserica din Mileşti. Preotul Chirică Călugăreanu, provenit din ţărani şi fără de studii, a fost numit în funcţia de preot la biserica din Mileşti de către prealuminăţia sa vlădica Dorofei pe data de 10 martie 1802, primind binecuvântarea Mitropolitului Iacob de Iaşi. Preotul Constantin Macarescu, provenit din neamuri de preoţi, fără studii speciale, pe data de 5 iulie 1820, a fost binecuvântat de către înalta luminăţia sa Mitropolitul şi Exarhul Gavriil şi numit în funcţia de preot al bisericii din Mileşti de către luminătatea sa Dimitrie. Pe vremea acestor preoţi, în anul 1827, s-a făcut reparaţia bisericii vechi din Mileşti.
La Mileşti slujeşte în prezent preotul Ierimia Mihailov, fiu de preot, absolvent al Seminarului duhovnicesc din Chişinău şi, după terminarea ultimului curs, în anul 1845, numit preot la biserica respectivă de către înalta luminăţie a sa arhiepiscopul Irinarh. Din anul 1846 îşi face serviciul în corespundere cu indicaţiile conducerii eparhiale, fiind pe rând deputat de sector, responsabil pe chestiuni de urmărire penală, colaborator în chestiuni de tutorie a celor rămaşi înapoiaţi din punct de vedere duhovnicesc. Timp de opt an a ocupat funcţia de blagocin în sectorul patru judeţean Chişinău, iar datorită numărului dublu de lumânări vândute enoriaşilor i s-a înmânat o menţiune din partea conducerii eparhiale. Pe data de 11 august 1868, pentru activitate în propogarea învăţăturii biblice i s-au adus mulţumiri arhierice şi binecuvântare. (...) Între 22 decembrie 1871 şi 20 februarie 1875 a exersat funcţia de deputat şi agent de instrucţie pe sectorul patru al judeţului Chişinău, pe care sector a ocupat şi postul de cenzor de predici. În anii preoţiei sale a fost construită noua biserică de piatră din Mileşti (1864), lucru la care a contribuit personal. Şcoala populară din Mileşti a fost înfiinţată şi deschisă pe 16 decembrie 1874 şi e susţinută financiar de centru regional. Aici studiază actualmente 86 de băieţi şi 6 fetiţe.
(...) Bucură faptul că mileştenii nu se eschivează de la învăţătură, ba din contra se încurajează reciproc în ce priveşte prezentarea copiilor la lecţiile care se petrec în şcoală, astfel că într-o perioadă relativ scurtă de timp, doar în câteva luni de la înfiinţarea şcolii, s-au adunat 98 de elevi de ambele sexe. Deseori se întâmplă că însăşi mamele îşi aduc copii la şcoală, având rugămintea sinceră adresată către profesori ca să-i înveţe cum să citească şi să scrie, în special cum să se roage lui Dumnezeu conform textului din carte.

Preot Ieremia Mihalov
(Articol tradus fragmentar. *Atragem atenţia eventualilor lectori că articolul de faţă conţine varii accente propagandistice, ce pornesc de la ideea de deznaţionalizare a Basarabiei prin intermediul bisericii, promovată cu osârdie de guvernul ţarist prin intermediul reprezentanţilor bisericii ortodoxe ruse de la acea vreme, fapt care ne-a obligat să facem abstracţie de unele aliniate cu conţinut vădit filorus (A.L.: nota traducătorului).
KEV,
Nr. 4,
Februarie
19 – 29,
1877,
p. 144-161
1878 Încă o sursă despre monumentul lui Potiomchin–Tavriceschii lângă s. Mileşti (Nileşti). Monumentul este plasat la 60 verste Nord-Vest de oraşul Chişinău, la graniţa dintre judeţele Chişinău şi Iaşi, aproape de Mileşti, pe înălţimile Măgurii. Obeliscul a fost ridicat din piatră brută şi plasat în locul, unde a decedat cneazul Potiomchin–Tavriceschii în drum de la Iaşi spre Herson.
GBG
1878,
p. 34, 170
1882 Boierii moşiilor din Mileşti. Costache Kasimir… la luarea Basarabiei de către ruşi a rămas acolo, locuind la moşia sa la Mileşti nu departe de Sculeni.
Alt descendent al Kazimirilor – căminarul Costache sau Constantin Petrovici Kazimir s-a născut în 1801. Aşezându-se în Basarabia şi-a pus în aplicare vasta cultură agricolă pe moşia Mileştii Mari din jud. Chişinău… A murit Costache Kazimir în 1882, fiind înmormântat în biserica zidită de el, în 1864, la Mileşti.
DTN
1935,
p. 31-33
1882 Date. În 1882 a decedat moşierul Costache Kazimir, care a fost înmormântat în curtea bisericii construită de el (biserica de piatră, (1864)).
Referinţe în timp:
- Polonez de origine, însă având totodată rădăcini adânc înfipte în solul bogat al regiunii basarabene, boierul Constantin Kazimir a rămas în istorie nu doar ca un latifundiar local cu gusturi europeniste vădite, ci şi ca o figură politică distinctă, cunoscut drept susţinător al ideii naţionale şi propovăduitor a unui model de viaţă progresist. Aşa a vrut soarta ca acest personaj inedit al sec. XIX să poposească în Mileştii basarabeni şi să devină unul dintre cei mai mare proprietar de pământ din împrejurimi. Revista Istorica "Din trecutul nostru. Contributii la istoria boierimii basarabene" de G. Bezviconi, Anul III, No.17-20, 1935. La pag.33-34 citez: „Căminarul Costache sau Constantin Petrovici Kazimir s-a născut în 1801. Aşezându-se în Basarabia, şi-a pus în aplicare vasta cultură agricolă pe moşia sa Mileştii Mari din jud. Chişinău şi celelalte proprietăţi ale sale: Vadul-lui-Vodă, Gorodişcea, etc. Căminarul a fost însurat cu Profira Kalmuţki, care, suferind de o boală mintală, a făcut ca bătrânul Kazimir să se apropie de Zamfira Egorovna Kesco, purtând această vajnică cucoană grija întregii sale familii. A murit Costache Kazimir în 1882, fiind înmormântat în biserica zidită de el, în 1864, la Mileşti. Până la ultima lui suflare a rămas un filo-roman înfocat, cu o minte fină şi cultură apuseană";
„Deşi s-a născut în Rusia şi a locuit un timp acolo, nu este exclus, credem noi, că ataşamentul faţă de neamul din care îşi trăgea obârşia pe linie paternă i-a fost altoit de bunicul său, Ioan Cristi, cel care, la începutul anilor '60, în legătură cu evenimentele revoluţionare din Polonia, a făcut parte din opoziţia naţionalistă a boierilor basarabeni, alături de fratele său Constantin (căruia, în 1862, autorităţile ţariste i-au refuzat să deschidă la Chişinău o tipografie românească), fraţii Alexandru şi Scarlat Cotruţă, fraţii Constantin şi Nicolae Casso, Constantin Cazimir şi fiul său, Petrache Cazimir, care a luat o atitudine negativă vizavi de acţiunile represive ale guvernului rus în Polonia şi a pledat pentru reunirea Basarabiei cu Principatul Moldovei” (vezi Leon Boga, Lupta pentru limba română şi ideea unirii la românii din Basarabia după 1812, Chişinău, 1932; Şt. Ciobanu, La Bessarabie. Sa population – son passė sa culture, Bucarest, 1941, planşa III (actul original prezentat în formulă de facsimil).
5. II.1941;
- „Scumpissime Cc.Toto, Adunarea S.S.R.a hotărât, ca membrii noi să fie primiţi într-o adunare specială, după ce toţi vor dovedi naţionalitatea rom. (am depus o copie a actului). Radio a cerut urgenta trimitere [a] carnetelor scriitorilor, anulate. Katacazi a fost Anton. Vedeţi şi Convorbiri literare pe iunie 1940. Despre Apostol Milescu vedeţi nota 3, p.153, Din trecutul nostru, nr.31-34, 1936. Satul Mileştii Mari din jud.Lăpuşna aparţinea în sec.XIX familiei Kazimir (Din tr.n., nr.17-20, 1935, p.35 etc). Nr. Vieţii Bas. pe ianuarie va fi trimis zilele acestea abonaţilor; a apărut despre Dvs., scrie Stino. Deci acel pe februarie e în formare. De întârziaţi cu studiul Dvs., va apare în martie – Radio anunţă chiar acuma: carnetele să fie trimise Direcţiei de Presă, Min. de Propagandă, str.Filipescu, recomandat. Aş ţine mult, când veniţi şi în general, să pregătiţi terenul. Cred că D.Iov contra n-are să fie (?). El e în noul Comitet, care va pune pe listă. Iar la adunarea g-lă extraordinară, sper că veţi veni si Dvs. Necăjit, în frig, înfometat, cu nervi zdrobiţi, trist, caut să scriu volum. II. O tempo-ra! La înmormântare să nu se ţie discursuri”. (Cu drag, G.Bezviconi 12.XII.1941);
- „Iubite Dle R(âşcanu), primit articolul Dvs, f. interesant, dar care dovedeşte că trebuie neapărat să scrieţi cât de urgent romanul etc. şi să-mi daţi să-1 citesc. Toate chestiile cu mormintele au fost rezolvate de mine. Iordache R(âşcanu) s-a născut pe la 1804 (vedeţi volum. I), celălalt e al Casandrei Iordache (Egorovna) Sturdza, mama lui lordache; ea a trăit între 1784-1827. Mormân¬tul fiind cu totul spart, 1-ara descifrat greşit pe vremuri. Este aici la Iaşi un profesor Bedreag (văr al meu al 6-lea, prin alianţă, ridicând la 1711, eic.). – rudă! – care a publicai 2 broşuri (una in rev. ştiinţifica A.Adamaki) despre Ilie Mecinikov-Milescu. Acolo, el descurcă toată chestia Mileştilor caie n-au nimic comun cu Miclescu. Rugaţi-vă lui D-zeu ca Giurescu (zice ca dă, poate a şi dat la tipar) să publice volumul II si veţi găsi acolo totul precizat şi pus la punct, incât veţi putea lucra şi cu Din trecutul nostru. Vorbiţi ceva de lucrările mele, în foiletoane”. (Felicitări de Crăciun şi An Nou, G.Bezviconi);
- Mişcarea naţională în Basarabia la sf. sec. al XIX-lea- înc sec. al XX-lea. Basarabia, ca şi alte gubernii din imperiu, cu populaţie alogenă, aspira spre satisfacerea necesităţilor şi intereselor social-politice şi naţionale. Lipsa unor centre universitare, a instituţiilor de cultură, a unui mediu socio-cultural, a unei clase politice mature, capabile să genereze şi să realizeze idei social-politice, naţionale, şi prezenţa unui puternic aparat poliţienesc de supraveghere, cu o amplă reţea de agenţi, făceau ca starea generală să fie calificată ca una de hibernare politică... Starea de linişte care domnea în Basarabia era, totuşi, una aparentă. Afirmaţiile precum că populaţia era preocupată doar de grijile pământului, că era loială faţă de putere şi că se afla departe de „furtunile” revoluţionare, care bântuiau în marile centre universitare nu sunt întru totul obiective şi nu se bazează pe un studiu profund al stării de lucruri în ţinut. Până la schimbările serioase ce au avut loc în imperiu, Basarabia a cunoscut rezistenţa naţională a nobilimii. Între anii 1862-1863 a existat gruparea boierească, care, în contextul răscoalei antiruse din Polonia, „visa să restabilească naţia moldovenească în Basarabia şi care ar da naţiei dreptul să se unească cu Moldova.” Din ea făceau parte: fraţii Cotruţă – Alexandru şi Carol, fraţii Casso, fraţii Cristi, Constantin Cazimir şi fiul său. Deşi avea un caracter cultural, această grupare a contribuit la revigorarea mişcării naţionale din Basarabia. Evoluţiile procesului de cristalizare a spiritului naţional au avut parte şi de o susţinere moral-psihologică oferită de exemplul unirii principatelor şi de constituire a statului român. Sprijinul oferit de cercurile progresiste din România a făcut posibilă difuzarea valorilor spirituale naţionale şi în partea stângă a Prutului. Astfel, în anul 1879, la Iaşi îşi face apariţia o publicaţie cu o titulatură sugestivă – „Basarabia”. Cu paşi mici şi lenţi, înfruntând obstacolele create de autorităţile ţariste, mişcarea naţională îşi făcea drum spre un obiectiv, pe care nici cei mai optimişti fruntaşi nu şi-l puteau imagina. În 1887 un grup de tineri în frunte cu C. Cazimir, Bogdan, P. Dicescu au constituit partidul „Basarabia tânără”, iar la începutul anilor 90 ai sec. al XIX-lea a fost înfiinţată Societatea Milcov a românilor basarabeni, avându-l preşedinte pe B. P. Hasdeu, iar în calitate de secretar, pe Zamfir Arbore...;
LRM.
vol. VIII,
2008,
p. 449


Secolul XX (1901-2000)

Anul Conţinutul documentului Note
1904 Date statistice despre satul Mileşti.
Mileşti, ruşii îi spun Mileştâ, sat în jud. Chişinău, volostea Boldureşti, aşezat pe capul văii Boldureşti. Poziţia geografică: 47°13 latitudine; 25°43 longitudine după m. din Paris. Piscul de la vest de sat, care se află între lăcuşorul Custura şi valea Vladnicului, are o înălţime de 227,7 stânjeni de la n. m.
Are 327 case cu o populaţie de 2122 suflete de locuitori; majoritate sunt răzeşi şi posedă 675 deseatini de pământ, boier moldovan Cazimir (fiul lui Petru Cazimir) are 833 deseatini; ţăranii români au pământ de înproprietărire 64 deseatini; târgoveţii An. Halupa – 21 deseatini şi D. Vidraşcu – 18 deseatini; Eliza Buhaevski – 185,5 deseatini; G. Talpă, G. Damira, D. Minciună şi Sofia Buhaescu – 111 deseatini; C. Vidraşcu – 30 deseatini.
Împrejurul satului sunt vii şi livezi.
DGB
1904,
p. 151

1905 Războiul ruso-japonez: La războiul ruso-japonez în a.a. 1903-1905 Administraţia imperială rusă a mobilizat pe cei mai chipeşi feciori ai poporului nostru. Din Mileşti au fost duşi circa 25 tineri: Marcuţa, Ţugulea, Bejan, Vidraşcu, Dobânda, Ianachi, Bobeico, Baltaga, Angheluţa, Curmei, Dimitriu, Precup, Lazari, Basoc, Dombrovschi, Zaharean, Ceban, Gurari, Brinovan, Bondarenco, Cernicenco ş. a. Puţini s-au întors. În curtea bisericii bisericii a fost ridicată o cruce de pomenire cu inscripţia celor căzuţi în război.
DSB
1923,
p. 178
1907 Satul Mileşti: date statistice din a. 1907. Locuitori: 23 mazâli, 5 ruptaşi, 90 gospodării, 127 bărbaţi. Moşie răzăşească: pământ arabil, de fânaj şi păşune este insuficient, datorită faptului că o parte a acestei moşii este proprietatea boierului Alexandru Panaiti, iar alta a lui Manolachi Kalmuţchi, şi aceste părţi sânt astfel situate, încât numai seliştea satului rămâne răzăşească, iar locuitorii ei pot să se hrănească numai lucrând alte părţi cu înţelegeri deosebite. În schimb, pădure (codru) partea răzăşească posedă suficient, au 20 loturi de viţă-de-vie şi 50 de loturi fructifiere.
Distanţa de la Bălăneşti – 2 vârste.
TBGUAC
1907,

1907 Satul Obreja: date statistice din a. 1907. Gospodării: 127, locuitori 149, bărbaţi 146, femei ? Proprietar Alexandru Ghica. Pământ arabil, fânos şi păşune este suficient, au 3 iazuri de pescuit. Distanţa până la Pârliţa 3 ore.
TBGUAC
vol. III,
1907

1909 Documentele indică – în anul 1909 a fost ruinată moara de vânt a lui Mărcuţă din Mileşti. DGB

1911 Notă: În a. 1911 boierul M. Calmuţchi era proprietar în moşiile Mileşti şi Vârtopeni. DGB
1912, p. 44
1912 Notă statistică: În anul 1912 satul Mileşti din volostea Boldureşti număra 540 de curţi şi avea 2517 locuitori. În acel an fraţii Victor, Feodor şi Eugen Bugăescu, tustrei nobili, posedau la Mileşti câte 76 deseatini de pământ fiecare.
LRM
vol. VIII,
p. 449
1913 Cultura viţei de vie: Codrenii din Mileşti în a. 1913 au început să aplice pe larg altoiul viţei de vie pe portaltoi american. LRM
vol. VIII,
p. 449
1915 Date din 1915. Într-un şir de documente ale timpului sunt menţionaţi ţăranii din Mileşti: Beciu, Căldare, Dohotari, Jitari, Lesnic, Bogaescu, Muntean, Baboi, Bocan, Pavel ş. a.
OCUZU
1916,
p. 41
1922 Notă statistică: În septembrie 1922 ţăranii nevoiaşi din Mileşti, 457 la număr, au fost împroprietăriţi de Instituţia română „Casa noastră” cu 1.447 ha. de pământ.
LRM
vol. VIII,
p. 450
1923 Notă statistică: În 1923 statistica oficială a consemnat la Mileşti o gospodărie boierească, două mori cu aburi şi şapte mori de vânt, o şcoală primară, două biserici – una de lemn din 1742, alta de piatră construită în 1862 de către boierul Costache Cazimir.
LRM
vol. VIII,
p. 450
1923 Date statistice despre satul Mileşti sau Nileşti.
Documente vechi arată, că satul exista în 1742, când s-a ridicat în lemn de către răzeşi prima biserică a satului „Sf. Nicolae”. În 1862 s-a ridicat în piatră noua biserică „Sf. Gheorghe” cu cheltuiala proprietarului Costachi Cazimir. Este un sat format din locuitori derivaţi din vechii răzeşi moldoveni. Distanţa de la Chişinău – 80 km. Primii proprietari ai satului au fost
moldovenii Năstase Păun, Şapte Sate şi Ion Matasachi.
Regiune de coline şi şes. Dealuri: Visoca, Vladnic, Rediu.
Iazuri – Custura . Înălţimea dealului deasupra Mării Negre 228 m.
Latitudine: 46°54, Longitudine: 26°28.
Există o gospodărie boierească, 2 mori cu aburi şi una cu benzină.
Şapte mori de vânt. Şcoală primară de băieţi. Biserică ortodoxă.
DSB
1923,
p. 266
1933 Notă statistică: În 1933 Mileştii însumau 2618 suflete umane. Elena şi Mihail Mâtcu aveau 10 ha de vie, Victor Bugaescu – 60 ha de pământ arabil, Toader Talpă – 2 ha de vie. Activa şcoala primară, 130 elevi, 4 învăţători.
LRM
vol. VIII,
p. 450
1938 Documentele de la începutul secolului al XX-lea înregistrează multe nume ale băştinaşilor satului Mileşti: Secrieru, Andreico, Vichil, Potlog, Talpă, Bobeico, Doroftei, Cosa, Gavrilan, Popov, Vidraşcu, Angheluţă, Roşca, Mocrinschii, Rotari, Trofimov, Moşcov, Buliga etc.
AB
Nr. 1-4,
1938,
p. 22, 115
1940 Notă statistică: În 1940 în Mileşti se stabileşte administraţia sovietică. Satul avea 726 gospodării şi 2889 de locuitori, în marea majoritate români-moldoveni.
LRM
vol. VIII,
p. 450
1941 Notă statistică: În 1941 din Mileşti puterea sovetică a deportat cu sentinţa „trădare de patrie” peste 25 de suflete nevinovate, dintre care puţine s-au întors la baştină.
LRM
vol. VIII,
p. 452
1945 Notă statistică: În al Doilea Război Mondial au fost abuziv înrolaţi sute de tineri din satul Mileşti, dintre care 90 nu s-au întors la baştină. LRM
vol. VIII,
p. 450
1945 Notă statistică: În 1945 puterea sovetică a condamnat la ani grei de puşcărie pe Gheorghe Basoc, Nicolae Grib şi Marcu Vidraşcu. LRM
vol. VIII,
p. 452
1946 – 1947 Notă statistică: În Mileşti, în urma foametei organizate de puterea sovetică, au decedat câteva zeci de locuitori. LRM
vol. VIII,
p. 452
1949 Notă statistică: În 1949 asupra Mileştiului s-a abătut încă o nelegiuire a puterii sovetice: au fost deportate în Siberia în aşa numită campanie de „lichdare a chiaburilor” 22 suflete nevinovate, din care puţine s-au întors înapoi.
LRM
vol. VIII,
p. 453
1949 Notă statistică: Recensământul din 1 august 1949 a înregistrat în Mileşti 2670 de locuitori, dintre care 2646 moldoveni, 12 ruşi, 8 ucraineni, 4 evrei.
LRM
vol. VIII,

1949 Colectivizarea: În anul 1949 pe baza moşiei şi conacului boieresc a fost organizată gospodăria viticolă de stat „Lenin”, transformată apoi în sovhozul-fabrică „Mileşti”, specializat în viticultură.
LRM
vol. VIII,
p. 453
1954 Moşia Mileştilor. În a. 1954 a fost găsită o comoară de monede de aur şi argint din a.a. 1531-1632, provenite din Polonia, Olanda, Germania, Austria ş. a.
HAM,
1976,
p. 123
1963 Moşia Mileştilor. În a. 1963 la 5 km distanţă de satul Mileşti – Nisporeni au fost găsite rămăşiţile unei selişti vechi şi a unui mormânt funerar. Descoperirea dovedeşte că pe aceste locuri locuiau strămoşii noştri încă din vremuri străvechi.
HAM
1975,
p. 81
1965 Date: În 1965 a fost construită clădirea actualului liceu teoretic. Liceul include 20 săli de clasă, în care actualmente îşi fac studiile circa 480 de elevi, fiind instruiţi de 28 profesori.
LRM
vol. VIII,
p. 457
1974 Date succinte despre satul Mileştii-Mari, raionul Nisporeni, RSSM. Situat la nord-vestul raionului, la 25 km. de centrul raional şi la 14 km. de calea ferată Pârliţa. 3965 locuitori (1973). Monument al eroilor căzuţi în Marele război pentru apărarea Patriei.La marginea satului se află parcul din Mileşti, plantat în a doua jumătate a sec. XIX. Specii unicale pentru Moldova: sorbul-latifoliu-roditor, gutuiul-japonez, două exemplare de gincgo, tisa, molidul-alb, molidul Engheman cu o înălţime de 14 m., prunul Pisard etc.
ESM
vol. IV,
1974,
p. 351
1979 Nota statistică: În 1979 satul Mileşti număra 3515 locuitori. LRM
vol. VIII,
p. 453
1989 Nota statistică: În 1989 satul Mileşti număra 3113 locuitori. LRM
vol. VIII,
p. 453
1992 Războiul de la Nistru: În a. 1992 mileşteanul Ion Popa a căzut răpus de gloanţe în luptele de la Nistru cu mercenarii ruşi. LRM
vol. VIII,
p. 452
1998 Harta economică a Republicii Moldova.
Satele învecinate a satului Mileşti: Rădenii-Vechi, Sipoteni, Vălcineţi, Bălăneşti, Selişte, Boldureşti.
HERM
1998


Note:
Secolul XV (1401-1500)

1. Documentul Nr. 4 din 1437 (6745) octombrie 5, Vaslui. MEF, 1961, vol. I, p. 8
2. Documentul Nr. 166 decembrie 20, DMŞM, vol. I, 1931, p. 540-557.
3. Documentul Nr. 195 de la 1439 (6947) mai 10, Vaslui. DRHA, vol. I, p. 275.
4. Documentul Nr. 196 de la 1439 (6947) iulie 2, Suceava. DRHA, vol. I, p. 276.
5. Într-un document datat cu a. 1439 se vorbeşte despre prisaca de pe Botna, lângă Rădenii Vechi. P.S. vol. I, 1975, p. 3.
6. Documentul datat cu anul 1442 LMDCV, vol. II, p. 41.
7. Documentul Nr. 243 de la 1443 (6951) noiembrie 29, Suceava. DRHA, vol. I, p. 345-347.
8. Documentul Nr. 5 din 1443 (6951) noiembrie 29, Suceava.MEF, vol. I, 1961 p. 10-12.
9. Într-un document datat cu anul 1446 Ştefan al doilea întăreşte prisaca Visoca de pe Botna, pe Dealul Înalt … DMŞM, vol. I, p. 372.
10. Documentul Nr. 264 de la 1446 (6954) februarie 22, Suceava. DRHA, vol. I, p. 372
11. Documentul Nr. 6 din 1446 (6954) februarie 22, Suceava. MEF, vol. I, 1961, p. 13-16.
12. Document plasat pe planşa VIII din a. 1446 (6954) februarie 22. ADM, veac XV, 1937, p.VIII.
13. Într-un şir de documente este menţionat Milea Uliu … DIRA. 1995, p. 465.
14. Într-un document de epocă se precizează: Visoca, prisacă de la Botne < pe Dealul Înalt; azi RSSM, lângă Rădenii Vechi, r. Ungheni.
15. Documentul Nr. 277 de la 1448 (6956) aprilie 5, DRHA, vol. I, 1975, p. 393.
16. Documentul Nr. 278 de la 1448 (6956) aprilie 5, DRHA, vol. I, 1975, p. 394.
17. Documentul Nr. 6 din 1448 (6956) aprilie 5, MEF, vol. I, 1961, p. 17-18.
18. Hartă: Ţara Moldovei în timpul domniei lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Ţinuturi … (1457-1505). Unde a fost Milea Uliu… ŢMŞMS, 2007, H-13.
19. Hartă: Ţara Moldovei în timpul domniei lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Ţinuturi …(1457-1505). Bălăneşti … ŢMŞMS, 2007, Nr. 110

Secolul XVI (1501-1600)

1. Documentul Nr. 20 din 1502 (7010) martie 14, Vaslui, dat de Ştefan al II-lea privind gramota de vânzare … a patra parte din satul pe Soholui, anume Mileşti, unde a fost Milea Uluil.
DIR, vol.I, 1953, p. 20-21.
2. Documentul Nr. 15 de pe data de 1528 (7036) martie 30, Iaşi, dat de Petru Rareş uric de întăritură urmaşilor lui Laşcu din Işnovăţ. MEF, vol. I, 1961, p. 37-39.
3. Documentul Nr. 25 din 1553/1554 (7062) dat de Alexandru Lăpuşneanu privind gramota de întărire a împărţirii satelor Mileşti şi Vârtopeni între urmaşii lui Mili. MEF, vol. I, 1961, p.66-70.

Secolul XVII (1601-1700)

1. Documentul Nr. 93 din a. 1606 (7114) august 25, Iaşi, semnat de Simion Movilă voievod referitor la gramota de imunitate asupra satelor mănăstirii Pobrata …
MEF, vol. I, 1961, p. 216-217.
2. Într-un document din a. 1671 satului Moleşti i se spunea Mileşti aproape de Săbieni.
LRM, vol. VIII, p. 448.
3. Documentul Nr. 103 din a. 1675, mai 3, referitor la vânzarea unei părţi de moşie din satul Rădeni de pe Ichel, ţinutul Orheiului…DPTŢL, 1937, p. 129.
4. Documente selectate de Toma Gh. Bulat. RAB, 2006, p. 111.

Secolul XVIII (1701-1800)

1. Într-un document se specifică – pe la anii 1705 satului Mileşti i se spunea Mileşti sub Codru. LRM, vol. VIII, p. 448.
2. Documentul Nr. 122, prin care Ioan Dudei, Luchian sin Vâscan şi Andronache sin Vâscan confirmă zapisul prin care nişte rude ale lor vânduseră clucerului Darie Donici şi părţile lor din moşia Rădeni. DPTŢL, 1937, p. 147.
3. Documentul Nr. 123 de la 1705 ianuarie 20, privitor la vânzarea lui Darie Donici a moşiei din Rădeni… DPTŢL, 1937, p. 148.
4. Documentul Nr. 63 din anul 1727 (7335) martie 2, dat de Grigore Ghică voievod, domnul
Moldovei, în care porunceşte sărdariului Manolache să se cerceteze pricina dintre
egumenul Teofan de la mănăstirea Pobrata şi nişte tătari, care nu plăteau dijma mănăstirii de pe moşia Bălăneşti, de sub codrii Bâcului. MEF, vol VIII, 1998, p. 93-94.
5. Documentul Nr. 65, de la 1727 (7235) mai 4, Iaşi, poruncit de Grigore Ghica voievod, domn al Ţării Moldovei… lui Gligoraţ Leca pârcălabul. Facem ştire, că domnii mei s-au geluit rugătorii noştri Misail egumenul şi cu tot soborul de la Svânta mănăstire Pobrata pentru Răpiceni şi pentru Bălăneşti carili sunt moşii a svintii mănăstiri. Şi inpresoară unii şi alţii, şi de o parte şi de alta. MEF, vol. VIII, 1998, p. 95-96.
6. Documentul Nr. 68 din 1728 (7237) decembrie 9, în care domnul Ţării Moldovei a poruncit biv sulgerului Miron să hotărască satul Temeleuţi si să-l stâlpească … MEF, vol.VIII, 1998, p. 98-99.
7. Documentul Nr. 23 din 1755 (7263), iunie 3, poruncit de Ion Matei Ghica voievod privind mărturia hotarnică între moşiile Mileşti şi Custura. MEF, vol. IX, 2004, p. 43-46.
8. Documentul Nr. 32 din 1756 (7264), mai 20 dat, de Matei Ghica voievod privind mărturia Hotarnică între răzeşii di Mileşti şi de Hârtopeni cu răzeşii de Custura… MEF, vol.IX, 2004, p. 58-63.
9. Documentul Nr. 151 din a. 1765, noiembrie 20, dat de Grigorie Alexandru Ghica voievoda referitor la judecata Tălpeştilor cu răzeşii din Custura, Bălaneşti. MEF, vol. IX, 2004, p. 175-177.
10. Documentul Nr. 176, dat în 1767, iunie 3, de Grigori Ion Calimah voievod, domn al Ţării Moldovei, privind jaloba egumenului de la mănăstirea Pobrata … MEF, vol.IX, 2004.
11. Documentul Nr. 178 dat în 1767, iunie 15, după porunca domnului Grigore Ioan Calimah voievod, privind jaloba mănăstirii Pobrata că hotarlele moşiei mănăstirii se împresoară de către alţi răzăşi. MEF, vol. IX, 2004, p. 202-204.
12. Documentul Nr. 8 din 1771, iunie 1, Iaşi, dat de Duca voievod, domn al Ţării Moldovei despre judecăţile unor proprietari din satele Onţeşti şi Săbieni, situate lângă Rezina. MEF, vol.VI, 1992, p. 53-58.
13. Date statistice: Rezultatele recensământului în satul Mileşti (ţinutul Iaşi) din Anul 1772. MEF, vol.VII, P. I, 1975, p. 195.
14. Documentul Nr. 32 dat la 1776, iulie 15, prin care Grigore Alexandru Ghica voievod … porunceşte să se facă hotarnica moşiei Custurenii. MEF, vol. X, 2005, p. 51.
15. Documentul Nr. 124, dat în a. 1784, martie 27 din porunca domnului Alexandru voievod ca să fie măsurate părţile de moşie a lui Matei Cantacuzino biv vel vistiernic. MEF, vol. X, 2005, p. 167 -168.
16. Documentul Nr. 140 de la 1784, decembrie 28, privind vânzarea unor loturi de pământ din bătrânul Pilat, din Milici, din Haraga şi din Hârtopeni cuconului Matei Cantacuzino biv vel vistiernic. MEF, vol. X, 2005, p. 188.
17. Documentul Nr. 142 din 1785, ianuarie 25, referitor la vinderea de către unii răzeşi din Pilat şi din Milic cuconului Mateiu Cantacuzino parte de moşie ce le aparţine. MEF, vol. X, 2005, p. 190.
18. Un document din a. 1786 include câteva denumiri toponimice locale şi nume de mazili şi răzeşi din Mileşti şi Vârtopeni. DPTŢL, 1937, p. 118.
19. Documentul Nr. 172 din 1786 iunie 16, privind schimbul de părţi din moşiile Mileşti şi Vârtopeni între două grupe de locuitori ce sălăşluiesc în aceste sate. MEF, vol. X, 2005, p. 219-220.
20. Documentul Nr. 174 din a. 1786, iunie 19, privind gramota de vânzare a unei grupe de răzeşi o parte din moşiia Mileştii lui Mateiu Cantacuzino vel vistiernic. MEF, vol. X, 2005, p. 221- 223.
21. Documentul Nr. 175 din a. 1786, iunie 19, din porunca lui Alexandru Ioan Mavrocordat să se aleagă părţile din moşiia Mileşti şi Vârtopeni pentru Mateiu Cantacuzino vel vistiernic. MEF, vol. X, 2005, p. 223- 225.
22. Documentul XLII: Mărturie hotarnică a moşiilor Mileşti şi Vârtopeni – Ţinutul Iaşi (jud. Bălţi) poruncită de Alexandru Mavrocordat voievod, pe data de 1786 iunie 30. DB, vol. II, 1938, p. 118-121.
23. Documentul Nr. 79 din 1792 noiembrie 20, dat de Alexandru Constantin Moruzi voievod, domn al Ţării Moldovei, privind gramota de cumpărare a boierului Ioniţă Cerchez MEF, vol. XI, 2008, p. 117-119.

Secolul XIX (1801-1900)

1. Apartenenţa administrativă a satului Mileştii (Mari) în a. 1811. DB, vol. XX, 1938, p. 275.
2. Scrisoare căpitan Enachi Mătasă către cuconul Manolachi Calmuţchi de pe data de 1811 martie 2. DB, vol. II, 1928,
3. Date. Prin anul 1817 satului Mileşti i se mai spunea Mileştii de sub Dealul înalt. LRM, vol. VIII, p. 448.
4. Încercare nereuşită de a-i sili pe băştinaşi să depună jurământ pe credinţă ţarului rus. LRM, vol. VIII, p. 448.
5. Date administrative din 1860: Împărţirea teritorială a oblastei (regiunii) Basarabia pe judeţe şi plase (voloste). Egunov, vol. I, 1864, p. 144.
6. Încă o sursă despre monumentul lui Potiomchin–Tavriceschii lângă s. Mileşti. GBG, 1870, p. 34, 170.
7. Mileşti: date statistice din anul 1870. Egunov – I, 1878 (79), p. 38.
8. Date funciare. Proprietari de pământ.
9. Date administrative din a. 1873: Basarabia a fost numită de administraţia rusă Gubernia Basarabiei. IIR, 2007, p. 579.
10. Boierii moşiilor din Mileşti. Despre Costache Cazimir. DTN, 1935, p. 31-33.
11. Monumentul lui Potiomchin–Tavriceschii lângă satul Mileşti, la graniţa dintre judeţele Chişinău şi Iaşi … MGSR, Partea II, 1862, p. 243.
12. Caracteristica râurilor din arealul investigaţiilor actuale (jud. Bălţi – Iaşi, Chişinău, Lăpuşna, Orhei) – afluenţii Nistrului: Ichel, Bâc, Botna. MGSR, Partea II, 1862, p. 59.
13. Kişinevschie eparhialnâie vedomosti (nr.4 din 19-29 februarie1877, Secţia studii).
14. Date despre boierii moldoveni din 1882. DTN, 1935, p. 31-33.
15. Date despre moartea lui C. Cazimir. LRM. vol. VIII, 2008, p. 449.

Secolul XX (1901-2000)

1. Anul 1904. Date statistice despre satul Mileşti. DGB 1904, p. 151.
2. Anul 1905. Războiul ruso-japonez. DSB, 1923, p. 178.
3. Anul 1907. Satul Mileşti: date statistice din a. 1907. TBGUAC 1907.
4. Anul 1907. Satul Obreja: date statistice din a. 1907. TBGUAC vol. III, 1907.
5. Anul 1912. Notă statistică. LRM vol. VIII, p. 449.
6. Anul 1913. Cultura viţei de vie în s. Mileşti. LRM vol. VIII, p. 449.
7. Anul 1915. Date cu nume de ţărani din Mileşti. OCUZU 1916, p. 41.
8. Anul 1922. Notă statistică despre ţăranii nevoiaţi din Mileşti. LRM, vol. VIII, p. 450.
9. Anul 1923. Notă statistică oficială din Mileşti. LRM, vol. VIII, p. 450.
10. Anul 1923. Date statistice despre satul Mileşti sau Nileşti. DSB, 1923, p. 266.
11. Anul 1929. Date bibliografice despe scriitorul Vidraşcu Feodosii Constantinovici, născut
în s. Mileşti. ESM vol. II, 1971, p. 36.
12. Anul 1933. Notă statistică de suflete umane şi proprietari. LRM, vol. VIII, p. 450.
13. Anul 1938. Documente de la începutul secolului al XX-lea ce înregistrează
nume ale băştinaşilor. A.B. Nr. 1-4, 1938, p. 22, 115.
14. Anul 1940. Notă statistică: în 1940 în Mileşti se stabileşte administraţia sovietică.
LRM, vol. VIII, p. 450.
15. Anul 1941. Notă statistică: În 1941 au fost deportaţi … LRM, vol. VIII, p. 452.
16. Anul 1945. Notă statistică despre războiul din 1941-45. LRM, vol. VIII, p. 450.
17. Anul 1945. Notă statistică: despre condamnări la ani grei de puşcărie. LRM, vol. VIII, p. 452.
18. Anul 1946-1947. Notă statistică: decedaţi în urma foametei. LRM, vol. VIII, p. 452.
19. Anul 1949. Notă statistică: despre deportările localnicilor în Siberia. LRM, vol. VIII, p. 453.
20. Anul 1949. Notă statistică: Recensământul din 1 august 1949. LRM, vol. VIII, p. 453.
21. Anul 1949. Colectivizarea din anul 1949. LRM, vol. VIII, p. 453.
22. Anul 1952. Personalităţi din satul Mileşti, L. Mărcuţă. LRM, vol. VIII, p. 456.
23. Anul 1954. În a. 1954 a fost găsită o comoară de monede în s. Mileşti. HAM, 1976, p. 123 .
24. Anul 1957. Personalităţi din satul Mileşti, G. Leucă. LRM, vol. VIII, p. 456.
25 Anul 1962. Personalităţi din satul Mileşti, S. Paladi. LRM, vol. VIII, p. 456.
26. Anul 1963. Personalităţi din satul Mileşti, Tudor Costru. LRM, vol. VIII, p. 456.
27. Anul 1963. În a. 1963 la 5 km distanţă de satul Mileşti – Nisporeni au fost găsite rămăşiţile unei selişti vechi şi a unui mormânt funerar. HAM, 1976, p. 123.
28. Anul 1965. În 1965 a fost construită clădirea actualului Liceu Teoretic. LRM, vol. VIII, p. 456.
29. Anul 1974. Date succinte despre satul Mileştii-Mari, raionul Nisporeni. E.S.M. vol. IV, 1974, p. 351.
30. Anul 1979. Nota statistică: În 1979 satul Mileşti număra 3515 locuitori. LRM, vol. VIII, p. 453.
31. Anul 1989. Nota statistică: În 1989 satul Mileşti număra 3113 locuitori. LRM, vol. VIII, p. 453.
32. Anul 1992. Războiul de la Nistru: În a. 1992. LRM, vol. VIII, p. 452.
33. Anul 1998. Harta economică a Republicii Moldova. HERM, 1998.

Abrevieri

AARMSI – Analele Academiei Române. Memoriile Secţiei Istorice. Bucureşti, 1880 urm.
AB – Arhivele Basarabiei, Chişinău, 1929-1938.
ADM – Album de documente moldoveneşti din veacul al XV-lea – P. Mihailovici. IAG şi „Bravo”, Iaşi, 1934.
AIIA – Anuarul Institutului de istorie şi arheologie „A.D. Xenopol”, Iaşi, 1964 urm.
AIR – Arhiva istorică a României, Bucureşti, 1864-1867.
AJRSR – Atlasul judeţelor din Republica Socialistă Română, 1978.
AM – Atlas Mira, Moscva, 1954.
ANRM – Arhiva Naţională a Republicii Moldova.
DB – Documente din Basarabia – L. T. Boga. Tipografia ”Dreptatea”, Chişinău, 1938.
DEX – Dicţionarul explicativ al limbii române – I. Coteanu, L. Seche, M. Seche, Univers Enciclopedic. Bucureşti, 1996.
DEXI – Dicţionar explicativ ilustrat al limbii române – E. Dima, D. Cobeţ ş. a. Bucureşti, 2007.
DIFŞR – Dicţionar. Instituţiile feudale din Ţările române. EARSR, Bucureşti, 1988.
DIR – Dicţionar de istoria românilor – A. Agachi, I. Caşu, D. Dragnev ş. a. CIVITAS, Chişinău, (2005).
DIRA – Documente privind istoria României. A. Moldova. Indicele numelor de locuri – A. I. Gonţa. EAR, Bucureşti, 1990.
DIRAM - Documente privind istoria României. A. Moldova. Indicele numelor de persoane – A. I. Gonţa. EAR, Bucureşti, 1995.
DIŢM – Documente privitoare la istoria Ţării Moldovei (1775-1786).
DGB – Dicţionarul geografic al Basarabiei – Z. Arbore. SOCECU, Bucureşti, 1904; Chişinău, 2001.
DMŞM – Documente moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare – M. Costăchescu, vol. I. Documente interne Viaţa românească, Iaşi, 1931.
DM(Î)ŞM – Documente moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare – M. Costăchescu, vol. II, 1933.
DPTŞL – Documente privitoare la târgul şi Ţinutul Lăpuşnei – Sava A. V. Fundaţia Regele Carol I. Bucureşti, 1937.
DRHA – Documenta Romaniae Historica. A. Moldova. Vol. I. EARSR. Bucureşti, 1975.
DRR-I – Dicţionar rus-român, vol. I, redactori – Gh. Bolocan, T. Nicolescu, vol. I, ESPLA, Bucureşti, 1959.
DRR-II – Dicţionar rus-român, vol. II, redactori: Gh. Bolocan, T. Nicolescu, ESPLA, Bucureşti, 1959.
DRR-Ed.-II – Dicţionar rus-român. Ed.II, ES. – N. G. Corlăteanu, E. M. Russev, ES, Moscova 1967.
DSB – Dicţionarul statistic al Basarabiei – E. N. Giurgea. Glasul Ţării, Chişinău, 1923.
DTN – Din trecutul nostru. Boierii Kazimir – G. G. Bezveconnaia. Tipografia Uniunii Clericilor Ortodocşi din Basarabia, Chişinău, 1935.
Egunov-I – A. Egunov, Zapiski Bessarabscogo Oblastnogo Statisticeskogo Komiteta. Tom.I. Tipografia Oblastnogo Pravlenia. Chişinău, 1864.
Egunov-II – Egunov A. N, Bessarabskaia Gubernia 1870-1875 g.g. I. Pereceni naselionnâh mest. Tipografia Bessarabscogo Zemstva. Chişinău, 1878 (1879).
ESM – Enciclopedia sovietică moldovenească, vol. I-VIII – redactori: Ia. Grosu, I. Vartician. Chişinău, 1970 – 1981.
GBG – Gheografia Bessarabscoi Gubernii – Soroca L. L. Tipografia Popov, Chişinău, 1878.
IIR – Istoria ilustrată a românilor – I. Ţurcanu. Litera Internaţional. Bucureşti-Chişinău, 2007.
HBMV – Harta Basarabiei, Moldovei, Valahiei (rus.), 1820.
HERM – Harta economică a Republicii Moldova. Chişinău, 1998.
HJC – Harta judeţului Chişinău, 1925.
HŢMŞM – Harta Ţării Moldovei în timpul domniei lui Ştefan cel Mare. Ţinuturi (1457-1505). Chişinău, 2008.
KEV – Kişiniovschie eparhialinâie vedomosti. Chişinău, 1905.
LMDCV – Localităţile Moldovei în documente şi cărţi vechi – V. Nicu. Vol. I, II. Universitas. Chişinău, 1991.
LRM – Localităţile Republicii Moldova – V. Ladaniuc, T. Ţopa, V. Nicu, vol. VIII, 2008. Fundaţia Draghiştea, Chişinău, 2008.
MB – Mănăstirile din Basarabia – Arhimandritul V. Puiu, vol. XI. Chişinău, 1919.
MEF – Moldova în epoca feudalismului. Vol. I-XVIII (sec. XV-XVIII).
MGSR – Materialî po geografii i statistiki Rossii. Sanktpetersburg. 1862
OCUZU – Otciot Kişiniovscogo uiezdnogo zemscogo upravlenia.
PS – Pamiatniki sarmatov. Vol. I, 1975; vol. II, 1977.
RAB – Revista Arhivele Basarabiei (1929/1938) – I. Şpac. Bons offices. Chişinău, 2006.
RIM – Revista de Istorie a Moldovei.
SMM – Satul în Moldova medievală. Instituţiile. 1986.
TBGUAC – Trudî Bessarabscoi gubernscoi ucionoi arhivnoi comissii – I. N. Halippa (red.), vol. III. Chişinău, 1907.
TG – Termeni geografici – A. Eremeia. Dicţionar explicativ şi etimologic. Ştiinţa. Chişinău, 2006.

Material istorico-documentar selectat şi reprodus în respectiva formă de dr. hab. Zina Şofransky (Chitoroagă)

4. Câteva aspecte etnografice ale satului Mileşti

Mileştiul, ca mai toate satele moldoveneşti, are o bogată tradiţie etnografică. Viaţa economică şi socială a acestei comunităţi rurale preocupate da agricultură, creşterea, animalelor, meşţeşugărie, a fost şi este determinată în mare măsură de datinile şi obiceiurile străbune, împletite organic cu tradiţia creştină.
Istoria satului porneşte de la prima atestare documentară a localităţii în 1439 şi este axată pe nişte evenimente de importanţă majoră pentru viaţa sătenilor. Locuitorii satului – boierii, preoţii, învăţătorii, ţăranii – au întemeiat cele mai importante instituţii sociale din sat: biserica, şcoala, aşezăminte ce au contribuit la modelarea mentalităţii oamenilor din partea locului.
Configuraţia etnografică a satului, precum şi trăsăturile distincte ale populaţiei autohtone sunt condiţionate de tradiţiile culturii materiale şi spirituale. Una dintre aceste tradiţii, practicarea căreia a devenit o carte de vizită a mileştenilor, este ţesutul prosoapelor şi utilizarea lor, element indispensabil al obiceiurilor din sat: nuntă, cumetrie, înmormântare, ritualuri bisericeşti, etc. Aceste aspecte ale vieţii localnicilor vor constitui subiectul cercetării noastre.

Referinţe la activitatea şcolii satului Mileşti în sec. al XlX-lea

Din informaţia de care dispunem, prima şcoală din sat ar fi fost deschisă la mijlocul sec. al XIX-lea (în 1843 sau, după alte date 1861). Fiind iniţial o şcoală parohială, ulterior a căpătat diferite denumiri: şcoală primară, şcoală populară, şcoală de băieţi, şcoală elementară etc. În anul 1878 şi între anii 1906-1908 şcoala nu a funcţionat din cauza insuficienţei de finanţe, a lipsei de local adecvat sau a pedagogilor. Vreme îndelungată şcoala a avut o singură clasă, în care învăţau numai băieţi. Cu timpul au fost admise şi fete.
Printre învăţătorii şcolii din satul Mileşti s-au remarcat M. Mateevici, E. Zubcova, N. Buşilă, E. Buşilă, Crasovski şi a. Religia era predată de preoţii din sat: G. Laşcov, Gobjilă, I. Buşilă şi a.

Viaţa bisericească

Prima biserică din sat este atestată documentar pentru prima dată în anul 1877. Ea fusese construită din lemn mult mai înainte şi în diferite perioade biserica a avut, probabil, diferiţi sfinţi ocrotitori: Sf. Arhanghel Mihail, Sf. Nicolae (datele precise lipsesc). Actualmente hramul bisericii este Sf. Gheorghe. Preoţii care au activat aici perioade mai îndelungate au fost: Ch. Călugarean, C. Macarenco, M. Bobeica, I. MihaiIov, V. Bivol, G. Laşcov, E. Gobjilă, I. Buşilă.
Biserica din piatră a fost înălţată cu sprijinul boierului Constantin Cazimir în anii 1861-1864. În biserică se află şi cavoul ctitorului ei. În preajma bisericii s-au păstrat unele cruci şi pietre funerare ale familiei boierilor Cazimir, ale preotului Laşcov etc. Tot aici sunt situate de demult trei răstigniri, la care în zilele de mari sărbători vin să se închine credincioşii. Unele troiţe mai vechi au fost strămutate în cimitir.
În ultimul deceniu, la răscruci de drumuri şi lângă fântâni s-au înălţat câteva răstigniri noi, măiestrit lucrate, care atrag atenţia trecătorilor. La executarea lor s-au îmbinat reuşit pictura, sculptura, crestarea în lemn, traforajul în metal. E de notat şi faptul că în ultima vreme crucea tot mai des reapare pe acoperişurile caselor, ale fântânilor, la alte construcţii. Este o mărturie a viabilităţii religiei ortodoxe în ţara noastră, în particular a reînvierii ei la Mileşti.
Biserica din Mileşti a avut parte de slujitori vrednici şi înţelepţi. Printre ei îl putem menţiona pe preotul G. Laşcov (1900). În anul 1906 preotul E. Gobjilă împreună cu creştinii din sat a organizat o procesiune cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la mănăstirea Hârbovăţ.
În anii de restrişte din perioada regimului totalitar comunist biserica din Mileşti a rezistat vicisitudinilor vremii, fiind permanent deschisă pentru creştinii dornici să participe la servicii divine în zilele de sărbătoare, să-şi oficieze botezul, cununia, înmormântarea. Mileştenii ţin mult la tot ce au moştenit de la predecesori, fiind oameni plini de cumsecădenie şi buni gospodari. La intrarea în curtea bisericii s-a păstrat un monument ridicat în amintirea consătenilor căzuţi în războiul din anii 1917-1918. Nu s-au şters în aceşti ani de grea cumpănă nici inscripţiile în grafia latină, incrustate pe monument.

Aspecte etnografice: funcţionalitatea ştergarelor şi ornamentica lor
Ţesăturile şi obiceiurile din trecut

Mazilii şi răzeşii din Mileşti practicau încă în timpuri străvechi agricultura şi păstoritul, prelucrarea lânii, a cânepei, a inului. Covoarele vechi cu fundal negru, cu chenare şi ornament floral sau geometric nu şi-au pierdut până în prezent frumuseţea şi originalitatea. În sat au fost depistate cusături, ştergare de uz cotidian (şervete) şi de ritual (prosoape), feţe de masă, cearşafuri (prostiri), feţe de pernă confecţionate la sfârşitul sec. al XlX-lea -încep. sec. XX.
Aproape toate au un decor ţesut (cu aţă de diferite nuanţe şi diferite grosimi), ornamentul poate fi ales sau brodat (cusut). De obicei, ştergarele de ritual sunt decorate cu dantelă (horboţică). Pe câmpul alb, la capetele prosoapelor, se ţes dungi şi grupuri de dungi mono-sau policolore, unele dintre ele având o compoziţie complexă din linii drepte şi zimţate, figuri geometrice, şiruri de flori etc. Pe unele ştergare între dungile ţesute sunt amplasate ornamente alese în două sau mai multe culori: combinaţii din dungi ce constau din ornamente geometrice, flori sau fructe cu frunze, ghirlande sau cununi de flori, vaze cu flori. Este atestat în diverse aspecte şi motivul "pomul vieţii", executat în diferite variante. Motivele zoomorfe (fluturi, păsări etc.) sunt de asemenea frecvente. Mai rar întâlnim motive antropomorfe (imagini de femei, de ex.).
Prosoapele ornamentate sunt utilizate în cadrul tuturor ceremoniilor. O altă funcţie a lor este decorarea interioarelor. Numeroase ştergare, deosebit de frumos ornamentate, se păstrează la biserica satului, unde mileştenii au venit întotdeauna nu numai pentru a-şi purifica sufletul, ci şi pentru a se afirma ca gospodari “în rând cu lumea, aşa cum se cade să fie”, deci prezentându-se într-o ipostază de remarcabilă tendinţă spre corectitudine.
Cu anumite ocazii, în sat se făcea "hora", unde veneau, de la mic la mare, toţi locuitorii satului, îmbrăcaţi în haine tradiţionale – femeile îşi acopereau neapărat capul cu un prosop (năframă) special confecţionat, fetele aveau în mînă batiste ( băsmăluţe) cusute, flăcăii aveau la piept sau la pălărie batiste frumoase cu cusătură şi uneori cu dantelă. "Îţi era mai mare dragul să vezi aşa frumusaţă", relatează mătuşa Catinca Vârlan, martoră a acelor timpuri.

Analiza succintă a ştergarelor decorative de la Mileşti

Orice gospodină din Mileşti îşi împodobeşte casa cu ştergare. Ştergarele decorative (prosoapele) din Mileşti au unele trăsături specifice: majoritatea sunt ţesute din bumbac, doar 2-3% din cânepă; sunt de culoare albă (de culoare bej sau galbenă nu se întâlnesc). Marea majoritate (circa 67%) au decor ţesut, 30% sunt cu decor ales multicolor şi numai 2-3% cu decor brodat (cusut). Aici broderiile, destul de răspândite, în general, au locul lor aparte în decorul locuinţei ţărăneşti.
Lungimea prosoapelor este în medie de 250 cm, însă se întâlnesc şi prosoape mai lungi, de până la 400 cm. Lăţimea este de aproximativ 50-60 cm. În dependenţă de grosimea aţelor şi de tehnica de ţesut aspectul piesei poate fi foarte diferit.
Motivele ornamentale, ce împodobesc prosoapele, sunt amplasate la capete si numai în cazuri rare la mijloc. Tipurile de ornamentare au următoarea proporţie: geometrice -41 %, stilizate – 27%, vegetale – 31 % (dintre care cu specific floral – 18%), zoomorfe şi antropomorfe – 1%. Paleta cromatică a ornamentului (ţesut şi ales) se înfăţişează astfel: roşu – 27%, verde – 22%, albastru -18%, galben – 12%, violet – 7%. Culorile negru, maro (cafeniu), alb prezintă doar câte 2-3%.
Mai mult de jumătate din prosoapele decorative au horboţică (lăţimea acesteia este de 20-40 cm), pe care pot fi observate ornamente foarte diverse: geometrice – 33%, vegetale – 36% (dintre care florale -24%), simbolice (“pomul vieţii”, “vasul cu flori” etc.) – 24%, zoomorfe – 5% şi antropomorfe -2%. Prosoapele pot avea dantelă la extremităţi sau pe 3-4 laturi. Dantela de pe toate laturile are ornament şi lăţime identică.
Decorul dungat (în vrâstă) al prosoapelor constă, de obicei, din 3-4 grupe de dungi a câte 3-5-7 dungi de diferite culori, mai frecvent roşii, albastre, verzi, galbene sau bej. Unele dungi sunt compuse din figuri (ţesute), care reprezintă motivele "drumul vieţii", "calea ocolită" sau "pomul vieţii". Între grupe, tot în formă de dungi ornamentale, sunt situate flori, căpşuni, fragi, figuri geometrice cruciforme (prescure), ghirlande de flori, şiruri de "pomul vieţii", sau "vazoane cu flori".

Ştergarul în decorul şi obiceiurile bisericeşti
Ştergarul ca element de decor în biserică

Urcând scara cu paisprezece trepte de la intrarea în biserică, te copleşeşte un sentiment de înălţare sufletească şi sfinţenie. Cu pietate păşeşti pragul şi, pătrunzând în incinta lăcaşului sfânt, te simţi mai pur, mai curat, mai aproape de Mântuitor.
Într-adevăr, bisericilor şi mănăstirilor le-a revenit un rol important în cultura românească şi, în acest sens, au fost şi au rămas reprezentative însăşi construcţiile bisericeşti şi ansamblurile monastice. Trebuie să amintim că tot bisericile şi mănăstirile au fost pe vremuri cele mai importante centre de dezvoltare a culturii.
Începând cu evul mediu şi până la sf. sec. al XlX-lea, decorul în arta populară era influenţat în mare măsură de mentalitatea şi, ca urmare, de simbolurile creştine. Unele elemente decorative (crucea, îngerii, "pomul vieţii" etc), semantica simbolurilor, precum şi cromatica, preluate iniţial de către creştinism din cultura premergătoare şi adaptate la concepţia creştină, ulterior s-au extins din cadrul ecleziastic din nou în arealul popular. La Mileşti, ca şi în alte localităţi ale Moldovei, este sesizabilă simbioza de elemente precreştine şi creştine în orice domeniu al vieţii tradiţionale. Aceeaşi simbioză se resimte şi în tot ce ţine de biserică, mai ales de aspectul bisericii, al curţii ei, al cimitirului.
Dacă examinăm decorul interior al bisericii din Mileşti, vom remarca faptul că alături de fresca murală cu motive religioase, zugrăvită de pictori profesionişti, se găseşte aportul gospodinelor satului, care au donat bisericii covoare, ţoluri, ştergare decorative, şerveţele etc, executate cu mult gust, păstrând şi îmbogăţind tradiţia moştenită de la strămoşi. Se spune, că "la intrarea Domnului în Ierusalim oamenii au aşternut în calea Lui covoare, ştergare, ţoluri, exprimându-şi în felul acesta credinţa şi ataşamentul faţă de El". În prezent, multe icoane, analoage (termen bisericesc), mese sunt împodobite cu piese ţesute.
Nu întâmplător românca, fiind inspirată de legende biblice, de subiecte religioase, le-a întruchipat cu dragoste şi evlavie în multe sfere ale activităţii sale: la ţesutul pânzelor, mai ales a ştergarelor, pe covoare, în broderia vestimentară, dar şi în cântece, în bocete etc. Ea vine cu dărnicie să împodobească lăcaşul sfânt cu tot ce are mai frumos, deoarece pentru creştini biserica este casa Domnului, locul unde este mai uşor să comunici cu însuşi Dumnezeul. Aici ei îşi deschid sufletul, îşi împărtăşesc bucuriile, suferinţele, tristeţea, aici sunt alinate cele mai zbuciumate sentimente.
O pondere relativ mare printre piesele textile de decor interior în biserică o au ştergarele (prosoapele). Cu ele se împodobeşte crucea, răstignirea Mîntuitorului, altarul,catedrele, icoanele. Prosoapele folosite în biserică sunt, de obicei, ornamente cu dungi înguste ori grupe de dungi bi – sau tricolore, cu broderii ce conţin simboluri Ştefan sau semnul crucii. Pe dantelă sunt evidenţiate ornamente florale com¬plicate ce ar putea fi reprezentări ale "pomului vieţii" sau "râului vieţii".
Candelabrul din biserică este împodobit cu şerveţele – salfetci albe, de formă pătrată şi de dimensiuni nu prea mari, având pe margini ornament stilizat şi dantelă.
Trebuie menţionat faptul că în zilele de sărbătoare în decor predomină pânzele de culoare albă, ce simbolizează curăţenia, puritatea, bucuria. Această dispoziţie majoră este sugestiv redată şi prin prosoape, feţe de mese, cusături. Ştergarul decorativ (prosopul), care descinde din ştergarul de uz cotidian, mai ales atunci când în ornament prevalează subiecte biblice, a ajuns să fie considerat purtător al unor însuşiri transcendentale: sfinţenia, capacitatea de protecţie, legătura între "lumea asta şi lumea cealaltă" etc.
În Postul Mare, piesele textile, utilizate pentru decorarea bisericii (prosoapele de la icoane, batistele de la sfeşnic, perdelele etc) sunt de culoare neagră. În Sâmbăta Paştelui totul se schimbă din nou în alb. Pentru a amenaja interiorul bisericii, se folosesc prosoape deosebite, cu alesături sau broderii (cusături), având la capete horboţică lata. Aceste prosoape sunt dăruite de femeile din sat, "care vor să facă jertfă bisericii" şi se atârnă la icoanele Sf. Gheorghe, Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil, Sf. Maria Magdalena, Maicii Domnului tuturor scârbiţilor, ale celor 40 de mucenici, Sf. Nicolae şi ale altor sfinţi. Icoana Domnului Isus Hristos este decorată cu prosop mare, ornamentat cu găurică şi alte tehnici de broderie, având pe trei laturi horboţică. Măsuţa Evangheliei, Sfântul Pristol se acoperă cu ştergare şi faţă de masă.
În trecut interiorul bisericii nu se împodobea, iar acum femeile din sat vor să fie biserica frumoasă. Prosoapele nu se dăruiesc „în fală, în văzul tuturor, ci aşa ca să nu ştie nimeni, ca să fie bine primit”, ne spune săteanca Zoia Vâlcu.

Utilizarea ştergarelor la sărbătorile ortodoxe

La diferite sărbători ştergarele au cele mai diverse modalităţi de întrebuinţare. Mai ales la sărbătorile de pomenire a morţilor sau la altele, când se obişnuieşte să se dea de pomană.
Ştergarul se foloseşte mai frecvent pentru acoperirea coşului cu merinde pentru „ridicare”, în amintirea celor morţi sau cu ceea ce se dă de pomană. Ştergare sunt dăruite preotului, dascălului pentru oficierea unor slujbe. La sărbătorile de Crăciun, de Paşti, de Hramul bisericii se fac pregătiri mai minuţioase care prevăd confecţionarea făcliilor, tătuşiilor cu lumânare, prosoapelor, florilor etc. Prosoapele de la altar, de la icoane se înlocuiesc cu altele mai proaspăt spălate.
Gospodinele mai în vârstă îşi aduc aminte cum în ajunul Bobotezei, dis-de-dimineaţă, se trăgeau clopotele şi preotul făcea „agheasma cea mare”, bună pentru toate necazurile. În aceeaşi zi, femeile duceau la biserică fuioare sau şervete de câlţi (de tort), care erau socotite ca o mare pomană, deoarece „cânepa este muncită foarte greu şi tot ce este muncit greu este preţuit mult", relatează Ana Angheluţă.


Ştergarul în decorul locuinţei

Pentru decorul interiorului, în satul Mileşti e caracteristic faptul că aproape toate portretele şi ramele cu fotografii sunt înfrumuseţate cu câte un ştergar decorativ. Ornamentul acestora este în dungi (vărgat) sau vegetal (frunze, ramuri, căpşuni), zoomorf (păsări, gâşte, păuni, cocoşi, cerbi), antropomorf (chipuri de femei) sau simbolic (îngeri). De multe ori, prosopul este atârnat împreună cu ramele pe covor sau în preajma altor piese decorative, cum ar fi broderiile (cusăturile). Este cazul să remarcăm că pentru mileşteni a devenit tipică înfru¬museţarea ramelor, în care este pusă o broderie (vazon cu flori, buchet de flori, cunună, chipuri din poveşti sau din viaţă). Prosoape fixate direct pe perete sau pe covoare pentru înfrumuseţarea interiorului n-au fost atestate. Se împodobesc cu prosoape oglinzile de dimensiuni nu prea mari, atârnate pe perete. Prosoape speciale, late şi cu ornament bogat, se confecţionează pentru acoperirea zestrei, a hainelor (acolo unde ele mai sunt atârnate pe perete). Aceste prosoape, bineînţeles, fac parte şi ele din zestrea ce se păstrează pe pat, pe dulap sau în lada cu zestre. De asemenea, ele intră în componenţa comândului. Sunt executate din aţă de bumbac (foarte rar de cânepă, doar pe la bătrâni). Prosoapele pregătite pentru nunţi au ornament multicolor, iar cele pentru înmormântare sunt mai sobre.
Alte piese de înfrumuseţare a interiorului sunt feţele de masă şi cearşafurile (prostirile) decorative.
Prin cercetările efectuate pe teren am constatat că feţele de masă, cearşafurile (prostirile) decorative sunt executate din ştergare netăiate, din aceeaşi pânză (de bumbac) de casă, din care se confecţionează şi prosoapele decorative. Faţa de masă constă din doi laţi de pânză, uniţi cu dantelă de 10-15 cm, ornamentată floral sau vegetal. Împrejur are horboţică lată cu decor preponderent geometric sau stilizat floral. Cearşafurile (prostirile) se deosebesc de feţele de masă, având un decor mai bogat, dar situat numai pe o parte (ce se vede), la care este anexată şi horboţica lată. Unele dintre aceste cearşafuri se folosesc şi la acoperirea zestrei, a comândului sau a hainelor.

Ungherul icoanelor

Aproape în fiecare casă din Mileşti, în două sau trei camere, vezi icoane atârnate sus în ungherul de răsărit, neapărat împodobite cu unul sau două ştergare decorative, cu broderii (cusături), cu flori, cu busuioc etc. Ansambluri de acest fel am admirat în casa familiei Angheluţă, talpă, Borş, Potlog, Vâlcu ş. a. În unele case, mai ales la gospodarii de viţă veche, prosoapele de la icoane sunt de o frumuseţe exemplară, cu horboţică lată din două (cele mai frecvente), din trei sau chiar patru părţi. Ştergarele cu decor în dungi (3, 5, 7) multicolore, care alternează uneori cu flori, fragi sau chiar cu imagini tradiţionale ca vazonul cu flori, pomul vieţii, păunii, cerbii, îngerii. Ultimile motive sunt plasate frecvent pe horboţică. Nu am întâlnit la icoane ştergare ornate cu decor floral abundent. Ornamentul floral se reduce la câteva floricele mici sau ghirlande de flori.

Ştergarele de ritual la naştere, căsătorie şi înmormântare
Ştergarul de botez

În cadrul ritualurilor de botez, cununie şi înmormântare (prohod) ştergarul îşi menţine rolul de piesă principală de ritual.
La naştere sunt practicate unele despre care ne vorbeşte săteanca A. Angheluţă: "Femeia care primeşte naşterea se numeşte moaşă. Ea vine trei zile la femeia care a născut şi-i face baie (în alghie) cu buruiene de câmp, "fiindcă-s vitaminoase”. Conform obiceiului, mama copilului îi dă moaşei în dar o bucată de pânză sau un prosop, numite ”mânici", cu care moaşa să-şi „şteargă mâinile de murdăria de la naştere” atunci când va ajunge pe lumea cealaltă. Se crede că în caz în care moaşei nu i se dau „mânici”, ea nu va avea cu ce îşi şterge mâinile şi păcatul rămâne asupra mamei copilului.
La o săptămână – două după naştere, femeia care a născut face „rodine”, la care pofteşte nănaşa, prietenele, vecinele. La rodine participă numai femei. Printre cadourile aduse de invitate sunt ştergare decorative (prosoape), ştergar de uz cotidian (şervete), haine, etc. Cam la 40 de zile de la naştere pruncul este botezat. Părinţii nou-născutului aleg cumetri după dorinţă. La botez copilul scos din cristelniţă este învelit într-un ştergar (sau scutec) din pânză. Preotului şi naşei li se dăruiesc prosoape din partea mamei copilului.

Ştergarul de ritual la obiceiurile de căsătorie

Canvaua nunţii din Mileşti, ca a oricărei nunţi româneşti, este întreţesută cu prezenţa obligatorie a ştergarului decorativ (prosop). Funcţia prosopului este de a demonstra onoarea persoanelor, desemnate prin legarea cu prosop sau de a demonstra importanţa ori chiar sacralizarea unor gesturi, acţiuni, ce se execută folosind prosopul. Prosopul este un element indispensabil în următoarele secvenţe ale nunţii: întâmpinarea oaspeţilor, legarea nunilor şi a rudelor apropiate, primirea colacilor, jucatul zestrei, masa mare, închinarea paharului şi, desigur, împodobirea casei mari, a cortului sau a localului unde are loc nunta cu covoare şi prosoape de cele mai fine alesături.
Din mărturisirile mai multor informatori (E.Vârlan, A.Angheluţă, E.Potlog etc), vom releva succint câteva momente ale nunţilor din Mileşti. Pentru a face o nuntă se alege mai întâi un staroste, pe care mirele şi părinţii lui îl roagă să se ducă oficial la părinţii fetei alese pentru a o cere în căsătorie. Starostele este numaidecât un om însurat, respectat de lume, bun de gură. De cele mai multe ori, starostele se alege dintre rudele mirelui. Apoi urmează logodna. La nuntă starostele este legat cu un prosop la fel de frumos ca şi al nunului.
Împăcăciunea se face între părinţi la o săptămână după logodnă. Atunci se stabileşte ziua nunţii, părinţii se înţeleg cum vor petrece nunta, ce vor da tinerilor, "câte legători vor fi", adică cine va fi desemnat cu prosop sau cu alte confecţii din pânză sau stofă. Propunerile cele mai importante aparţin soacrei mari şi nunei.
De obicei, se convine ca să fie legat cu prosoape nunul şi neamurile lui, starostele, bărbaţii din familiile ce sunt rude apropiate cu socrul mare şi socrul mic, prietenii. Numărul de legători este în dependenţă de numărul invitaţilor, în ultimul timp aflându-se în descreştere. Legatul cu prosoape semnifică stima faţă de invitat. La rândul său, nuntaşul legat cu prosop este îndatorat să facă însurăţeilor un cadou mai valoros decât ceilalţi, de regulă în bani.
Vorniceii de onoare umblă prin sat şi poftesc la nuntă, servind invitaţii cu vin dintr-o carafă sau o ploscă legată cu prosop.
Mireasa pleacă din casa părin¬tească sâmbătă seara cu tot cu zestre. De regulă, zestrea include şi multe piese textile: covoare, feţe de masă, prosoape etc..
Mai demult, la luarea miresei cu prosoape, basmale, pânză se legau boii la coarne sau caii la căpestre. În prezent se leagă prosop tradiţional sau ştergar modern la uşa automobilului. Vorniceii, ca şi în trecut, au ca însemn batiste la mână sau la piept şi panglici colorate. Duminica, la întoarcerea de la biserică, lumea este invitată la masă şi, conform înţelegerii, anumite persoane se leagă cu prosoape. La masa a doua, numită "masa mare”, când se serveşte mâncarea caldă, se ”primesc paharele”. Dar înainte de asta nunul primeşte colacii şi faţă de masă ori prosoape (după cum a fost împăcarea). În cadrul nunţii nunii sunt legaţi cu prosoape de două ori: când se duc la biserică şi când primesc colacii.
Prosoapele de nun sunt de o fineţă şi de o frumuseţe excepţională, fiind confecţionate din pânză subţire de bumbac cu decor ţesut şi ales, mai rar brodat. Dantela lată la capete, sau din trei părţi, completează aspectul decorativ al prosopului de nun. Decorul ţesut constă din 3-5-7 grupe de dungi multicolore, câteodată reprezentând „râuri”, şiruri de figuri geometrice etc. Printre grupele de dungi unele ştergare au alese sau brodate ghirlande sau şiruri de flori, elemente ornamentale tradiţionale precum pomul vieţii, vasul cu flori, căpşuna, mura,strugurul de poamă, prescura etc. Dantela întotdeauna are decor geometric sau stilizat, reprezentând pătrate şi romburi combinate cu alte figuri geometrice sau florale. În sat se practică legatul oblic al prosopului de nun, atât pe umărul drept, cât şi pe acel stâng, însă dacă nunii sau alţi nunta şi sunt gospodari mai înstăriţi, prosoapele se atârnă pe gât cu capetele dinainte.
Încăperea (în majoritatea cazurilor, cortul) unde se petrece nunta este împodobită cu covoare, lăicere, dar şi cu prosoape. Desigur, prosoapele expuse pe pereţi sunt selectate deosebit de exigent şi sunt bogat decorate cu broderie, inclusiv cu găurică şi cu dantelă. Aceste prosoape au deseori dantelă pe toate patru laturi.
După ce se termină „masa mare”, mireasa şi mirele se aşează pe scaune cu pernuţă (modiţă) pe ele. Nuna mare despodobeşte mireasa, iar nunul mare, mirele, apoi îi leagă pe tineri cu un prosop sau cu o faţă de masă, ceea ce semnifică urmă¬toarele: „să le fie viaţa legată împreună pe veci”.
Aşadar, ştergarul decorativ (numit în sat prosop) este prezent la toate fazele nunţii (inclusiv ca parte componentă a zestrei), alaiul nunţii având aspectul unui muzeu itinerant al ştergarului.
Semantica funcţionalităţii ştergarului cu timpul s-a şters, rar cine din bătrâni îşi mai aduce aminte de sensul acestor manifestări spunând doar „că aşa am apucat de la părinţii noştri”.

Ştergarul de ritual la înmormântare

Ritualul de înmormântare în satul Mileşti are vechi tradiţii şi se respectă cu rigoare până în prezent. Prosopul are un rol important în tot ceremonialul funerar. „Când moare cineva, relatează A. Angheluţă şi N. Mâtcu, se pregăteşte o farfurie cu apă şi o lingură cu sare pentru a uda gura muribundului, iar pe uşă se atârnă un ştergar, ca să-i iasă sufletul uşor”. Este bine ca şter¬garul să fie din câlţi. Acest ştergar (prosop) se dă de pomană celui care i-a ţinut lumânarea răposatului.
Un alt prosop se leagă imediat după ce omul „şi-a dat duhul” la dărac sau la costoroabă (grinda din faţa casei) şi se dă de pomană bucătăresei, care mătură prin casă, după ce se scoate mortul.
Este stabilit faptul că în riturile de la moarte şi înmormântare s-au păstrat cu stricteţe obiceiurile seculare, unele chiar de provenienţă precreştină, astfel defunctul „îşi ia rămas bun” de la casă , de la gospodărie şi „pleacă în ultimul drum”, fiind însoţit de cruci, steaguri, pomuri – toate împodobite cu prosoape La năsălie sunt legate şase prosoape, menite pentru „gropari”, adică cei care sapă groapa, duc sicriul la cimitir, dau sicriul în groapă şi amenajează mormântul.
Pe parcursul „ultimului drum” se dau douăzeci şi patru de pomeni (de punţi), însoţite de slujba preoţească. Punţile pot fi reprezentate prin ştergare, ţoluri, basmale etc. Groparilor (grochincerilor) li se oferă câte un colac mare cu prosop şi câte o cămaşă. După ce defunctul este dat în groapă, înainte de a-1 acoperi cu ţărână, se dă de pomană peste groapă „pomul” cu hainele mortului, inclusiv cu ştergar. Câte un pom se mai dă de pomană la patruzeci de zile, la un an şi la şapte ani. Pe aceşti pomi confecţionaţi din crengi sunt atârnate piese de îmbrăcăminte, ştergare, căni etc.
Când i se face decedatului panahida, preotului şi dascălului li se pun pe umăr şi li se dau în mână ştergare. Coristelor li se dau „tătuşii”.
Utilizarea atât de frecventă a ştergarului în ceremonialul înmormântării denotă credinţa că în felul acesta drumul prin lumea cealaltă va fi mai uşor.

Construcţia şi sfinţirea lăcaşelor sfinte,
precum şi a caselor, fântânilor, cişmelelor, răstignirilor

La Mileşti, când se construieşte un lăcaş sfânt sau o casă de locuit, se instalează o cruce, de care se leagă un prosop şi, odată cu înălţarea zidurilor, ea se ridică la acoperişul (”poclitul") casei. Meşterilor care pornesc fundamentul li se dă de pomană câte un ştergar şi un pahar cu apă, această pomană exprimă mulţumirea pentru binele făcut. După finisarea construcţiei are loc sfinţirea casei. În cadrul acestei ceremonii, prosopul are, de asemenea, un rol notabil. De exemplu, pomana care se dă la cele patru colţuri de casă este însoţită de ştergar; se pune un ştergar sub cartea din care citeşte preotul; se dăruiesc ştergare preotului, dascălului, coristelor.
După ce se termină săparea fântânii, preotul o sfinţeşte, iar femeile leagă prosoape unul de altul până se ajunge la apă. Acele prosoape se dau de pomană celor care au lucrat la fântână. Dacă apa este la suprafaţă şi numărul prosoapelor este mai mic decât numărul lucrătorilor, atunci se leagă şi mai multe şiruri de prosoape.
Când se construieşte o cişmea, se sfinţeşte, iar sătenii din apropiere dau de pomană prosoape, căni, ulcioare, căldări.
Pentru înălţarea unei răstigniri se caută mai întâi meşteri iscusiţi care să picteze icoanele, să sculpteze însăşi răstignirea lui Isus Hristos şi care să confecţioneze crucea din lemn de salcâm (lemn tare). După terminarea lucrării, doritorii se pot asocia, contribuind cu bani la organizarea sfinţirii răstignirii. Fiecare participant poate să dea de pomană orice doreşte: ţoluri, prosoape, căldări, căni, ulcioare etc. Acestea sunt considerate drept o mare (adică valoroasă) pomană, în speranţa că donatorii vor găsi pe lumea cealaltă ce au dat de pomană în această lume.

Petrecerea tinerilor la armată

Primăvara sau toamna, când recruţii pleacă la armată, în ultima seară de aflare a recrutului acasă părinţii organizează o petrecere, la care participă tineretul şi neamurile. Se face masă, se angajează muzicanţi, sunt poftiţi oameni. Mulţi dintre invitaţi aduc în dar prosoape, cu care îl leagă pe viitorul ostaş. Recrutul este legat cu prosoape peste ambele umere, fără o ordine anumită. În afară de prosop, acestuia i se dau şi bani („bacşiş”). La Mileşti există obiceiul de a lega cu câte un prosop şi fraţii recrutului. Dacă recrutul nu are fraţi sunt legaţi cei mai devotaţi prieteni.
În situaţia când băiatul are prietenă, este invitată şi ea. Fata „îl leagă pe flăcău vornicel” cu o batistă (băsmăluţă). Deseori, batista este decorată cu broderie, mai ales cu găurică, cu dantelă etc. Gestul semnifică trăinicia prieteniei lor şi dorinţa de a-1 vedea cât mai curând reîntors acasă.
Despre petrecere se ştie în tot satul şi mulţi vin, pur şi simplu, ca să privească. Ceremonia continuă până a doua zi, iar apoi recrutul este con¬dus cu alai până la hotarul satului.
Semnificaţia prosopului în cadrul petrecerii în armată este interpretată de unii „ca să-i fie drum bun şi cale întoarsă”, de alţii „ca să-i fie drumul în viaţă neted ca ştergarul”. Sătenii spun că acest obicei îl ţin minte de când erau mici, adică „de la români”.

Concluzii

Satul Mileşti (Mileşti sub Codru, Mileştii Mari, Mileşti-Vârtopeni) s-a întemeiat pe teritoriul care în trecut purta denumirea Visoca, prisacă pe Borna, de pe Dealul înalt. Ulterior Mileştii s-au contopit cu satul Vârto¬peni (Vârtop). Prima atestare documentară a satului se referă la anul 1439. Mult timp pe aceste locuri exista o prisacă domnească, trecută cu timpul în proprietatea mănăstirii Poiana (Pobrata), iar băştinaşii se ocupau cu agricultura, creşterea vitelor, prelucrarea lemnului, cânepei, inului, lânii etc., păstrând cu sfinţenie tradiţiile strămoşeşti.
În corespundere cu obiectivul cercetărilor noastre, am constatat că ţesutul era una dintre îndeletnicirile principale ale femeilor din sat.
Alesul covoarelor, ţesutul ţolurilor, păretarelor, a pânzei, cusutul (brodatul) şi croşetatul erau însuşite de către fete încă din fragedă copilărie. Împreună cu mamele lor ele pregăteau zestrea şi toate cele necesare pentru nuntă. După ce îşi căsătoreau copiii, femeile începeau să pregătească comândul, asociat ritualului funerar al soţu¬lui şi soţiei.
Ţesăturile din sat sunt împodobite cu dungi înguste sau late, formate din elemente geometrice, stelare, zoomorfe sau vegetale. Toate prosoapele, practic, au dantelă lată la ambele capete, iar cele destinate decorului interior (fie în casă, fie în biserică) au dantelă lată din două, trei, mai rar din patru părţi. Cele mai frumoase prosoape, decorul cărora conţine şi elemente ortodoxe, sunt destinate pentru împodobirea colţului icoanelor, a pereţilor, portretelor, oglinzilor.
Ştergare speciale se confecţionează pentru acoperirea zestrei şi hainelor. Feţele de masă şi cearşafurile (prostirile) decorative se confecţionează cu precădere prin împreunarea a două prosoape „tăiate”, adică din acelaşi val, din care se fac şi prosoapele obişnuite.
Un element indispensabil al decorului bisericesc îl constituie prosoapele albe cu ornament sobru floral (doar unele din ele au ornament excesiv) care împodobesc altarul, icoanele, catedrele, crucile, răstignirile. Prosoapele se folosesc şi pentru acoperirea jertfelnicului, ana-loagelor, meselor, etc. Şerveţelele (salfetcile) împodobesc candelabrele din biserică.
Din timpurile vechi şi până în prezent la Mileşti, sat de mazili fi răzeşi, cultura materială şi spirituală, creaţia artistică şi-au găsit expresie nu numai în îndeletniciri, ci şi în rituri şi obiceiuri, care îl însoţesc pe om de la naştere până la trecerea în lumea celor drepţi.
Un scop al studiului de faţă constă în a releva anumite detalii despre utilizarea ştergarului (prosopului) în ritualurile satului Mileşti. Am abordat pe scurt această problemă în obiceiurile ce însoţesc cele trei momente cruciale din viaţa omului: naşterea, căsătoria, înmormântarea. Menţionăm că folosirea ştergarului pe parcursul vieţii omeneşti este totuşi cu mult mai variată.
Condiţiile noi de viaţă introduc şi în datini unele elemente noi. Obiceiurile de la naştere, cele nupţiale şi de înmormântare s-au păstrat aproape intacte, adică sunt practicate, respectându-se cât este posibil obiceiurile vechi. O schimbare recentă este utilizarea unui număr mai mic de ştergare pentru „legătorile” de la nuntă. Uneori acestea pot fi şi de producţie industrială.
Cercetarea trecutului şi prezentului Mileştilor, ca şi a particularităţilor etnografice ale acestui vechi sat românesc, contribuie la o cunoaştere mai profundă, mai detaliată a trecutului şi a vieţii contemporane a poporului nostru în ansamblu.
Ţin să-mi exprim recunoştinţa faţă de amabilitatea sătenilor A. Angheluţă, M. Vâlcu, M. Borş, M. Talpă, Z. Vâlcu, E. Potlog, preotului-paroh D. Pancioha, care mi-¬au comunicat informaţii preţioase despre valorile tradiţionale specifice locuitorilor satului Mileşti.

A d-stră Zina Sofransky (Chitoroagă)


5. Tezaurul monetar din secolele XVI-XVII descoperit la Mileşti (Nisporeni)

Despre tezaurul găsit în anul 1954 de către doi consăteni din Mileşti, caz petrecut în timpul lucrărilor agricole a unei porţiuni de pământ din Mândra, s-a scris puţin sau chiar prea puţin pentru a putea fi evaluat la justa valoare. Cunoaştem doar că fuseseră descoperite, mai mult sau mai puţin întâmplător, diverse relicve istorice fără de preţ pe întreg teritoriul Basarabiei în diferiţi ani ai perioadei postbelice. Tezaurul de la Mileşti e un caz aparte, care merită o atenţie sporită din partea specialiştilor în materie. Redăm mai jos în forma sa integrală lista şi parte din imaginile monedelor descoperite, precum şi articolul cu referinţă la subiectul care ne interesează, semnat şi publicat de către arheologul Vera Paiul în revista Tyrageţia (nr.VIII, 1999).

În anul 1954 în satul Mileşti, r-nul Nisporeni, în timpul lucrărilor agricole a fost descoperit un mare tezaur alcătuit din monede de aur, argint şi obiecte de podoabă. 19 monede de argint din conţinutul tezaurului au fost predate la Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală.
Ulterior, piesele au fost transferate la Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei Chişinău, în a cărui fonduri se păstrează până în prezent (nr. inv. 13455-13473). Informaţii succinte referitoare la acest tezaur au fost deja publicate în unele studii de specialitate.

C A T A L O G
Imperiul Romano-German

1. Magdeburg
Av. MONETA. NOVA.
Civita MAGDEBURGE 2. D: PLI (1).
Poarta oraşului străjuită de două turnuri crenelate,
între care apare o fecioară.
Rv. MAXI (MILIAN)ZII:D:
GRA ROMA IMPE.SEM.AVGVS.
Acvila bicefală cu glob crucifer pe piept; cifra 24. Pe glob.
Taler, 1572; Maximilian II (1564-1576); Ar. 41 mm.
J. Mez, V.2., 600

2. Bohemia
AV. RVDOLPHVS. II D.G.R.I.S.A.G.H.BO.REX.
Bust spre dreapta.
Rv. ARCHID. AVSTRI. DVX. BURG. MAR. MOR.1604.
Vultur bicefal încoronat; pe piept, scut cu stema Austriei.
Taler, 1604; Rudolf II (1576-1612); Ar. 41 mm, Praga.

3. Campen
Av. MONE. NO. CIVITATIS. IMPE: CAMPENSIS
ZIDUL CU TURNURI ŞI POARTĂ a oraşului Campen.
Rv. RVDOL II. D.G. ELEC. RO. IMP. SEM. AVGVS. PL I (3).
Acvila bicefală cu globul crucifer pe piept.
Taler, f.a., Rudolf II (1576-1612); Ar. 42 mm. Davenport, 888.

4. Tirol
Av. FERDI. DG. RO. VNG. BCE, DAL. GRO. Z. REX. PL. I (4)
Duşi spre dreapta cu coroană, armură,
sceptru şi cu mâna dreaptă pe mânerul sabiei.
Rv. DVX. BVRG. INF. HISPA. ARHIDVX. AUSTRIE.
Vulturul tirolez pe piept, scut despicat.
În cartierul 1 stema Castiliei; în dreapta – cea a Austriei.
Taler f.a. Ferdinand I (1527-1564). Ar. 41 mm. Davenport 8026.

5. Provinciile unite. PL I (5)
Westwrland.
Av. DEVS. FORD. MVDO E. TS. TE? Nostra
Cavaler cu sabie.
Rv. MONE. NO. ARG. DOMI. WEST. FRISLE.
Cod, jos, scut cu doi lei
Taler, 1598. Ar. 41 mm.
Devenport. 8865
Polonia
Coroană
Sigismund al III-lea (1687 – 1692)

6. Av. SIG 3. D. D. REX. PO. M. D. L. PL I (12)
Bustul regelui.
Rv. III GROS. ARG. TRIP. REG. POLONI
Armele Poloniei şi ale Lituaniei.
Trei groşi, 1596. Ar. 21 mm. Lublin.
M. Gurnowski, nr. 1062 p. 125

7. Av. SIG. III. POLO. MOL.
Bustul regelui.
Rv. III GROS. ARG. TR. R. PO. 97
Trei groşi, 1697. Ar. 20 mm. Bramberg.
M. Gurnowski, nr. 1060, p. 126

8. Vezi mai sus, dar 21 mm.

9. Av. SIG. III. O. G. REX. PO. M. DL. PL I (6)
Rv. III GROS. ARG. TR: R POLONI 97
Trei groşi, 1597. Ar. 20,6mm. Olcusz.
M. Gurnowski, nr. 1054, p. 126.

10. Av. SIG. III. O. G. REX: PO. M. DL. Pl I (8)
Rv. III GRO. TRIP. R. PO.
Trei groşi, 1598. Ar. 21 mm. Poznan.
M Gurnowski, nr. 1078, p. 126

11. Vezi mai sus, dar jos iniţiala „P”
Trei groşi, 1598, Ar. 21 mm. Poznan.
M Grunewski, nr. 1079, p. 126.

12. Av. SIG. III. O. G. REX FO MDL. PL I (9)
Rv. III GRO. ARG TRR POLO, iniţiala „B”
Trei groşi, 1599, ar. 21 mm. Bromberg.
M. Gurnowski, nr. 1096, p. 126.

13. Vezi mai sus.

14. Av. SIG. III. DG POLO MDL. PL I (10)
Rv. III GROS. ARG. TR. R POLO. Iniţiala „t”
Trei groşi, 1500. Ar. 19,2 mm. Clksz.
M. Gurnowski, nr. 1100 p. 127.

15. Av. SIG. III. D. G. REX PO. M. DL.
Rv. III GROS TRIP R. PO
Trei groşi, 1680. Ar. 21 mm. Cracovia.
M. Gurnovski, nr. 1133, p.128. Lituania.

16. Av. SIG. III. D. G. REX FO M7 DI PL (12)
Bustul regelui spre dreapta.
Rv. III GROS. ARG. TRIP MDL
Armele Poloniei şi ale Lituaniei.
Trei groşi, 1597. Ar. 21 mm. Vilna.
M. Gurnowski, nr.1336. p. 135.

17. Vezi mai sus.
Riga

18. Sigismund al III-lea (1687-1632) PL (10)
Av. SIG III EG. REX. PO. D. LIV
Bustul regelui – spre dreapta.
Rv. II GROS. ARG. TRIP. CIVI. RIGE
Armele oraşului Riga.
Trei groşi, 1694. Ar. 21,8 mm.
M. Gurnowski, nr. 1453 p. 140.

19. Vezi mai sus, dar 21 mm.

Monedele ce compun tezaurul se întind pe o perioada de 59 ani, începând cu 1572 (taler de Magdeburg), Maximilian al II-lea (1564 – 1576) până la 1606 (triplu gros polonez de la Sigismund al III-lea (1587-1632)).
Din punct de vedere al numerarului tezaurul constă din 5 taleri şi 14 tripli groşi; Talerii se repartizează în felul următor:
Magdeburg – 1572, Maximilian al II-lea (1564 – 1576) – 1
Bohemia – 1604, emis la Praga de către Rudolf al II-lea
Campen – fără an, Rudolf II (1576-1612)
Tirol – fără an, Ferdinand I (1527-1564)
Westfriesland – Provinciile Unite, 1598

Exemplarul tirolez din acest tezaur, emis de arhiducele Ferdinand între anii 1531-1547, este o raritate numismatică pentru regiunea noastră.
Grosul tezaurului este alcătuit din emisiuni poloneze – tripli groşi, emişi de către regele Poloniei Sigismund al III-lea între anii 1594-1606.
Atelierul de Riga este prezentat prin două piese ce conţin semnul monetarului Heinrich Wulf, un crin stilizat.
De la atelierul din Lituania, Vilna, provin două piese şi poartă semnul meşterului D. Chalechi.
Din emisiunile coroanei patru piese provin din atelierul de la Bromberg, dintre care două exemplare poartă armele marelui trezorier al coroanei J. Firlej –LEWART cu iniţialele I-F iniţiala atelierului „B”.
Celelalte două piese, pe lângă armele trezorierului, au alăturate şi alte mărci: scut cu trandafir – marca monetarului H. Rudiger, şi cruce pe un trepied – marca lui S. Cikowski.
Emisiunile Poznanului sunt marcate: una cu semnul marelui trezorier Johan Firlej – LEWART şi iniţialele I-F, de asemenea, iniţiala „P”.
Cealaltă conţine scut cu trandafir, marca meşterului H. Rudiger, precum şi o crenguţă de frag, semnul meşterului J. Dietmar.
Monedele bătute la Olkusz au pe ele marca trezorierului coroanei J. Firlej – Lewart – scut cu leu, una din ele are şi iniţiala I (Ilcusia).
De la atelierul din Cracovia provine o singură piesă ce conţine scut rotund cu leu fără semn de monetar şi anul 1660.
În determinatorul Gumowski este indicat că acest an este greşit, o singură piesă reprezintă şi atelierul din Lublin.
Moneda este marcată cu semnul monetarului D. Koste – leu cu cange şi marca trezorierului Johan Firlej – LEWART.
Din ceea ce s-a expus mai sus obsevăm că tezaurul este compus din taleri ai Imperiului Romano-German, Provinciile Unite şi tripli groşi polonezi, bătuţi în două sisteme monetare ale coroanei şi Lituaniei.
Emisiunea monetară a oraşului liber Riga este bătută tot în conformitate cu sistemul unitar adoptat la 1569.
Menţiunile documentare din intervalul 1580-1630 fac dovada încheierii a numeroase tranzacţii, în deosebi pentru vânzarea pământului, în numerar de mare diversitate: ca taleri, orţi, tripli groşi. Iar între piesele de aur sunt menţionaţi zloţii şi ducaţii.
De exemplu, un document din 1576 menţionează vânzarea a 38 de pământuri din satul Hândreşti cu câte 10 potronici pământul. Alt document menţionează vânzarea unei ocini şi moşii din Măzăneşti drept un bou preţuit în 12 taleri tot pentru locul (adică pentru fiecare bucată de pământ).
Un document din 1590 ilustrează folosirea în tranzacţie a câtorva tipuri de monede concomitent: zloţi, galbeni ungureşti, taleri de argint. Este vorba de vânzarea unei case în satul Dersca, preţ 30 de galbeni ungureşti şi 40 de taleri de argint.
Reîntorcându-ne la tezaurul nostru, alcătuit din 5 taleri şi 14 tripli groşi şi folosind informaţia lui B. Murgescu că spre sfârşitul sec. Al XVI-lea un taler echivala cu 12 potronici (tripli groşi), am calculat valoarea tezaurului: 6 taleri şi 7 potronici. În baza unui document din anul 1589 am constatat că 6 taleri se putea cumpăra a treia parte dintr-un sat. Depinde, probabil, ce fel de sat, poziţia lui, calitatea pământului, deoarece în alt document se constată că oarecare persoane au vândut partea lor din sat, din câmp şi din pădure, cu 100 taleri bani buni.
Dar 6 taleri şi 7 potronici nu este valoarea totală reală a tezaurului nostru, deoarece se cunoaşte că fusese mai mare. El mai conţinea monede de aur şi podoabe. Se poate presupune că îngroparea lui s-ar lega de luptele turco-polone pentru Moldova. Posibil că din cauza acestor vremuri de restrişte tezaurul să fi fost îngropat de vreun localnic sau de vreun oştean.
Tezaure cu conţinut asemănător au fost descoperite la Chişinău (1950), Cobuşca Veche, r-nul Anenii Noi (1973), Moldoveneşti, r-nul Turda.


6. Dialog cu d-nii Vladimir Basoc şi Ion Vârlan, veterani ai Războiului II Mondial

A.L.: – Bine v-am regăsit, moş Vladimir şi moş Ion. Ambii sunteţi cunoscuţi în prezent a fi printre puţinii la număr oameni vârstnici ai satului Mileşti. Se zice că „Ţara care nu are bătrâni – să şi-i cumpere...”. Dumneavoastră cum vă simţiţi la o aşa vârstă şi care v-au fost primii paşi în viaţă, începând încă din anii administraţiei române a Basarabiei, adică în perioada interbelică?

Vl.B.: – Mulţumesc, sunt bine... Eu îmi reamintesc unele lucruri de pe când aveam vârsta de 5-6 anişori, adică după anul 1930. Aveam atunci administraţie românească în sat. Adică un primar (trei la număr de fapt, lucru despre care am sa vorbesc mai la vale), un şef de post de jandarmerie, un preot venit din România (îi ziceam Gobjilă) care preda religia în şcoală şi boierul Alic (zis Francezul), care locuia la conac (actuala construcţie aflată lângă parc, denumită în ultimii ani „cantoră”), având în proprietate întreg teritoriul parcului şi pământurile arabile din împrejurimi, cărora li se mai zicea „Pe ceea moşie”. Proprietatea sa începea de la hotarul cu biserica de azi şi se termina cu Recea şi Vladnicul, adică tot teritoriul până la brazda cu satul Bălăneşti. O parte din suprafeţele de pământ la care facem referinţă erau plantate cu vii şi livezi, dar existau şi pământuri arabile. Se zvonea prin anii 90, imediat după căderea URSS, că adicătelea boierul Alic ar urma să se reîntoarcă în sat, să-şi recupereze pământurile (?).

I.V.: – ...Mai erau pe atunci câteva mori de vânt, trei pe Dealul Crucii, două în Deal la Mori, nu departe de casa părintească unde locuiesc şi acum, o şcoală primară de cinci ani, pe care dacă o absolveai cu bine erai considerat „dobă de carte”. Primăria de pe atunci se afla lângă actuala primărie, căreia i se mai zicea în limba rusă „selsoviet” în timpurile sovietice, dar a dispărut fără urmă, cu toate că era bine construită şi dispunea de subsoluri de rea faimă, unde a fost schingiuită multă lume bună în diferiţi ani. Satul era împărţit între trei primării: una a mazililor care locuiau pe vale şi Dealul Crucii până în Ruptură; alta care dirija cu răzeşii de pe Dealul Socilor şi Jisoca (corect Visoca), căruia i se mai zice şi azi Periţoaia; ultima dintre acestea era cea din mahalaua Ghilihoanca (sau mai exact Ghidihoanca), denumire care ar suna în sens de „fundătură” sau „ascunziş”, supunându-se la rândul ei primăriei mazililor de pe vale, alcătuită fiind în mare parte din venetici, oameni certaţi cu legea sau, pur şi simplu, cei care nu se încadrau în societate şi erau trimişi să locuiască în partea nordică a satului... Acum, desigur, lucrurile s-au schimbat, oamenii locului sunt gospodari adevăraţi, ghidihoncenii câştigându-şi în timp renumele şi alcătuind acum o parte importantă a locuitorimii satului.

A.L.: – Vorbiţi-mi despre ce însemna să fii „copil la români”, adică să copilăreşti într-un timp diferit din punct de vedere social şi educaţional de cel în care am copilărit noi, spre exemplu, între anii 1960-1970, pe timpul puterii sovietice...

Vl.B.: – Fără vorbă, era cu totul altfel pe atunci. Noi lucram de rând cu părinţii la deal, începând de la semănat şi până la strânsul roadei. Aşa că era un lux să plecăm la şcoală în fiecare zi. Eram vreo 30 de copii prezenţi la lecţii şi nu se învăţa în clase separate precum se obişnuieşte acum. Învăţam pe apucate, care şi cum putea, dar cu tragere de inimă, fiindcă învăţătorii noştri erau bine instruiţi şi destul de severi. Aşa era, spre exemplu, popa Gobjilă, care pe lângă Religie ne mai preda şi alte câteva obiecte cu conţinut umanitar, dar făceam la lecţiile lui carte nu glumă. Îmi amintesc cu plăcere şi de directoarea Lidia Lehniţchi, cumnată-sa, care îşi avea cancelaria şcolii in sediul actualei Case de cultură, unde locuia şi preotul Gobjilă, iar şcoala se afla în blocul fostei grădiniţe de copii, peste drum de cancelaria şcolii, lângă gospodăria familiei Chitoroagă. Din cauză că ne ţineam mult timp cu muncile câmpului sau cele din gospodărie, nu prea reuşeam să ne facem lecţiile. De aceea la orele părintelui Gobjilă, ca şi la celelalte ore de matematică, scriere sau limbă şi istorie a românilor, luam apă în gură. Era o linişte de se auzea musca în clasă (nu ca acum că se aude în casă la mine gălăgia care o fac copiii la şcoală), iar preotul ne lua la rând cu întrebările şi, în caz că nu cunoşteai răspunsul, primeai câteva lovituri de vărguţă peste palmă sau erai trimis la ungher ca să stai cu genunchii pe grăunţe de păpuşoi sau coji de nucă. De obicei, pregăteam lecţiile pentru a nu suferi necazurile acestea, dar aşa cum eram copii zburdalnici, o păţeam uneori... Mai greu era la ora de Religie, căci trebuia sa spui rugăciunea Tatăl Nostru ori Crezul în orice moment când ţi se cerea. Sau erai obligat să numeşti anii de domnie şi războaiele duse de către voievozii ţării, cum ar fi Ştefan ce Mare, Mihai Viteazul, Vlad Ţepeş sau Mircea cel Batrân. Mai era în sat un om aspru asemenea lui. Zic de primarul mazililor. Bărbat înalt şi puternic. Sârbu mi se pare că îi era numele, care îşi avea sediul primăriei sale mai jos de Piaţă, sub Dealul Crucii. Dacă aveai nenorocul să-l întâlneşti pe drum şi să nu îl saluţi, apoi era vai şi amar de capul tău, că tare mai dumnezeia sau chiar te lua la pălmuit...

I.V.: – ...Eu am fost dat la şcoală la vârsta de şase ani. Îmi mai reamintesc că acelaşi popă Gobjilă cerea deseori enoriaşilor veniţi la biserică să spună, chiar în timpul slujbei, rugăciunea Tatăl Nostru sau o altă rugăciune din Biblie şi, dacă cineva nu răspundea la invitaţie, îi zicea cu voce tare la ureche în faţa celor din jur: „ – Nu ştii rugăciunea!.. Ce, ai mâncat-o cu fasole?..”. Era un om aspru în felul său, dar pe dreptate, lucru pentru care se făcea stimat în tot satul. Când îl vedeam coborând dinspre biserică spre şcoală, având în mână o cârjă groasă, cu ghimpi, ne făceam şi mai mici decât eram. Dar nu era el aşa rău după cum părea. Cu el însă am făcut şcoală bună, deşi nu am reuşit „să termin” toate patru clase primare din cauză că trebuia să ajut părinţilor în gospodărie. Toate manualele şcolare le primeam din partea administraţiei şcolii. Erau aduse direct din România. De altfel, nici nu aveam pe ce le cumpăra, căci banii se câştigau greu pe atunci, iar un leu românesc valora mult. În afară de boierul cel mare al satului şi câţiva boiernaşi mai mici, cei mai avuţi oameni din Mileşti erau evreii, vreo şase, câţi îi ţin eu minte la număr. Toţi cu dughene deschise în toate părţile satului, cum ar fi cele de la Hotar, Piaţă sau din Deal la Soci.

A.L.: – Care erau modalităţile ţăranilor de rând pentru a câştiga un ban pe lângă vinderea propriei producţii agricole sau vegetale, doar ştim că majoritatea populaţiei săteşti o alcătuiau anume ei?

Vl.B.: – Sătenii care doreau să câştige ceva lei în plus se angajau cu ziua la muncă în gospodăria boierului, mai ales pe timpul strânsului roadei sau în perioada semănatului. De regulă, boierul Alic numea o persoană specială, unul pe nume Angheluţă (porecla Cucoş), care umbla prin sat cu o tobă sub braţ, bătând în ea ritmic şi anunţa în gura mare că proprietarul angajează la muncă oameni din sat şi plătea atâţia sau atâţia lei, în dependenţă de orele muncite, punând fiecăruia dintre zilieri şi o masă la amiază. Adunarea se făcea la curte. Plata se ridica până la 30 de lei româneşti. Mulţi consăteni acceptau propunerea. Astfel, câmpurile de vii şi livezi de dincolo de biserică, de prin Deal la Tei şi Vladnic se umpleau de lucrători. Pământurile înţelenite de pe Recea erau numite Răzeşie şi aparţineau primăriei satului. Acolo erau păscute cirezile de vaci sau turmele de oi, animalele domestice ale oamenilor din sat. Sătenii mai aveau pe atunci peste 50 de perechi de boi, fermă de cai şi mai multe stâne de oi. Apoi mai era o formă de câştig, când, de voie, de nevoie, o parte din produsele agricole sau ce aveai în plus din animale domestice le duceai evreului la dugheană pentru o supraplată mizeră. Asta se întâmpla uneori că nu aveai încotro şi trebuia să achiţi urgent vreo datorie. Ca să pleci în afara satului şi să vinzi ce ai la piaţa din Pârliţi sau şi mai departe era necesar un mijloc de transport şi timp berechet, însă nu fiecare sătean îşi putea permite luxul de a călători. Iată de ce în asemenea cazuri ne adresam evreilor, iar ei profitau din plin de situaţia noastră grea şi procurau marfa la jumătate de preţ sau plăteau şi mai puţin. În ce priveşte zvonul că cei din administraţia românească îi băteau pe băştinaşi trebuie să afirm că nu e adevărat. Erau pedepsiţi doar localnicii care încălcau legea, furau sau nu vroiau să muncească... Postul de jandarmi se afla în anii de până la răzbi în locul unde are casă pădurarul Jignea, adică aproape de piaţă. Nu mai era aşa straşnic după cum se vorbeşte...

I.V.: – Vroiam să mai adaug că au funcţionat până la război şi mai târziu, câteva mori de vânt în sat la care se făcea făină bună, cu miros puternic de pâine adevărată. Şi acum simt în nări acel miros de făină albă, parcă prăjită în cuptor, căci mă duceam deseori cu tata să măcinăm la cele două mori din Dealul Morilor. Altele trei se aflau pe Dealul Crucii: una era a lui Damir, alta a lui Cachi şi cealaltă a lui Jardan. Le-au distrus sovieticii după război, în timpul colectivizării, pe morari i-au băgat la dubală. Li se părea că sunt prea bogaţi faţă de restul consătenilor. Mare păcat au făcut... Cu vânturile puternice ce bat peste aceste dealuri ar putea funcţiona o moară sau două şi în zilele noastre. Dar cine s-ar apuca să o construiască...

Vl.B.: – A fost instalat pe atunci şi un punct de vinificaţie, nu departe de cimitir. Se producea vin bun acolo, supranumit vinăria „La Duduca”, aşa, după numele proprietăresei. Toată producţia de struguri de viţă de vie a boierului acolo era prelucrată, aduceau strugurii ţăranii de rând. Acum nu mai au oamenii unde vinde roade viilor, căci acel punct de vinificaţie, aşa primitiv cum era, nu mai există de prin 1955, iar cel nou construit în Vladnic, din vina vechii administraţii, nu mai funcţionează de ani buni. Să mai amintesc şi de beciurile boierului Alic, pline cândva cu de toate. De la o vreme, nu mai sunt folosite. Un beci e puţin mai sus de conac, iar un altul – alături de blocul de „16 apartamente” care se află tot în apropiere de fostul conac. Dar câte s-au distrus între timp! Doar Biserica „Sf.Gheorghe”, ctitorită de boierul Constantin Cazimir, înmormântat la propria dorinţă în interiorul ei, nu a fost atinsă de nimeni şi nici nu a fost închisă vreodată.

A.L.: – Mai erau şi reprezentanţi ale altor naţionalităţi în sat sau doar băştinaşi care locuiau şi munceau? Cum era viaţa culturală în sat?

I.V.: – În afară de cele şase familii de evrei pe care i-am cunoscut personal şi care îşi aveau dughenele particulare mai erau câţiva ţigani, însă nu dintre cei care vin şi pleacă, dar familii întregi care s-au oploşit în sat cu mulţi ani în urmă, aşa că nu-i mai deosebeai de moldovenii de rând. Spre exemplu, cei din familia Arapu, a căror urmaşi îi cunoaştem şi azi ca oameni gospodari în Mileşti. Dintre familii ruseşti nu prea ţin minte să se reţinut pe aceste locuri, poate doar, întâmplător, au rămas vreun profesor sau un lucrător din domeniul culturii, dar asta a urmat odată cu izbucnirea războiului şi după terminarea lui.

Vl.B.: – Mai sunt de amintit şi câteva familii de nemţi, puşi în leafă de boierul Alic (Mitcov), căsătorit cu una din descendentele cazimireştilor. Zic de familia Miler. L-am cunoscut personal pe Dumitru Miler – bunicul celor din familia aceasta, unii dintre care locuiesc şi acum în Mileşti. Cu evreii, aşa cum erau ei zgârciţi, ne împăcam bine. Nu-ţi băgau mâna în buzunar. Am cunoscut personal câţiva evrei, vânzători la dughene, cum ar fi Trociu, Meier sau Ştrulea, dar au pierit cu toţii îndată ce, după 22 iunie 1941, au intrat nemţii pe teritoriul nostru... Totuşi, viaţa de atunci era cu tradiţii şi foarte interesantă. Tinerei fiind, ne adunam la şezători, chit că nu era casă de cultură în sat. Şi nici nu era nevoie. Ne adunam 10-15 băieţi în casa unei fete care, la rândul ei, invita câteva prietene. Ele torceau sau lucrau cu fuiorul, iar noi spuneam diferite cimilituri, recitam poezii sau, pur şi simplu, glumeam, şezătoarea prelungindu-se până în zorii dimineţii. Totul ce se întâmpla era frumos, plin de romantism, chiar dacă părinţii fetei la care găzduiam stăteau peste părete şi ascultau orice suflare, orice discuţie a noastră. Acolo ne înţelegeam cine şi cu cine va dansa la joc, căci se întâmpla mai des că se făcea joc mare în sat, mai ales în zilele de sărbătoare, ca cele din data de 10 mai sau 1 decembrie. Era mare ruşine dacă se afla că o fată de sat nu era cinstită sau că are mai mulţi amanţi. Relaţiile de dragoste, odată înfiripate, erau durabile şi duceau la căsătorie. Nu aşa cum e în ziua de azi... După aceste şezători interesante, noi, băieţii, petreceam fetele acasă, care şi pe cine dorea, astfel cunoscându-ne mai bine. Mai era, pe teritoriul Pieţii de azi, un scrânciob din lemn, unde copii sau tinerii se distrau în zilele de odihnă. Cu un leu plătit puteai să faci un cerc sau două cu acest scrânciob improvizat, iar cei care roteau roata caruselului în mod manual aveau posibilitatea să-şi facă plăcerea în mod gratuit. Caruselul era proprietatea unui om de sat, din familia Potlog mi se pare, care îl cumpărase mai devreme de la unul dintre evreii satului. Ca să facem jocul de Duminică sau alte sărbători se arvoneau muzicanţi din satele din împrejurimi, umblându-se cu „vătălitul” pentru a aduna suma necesară. Fiecare participant era obligat să plătească 10-15 bani româneşti, adică o sumă nu prea mare. Se socotea culmea neruşinării dacă nu te achitai la timp...

A.L.: – Să înţeleg că nu prea au dat buzna străinii pe pământurile noastre în timpul administraţiei româneşti şi nici mai târziu, deşi oamenii locului sunt foarte primitori şi darnici din fire. Poate că viaţa grea de la sat nu prea era tentantă pentru venetici, deşi intemperiile vremurilor anilor 40-50 ai secolului trecut au afectat în modul cel mai dureros populaţia paşnică a satului nostru, dăinuind de jumătate de mileniu în inima codrului. Care au fost primele semne ale începutului de război? Cum v-aţi simţit implicaţi d-voastră, de voie sau de nevoie, în cursul evenimentelor dramatice între anii 1940-1945 şi mai târziu?

V.B.: – Soldaţii germani au intrat primii în sat, iar mai apoi au venit şi soldaţii români. Nu a fost mare surpriză pentru săteni revenirea lor, a şefului de post, a jandarmeriei, a noului primar sau a altor funcţionari români din administraţia sătească. Lucrurile parcă mergeau ca şi până atunci, doar că noi eram mai măricei şi simţeam că, mâine-poimâne, va trebui să plecăm la armată. Deocamdată, îmi căutam de treabă prin gospodărie, munceam ogoarele împreună cu părinţii şi ne petreceam timpul liber pe la şezători sau la joc, pe la sărbători sau Duminica, în drum la Darie, faţă în faţă cu gospodăria lui Constantin Angheluţă (Dumnezeu să-l ierte, că s-a petrecut nu demult). La joc era loc pentru toţi, pentru cei mici şi pentru cei mai mari, horele şi veselia nu mai conteneau toată ziua şi se terminau seara târziu. Fiecare flăcău îşi avea aleasa lui şi nu rare erau cazurile când se încingeau discuţii aprinse sau chiar bătăi între băieţi din cauza fetelor sau şi din alte motive. Gâlcevile începeau de regulă de la o nimica toată, să zicem, că de ce ai luat la horă o fată din Periţoaia, tu fiind de pe vale, sau invers. Astfel, grupuri de flăcăi din Periţoaia se luau la harţă cu mazilii de pe valea satului, sau mazilii se aruncau asupra celor din Ghidihoanca, sau cei din Ghidihoanca aveau mereu ceva de împărţit cu cei din Periţoaia şi Dealul Socilor. Apoi tot ei se împăcau, mai târziu, dar duşmănia rămânea ascunsă pentru mai târziu, când apăreau alte motive de gâlceavă.
Ceea ce ne-a cutremurat pe toţi atunci când au venit nemţii a fost vestea că evreii din sat, toţi până la unul, nu mai sunt printre cei vii. I-au arestat, lăsându-le casele şi dughenele pustii, ducându-i spre Dealul Crucii şi, sub unul din ponoare, au fost împuşcaţi în cap şi îngropaţi acolo, unde acum sunt grădinile oamenilor.

I.V.: – Ţin minte că în perioada de război făceam instrucţii militare în fiecare Duminică, avându-i instructori pe sătenii noştri mai în vârstă, caporali sau sergenţi, care făcuse armată la români. În casa părintească, unde locuiesc şi acum, era instalat spitalul nemţilor, mai sus, în Deal la Mori, erau tranşee şi posturi cu mitraliori germani. Şeful de post al jandarmeriei mai era în sat. Noi, un grup de tineri, am fost adunaţi şi trimişi în România. Am mers câteva zile spre Prut, până la Leuşeni. Mai făceam şi unele popasuri pe drum. Vedeam în jur cum se retrag coloane de soldaţi germani şi români spre Est. Când a ajuns rândul să trecem şi noi râul, a apărut ca din pământ un ofiţer român cu grad mare, blestimându-ne şi întrebându-ne ce căutăm aici şi de ce vrem să trecem Prutul pentru a le mânca pâinea. La auzul acestor cuvinte, ne-am oprit din mers şi, vreo opt dintre noi, printre care Andrei Zestrea, un văr de al meu care a murit pe front şi altul Tudor Vârlan, am hotărât să ne întoarcem în sat. Aşa am luat-o pe deal de la Leuşeni şi, târâş-grăpiş, am sosit spre dimineaţă în Deal la Soci. Aici ne-am apropiat de o casă, care şi acum există, şi am văzut un om ducând vaca la rând. L-am întrebat dacă mai sunt nemţi în sat şi dacă e pe loc şeful de post. Ne-a răspuns că e aşa cum a fost până nu demult, adică toţi sunt la locurile lor. Sovieticii se aflau deja la Pârliţi, stăteau de ceva timp acolo. Pregătea operaţia Iaşi-Chişinău. Noi, premilitarii întorşi de la Prut, ne-am dus şi am stat vreo lună în pădure. Rudele ne aduceau de-ale gurii. În casă la tata se mai afla spitalul nemţesc, dislocat aici de vreo două luni. Alt spital de campanie se afla în casă la Tudor Vârlan. Când m-am reîntors acasă, aceştia nu mi-au dat nici o atenţie, căci mă comportam bine şi le-am spus adevărul curat ce mi s-a întâmplat. Am fost crezut pe cuvânt de nemţi şi, cu voia lor, am rămas să-l ajut pe tata în gospodărie, dar cineva dintre ai noştri m-a denunţat şefului de post că sunt revenit acasă. Mi s-a transmis printr-o persoană că sunt aşteptat să mă prezint la şeful de post. Tata se împăca bine cu jandarmul satului, de aceea mi-a zis şi tata să las totul şi să mă duc la el, dar nu vroiam să-l ascult nici în ruptul capului, temându-mă să nu mă împuşte. Până la urmă, m-am hotărât şi, într-o dimineaţă, am bătut la uşa jandarmului, prezentându-mă. Era un tip scund de statură şi gras. M-a văzut şi mi-a tras o sudalmă, spunându-mi: „... – Ce, păpuşă cu ochi, aştepţi ruşii?!”. Apoi mi-a tras două palme de mi-au ţiuit urechile şi a comandat secundului său să-mi dea o sapă şi să tai toată ziua lemne în ograda jandarmeriei... Aşa a şi fost, însă eu căutam mereu să ies din captivitate şi să fug cât mai departe, căci vroiau să mă ia cu ei în România. Căutând aşa o scăpare din acea ogradă, am văzut o scândură din gard puţin crăpată. Stând la gânduri ce să fac mai departe, pe la amiază aud de după gard pe tata că-mi spune în şoaptă: „Măi Ioane, măi, Ioane, fugi, că ruşii îs în sat...”. Eu atâta am şi aşteptat. Mi-am luat inima în dinţi, am crăpat acea scândură cu o bară de fier, atât cât să încap ca să trec prin acel gard şi... pe aici mi-a fost drumul. Apoi am luat-o dealul-dealul până m-am văzut ajuns acasă la tata. Aflasem mai târziu că, în acelaşi timp, ruşii au început ofensiva, au ocupat postul de jandarmi, i-au arestat pe toţi, inclusiv pe şeful de post şi i-au dus la Făleşti, într-un lagăr de război. Ajuns acasă, mi-am căutat de-ale mele, dar cu teamă să nu fiu prins din nou. Ruşii au înaintat repede dinspre Pârliţi spre satul nostru, pe care l-au ocupat într-o singură zi. Parcă văd aievea cum o rusoaică îmbrăcată în haine militare sovietice a trecut pe furiş pe lângă casa noastră şi l-a doborât cu câteva focuri de armă pe un soldat neamţ care stătea la post cu mitraliera în tranşeele de pe Dealul Morilor. Osemintele îi stau poate şi acum acolo, acoperite mai târziu cu pământul împins de buldozere...

Vl.B: – ...În casa noastră bătrânească se afla bucătăria nemţilor, unde luau masa vreo patruzeci de soldaţi. La acea vreme era primar Vasile Bobeică, tatăl lui Trofim Bobeică, care stătea bine cu toată lumea şi se comporta omeneşte cu sătenii. Mă numeau în limba lor „ghearek”, adică „flăcăuan” şi mă împăcam bine cu nemţii, căci te respectau dacă nu furai şi erai cinstit. În caz contrar, te împuşcau fără judecată. Dacă făceai „ţap-ţarap”, adică furai, nu aveai nici o scăpare. S-a întâmplat odată că un neamţ care găzduia la noi în casă şi-a pierdut trabucul din care fumau, aşa cum aveau obiceiul, toţi la rând. De cauza dispariţiei trabucului, m-au învinuit pe mine, mi-au tras vreo două palme şi am fost dus la „păcea”, adică la jandarmii lor din sat. Tatăl-meu le-a zis că nu fumez şi că nu puteam să fur. Până la urmă, au găsit ei acel trabuc, căzut după o laiţă, iar comandamentul lor i-a scos de la gazdă pe acei câţiva soldaţi înlocuindu-i cu alţii... Înainte de a se retrage, nemţii mi-au luat un bou şi mi-au dat un certificat, chipurile că pot mai târziu să mi-l întoarcă. Ştiu că unora li s-au întors între timp boii luaţi, eu însă am pierdut certificatul şi aş fi tare interesat să mi se întoarcă acel bou. Poate că e posibil prin intermediul Ambasadei Germaniei în Moldova?..
Atunci când au început să atace soldaţii sovietici simţeam cum pământul îmi fuge de sub picioare din cauza exploziilor proiectilelor, trase asupra satului nostru de tunurile aflate pe Dealul Cetârenilor. Nemţii se grăbeau să se retragă, fugind prin Recea, pe drumul spre Boldureşti. Au fost surprinşi nepregătiţi de acel atac fulgerător. Ei aşteptau să fie atacaţi din partea opusă, adică dinspre Răsărit. În Deal la Tei exista o tranşee, căreia şi acum i se cunosc marginile, unde, după retragerea nemţilor, au rămas claie peste grămadă soldaţi morţi, cai mari de tracţiune dezmembraţi şi foarte, foarte multă muniţie. La puţin timp după asta, am fost încorporaţi în armata sovietică circa 300 de consăteni, adică toţi bărbaţii din Mileşti care erau născuţi între anii 1900-1926, printre care m-am numărat şi eu...

I.V.: – ...Aşa am fost luaţi cu forţa în armata sovietică, băgaţi chiar din primele zile în focul celor mai mari lupte. Eu am luptat pe frontul din Polonia, apoi în Ţările Baltice şi Kaliningrad. Ţin minte că, după una din primele âncăierări armate, dintr-un batalion întreg am rămas în viaţă doar 11 soldaţi. Apoi am fost rănit şi m-au tratat într-un spital de campanie. Cu mâna vătămată şi nelecuită complet, mi s-a dat ordin să plec la război. Astfel a continuat războiul pentru mine, fiind mereu pe prima linie de atac. Revenind acasă după război, m-am căsătorit, apoi mi s-a propus funcţia de preşedinte de colhoz în unul dintre cele doua colhozuri de pe teritoriul satului – „Lenin” şi „Kirov”. Nu rezistam cerinţelor mari ce mi se impuneau în cadrul conducerii colhozului „Kirov” şi, după şapte luni de muncă, am renunţat la acest post. M-au chemat mai târziu la „raion”, mi s-a zis să revin în funcţie şi să intru în partidul comunist. Presiunea asupra mea a durat un oarecare timp, dar nu am cedat până la urmă... Ceea ce a urmat mai târziu mi s-a părut şi mai straşnic. În anii 1946-1947 s-a abătut o foamete cumplită peste oamenii din sat...

A.L.: – Care au fost cauzele acelei perioade de foamete? Nu doar seceta şi consecinţele războiului au dus la declanşarea acesteia? Cum au început deportările în masă?

I.V.: – Desigur că au fost şi alte cauze pe lângă cele cunoscute. Era pe atunci un preşedinte de colhoz cu numele Crimenschi, unul dur şi fără inimă. Ascultând de hotărârea partidului lui Stalin, a trecut la desproprietărirea ţăranilor. Când nu a avut ce mai lua de la oamenii satului, îi impunea să măture podurile caselor de seminţele de grâu rămase întâmplător. Apoi a strâns până şi toate pietrele de râşniţă, să nu poată râşni sătenii din ceea ce mai aveau. Eu cred că şi de aici a pornit foametea, de la răutatea şi cruzimea unor şefi de pe loc. Aşa mureau oamenii, ca muştele, se umflau şi cădeau fără suflare pe drumuri şi nu avea cine să-i ducă la groapă. Erau înmormântaţi fără de sicrie, puşi mai mulţi într-un mormânt, căci, din cauza trupurilor care se tăvăleau pe uliţe şi a foametei acute, au început să năpădească peste noi boli nenorocite. Mureau, mai ales, cei neputincioşi, bătrânii şi copiii, dar nici cei mai tineri nu rezistau neajunsurilor. Oamenii mâncau de nevoie flori de salcâm, rodeau coajă de copac sau amestecau puţină făină de popuşoi cu cenuşă pentru a face o mămăligă. Când s-au trimis ceva ajutoare alimentare de la raion, mulţi mureau din cauză că mâncau la repezeală şi mult...

Vl.B: – În acei ani de după război au început deportările unor consăteni, mai mulţi la număr ca până la război. Era de ajuns să ai o căruţă cu cai, o moară de vânt sau un plug al tău şi, dacă nu le predai la timp conducerii colhozului, erai trimis în Siberia. Aşa au fost strămutate familii întregi, cu tot cu copii, la mulţi dintre ei venindu-le înapoi doar numele. S-au constatat şi cazuri de canibalism. O femeie din sat (nu-i mai spun numele!..) a fost observată de copiii care se hârjoneau pe uliţă că l-a ademenit pe unul mai mic dintre dânşii. S-a format un grup de oameni ai satului şi s-a descoperit crima în casa femeii respective – sub un pat era ascuns corpul lui tăiat în bucăţi, iar o parte din el era pus la fiert într-un ceaun...
Noi, câţiva tineri din sat, care veniserăm de pe front, păzeam depozitul de pâine, dar nu era uşor să o faci fără să nu te doară inima de cele văzute în jur. Tainul zilnic al unei persoane era de doar 100 gr., cei care aveau familii mai mari fiind nevoiţi să ducă de vânzare tot ce aveau prin casă pentru o bucată de pâine. Mulţi plecau la Pârliţi sau, mai departe, la Cernăuţi, ca să cumpere pâine, căci la nordul republicii situaţia cu produsele alimentare nu era aşa grea. Se întorceau peste câteva zile, care şi cum putea, mai mult pe jos sau, care avea norocul, cu trenul-mărfar, care trecea prin Pârliţi şi Ungheni şi ducea în Ucraina de Nord. Am trecut şi eu prin aşa experienţă, ca şi mulţi alţi consăteni. Stau uneori şi mă gândesc la faptul ce fel de om era acel Crimenschi, care a stat la conducerea satului şi în anii ce au urmat...

I.V.: – După ce a trecut acea foamete, care a făcut sute de victime în sat, lucrurile au revenit mai la normal. Era greu de trăit, căci trebuia să munceşti ca pentru doi: să faci lunar 24 de „trudozile” pe lanurile colhozului şi, în plus, să lucrezi pământul propriu. Eram tineri şi le reuşeam pe toate. Seara plecam la „club”, iar duminicile jucam hora în centrul satului, tot „la Darie”. Făceam şi şezători, nu mai rău ca până la război, dar nu ne reuşea să ieşim din sărăcie. Începuse agitaţia comunistă, în parte antireligioasă. Peste tot se arborau drapele şi placate de culoare roşie, având pe ele chipurile lui Lenin sau Stalin. Se sărbătoreau alte zile, comuniste, se făceau „subotnice”. S-a ajuns până la aceea că a început tăierea răstignirilor din sat, iar crucile din lemn cu trupul lui Cristos răstignit pe ele erau doborâte uşor de comsomolişti. Un grup alcătuit din aceşti activişti au tăiat o răstignire ce se afla în centrul satului, „La Darie”, şi alta în Dealul Crucii, ducându-le mai apoi în Mândra şi pângărindu-le. Se zice că unul dintre acei activişti, în ziua când a fost înmormântat, nici nu a încăput pe uşa bisericii, pentru ca mai apoi să fie dus la cimitir. Să mai zici că nu există Dumnezeu...

Vl.B: – Ţin şi eu minte acest lucru. Au mai fost şi alţii, tot oameni din sat, care au tăiat crucea din poarta fostului preşedinte de colhoz Jardan, dar nici ei nu au sfârşit-o cu bine... Se întâmplau însă şi lucruri frumoase, cum ar fi funcţionarea continuă a bisericii, unde veneau şi încă mai vin la împărtăşanie enoriaşii din mai multe sate din împrejurimi. Era o iniţiativă de partid ca să fie închisă la acea vreme, dar s-a opus preşedintele sovietului sătesc de pe atunci, dl. Ion Jardan, tatăl lui Valeriu Jardan, fost deputat în parlamentul moldovenesc, astăzi medic recunoscut la Ungheni. După anii 50 s-a construit şcoala, o casa de cultură (care se afla vizavi de blocul actualei Primării: A.L.), o grădiniţă pentru copii, un stadion, mai multe centre comerciale şi alte centre de menire socială. Exista şi o fanfară în sat, condusă la începuturi de un rus pe nume Trusov, care interpreta cântece la diferite petreceri şi, mai cu seamă, în zilele de sărbători şi Duminica, atunci când se făcea joc în sat. Erau în fanfară vreo doisprezece băieţi, fără vreo pregătire specială în ale muzicii, dar făceau totul cu inimă, cântau minunat.

A.L.: – Ajunşi la finalul discuţiei noastre, plec fruntea şi vă mulţumesc pentru colaborare întru ideea de rememorare a istoriei contemporane a satului Mileşti, dorindu-vă sincer mulţi ani înainte şi toţi aceştia trăiţi cu sănătate.


Mileştenii căzuţi în anii celui de al II-lea război mondial (1941-1945):


Ion Angheluţă (n.1921), Vasile Angheluţă (n.1917), Alexandru Atrocini (n.1905), Dumitru Gh. Basoc (n.1923), Dumitru V. Basoc (n.1922), Gheorghe Basoc (n.1914), Ion N. Basoc (n.1911), Ion P. Basoc (n.1923), Vasile Basoc (n.1920), Andrei Bobeică (n.1914), Vasile Bobeică (n. 1910), Vasile Boboc (n. 1908), Ion Brânză (n. 1925), Ion Bugăiescu (n. 1914), Vladimir Bugăiescu (n. 1906), Dumitru Buliga (n. 1913), Ion Buliga (n.1913), Macarie Burduniuc (n.1922), Gheorghe Cacianovschi (n.1918), Andrei Căpiţă (n. 1910)), Constantin E. Călugăreanu (n.1910), Constantin T. Călugăreanu (n.1922), Ion Chira (n.1912), Simion Ciutea (n.1915), Gheorghe Costru (n.1913), Iulian Croitoru (n.1909), Vasile Croitoru (n.1913), Dumitru Damir (n.1919), Simion Damir (n.1925), Victor Damir (n.1920), Ştefan Darii (n.1916), Grigore Dobândă (n.1924), Leonid Dobândă (n.1922), Petru Gardanciuc (n.1914), Ion Goja (n.1902), Grigore Homenco (n.1900), Grigore Iordachi (n.1939), Dumitru Lazari (n.1917), Tudor Lisenco (n.1921), Constantin Lunga (n.1917), Nicolae Malcoci (n.1906), Petru Malcoci (n.1904), Gheorghe Mărcuţă (n.1920), Gheorghe Mărcuţă (n.1926), Nicolae Mărcuţă (n.1912), Terentie Măcuţă (n.1921), Tudor Mărcuţă (n.1921), Zosim Mărcuţă (n.1902), Simion Maţevschi (n.1923), Dumitru Mihăilă (n.1913), Vasile Mihăilă (n.1909), Andrei Mihalachi (n.1923), Dumitru Mihalachi (n.1912), Gheorghe Morari (n.1915), Grigore Munteanu (n.1908), Atanasie Păduraru (n.1922), Ion Păduraru (n.1928), Ştefan Păduraru (n.1919), Ion Petic (n.1913), Isidor Petic (n.1923), Silvestru Petic (n.1903), Vasile D. Petic (n.1909), Vasile T. Petic (n.1915), Filip Petrişin (n.1918), Alexandru Popovici (n.1903), Nicolae Potângă (n.1915), Constantin Potlog (n.1908), Ion Potlog (n.1919), Vasile D.Potlog (n.1920), Vasile T.Potlog (n.1914), Vasile Răscoală (n.1904), Vasile Roman (n.1923), Dumitru Rotari (n.1913), Ion Rusu (n.1905), Alexandru Sârbu (n.1904), Dumitru Talpă (n.1925), Mihail Talpă (n.1923), Nicolae Talpă (n.1923), Eudochim Trocinel (1912), Gheorghe Trocinel (n.1909), Pavel Truşenco (n.1910), Petru Ţâcu (n.1910), Gheorghe A. Ţugui (n.1906), Gheorghe Şt. Ţugui (n.1907), Ion Ţugulea (n.1926), Atanasie Vârlan (n.1911), Constantin Vârlan (n.1922), Ion Vârlan (n.1915), Mihail Vârlan (n.1916), Tudor Vârlan (n.1905), Anastasie Zestrea (n.1901), Gheorghe Zestrea (n.1921), Dumitru Zlotea (n.1912).

7. Scrisoare-confesiune sau ecoul unei dureri sufleteşti

Sunt fiica unei familii de moldoveni demne şi iubitoare de muncă, care a trecut prin toate amărăciunile deportărilor nedrepte din negrul an 1949.
Era într-o noapte de vară. În ograda noastră au intrat nişte soldaţi înarmaţi. Mama se pierdu cu firea şi a încercat să se ascundă, dar... Tata şi fratele mai mare nu erau acasă. Ne-au permis să luăm cu noi lucrurile cele mai necesare şi ne-au împins într-un camion. Aşa am fost duşi tocmai în Taiga. A trecut atâta timp de atunci (aveam 5 ani), dar nu pot să-mi amintesc fără înfrigurare de acel iad blestemat în care am nimerit din voinţa „părintelui popoarelor” – tiranului Stalin. Îmi amintesc cum în fiecare dimineaţă, înainte de a pleca la lucru sub escortă, mama i se ruga lui Dumnezeu ca să ne cheme la dânsul şi să ne izbăvească de foame, de chinuri şi suferinţi, astfel ca să-i fie mai uşor să treacă în lumea celor drepţi.
După o jumătate de an a venit la noi şi tata. Viaţa se schimbă brusc spre bine. El nu era considerat deportat şi a reuşit relativ uşor să ne aranjeze la un loc de muncă, să construiască o cocioabă din lemn, să înjghebe o gospodărie. În tot acest timp, noi locuiam în barăcile comune, dar oricum eram bine alimentaţi.
În anul 1952 ne-a parvenit o veste tristă din Moldova: murise fratele mai mare, Pavel, în vârstă de doar 21 de ani. Nici până acum nu ştim exact în ce împrejurări a murit. Timpul trecea încet. În lungile nopţi siberiene vedeam visuri frumoase, cu meri, peri şi cireşi doldora de rod. Mare îmi era dezamăgirea când, spre dimineaţă, deschideam ochii şi auzeam viscolul turbat de afară.
În primăvara anului 1956 ni s-a comunicat că suntem liberi, că avem dreptul să ne întoarcem acasă şi că puterea locală ne va întoarce neapărat averea confiscată. Această veste ne-a produs o mare bucurie în suflet... În vară ne-am întors pe pământul strămoşesc, însă nu aveam unde să locuim. Casa ne era ocupată de alţi oameni. Ne-au adăpostit rudele. Tata s-a adresat la autorităţile locale şi ni s-a promis marea şi sarea. L.C. Dudnic, preşedintele sovietului sătesc la acea vreme, l-a rugat pe tata să le permită feciorilor Nicanor şi Dumitru să plece la tăiat pădure în oraşul Arhanghelsk. I-a mai promis că, la întoarcerea lor, ne vom aflla cu toţii în casa noastră. Puteţi să vă închipuiţi cu ce bucurie îi pregătea mama de drum. Ei au plecat cu speranţa că vom locui, în sfârşit, în casa noastră. Întorcându-se peste câteva luni, Nicanor şi Dumitru ne-au gasit în casa lui moş Colea. Cei de la sovietul sătesc îl purtau pe tata doar cu promisiuni deşarte. În cele de urmă i s-a dat de înţeles că nu va mai găsi dreptate la ei, cei care i-au şi ticluit dosarul în anul 1949, ca unui culac, ca unui „element străin socialismului”. Sărmanul tată! Fără mijloace financiare şi fără careva materiale de construcţie, bizuindu-se doar pe forţele proprii şi pe ajutorul oamenilor buni, a construit o cocioabă în care am locuit mai apoi timp de 13 ani. În locul spinilor el a sădit şi a crescut o livadă de toată frumuseţea. Ea, livada, a crescut din strădaniile şi greutăţile noastre, în ciuda nedreptăţii. Cu venitul de la prima roadă din livadă, tata a cumpărat lemn de casă. Unde mai pui că, odată cu livada, crescusem şi noi, eram la vârsta de însurat sau măritat. Or, un moldovean adevărat nu-şi va permite să primească oaspeţii într-o chichineaţă.
Mama (fie-i ţărâna uşoară!) îi spunea deseori lui tata: ”Va veni ea vreodată, Mihaile, şi sfânta dreptate...”. Cu această speranţă a şi plecat în lumea celor drepţi. Tare a mai vrut tata să ne vadă pe toţi, în satul natal, fiecare la casa lui. Fratele Andrei, însă, mai locuieşte şi astăzi cu cei cinci copii ai săi în Siberia. Poate că ar fi vrut să se întoarcă acasă, dar unde să vină cu toată familia...

Kilometrul 92 le-a fost şi casă, şi mormânt...

Ne-au ridicat ca şi pe multe altele familii de moldoveni, în noaptea spre 6 iulie 1949. Mai târziu am aflat parţial cauza tragediei noastre. Povestea tata că pe atunci, pe baza satului Mileşti, fusese formate un colhoz şi un sovhoz. El lucra în sovhoz în calitate de agronom-tehnician. Se bucura de stimă printre săteni, deoarece era un om destul de instruit. Prin părţile noastre toţi îl cunoaşteau drepti un bun pomicultor. Iată de ce cârmuirea kolhozului i-a propus să lase sovhozul şi să treacă să lucreze la dânşii. Tata a refuzat. Atunci ei au cerut ca să intre mama în kolhoz. Ea, neprevăzând ce putea urma, de asemenea a refuzat. Faptul acesta a şi predeterminat soarta noastră. Am fost incluşi în lista culacilor. Nu eram săraci, dar nici prea bogaţi... Aveam vacă şi viţel, multe păsări şi o livadă minunată. Argaţi nu am avut niciodată. Adică nu exista nici un temei de a-i putea socoti pe părinţii mei exploatatori. Cu toate acestea, am fost deportaţi.
...După mulţi şi lungi kilometri petrecuţi în vagoane înăbuşitoare, în care mai înainte erau expediate vitele, am ajuns la destinaţie: regiunea Irkutsk, raionul staţiei Parcium. Cea mai apropiată localitate era oraşul Taişet. Iată că se deschiseră uşile grele ale vagonului. Am ieşit încet afară. Aveam senzaţia că mi se învârte capul de foame şi de dorinţa accentuată de a supravieţui. Santinelele stăteau înşiruite într-un lanţ des de-a lungul vagoanelor, cu armele de foc îndreptate spre noi. Însă nu le acorda nimeni nici o atenţie. Cei mai vârstnici tăceau, iar noi, copiii, abia de mai puteam scânci de istovire fizică. Important era că puteam deja privi la lucrurile din jur. Asta după zilele călduroase din Moldova, după cerul senin de la Mileşti, care a rămas în memorie pe toată viaţa. Din norii grei şi cenuşii ca plumbul cernea o ploaie măruntă şi rece. Îmi amintesc bine cum mama îi spuse cu o voce liniştită unei vecine: ”Ne-au adus aici ca să murim...”, şi imediat ne-a strâns la pieptul ei.
Eram la kilometrul 92... Aici ne era şi casa, aici părea să ne fie şi mormântul. Aceste gânduri au început să ne urmărească mai des după ce am participat la ”politvzbucică” în aşa-numitul „colţ roşu”, situat chiar în centrul barăcii. Venise o persoană îmbrăcată în uniformă militară şi, adresându-ni-se, a exclamat: ”Sunteţi aduşi aici pentru vecie. Nici voi, nici copiii voştri, nici nepoţii voştri nu vor avea dreptul să se întoarcă la baştină!”. Imediat s-au auzit ţipete din mulţime. Femeile, ridicând mâinile spre cer, se întrebau disperate: ”Pentru ce păcat, Doamne, ne pedepseşti în felul acesta?”. Tot atunci a urcat în scenă mătuşa Anica Aftanache din Nisporeni şi a zis: ”Liniştiţi-vă, oameni buni. Nu-i nimic veşnic pe lumea asta. Eu cred că va veni o zi când ne vom întoarce cu toţii acasă!”. Imediat s-au liniştit toţi cei din jur, iar mama ne-a spus înainte de somn că ne vom întoarce numaidecât la Mileşti şi ne vom sătura de fructe din livada noastră.
Iată un alt detaliu despre viaţa noastră pe care nu-l voi uita nicicând. După sosirea lui tata, s-a întâmplat un lucru extraordinar. El s-a interesat cum s-a păstrat slănina din coletul pe care ni-l trimisese în luna august. Mama l-a privit mirată şi i-a zis că nu-l primise. Tata i-a întrebat de acest caz şi pe vecinii din baracă, însă i s-a răspuns că nimeni din baraca noastră nu primise colete de la rude. Dat fiind că nu era considerat deportat, tata s-a adresat conducerii lagărului. S-au făcut cercetări şi s-a clarificat că lucrătorii poştei formaseră o bandă criminală care îi fură pe bieţii oameni. Toţi acei netrebnici au fost condamnaţi...
Vă voi descrie cel mai straşnic tablou care mi s-a întipărit în memoria mea de copil. Nu departe de barăcile noastre se afla un lagăr de deţinuţi politici. Ei erau păziţi de soldaţi înarmaţi, având în dotare câini şi urşi dresaţi în mod special. Îmi amintesc cum se luaseră fiarele după doi deţinuţi care încercau să se ascundă în pădure. Era o privelişte de sadism nemaivăzut.
În nopţile lungi de nesomn se auzeau deseori vuietul maşinelor care se îndreptau spre pădure. Nimeni nu ştia ce se petrece acolo. Odată, însă, jucându-mă cu prietenii prin pădure, am descoperit o groapă mare acoperită cu ramuri, de la care se simţea un miros insuportabil. Când am ferit ramurile în lături, am văzut un tablou zguduitor – multe cadavre de oameni. Apoi am aflat că acestea erau mormintele frăţeşti ale deţinuţilor politici necunoscuţi.
Să nu credeţi, însă, că am avut parte doar de zile întunecoase acolo. Împreună cu alţi bărbaţi deportaţi, tata a construit o şcoală pentru noi. Acolo am început să învăţ carte pe parcursul a cinci ani... Studiile se făceau în limba rusă, iar noi, copii din Estonia, Ucraina, Bielorusia, Moldova, Lituania etc., sorbeam cu nesaţ tot ce ni se preda. Trăiam în bună înţelegere cu toţi cei din jur. Împărţeam între noi bucuriile şi amărăciunile. Trebuie să mai precizez că, la kilometrii 92 şi 97, locuiau în majoritate familiile deportate din Moldova. Vreau să dau câteva nume ale acelor moldoveni, anume familiile lui Constantin Buraga, Dimitrie Granaci, Pricopie Jalbă, Gheorghe Puşca, Ion Stamati, Timofei Popa, precum şi ale mătuşilor Maria Gorceag, Vera Popescu, Elena Ivleva ş.a. Au fost timpuri grele, timpuri de neuitat...

Valentina Parfeni, profesoară de filologie
(articol publicat în ziarul ”Patriotul sovietic”, 6 iulie 1989, nr.81)

Câteva adnotări informative

Lista deportaţilor din satul Mileşti, anul 1941 (reg. Kzâl-Orda, Kazastan): Ion Andriuţă (primar), împreună cu soţia Ana şi copii, Sandu, Luca, Eugenia, Nina şi Iulia; Ion Angheluţă şi Mihai Angheluţă, împreună cu soţia Ana şi copiii lor Ion, Alexandru, Elena, Zinaida, Anastasia, Taisia; Grigore Basoc, împreună cu soţia Varvara şi copiii lor Nina şi Aculina; Gheorghe Costru, împreună cu soţia Profira şi copiii lor Lidia, Gheorghe şi Tudor.

Lista arestaţilor, anul 1945 (motivul invocat – „trădare de patrie): Gheorghe Basoc, Nicolae Grib, Marcu Vidraşcu...

Lista deportaţilor, anul 1949 (reg. Irkutsk): Ana Basoc, Olga Basoc, Varvara Basoc, Ana Doroftei, Ion Doroftei, Nistor Doroftei, Gheorghe Gorceag, Maria Gorceag, Ecaterina Grib, Dumitru Mărcuţă, Zinovia Mărcuţă, Ana Miller, Andrei Parfeni, Dumitru Parfeni, Maria Parfeni, Mihail Parfeni, Valentina Parfeni, Ecaterina Trocinel, Ana Talpă, Gheorghe Talpă.

Notă: La data de 1 august 1949, în Mileşti locuiau 2670 de oameni, dintre care 2646 moldoveni, 12 ruşi şi 4 evrei. Pentru comparaţie să precizăm că în anul 1940, la data când statul sovietic ocupă Basarabia, comuna Mileştii Mari număra 2889 de locuitori (în marea lor majoritate români) şi avea 726 de case, iar conform recensământului făcut în anul 1933 numărul populaţiei săteşti atingea cifra de 2618.
Mileştenii poartă peste ani o amintire frumoasă felşerului Gheorghe Bobeică, cel care în primii ani de după război, inclusiv pe timpul foametei, a vindecat şi a redat dreptul la viaţă mai multor săteni, ajutat fiind de surorile medicale Elena Vodă şi Zinaida Paladi.


Crâmpeie dintr-o informaţie specială a KGB-ului (14 iulie 1949):

„Din toată Basarabia oamenii sunt ridicaţi tot aşa ca în 1941. Din satul nostru au luat 19 familii, din Mileşti – 21 de familii. Au luat şi femei şi copii. Casele au rămas pustii. Se zice că aceştia au fost chiaburi, dar unii dintre ei nu aveau nici mâţă. Iaca ce au avut oamenii noştri să tragă. Sunt trimişi la nord. Nimeni nu mai doarme acasă, toate casele sunt încuiate, satul e pustiu, nimeni nu cântă, nu se aude nici un strigăt vesel, pustiu adevarăt…”;
„…De la noi au ridicat astăzi 10 familii. Se aude că încă vor mai lua. Nu dea Domnul să ne ia şi pe noi. Am ajuns zile tare grele. Azi dimineaţă era mare jale în satul nostru, jale cum n-a mai fost de când există satul acesta. S-a adunat toată lumea şi plângea de fierbea satul. I-au luat cu maşinile. Of, of, e mare nenorocire în satul nostru…”;
„Tata a terminat de coasă, acum trebuie să cărăm totul acasă, dar n-avem nici o dorinţă de a lucra de atunci de când au fost ridicaţi oamenii. Seara închidem totul, încuiem uşile şi plecăm să înnoptăm unde ne duc ochii. Dimineaţă ne vom întoarce acasă, dacă nu se va întâmpla nimic…”;
„Am fost foarte întristaţi, şi nu numai noi, ci toată lumea, pentru că din satul nostru au fost ridicaţi cei mai buni gospodari şi i-au dus departe, dar unde – nimeni nu ştie, ştie doar unul Sfântul Duh. Erau mari strigăte şi plânsete, ei strigau: Doamne, Dumnezeul meu, ce am făcut şi unde ne duc…”;
P.S.: Potrivit unor date preliminare, la sfârşitul anului 1949 fuseseră deportate 11293 de familii de basarabeni, care alcătuiau un total de 35050 de persoane.


8. Ora de istorie a satului
(profesor – Eugen Petic)

De satul meu înfloritor
Unde aş fi mereu mi-i dor.
Aici e tot ce am mai sfânt –
Bunici, părinţi, fraţi şi surori...
Mileşti, o viaţ-am să te cânt,
Eşti pentru mine-un pom cu flori.

Fiecare sat îşi are istoria sa bogată în evenimente, care s-au desfăşurat pe parcursul mai multor secole. Nu face excepţie în acest sens nici Mileştii Mari, sat cu oameni gospodari şi buni creştini, preocupaţi în general de agricultură, creşterea animalelor domestice şi cu diverese meşteşugării. Având în subsidiar o bogată tradiţie etnografică, viaţa spirituală a acestei comunităţi rurale a fost şi este determinată în mare măsură de datinele şi obiceiele străbune.
Aşezări umane pe teritoriul satului au existat înainte de atestarea sa oficială, dată care ţine de prima jumătate a sec. XV, mai exact în anii domniei lui Ştefan al II-lea. Despre acest lucru ne mărturisesc documentele de arhivă şi descoperirile arheologice făcute în teren la jumătatea secolului trecut. După strămutarea locuitorilor din vechea „vatră a satului”, situată pe malurile sud-vestice ale iazului Cusutura şi cauzată de desele năvăliri ale cotropitorilor străini (turci, tătari, polonezi sau unguri), la noul loc de trai, aflat la o distanţa de 2 km., spre vest, în apropierea dealului Visoca, adică sub protecţia codrilor, prin sec. XVIII-XIX s-a făcut resimţită o dezvoltare social-economică rapidă a satului Mileşti. La acea vreme, boierii care aveau în stăpânire robi sau ţigani îi puteau vinde, cumpăra sau lăsa moştenire. Aşa s-a întâmplat cu familiile Zdrenţa, Damian, Ciubotaru, Păduraru ş.a. Pe lângă puţinele familii de ţigani amintite mai sus, care s-au lăsat asimilate în timp de către populaţia autohtonă dar nu au dispărut completamente până în prezent, au existat şi câteva zeci de familii de naţionalitate evreiască (Herscu, Grebănosu, Strulea, Surlan etc.), a căror soartă a sfârşit tragic în primele zile ale războiului II mondial. Toţi ei, de la mic la mare, au fost atunci împuşcaţi de hitlerişti la marginea satului.
Coform datelor culese din „Dicţionarul statistic al Basarabiei” (Chişinău, 1923), în anul 1922, datorită reformei agrare aplicată de Instituţia română „Casa noastră” pe tot teritoriul Basarabiei, au fost împroprietăriţi 454 de ţărani mileşteni cu un total de 1447 ha de pământ agricol. La acea dată exista un conac boieresc, 2 mori de aburi şi 7 mori de vânt şi mecanice, 2 biserici – una din lemn (construită pe teritoriul vechiului cimitir în1742) şi alta din piatră (1862), o şcoală primară mixtă, post de jandarmi, o cooperativă de consum, poştă rurală, primărie, patru cârciumi etc. Numărul de gospodării era de 600 (la care se adaugă 8 case nelocuite), iar numărul de locuitori atingea cifra de 4070 (bărbaţi – 1720, femei – 2350). Proprietari a două mori de vânt, una situată în Ghidihoanca şi alta în Vladnic, au fost M. Potlog şi, respectiv, V. Vârlan. Toate aceste mori au funcţionat până în preajma războiului, după care au fost distruse din temelii...
Se ştie că Războiul II mondial a curmat viaţa a zeci de mileşteni, anterior alţii 25 de tineri au fost mobilizaţi de administraţia imperială rusă şi ucişi în războiul ruso-japonez din anii 1904-1905. Numele lor sunt foarte cunoscute şi poartă o încărcătură sentimentală majoră pentru mileşteni: Mărcută, Ţugulea, Bejan, Vidraşcu, Dobândă, Bobeică, Baltaga, Angheluţă, Curmei, Dumitriu, Basoc, Ceban, Bârnoveanu ş.a.
În ce priveşte domeniul învăţământului, şcoala din Mileşti, având doar o singură clasă, a fost înfiinţată în anul 1874. Drept încăpere servea o casă particulară, iar pentru necesităţile procesului de învăţământ s-au alocat 400 de ruble ruseşti. Printre profesori se numărau preotul Semeon Serbov şi Maria Dorofeeva, care absolvise Seminarul Duhovnicesc din Chişinău în anul 1863. Până în anul 1918, limba de predare în şcoală era rusa şi se punea accentul pe studierea religiei. După venirea administraţiei române, în şcoală se preda în limba română, iar în anul 1933 lecţiile erau frecventate de 130 de elevi din totalul de 516 copii de vârstă şcolară. Merită aici să fie menţionaţi profesorii Lidia Lehniţchi, Eugenia Hinculov, Dumitru Gurbuza, Florea Ungureanu ş.a. În anul 1966 a fost construită o nouă şcoală, astfel că o altă generaţie de profesori şi-au început activitate. Dintre ei pot fi menţionaţi Petic Valentina (profesoară de limbă rusă), Parfeni Valentina (profesoară de limbă română), Chercheja Olga (profesoară de matematică), Dudnic Ana (profesoară de istorie) ş.a.
Să mai notăm că, pe teritoriul satului, există două monumente ridicate în memoria consătenilor căzuţi pe câmpul de luptă: unul a fost construit în memoria eroilor căzuţi în Primul război mondial şi se află în ograda bisericii, iar altul, dedicat memoriei ostaşilor căzuţi în cel de al Doilea război mondial, se găseşte în centrul satului şi este împrejmuit cu un gard de metal.


9. „Prima mea învăţătoare”. Pagină dedicată Mariei Anton Roman

Se lasă seară rară peste sat.
Iar Soarele-i muşcat la orizont.
O, Doamne, că de mult nu am mai fost
De dealuri, de păduri înconjurat.
O, Doamne, că de mult n-am mângâiat
Bătrâna floare – fir de busuioc.
Se lasă seară rară peste sat
Şi nu mai lasă pentru mine loc.

SAT, placheta de versuri „Pe când se vor trezi zeii”, Chişinău (1999)


Anii de şcoală se suprapun în mod diferit în memoria fiecăruia dintre noi, dar neapărat rămân să ne acompanieze pe tot parcursul vieţii aşa ca nişte sclipiri multicolore reflectante. Ori anume în oglinda acelor clipe unice putem vedea imagini veritabile din perioada copilăriei...
De regulă, se arată a fi fenomenal de frumoşi, anii de şcoală, cu prietenii de joacă aşezaţi în băncile din sala de studii, mai cuminţi sau mai puţin cuminţi, aşteptând cu frica în sân ca să nu fie ridicaţi şi invitaţi de către învăţător în faţa clasei pentru a răspunde la o temă pe care poate că nu o studiaseră atent. Neapărat rămân în amintire profesorii, de vârstă mai tânără sau mai înaintată, cărora anii de muncă le fură de asemenea din sănătate fără ca să simţim, dar asta pot face mai bine şi caută să predea cunoştinţe utile şi să educe noi generaţii de elevi, mai buni sau mai puţin buni, ca aceştia să fie pregătiţi pentru a înfrunta greutăţile inevitabile ale vieţii.
Despre „prima învăţătoare” ne vom aminti doar de bine, aşa că mulţi, foarte mulţi dintre elevii de ieri, azi persoane trecute de prima tinereţe, pot să subscrie în acest sens la un nume comun, anume la cel al Mariei Anton Roman, care rămâne şi azi a fi unul dintre cei mai merituoşi profesori de şcoală primară din Mileşti. Primele litere scrise mai mult sau mai puţin caligrafic, primele calcule făcute cu „beţişoarele” rudimentare confecţionate din lemn de salcie sau altă specie de copac, primele lecţii de citire greu de asimilat – aşa a păstrat memoria acele lecţii interesante, ce aveau program prelungit după ora de prânz şi era petrecute în compania colegilor. Aproape 40 de ani a stat alături de elevii săi firava şi inteligenta învăţătoare, recunoscându-şi şi azi învăţăceii după nume şi la chip, deşi au trecut zeci de ani de când locuieşte în sat.
Absolventă a Şcolii pedagogice din oraşul Soroca, venită la Mileşti în august 1956 conform unei simple dar stricte „îndreptări”, domnişoara (pe atunci!) Maria Roman, născută în satul Colicăuţi (Briceni), a trebuit să aleagă această şcoală pentru a-şi continua cariera profesională. Neaşteptata alegere s-a înfăptuit la insistenţa lui Mihai Rusu (pe atunci director al şcolii din Mileşti) pe lângă tatăl cunoscutului compozitor de muzică Ian Rayburg (pe atunci şef la secţia de învăţământ din Nisporeni, ex-director al şcolii din Mileşti). În acel moment critic tânăra profesoară a întâlnit, mai mult sau mai puţin întâmplător, pe Ana Dudnic (decedată în 2008), profesoară de istorie care i-a fost mai apoi drept „un înger păzitor”. Atitudinea prietenească reciprocă a început să se manifeste anume din acele clipe şi nu a mai contenit, nou-venita profesoară fiind găzduită în casa colegei de lucru, deşi locuinţa se afla situată la o distanţă respectabilă de şcoala de aşa-numita „Casă a preotului” care servea pe atunci drept instituţie de învăţământ. Prima clasă de elevi s-a dovedit a avea un indice general foarte scăzut la învăţătură (cu 12 elevi repetenţi). Curios lucru, aşa cum afirmă dumneaei, însă unii dintre elevii de clasa a patra aveau cu doi-trei ani mai puţin decât profesoara lor, fapt care nu a constituit un impediment în afirmarea ulterioară. A urmat apoi un nou an de învăţământ alături de un contigent de elevi născuţi în 1950. Elevii s-au dovedit a fi destul de buni, dintre care se evidenţia Cernei Ecaterina, Vodă Lidia, Andriuţă Maria, Petic Zinaida, Dodonu Ion, Chira Ion ş.a.
Nu a uitat dumneaei şi îşi aminteşte cu drag de acei elevi eminenţi la învăţătură, precum, spre exemplu, de un băieţel îmbrăcat într-o cămăşuţă albă cu mânicile scurte pe nume Vasile Călugăreanu, trecut prin focul războiului din Afganistan, care, lucru interesant, reţinea în memorie materialul de studiu predat în clasă fără ca să înveţe temele pentru acasă. Erau şi cazuri de altă natură, ca unul semnificativ în esenţă, povestit de profesoara Roman, deja pensionată din anul 1994: „Un copil a lui Chirilă Postoroncă nu frecventa şcoala de mai multe zile. Părinţii i-au fost atenţionaţi în privinţa aceasta de către direcţia şcolii, iar într-o bună zi soseşte mama copilului şi, cerându-şi scuze pentru că băiatul a lipsit atât de mult timp de la orele de studii, îmi întinde o găină ca să-i mai permit două săptămâni să stea acasă. Am rămas şocată de o asemenea ofertă neaşteptată şi m-am răstit puţin la ea. În acel moment a apărut ca din pământ directorul şcolii şi sărmana femeie a plecat grăbită...”.
Erau anii ’50-’60 ai sec. XX şi sărăcia persista la sate, copiii gospodarilor abia dacă aveau ce îmbrăca şi încălţa pentru a veni la orele de studii. Religioşi din fire, unii dintre ei nu se prezentau la lecţii în nici una dintre zilele sfinte, fapt ce îi deranja enorm pe ştabii comunişti, care făceau controale peste controale pentru a afla vinovaţii. Desigur că în asemenea cazuri, în primul rând, se făceau culpabili profesorii, deşi vina lor nu exista în adevăr. Nici profesorii nu o duceau mai bine, având salarii mizere şi primind o pâine pe zi ca ajutor alimentar din partea statului.
Încredinţându-i-se ca să înveţe carte pe copiii care locuiau în cea mai mare parte pe un sector recunoscut a fi puţin mai conflictiv (Ghidihoanca), tânăra profesoară a găsit limbaj comun cu toată lumea din sat şi a rămas fidelă stilului exemplar de viaţă şi comportament până în ultima zi a îndelungatei sale cariere. Distanţa destul de mare până la centrul raional, drumurile impracticabile pe timp nefavorabil şi lipsa aproape cu desăvârşire a unităţilor de transport făceau ca acest sat de sub codru să semene prin anii 50-70 ai secolului trecut cu o fundătură greu de pătruns, unde puţini dintre tinerii specialişti din diverse domenii se reţineau pe o perioadă mai îndelungată. Nu a fost şi cazul profesoarei Maria Roman, care a ştiut să se acomodeze la viaţa şi tradiţiile băştinaşilor, a născut doi copii (Silvia şi Ghenadie) şi le-a dat cei „şapte ani de acasa”, iar apoi i-a educat împreună cu alte sute de elevi mileşteni, pe parcursul anilor reuşind performanţa notabilă să fie considerată de către localnici drept o mileşteancă get-beget.

A.L.

P.S.: Alte nume remarcabile de profesori mileşteni: Boboc Maria, Petic Iustina, Lazarovici Efim, Damir Arsenii, Petic Eugeniu, Petic Varvara, Paladi Ion, Roman Maria, Vidraşcu Anastasia, Parfene Lidia, Dodonu Gheorghe, Călugăreanu Valentina, Chira Tamara etc.



Lista incompletă a directorilor Şcolii din Mileşti (anul întemeierii -1873), actualul Liceu Teoretic

1. Lidia Lehniţchi: 1933 – 1938 (Şcoală primară)
2. Gârbadă: 1938 – 1940 (...)
3. Nicanor Angheluţă: 1941 – 1943 (…)
4. Madan Andronic: 1943 – 1946(…)
5. Cerneavschi Vsevolod: 1946 – 1948 (…)
6. Cogan Marc: 1948 – 1949 (Şcoală medie incompletă, de 7 ani)
7. Nichifor Rayburg: 1948 – 1954 (…)
8. Rusu Mihail: 1954 – 1958 (din anul 1957 „Şcoala medie Mileşti ”)
9. Zătâca Andrei: 1958 – 1960 (…)
10. Stahi Alexandru. 1960 – 1961 (…)
11. Grimberg Mihail: 1961 – 1963 (…)
12. Calancea Trofim: 1963 – 1964 (…)
13. Evtodi Simion: 1964 – 1965 (…)
14. Suveică Tudor: 1965 – 1966 (…)
15. Roşca...: 1966 – 1967 (…)
16. Manic Timofei: 1967 – 1968 (…)
17. Palade Ion: 1968 – 1974 (…)
18. Turcinschi Vasile: 1974 – 1979 (…)
19. Chercheja Mihail. 1979 – 1988 (…)
20. Stati Valentina: 1988 – 1989 (…)
21. Damir Petru: 1989 – 1990 (…)
22. Petic Nicolae: 1990 – 1995 (…)
23. Dodonu Gheorghe: 1995 – 2000 (…)
24. Angheluţă Ecaterina: 2000 – 2002 (…)
25. Chercheja Mihail: 2002 – 2004 (…)
26. Dodonu Gheorghe: 2004 – 2005 (…)
27. Chercheja Olga: 2005 – … (Liceul Teoretic Mileşti)

P.S.: Clădirea actualului Liceu Teoretic a fost construită în anul 1965, proiect la realizarea căruia au contribuit maiştrii-constructori Petru Leuca şi Petru Mărcuţă, constructorii Axentii Borş, Andrei Mărcuţă, Alexei Călugăreanu. Liceul include în sine 20 de săli de clasă, în care actualmente îşi fac studiile circa 480 de elevi din clasele I – XII, fiind instruţi de 28 de profesori şi beneficiind de un personal tehnic în număr de 12 persoane.


Date despre absolvenţii eminenţi care au absolvit Şcoala medie Mileşti (raionul Nisporeni) între anii 1949 – 2008 (Studii gimnaziale)

1949 – 1958
Total absolvenţi – 211
1. Chitoroagă Ion
2. Andriuţă Iustina
3. Palade Ion
4. Damir Varvara
5. Mâtcu Matei
6. Croitoru Erimei
7. Chiţanu Dumitru
8. Chirilovici Vasiliţa
9. Parfeni Andrei
10. Cernei Anastasia
11. Chitoroagă Maria
12. Bugăescu Gheorghe
13. Vidraşcu Agrepina

1966 – 1967
Total absolvenţi – 125
1. Podribenicova Maria
2. Petic Zinovia
3. Lazarovici Valentina
4. Pârţac Ion
5. Granaci Miron

1967 – 1968
Total absolvenţi – 53
Jardan Valerii
Ciobanu Andrei
Podribenicov Nicolai
Leuca Lidia
Lazari Ioana
Zestrea Vera
Talpa Maria

1968 – 1969
Total absolvenţi – 121
1. Basoc Valentina
2. Bugăescu Eugeniu
3. Damir Petru
4. Dobândă Maria

1969 – 1970
Total absolvenţi – 75
Arseni Ecaterina
Zestrea Vera
Arseni Valentin

1970 – 1971
Total absolvenţi – 83
1. Casapu Claudia
2. Talpa Anastasia
3. Ţâcu Nina
4. Dodonu Claudia

1971 – 1972
Total absolvenţi – 79
1. Costru Nicolai
2. Mărcuţă Liuba
3. Potlog Maria

1972 – 1973
Total absolvenţi – 23
1. Costru Lidia
2. Cheptea Andrei
3. Palade Iurie
4. Petic Valeriu
5. Casapu Olga

1973 – 1974
Total absolvenţi – 109
1. Arseni Vasile
2. Chira Alexandra
3. Leuca Petru
4. Basoc Eugenia
5. Borş Eugenia
6. Damir Eugenia

1974 – 1975
Total absolvenţi – 121
1. Cacinschi Eugenia
2. Basoc Elena
3. Talpă Lidia
4. Vidraşcu Lidia
5. Talpă Victoria
6. Costru Nina
7. Cornuto Liudmila
8. Talpă Ecaterina
9. Bobeică Tatiana
10. Mâtcu Tudor
11. Brinoveanu Eugenia
12. Angheluţă Gheorghe

1975 – 1976
Total absolvenţi – 97
1. Mărcuţă Lidia

1976 -1977
Total absolvenţi – 94
1. Vâlcu Zinaida
2. Costru Liuba
3. Croitoru Nina
4. Leuca Vasilii
5. Zestrea Eugenia
6. Angheluţă Ecaterina
7. Palade Svetlana

1977 – 1978
Total absolvenţi – 95
1. Potlog Csenia
2. Potlog Ion
3. Şveţ Veceslav
4. Petic Antonina
5. Chetruş Natalia

1978 – 1979
Total absolvenţi – 100
1. Dumitriu Lidia
2. Vidraşcu Serghei
3. Buliga Dumitru
4. Cernei Gheorghe
5. Cernei Elena

1979 – 1980
Total absolvenţi – 94
1. Palade Aurica
2. Costru Maria
3. Zestrea Liubovi
4. Talpa Ecaterina
5. Brinoveanu Lidia

1980 – 1981
Total absolvenţi – 95
1. Păduraru Valentina
2. Vâlcu Ecaterina
3. Costru Evghenia
4. Gajea Valentina
5. Ciobanu Ecaterina
6. Angheluţă Lidia

1981 – 1982
Total absolvenţi – 86
1. Arapu Ecaterina
2. Roman Ghenadii
3. Sâtnic Veceslav
4. Lazăr Zinovia
5. Stoleru Valentina
6. Mâtcu Silvia
7. Chiţanu Vasilii
8. Potlog Elisaveta

1982 – 1983
Total absolvenţi – 83
1. Plop Lidia
2. Dodonu Andrei
3. Damir Veronica
4. Petic Natalia
5. Damir Nina
6. Ciobanu Liuba
7. Petic Elena

1983 – 1984
Total absolvenţi – 83
1. Buga Viorica
2. Angheluţă Angela
3. Mărcuţă Valentina
4. Petic Eugenia
5. Chira Liubovi

1984 – 1985
Total absolvenţi – 80
1. Iachim Veronica
2. Leviţcaia Angela
3. Doina Elena
4. Gorceag Eugenia
5. Petic Ion
6. Ţâpac Valerii
7. Brinoveanu Vladimir
8. Chirilovici Vladimir

1985 – 1986
Total absolvenţi – 84
1. Tofan Lilia
2. Damir Silvia
3. Chirilovici Lilia
4. Atrocine Svetlana
5. Langa Petru
6. Vidraşcu Aliona

1986 – 1987
Total absolvenţi – 83
1. Petic Viorel
2. Costru Maria
3. Dodonu Aurelia
4. Chiţanu Dumitru

1987 – 1988
Total absolvenţi – 83
1. Zestrea Nina

1988 – 1989
Total absolvenţi – 70
1. Adam Stela
2. Dulghescu Mariana
3. Talpă Nicolai
4. Ciobanu Veronica
5. Mărcuţă Rodica
6. Mărcuţă Marin
7. Talpă Grigore

1989 – 1990
Total absolvenţi – 55
1. Petic Oxana
2. Costru Antonina

1990 – 1991
Total absolvenţi – 43
1. Şeptelici Diana
2. Atrocine Aliona

1991 – 1992
Total absolvenţi – 47
1. Vârlan Petru
2. Trocinel Victoria
3. Mâtcu Dinu
4. Dumitriu Serghei

1992 – 1993
Total absolvenţi – 43
1. Viziru Radu

1993 – 1994
Total absolvenţi – 36
1. Talpă Mariana

1994 – 1995
Total absolvenţi – 38
1. Mărcuţă Silviu
2. Arseni Ion
3. Chitoroagă Ion
4. Damir Romeo
5. Vârlan Silvia
6. Chercheja Liviu

1995 – 1996
Total absolvenţi – 43
1. Chira Georgeta
2. Căpăţină Ion
3. Petic Nina
4. Petic Rodica

1996 – 1997
Total absolvenţi – 48
1. Angheluţă Aliona
2. Casapu Tatiana
3. Scutaru Oxana
4. Ţâpac Olesea
5. Botescu Aliona

1997 – 1998
Total absolvenţi – 62
1. 1.Nicorici Octavian
2. 2.Talpă Natalia
3. Talpă Tatiana
4. Jignea Natalia
5. Mărcuţă Olesea
6. Căpăţină Lucia
7. Petic Aliona

1998 – 1999
Total absolvenţi – 63
1. Talpă Constantin
2. Mâtcu Domniţa
3. Braşovanu Alina
4. Chercheja Nina

1999 – 2000
Total absolvenţi – 59
1. Angheluţă Mariana
2. Leuca Lauriana
3. Vârlan Natalia
4. Arseni Elena
5. Zestrea Silvia
6. Vârlan Ana
7. Scutaru Dorina

2000 – 2001
Total absolvenţi – 49
1. Căpăţină Lilia
2. Nicorici Luminiţa
3. Arteni Iana

2001 – 2002
Total absolvenţi – 34

2002 – 2003
Total absoolvenţi – 60
1. Chira Elena
2. Mărcuţă Silvia
3. Ştirschii Vadim

2003 – 2004
Total absolvenţi – 41
1. Angheluţă Cristina
2. Angheluţă Elena

2004 – 2005
Total absolvenţi – 38
1. Stamati Corina
2. Mânăscurtă Tudor
3. Basoc Olga

2005 – 2006
Total absolvenţi – 50
1. Adam Tamara
2. Andriuţă Veronica
3. Petic Dumitru

2006 – 2007
Total absolvenţi – 48
1. Gorbuleac Victoria
2. Bobeică Alina
3. Merişinschii Doiniţa
4. Marian Ion
2007 – 2008
Total absolvenţi – 49
1. Jignea Cristina
2. Bobeică Veronica
3. Basoc Andrieş

Date despre absolvenţii eminenţi care au absolvit Şcoala medie Mileşti (raionul Nisporeni) între anii 1966 – 2008 (Studii medii)

1960 – 1961
1. Chitoroagă A.
2. Chitoroagă Z.

1966 – 1967
Total absolvenţi – 44
1. Podribenicov Maria
2. Petic Zinovia
3. Lazarovici Valentina
4. Pârţac Ion
5. Granaci Miron

1967 – 1968
Total absolvenţi – 18
1. Jardan Vera
2. Zestrea Zina

1968 – 1969
Total absolvenţi – 33
1. Jardan Valerii
2. Pârţac Constantin
3. Lazăr Ioana

1969 – 1970
Total absolvenţi – 46
1. Dodonu Anastasia

1970 – 1971
Total absolvenţi – 52
1. Dobândă Maria
2. Petic Gheorghe

1971 – 1972
Total absolvenţi – 108
1. Leuca Gheorghe
2. Ţugulea Ion
3. Potlog Vasile

1972 – 1973
Total absolvenţi – 43
1. Ţâcu Nina
2. Talpă Anastasia
3. Casapu Claudia
4. Dodonu Claudia

1973 – 1974
1. Basoc Ion
2. Petic Vasile
3. Mărcuţă Vladimir

1974 – 1975
Total absolvenţi – 73
1. Palade Iurie
2. Costru Liuda
3. Parfeni Olga
4. Roman Silvia
5. Ţâcu Ion
6. Casapu Olga

1975 – 1976
Total absolvenţi – 82
1. Costru Valentina
2. Chira Alexandra
3. Munteanu Maria
4. Munteanu Elena

1976 – 1977
Total absolvenţi – 77
1. Dobândă Eugenia
2. Pârţac Larisa
3. Talpă Lidia
4. Angheluţă Andrei
5. Damir Liudmila

1977 - 1978
Total absolvenţi – 76
1. Bobeică Tatiana
2. Talpă Ecaterina
3. Cornuto Liuda

1978 – 1979
Total absolvenţi – 66
1. Paladi Svetlana
2. Chercheja Alexandra
3. Zestrea Evghenia
4. Angheluţă Ecaterina
5. Costru Liuba
6. Vâlcu Zina

1979 – 1980
Total absolvenţi – 68
1. Angheluţă Maria
2. Chetruş Natalia
3. Potlog Csenia
4. David Eugenia
5. Basoc Nina
6. Potlog Ion

1980 – 1981
Total absolvenţi – 66
1. Angheluţă Valerii
2. Cernei Elena
3. Bodrug Maria
4. Bugăescu Maria
5. Vidraşcu Serghei
6. Bobeică Petru

1981 – 1982
Total absolvenţi – 70
1. Brinoveanu Lidia
2. Mâtcu Valentina
3. Costru Maria
4. Pârţac Lilia

1982 – 1983
Total absolvenţi – 72
1. Chira Ecaterina
2. Costru Evghenia
3. Gajea Valentina
4. Vâlcu Ecaterina
5. Angheluţă Lidia
6. Ciobanu Ecaterina
7. Talpă Eugenia
8. Costru Lidia
9. Angheluţă Zina
10. Costru Valentina

1983 – 1984
Total absolvenţi – 63
1. Mâtcu Silvia
2. Chirtoacă Aliona
3. Pârţac Georgeta
4. Pârţac Angela
5. Sâtnic Veceslav
6. Roman Ghenadii
7. Chiţanu Vasile

1984 – 1985
Total absolvenţi – 89
1. Petic Natalia
2. Damir Nina
3. Arseni Lilia
4. Creciun Grigore
5. Curagău Ecaterina

1985 – 1986
Total absolvenţi – 76
1. Talpă Zina
2. Graur Angela
3. Damir Nina
4. Costru Valentina
5. Angheluţă Angela
6. Zestrea Zina
7. Mărcuţă Valentina
8. Chira Liuba

1986 – 1987
Total absolvenţi – 37
1. Petic Ion
2. Mâtcu Ana
3. Ţâpac Valerian

1987 – 1988
Total absolvenţi – 56
1. Damir Silvia
2. Vidraşcu Aliona

1988 – 1989
Total absolvenţi – 48
1. Chirtoacă Valerii
2. Creciun Viorica

1989 – 1990
Total absolvenţi – 22
1. Dodon Lucia
2. Braşovanu Elena

1990 – 1991
Total absolvenţi – 24

1991 – 1992
Total absolvenţi – 13
1. Chirilovici Silvia
2. Petic Oxana
3. Langa Mihail
4. Păduraru Olga

1992 – 1993
Total absolvenţi – 19

1993 – 1994
Total absolvenţi
1. Mâtcu Dinu
2. Trocinel Dumitru
3. Potlog Andrei
4. David Viorel

1994 – 1995
Total absolvenţi – 21
1. Viziru Radu

1995 – 1996
Total absolvenţi – 15
1. Potlog Zina
2. Talpă Mariana
3. Popescu Ecaterina

1996 – 1997
Total absolvenţi – 32
1. Chercheja Liviu
2. Arseni Ion
3. Damir Romeo

1997 – 1998
Total absolvenţi – 26
1. Petic Rodica
2. Pârţac Aliona
3. Pârţac Natalia
4. Petic Nina
5. Damir Radu
6. Zestrea Carolina

1998 – 1999
Total absolvenţi – 33
1. Angheluţă Aliona
2. Botescu Aliona
3. Podribenicov Iulian

1999 – 2000
Total absolvenţi – 13
1. Mărcuţă Gheorghe
2. Pârţac Gheorghe

2000 – 2001
Total absolvenţi – 45
1. Jignea Nicolae
2. Angheluţă Mariana
3. Braşovanu Daniela
4. Nicorici Octavian

2001- 2002
Total absolvenţi – 54
1. Angheluţă Daniela
2. Podribenicova Lucia
3. Munteanu Anatolie
4. Basoc Ion
5. Bobeică Andrei
6. Potlog Silvia
7. Mărcuţă Irina

2002 – 2003
Total absolvenţi – 21
1. Arteni Iana
2. Talpa Silvia
3. Munteanu Silvia

2003 - 2004
Total absolvenţi – 15
1. Căpăţină Lilia

2004 – 2005
Total absolvenţi – 23
1. Mărcuţă Silvia
2. Căpăţină Vitalie
3. Zestrea Eugenia

2005 - 2006
Total absolvenţi – 16
1. Talpa Diana
2. Lungu Viorel
3. Damir Mariana

2006 – 2007
Total absolvenţi – 11
1. Basoc Olga
2. Creciun Angela

2007 – 2008
Total absolvenţi – 18
1. Chercheja Mihaela
2. Adam Tamara
3. Chira Vladimir


10. Grupul de scouţi „Codrii”.
Carte de vizită


Grupul scout „Codrii” din Mileşti (r-nul. Nisporeni) s-a constituit în anul 1997. Un grup de 27 de copii promova un mod de viaţă cunoscut în toată lumea – ideile Mişcării Scout. În următorul an grupul se completează cu încă 12 copii, ca pe parcursul perioadei următoare la el să se alăture noi şi noi adolescenţi.
Obiectivele pe care şi le propun scouţii grupului sunt:
– să educăm în spiritul democraţiei;
– să promovăm drepturile copiilor;
– să susţinem persoanele cu disabilităţi;
– să contribuim la promovarea şi practicarea unui mod sănătos de viaţă;
– să studiem şi să ocrotim patrimoniul natural şi cultural.
În vara anului 2001, doi exploratori din grupul nostru au participat la I-a Jamboree Naţională a Scouţilor din Moldova, desfăşurată la Vatici (r.Orhei). În anul 2002 a fost organizat campamentul în codrii Bălăneştiului, unde a avut loc primirea în rândurile noastre a copiilor din grupul scout „Arcaşii lui Ştefan” din satul Bălăneşti. În 2003 s-a organizat conferinţa „Ce înseamnă a fi scout?”.
În fiecare an scouţii-exploratori organizează şi desfăşoară matineul de Anul Nou cu copii mici „În lumea eroilor din poveşti”. Sărbătorile Valentin şi Valentina, 1 Martie, Ziua pedagogului sunt acţiuni tradiţionale organizate de către grupul de scout. Deja trei ani la rând grupul desfăşoară, în lina iulie, un marş turistic de două zile în pădurea din rezervaţia forestieră „Rezeni”.
În anul 2002, în şcoală au avut loc alegeri în Consiliul local al tinerilor, 13 din totalul de 15 consilieri fiind scouţi, elevi stimaţi şi apreciaţi de către alţi copii.
În prezent grupul numără 40 de scouţi, dar există mulţi alţi copii şi adolescenţi care ar dori să devină scouţi în anul 2004.

Olga Chercheja, director de liceu (n.01.05.1959), a absolvit Institutul Pedagogic din Tiraspol (1981), a activat la şcoala medie din 15.08.1981 în funcţie de profesor, ocupând director adjunct (1997-2005), coordonatorul grupului de scouţi, comisar-şef al filialei Ungheni (Cercetaşul nr. 1 (16) 2004)


11. Biblioteca publică – o oază de culturalizare a populaţiei rurale

MARIA MÂTCU, director al Bibliotecii Publice din satul Mileşti, r-nul Nisporeni, studii medii speciale, specialitatea Bibliotecar de Calificaţie Medie. În anul 1986 – începe activitatea profesională; 2001 – Diploma Pentru ani de activitate cu cartea şi pentru carte întru Promovarea Accesului la Informaţie; Diplomă pentru participarea la concursul judeţean „Topul celor 10 biblioteci”; 2002 – Diploma pentru rezultate frumoase obţinute în activitatea de bibliotecară şi Diploma pentru muncă conştiincioasă şi rezultate frumoase obţinute în propagarea culturii; 2003 – participă la seminarul „Biblioteca comunală şi schimbarea activităţii informaţional-bibliotecare”, organizat la Şcoala de Biblioteconomie din Moldova; participă la seminarul „Internet Pentru Bibliotecari”, organizat la Şcoala de Biblioteconomie din Moldova; obţine un proiect sponsorizat de Fundaţia Soros (400 USD) sub genericul „Biblioteca – Sprijinul publicului dezavantajat în mileniul III”; Diplomă pentru participarea la concursul judeţean „Topul celor 10 biblioteci”; 2004 – obţine un proiect sponsorizat de Fundaţia Soros (4000 USD) sub genericul „Mediateca în Promovarea Accesului la Informaţie”; participă la seminarul „Tehnici avansate în utilizarea pachetului Microsoft Offise”, organizat la Şcoala de Biblioteconomie din Moldova; 2005 – participă la Şcoala de Vară „Biblioteca în Serviciul Comunităţii” (Chişinău, 29 iunie – 6 iulie); 2006 – trece atestarea cadrelor din cultură; Diplomă pentru activitatea fructuoasă în domeniul culturii; Diplomă pentru concursul raional „Topul celor 10 biblioteci”; 2007 – Diplomă pentru activitate prodigioasă în domeniu profesional.
Biblioteca Publică din satul Mileşti este un aşezământ cultural de instruire şi informare aprofundată, unde înveţi cum să utilizezi instrumentele de informare şi cum să primeşti cărţi şi alte informaţii de la alte biblioteci din ţară şi de peste hotare. Merită să subliniem faptul că biblioteca dispune de un fond de publicaţii de peste 7000 volume. Anual, în bibliotecă sunt deserviţi peste 700 beneficiari, având o frecvenţă medie anuală de 7700 de persoane şi un volum de împrumuturi de 14000 de titluri de carte. Grupul principal de beneficiari îl constituie copiii de vârstă şcolară, corpul didactic, tinerii specialişti şi funcţionarii publici. Utilizatorii se bucură de diverse servicii oferite de bibliotecă: împrumut de publicaţii la domiciliu, împrumut interbibliotecar, asistenţă bibliografică şi documentară, accesul la Internet etc.
Dispunând de echipament tehnic modern şi de un fond bogat de titluri de cărţi, documente multimedia, Internet, precum şi având instalată Baza de Date juridice „LexMold”, biblioteca noastră are cu ce veni în faţa beneficiarelor. Biblioteca identifică problemele şi promovează propriile strategii de dezvoltare informaţională în comunitate, îmbunătăţeşte procesul de modernizare tehnică ce permite accesul nelimitat la informaţie.
Obiectivele BP Mileşti:
- Colecţionarea şi valorificarea informaţiei şi documentaţiei în orice domeniu;
- Satisfacerea deplină şi oportună a cerinţelor de informare a beneficiarilor;
- Asigurarea accesului liber şi gratuit la valorile culturale universale şi naţionale;
- Valorificarea patrimoniului documentar;
- Modernizarea şi automatizarea proceselor tehnologice;
- Catalogarea colecţiilor conform sistemelor de clasificare acceptate pe plan mondial;
- Perfecţionarea capacităţilor profesionale.
În cadrul BP Mileşti se constată o activitate prolifică întru susţinerea şi participarea la programe şi acţiuni culturale organizate pentru toate categoriile de utilizatori. Iată doar câteva dintre genericele acestor manifestaţii culturale: „Biblioteca, localul care ne uneşte”, „Învaţă şi de la pom să fii Om”, „A învăţa pe altul să citească înseamnă să aprinzi focul; orice literă silabilistă scînteiază”, „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris”, „Prietenele mele, cărţile”, „Cultura cărţii este o etapă superioară a culturii limbii”, „Nu există divorţ între carte şi viaţă, iar noi intelectualii trăim viaţa cărţii”, „Orice om are dreptul la libertatea opiniei şi exprimării în public a informaţiilor”, „Orice copil are dreptul să adune informaţii din ziare, reviste, cărţi, radio, televiziune etc.”.


12. Prestigiul şcolii superioare este făurit de Matei Mâtcu


La 27 august curent, doctorul în geografie, conferenţiarul universitar al ASEM Matei Mâtcu, cunoscut pedagog şi savant în domeniu, marchează aniversarea a 75-a şi 45 de ani de activitate pedagogică şi ştiinţifică, prilej de a-l felicita şi a face o retrospecţiune în biografia sa. Într-o singură propoziţie s-ar putea de spus astfel: viaţa parcursă de Domnia Sa până la acest frumos jubileu constituie un impresionant exemplu de ascendenţă spirituală şi profesională.
A crescut într-o familie numeroasă de 7 copii, împărtăşind ca şi alţi semeni din generaţia sa nenorocirile celui de al Doilea război mondial şi consecinţele lui, urmate de seceta şi foametea din perioada postbelică, deportările politice şi colectivizarea forţată. După ce şi-a făcut studiile primare şi gimnaziale în satul de baştină Mileşti, Nisporeni, s-a înscris la Colegiul pedagogic din or. Călăraşi, care în acei ani devenise o instituţie de prestigiu în pregătirea cadrelor didactice pentru clasele primare. Anii de studii în Colegiul pedagogic au lăsat o urmă adânca în conştiinţa şi pregătirea profesională a elevului Matei Mâtcu, cultivându-i dragostea faţă de carte, disciplină de muncă, responsabilitate faţă de tot ceea ce face, comportament adecvat în societate. Aceste calităţi i-au servit drept călăuză pe parcursul întregii sale vieţi. După un an de activitate pedagogică în clasele primare tânarul îşi continuă studiile la Facultatea de geografie a Institutului Pedagogic de Stat din Tiraspol, pe care a absolvit-o cu menţiune. E o performanţă, indiscutabil! Cu atât mai mult că, în perioada studiilor la facultate, s-a încadrat în activitatea cercurilor ştiinţifice studenţeşti, a participat la diverse investigaţii geografice pe teren şi a prezentat comunicări ştiinţifice la conferinţele studenţeşti.
După absolvirea Facultăţii de geografie, Matei Mâtcu a muncit în decurs de 4 ani în domeniul învăţământului şcolar, prestând funcţia de director de şcoala şi profesor de geografie. Necesitatea de a-şi desăvârşi nivelul profesional şi a-şi aprofunda cunoştinţele în domeniul geografiei economice îl aduce din nou la Alma Mater, unde se încadrează în activitatea pedagogică din învăţământul geografic universitar. În anul 1963 este ales, prin concurs, în funcţia de asistent la catedra de geografie economică a Institutului Pedagogic de Stat din Tiraspol, în care predă mai multe cursuri din domeniul geografiei economice, conduce practica pe teren la acest obiect.
În perioada anilor 1967-1970 urmează studiile postuniversitare la doctorantură în cadrul Academiei de Ştiinţe a Moldovei, iar mai apoi este transferat la Universitatea de Stat "M. Lomonosov" din Moscova. A urmat o perioada de muncă fructuoasă, încununată cu susţinerea tezei de doctor în ştiinţe geografice în această instituţie prestigioasă de învăţământ superior. În continuare, revine la Institutul Pedagogic de Stat din Tiraspol, unde i se propune postul de conferenţiar universitar şi sef al catedrei de geografie economică, muncă pe care a onorat-o cu toata dragostea şi responsabilitatea timp de 14 ani. Începând din anul 1980, dr. Matei Mâtcu activează la facultatea de economie (Catedra Economia muncii) a Universitarii de Stat din Moldova. După 12 ani de lucru este invitat la ASEM, unde continuă să instruiască studenţii în cadrul Catedrei "Geografie Economică", în prezent "Geografie şi Economia Mediului"). În toţi aceşti ani a pregătit şi a ţinut mai multe cursuri în domeniul geografiei economice, geoeconomiei, geografiei populaţiei şi aşezărilor umane, economiei protecţiei mediului. A predat şi cursul de geodemografie la masterat. Este autor şi coautor a peste 180 de lucrări ştiinţifice, inclusiv 15 monografii, manuale şcolare, cursuri universitare, articole de specialitate, atlase de geografie, teze prezentate la numeroase conferinţe ştiinţifice. Participă la elaborarea mai multor proiecte de cercetare în domeniul geografiei populaţiei. Este coautor al manualului de geografie umană a Republicii Moldova, care a câştigat concursul Ministerului Educaţiei şi Tineretului. Rezultatele activităţii ştiinţifice au fost expuse la diverse congrese, conferinţe şi simpozioane ştiinţifice naţionale şi internaţionale în domeniul geografiei populaţiei şi a fenomenelor demografice. Numele dumnealui figurează în Enciclopedia localităţilor din Republica Moldova, Chişinău, 2008 (Mileşti, Nisporeni, p.454).
Pe parcursul activităţii sale pedagogice Matei Mâtcu s-a dovedit a fi un specialist calificat în domeniul geografiei economice şi umane, un bun coleg şi organizator, un şot şi un părinte iubit. Contribuţia sa la pregătirea specialiştilor de înalta calificaţie din cadrul Universităţii de Stat din Tiraspol, Universităţii de Stat din Moldova, Academiei de Studii Economice din Moldova, Institutului de Perfecţionare a profesorilor şcolari este evidentă şi recunoscută. Numeroase generaţii de geografi şi specialişti în domeniul economiei şi managementul mediului au trecut şcoala profesorului Matei Mâtcu, care peste ani au devenit nume de referinţa în învăţământul geografic preuniversitar, universitar şi în domeniul cercetărilor ştiinţifice. Omagiatul nostru, o spunem cu fermitate, face parte din elita pedagogilor care făuresc prestigiul şcolii şi al instituţiei universitare.
Apreciem, îndeosebi, sârguinţa, dragostea de muncă, înalta ţinută morală, responsabilitatea, exigenţa şi demnitatea naţională a colegului nostru, dar şi principialitatea de a spune adevărului pe nume, chiar şi în cele mai dificile situaţii.
Noi, colegii de breaslă, profesorii, studenţii şi prietenii îi aducem dlui Matei Mâtcu cordiale şi sincere felicitări, urări de sănătate şi succese în realizarea noilor obiective pe care şi le propune. La mulţi ani, stimate şi iubite coleg!

Constantin Matei,
profesor universitar, şeful Catedrei "Geografia şi Economia Mediului" a ASEM
(Moldova Suverană, nr. 131, 2008)

13. Satul Mileşti.
Scurtă descriere geografică

Mileşti... Sat obişnuit de răzeşi din inima Codrului. Cu siguranţă că nu există undeva pe Terra albastră aşezări rurale mai frumoase ca satele noastre basarabene înşirate pe malurile râurilor şi pârăiaşelor, ce curg pe plaiurile noastre mioritice. Probabil, pentru noi, aşa cum constata îndrăgitul scriitor Ion Druţă, satul şi locul de trai al ţăranului e însăşi Ţara. Toate relele şi năpastele posibile s-au rânduit pe capul satelor basarabene, ele însă şi-au păstrat rădăcina, deoarece trăitorii acestui plai mioritic aveau în suflet dragostea de neam şi de ţară, păstrând cu mândrie respectul pentru memoria strămoşilor. Satul basarabean, la rândul său, în dependenţă de localizare, este şi el diferit: orheian, lăpuşnean, codrean etc.
Din acest punct de vedere, ţinând cont de evoluţia istorică şi specificul spaţiului geografic din zona respectivă, Mileştiul este un sat codrean, fiind amplasat într-o regiune ocupată în trecut de masivul codrilor seculari, care protejau populaţia autohtonă de invaziile hoardelor străine.
Din punct de vedere geografic, satul Mileşti este situat la periferia de vest a Podişului Codrilor, mai exact la o distanţă de 95 km. de Chişinău, 22 km. de centrul raional Nisporeni şi 16 km. de la staţia de cale ferată Pârliţa. Distanţa până la Ungheni, oraş situat pe malul râului Prut, la frontieră cu România, este de 15 km. Teritoriul satului este traversat de şoseaua Nisporeni-Pârliţa. Moşia satului se învecinează cu satele Temeleuţi – la est, Cetireni şi Floriţoaia – la vest, Rădenii Vechi – la nord, Bălăneşti şi Cârneşti – la sud-est.
Teritoriul satului este înconjurat de mai multe dealuri cu diferite altitudini, în limita la 160-429 m. deasupra nivelului mării. Înălţimea dealurilor scade de la est spre vest. În partea de est a satului se află un masiv deluros – Dealul Bălăneşti – cu altitudinea maximă de 429,5 m, care serveşte drept cumpănă pentru apele râurilor Nistru şi Prut. Relieful aici este foarte fragmentat, cu pante abrupte, având în general un caracter asemănător cu cel montan. Dealurile din cadrul moşiei satului poartă cele mai diverse toponime locale, precum sunt Dealul Morilor, Dealul Odăii, După Deal, Dealul Mănăstirii, Dealul Vlamnicului ş.a.. Relieful în cea mai mare parte este afectat de alunecări de teren, multe pante sunt puternic erodate.
Versanţii dealurilor sunt favorabile îndeosebi pentru cultivarea viţei de vie şi a pomilor fructiferi. Pe panta de est din Dealul Morilor se află cele mai vechi livezi de mere, pere şi prune. Însă se mai păstrează renumitele livezi cu soiuri autohtone de mere numite în popor „mere domneşti”. Pentru cultivarea cerealelor şi a florii soarelui se utilizează mai mult terenurile din partea de jos a pantei dealurilor cu altitudini mai joase de 250 m., situate în partea de vest a moşiei satului.
Pârăiaşele mai mici de pe versanţii de vest ai dealurilor se scurg în râuleţele Boldureşti şi Brătuleanca, afluenţi ai Prutului. Pe teritoriul moşiei satului se află numeroase izvoare şi fântâni, în total circa 187 fântâni.
• Condiţiile climaterice
Fenomenele climaterice ale satului, fără îndoială, sunt specifice şi diferite, având în vedere poziţia geografică a teritoriului, relieful, covorul vegetal şi prezenţa bazinelor acvatice. Însă aceste condiţii nu pot fi caracterizate adecvat din lipsa datelor meteorologice concrete pe teritoriul dat. Această caracteristică poate fi interpretată indirect în baza datelor staţiunii meteorologice din orăşelul Corneşti (Ungheni), care se află la o depărtare de aproximativ 8-10 km. de moşia satului Mileşti. Conform datelor meteorologice ale acestei staţiuni temperatura medie anuală este de 8,7o: a lunii ianuarie – 4,1o, iar a lunii iulie 20,6-20,2o.

Indicii medii ai temperaturii şi precipitaţiilor în diferite perioade
de observaţie (staţiunea Corneşti, altitudinea 232 m.)

Anul publicaţiei Lunile Anual
I II II IV V VI VII VIII IX X XI XII
Temperaturi medii
1959 -4,4 -3,0 2,3 9,1 15,2 18,0 20,2 20,0 15,8 9,5 3,2 -1,4 8,7
1965 -4,1 -3,0 1,9 9,0 15,0 18,1 20,6 20,0 15,5 9,6 3,1 -1,4 8,7
Suma medie a precipitaţiilor
1959 27 26 26 32 44 59 53 41 30 35 43 30 446
1968 30 31 31 40 55 83 72 55 39 39 44 33 552
2000 38,8 34,8 33,8 52,0 59,4 99,1 83,8 59,8 61,8 27,8 46,0 40,1 628,6
Sursa: Rezervaţia Naturală de Stat „Plaiul Fagului”, Rădenii Vechi, 2003, pag.12

Perioada fără îngheţuri constituie 184 de zile. Suma medie anuală a precipitaţiilor din anul 1959 constituie 446 mm., în 1968 – 552 mm. şi în 2000 – 628,6 mm.
Din suma anuală de precipitaţii circa 60-70% revin perioadei calde (mai-octombrie) şi doar 30-40% perioadei reci (noiembrie-aprilie).
Predomină vânturile din sectorul nord-vest (60%). În unele ierni apare chiciura şi poleiul. Îngheţurile pot avea consecinţe grave, provocând pagube masivelor forestiere (exemplu – iarna 2001-2002). Perioadele calde deseori sunt secetoase, temperatura aerului ajungând la +38o, iar umiditatea aerului scade până la 25-30%. Vânturile uscate provoacă arşiţă şi secetă.
• Solurile şi vegetaţia
Solul de pe întreg teritoriul satului este reprezentat de două tipuri zonale, formate în condiţiile locale de relief, roci geologice, climă şi vegetaţie. Pentru culmile dealurilor, în intervalul altitudinilor 280-429 m., sunt specifice solurile brune. Pe pante, în intervalul altitudinilor 150-320 m., s-au format solurile cenuşii acoperite preponderent cu diferite „stejărişuri”. La poalele versanţilor sunt răspândite solurile deluviale, iar în lunci soluri aluviale, care predomină în estul moşiei satului.
Vegetaţia de pe o bună parte din moşia satului este alcătuită din păduri de foioase asemănătoare celor de tip Central-European. Ele sunt reprezentate prin astfel de specii de copaci: carpenul, fagul, frasinul, stejarul, gorunul, plopul tremurător etc. În subarboret se întâlneşte alunul, jugastrul, păducelul, sângerul, ulmul etc. Pădurile sunt răspândite în părţile superioare şi de mijloc ale versanţilor dealurilor din estul şi nord-estul teritoriului în nemijlocita apropiere a satelor Bălăneşti, Temeleuţi şi Rădenii Vechi. Cele mai mari sectoare de păduri se află la Calancea, în Deal la Mori, Dealul Odăii, în Fundoaie, Dealul Vlamnicului. În diferite sectoare ale moşiei satului se intercalează următoarele tipuri de păduri: gorunete cu fag, gorunete cu carpen, gorunete cu tei şi frasin, stejărete de stejar penduculat cu arţar şi carpen. Din totalul suprafeţei de păduri circa 223 ha se află în gestiunea primăriei locale. Sectorul de păduri din nord-estul moşiei satului este unit cu trupul de păduri ale Rezervaţiei Naturale de Stat „Plaiul Fagului” (satul Rădenii Vechi).

Matei Mâtcu, doctor în geografie, conferenţiar universitar


14. O melodie rămasă neinterpretată.

Remember

(Fratelui Ion, in memoriam)

Nu ai ştiut de adevărul vieţii,
Despre drumul care va trece prin tine
Începând din anii singurătăţii,
Revelându-se azi sau poate că mâine.

Încercarea de a fi mai presus de toate
Şi dorinţa de a recupera...
Un cor de suflete îndoliate
S-au adunat în inima ta.

Chipurile anilor revin în parte
Sau poate că e doar o himeră.
La ce bun râvnita maturitate
Într-o lume efemeră?

Nimeni nu va putea ghici unde şi când se termină drumul vieţii unei persoane, de cine sau de ce depinde existenţa umană în timp şi spaţiu. Abordăm fundamentalul subiect în spirit filozofic, apoi îl lăsăm la discreţia timpului, a fatumului neiertător, ca până la urmă să facem trimitere la forţele divine, cu speranţa creştinească a „vieţii de apoi”... Căutând de secole la rând remediul contra misterioasei stări naturale, inclusiv pe diverse căi ştiinţifico-fantastice, analizăm limitele sau posibilităţile cunoaşterii umane şi, cu fiecare reuşită sensibilă, încercăm să nu ne resemnăm.
Fiind recunoscută drept arta tuturor artelor, muzica a devenit o mesageră a spaţiului cosmic, a infinitului ce ne înconjoară planeta. Dacă-i anume aşa şi nu altfel, atunci persoanele cu talent muzical au rara şansă de a gusta printre primii din fărâmile veşniciei împrăştiate de cineva prin Univers. Depinde doar de valoarea fiecărui muzician în parte, adică de măsura de manifestare a capacităţilor individuale pentru a repera sunetele armonioase venite de undeva din cosmos. Aşa se face că marii compozitori ai lumii au rămas în timp să fie nedepăşiţi, indiferent dacă apar noi talente şi, odată cu ele, diverse genuri de muzică sau alte forme de interpretare scenică. Or, simfoniile lui Beethoven sunt şi azi ascultate cu plăcere de melomani, în paralel cu melodiile ce sună în ritmurile de avangardă.
O altă chestiune rămâne a fi muzica izvorâtă din spaţiului rural, ce se identifică sincretic cu folclorul naţional, cu melodiile populare transmise din tată în fiu. Perpetuarea fondului interpretativ de la ţară se bazează pe improvizaţii autentice tradiţionale gen, şezătoarea, „hora satului” sau nunta şi petrecerile de tot felul. Manifestaţiile culturale cu program muzical organizate de către direcţiile caselor de cultură de la sate, matineele desfăşurate la grădiniţile de copii sau orele de muzică predate în şcolile rurale constituie piste concrete menite să susţină interesul faţă de regina tuturor artelor.
Mileştenii au avut mereu un respect aparte pentru interpreţii de muzică, preferat fiind genul focloric sau popular. Ansamblurile populare, precum şi alte grupuri de interpreţi care poposeau pe aici prin anii 60-90, indiferent de nume şi valoare, erau primite cu braţele deschise, punându-li-se la dispoziţie o scenă mare, aflată în aer liber vizavi de parcul dendrologic, şi asigurându-li-se de fiecare dată prezenţa unui public destul de numeros. Din acea listă largă de artişti făceau parte Nicolae Sulac, Zinaida Julea sau Nicolae Glib, precum şi multe nume sonore de estradă.
Cu siguranţă, unul dintre idealurile copiilor acelor timpuri era să devină interpret de estradă sau măcar să poată cânta la un instrument muzical. Pornind de la acest nobil imbold, la începutul anilor ’60, la Mileşti, a fost înfiinţată o fanfară adevărată, cu tot instrumentariul necesar, completată în întregime din tineri băştinaşi şi condusă de un oarecare Trusov, rus de origine. Sărăcia şi „postăucele” ce trebuiau date în timp util statului, nu au constituit la începuturi o piedică întru afirmarea tinerilor instrumentişti. La scurt timp după înfiinţare, datorită repetiţiilor insistente, s-a reuşit performanţa de a apărea în faţa publicului local. „Hora satului”, adică dansurile ce se făceau în mod tradiţional în drum „La Darie” sau în Piaţă, părea a fi mai aprins sub acompaniementul deja recunoscutei fanfare. Nunţile, diversele petreceri şi cumetrii îi aveau drept protagonişti muzicali pe „băieţii” din fanfara lui Trusov sau discipolul său Nicolae Basoc. Spre regret, acea frumoasă iniţiativă a rămas fără atenţia cuvenită din partea administraţiei săteşti, sunetele fanfarei cu care se obişnuise sătenii dispărând la un moment dat în neant, dealtfel ca şi numele ciudat al dirijorului rus Trusov. Au rămas însă numele unui Ion Petic /Bădărău/ sau a companierului său Petru Langa, muzicanţi autodidacţi, care au ţinut vie mulţi ani la rând cultura muzicală a satului. Eu au fost cei care, prin anii ’60 ai secolului trecut, umblau cu vălăritul, cu cocoşul la Sărbătorile de Crăciun şi cu iedul la Paşti, invitând fetele la Horă şi primind de la cei mai buni gospodari câte un colac mare, cât roata câruţii...
Tineri talentaţi, cu certe aptitudini muzicale, au existat mereu la Mileşti, doar că puţini dintre ei au făcut şi studiile profesionale adecvate. Generaţia anilor ’70-’80 a dat nume răsunătoare în lumea muzicii, ce-i drept manifestate la nivel local, cum sunt Oleg Dunaev, Ion Talpă, Oleg Angheluţă, Dumitru Roman sau Ion Langa. Pentru exemplificare, vă invit să cunoaştem mai bine destinul ultimului dintre ei, dramatic în esenţă, un nume merituos care va rămâne cu siguranţă în memoria sătenilor.
Originar din Mileşti, născut în familia lui Constantin şi Anastasia Langa (Petic) pe data de 14 august 1961, Ion absolveşte şcoala medie din localitate (secţia serală), însă fără prea mari succese la învăţătură. Nici nu a fost cazul să insiste în studierea aprofundată a materiilor de bază, ori deja, după absolvirea a opt clase, în vara anului 1976, fusese angajat preparator muzical la grădiniţa de copii din localitate. La acea dată, în funcţia de director al acestei instituţii preşcolare se afla Maria Jardan, fiica ex-primarului Ion Jardan, care, din lipsă de concurenţi cu studii profesionale, i-a dat un vot de încredere tânărului aspirant la acel post vacant. Pe parcursul anilor s-a văzut că dumneaei nu a dat greş cu alegerea făcută...
Odată cu trecerea timpului, în Mileşti s-a construit o nouă grădiniţă, fostele localuri de cultură au fost demolate, integral sau parţial, însă tânărul preparator muzical a rămas să-şi presteze serviciile, predându-le arta de a cânta şi dansa la sute şi sute de copii băştinaşi. Fire harnică şi onestă, a lucrat prin cumul şi la casa de cultură din sat în calitate de director sau ca animator voluntar, organizând multe manifestaţii culturale la scenă închisă sau în aer liber. Dragostea sa pentru muzică se manifesta oriunde şi oricând, fie că era invitat să cânte cu ansamblul său la o nuntă, petrecere la armată sau cumetrie, fie că participa împreună cu elevii săi la vreun concert desfăşurat în afara satului de baştină. Conştiincios din fire, pentru el era importantă orice ieşire în public, orice număr muzical interpretat la grădiniţă, la şcoală, la casa de cultură ori în aer liber, fiindcă aşa îi dicta spiritul interior. Cu durere în suflet, suntem nevoiţi să amintim la timpul trecut numele lui Ion Langa, deoarece o boală grea şi nemiloasă i-a luat viaţa la puţine zile după ce împlinise vârsta de doar 47 de ani, mai exact la 22 august 2008...
Iată de ce nimeni nu poate să-şi cunoască soarta, adică prin ce îi va fi dat să treacă în cursul vieţii şi când îşi va trăi ultima sa zi. Când ne referim la moartea prematură a unui bun muzicant, trebuie să recunoaştem că rămân astfel neinterpretate atâtea şi atâtea melodii necunoscute nouă.

A.L.

15. D I S P A R I Ţ I A
(nuvelă dedicată memoriei mamei)

Caut o cale spre trecut. O cale ferită de ochii indiscreţi ai lumii, făcută din dorinţa de a nu uita ceva. Există poate şi alte modalităţi de a pătrunde spaţiul trecutului tainic. Cine însă ar putea afirma că, a face o cale întoarsă, spre trecut, nu ar da un sens important existenţei umane, fie că ne referim la un individ în parte sau la o întreagă societate? Revelaţia găsirii unei asemenea căi a venit de acolo de unde mă aşteptam mai mult, poezia apropiindu-mă discret de locuri, oameni şi stări concrete date oarecum uitării, dar care mi-au marcat profund existenţa şi care, mi-am zis, că merită a fi rememorate sau, mai exact, retrăite.
Una dintre cele mai iubite fiinţe am pierdut-o aici, într-un oraş-capitală, unde a ajuns printr-un concurs de împrejurări mai mult sau mai puţin fericit. Îmi venise pe ospeţe. De mult zicea că o să-mi facă o vizită. Bucuria de a o revedea, chiar fiind obosită de drum şi boli, căci parcursese cu greu distanţa dintre satul de baştină şi această urbe uriaşă, îmi era eclipsată de presentimentul unei întâmplări fatale. Încercasem pe cât a fost posibil să nu consider valabilă una dintre viziunile întunecate ale mele, cu care îi obişnuisem pe prietenii ce-mi cunoşteau poezia, dar care nu cadra nicidecum cu faptul de a avea alături acea fiinţă dragă în clipele-i critice de viaţă. Şi-apoi cum poţi să te împaci cu un asemenea presentiment sumbru. Avea şi ea probabil acel presentiment, dar nu încerca să-l exteriorizeze, probabil pentru a mă proteja de posibilele reacţii negative. Desigur, zic despre moarte, despre viitoarea-i moarte de care nu am reuşit să o îndepărtez atunci. Aceasta a venit brusc, viclean îndreptându-o spre marea prăpastie a vieţii.
Acum păşesc înapoi, ca racul, cu discreţie şi perspicacitate, pe urmele noastre din trecut: o urmă a mea, o urmă a ei, toate trezindu-mi amintirile unei existenţe reale în care mă scufund. Poate că o voi regăsi acolo unde moartea ne-a despărţit, lăsându-mi astfel multe semne de întrebare. Cine o să le dea un răspuns?
Realitatea obtuză şi atitudinea ostilă a omului faţă de om ştirbeşte mult din miracolul vieţii, făcând astfel să domine în jur angoasa şi incertitudinea. Starea propriu-zisă anihilează în paralel şi sentimentul morţii. Acolo probabil, la punctul de trecere dintr-o lume în alta, are loc intensa revărsare a spiritului şi, implicit, regăsirea celor pierdute sau pierduţi, uitate sau uitaţi, fie că-s oameni deosebiţi, locuri memorabile sau stări ardente. Aici totul este prea nuanţat ca să poată fi esenţial. De aceea, mai mult "acolo" şi mai puţin "aici", adică mai aproape de moarte decât de viaţă. Doar astfel poate fi explicată esenţa existenţei umane.

Trecuse ceva timp de când dispăruse Anastasia. Gurile rele susţineau că s-ar fi rătăcit prin lume şi nu găseşte cale de întoarcere. O fi şi aşa, cine ştie? Poate că nici nu dorea să se întoarcă la baştină. Şi-o fi găsit undeva un locuşor de trai mai liniştit şi pacea sufletească după care mereu tânjea. Era, sărmana, mult prea suferindă pentru o vârstă nu prea înaintată, când omul ajunge să se bucure de roadele trudei sale. Ea însă a plecat, a lăsat totul în voia Domnului şi a plecat într-o seară, fără a lăsa vreun mesaj care să explice cumva motivul neaşteptatei hotărâri, străjuită în calea sa doar de stele şi lună. Din acea clipă fatidică nu mai fu văzută de nimeni, nici măcar de către cei apropiaţi. Poate că ar fi voit să-şi spună păsul cuiva, să se destăinuiască. Cine ar fi putut să explice motivul misterioasei dispariţii. Membrii familiei o căutau, unii dintre ei având siguranţa că se va întoarce, alţii deja resemnându-se. Toţi însă o iubeau pe Anastasia, chiar dacă nu avea să revină acasă, chiar dacă nu aveau s-o mai revadă. Aceştia încercau cu insistenţă să-i reconstituie chipul din amănunte mai mult sau mai puţin semnificative – gesturi, maniere, voce etc., – de parcă toate luate la un loc ar fi putut să o readucă printre ei.

***
(Oamenii trăiesc cu iluzii. Ei s-au alimentat mereu din fructele dulci-amare ale imaginaţiei. Altceva nu au de ales. De partea cealaltă se află infernul, acolo unde se pierd ultimele impulsuri uşoare ale vieţii).

***
Anastasia nu mai putea face cale întoarsă, plecând undeva pentru a nu împovăra existenţa celor apropiaţi cu suferinţele-i cauzate de o boală necunoscută ce progresa. Astfel hotărî ca să nu se mai întoarcă printre ai săi, cu toate că îi iubea pe toţi: pe soţ, pe copii, pe rude, pe vecini, chiar şi pe puţinii răuvoitori, acele persoane care niciodată nu au crezut-o că-i greu bolnavă. Corpul i se subţia zi ce trecea, se împuţina, ros de boli, lovit de griji pentru cei ai casei. Cât de neavenită, ridicolă chiar, sună întrebarea unei vecine, pusă într-una din zile celor ai casei când le păşi pragul ca să întrebe: “De ce a plecat Anastasia? Parcă nu a avut nici un motiv să o facă?”.
După trecerea unui an şi mai mult, plecarea suferindei se transformă propriu-zis dintr-o dispariţie misterioasă, viu comentată de consăteni până atunci, într-o simplă constatare. Doar cei ai familiei se adunau la o dată prestabilită, pentru a discuta despre măsurile ce le mai puteau lua în încercarea de a o găsi, soţul zicându-le de fiecare dată celor patru copii ai săi: “Să o aveţi în inimă pe mama voastră câţi ani veţi trăi!..”.

***
Frumoasă şi blândă era Anastasia. Îşi iubea copiii cum numai ea personal ştia să o facă. Îi alinta sau îi probozea, tot cu dragoste o făcea. Fiind o familie numeroasă, niciodată nu i-a umplut sărăcia. Însă au fost ani grei, când a trebuit să construiască propria casă de una singură (soţul îi era grav bolnav), ducând cu un braţ unul dintre copii, iar în celălalt – tăbultocul cu lut, scos dintr-o depresiune terestră foarte adâncă, spre care făcea zeci de drumuri pe zi. Acolo, în adâncul răcoros al văgăunii, un şarpe-balaur cât pe ce să o muşte într-o zi călduroasă de vară. S-a salvat ca prin minune, cu micuţul în braţe, fugind din faţa primejdiei de moarte.

***
(Simptomatică această stare de veghe, când toate simţurile şi gândurile îţi sunt îndreptate în direcţia realizării unei dorinţe aproape fizice de a-ţi revedea părintele, dispărut în chip misterios. Atunci îmbraci haina grea a zilei şi rămâi într-un spaţiu închis, unde bătăile rare ale clopotelor de la biserică nu te mai cheamă acasă. Trecerea timpului îţi lasă un gust amar în gură şi, în acel moment critic, te apucă un dor nebun de a face ceva, măcar să mângâi cu privirea cel mai mic lucru, pe care unii poate că nici nu-l observă. Margine de ţară, unde nu mai găseşti loc nici pentru iluzii. Aici auzi uneori nişte sunete străine, care te fac să te îndoieşti de propria existenţă, petrecând aiurea zile în şir. Un monolog interior obsedant. Unele şi aceleaşi lucruri repetate cu insistenţă. Refrenul unor noi încercări în numele unui adevăr risipit. Oameni străini într-o ţară străină şi tu singur în lumea lor. Ai aer atât doar cât să poţi respira. Un drum lung la capătul căruia nu te aşteaptă nimeni. Resemnarea ar însemna o moarte latentă, lucru care nu îşi doreşte nimeni. Tot aici stă zidul indiferenţei, oroarea de viaţă, sentimentul acut al inexistenţei, perceperea lucrurilor prin fiinţă... Toate drumurile duc într-acolo de unde, se zice, nu mai există cale de întoarcere. Acolo mor spiriduşii în numele salvării noastre…).

***
O fi fiind şi visele o stare latentă a vieţii. În ultimele zile, înainte de fatidica zi a dispariţiei, Anastasia vedea vise frumoase. Atunci, în clipele rare de somn, reuşea parcă într-un fel să-şi învingă suferinţele fizice. Acele clipe însă durau atât de puţin şi conţineau atâta trăire afectivă, încât, sărmana, se trezea cu ochii umeziţi de lacrimi, continuând să plângă în sine pentru bucuria de a trăi măcar şi aşa. Se jena de cei din jur şi plângea pe ascuns. Ştia că-i va fi mai uşor şi spera că astfel, poate, va putea aţipi din nou. Spre regret, de la o vreme nu o mai bucurau nici visurile, ele căpătând noi nuanţe, aproape groteşti, vedenii care o înspăimântau şi mai mult. Avea coşmaruri. Existenţa cotidiană, reieşind din starea sa critică, desena un cerc vicios. Nici nu mai putea să plângă. Tristeţea o înţepa dureros. Inima constituia ţinta principală. Acolo, în jurul-i fierbinte şi zgomotos, se aduna tot amarul vieţii. Avea o inimă mult prea sensibilă pentru asemenea încercări şi acest lucru se putea observa în momentele de criză de sănătate. Atunci, de regulă, stătea îndelung cu ochii aţintiţi în tavan, de parcă acolo vedea pe cineva. În lungile nopţi de nesomn se ruga mereu Celui de Sus. Şoptea rugăciuni lungi, doar de ea ştiute...

***
Miracolul, totuşi, s-a întâmplat. Într-o dimineaţă, o vecină veni la familia îndurerată şi afirmă cu voce tremurătoare că o văzuse pe Anastasia în vis. Ea, chipurile, o invita insistent să o urmeze pe un drum hopuros, vedenia poticnindu-se mereu şi zdrelindu-şi picioarele. Se speriase rău de tot corpolenta vecină, deoarece, se simţea şi ea oarecum a fi o fire evlavioasă şi, capac la toate, credea în interpretarea visurilor. Vestea făcu ocol satului, visul fiind interpretat în fel şi chip, dar, până la urmă, s-a ajuns la concluzia că nu prevestea nimic deosebit. Totuşi, cei ai casei au întrezărit în viziunea nocturnă a femeii o sclipire de speranţă, mulţumindu-i pentru faptul că a văzut-o în vis pe Anastasia şi i-a anunţat atât de rapid. Unul dintre copii zicea că acea nălucă putea fi părintele lor în anii de adolescenţă, mai ales că ciudata vecina o identificase după chip şi îi recunoscuse vocea. Argumentul pornea de la ideea că mama lor, aşa cum le mărturisise cândva, era ca o zvârlugă în adolescenţă: înaltă şi subţire la mijloc, umblând mai mult desculţ prin colbul fierbinte al drumurilor în secetoasele zile de vară şi având mai mereu degetele zdrelite şi genunchii năsădiţi. În anii de după război cutreiera satele din împrejurimi, trimisă de mamă-sa Vera, în căutarea pâinii, aliment de bază foarte greu de găsit pe atunci, pe care o cumpăra cu bani grei, câştigaţi în sudoarea proprie, luând parte la muncile agricole pe lanurile colhozului. La acea vârstă o interesa mai puţin cum arată la exterior, pusă fiind mai mult pe năzbâtii. Odată s-a întâmplat că, auzind undeva şi memorizând un cuvânt de ocară în limba romilor (ceva în sensul „caţmandula-caţmanda”), îl rosti fără sfială la adresa câtorva “tuciurii” al căror neam tot mai des poposea în M., satul său de baştină. De regulă îşi instalau şatra pe un loc mai înalt, vizavi de casele gospodarilor, numit de săteni Dealul Crucii. Ţiganii, auzindu-i blasfemia, se dezlănţuiră şi porniră cu toţii în goană după Anastasia. Finalul stupide-i întâmplări putea fi aproape tragic, dacă sărmana copilă nu se dovedi a fi mai iute de picior decât “tuciuriii”, sărind gardul de spini al unui gospodar şi trezindu-se în grădina salvatoare...

***
Nimic nu prevestea dispariţia Anastasiei. S-a ajuns până într-acolo încât misterioasa dispariţie să fie pusă pe seama unor forţe oculte. Se ştia despre fiinţa-i foarte evlavioasă şi greu se putea presupune că se depărtase prea mult de casă. Unde mai pui că întâmplarea avu loc la începutul iernii, îndată după ziua Sfântului Andrei. Cine se putea aştepta la un asemenea deznodământ?
Altădată se zvonise că cineva dintre săteni ar fi văzut-o în oraş. O observase întâmplător pe o stradelă lăturalnică: mergea uşor, ca în vis, ţinând în mână o gentuţă simplă. În momentul când fusese strigată pe nume, se opri brusc, întoarse capul în direcţia persoanei care o vizase, însă nu-i răspunse nimic, ci plecă grăbită mai departe, dispărând după un colţ de stradă. Neaşteptata întâmplare i-a grăbit pe cei ai casei să se deplaseze imediat în oraş, să găsească stradela şi chiar colţul de casă indicat după care dispăruse din nou. Au cutreierat oraşul în lung şi în lat, întrebând pe cerşetori, pe milogi şi chiar pe unii vagabonzi dacă nu o văzuseră pe Anastasia. Unii mai şmecheri dintre ei aduceau probe destul de serioase că, cică, ar fi întâlnit-o undeva în oraş, încercând prin mărturiile lor să câştige ceva bănuţi pentru a-şi întreţine nefericita existenţă. Uşor putea să fie bănuiţi că mint, într-atât de naiv sunau afirmaţiile lor.
Piaţa centrală a oraşului-capitală se umplea de oameni începând de cu zori: femei obeze, cu priviri hulpave, stăteau la tarabe şi îşi lăudau cu insistenţă marfa variată. Altele mai pipernicite stăteau cu vreo găleată de cireşe sau un boţ de brânză de oi, aşteptând în tăcere să fie întrebate de cumpărători. Aşa se completau şiruri lungi de oameni, postaţi de o parte şi de cealaltă a străzilor din zona pieţei, cei veniţi de prin sate neîncepând sau neavând cu ce plăti un loc pe teritoriul real al pieţei. Câtă lume adunată doar cu gândul de a câştiga ceva bani pentru propria existenţă, amăgindu-şi semenii într-un fel sau altul.
Anastasia fusese cândva pe aici, trecuse chiar prin vecinătatea tarabelor vechi şi rău-mirositoare. Se întâmplase în anii de după război. Venise pentru prima oară în oraş, având scopul ca să-şi cumpere o şubă de iarnă. Rămase atunci impresionată de clădirile înalte şi de şuvoiul de oameni de pe străzi, care i se părea că parcă nu mai contenea. Curiozitatea o făcu să se reţină în acea piaţă situată în centrul urbei. Îşi procurase şuba ce şi-o dorise din puţinii săi bani, iar restul, printr-o întâmplare nefericită, îi pierdu. Mai bine zis i-au fost sustraşi din buzunar şi avea bănuieli că i-ar fi făcut bucata câţiva ţigănaşi mai răsăriţi care îi dădeau târcoale în permanenţă. La drept vorbind, nici nu văzuse bine oraşul. De teamă ca nu cumva să se rătăcească, se abţinu tentaţiei de a se îndepărta prea mult de acea piaţă. Ţigănaşii însă şi-au făcut meseria, răzbunându-se parcă pentru cuvintele batjocoritoare pe care le adresa-se dânsa fraţilor lor mai mari acolo, în satu-i de baştină.
Cu chiu, cu vai, fătuca ajunse acasă, unde mamă-sa o probozi niţel din cauza banilor „pierduţi”, dar până la urmă se bucură că o văzu sănătoasă şi îmbrăcată într-o aşa minunăţie de haină. Ce mai încolo-încoace, avea fată mare la casă şi o curtau mai mulţi flăcăi din sat. De şubă se despărţi mai repede decât ar fi crezut, căci întâlnise în sat o hârcă de babă, purtând şi ea asemenea „podoabă de haină”. O agăţă cu mult regret într-un cuier şi nu o mai îmbrăcă niciodată.

***
Nimeni nu ştie cum reuşise să se ridice suferinda din patul de spital, acolo unde era ţintuită de câteva zile. Clipele trăite la limita posibilităţilor umane i-au dat forţe necesare ca să-şi învingă boala. Credinţa în Dumnezeu n-a părăsit-o nici pentru o clipă, în pofida faptului că suferinţele fizice progresau. Medicii îi prescriseră o mulţime de medicamente, unul mai sofisticat decât altul. În plus, toate erau deficitare şi la preţuri exagerate. Ce putea să facă sărmana Anastasia? Ar fi dorit să se mişte un pic, atât cât să poată simţi că e stăpână pe propriul corp. Îi vedea ca prin ceaţă pe cei din jur, însă se bucura că putea să le vorbească, povestindu-le cu lux de amănunte şi cu un entuziasm abia reţinut despre familie, despre fiecare membru al ei. Ce mult ar fi dorit să-i vadă pe toţi…
Medicul o vizita zilnic. Era un tip ursuz şi abia dacă îşi permitea să schimbe câteva vorbe cu pacienţii. Nici medicul şi nici ea singură nu ştiau de ce boală suferă. La vederea lui, mai ales atunci când îi auzea vocea piţigăiată, o cuprindea un fel de teamă inexplicabilă. A fost examinată pe parcursul anilor de atâţia medici, însă de acesta îi era frică, deşi părea a fi un om de încredere, cu alură de atlet, care parcă se grăbea mereu să ajungă primul la finiş.
Anastasia însă nu avea unde se grăbi. De când se ţine minte s-a grăbit undeva, vrând parcă să le reuşească pe toate. Când a simţit primele dureri în piept, provocate de o boală necunoscută, a căutat să le înăbuşe prin forţa organismului său încă sănătos. Nu avea timp pentru un tratament medical serios ce se impunea. Cu greu s-a hotărât să treacă un examen medical, în urma căruia nu i s-a detectat vreo boală anumită. Totuşi, i s-a prescris o cură de odihnă, necesară pentru reabilitarea organismului extenuat. Desigur că nu a avut timp pentru odihnă, împovărată fiind de grijile cotidiene. Medicii i-au mai prescris câteva medicamente, pe care şi le administra singură în speranţa de a se însănătoşi rapid. Acestea doar îi stopaseră temporar accesele, creându-i iluzia că se va însănătoşi cumva. Îşi făcuse chiar o mică rezervă din acele pastile de diverse culori, zicând că e cel mai bun medic pentru sine. Într-adevăr, cunoştea efectul mai multora dintre produsele farmaceutice şi tot mai rar se adresa specialiştilor în materie. Încercase să utilizeze şi câte ceva din medicina populară, adică diferite ierburi de leac, ale căror denumiri le aflase de la mamă-sa: lumânarea-domnului, romaniţa, coada-şoarecelui etc. Esenţele lor, dozate şi preparate după metode speciale, aveau un efect binefăcător asupra organismului suprasaturat de preparatele medicinii tradiţionale.

***
Stând în patul de spital, Anastasia încerca să se privească dintr-o parte. O înfiora poziţia orizontală în care se afla, albiturile, plapuma puţin călduroasă, dar, mai ales, mirosul pătrunzător de medicamente. Se simţea ca un cadavru viu, pe care se fac diferite experimente. Nu o bucura deloc o asemenea perspectivă. Îşi aminti de unul din primele accese ale bolii, când, revenită acasă după o zi grea de muncă la spălătoria spitalului din localitate, căzu ca secerată chiar în faţa copilaşilor săi, cei mai mici dintre care se speriaseră şi plângeau în gura mare. Îi era milă de ei, însă nicidecum nu avea putere să se ridice şi să-i ogoiască. A fost nevoită să renunţe la acel serviciu, pe motiv că se intoxicase cu aerul poluat de detergenţi. S-a făcut casnică, câştigând din alte munci pentru a-şi întreţine copiii. Văzându-i maturi, fiecare cu familiile lor, încerca să ghicească în ei acele gâgâlice pe care le alăptaseră odinioară. Mici fiind şi făcând diferite şotii caracteristice vârstei lor, nu a ştiut să-i pedepsească aspru. De regulă, se apropia de cel vinovat şi-l împungea cu degetul gros al mâinii, pronunţând un “E-hei!” prelung şi accentuat. Doar atât. Micii răufăcători, ştiind ce-i aşteaptă, se lăsau pedepsiţi anume astfel, pentru ca să nu încapă cumva pe mâinile tatălui lor, care făcea uz de alte metode de educaţie, mai drastice.

***
Primii ani de copilărie au coincis nefericit cu perioada războiului II mondial. Bubuiturile nenumăratelor explozii i-au format un reflex de fobie la sunetele stridente. Aşa au trecut cei câţiva ani de grozăvii, în frică şi nevoi, ascunsă deseori prin beciuri întunecoase împreună cu toată familia. În vâltoarea acelor ani îi muriră tatăl şi doi fraţi, rămânând doar cu o surioară, pe care o numea cu dragoste „Anişoara”, deşi adevăratul prenume îi era Maria.
Un episod curios i se întâmplă când avea nu mai mult de cinci anişori. Un soldat neamţ intrase brusc în bojdeuca, unde copila se juca de una singură pe o laviţă instalată în fundul unei odăi. Soldatul, înarmat până în dinţi, deschise uşa cu piciorul şi strigă din prag: “Iaiko, matka, iaiko!..”. Copila se speriase grozav, scoţând un ţipăt ciudat. În acel moment, neamţul în cauză se pierdu cu firea, făcu “stânga împrejur” şi îşi căută de drum.

***
Anii de după război au fost secetoşi şi se stârnise o foamete cumplită. Oamenii mureau căzând din picioare. Nu avea cine şi cu ce să-i înmormânteze, corpurile lor neînsufleţite tăvălindu-se pe ulicioarele satului.
Ce gustoase sunt florile de salcâm! Un copac atât de semeţ care îşi desface, la începutul verii, puzderia de flori albe şi moi, cu miros ameţitor. Atunci poţi să aduni comoara cea albă de pe crengile grele de rod, gustând din strugurii îmbătători. Multe fiinţe omeneşti au salvat de la moarte gingaşele flori de salcâm, căci, frumoase şi puternic mirositoare, sunt şi comestibile. Anastasia împreună cu surioara Maria s-a numărat printre acele fiinţe norocoase. Alţi doi fraţi, Constantin şi Gheorghe, căzuseră victime foametei din primii ani de după război. Mamă-sa abia de reuşea să adune ceva de ale gurii pentru a le hrăni. Lucra cu ziua la vecinii mai înstăriţi pentru ceva porumb sau pentru un pumn de făină, pe care, înainte de a pleca spre casă, îl ascundea în sân de frica hoţilor care puteau să o prade în drum. Cum o mai aşteptau să vină micile făpturi înfometate! Ajunsă cu bine acasă, descheia atent bluza şi scutura făina pe masă. Pentru a face o mămăliguţă, mai adăuga la pumnul de făină o parte de cenuşa caldă din sobă, astfel astâmpărându-le foamea micilor făpturi.
Începând de la vârsta de şapte anişori, Anastasia dădea la râşniţă seminţe de grâu sau porumb, deseori de dimineaţă până seara târziu. Apoi prepara ceva de-ale gurii, ca să ducă mamei sale la deal, în Vladnic, acolo unde aveau câţiva ari de pământ şi, mai ales în ajunul secerişului, când roadele câmpurilor trebuiau păzite de hoţi. Se pornea la drum cam pe înserate, aşa că, până ca să ajungă la destinaţie, se făcea noapte. Îi era frică de întuneric şi mergea pe dibuite, strigând-o pe nume în gura mare şi având lacrimi în ochi cu gândul că poate s-a îndura cineva să o îndrume spre locul unde se afla mama sa. Se găseau oameni buni la suflet, care îi arătau cum să ajungă la arie. Cu ochii înlăcrimaţi şi obosită, ajungea într-un târziu la maică-sa, care o lua în braţe şi, pe unde cu un descântec, pe unde cu o vorbă de mângâiere, o liniştea până la urmă. Aşa adormea în braţele ei, lângă un foc nu prea mare, pentru ca să se trezească spre dimineaţă cu inima palpitând de bucuria de a trăi. Cât de rare şi ce mult au însemnat acele clipe! Îşi amintea deseori de ele, radiind de o bucurie nostalgică care îi putea fi citită şi acum pe chip, stând acolo ţintuită în patul de spital. Se înfiora la gândul că asemenea clipe de viaţă dispar în mod ireversibil, aşa că toate visurile par a fi fără sens.

***
Anastasia era un autodidact, făcând doar patru ani de şcoală şi acelea “pe apucate” sau, cum îi mai plăcea să zică, “patru clase şi două calidoare”. Studioasă din fire, cu aptitudini reale în domeniul istoriei şi muzicii, apreciată şi de către unii profesori, a fost nevoită să-şi întrerupă studiile din fragedă copilărie, trebăluind în gospodărie sau lucrând pământul. Avea o capacitate extraordinară de muncă. Făcea câteva norme pe zi, depăşindu-i la acest capitol pe mulţi lucrători mai în vârstă. Mai apoi, după o zi grea de muncă, îşi lustruia cu funingine papuceii vechi, dar încă buni de purtat, şi se grăbea la casa de cultură situată lângă biserica Sf. Gheorghe, înscrisă fiind la un cerc de dansuri populare şi mai făcând parte dintr-un grup coral. Asemenea ocupaţii exclusiv culturale îi acopereau puţinul timp liber de care dispunea şi îi umpleau sufletul de bucurie. Unde mai pui că astfel cutreiera satele din împrejurimi, participând la diferite concursuri de muzică şi dans.
Aşa era cunoscută Anastasia de către colegi şi prieteni, pe cât de harnică, pe atât de năzbâtioasă, deseori pusă pe şotii. Odată mai că nu s-a ars. Cazul se întâmplă după o “adunare-fulger”, organizată periodic de către activiştii din sat. Anastasia participa rar la asemenea adunări, fiindcă se plictisea ascultând cuvântările cu tentă proletcultistă ale acelor “activişti”. Neavând ce face la astfel de adunări, se apropie de unul din pereţii laterali ai sălii casei de cultură, pe care atârna un tablou grandios înfăţişând chipul unei somităţi de partid a vremii. Nu gândi prea mult şi, în ovaţiile sameşilor din jur, rupse fâşii înguste de hârtie de sub pupilele ochilor în jos, reinterpretând imaginea ca şi când “marele conducător al proletariatului” plângea de jalea celor obidiţi şi flămânzi. A doua zi, de urgenţă, mama-sa a fost chemată la “sovietul sătesc”, unde nişte responsabili în probleme ideologice o acuzară pentru gestul insultător al fiicei sale făcut la adresa partidului de guvernământ. Doar faptul că era încă minoră şi că se trăgea dintr-o familie nevoiaşă o salvă pe biata copilă de consecinţe foarte grave.

***
(Lungi sunt clipele de aşteptare. Trecerea timpului pare să nu-ţi spună nimic despre existenţa unei lumi deosebite, a cărei părticică te poţi considera şi tu. Conştient fiind de elementul existenţial, totul în jur apare străin de sine şi se iscă o stare de detaşare inexplicabilă de realitatea imediată. În asemenea clipe te copleşesc gânduri negre, aşa de parcă nu mai ai vreo salvare. Însă există, neapărat există o salvare, chiar dacă va trebui să laşi în urmă o umbră de mister. Oare toate legendele şi miturile lumii nu au fost inspirate de fapte şi întâmplări reale, presurându-li-se ici-colo semincioarele imaginaţiei umane? Prin forţa imaginaţiei divine, anumite personalităţi au dat formă şi culoare unor lumi demult uitate, imortalizându-le astfel în lucrări veritabile).

***
…O muzică firavă umplea salonul alb. Sunete armonioase izvorau din lucrurile înconjurătoare. Apoi toate se adunau într-un şuvoi liniştit, ce curgea alinător peste corpul suferindei. În acele clipe rare de desfătare i se crea în suflet marea simfonie a sunetelor, de parcă nu mai avea sfârşit acea stare de graţie divină. Toate dispăreau la un moment dat, la primele voci răguşite, la primii paşi târşâiţi ai pacienţilor prin coridoare. Apoi apărea brusc medicul cu glas piţigăiat şi cu alură de atlet, lucrurile din jur recăpătându-şi contururile: aceeaşi încăpere strâmtă, cu pereţii goi, patul imens, plapuma puţin călduroasă şi mirosul, mirosul înţepător de medicamente. Asta nu putea să continue la infinit. Ceva trebuia să se întâmple…

***
Anastasia repetă a câta oară “Rugăciunea pentru orice boală”: “Stăpâne atotştiutorule, Împărate sfinte, cel care pedepseşti, dar nu omori, carele întăreşti pe cei slăbiţi şi ridici pe cei căzuţi. Cel ce îndepărtezi chinurile cele trupeşti şi sufleteşti ale oamenilor, rogu-mă Ţie, Dumnezeul nostru, trimite din cer puterea ta tămăduitoare şi Te atinge de trupul cel mult pătimitor şi stinge aprinderea, potoleşte patima, depărtează toată boala cea tăinuită şi fii tămăduitorul roabei tale Anastasia, ridic-o din patul durerii şi din aşternutul chinuirii, dăruind-o pe dânsa întreagă familiei sale şi bisericii Tale, ca să facă pururea voia Ta. Că ţie se cade să ne miluieşti şi să ne mântuieşti, Dumnezeul nostru, şi Ţie Mărire îţi înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi-n vecii vecilor. Amin.”
În timp ce medicul îi pipăia pulsul cu degetele sale lungi şi reci ca nişte bisturie, făcându-şi unele însemnări în registrul său, suferinda reuşi să spună în şoaptă o altă rugăciune prielnică sufletului: “Doamne Atotştiutorule, doftorul sufletelor şi trupurilor noastre, cel care smereşti şi înalţi, care cerţi şi iar tămăduieşti, cerceteaz-o cu mila Ta pe roaba Anastasia, întinde-i braţul Tău cel plin de tămăduire şi de doftorie şi o tămăduieşte pe dânsa, ridicând-o din patul durerilor şi din boală, ceartă duhul neputinţei, îndepărtează de la dânsa toată boala, toată slăbiciunea, toată durerea, toată rana, toate frigurile şi tremurarea şi de este întrânsa păcat sau fărădelege, iart-o pentru iubirea Ta de oameni. Aşa, Doamne, îndură-Te pentru zidirea Ta, întru Isus Hristos, Domnul nostru, cu carele eşti binecuvântat, cu prea sfântul şi bunul şi de viaţă făcătorul Duhul Tău Sfânt în vecii vecilor. Amin.”
Mai departe, cât mai departe de această lume. Atât îşi dorea suferinda în clipele de cumplită durere. Mult şi-ar fi dorit să plece de aici, să se afle din nou lângă copii şi soţ, măcar şi aşa, suferindă. Le-ar fi preparat ceva de mâncare, ceva ce le plăcea lor mai mult, silabisind deasupra mămăliguţei descântecul auzit undeva. Să-l fi uitat oare? Suna cam aşa: „So-so-mni-ca, / so-so-mni-ca, / so-cras-nas / om-i-ni-mos / om-ni-şor / ca şi un-su-ros…”.
Ce-o mai fi însemnând versul de mai sus sau silabele ritmice ce-l completează? Nu ştia prea bine. Bănuia doar că putea fi unul din puţinele descântece, rămase de la strămoşii noştri daci, care aveau rostul să păzească de rele bucatele de pe masă şi, totodată, să stimuleze apetitul comesenilor. Mai repetă o dată descântecul în gând, însă nu-i era acum de vreun folos. Nici nu ţine minte când mestecase ceva în gură. Trebuia să ţină dinţii strâns, cât mai strâns, pentru a fi pregătită de eventualele accese. Nici nu avea poftă de mâncare, doar o vagă amintire îi trezea gustul de bucate care îi plăceau mai mult. Crizele cauzate de boală nu întârziau să se facă simţite, venind cu regularitate la o oră prestabilită a zilei, atunci când, odată cu asfinţitul soarelui, începeau adevăratele torturi: miriade de ghemuleţe cu ghimpi se rostogoleau prin vine, împinse fiind de forţa sângelui. În câteva clipe tot organismul era cuprins, din interior, de o flacără năprasnică. Nici cea mai mică părticică a corpului nu rămânea neatinsă de pericolul insurecţiei spontane a ghemuleţelor de foc. În acele momente de vârf, inima îşi înceta ritmul obişnuit, fiind ţinta principală a năvalnicilor cuceritori. Abia de mai respira, rostind rugăciunile cu o şi mai mare încordare. Într-un sfârşit, durerile slăbeau, iar acele nevăzute şi atât de nesuferite ghemuleţe se retrăgeau undeva sub coşul pieptului. Amarnică încercare atunci când porţi în sine cuibul unor duşmani necunoscuţi, iar propriul corp se transformă într-un adevărat câmp de bătălie.
Stând cu ochii aţintiţi într-un punct din tavan, aşa de parcă vedea acolo pe cineva, Anastasia era conştientă că în viaţă trebuie să cunoşti totul – şi binele şi răul. Din nefericire, “răul” a venit din abundenţă, aducând-o acum în acest spital blestemat, de unde părea că nu mai exista salvare. De aceea o obseda gândul să plece, cât mai departe şi cu orice preţ. Numai că nu ştia încotro şi, mai cu seamă, cum să-şi învingă durerea. Toate încercările se loveau de cumplita neputinţă de a se ridica din pat. Însă trăia constant cu asemenea gânduri, care măcar o sustrăgeau temporar de la starea de critică în care se afla. Cine şi cum puteau să o ajute?

***
Anastasia a rămas să-şi cântărească gândurile, toate fiind cât nişte speranţe firave, până când unul o străfulgeră prin minte. Aşteptă să se însereze. Lumina din sala de spital părea că nu vrea să cedeze întunericului, reflectându-se prin unduiri uşoare în fiecare lucru, parcă luându-şi aşa rămas bun de la toate din jur. Veni momentul când ultimele raze ale soarelui fură înghiţite de întuneric. Simţi cum se mişcă ceva în coşul pieptului. Ghemuleţele cu ghimpi se pregăteau de obişnuita escapadă. Minusculele creaturi fremătau îndelung ca înaintea unui festin bogat şi, în momentul când se aflau pe punctul de pornire, suferinda se ridică din pat, ajutată de o forţă necunoscută. Se îmbrăcă fără grabă, îşi puse strictul necesar într-o gentuţă, ieşi în culoarul pustiu, îndreptându-se în direcţia scărilor. Coborî încet, treaptă cu treaptă, scările celor douăsprezece etaje ale blocului de spital şi se pomeni afară. Fără ca să privească în urmă şi mergând cu paşi legănaţi, apucă pe o stradă lăturalnică ce ducea într-o direcţie necunoscută, corpul ei iradiind lumina unui foc interior năprasnic.

A.L.

16. Romanul „Prin vâltoare” de Feodosie Vidraşcu.
Notiţe critico-literare

Feodosie Vidraşcu (Vedraşko) (născut la 11 ianuarie 1929 – mort la 30 ianuarie 2010, Moscova, Rusia), scriitor sovietic moldovean, membru al Uniunii Scriitorilor din fosta URSS (1959). Născut într-o familie de ţărani mileşteni, în anul 1943 absolveşte şapte clase ale şcolii din localitate. În august 1944, după revenirea administraţiei sovietice, obţine primul carnet de muncă. A fost pontator în oficiul Comisariatului Popular pentru colectarea alimentelor. În perioada 1953–1956, a studiat la facultăţile de jurnalism ale scolii republicane de partid de pe lângă comitetul central al p.c. din Moldova şi şcolii superioare de partid din Moscova. În 1948 a devenit membru partidului comunist al Uniunii Sovietice. A lucrat redactor al gazetei „Satul socialist”, editată de secţia politică a Staţiei de maşini şi tractoare, apoi a fost promovat ca şef de secţie literatură artistică, iar mai târziu redactor-şef al editurii de stat din Moldova. Din iunie 1957 până în iunie 1961 este preşedinte al comitetului radiodifuziune şi televiziune de pe lângă consiliul de miniştri al fostei RSS Moldoveneşti. Din 1963 până în 1968 ocupî postul de corespondent al ziarului „Pravda” în România. În 1964–1965 lucrează la producţia filmului documentar „Pe urmele războiului în Europa”. Face filmări în România, Bulgaria, Iugoslavia, Ungaria, Austria, Cehoslovacia, RDG şi Polonia. Filmul a fost difuzat la Televiziunea Centrală în contextul sărbătoririi jubileului de 20 de ani de la victoria asupra Germaniei hitleriste. Este unul dintre autorii şi alcătuitorii volumului de eseuri şi articole „România Populară astăzi”, editat în colaborare cu redacţia ziarului „Scînteia”, organul de presă al p.c.r. Începând din 1969 pînă în 1971 e redactor-şef al studioului Relaţii cu Străinătatea la Televiziunea Centrală a Uniunii Sovietice. În perioada respectivă televiziunea sovietică a difuzat serialul „The Forsyte Saga”, produs de Compania BBC. De fapt această peliculă televizată a constituit o prima întâlnire a telespectatorilor sovietici cu aşa-zisul „produs televizat burghez”. Tot în acei ani a fost iniţiată puntea televizată Moscova–Washington cu concursul companiei japoneze „Fuji”. Tratativele cu partenerii occidentali nu aveau deseori o finalitate clară. F. Vidraşcu şi alţi cinovnici de stat care colaborau cu partenerii occidentali considerau nedorite asemenea contacte cu străinii. Iată de ce anumite proiecte deveneau irealizabile. După destituirea, în 1970, a preşedintelui Companiei de Stat Unionale Teleradio Nikolai Meseaţev şi numirea în această funcţie a lui Serghei Lapin, F. Vidraşcu e acuzat de către noul preşedinte de complicitate cu aşa-numita „convergenţă ideologică” cu Occidentul. A trebuit să-şi caute un alt loc de muncă. Aşa a ajuns Vidraşcu să fie cooptat la revista „Novâi mir”, la care a lucrat din 1971 pînă în 1993, mai întâi în calitate de membru al colegiului redacţional, apoi redactor-şef adjunct. La începutul anilor 70, după inaugurarea construcţiei uzinei de automobile de la Nabereznâe Celny, redacţia revistei „Novâi mir” a luat sub patronajul său această mare construcţie. După darea în exploatare a vestitei întrerpinderi constructoare de camioane mari, grup de scriitori şi jurnalişti, din care făcea parte şi F. Vidraşcu, a plecat la uzina „Kamaz” şi a pus bazele unei comunităţi a prozatorilor şi poeţilor din regiune. Printre altele, au văzut lumina tiparului trei volume editate de „Novâi mir” şi intitulate „Naberejnâie Celnâ”, precum şi cartea lui Vidraşcu „Cheiul speranţei”. Mai mult ca atât, Feodosie Vidraşcu a continuat să publice în „Novâi mir”, unul dintre cunoscutele sale eseuri intitulat „Un reportaj de sub redacţie”, fiind consacrat noului metrou din Moscova.Din luna decembrie 1993 e pensionar, dar continuă să scrie şi să publice. În 1999, în Republica Moldova, îi apare în limba română cartea „Răscruci”.


Se impune să constatăm din start faptul că scriitorul Feodosie Vidraşcu, autor de romane, naraţiuni documentare (scrise în limba rusă: n.n.)), piese de teatru, precum şi publicist cunoscut mai ales prin activitatea prolifică la revista moscovită ”Novâi mir” (Moscova), aproape că a dispărut din conştiinţa critico-literară basarabeană contemporană. Poate că de vină a fost şi aflarea sa de lungă durată în îndepărtata Rusie, acolo de unde nu a mai revenit la baştină nici până astăzi. O cauză mai credibilă a situaţiei create, pare însă a fi tributul plătit timpului ideologizat în care a trăit şi a activat scriitorul...
Fără a intra în detaliile mai mult sau mai puţin cunoscute a acestui destin scriitoricesc comun, pe care l-au împărţit în mod voluntar în anii postbelici de sovietizare şi alţi autori din cohorta propovăduitorilor realismului socialist, să încercăm a depista în lucrările lui Feodosie Vidraşcu acele tangenţe de conţinut inedite care pot să ne dezvăluie relaţiunea spirituală cu baştină şi, implicit, cu sătenii printre care a copilărit autorul.
Fluxul retroactiv al memoriei, îndreptat în direcţia reliefării realiste a ataşamentului faţă de satul natal, dacă e să facem iarăşi abstracţie de nocivul element de ideologizare la care făceam referinţă mai sus, îl aflăm perfect revelat, atât sub aspectul formei cât şi al conţinutului, în paginile romanului ”Prin vâltoare” (Chişinău, 1956), deşi valoarea lui artistică poate fi apreciată doar până la un punct.
Filmul evenimentelor care se derulează în roman cuprind o perioadă de timp clar definită, anume cea cuprinsă între anii 1939-1945. Lesne de subînţeles şi din titlu că eventualul lector va avea ocazia pe viu să retrăiască tragedia basarabeană a războiului doi mondial, deşi aceasta se vrea observată de autor dintr-un unghi prea îngust şi voit pretenţios din punct de vedere ideologic dacă e să urmărim cursul evenimentelor în desfăşurarea lor temporal-spaţială. Cele trei părţi din cuprinsul romanului punctează o linie de subiect bine marcată sub aspect de realizare criptică, dar supără mai ales tendinţa exclusivă a naratorului de a o direcţiona spre un punct final marcat ideologic în totalitate, care, din păcate, degenerează ca valoare romanescă până la urmă şi cade în zona unei proze-manifest ordinare.
Vom trece peste diversele clişee şi calapoade literare ce ţin de elementele ideologizării comuniste proprii acelor vremi, concentrâdu-ne exclusiv pe textele unde se fac observate referiri directe la panorama socio-culturală şi geografică a localităţii vizate, care include, printre altele, toponime, obiceie vechi şi expresii dialectale comune localităţii, chiar dacă autorul mai schimbă uneori datele problemei din considerente ce ţin de laboratorul său de creaţie, inclusiv rebotezând satul Mileşti, precum şi pe unele dintre personajele reale care i-au servit drept motiv de inspiraţie, în Petriceni...
Începutul romanului predispune la o lectură relaxantă, limbajul popular utilizat fiind poate chiar un ingredient necesar stilului cursiv al naratorului. Scris la persoana întâi, romanul captivează prin realismul imaginilor descrise, cum ar fi, spre exemplu, cazul când unuia dintre personajele centrale, Vanea, îi cade la ieşirea din ograda „o bucată de brazdă cu iarbă uscată, pusă de mamă-sa astă vară, ca să nu-i fure cineva mana de la vacă”, iar acesta auzi drept răspuns o expresie batjocoritoare la adresa sa ieşită din gura lui Ghiţă (Castravete), alt personaj central şi bun prieten din copilărie: ”– Hă-tii! Da bine te-o mai pocnit mana vacii, măi! Zău, parc-o dat cu tunul nu alta!..”
Linia de subiect a romanului porneşte cu descrierea ajunului zilei de Sfântul Andrei şi cum se sărbătoreşte în mod tradiţional de către tinerii din sat, care vin pe ospeţe la mândrele lor, speriate de apariţia acestora şi apărându-se cu o cunună de usturoi, cică pentru ”ca să nu îi mănânce strigoii”. Tradiţionalul obicei de iarnă, când fetele fac vrăji la acea dată pentru a-şi afla ursiţii, iar junii fac glume pe seama lor, finalizează cu un festin bogat, aşa cum scrie autorul ”cu găluşte unsuroase cu bulgur şi păsat, învălit în frunze de curechi murat, cărtoafe înăduşite în cuptor şi colivă de grâu cu făină prăjită pe de asupra”. Apoi urmează veselia, cu dansuri şi hore aprinse, când flăcăii tropăie din picioare, strigând fiecare cu voce tare: ”Cine joacă băsmăluţa/Săruta-i-aşi eu guriţa!..” Motivul discordiei ce apare între cei doi prieteni se dovedeşte a fi unul de natură clasică, anume dragostea lor comună pentru Anuţa, camerista boierului cel mare Siriţeanu, care, subliniază autorul în mod satiric, „singur nu s-ar da într-o parte de aşa podoabă de fată”.
Practicând o scriitură captivantă de natură romană, ale cărei elemente neaoşe sunt proprii generaţiei lui Ion Druţă, naratorul transbordează imaginar lectorul în lumea mirifică a satului de la origini. Trezirea din somn a sătenilor, după ce au trăit o noapte furtunoasă, se face în stil voit cosmogonic, anume cu „o trâmbiţare de cucoş”, care venea dinspre „Dealul Morii” şi de la înălţimea căruia se desluşea prin întuneric panorama satului. De acolo, de pe muchia acelui deal, scrie autorul făcând uz de o imaginaţie curioasă: „Se zăreşte şi Căţănăul, înălţându-şi spre cer cele trei gheburi, ca o cămilă uriaşă”. Acestea şi alte toponime proprii Mileştiului se păstrează şi azi în memoria colectivă a sătenilor precum şi unele nume ale personajelor din proză, cum ar fi popa Gobjilă, Duduca sau boierul de la conac, pe moşiile căruia erau chemaţi să lucreze ţăranii băştinaşi de un oarecare Toader Croitoru, aşa cum poate fi identificat în textul prozei, care umbla şi striga îndelung la fiecare casă: „Mâine la lucru la boier, măi, douăzeci de lei la bărbaţi şi cinsprezece la femei şi mânca-a-are, mă-ăi!”.
Din context aflăm cum copiii de ţărani umblau la şcoala sătească, unde veneau ”pe apucate” din cauza că nu aveau haine şi încălţăminte suficientă, lipsa lor de la ore făcându-l să crape de ciuda pe directorului şcolii Vioreanu. Ca şi alte date memorabile expuse mai sus, este un adevăr luat din realitatea vremii faptul cum elevii, care veneau la şcoala situată în preajma bisericii, îşi începeau lecţiile intonând în cor o rugăciune, aşa cum se precizează, „...cu feţele îndreptate spre ungherul cu Sfântul Gheorghe (hramul bisericii din localitate: n.n.) şi stând în genunchi: ”Înger, îngeraşul meu,/Ce mi te-a dat Dumnezeu/Totdeauna fii cu mine/şi mă-nvaţă să fac bine...”.
În acelaşi timp, notează autorul, răzeşii munceau cu ziua pe câmpurile boierului pentru o plată simbolică (am putea afirma fără dubii că boierul vizat este acel Alic (zis Franţuzul), despre care îşi amintesc bătrânii şi astăzi: n.n.), iar în aer răsunau cântece populare inedite, unul mai trist dintre care era comun mileştenilor: ”La şuşmeaua de la cruce/Curge-o apă şi se duce. /Curge, curge, nu se-ntoarce, cine bea copii nu face. /De ştia măicuţa mea,/Se ducea şi ea să bea,/ Pe mine nu mă facea”.
Iată cum ar fi sunat un dialog în chestiuni de afaceri dintre doi răzeşi, pe care o avem redată în romanul ”Prin vâltoare”: ”– Mai ai mult de arat aici, la boier? – Încă vreo săptămână. – Da după Rădi când începi? Deamu încolo, pe după paşte. – Eu credeam că ne-om împăca şi mi-i ara şi mie o bucăţică de pământ la Vladnic...”.
Merită să remarcăm un amănunt esenţial, anume că naratorul nu îşi reduce descrierile la simple observaţiuni de ansamblu, dar nici nu caută să tensioneze evenimentele ce se petrec pentru a pregăti lectorul către marile grozăvii belice ce urmau să aibă loc. Realitataea cotidiană apare desenată în culori puţin stridente, asemenea parcă liniştii ce se lasă în ajunul furtunii.
Deocamdată viaţa din jur curge ritmic, cămăraşii adună bani pentru a plăti muzicanţii la jocul ce se făcea la sărbătorile de Paşti într-un loc cunoscut de către toţi sătenii, adică „În Drum la Darie”, acolo de unde, remarcă autorul cu un fin spirit de observaţie, ”...se auzea bătaie de dobă, dârâit de dărăbănică şi mai aducea vântul un bâzâit ca de bondar – dibla lui moş Alexa”. Sărbătoarea propriu-zisă începea şi continua cu dansuri şi cântece populare, iar muzicanţii cântau în cerdacul primarului, aşa cum ne sunt prezentaţi în textul romanului „ Prin vâltoare”, „până când soarele se lăsa după Căţănău”.
”Din Dealul Morilor se vede Vâduţul, un fundac numai livezi. Câţi meri şi câţi prăsazi sunt la Văduţi. Dar toate livezile de aici îs moşie răzăşească a ţăranilor înstăriţi...”. În rândurile de mai sus este vizată o altă parte a comunei Petriceni/Mileşti, văzută dintr-o perspectivă panoramică, adică Văduţul, acolo unde îşi avea pământurile Gheorghe Castravete, un personaj inventat în roman, acesta fiind probabil prototipul unui om înstărit al satului, care, scrie autorul, dădea cu împrumut bani consătenilor, în special răzeşilor care posedau arii învecinate cu hectarul său moştenit de la părinţi. Faza era că datornicilor, în contul banilor ce urmau să-i întoarcă, li se propunea vinderea pe bani puţini a loturilor lor de pământ, altele sădite cu vii şi livezi, în acel mod Castravete extinzându-şi moşia.
Pentru a descărca atmosfera evenimentelor ce se succed cu repeziciune şi ar putea astfel să obosească lectorul, naratorul recurge uneori la momente de satiră şi umor din viaţa localnicilor, cum ar fi, spre exemplu, reproducerea unui banc de către Vanea (”bun de spus braşoave”), care îl avea drept prototip autentic pe unul din ţiganii care se oploşise pe la Petriceni/Mileşti: „Apoi iaca, măi, o furat un pui de ţigan, ca tine, un cal. La judecată l-au osândit la spânzurătoare. S-a pornit el la spânzurătoare ţanţoş, da din urmă bietul tată-său cu lacrimile pân în pământ se tot căina: ”Dragul taichii pui, cât de rău ţi-a fi în cui”. Da el, puiul, ajunge la spânzurătoare şi, când să-i puie juvăţul în gât, zice: ”Aoleu, cuconaşilor! Am o rugăminte: Spânzuraţi-l, mă rog, pe tata, că eu mă gâdil”.
Pe lângă argumentele aduse mai sus, există şi alte argumente în favoarea identificării Mileştiului din realitate cu Petricenii din romanul ”Prin vâltoare”. În Capitolul IV al prozei citim despre faptul cum o mamă (”a lui Tolea”) îşi trimite fiul la păscut vaca ”După Rădi”, acolo unde îşi avea vie moş Ion Horceag, precum şi popa de la biserica din sat, punându-i iniţial în trăistuţă ”o felie de măliguţă, vreo câteva cozi de ceapă, o legăturică de sare...”. Trebuie să remarcăm în acest context că popa Gobjilă este des vizat în termeni satirici de narator (”cu bărbuţă rară şi sură, răsfirată în două”), acesta fiind de fapt un personaj real, cu bani în bancă la Bucureşti şi soţie-preoteasă care ”îi soră cu nevasta lui Jianu, subsecretarul de stat la Interne...”.
Într-o lumină satirică apare redat şi tabloul retragerii peste Prut a soldaţilor români, (cauzată de răufamatul tratat sovieto-german „Molotov-Ribbentrop”: n.n.), odată cu care pleacă şi câţiva locuitori „mai înstăriţi” din Petriceni/Mileşti. De fapt, odată cu descrierea acestui episod emblematic în istoria neamului încep să apară accentele ideologizante în roman, care sunt utilizate cu frecvenţă şi cu o idee clar direcţionată până spre finalul prozei, reflectate pe larg prin activităţi ale comsomoliştilor şi a ştabilor lor comunişti ”de la raion”.
Un caz demn de remarcat în roman, dacă e să ne limităm doar la conţinutul ce ne interesează în mod special, ţine de ultimele luni din ajunul războiului, când se afirmă că ar fi fost reconstruit ”clubul” din preajma actualei primării, ridicat pe fundamentul ce urma să fie localul unei alte primării vaste, finanţate de liberalii români, unde, se presupunea că avea să încapă locuinţa primarului, biroul unui notar, arhiva şi alte „odăi de rezervă”. Asta se întâmpla înainte de fatidica zi de 28 iunie 1940, localul acelui edificiu cultural, odată reconstruit, durând până prin anii ’90 ai secolului trecut, atunci când a fost distrus din temelii de către administraţia locală şi reproiectată peste acele ruine şoseua centrală ce trece prin preajma actualei clădiri a Primăriei din Mileti.
Fără ca să trecem în revistă şi alte realizări profesionale distincte pe tărâm publicistic, inclusiv susţinerea personală a ideii publicării operelor scriitorului rus Solgeniţin, însă ţinând neapărat să subliniem calităţile deosebite de bun narator ale lui Feodosie Vidraşcu, interesul nostru pentru acest roman se reduce la cele deja expuse. Spre regret, din motive pur ideologice, dar şi de natură filorusă, acele calităţi narative nu s-au materializat şi în alte proze semnate pe parcursul anilor, lăsând în suspans o operă literară ce se prefigura a fi destul de valoroasă.

A.L.

17. Echipa de fotbal „Codru” Mileşti.
Evoluţie în timp


Dacă am reuşi să dăm filmul evenimentelor câteva decenii în urmă şi am putea, întrebând astfel, sătenii mileşteni care le sunt motivele de mândrie relaţionate cu satul natal, vom auzi cu siguranţă un răspuns exprimat aproape în unison: „Biserica şi echipa de fotbal „Codru”!”. Adevărul a rămas să domine peste ani, rămânând valabil şi în prezent, biserica sătească frecventată fiind încă de la întemeiere (1862), pe lângă băştinaşi, de mulţi enoriaşi din satele vecine – Temeleuţi, Bălăneşti, Găureni sau Cârneşti, iar echipa de fotbal „Codru” din localitate, creată spre sfârşitul anilor 60, obţinând ani la rând rezultate demne de remarcat pentru o formaţie venită din mediul rural, care îşi are şi azi destui suporteri şi o reală forţă de manifestare prin generaţiile care se succed. Despre travaliul lor fotbalistic vom scrie însă mai la vale...
Totul a început de la simple improvizaţii copilăreşti, meciuri jucate cu nerv între grupuri de puştani pe terenuri de asemenea improvizate, pe toloacele sau pur şi simplu pe drumurile satului, fără echipament sportiv adecvat, mai des desculţ şi cu mingi butaforice. Era o mare avere să dispui de un balon din cauciuc sau, cu atât mai mult, să ai o minge adevărată, confecţionată din piele şi cusută cu un şiret gros la o parte. Aşa se juca fotbal acele vremi, copiii dornici de a face fotbal fructificând orice moment când erau mai liberi de orele de studii sau de muncile cotidiene din gospodăriile părinţilor lor. Bucurie multă printre cei care se adunau la asemenea întreceri fotbalistice între mahalale. Sărbătorile şi duminicile erau aşteptate cu nerăbdare de către micii-mari fotbalişti. „Piaţa”, „Dealul Crucii”, „Periţoaia” sau „Sovhozul”, iată doar câteva dintre denumirile improvizate ale echipelor de mahala de pe atunci.
Merită să notăm că, până la apariţia generaţiei lui Valeriu Jardan, Victor Viziru şi Ion Suhan, printre animatorii jocului cu balonul rotund s-au evidenţiat Andrei Costru, Constantin Angheluţă, Tudor Parfeni, Mihail Trocinel, Vasile Bălănuţ şi Vasile Şchiopu. Anume ei au fost acei care, pe parcursul anilor 50-60, au trezit interesul localnicilor faţă de atractiva discplină sportivă. De numele lor îşi amintesc cu respect cei care au completat mai târziu rândurile bătăioasei echipe „Codru”, denumire simbolică de care s-au ataşat sufleteşte mileştenii de ieri şi de astăzi. De fapt, printre ei aflăm rudele apropiate sau chiar părinţii fotbaliştilor care au evoluat în echipă, preluând la modul direct ştafeta din mâinile lor şi făcând din dintr-o simplă îndeletnicire a predecesorilor o tradiţie cu rost şi izbândă. Să nu credem însă că toţi au căutat să-şi facă un nume în lumea fotbalistică, fiecare venind în lumea fotbalului din diverse domenii, absolut străine disciplinii în cauză. Amatorismul însă căpăta în asemenea cazuri o marcă proprie, una distinctă, departe de ideea arhicunoscută de „pierdere de timp” atribuită fotbalului, care persista şi poate că mai continuă să persiste în conştiinţa unora dintre semeni.
Ce a urmat mai târziu nu a mai însemnat doar o simplă delectare cu mingea pe uliţele satului sau pe dealurile şi vâlcelele din împrejurimi, acolo pe unde puteai găsi un teren cât de cât valabil pentru „a bate o minge”, aşa cum se mai zice prin părţile locului. Momentul construirii unui teren natural de fotbal, situat în imediata apropiere a parcului dendrologic, a însemnat un salt important în conştiinţa tinerilor fotbalişti mileşteni. Iată de ce începutul anilor ’70 a constituit pentru generaţia lui Valeriu Jardan un prim pas spre afirmare, mai întâi în competiţiile raionale, apoi şi în cele de rang republican. Atunci au venit în echipă, alături de liderul lor autoritar, jucători precum Gheorghe Petic, Vasile Roman, Valeriu Păduraru, Andrei Bobeică, Vasile Miler, Mihai Guţu ş.a. Dintre portarii acelei generaţii se reţin în memorie numele lui Victor Viziru (unul dintre primii metodişti sportivi din localitate) şi Ion Basoc, ultimul dintre care avea obişnuinţa să strige deseori la coiechipieri „Acasă, acasă!..”, asta pentru a-i pasa mingea în urmă atunci când aceştia deţineau mingea însă se aflau în dificultate.
Zilele în care echipa locală disputa meciurile pe terenul „de lângă parc”, de regulă Duminica după amiază, adunau sute de săteni aşezaţi pe iarba verde sau stând în picioare şi scandând cu înflăcărare numele echipei sau ale jucătorilor care se evidenţiau într-un meci sau altul. În acele momente de neuitat se întâmplau şi incidente mai grave între echipele adverse, provocate deseori de către suporterii înflăcăraţi, cum ar fi cazul când, îndată după terminarea timpului regulamentar al unui meci în care mileştenii au fost înfrânţi, aceştia au înconjurat autocarul cu fotbaliştii vizitatori în interior şi au încercat să îl răstoarne. Se reţin în memorie clipe destul de hazlii, cum ar fi faptul că doi dintre „codreni”, Vasile Roman şi Gheorghe Petic, ambii angajaţi pe atunci la depozitul de gaze naturale din Mileşti, erau „rebotezaţi” în glumă de către suporteri: unuia i se zicea „Propan” iar celuilat „Butan”... Animatori ai fotbalului şi omniprezenţi în cadrul echipei, ambii au rămas printre puţinii veterani care continuă să participe la diversele meciuri disputate în prezent.
De regulă, puţine echipe vizitatoare ieşiau învingătoare din confruntările directe cu băieţii de la „Codru”. Altfel nici nu se putea, căci prea mare era mândria „codrenilor” şi de fiecare dată ieşeau în teren cu ideea de a câştiga neapărat. Trebuie să remarcăm că majoritatea coiechipierilor erau băştinaşi, mileşteni geţi-beget, stranierii fiind invitaţi mai rar ca să apere culorile clubului. Se dădea preferinţă „celor de sat”, chiar dacă unii deveniseră între timp studenţi sau munceau la întreprinderile din capitală. Printre ei s-au evidenţiat Dumitru Mărcuţă, Vasile Talpă, Vasile Arseni ş.a. Aşa se făcea că, în scurt timp, echipele care concurau la întâietatea raională pe la sfârşitul anilor 70 nu mai făceau concurenţă reală primei echipe din Mileşti. Calificarea ei în competiţiile republicane de fotbal a fost o chestiune de timp, ajungând să se joace în Cupa „Iurii Gagarin” şi în turneul „Spicul de aur”, dând piept cu adversari puternici ce reprezentau satele din centrul şi nordul republicii. Drumurile spre Călăraşi, Donduşeni, Briceni, Soroca, Anenii-Noi sau Străşeni erau parcurse deseori de către fotbaliştii de la „Codru” Mileşti în camioane descoperite, dar cu cântec şi voie bună, cu apriga dorinţa de a face fotbal şi de a cunoaşte tainele jocului cu balonul rotund.
În sat apăruse deja o a doua echipă a „codrenilor”, alcătuită aproape în întregime din localnici cu vârste cuprinse între 14-18 ani, care debutau cu dreptul în competiţia raională. Unul dintre antrenorii-jucători ai noii echipe era Valeriu Păduraru, un tip slab la înfăţişare şi josuţ de statură (gen Garincea), dar generos din fire şi mare entuziast în toate pornirile sufleteşti ale mai tinerilor săi coiechipieri. Atunci au apărut în echipă generaţia lui Nicolai Costru, Petru Casapu, Alexandru Croitoru, Oleg Angheluţă, după care s-au înregimentat imediat Andrei şi Ion Mărcuţă, Vitalie şi Veceslav Sâtnic, Petru şi Mihail Langa, Vasile şi Mihail Dobândă, adică întregi duete de familie, ori întreaga echipă se transformase treptat într-o familie unită, unde mai erau atraşi bălăneştenii Ştefan Talpă şi Mihail Lungu. La un moment dat se instituise chiar şi un premiu simbolic (un ceas de buzunar: n.n.), acordat în mod tradiţional unuia sau altuia coiechipier care îşi omagia ziua de naştere. Respectul şi atenţia reciprocă manifestate şi pe această cale nu făceau atceva decât să lucreze întru ideea sinceră de coieziune şi amiciţie ce domina în sânul echipei.
Desigur că exista la sfârşitul anilor 70 începutul anilor 80 o susţinere masivă a vieţii fotbalistice, atât morală cât şi financiară, venită din partea administraţiei locale, reprezentate în diverse perioade de directorii gospodăriei săteşti Sireţanu Andrei, Şveţ Mihail, Ropot Victor sau Adam Gheorghe. Trebuie să amintim că la acea vreme se resimţea un real salt economic a localităţii şi o creştere substanţială a nivelului de trai al sătenilor. Una peste alta, şefii administraţiei au găsit suficiente mijloace financiare pentru a susţine ambele echipe de fotbal, amenajarea şi reutilarea tehnică a stadionului, în jurul căruia a fost ridicat un gard metalic original, foarte costisitor, s-au instalat câteva bănci din lemn şi au fost schimbate barele din lemn ale ambelor porţi pe altele din metal. Toate bune şi frumoase, pănă când schimbările politice survenite în societate la începutul anilor 90 şi haosul economic ce a urmat au redus din relizări...
Pe de altă parte, schimbările democratice intervenite în societate au creat oportunităţi noi de manifestare pe plan intern şi extern. În consecinţă, echipa „Codru” Mileşti, în urma unei înţelegeri preliminare cu direcţia unei echipe similare din satul Coţofăneşti (judeţul Bacău, România), a jucat câteva meciuri amicale pe teren propriu şi în deplasare. Eventul fotbalistic unic în felul său a rămas înscris în istoricul clubului, devenind un motiv în plus de mândrie pentru mileşteni. Meciul de acasă disputat în compania echipei de amatori din România a decurs într-o atmosferă frăţească, iar peripeţiile plăcute avute în urma deplasării la Coţofăneşti sunt repovestite cu lux de amănunte de către participanţii acelui turneu. Un număr de douăzeci de jucători mileşteni au fost convocaţi în acel meci de răspuns, care, chiar dacă s-a terminat în defavoarea lor, a constituit un deliciu pentru toţi participanţii.
Devenise un caz demn de povestit momentul trecerii frontierei de pe Prut, într-un autobuz PAZ de culoare galbenă cu toţi cei douăzeci de fotbalişti animaţi de viitorul eveniment, majoritatea din ei la prima ieşire spre Vestul continentului, când rândurile interminabile de maşini lăsau mileştenii fără şansa de a ajunge la timp la destinaţie. Spiritul lor de iniţiativă, însă, i-au făcut să sară peste rând şi să dea ochii cu şeful de la punctul de frontieră română, solicitându-i spijinul pentru a trece fără probleme frontiera moldo-română, înainte de asta ducându-i în ispită pe grănicerii români şi propunându-le să joace fotbal la punctul de trecere a frontierei. Lucru ciudat: soldaţii din gardă au acceptat propunerea şi au răspuns la câteva pase venite din partea dreaptă a Prutului şi, drept consecinţă, i-au lăsat să treacă frontiera, numărându-i preventiv de pe lista unui unic paşaport de serviciu unde le erau înregistrate numele. Ajunşi la destinaţie, gazdele primitoare au făcut ca toată întâlnirea să decurgă într-o atmosferă prietenească, festinul şi programul cultural de după meci nefiind mai prejos decât cel avut anterior la Mileşti. Un mare animator al gazdelor de peste Prut era Vasile Bogea, un jucător puţin corpolent şi cu o podoabă capilară impresionantă, care găsea în orice împrejurare să spună o glumă sau un cuvânt de bine pentru fiecare.
Trebuie să remarcăm faptul că, în pofida impedimentelor cotidiene, echipa mileşteană nu a încetat să-şi confirme dreptul la existenţă pe tot parcursul anilor din urmă, această intransigenţă colectivă întru perenitatea dragostei de fotbal şi baştină producându-se indiferent de procesul firesc de schimbare al generaţiilor, completându-se în timp cu jucători ca Radu Mâtcu (decedat într-u accident rutier: n.n.), Braşoveanu Gheorghe, Ciobanu Andrei, Roman Vitalie, Chiţanu Tudor ş.a. Din cea mai recentă componenţă a formaţiei mileştene fac parte fiii sau chiar nepoţii mileştenilor care au jucat pentru echipa codreană în jumătatea a doua a secolului trecut. Aceştia sunt antrenaţi de către unul dintre foştii fotbalişti ai echipei, recunoscuţi pe atunci a fi unul dintre cei mai buni, anume Andrei Mărcuţă, actualmente profesor de educaţie fizică al Liceului Teoretic din Mileşti.
A.L.

18. Valeriu Jardan:
„Medicina şi fotbalul m-au făcut să fiu mai disciplinat”

Născut în anul 1953, în familia lui Ion şi Ana Jardan. Surori: Olga, Maria, Vera. În anul 1969 absolveşte Şcoala medie Mileşti, avându-i ca profesori pe Vera Vârlan, Margareta Chirilovici, Ion Paladi, Alexandru Tofan, Lidia Parfeni. În perioada 1969 – 1975 studiază la Facultatea medicină generală a Institutului de medicină (actualmente Universitatea „Nicolae Testimiţanu”) din Chişinău, rezidenţiat în neurologie. Între anii 1990 -1994 îndeplineşte funcţia de deputat în primul Parlament al R.Moldova (circumscripţia nr. 339, Corneşti, raionul Ungheni). Semnatar al Declaraţiei de independenţă a Republicii Moldova. Decorat prin decret prezidenţial cu medalia „Meritul Civic”. Pe parcursul mai multor ani lucrează medic-şef al spitalului din Pârliţa, medic-şef al Spitalului din or. Corneşti, medic-şef al Spitalui raional Ungheni. Din anul 1993 ocupă funcţia de director al Colegiului de Medicină din or. Ungheni. Promotor al echipei de fotbal „Codru” Mileşti” şi unul dintre membrii ei de onoare. Preşedinte al Asociaţiei Teritoriale de Fotbal Ungheni.
Foto 19, 20...

A.L.: – Îmi permiţi să fac abstracţie de orice soi de etichetă (care poate că s-ar impune în asemenea cazuri!) şi să te invit într-un peregrinaj imaginar retroactiv, unde să poţi reflecta asupra anilor petrecuţi la baştină... Care ţi-au fost prietenii din copilărie şi de ce fotbalul, din câte cunoaştem, te-a marcat ca disciplină sportivă încă de pe atunci? Te rog să faci câteva referinţe vii la meciurile, cu balonul din piele sau confecţionat din cârpe, disputate pe terenul din Vladnic, vizavi de punctul de vinificaţie sau prin alte locuri: cine dintre sămaşi mai participa la acele jocuri improvizate?..
V.J. – Casa noastră se afla chiar în centrul satului, în mahalaua numită „În piaţă”. Acolo, de fapt, era într-adevăr o piaţă, iar pentru noi, copiii, era centrul tuturor nebuniilor. Ne adunam, după ce oamenii plecau pe la casele lor, în acel loc, unde puteam să alergăm în voie. Prin 1960 … (mă ridicasem la 10 ani) începusem să joc fotbal. Pentru mine, care am practicat ulterior şi volei, şi baschet, şi handbal, această disciplină sportivă a fost o dragoste la prima vedere, o dragoste pe care nu am trădat-o niciodată. Dar să revin la amintirile acelor ani. La început, formam două echipe din fetele şi băieţii din mahala. Puneam de o parte şi de alta câte două cărămizi care marcau porţile, alegeam doi portari dintre cei mai slabi „fotbalişti” şi jucam ore în şir. Îi aveam în calitate de coechipieri pe Nicolae Rotaru, pe Gheorghe Potlog ş.a.. Apoi am început să mergem în „Deal la Cruce”, unde băieţii de acolo, printre care Ion Gorincioi, Ion Suhan şi Andrei Bobeică, îşi aveau echipa lor de fotbal. Iniţial, pierdeam toate meciurile. În scurt timp însă am progresat, jucând deja de la egal la egal. Peste 2-3 ani, am format o echipă comună care avea să ducă mai târziu faima Mileştiului în tot raionul şi chiar în toată Moldova. Membri ai acelei echipe au fost: Alexandru Butnaru, Vasile Roman, Ion Scutaru, Valeriu Păduraru, Vasile Talpă, Valeriu Arseni, Andrei Bobeică, Gheorghe Petic, Vasile Basoc, Victor Viziru, Nicolae David, Vasile Petic, Victor Viziru, Vasile Miler, Mihai Guţu şi, bineînţeles, eu.
A.L. – Ai observat probabil din conţinutul textului întrebarii de mai sus că interesul manifestat aici este centrat în mod preferenţial pe latura fotbalistică a activităţii tale, fapt ce nu vrea să denote dezinteresul nostru şi pentru alte idealuri proprii, mai puţin cunoscute publicului larg. Cum au corelaţionat în timp spiritul aprins de fotbalist cu temperamentul de regulă calculat al oamenilor îmbrăcaţi în halate albe?
V.J. – Să ştii că este o îmbinare perfectă. Dragostea pentru medicină a venit puţin mai târziu decât cea pentru fotbal. Aveam 12 ani, când am vizionat la TVR un serial, pe atunci în vogă, care se intitula „Evadatul”. Eroul central era un medic chirurg. M-au impresionat atât de mult peripeţiile prin care a trecut acest personaj, încât mi-am zis: voi fi şi eu chirurg! N-a fost să fie aşa. Până la urmă, am ales neurologia şi nu regret. Medicina şi fotbalul m-au făcut mai disciplinat.
A.L.: – Dacă tot am sărit de la subiectul propus iniţial, zi-mi când şi din ce motiv/motive ai decis să te laşi de cariera politică? (Poate faci o replică lui V.Voronin vizavi de expresia prin care te viza în mod personal: „Ştiu că ai fost doctor şi ma-a-a-re frontist”).
V.J. – Îţi voi spune mai întâi de ce am decis să fac politică. „Perestroika” lui Gorbaciov, care a şi generat mişcarea de eliberare naţională în Moldova, nu m-a lăsat indiferent. M-am implicat cu toată fiinţa mea, chiar din primul moment fiind unul dintre liderii locali ai Frontului Popular. Peste aproape 20 de ani, preşedintele Vladimir Voronin, aflându-se într-o vizită la Ungheni, avea să-mi spună: „Ştiu că ai fost doctor şi ma-a-a-re frontist”. În 1990 am fost ales deputat în Parlament. Peste puţin timp, am înţeles că în politica moldovenească nu sunt decât interese murdare, trădări, divizări, ceea ce nu corespunde idealurilor şi viziunilor mele despre viaţă. Deşi, trebuie să recunosc, că şi după anul 1994, când mi s-a încheiat mandatul de deputat şi a trebuit să renunţ la cariera politică, am fost solicitat încă de foarte mult timp de numeroase partidele politice.
A.L.: – Să revenim, însă, la ideea de fotbal, în speţă la anii 80 ai secolului trecut (de parcă s-ar fi depănat o sută de ani de atunci!?), perioadă când băieţii de la „Codru” Mileşti, printre care figurai în postura de lider autoritar, obţineau cele mai mari succese la nivel raional şi republican din istoria clubului. Ce amintiri relevante ai de la acea vreme şi pe cine dintre colegii de echipă poţi să-i evidenţiezi pentru calitatea jocului prestat şi pentru alte valori umane?
V.J. – Eram o echipă, eram un tot întreg. Prima victorie memorabilă am obţinut-o în anul 1972, în meciul cu faimoasa şi invincibila pe atunci echipă a satului Şişcani (Nisporeni), disputat în cadrul campionatului raional. Câştigasem în deplasare cu scorul de 5:2. Înainte de a pleca la meci, mulţi dintre microbiştii mileşteni ne spuneau pe şleau: „Ce bătaie o să mai mâncaţi!”. Am învins şi voi spune fără falsă modestie că eu am marcat atunci patru din cele cinci goluri. A urmat apoi un şir lung de victorii care a culminat cu locul V, în anul 1980, la Cupa „Iurii Gagarin”, una dintre cele mai importante competiţii fotbalistice ale acelei perioade din Moldova. Atunci porniseră bătălia pentru cupă peste 80 de echipe din republică. „Codru” Mileşti devenise o formaţie de temut...
A.L.: – La sigur, pe lângă multiplele preocupări cotidiene, te interesează şi ce se mai întâmplă nou în satul natal, inclusiv în domeniul fotbalistic, organizând periodic meciuri amicale între unghenenii tăi adoptivi şi tinerii din echipa locală. Exista chiar şi o tradiţie de a disputa meciuri în memoria lui Radu Mâtcu, tânăr fotbalist din Mileşti, decedat într-un accident de trafic. Mai e valabilă şi azi vechea dar frumoasa relaţiune fotbal – baştină şi cum se manifestă aceasta?
V.J. – Niciodată nu uit de mileşteni. Sunt totdeauna la datorie atunci când trebuie să organizăm vreun turneu fotbalistic la Mileşti. Ori de câte ori am ocazia, îi invit pe tinerii fotbalişti din satul natal la competiţiile pe care le organizăm la Ungheni. Fotbalul îi uneşte pe oameni, îi face mai buni.
A.L.: – Ajunşi spre finalul dialogului nostru, spune-mi ce părere ai despre proiectul existent de a deschide la Mileşti, în imediata apropiere a vechiului stadion şi a parcului dendrologic, un complex sportiv de nivel regional. Nu încape îndoială, există argumente suficiente pentru realizarea unui asemenea proiect...
V.J. – Ce părere pot să am? Ar fi extraordinar dacă am realiza un asemenea proiect. Pentru început însă mi-aş dori mult să văd la Mileşti un teren de fotbal artificial. Chiar am discutat despre aceasta cu primarul satului, Petru Leucă. În parteneriat cu Federaţia Moldovenească de Fotbal, o asemenea idee este absolut realizabilă.
P.S.: – Merită să mai adăugăm la cele expuse mai sus că cei doi fii ai lui V.Jardan sunt şi ei fotbalişti împătimiţi. Cristi, care lucrează şi ca reporter Pro TV, este atacant în echipa "Olimp" Ungheni, participantă la Campionatul RM, Divizia A. Ionuţ este titular în echipa "Rapid-CSCA", participantă la Campionatul RM, Divizia Naţională, fiind si unicul unghenean din ultimii cinci ani care a ajuns sa joace in Divizia Naţională.
P.S.P.S.: – La realizarea interviului a pus umărul Lucia Bacalu, redactorul ziarului „Expresul de Ungheni”, soţia lui Valeriu Jardan.


19. Cupa „Iurii Gagarin”.
Un meci al nervilor

Recent s-au jucat meciurile primei etape la fotbal, contând pentru cucerirea Cupei „Iurii Gagarin”, instituită de ziarul „Tineretul Moldovei”. Despre prestigiul acestei Cupe în cadrul fotbalului autohton se poate vorbi urmărind pe parcursul ultimilor ani disputele încinse dintre diverse echipe. Chiar dacă gazonul încă nu şi-a recăpătat învelişul verde tradiţional, aflându-ne abia la sfârşitul lunii ianuarie, meciurile etapei de rând au loc şi sub mângâierea fulgilor de nea. Fotbalul, deci, reintră în viaţa noastră de zi cu zi.
Mai multe echipe din republică şi-au câştigat dreptul de a participa în confruntările pentru această cupă prestigioasă, anterior ocupând primele locuri în cadrul competiţiilor anuale raionale. În anul curent, 1992, raionul Nisporeni este reprezentat de echipa „Codru” Mileşti, a cărei prezenţă nu pare deloc întâmplătoare, mulţi ani la rând ocupând locuri de frunte la competiţiile raionale.
Dacă anul curent nu reprezintă un debut pentru întreaga echipă de la „Codru” Mileşti în eşalonul fotbalistic ghidat de conducerea ziarului „Tineretul Moldovei”, vor debuta, în schimb, peste jumătate dintre jucătorii legitimaţi aici. Or vârsta lor medie nu depăşeşte 20 de ani. Mai mult ca atât, echipa este completată în exclusivitate din „băştinaşi”, fapt care presupune o omogenitate stabilă. Forţa lor de joc s-a manifestat din plin în întâlnirea de duminica trecută în compania formaţiei din satul Petreşti, raionul Ungheni.
Iată cum s-au derulat momentele de joc. Gazonul, puţin îngheţat, a influenţat negativ asupra tehnicii de joc a fotbaliştilor. Două goluri înscrise de către mileşteni în primele 15 minute au calmat oarecum spiritele suporterilor locali. Ele însă „au liniştit” şi jucătorii acestei echipe, aşa încât adversarii au reuşit să înscrie de două ori până la sfârşitul primei reprize.
Petreştenii au început mai inspirat a doua repriză, reuşind să înscrie al treilea gol. Nemulţumirea suporterilor lolcali era evidentă. Echipa din Petreşti ataca întruna. Într-o fază de joc, un jucător petreştean ieşi faţă în faţă cu portarul advers, dar nu reuşi să îl înşele. După acel moment, meciul se mută în jumătatea de teren al formaţiei din Petreşti. Astfel, dintr-o lovitură de pedeapsă, mingea este trimisă „în păiangen” de către mileşteanul Andrei Mărcuţă. În echipa adversă se produc câteva schimbări consecutive. Nimic însă nu-i mai ajută pe petreşteni. Scorul creşte: 4:3, 5:3... şi, spre final, 7:3 în favoarea echipei „Codru” Mileşti. Arbitrul fluieră sfârşitul partidei în ovaţiile de neînchipuit ale suporterilor locali.
Ambele echipe au demonstrat un joc spectaculos, însă nervii jucătorilor de la Mileşti au fost mai tari. „eroii” meciului s-au numit Andrei Mărcuţă şi Petru Langa, care au înscris, respectiv, câte două şi trei goluri. Şi-a etalat calităţile de coordonator şi căpitanul echipei din Mileşti – Dumitru Mărcuţă. Aşa că fotbalul mare nu se joacă doar între echipele cu renume mondial ...

A. Langa, „Tineretul Moldovei”, ianuarie 1992

20. Parcul dendrologic.
Acasă la „Adam şi Eva”

Situat într-o zonă climaterică temperată şi dispunând de un relief al suprafeţei solului destul de variat, teritoriul actual al R. Moldova se distinge printr-un număr semnificativ de ansambluri de arhitectură peisajeră. În special sunt remarcabile parcurile vechi care, prin varietatea lor vejetativă, au o mare importanţă ştiinţifico-estetică şi recreativ-culturală.
În prezent sunt luate sub ocrotirea statului circa 20 de parcuri vechi din republică, pe o suprafaţă totală de 191 de hectare. Printre cele mai frumoase pot fi menţionate parcurile din Brânzeni, Hânceşti, Ivancea, Mândâc, Micleşti, Mileşti, Temeleuţi, Ţaul, Stolniceni, Livădeni, Bălăbăneşti, Cuhureştii de Sus, Iarova şi Rediul-Mare. Formate în mare parte ca ansambluri de arhitectură peisajeră încă la sfârşitul sec. XVIII sau la începutul sec. XIX, aceste parcuri au în parte propriile conace boiereşti şi sunt tributare esteticii „clasicismului”, „romantismului” sau „naturalismului” european. Putem depista în arhitectura lor atât reminiscenţe ale „grădinii rectangulare-geometrice” franceze, cât şi tradiţiile „aleilor şi cascadelor italiene” sau predilecţiile engleze de păstrare a specificului reliefului natural în „grădinile epocii romantismului”. În aria acestor parcuri există o colecţie bogată de peste 200 de specii de arbori, arbuşti, liane, dintre care 150 sunt exotice.
Un exemplu în acest sens îl poate servi parcul din satul Mileşti (Nisporeni), recunoscut a fi unul dintre cele mai vechi din republică. Actualmente e sub ocrotirea statului. Recent s-au organi¬zat lucrări de reconstrucţie a conacului boieresc, rămas de pe vremea latifundiarului Constantin Kazimir, care a proiectat şi parcul ca atare la jumătatea sec. XIX, în localul căruia s-a deschis Muzeul de natură, istorie şi etnografie (6 mai 2008). În anii din urmă, la iniţiativa primăriei locale s-au efectuat lucrări de amenajare a respectivului parc, precum şi a altor obiecte de menire culturală şi sportivă, efectundu-se lucrări de plantare, extindere a supra¬feţelor împădurite şi a reabilitării zonelor verzi din împrejurimi.
Sistemul de plan al distinctului ansamblu peisajer este bine conturat şi acoperă o suprafaţă totală de circa opt hectare. De-a lungul aleilor şi pe perimetrul părţii de sus ale parcului cresc în rânduri drepte copaci seculari. La marginea suprafeţei vegetale, luată sub ocrotirea statului, unele specii rare de arbori şi arbuşti se învecinează cu alte grupuri compacte de copaci. Toţi aceşti arborii şi arbuştii se disting printr-o varietate de calităţi decorative şi formează un peisaj pitoresc.
Valoarea esenţială a parcului o constituie colecţia dendrologică, ce cuprinde circa treizeci de specii vegetale rare. Tisa (Taxus), spre exemplu, face parte din cele mai longevive specii de arbori, pentru care nici vârsta de 1000 de ani nu indică o limită exactă. Arborele în cauză ia deseori forma unui arbust şi cumulează mai multe vârfuri. Patria lui sunt insulele Azore, munţii Algeriei şi teritoriile Asiei Mici dar, din cauza calităţilor înalte ale lemnului, a suferit tăieri masive, astăzi devenind o raritate a florei planetei noastre. De asemenea, exemplare de tisa s-au mai păstrat în munţii Kaucaz, Carpaţi, în Crimeea, Belarusi şi Bucovina, precum şi în unele regiuni ale Europei de Est, cum ar fi partea riverană a Mării Negre, unde s-a păstrat asemenea specie de copac cu o înălţime de 35 de metri şi o vârstă de circa două mii de ani. Exemplarele de tisa ce cresc în parcul din Mileşti atrag neapărat atenţia vizitatorilor, dar trebuie să reţinem faptul că fructele lor sunt otrăvitoare.
Printre alte specii rare de copaci, în parcul din Mileşti cresc bradul alb, maclura (ce are fructele asemenea portocalelor), arborele scoruş (cu frunza lată), molidul Enghelman, prunul Pisard etc. Tot aici se impune atenţiei vizitatorilor un stejar secular cu o înălţime de 17 metri. Un alt lucru demn de remarcat între hotarele actuale ale parcului este existenţa unei mese masive din beton armat, la care, afirmă localnicii, a stat însăşi Ludmila Tereşcova, prima femeie-cosmonaut din lume. Evenimentul s-a produs spre sfârşitul anilor ’60 ai secolului trecut şi a rămas în memoria sătenilor, fără ca acest fapt deosebit să fie înregistrat undeva anume. Zeci de alte somităţi ale vremilor demult apuse au colindat aleile întortochiate ale vechiului şi frumosului parc mileştean...
Să mai precizăm că, vizavi de sus-amintitul conac boieresc, se înalţă doi copaci misterioşi. Anume aceştea sunt cele două exemplare de Ginkgo biloba, recunoscute în toată republica şi chiar peste hotarele ei, reprezentant unical al gincoaceelor, răspândit încă din era terţiară. În forma lor sălbatică, reprezentanţii speciei respective s-au mai păstrat doar în munţii Chinei. Iată de ce asemenea specii de copac sunt îngrijite şi luate sub ocrotirea omului în multe grădini botanice ale lumii, fiind una pe cale de dispariţie. Merită să amintim că, în Europa, această specie vegetală a fost adusă pentru prima dată în secolul XIII din patria lor, China.
Ginkgo din Mileşti sunt unii dintre cei mai bătrâni copaci din această specie pe teritoriul republicii. Vârsta lor trece peste 100 de ani şi au o înălţime de14-15 metri. Parcul dendrologic din Mileşti constituie la moment unicul loc din sud-estul continentului european unde se pot colecta seminţe de ginkgo pentru înmulţirea speciei în cauză. Urmaşi ai arborilor ginkgo din Mileşti cresc în mai multe parcuri din republică, precum şi în alte grădini botanice din ţările continentului european. Localnicii îi numesc în mod metaforic pe aceşti doi ginkgo – „Adam şi Eva”, ambii fiind consideraţi drept simboluri vii ale dragostei nemuritoare.


21. Turismul ca perspectivă.
Spicuiri dintr-un proiect

Elaborarea planului strategic de dezvoltare socio-economică a satului Mileşti pe anii 2007-2015 include un set de acţiuni ce vizează dezvoltarea turismului, obiectiv strategic a cărui date centrale rezidă în ideea consolidării relaţiilor reciproce între membrii autorităţilor publice locale ale satelor Mileşti, Temeleuţi, Bălăneşti şi Rădenii-Vechi. Scopul urmărit este formarea de comun acord a unei proprii reţele de turism şi stabilirea unui mecanism viabil de concentrare a acţiunilor manageriale în direcţia dezvoltării respectivei ramure economice în zonă.
Pentru Primăria din Mileşti, ca şi pentru autorităţile locale din celelalte trei localităţi vecine, stimularea la nivel local a ramurii turismului agronatural şi, în mod special, a celui ecologic, ar însemna un imbold determinant la creşterea bunăstării economice a populaţiei, noi locuri de muncă şi, implicit, stoparea fenomenului migratoriu de la sat la oraş sau de la sat peste hotarele republicii. Chestiunea în cauză are sorţi de izbândă doar angajând forţele comune ale acestor patru primării, având drept scop final schimbarea calitativă a cooperării autorităţilor locale cu agenţii economici şi, în rezultat, creşterea numărului de turişti care vor vizita ţinutul. Deocamdată, se face resimţită lipsa acută de informaţie ce vizează turismul, cunoştinţele antreprenoriale limitate şi experienţa scăzută în domeniul respectiv a persoanelor din sectorul de afaceri şi asociativ, precum şi necesitatea unei viziuni clare şi realiste întru utilizarea potenţialului turistic, activitate ce depinde, la rândul său, de sursele financiare de investiţie. Se impune, deci, valorificarea patrimoniului turistic a localităţii şi includerea lui, de facto şi de jure, pe piaţa turistică republicană.
Structura locală de turism agronatural şi ecologic „Mileşti – Temeleuţi – Bălăneşti – Rădenii Vechi”, desfăşurată în proiect, se deosebeşte de altele similare prin pitorescul zonei, climă temperată şi relief divers, peisaje naturale, fond piscicol, cinegenetic, pomicol şi vinicol, meşteşuguri populare tradiţionale etc.
În scopul promovării acestui plan strategic de turism agroindustrial, se prevede crearea unor întreprinderi mixte de ramură şi deschiderea a 10 agropensiuni. Resursele turistice agroindustriale le vor constitui gospodăriile ţărăneşti din Mileşti şi din celelalte trei localităţi megieşe. În perspectiva exploatării resurselor agroindustriale, se prevăd excursii tematice în diverse locuri atrăgătoare ale zonei, cum ar fi, spre exemplu: la bazinele piscicole „Custura” şi „Vâlcu” (studierea abc-ului pescuitului şi degustarea bucatelor tradiţionale din peşte); la stânele de oi (discuţii tematice despre creşterea oilor şi ospătăria ciobănească: brânză de oi, mămăligă, carne de miel etc.); în gospodăriile ţărăneşti care includ livezi de meri, pruni, cireşi şi plantaţii de viţă-de-vie; la diverse expoziţii desfşurate de către meşterii populari locali etc. În context, eventualii turişti ar putea lua cunoştinţă în particular de obiceiurile şi tradiţiile populare ale sătenilor (Hramul satului, Ziua Agricultorului, Sărbătorile de iarnă ş.a.).
În ce priveşte resursele turistice naturale, la dispoziţia eventualilor turişti stau aşa locuri interesante precum „Dealul Bălăneşti”, izvorul râului Bâc, pădurea de salcâm Căţănău, livezile vechi şi mai noi din împrejurimile satului, podgoriile din Ulita, Vladnic ş.a. De asemenea, în imediata apropiere a localităţii se află rezervaţia naturală „Plaiul Fagului” şi rezervaţia peisagistică „Kazimir – Mileşti” (renumita pădure boierească cu diverse specii de arbori seculari), ce cuprinde trei sectoare silvice şi trei cantoane. Tot aici se încadrează Parcul din Mileşti, monument de cultură peisajeră, precum şi alte zone forestiere care cuprind specii de plante şi animale incluse în Cartea Roşie.
Potenţialul turistic antropologic mizează pe instrumentariul Muzeului de natură, istorie şi etnografie, Obieliscul lui Potiomkin, aflat pe traseul Mileşti – Rădenii-Vechi, Biserica „Marelui Sf. Mucenic Gheorghe”, precum şi monumentele ostaşilor căzuţi în primele două războaie mondiale. La capitolul „monumente medievale” se înscrie vatra străveche a satului Mileşti şi conacul căminarului Constantin Cazimir. Să subliniem faptul că tot teritoriul satului Mileşti este traversat de drumul naţional Nisporeni-Pârliţa, reţea de transport care asigură accesul călătorilor spre destinaţiile Ungheni şi Bălţi, iar de aici – spre nordul republicii.
Procesul de implementare a proiectului Zonei turistice „Mileşti – Temeleuţi – Bălăneşti – Rădenii Vechi” presupune un impact pozitiv la nivel transfrontalier, dat fiind aflarea localităţii în zona de acoperire de 30 de kilometri distanţă de la hotarele cu UE, în cazul nostru vizăm frontiera cu România. De aici se impune efectuarea manoperei conform cerinţelor standardelor naţionale de amenajare a spaţiilor turistice şi reflectarea concepţiei de vizalizare, ţinând cont de cerinţele forurilor europene corespunzătoare. Implementarea reuşită a datelor proiectului şi efectuarea activităţilor enunţate anterior va spori potenţialul raionului în cooperarea transfrontalieră, devenind o verigă importantă la nivel regional în dezvoltarea concomitentă a turismului în cadrul zonei „Nisporeni-Prut”. Iată câteva spicuiri din acest proiect turistic transfrontalier: Cooperarea româno-moldoveană este finanţată cu bani europeni, prin programul de Bună Vecinătate România-Republica Moldova 2005-2006. „Comisia Europeană a acordat aproximativ 260.000 de euro antreprenorilor din regiunea Nisporeni-Hânceşti-Vaslui-Iaşi pentru aprofundarea şi schimbarea calitativă a cooperării autorităţilor locale, pentru creşterea numărului de vizitatori de pe ambele maluri ale râului Prut ” a declarat managerul proiectului, Veceslav Guţuţui. Bugetul total al proiectului transfrontalier este de aproximativ 300.000 de euro. Proiectul a fost conceput în concordanţă cu obiectivele generale ale programului de finanţare, care prevede îmbunătăţirea infrastructurii transfrontaliere regionale de afaceri şi a nivelului de accesibilitate la un pachet integrat de servicii turistice din R. Moldova şi România. Prin urmare, obiectivul principal al proiectului constă în intensificarea cooperării dintre comunităţile regionale în vederea promovării turismului transfrontalier. Obiectivul specific al proiectului se rezumă la elaborarea Strategiei de dezvoltare a turismului în raionul Nisporeni.
Conform afirmaţiei preşedintelui Consiliului judeţean Vaslui, Vasile Mihalache, „Proiectul este o bună oportunitate de a pune în evidenţă patrimoniul turistic dintre R. Moldova şi România”. Aşteptările sunt mari, iar entuziasmul nisporenenilor este şi mai mare. În acest sens, Speranţa Olaru, managerul de proiecte al Delegaţiei Uniunii Europene în Moldova, le-a urat succes tuturor celor implicaţi în implementarea proiectului, menţionând că „La Nisporeni se deschide un capitol important în dezvoltarea turismului din Moldova”. În cadrul evenimentului prilejuit de lansarea proiectului „Dezvoltarea traseelor turistice în zona transfrontalieră Nisporeni-Prut” au mai fost evocată şi experienţa de cooperare transfrontalieră a oraşelor Hânceşti şi Ungheni. În Hânceşti, prin intermediul unui proiect de bună vecinătate, s-a gazificat oraşul; de altfel, anul acesta s-au împlinit zece ani de colaborare dintre Vaslui şi Hânceşti. În acelaşi timp, oraşul Ungheni este privilegiatul programelor de vecinătate. Potrivit autorităţilor publice locale din Moldova, bugetul alocat de stat pentru dezvoltarea turismului este auster. Acest lucru a fost confirmat şi de şeful Direcţiei de coordonare şi marketing al Ministerului Culturii şi Turismului, Stanislav Rusu. Cu toate acestea, el a subliniat că „statul mizează pe asistenţa Comisiei Europene, pentru că există un obiectiv comun, acela de a contribui la dezvoltarea industriei turistice din Moldova.” În raionul Nisporeni există câteva obiective turistice naturale şi antropice. Printre ele, punctăm resurse forestiere, rezervaţii naturale de plante medicinale, izvoare de apă minerală, parcul dendrologic din Mileşti, unde există copaci plantaţi încă din sec. al XIX-lea, având câteva exemplare unice pentru Moldova, precum sunt arborii „Adam şi Eva”, monumente medievale – vetre străvechi, curţi boiereşti, biserici vechi, majoritatea fiind din sec al XIX-lea, muzee şi vinării”.
Or, aşa cum reiese şi din cele expuse mai sus, stimularea şi, în aceiaşi ordine de idei, exploatarea potenţialului turistic, este şi urmează să fie o componentă esenţială a dezvoltării socio-economice a localităţilor din zonă, despre care se zice pe drept că au în comun un parcurs istoric deosebit şi destul de interesant.


22. În obiectiv – AO MIDAVA

Graţie suportului financiar al Fundaţiei Soros – Moldova, începând cu septembrie 2003, ONG-ul „Centrul de Informare şi Comunicare MIDAVA” oferă o întreagă paletă de servicii informaţionale locuitorilor din satul Mileşti şi comunelor învecinate Balăneşti, Găureni etc. Printre acestea se numără accesul la internet, poştă electronică, birotică, instruire informatică, copiere şi expediere documente ş.a. În prezent, ONG „MIDAVA” a devenit un adevărat centru de cultură şi comunicare a comunei noastre, punct de atracţie pentru adolescenţi, tineret şi intelectualitate.
Centrul de Comunicare şi Informare este o organizaţie obştească, nonprofit, neguvernamentală, apolitică, constituită prin libera manifestare a voinţei personale asociate în vederea realizării de comun acord a scopurilor determinate de prezentul statut.
AO MIDAVA a fost constituită la 6 aprilie 2003, promotorii proiectului având drept scop facilitarea accesului la informaţie a locuitorilor atât din satul Mileşti, cât şi a celor din comunele învecinate, prin intermediul Internet-ului, organizării de seminare, conferinţe, cursuri de instruire, încurajarea dialogului comunitar în vederea dezvoltării localităţii atât la capitolul economic, cât şi cultural. Deschiderea oficială a centrului informaţional MIDAVA a fost realizată pe 25 decembrie 2003, zi în care toţi vizitatorii au beneficiat de servicii gratis. Merită să subliniem faptul că, începând din luna mai 2004, s-a deschis Centrul de tineret, unde pot să vină atât copiii, cât şi părinţii lor, să discute pe diferite teme de interes comun, precum şi să facă unele activităţi cultural-educative benefice întregii comunităţi.
Începând cu primii ani de activitate, AO MIDAVA acordă acces gratis elevilor Liceului Teoretic din localitate în vederea petrecerii orelor de informatică şi navigare on-line. Copiii beneficiază de acces gratis la serviciile centrului la următoarele date fixe: Ziua internaţională a copiilor, în zilele de naştere a copiilor, la sfârşitul anului de învăţământ (se referă doar la cei mai dotaţi elevi). Anual, se organizează diferite concursuri interactive, dotate cu diverse premii. Considerăm ca prin aceste concursuri contribuim la dezvoltarea multilaterală a „clienţilor” noştri fideli în ce priveşte capacitatea de comunicare şi gândire, inoculându-le aşa valori general-umane ca respectul faţă de lumea înconjurătoare.
Pe tot parcursul activităţii, graţie suportului financiar al Fundaţiei Soros – Moldova, direcţia Centrului informaţional MIDAVA a trimis zeci de tineri din localitate la cursurile de instruire a şcolii de vară din Ivancea (Orhei). De asemenea, o parte dintre ei au participat la cursurile organizate de Asociaţia DNT din Chişinău. unde aceştia au acumulat cunoştinţe în domeniul WINDOVS, LINUX, programe OPEN Office.
În cadrul AO MIDAVA a fost iniţiat Clubul de tineret „Patriot”, care reuneşte mai multe grupuri de tineri după interese, beneficiind de concursul formatorilor. În urma concursului a fost formată o echipă de voluntari de vârstă şcolară numită „Lumina Speranţei”. În acest sens, au fost petrecute seminare de câtre specialişti versaţi în domeniul informatică, sănătate, ecologie etc., informaţia acumulata urmând sa fie transmisă semenilor lor. Scopul principal al grupului de lucru este: 1.„Dezvoltarea dialogului economic şi social în localitate”; 2.„Ameliorarea stării sanitare din sat prin aportul tinerilor voluntari”; 3.„Îmbunătăţirea stării sănătăţii locuitorilor prin instruire şi comunicare”. Tinerii voluntari informează sătenii din Mileşti, Bălăneşti şi Găureni despre pericolul HIV/SIDA, droguri, trafic de fiinţe umane, realizează acte de binefacere în localitate. La fiecare sfârşit de an de activitate are loc festivitatea de numire a „Voluntarului anului” şi premierea celor mai activi voluntari.
Merită să mai amintim că, la Mileşti, s-au desfăşurat cursuri de instruire la calculator, organizat de ONG Midava. Cursul a fost prezentat de Liuba Cracea, instructor mobil IATP (Program de Instruire şi Acces la Internet, www.iatp.md). La cursuri au participat funcţionari ai primăriei, profesori ai liceului teoretic Mileşti, fermieri, medici, elevi din clasele superioare, bibliotecari. Au fost prezentate cursurile "S.O.Windows", „Internet şi Poşta Electronică" , "Web Design", utilizatorii asimilând astfel noţiuni generale despre calculator şi S.O.Windows, reţea locală, etc., au aflat despre posibilităţile tehnico-informative de pe Internet, asta pentru a utiliza în continuare calculatorul profesional, cât şi pentru a căpăta abilităţi de căutare a informaţiilor, accesând reţeaua Internet. La cursul de web design, adolescenţii au creat pagina web a satului, şi au lucrat asupra paginilor personale. Drept rezultat, în urma acestor cursuri, pe serverul IATP au fost găzduite site-ul www.iatp.md/milesti.
Un capitol aparte în centrul AO Midava este organizarea concursurilor, desfăşurate sub genericul „Veni, Vedi, Vici”. Prin aceste concursuri se contribuie la dezvoltarea calităţilor comunicative, de gândire, respect etc. Tinerii din comunele Mileşti şi Bălăneşti din alte sate învecinate au astfel posibilitatea să îşi dezvolte abilităţile de a fi lideri, de a lua o decizie corectă şi de a asculta părerile colegilor de echipă, fapt care facilitează comunicarea nonviolentă. Un moment nu mai puţin important îl constituie capacitatea de organizare şi cooperare, calităţi demonstrate de participanţi pe parcursul mai multor concursuri.
Astfel, cu ocazia desfăşurării seminarului regional de instruire în cadrul proiectului „AMADE” la Chişinău, în perioada 30 octombrie – 4 noiembrie 2006, conducerea AO Midava a iniţiat concursul dotat cu premii, desfăşurat sub genericul „Veni, Vedi, Vici”, pe tema „Franţa de ieri – Franţa de azi”. Respectivul concurs a constat din întrebări referitoare la istoria şi cultura Franţei, adresate atât adolescenţilor, cât şi copiilor din clasele primare, vizionarea filmelor în limba franceză, conversaţii, în limba franceză, pe diferite teme etc.
Scopul concursului:
- Informarea copiilor despre istoria şi cultura Franţei;
- Personalităţi renumite în Franţa din diferite domenii;
- Francofonia în Moldova (date, istoric, personalităţi etc.);
- Dezvoltarea comunicării în limba franceză etc.
La 23 aprilie, de Ziua naţională a Angliei, tot sub genericul „Veni, Vedi, Vici”, a avut loc concursul cu premii, inspirat din actualitatea la zi a Marii Britanii. Printre organizatorii principali ai proiectului s-au numărat Ana Lungu (voluntar al centrului „Midava”) şi Octavian Şofransky (colaborator al Consiliului Europei din Strasbourg). Concursul s-a desfasurat între mai multe echipe şi a vizat:
- Sensibilzarea tineretului din comunele Mileşti si Bălăneşti despre cultura, istoria, tradiţiile şi compoziţia geografică a unei ţări europene – Marea Britanie;
- Dezvoltarea capacităţilor de lider, precum: comunicarea, lucrul în echipă, imaginaţia, exprimarea opiniei etc.;
- Verificarea cunoştinţelor referitor la cultura, istoria şi tradiţiile Marii Britanii;
- Dezvoltarea gândirii critice şi comparative, a toleranţei şi a respectului faţă de alţi membri ai echipei.
La 31 august, cu ocazia Zilei Independenţei R. Moldova, de asemenea se organizează, în mod tradiţional, un concurs inspirat din cultura şi valorile naţionale.

Zinaida Chitoroagă, administrator AO „Midava”


23. Sovhozul-fabrică „Mileşti”.
Scurt istoric

În 1961, colhozul „Lenin” s-a contopit cu sovhozul „Mileşti”, în continuare numindu-se sovhozul „Mileşti”, aflat în cadrul Ministerului Agriculturii. Primul director al acestui sovhoz a fost Bogatâi Vladimir Dumitru. În anul 1963, sovhozul „Mileşti”, având pe teritoriul satului o Fabrica de vinuri, s-a reorganizat în sovhozul-fabrică „Mileşti”, inclus în componenţa Asociaţiei agroindustriale „Moldvinprom”. Gospodăria agricolă avea în dotare 48 de tractoare, 23 de automobile şi 8 combine. Pe teritoriul satului funcţionau un punct de colectare şi uscare a fructelor, o şcoala medie de învăţământ, o Casă de cultură, două biblioteci, un spital, o maternitate, o Casă a sănătăţii, o farmacie, două grădiniţe de copii, o Casă de deservire socială, o ospătărie, o baie, o librărie „Luminiţa”, un magazin mixt de mărfuri industriale, de uz casnic şi alimentare şi un oficiu poştal.
În anul 1979, populaţia satului număra 3515 locuitori, descrescând până la 3113 locuitori în anul 1989. Începând cu 1965, director al sovhozului-fabrică „Mileşti” a fost numit Misico Vadim Petru, care a activat pînă în 1969. În această funcţie au urmat mai apoi: Sireţanu Andrei Ion (1969-1975), Şveţ Mihail Andrei (1975-1980), Ropot Victor Petru (1981-1983). În anul 1983, director al sovhozului-fabrică „Mileşti” a fost numit Adam Gheorghe Ion. În perioada 1986-1990, gospodăria dispunea de două brigăzi de tractoare cu un total de 60 de unităţi tehnice, precum şi şi un parc auto cu un total de 39 de unităţi. În postul de primar sau „preşedinte al sovietului sătesc”, cum mai erau titraţi pe atunci, s-a aflat, de-a lungul anilor, Terentii Dudnic (1956-1965) şi Ion Jardan (1966-1985).
În 1992 director al gospodăriei a fost numit Scutaru Gheorghe Ipolit. Dumnealui a fost şi pioner al programului naţional „Pământ”. Treptat, până în 1997, conducerea gospodăriei a efectuat complet implementarea acestui program de pionerat în republică. Actualmente pe teritoriul satului sunt înregistraţi 1466 de deţinători ai cotelor de pământ. Spre regret, îndată după implementarea programului „Pământ”, multe din instituţiile de menire socială au dispărut de pe harta comunităţii. Magazinele de stat s-au trnsformat treptat în magazine particulare, nu mai funcţionează baia locală, spitalul şi Casa de deservire socială. Şi-au întrerupt activitatea cele două brigăzi de tractoare, parcul-auto şi, mai târziu, combinatul de vin.
Actualmente, producţia agricolă a ţăranilor se comercializează, în cea mai mare parte, pe pieţele de consum din oraşele Chişinău, Ungheni şi Nisporeni. În ultimii ani, cca 600 tone de struguri au fost predate la fabricile de vin din Nisporeni şi Brătuleni. Spre regret, pe teritoriul gospodăriei la moment nu este înregistrată nici o cooperativă agricolă de producere.
Serviciile mecanizate complexe le acordă cetăţenii care dispun de unităţi tehnice speciale (tractoare şi autocamioane). O parte importantă din producţia agricolă a cetăţenilor este comercializată pe pieţele de cosum sus-menţionate şi foarte puţin se vinde angro prin contract. Aprovizionarea cu apă potabilă a comunităţii se efectiază din cca 187 de fântâni, 103 dintre care sunt individuale, deşi apa utilizată este de o calitate îndoielnică. O fântână arteziana a fost construită în 1984 pe teritoriul Liceului Teoretic, însă de la o vreme nu funcţionează.
Sovhozul-fabrică „Mileşti” şi-a dezvoltat economia pe toată perioada existenţei în direcţia creşterii plantelor multianuale, dispunând de un total de 3223 ha de pământ, inclusiv: teren agricol – 2101 ha, pământ arabil – 436 ha, livezi – 365 ha, plantaţii de viţă de vie – 660 ha, plantaţii de nuci – 5 ha, fâneţuri – 100 ha, păşuni – 535 ha, loturi individuale – 240 ha, păduri – 153 ha, fâşii forestiere -19 ha, plante pitice – 46 ha, bazinuri de apă dulce – 85 ha, drumuri – 182 ha.
În acelaşi an 1979, pe lanurile sovhozului activau opt brigăzi de producere, iar numărul total de muncitori apţi de muncă pe gospodărie era de 759 de persoane. Exista o fermă de vaci cu 306 capete (115 vaci mulgătoare), o fermă de porci (105 capete) şi un număr mare de ovine – 300 de capete.
Producţia globală în preţurile de realizare pe piaţa de desfacere a alcătuit în mediu pe an, în perioada 1981-1985, circa 2 mln. 400 mii ruble. Salariul mediu anual al unui muncitor era de 1583 ruble. Roada medie a diverselor culturi agricole pe anul 1986 (la 1 ha): grâu – 49 chentale, orz – 46,5 chentale, porumb – 30 chentale, mazăre – 25,5. chentale, seminţe de floarea-soarelui – 24,9 chentale, legume – 147,7 chentale, frucre – 81,1 chentale, sămânţoase – 79 chentale, sâmburoase – 85 chentale, struguri de viţă de vie – 77 chentale.

24. Profilul modern al comunităţii.
Puncte de reper

Notă informativă (2008). Distanţe: până în centrul raional Nisporeni – 25 km, până la staţia de cale ferată Pârliţa – 16 km, până la Chişinău – 95 km. Suprafaţa – 4394 ha. Gospodării – 997, numărul total de locuitori – 3158. Densitatea populaţiei – 102,4 locuitori/1 km2. În sat există Liceu Teoretic, Casă de cultură, două biblioteci publice, Casă de sănătate, Oficiu poştal, Grădiniţa de copii şi Biserica „Sf. Gheorghe” (1864). Agenţi economici – 17, inclusiv: întreprinderea „Milieşti-Vin”, secţia de confecţii „Codreanca”, G.Ţ. „N. Răscoală”, staţia de alimentare cu petrol „Avante”.
Iată numele primarilor care s-au succedat în această funcţie în ultima perioadă: Gheorghe Scutaru (1985-1995, decedat), consultant al Agenţiei Naţionale de Dezvoltare Rurală “ACSA”, absolvent al facultăţii de hidroameliorare a Universităţii Agrare (1977); Ion Angheluţă (1999-2003), şeful Secţiei de chirurgie a spitalului raional Nisporeni, absolvent al facultăţii de Chirurgie a Universitaţii de Medicină „Nicolae Testemiţeanu” (1986); Gheorghe Bobeică (2003-2007), absolvent al facultăţii de drept a Universităţii de Stat din Chişinău.
Fondul funciar al satului îl constituie 1640,72 ha terenuri agricole (din totalul de 4394 ha). Raza de acoperire cu reţele de gaz natural – 0%, energie electrică – 100% (reţelele electrice sunt învechite în proporţie de 75%, din care cauză, mai ales în condiţii nefavorabile ale vremii, are loc întreruperea temporară a suministrării energiei electrice (proprietar – Union Fenosa). Telecomunicaţii: Reţele telefonice – o unitate, acoperire cu telefonie fixă – 800 de numere.
Organizaţii obşteşti: Asociaţia părinţilor Şcolii medii Mileşti (2003) şi Asociaţia obştească „Cazimir – Mileşti” (16 ianuarie 2008). Economia Locală: ramura agricolă, sectorul animalier şi ramura piscicolă.
Mai jos vezi denumirea proiectelor investiţionale externe recent implementate: 2003 – „Centrul de Acces Informaţional la Internet”, Fundaţia Soros (10000 $); 2003 – „Achiziţionarea 4 seturi de mobilă şcolară”, Corpul Păcii (3200 $); 2004 – „Extinderea serviciilor de bibliotecă”, Fundaţia Soros (4000 $); 2005 – „Crerşterea şi întreţinerea puilor de broiler”, Banca Mondială (600 $); 2007 – „Tehnologia de creştere şi întreţinerea iepurilor de casă”, Banca Mondială (1000 $); 2007 – „Schimbarea ferestrelor la blocul central a liceului teoretic”, GIC A. Mărcuţă (251000 de lei).
Căi de transport public. Starea actuală a drumurilor locale este sub orice nivel (drum asfaltat – 3 km.). Transport public de pasageri: Rute autobuze: Mileşti – Chişinău, o unitate de transport; Mileşti – Nisporeni, două unităţi de transport; Mileşti – Ungheni, o unitate de transport. Transpotul circulă la următorul interval de timp: Mileşti – Chişinău: (de două ori pe zi); Mileşti – Nisporeni (de trei ori pe zi); Mileşti – Ungheni (de două ori pe săptămână).
Caracteristicile climaterice şi problemele ecologice proprii comunităţii: condiţiile climaterice ale satului Milesti – medii-continentale, caracterizate prin ierni scurte cu temperaturi foarte scăzute şi veri lungi şi toride. Volumul precipitaţiilor este moderat, mai înalt cu deosebire în anotimpurile calde ale anului. Predomină solurile de cernoziom, carbonat şi pământ de baltă. Pe teritoriul localităţii se află în exploatare o carieră de nisip administrată haotic, cu o suprafaţă totală de cca 0,8 ha. Fâşiile vegetale de protecţie şi pădurile gestionate de primărie au o suprafaţă egală cu 286 ha, distruse actualmente în proporţie de 70%. Recent, au fost date sub împădurire 120 ha de pământuri degradate.Tăierile în exces de livezi şi vii au condus la eroziunea solului şi la un volum de recolte de produse agricole la hectar destul de scăzut. Există aproximativ 3 ha de suprafeţe arabile plantate cu nuci. Actualmente, sunt înregistrate 12 gunoişti, două dintre care sunt autorizate.
Un local ce prezintă interes turistic este Conacul boieresc, construit la mijlocul sec.XIX, aşa cum am menţionat şi anterior, în incinta căuia s-a înfiinţat recent Muzeul de enografie, istorie şi studiere a ţinutului natal. Evenimentul s-a produs graţie unei iniţiative a Consiliului local Mileşti, care a decis înfiinţarea muzeului şi amenajarea fostului sediu a SA „Mileşti-Vin”, aflat pâna la acel moment în localul vechiului Conac boieresc şi având o suprafaţă de circa 200 metri patraţi, întru a expune obiecte de interes istorico-cultural selectate de la gospodarii satului. Director al noii instituţii muzeistice rurale a fost numir Gheorghe Doina, care a activat aproape 30 de ani în calitate de agronom-şef al gospodăriei locale. Din lista obiectelor vechi ale Muzeului reţinem: covete din lemn; căni din lemn, aramă şi lut; polobocele mici din lemn de nuc şi stejar; melestee, farfurii şi oale din aramă, argint, lemn, lut etc.; lucrări din cherestea, covoare, ii, cojocele, batiste, ceasuri, cărţi şi ceasuri vechi; ulii şi instrumente de albinărit, roţi de căruţă, fuse, lampe şi lampade, cuiere şi buzdugane, oglinzi şi sculpturi populare; imobiliar vechi etc.
În ultimii ani, are loc, în mod tradiţional, o expoziţie sătească desfăşurată în cadrul Zilei Agricultorului, manifestaţie organizată de administraţia primăriei locale, prin care se tinde spre a restabili „meşteşugurile şi îndeletnicirile tradiţionale specifice satului” şi a „valorifica obceiurile şi datininele” băştinaşilor. Condiţiile iniţiale, expuse în Regulamentul special emis pentru această manifestaţie culturală de masă, presupun o taxă de participare de 15 lei pentru agenţii economici, 5 lei – pentru persoanele particulare şi 10 lei – pentru cetăţenii şi agenţii economici veniţi din satele vecine. Eventualii expozanţi sunt obligaţi să îşi anunţe participarea la respectiva manifestaţie cu 3-5 zile înainte de data începerii expoziţiei, iar banii acumulaţi sunt folosiţi pentru păstrarea curăţeniei pe teritoriul expoziţional în aer liber, vizavi de parcul dendrologic. Se prevăd, de asemenea, desfăşurarea a diverse loterii şi colectarea de donaţii pentru efectuarea lucrărilor de amenajare a teritoriului. Câştigătorii la toate cele opt secţiuni expoziţionale primesc premii băneşti de până la 200 de lei, precum şi diplome şi cadorui de preţ, tematica secţiunilor propriu-zise incluzând acordarea locurilor I, II şi III „Pentru cel mai amenajat loc expoziţional”, „Pentru cel mai bun obiect de artizanat”, Pentru cel mai bun obiect meşteşugăresc” (a. împletitul coşniţelor; b. confecţionarea obiectelor din metal; c. confecţionarea obiectelor din lemn), „Pentru cele mai bune copturi (pâine, colaci, tortă etc.), „Pentru cele mai bune bucate”, „Pentru cele mai bune produse agricole”, „Pentru cel mai bun vin” şi „Pentru participare artistică” (a. colective artistice; b. participanţi individuali).
Merită să fie menţionat faptul că, pe teritoriul localităţii, se află un monument ridicat în memoria sătenilor căzuţi în Primul război mondial (situat în faţa bisericii), iar un alt monument se află pe drumul central ce duce spre mahalaua „La Hotar”. Este ridicat în cinstea ostaşilor căzuţi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Respectivul loc aşa şi a rămas „botezat” de săteni „La monument”, în imediata lui apropiere aflându-se blocul nou al grădiniţei de copii, Liceul Teoretic şi o moara mecanică.
Să consemnăm faptul că, în incinta Liceului Teoretic Mileşti, în perioada 18-20 august 2007, au fost petrecute două Şedinţe de Consens Comunitar (cursuri de istruire şi pregătire a propunerilor de proiect care urmeaza a fi elaborate si propuse spre finanţare în Programul de Dezvoltare Participativă a Comunitatii Mileşti (organizatori – Primaria şi Biblioteca publică). Cursurile au fost ţinute de reprezentanţi ai Centrului de Tineret şi Copii „Moştenitorii” din or. Bălţi. Au fost abordate problemele prioritare ale comunităţii, care urmează a fi propuse ulterior spre implimentare: reparaţia drumului, gazificarea, construcţia apeductului, reparaţia şi amenajarea şcolii, deschiderea spitalului, amenajarea gunoiştilor, râpilor şi pâraielor, organizarea muzeului satului, construcţia stadionului, amenajarea parcului, construcţia unei pieţi moderne, reconstrucţia Casei de cultură şi a Taberei de odihnă a copiilor, radioficarea completă a satului, reconstrucţia Băii publice etc.


25. 10 mai 2009 – Zi de mare sărbătoare.
Reportaj indirect

Duminică, 10 mai 2009, pentru satul Mileşti a fost o zi de mare sărbătoare. Mulţi dintre fiii satului, răspândiţi prin întreaga lume, au venit pentru a sărbători 570 de ani de la prima atestare documentară a localităţii. Cu certitudine, aceşti ani nu reprezintă vârsta satului, ci doar perioada care a trecut de la prima sa certificare documentară. Oamenii din sat se mândresc cu trecutul lor, graţie vestiţilor răzeşi care au locuit aici. Prezentul, însă, s-a dovedit a fi mai dur cu acest sat, ca, de altfel, cu majoritatea localităţilor din mediul rural din republică. De aceea, Administraţia publică locală, Consiliul Local, administraţia Liceului Teoretic au organizat o sărbătoare pentru consătenii de azi şi mileştenii de pretutindeni. Scenariul stabilit de comun acord între organizatori şi structurat după clasica formulă: întâmpinarea oaspeţilor, desfăşurarea propriu-zisă a activităţilor culturale şi, în încheiere, invitaţia la masă a oaspeţilor, schimb de impresii şi amintiri. Aşa cum era şi de aşteptat, rolul principal a revenit generaţiei tinere din Asociaţia Obştească „Midava” care au întâlnit oaspeţii cu flori în faţa Primăriei, aceştia fiind apoi petrecuţi de călăreţi la locul desfăşurării sărbătorii, acolo unde câţiva elevi ai Liceului Teoretic i-au întâlnit cu pâine şi sare.
Onoarea de a deschide şirul evenimentelor care urmau să marcheze această zi, dedicată istoriei locului şi celor care au înfăptuit-o, le-a revenit actorului Teatrului „Satiricus” din Chişinău – Valentin Delinschi şi Preşedintelui senatului Liceului Teoretic Mileşti – Victoria Gorbuleac:

V.D.: - Bună ziua, dragi locuitori ai acestui minunat sat şi ai acestui dulce plai!
V.G.: - Bine aţi venit, dragi oaspeţi şi prieteni, pentru ca să petreceţi cu noi această aniversare frumoasă a satului!
V.D.: - La poalele Dealului Morilor, situat la cumpăna apelor dintre râurile Nistru şi Prut, se întinde o aşezare atestată documentar la 10 mai 1439, având, deci, o vechime de 570 ani (când Ilie Voievod dăruieşte mai multe sate, printre care şi prisaca de la Visoca, Mănăstirii Pobrata).
V.G.: - Sătenii din Mileşti ies din anonimat pentru a se arăta lumii aşa cum sunt: oneşti, gospodari şi cu credinţă în Dumnezeu.
V.D.: - Suntem mândri că avem un asemenea sat, cu gospodari unul ca unul, cu atâţia feciori şi fiice frumoase, cu atâţia părinţi grijulii, cu bunici şi bunice, copii şi nepoţi. Toţi împreună suntem urmaşii strămoşilor noştri.
V.G: - Vă salutăm din toată inima pe toţi!, - Moş Ion, Moş Costache, Mos Vasile, Bade Costache, Leliţa Catinca şi pe toţi răzeşii acestui pitoresc sat, cei care au ştiut să sape o fântână, să crească o plantaţie de vie sau să sădească un copac, să zidească o casă, să cureţe un izvor, să coacă un cuptor de plăcinte şi, lucru important, să crească copii, să-i însoare şi să dea astfel prelungire şi eternitate satului Mileşti pentru multă vreme înainte.
V.D.: - Viaţa de astăzi ne impune alt ritm, alte nevoi, alte criterii şi pentru toate acestea avem un primar care ştie şi încearcă împreună cu noi să urmeze tot ceia ce ne-au lăsat străbunii, bunicii şi părinţii noştri, astfel ca să păstrăm curată faţa acestui sat. Cu permisiunea dumneavoastră, îl invităm să ne vorbească pe primarul Petru Leucă:
„Poetul şi filosoful Lucian Blaga scria într-un poem al său: „Eu cred că veşnicia s-a născut la sat”. Cei care ne ducem existenţa în acest colţ de rai, numit Mileşti, loc binecuvântat de Dumnezeu cu toate bogăţiile pământului său, suntem convinşi de acest lucru. Cu certitudine că aceşti ani nu reprezintă vârsta exactă a satului, ci doar perioada care a trecut de la prima sa atestare documentară.
Nu insist în conturarea istorică a acestei vechi vetre de plugari. Au făcut-o cărturarii de-a lungul vremii, au făcut-o în aceste ultime luni specialiştii în materie, inclusiv consătenii noştri dr. habilitat în istorie Zinaida Şofransky şi bibliotecara Maria Mâtcu. Fiecare hotar, fiecare potecă, chiar şi fiecare casă în parte poartă semnele perene ale istoriei patriei, de care oamenii din localitatea noastră devin tot mai mândri. Anume pornind de la acele începuturi se înşiră generaţii de oameni, cu realizările, numele şi poreclele lor, întărind tradiţia şi menţinând tradiţiile vieţii noastre în comun, cele ce ţin de agricultură, zootehnie şi viticultură. Bogăţia istoriei este redată şi prin frumuseţea codrilor ce ne încojoară, a caselor ce se ridică în jur, a oamenilor harnici care merită cu prisosinţă câteva clipe de răgaz.
Satul se modernizează, are străzi tot mai frumoase şi noi edificii social-culturale. Aici este inoculată munca acestor oameni harnici, talentul şi priceperea lor. Ne mândrim cu unele tradiţii vechi pe care le perpetuăm în timp, dar şi cu relizările actuale. Prezenţa dumneavoastră în număr atât de mare aici, la sărbătoarea noastră, este o dovadă că satul Mileşti are mulţi prieteni în jur, veniţi din mai multe domenii de activitate. Ne bucurăm pentru fiecare fiu al satului întors azi la vatra străbună pentru a-şi onora originea. Noi, gazdele, încercăm să vă facem această revedere emoţionantă, cât mai plăcută. Suntem mândri de voi toţi, vă respectăm şi vă primim cu toată dragostea. Pentru dumneavoastră, pentru localitatea noastră aflată azi în zi de sărbătoare, pentru toţi cei care trăiesc alături de noi, vă dăruiesc o frumoasă şi plăcut mirositoare floare – floarea recunoştinţei. Bine ne-am reîntâlnit! Bine aţi revenit acasă! Vă mulţumesc din numele Consiliului local şi a tuturor consătenilor noştri”.
V.G.: - Suntem nespuşi de bucuroşi să îi avem prezenţi aici pe atâţia prieteni şi invitaţi, oameni care ne-au ajutat atunci când le-am cerut sprijinul. Aşa este creştineşte şi aşa ne şade bine nouă celor din Mileşti.
V.D.: - Printre oaspeţii de onoare se află Ministrul Administraţiei Publice Locale, dl Valentin Guznac. Avem o deosebită plăcere să-i avem alături de noi pe reprezentanţii Consiliului raional. Totdeauna primăria Mileşti a conlucrat foarte productiv şi eficace cu membrii consiliului. Ne face o deosebită plăcere să-l avem alături pe dl Ion Munteanu, preşedintele raionului Nisporeni.
V.G.: - Ştim cu toţii că bogăţia omului constă în a avea cât mai mulţi prieteni. Prietenii buni la nevoie se cunosc. Vrem să-i nominalizăm pe acei care ne-au sărit în ajutor atunci când am avut mai multă nevoie. Aceştia sunt reprezentanţii Programei Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare şi a Programei Participative a Comuntăţilor, cei care au finanţat proiectele investiţionale. Tot aici este necesar de a menţiona şi antreprenorii care au lucrat în sat: reprezentantul PNUD – Irina Ioniţă şi reprezentantul IREX – Oleg Bursuc.
V.D.: - Neamul, istoria şi limba sunt cei trei piloni pe care se menţine un popor. Oamenii satului au ţinut cont de datinele şi istoria acestui meleag. Un mesaj ce are adânci conotaţii istorico-culturale vă transmite doamna doctor habilitat în istorie Zinaida Şofransky (de altfel, mesajul doamnei Zinaida Şofransky a fost remarcat şi de săteni, oameni simpli. Poate că anume patosul şi simplitatea din cuvintele consătencii lor, extrem de sincere şi persuasive, au găsit calea spre inima unui auditoriu format în majoritate din ţărani, obişnuiţi de mici mai mult cu „munca la deal” şi mai puţin cu ascultatul cuvântărilor publice:n.r.).
V.G.: - Dragi consăteni, noi ştim că foarte multă lume a participat activ la promovarea imaginii localităţii noastre. Cu această ocazie, Consiliul local Mileşti acordă diplome de merit.

(Cuvântările au fost urmate de înmânarea unor diplome, cu caracter de recompensă pentru unii fii ai satului care s-au străduit să contribuie la moştenirea culturală a localităţii, dar şi la prosperitatea ei economică).

V.G.: - Ştim bine cu toţii ce înseamnă să participi activ la bunăstarea, promovarea şi creşterea prestigiului satului, să ai o contribuţie exepţională la dezvoltarea social-economică şi culturală a lui, adică să ai o contribuţie financiară sau materială pentru a determina o importantă ameliorare a condiţiilor de trai, inclusiv în domeniul sănătăţii, educaţiei şi sportului. Asta include desigur şi participarea la amenajarea fântânilor, reparaţia capitală a prestolului din cimitir, schimbarea mobilierului din liceu ş.a.m.d. Avem aceste merite şi aceste fapte sunt împlinite deja. Cu tot respectul şi responsabilitatea, noi, locuitorii satului, acordăm diploma de „Cetăţean de onoare” d-lor Ion Angheluţă şi Valeriu Jardan. De asemenea, pentru merite în întreaga lor activitate şi pentru contribuţia deosebită la dezvoltarea satului prin îmbogăţirea universului de cunoştinţe al elevilor, li se acordă distincţii de onoare profesorilor Eugen Petic, Ion Paladi, Lidia Parfene, Valentina Parfene, Nicolae Petic, Alexandru Tofan şi Margareta Chirilovici.
V.D.: - Dumnezeu ne-a creat să trăim în bună pace şi să ne procreăm, adică să creăm familii. Nimic nu este mai dulce şi mai plăcut până la lacrimi decât să-ţi vezi toată familia sănătoasă şi adunată toată împreună. Noi avem 9 familii care au ajuns să simtă această fericire pe deplin.
V.G.: - În acest sens, Consiliul local acordă diplome de aur familiilor care şi-au sărbătorit sau intenţionează să sărbătorească 50 de ani de la data căsătoriei. Iată care sunt aceste familii fericite: 1. David Pavel Nicolae - Măriuţă Vera Fiodor (17.02.1959); 2. Vidraşcu Tudor Petru - Arseni Anastasia Chirilă (19.02.1959); 3. Benciu Petru Gavril - Mocanu Elena Andrei (12.05.1959); 4. Ciutea Visarion Alexandru - Cheptea Elena Constantin (07.09.1959); 5. Angheluţă Tudor Mihai - Petic Elena Constantin (17.10.1959); 6. Talpă Nicolai Victor - Cataraga Ioana Ilie (24.10.1959); 7. Popa Grigore Alexandru - Petic Maria Nicolae (18-11-1959); 8. Dodonu Alexandru Gheorghe - Buga Nina Ion; 9. Angheluţă Afanasie Grigore - Bilici Agafia Ion (30.12.1959).
Alte menţiuni şi adresări de mulţumire exprimate pentru susţinere financiară incluse în cadrul evenimentului: D-lui Charles Butts, Directorul Programului de Dezvoltare Participativă a Comunităţilor (CPP) - Primăria Mileşti şi Grupul de iniţiativă comunitară condus de profesorul Andrei Mărcuţă vă aduc mulţumiri pentru finanţarea proiectului „Schimbarea geamurilor la blocul central al Liceului Teoretic din s. Mileşti, r-nul Nisporeni”, respect şi prosperitate; D-nei Irina Ioniţă, managerului de proiect al programului de granturi mici în domeniul mediului (2008) - Primăria Mileşti şi Asociaţia pentru copii şi tineret „Codrenii” vă aduce mulţumiri, pentru colaborare în cadrul implementării proiectului „Restabilirea monumentului de arhitectură peizajeră parcul din Mileşti”, respect şi prosperitate.
Diplome de merit ale Consiliului local Mileşti: Andrei Langa, pentru realizarea lucrării Milestii Mari. O istorie rescrisa”; Zinaida Şofransky - pentru descrierea istoriei localităţii în lucrarea “Milestii Mari. O istorie rescrisa”; Matei Mâtcu - pentru descrieriea geografică a localităţii în lucrarea „Milestii Mari. O istorie rescrisa”;
Diplomă de menţiune pentru contribuţia la dezvoltarea comunităţii se oferă: Gheorghe Costru, manajer general; Mihai Scutaru, director BC „Moldova-Agroindbank” S.A., filiala Nisporeni; Gheorghe Angheluţă, directorul fabricii de lapte şi brânzeturi SA „Lactis” din Râşcani; Gheorghe Munteanu, vice-director al Fondului de Investiţii Sociale din Moldova; Maria Gabuja, director a Liceului municipal cu profil sportiv; Igor Angheluţă, Andrei Bobeică, manager principal S.A.”Toamna de aur”, Nicolai Gardanciuc, directorul SRL “Vago”, Ion Suhan, directorul SRL „Stanteh”, Tudor Şaptelici, şef secţie la Direcţia agricolă Ungheni, Ion Angheluţă, şef secţie a Instituţiei medico-sanitare publice Nisporeni; Petic Vasile Ion; Tudor Costru; Mărcuţă Vasile Axenti; Ion Ţugulea.
Diplome de merit pentru contribuţia deosebită la dezvoltarea satului şi recunoaştere notorie a întregii activităţi: Dumitru Chiţanu, Ion Vârlan, Gheorghe Adam, Gheorghe Doina.
Înainte de toate e de apreciat efortul deosebit al Consiliului local şi al Primariei, al tuturor celor care s-au implicat in realizarea acestui program festiv special, plin de surprize pentru localnici. S-au depănat amintiri şi s-a cântat cu o emoţie vizibilă, s-au ţinut discursuri de sărbătoare şi fără conţinut politic, ceea ce este de apreciat. După ce partea oficială a sărbătoarii a fost declarată închisă, toţi cei prezenţi s-au deplasat spre muzeu pentru a vizita expoziţia dedicată istoriei comunităţii. Or, aflăm din spusele primaului Petru Leucă: „Locuitorii satului Mileşti sunt oameni harnici şi muncitori, care merită, cu prisosinţă, câteva clipe de destindere. Mă bucur că am fost onoraţi de prezenţa a sute de localnici, dar şi a oaspeţilor sosiţi de prin alte părţi, că am avut ocazia de a oferi concetăţenilor noştri un spectacol folcloric în aer liber”.
În aşa zi de sărbătoare, teritoriul din jurul fostului conac al boierului Constantin Cazimir a devenit neîncăpător pentru cei adunaţi să asculte melodiile duetului „Retro”, a interpretei Ksenia şi a compozitorului Ian Raiburg, moment după care toţi cei prezenţi s-au prins în iureşul unei hore pe cinste. Şi aşa cum la moldoveni e greu de pornit dansul, iar odată ce-i pornit este greu de oprit, nu s-a ogoit spiritul sărbătoresc până seara târziu, pe fir incluzându-se ansamblurile etnografice din Şiscani, Grozeşti şi Vânători.
Amintind părţile bune ale programului festiv şi trecând poate cu vederea peste unele erori, lucruri inerente în astfel de împrejurări, trebuie să remarcăm efortul suprem al unor consăteni de a sărbători venerabila vârstă de 570 de ani ai localităţii, precum şi efortul oficialităţilor locale, în mod personal al primarul Petru Leuca, contabililor Ecaterina Beşliu şi Eugenia Angheluţă, consilierilor locali Olga Chercheja, Gheorghe Doina, Vasile Talpă, Andrei Mărcuţă,Vasile Roman, al „fiiilor satului” Ion Angheluţă, Gheorghe Costru şi Andrei Bobeică, persoane care au contribuit financiar, precum şi a tuturor celor care, într-un fel sau altul, au fost alăturiîn această zi.


Potenţialul Socio-uman
Numărul de locuitori şi componenţa social-demografică la data de 01.01.2008

Nr. Indicii Persoane
1 Numărul total de locuitori 3158
2 Bărbaţi 1447
3 Femei 1661
Grupe de vârstă (din numărul total al populaţiei)
4 Sub vârsta aptă de muncă 685
5 Peste vârsta aptă de muncă 486
6 Pensionari 618
7 Copii 849
8 Persoane ocupate (angajate) peste hotarele R.M. 290
9 Lucrători bugetari 104
10 Numărul persoanelor cu studii superioare 458
11 Numărul persoanelor apte de muncă 957

Servicii sociale
Lista şi descrierea instituţiilor

Instituţia Anul dării în exploatare Capacitatea Număr de angajaţi Grad de utilizare Persoane deservite, elevi Probleme şi necesităţi
Liceul Teoretic Mileşti 1965 40 100 620 Condiţiile sanitare nesatisfăcătoare, lipsa de încălzire a sălii de festivităţi pe timp de iarna, necesitatea procurării echipamentului sportiv
Căminul cultural 1980
3 Necesitatea reparării capitale, lipsă de echpament modern
Stadionul satului 1960 Necesită îngrijirea permanentă,construcţia unui teren nou de fotbal, amenajarea terenului de volei, lipsa condiţiilor sanitare
Biblioteca 1959 1 700 Reînnoirea colecţiei de cărţi
Casa Sănătăţii 1983 75 17 60% 60 Lipsă de surse de apă potabilă, lipsa imobilierului pentru staţionare la zi, necesitatea reconstrucţiei gardului, echipament şi utilaj medical învechit.
Farmacii de stat 1983
1
Necesitatea reparaţiei capitale şi a aprovizionării cu apă potabilă şi energie termică
Centrul de consultanţă „ACSA” 2001 8-10 1 50% 8-10 Lipsa unui calculator şi conectarea la Internet
Grădiniţa de copii 1992 190 50% 100 Necesitatea aprovizionarii cu apă potabilă

Potenţialul de afaceri, componenţa staffului antreprenorial
În prezent pe teritoriul satului Mileşti sunt înregistraţi agenţi economici, inclusiv:

Nr. Denumirea Domeniul de activitate Nr. de ani de activitate
1 AEÎC „Mileştii Mari” Acordarea împrumuturilor 4
2 „Angheluţă Petru” Comercializarea mărfurilor alimentare şi industriale 4
3 „Milpeş-Prim” SRL Creşterea şi comercializarea peştelui 35
4 „Damir Petru” Comercializarea mărfurilor alimentare şi industriale 15
5 „Dodonu Andrei” Comercializarea mărfurilor alimentare şi industriale 10
6 „Casapu Vladimir” Comercializarea mărfurilor alimentare şi industriale 15
7 „Podribenicov Iulian” Comercializarea mărfurilor alimentare şi industriale 10


Numărul agenţilor economici din localitate după forma organizatorico-juridică:


Agenţi economici 2004 2005 2006 2007
Total: 891 892 895
Întreprinderi cu drept de persoane fizice, inclusiv:
- întreprinderi individuale 11 11 12 16
- gospodării ţărăneşti 1367 1367 1367 1367
- patente 10 12 13 7
Întreprinderi cu drept de persoane juridice, inclusiv: 1 3 4 4
- societăţi pe acţiuni 1 1 1 1
- societăţi cu răspundere limitată 2 3 3
- asociaţii de gospodării ţărăneşti


Numărul agenţilor economici din localitate după forma de proprietate:

Anul 2004 2005 2006 2007
Total: 891 892 895
Proprietate privată 891 892 895
Proprietate publică - - -
Proprietate mixtă (publică, privată) - - -


Număr de întreprinderi după forma de organizare şi activitate

Anul 2004 2005 2006 2007
Întreprinderi de stat - - -
SA 1 1 1 1
SRL 2 3 3
Gospodării ţărăneşti 1237 1249 1358 1396
Întreprinderi individuale 11 11 12 15
Patentă 10 12 13 7
Alte forme

Lista principalilor agenţi economici la 1.01.2008

Denumirea Domeniul Vol. vânzări
mii de lei (2007) Număr angajaţi Profit/Pierderi, mii de lei (2007) Impozite la buget local, mii de lei
SC „Milpeş-Prim” Creşterea peştelui - 5 288
SRL „Basa-petrol” Realizarea combustibilului - 5 3600

Sectorul agricol
Volum producţie agricolă

Denumire Unit. de măsură 2004 2005 2006 2007
Mere T 750 800 780 500
Poamă T 1120 1400 850 1000
Prune T 800 450 960 110
Roşii T 10 14 9 3
Ceapă T 6 8 10 4
Cartofi T 12 16 8 3


Numărul de unităţi mecanizate de care dispun producătorii agricoli

Tipul tehnicii agircole GŢ GA
Tractoare 9
Camioane 13

Infrastructura tehnico-edilitară
Indicatorii principali ai infrastructurii

Indicatori 2005 2006 2007
Drumuri publice (km), inclusiv: 29,0 29,0 29,0
- naţionale, km - - -
- locale, km 7 7 7
- cu acoperire rigida, km 3 3 3
Străzi, drumuri interne 7 7 7
- inclusiv cu acoperire rigida, km 3 3 3
Autoturisme în proprietate personală la 1000 locuitori 30 34 37
Staţie feroviară - - -
Oficii poştale 1 1 1
Posturi telefonice, numere 100 200 800

Fondul funciar (calculat în hectare)

Anul Total Intra-vilan Terenuri agricole, inclusiv: Păduri Râuri, lacuri, bazine Alte terenuri
Total Teren arabil Plantaţii multianuale, inclusiv: Pă-şuni,
fâne-ţe
Total vii Li-vezi
2004 4394,4 420 1424,6 858 566 282 278 539,
35 1390 134,68 1153,19
2005 4394,4 420 1342,2 757 570 278 292 549,
11 1390 141,64 1083,74
2006 4394,4 420 1342,3 757 570 278 292 548,
11 1390 141,64 1083,74
2007 4394,4 464 1351,7 757 555 263,15 292 479,
67 1578 141,64 641,
18
2008 4394,4 466 1361,7 757 555 263,15 292 479,
67 1578 141,84 838,
64

(Anexă). Bonitatea medie a terenurilor arabile este de 65 grad/ha, a livezilor – 58 grad/ha, iar a păşunelor – 44 – grad/ha.


Administraţia Publică Locală

Misiunea APL şi a întregii comunităţi este crearea condiţiilor pentru mobilizarea tuturor resurselor existente, elaborarea mecanismelor de stimulare a iniţiativei în scopul înbunătăţirii bunăstării populaţiei.
Cadrul instituţional
Conform art.5 al Legii privind APL, autorităţi ale AP sunt:
- Consiliul sătesc, ca fiind autoritate deliberativă, exercită autoritatea sa pe întreg teritoriul s. Mileşti şi atribuţiile consiliului sătesc expuse în art.14 a Legii privind APL;
- Primarul, ca fiind autoritate executivă.
Consiliul sătesc şi primarul activează în calitate de autorităţi autonome şi rezolvă în comun problemele publice ale comunităţii. Sediul primăriei este o clădire în 2 nivele. Pe sediul primăriei este arborat simbolica statului – drapelul tricolor al R.Moldova.

Componenţă Consiliul satului Mileşti

Nr. Numele, prenumele Vârsta, Studii Funcţia
1 Talpă Vasile V 48 Colegiul de construcţii fermier
2 Doina Gheorghe 65 Institutul Agricol „M.Frunze” fermier
3 Dodonu Gheorghe 60 Institutul Pedagogic Profesor
4 Vîrlan Radu 30 Institutul Agricol „M.Frunze” Silvicultor
5 Potrebelnicov Nina 51 Institutul Politehnic Asistent social
6 Chercheja Olga 48 Institutul Pedagogic.Tiraspol Director Liceu
7 Talpă Vasile 51 Scoala medie
8 Mărcuţă Andrei 30 Institutul de Educaşie Fizică Profesor
9 Damir Petru 53 Institutul Pedagogic Tiraspol întreprinzător
10 Talpă Victor 53 Colegiul agricol Tiraspol fermier
11 Bobeică Gheorghe 55 Universitatea de Stat pensionar
12 Roman Vasile 51 Şcoala medie Sudor
13 Andriuţă Gheorghe 45 Şcoala medie fermier

Managementul administrativ
Componenţa APL a satului Mileşti

№ Numele, prenumele Funcţia
1 Leuca Petru Primar
2 Vidraşcu Valentina Secretar
3 Doina Elena Secretar- dactilografă
4 Beşliu Ecaterina Contabil-şef
5 Angeluţă Eugenia Contabil
6 Parfene Gheorghe Specialist în probl. funiciare
7 Petic Iulia Inspector fiscal

Finanţele publice
Mai jos este prezentată o analiză a evoluţiei veniturilor şi cheltuielilor pe anii 2004-2007 şi proiectul bugetului pe anul 2008.

Structura economica a cheltuielilor în mii lei
2004 2005 2006 2007 2008
Cheltuieli curente
Retribuirea muncii 474,5 664,4 956,3 728,8 1255,1
Contribuţii la Fondul Social 122,7 166,0 228,3 167,1 276,4
Plata mărfurilor şi serviciilor 234,0 388,8 485,3 597,1 874,6
Subsidii 29,9 121,7 43,0 53,4 63,1
Alte 15,5 21,1 25,4 31,6 36,4
Cheltuieli capitale 152,3 310,7 234,6 133,6 792,8
Total 1028,9 1672,7 1972,9 1711,6 3298,4

Evoluţia şi structura veniturilor 2006-2007
Anul 2006 2007
Impozite pe venit 53,8 32,6
Impozit funciar si pe imobil 146,3 97,4
Impozite interne pe mărfuri şi servicii 15,6 23,4
Taxe locale 40,4 33,7
Operaţiuni de capital 116,5 96,3
Total încasări în teritoriu 372,6 283,4
Transferuri şi Granturi 1512,6 1523,1
Total venituri 1885,2 1806,5


26. Redefinind destine.
Microportrete de mileşteni

În Milesti există mai multe familii numeroase, cu o componenţă ce variază între 8-14 copii. Acestor familii le suntem datori cu un respect aparte, ce se datorează în primul rând faptului că în sânul lor au fost şi mai sunt educaţi atâţia copii, profilându-li-se în acest fel un drum în viaţă. Tot ceea ce avem şi vom avea mai scump în timp - viitorul, prezentul şi trecutul nostru - il datorăm acestor mame. Primul zâmbet, primul pas, primul cuvânt spus sau lecturarea primei carţi de poveşti interesante, adică ceia ce înseamnă copilaria noastră cu tainele şi misterele ei, sunt strâns legate de aceste mame:
- Basoc Ecaterina – 14 copii (6 fete, 8 băieţi);
- Dodonu Ana – 12 copii (4 fete,8 băieţi);
- Scutaru Elena – 12 copii (6 fete, 6 băieţi);
- Borş Eaterina – 11 copii (7 fete, 4 băieţi);
- Costru Anastasia – 10 copii;
- Dobândă Ioana - 10 copii (4 fete, 6 băieţi);
- Teşcureanu Zinovia – 10 copii (4 fete, 6 băieţi);
- Croitoru Vera – 10 copii;
- Ciobanu Zinovia – 10 copii (o fată, 9 băieţi);
- Petic Maria – 10 copii (5 fete, 6 băieţi);
- Chiţanu Maria – 10 copii (o fata, 9 băieţi);
- Ţugulea Elisaveta - 10 copii (4 fete, 6 băieţi):
- Vârlan Ecaterina – 9 copii (6 fete, 3 băieţi);
- Munteanu Ecaterina – 9 copii (4 fete, 5 băieţi);
- Talpă Ana – 8 copii;
- Angheluţă Maria – 8 copii;
- Mărcuţă Maria – 8 copii (6 fete, 2 băieţi);
- Mărcuţă Ecaterina – 8 copii (4 fete, 4 băieţi);
- Dodonu Anastasia – 8 copii (3 fete, 5 băieţi);
- Arapu Serafima - 8 copii (4 fete, 4 băieţi);
- Ciobanu Ana – 8 copii (3 fete, 5 băieţi);
- Zestrea Maria – 8 copii (5 fete, 3 băieţi);
- Dodonu Ostina – 8 copii (5 fete, 3 băieţi);
- Talpa Ecaterina – 8 copii (3 fete, 5 băieţi);
- Potlog Pelaghia – 8 copii (4 fete, 4 băieţi);
- Damir Olga – 8 copii (o fată, 7 băieţi);
- Petic Olga - 8 copii (4 fete, 4 băieţi);
- Potlog Feodora – 8 copii (6 fete, 2 băeţi);
- Ciobanu Valentina – 8 copii (4 fete, 4 băieţi).

Familia lui Gheorghe Bobeică.
Sensul supravieţuirii

Gheorghe Bobeică s-a născut pe data de 22 aprilie 1916 în satul Mileşti, fiind mezinul în familia lui Gheorghe şi Zinovia Bobeică. Tatăl său Gheorghe, fiul lui Nicolae Bobeică, a căzut în Primul Război Mondial, mai exact în anul 1916, înrolat de voie, de nevoie în armata ţaristă. La 22 martie 1918 Basarabia se uneşte cu patria-mamă România. Autorităţile române îi asigură cu pensie de orfan pe Gheorghe şi fraţii mai mari, Nicolae şi Zinovia, cu toate că tatăl lor a fost soldat în armata ţaristă.
Ca orfan, statul român îi asigură studii fără plată. Termină 7 clase în satul natal, apoi îşi face studiile, fără plată, la Şcoala de felceri de pe lângă Spitalul Sfânta Sofia din Bucureşti. După terminarea studiilor este trimis ca felcer în Oltenia. În anul 1938, Gheorghe Bobeică se căsătoreşte cu Maria Gorceag, iar în 1939 se naşte feciorul Tudor. Acesta a absolvit Institutul Politehnic din Moscova, specialitatea Inginerie în Construcţia Căilor Ferate, şi se stabileşte cu traiul în Kazahstan, unde se căsătoreşte şi devine tatăl a doi copii.
În timpul ocupării Basarabiei, între 1940-1941 de Armata Roşie, Gheorghe Bobeică se află în România şi pierde orice legătură cu rudele de acasă, deoarece sovieticii nu permiteau nici chiar legăturile prin poştă. Abia peste două luni după ocuparea Basarabiei, puterea sovetică le permite românilor-basarabeni să revină acasă. Întors acasă, el constată că soţia era decedată iar copilul era îngrijit de bunici. Este numit de către sovietici medic-şef în satul natal, devenind astfel primul medic al satului Mileşti. Tot în acelaş an se căsătoreşte cu Ioana, fiică mazililor Ion şi Ana Andriuţă (născută la 01.06.1919) în Mileşti. Să mai notăm că Ion Andriuţă este participant în primul Război Mondial. Apoi, în 1941, în toiul celui de al II-lea Război Mondial, ignorând ordinul de evacuare a Armatei Roşii, rămîne în sat. Drept consecinţă, consăteanul nostru este înrolat în Armata Română şi participă la cel de al II-lea Război Mondial ca medic în spatele frontului.
În 1944, când Armata Română se retrăgea peste Prut, Gheorghe Bobeică rămâne la baştină, unde autorităţile sovetice nu-l mobilizează pe front, ci îl numesc medic în sat şi îi încredinţează şefia la un spital nou înfiinţat. Spitalul începe să primească primii pacienţi în 1945 şi se afla în clădirea de lăngă Miluţă Angheluţă, transformată mai apoi în şcoala primară.
În anul 1952, Gheorghe Bobeică este destituit din funcţie de ncvd-işti, invocându-i-se diferite motive, de fapt puterea sovetică ducea o luptă cu intelectualii care şi-au făcut studiile în România. Odată cu destituirea lui din funcţie este lichidat şi spitalul din Mileşti, care a fost salvator pentru mulţi în timpul foametei din 1947. După ce cazul s-a consumat, în 1952 este numit şeful fermei de vite mari cornute a colhozului Lenin din Mileşti. În 1959, autorităţile au început să demoleze răstignirile din sat, le-au dus la fermă pentru a fi arse. Fiind şeful fermei, Gheorghe Bobeică a încărcat pe timp de noapte răstignirile şi le-a dus la cimitir. Apoi şi-a permis să aducă Biblia la serviciu şi să le citească din sfânta scriptură subalternilor, fapt pentru care iarăşi este distituit din funcţia pe care o deţinea.
În 1960 sunt desfiinţate colhozurile Lenin şi Kirov din sat, înlocuite ulterior cu titulatura de „Sovhoz-fabrică Mileşti”, iar Gheorghe Bobeică este numit şeful depozitului culturilor agricole şi furajere, unde activează pînă în anul 1986, când ajunge la vârsta de 70 de ani şi se pensionează. Fiind un mare creştin ortodox în decursul veţii, a susţinut material biserica satului, participând cu o bună parte din banii necesari la renovarea ei. Decedează în 1989, la vârsta de 73 de ani. Soţia Ioana i-a fost alături pe tot parcursul căsniciei, sprijinindu-l mai ales în timpurile grele. Ioana Bobeică a decedat în 1987.
Din căsătoria cu Ioana Andriuţă s-au născut nouă copii. Primii trei, două fete şi un băiat, născuţi, respectiv, în 1941, 1943 şi 1945 mor de mici. Prezentăm un scurt biografic al celorlaţi şase copii: Lidia (16.01.1947) a absolvit şcoala medie din Mileşti, apoi Colegiul contabil–financiar din Chişinău, activează în funcţia de contabil, apoi contabil-şef în sat. S-a căsătorit cu Ion Bugăescu, au doi feciori, Vladimir şi Vitalie; Nina (07.02.1949) a absolvit şcoala medie din Mileşti, apoi îşi face studiile la Colegiul contabil-financiar din Chişinău, activează în funcţia de contabil la fabrica ”Zorile” şi contabil-şef la Societatea Vânătorilor şi Pescarilor. Se căsătoreşte cu Victor Gheorghiţă, au un fecior Ruslan; Ion (Nicu) (17.01.1951) a absolvit şcoala medie din satul natal. Întors din armată, îşi face studiile la Şcoala de Ofiţeri de Poliţie din Chişinău, apoi facultatea de Drept la Universitatea de Stat din Moldova. Activează în cadrul poliţiei, în funcţie de comandă, deţine gradul de ofiţer superior. În 1998 se retrage în rezervă, se angajează inspector principal la Inspectoratul fiscal principal de Stat de pe lângă Ministerul Finanţelor. În iunie 2007 este ales primar al oraşului Vatra, mun. Chişinău, se căsătoreşte cu Maria Cociug şi au două fiici, Rodica şi Corina; Gheorghe (21.05.1952) a absolvit şcoala medie din sat. Întors din armată, îşi face studiile la Şcoala de Ofiţeri de Poliţie din Chişinău, apoi Universitetea de Stat din Moldova, facultatea de Drept. Activează în cadrul MAI din Moldova, ocupând funcţii de comandă (are gradul de maior). În 2003, în legătură cu alegerea lui ca primar al satului Mileşti, este trecut în rezervă. Este participant la războiul din Trasnistria (1992). Din căsătoria cu Eugenia Şchiopu au doi copii Gheorghe şi Doina; Andrei (18.06.1954) a absolvit şcoala medie din Mileşti. Studiile superioare le face la Institutul Agrar din Chişinău, facultatea agronomie şi la Universitatea de Stat din Moldova, facultatea Economie. Activează la diferite posturi de conducere în agricultură, apoi ca director la magazinul Toamna de Aur din Chişinău, devenind un mare bussinesman. Participă cu ajutor financiar la renovarea bisericii, susţinerea tradiţiilor şi datinilor locale, a hramului satului, dezvoltarea sportului etc. Este căsătorit cu Tatiana Marin; Tatiana (26.12.1960) care a absolvit şcoala medie din Mileşti, apoi facultatea Economie, Institutul Agrar din Chişinău. Activează în funcţia de contabil, contabil-şef la Primăria Mileşti. Tatiana se căsătoreşte cu Tudor Ciobanu din Mileşti, fiul lui Gheorghe şi Valentina Ciobanu. Au doi copii, Adrian şi Stelian.


Gheorghe Costru.
Valoarea numelui de om

Omul are dorul memoriei, dorul conştiinţei şi, prin urmare, e dator să-şi cunoască istoria sa, istoria neamului său. Omul îşi măsoară esenţa, îşi apreciază existenţa căutându-şi rădăcinile în trecut. Cu acest început, Gheorghe Rodion Costru povesteşte de fapt de unde vine:
În mine se înâlnesc părinţii mei,
Iar în părinţi – buneii se-ntâlnesc
Buneii găzduiesc pe străbunei,
Eu neamul meu întreg îl stăpânesc.
Aşadar, în anul 1880, aproximativ prin preajma actualului bloc al şcolii, locuiau şi muncea o familie de ţărani cu numele Gheorghe şi Maria Costru, care creşteau şi educau trei copii: Leonid, Gripina şi Neculai. Ultimul dintre ei, Neculai, născut în 1910, rămâne fără părinţi la vârsta de doar 7 ani. Rămas de unul singur, dar susţinut de rudele apropiate, se străduie să supravieţuiască, muncind din greu de mic. În anul 1930 se căsătoreşte cu Elena, fiica lui Vasile şi Elena Lazăr, care, la rândul lor, au crescut şi educat patru copii – Neculai, Ion, Elena şi Ostina. Toţi au locuit într-o căsuţă din regiunea pieţii de pe vale. Elena este al 3-lea copil, născută în 1912, pe care Neculai o ia de nevastă şi o aduce în casa părintească. Noua familie, Neculai şi Elena Costru, aduc pe lume opt copii: Gheorghe, Rodion, Simion, Anton, Constantin, Elena, Maria şi Neculai. Oameni harnici şi de o rară cumsecădenie, care pentru a întreţine cele opt fiinţe mici au trebuit să muncească zi de zi, de dimineaţă până-n noapte, şi făceau cu drag tot, până veni nenorocirea – războiului din anii 1941 – 1945, când au fost mobilizaţi pe front toţi bărbaţii de frunte ai satului, printre care şi Neculai Costru, rămas să-şi doarmă somnul de veci în pământuri străine.
Din scrisoarea primită la 20 decembrie 1944 de pe front, Elena Costru află că a rămas văduvă de război. Cu mare durere primeşte această tristă şi amară veste. Unica şansă de a ţine piept acestei greutăţi a fost munca. În anul 1946 a fost o secetă cumplită, mare foamete, dar Elena Costru, cu răbdarea şi înţelepciunea sa, adăposteşte şi întreţine şi alţi trei copii, rămaşi orfani, părinţii cărora muriseră de foame (Costru Gheorghe – fiul surorii sale Ostina, Buliga Feodor şi Buliga Varvara – copiii Gripinei, sora soţului). Toată viaţa a muncit fără odihnă pentru a-i vedea pe toţi „oameni” (Elena Costru – văduvă de război a trecut în nefiinţă la 17.07.2007).
În aceeaşi perioadă, răscrucea secolelor XIX-XX, în altă mahală a satului trăieşte şi munceşte o familie de mijlocaşi, Tudor şi Anastasia Mărcuţă, care cresc şi educă şase copii: Vasile, Neculai, Gheorghe, Mihalachi, Anastasia şi Ecaterina. În anii ’30, Gheorghe, născut în 1904, se căsătoreşte cu Ana, fiica lui Petru şi Elena Petic. Aceşti oameni harnici şi muncitori se trag dintr-o viaţă de mazâli, având în proprietatea lor câteva hectare de pământ şi o moară de vânt. Ei cresc şi educă şase copii: Ana, Elizaveta, Vasilisa, Maria, Vasile şi Dumitru.
Gheorghe şi Ana Mărcuţă trăiesc şi muncesc în gospodăria părinţilor (Tudor şi Anastasia Mărcuţă), aflată în centrul satului. Ei aduc pe lume o fată şi o numesc Maria. În 1950, din cauza represiunii organelor de stat, dau tot ce au agonisit, tot ce aveau în proprietatea lor – vacă, oi, cal, plug, căruţă, boronă, pământurile din pădure şi de la câmp – în aşa-numita colectivizare. Cu greu au suportat şi îndurat această nedreptate, care, la scurt timp, a cauzat decesul gospodarului casei în vârstă de doar 50 ani. În toamna anului 1957, Maria, fiica lui Gheorghe şi a Anei Mărcuţă, se căsătoreşte cu fiul lui Neculai şi Elena Costru. Aceşti doi tineri pornesc în viaţă ajutaţi de două femei văduve. Iată de ce au fost nevoiţi să muncească din primele zile de căsătorie, Rodion – în calitate de şofer în kolhozul „Lenin”, Maria – în acelaşi kolhoz ca simplă angajată. Ei aduc pe lume şase copii, pe Mihai, Gheorghe, Liubovi, Maria, Ludmila şi mezinul Ion, muncind mai departe în sovhozul-fabrică Mileşti şi având scopul principal în viaţă să le dea copiilor educaţie bună, credinţă ortodoxă şi posibilitatea de a face studii.
Toţi cei şase copii îşi fac studiile la şcoala medie din sat. Mama Maria acordă tot timpl liber copiilor săi, pentru a le inocula ideea de comportament exemplar acasă şi printre aomeni. Îi învaţă să iubească munca, cinstea, omenia, demnitatea, înţelepciunea, să fie răbdători, săritori la nevoie şi cumpăniţi în toate. Datorită harului ei Dumnezeiesc, a răbdării şi grijii manifestate permanenet, toţi cei şase copii au devenit Oameni.
Bunii părinţi au muncit fără odihnă pentru a-i da la carte pe fiii şi fiicele lor, aşa după cum urmează: Mihai (2 septembrie 1958) a absolvit Tehnicumul de Transport şi Comunicaţii din Chişinău, este căsătorit şi are doi copii. În prezent, lucrează director adjunct la SRL „Credoprim”, Chişinău; Liubovi (2 august 1962) – a absolvit Universitatea de stat din Chişinău. După absolvire lucrează bibliograf, mai apoi, şef adjunct Direcţia Cultură Nisporeni. E căsătorită, are un copil, lucrează în prezent peste hotarele ţării; Maria (19 februarie 1965) – a absolvit Universitatea de Stat din Chişinău, este căsătorită, are un copil. În prezent, este administatorul unei reţele de firme în oraşul Chişinău; Ludmila (28 martie 1966) – a absolvit Universitatea de Stat din Chişinău, este căsătorită, are doi copii.
În perioada 1986 – 2005 lucrează în sat în calitate de economist, mai apoi contabil şef în primărie. În prezent e director la SA „Stejaur-Market”, Chişinău; Ion (23 iulie 1971) – a absolvit Universitatea de Stat, este căsătorit, are doi copii. În prezent este colaborator al MAI, Chişinău; Gheorghe (3 noiembrie 1959) – a absolvit Tehnicumul Agricol din Ţaul. Din 1979 este angajat în sovhozul-fabrică „Mileşti”. Tot în acelaşi an, îşi începe studiile la Institutul Agricol din Chişinău. Cu dragostea faţă de pământ şi muncă, se reîntoarce în satul natal, unde îşi începe activitatea în calitate de agronom.
Principiile de viaţă, în activitatea de zi cu zi, i-au fost şi rămân disciplina, principialitatea, exigenţa, în primul rând, faţă de sine, apoi faţă de subalterni. După trei ani de activitate în satul natal, ia hotărârea de a pleca, împreună cu familia, cu traiul în satul Porumbeni, r-nul Criuleni, unde activează în calitate de şef de secţie la Institutul de Ştiinţă şi Producere a seminţelor de porumb şi sorgo. În 1992 i se propune funcţia de reprezentant în comerţ al Ambasadei Republicii Belaruse în Moldova. Aici capătă o experienţă nouă de lucru, diferit de cea în agricultură.
Anii care urmează vin cu schimbări radicale în ţară, ceea ce-i permite să se încadreze în noua societate economică bazată pe economia de liber schimb. Lucrează în funcţia de director la întreprinderea SRL „Roua”, SRL „ Acord”, iar din 1994, adunînd experienţă în domeniul dat, fondează societatea „Credoprim” unde activează până în prezent. Actualmente, deţine funcţia de preşedinte al făbricii de mobilă „Stejaur” din Chişinău, al fabricii de brânzeturi „Lactis” din Râşcani şi al reţelei de magazine de mobilier „Stejaur-Market”. Georghe Costru, având calităţile unui manager experimentat, fiind ingenios şi receptiv la necesităţile celor din jur, tinde spre noi realizări, munca fiindu-i un stimululent în viaţă.
Merită să mai notăm faptul că, graţie calităţilor sufleteşti a soţiei sale Ala (născută în satul Condrăteşti, r-nul Ungheni) şi a celor doi copii Rodion şi Ilinca, Gheorghe Costru continuă să-şi îmbogăţească şirul anilor cu noi fapte şi realizări.


Familia lui Vasile Petru Damir.
Tendinţa de continuitate a neamului

Vasile Petru Damir s-a născut la 16 februarie 1915 într-o familie de ţărani din Mileşti. Tatăl său, Damir Petru Vasile, născut în 1882, îşi apucase bunicul în viaţă. Ar fi, deci, că neamul Damir s-a stabilit în Mileşti cu mult înainte de 1800. Bunicul său avea mulţi verişori drepţi, ceea ce adevereşte faptul că toate familiile Damir din sat sunt rude directe.
Stanciuz a fost primul din neamul Damir care s-a aşezat cu traiul în Mileşti. Am putea afirma chiar că răspândirea numelui de familie Damir în alte localităţi din Moldova îşi au începutul din satul Mileşti. Reprezentanţii cu acest nume de familie s-au aşezat cu traiul în Chişinău, Călăraşi, Ungheni, Nisporeni, Tiraspol. De asemenea, mulţi dintre ei locuiesc în Ucraina, regiunea Odesa.
Damir Vasile Petru a absolvit şcoala primară din sat în anul 1926, având note bune şi foarte bune. Nu şi-a continuat studiile, fiindcă, în acelaşi an, a rămas fără de tată, care a decedat la doar 44 de ani. Mama lui, Elisaveta, i-a mai crescut pe fratele Victor şi sora Ana. Victor, căsătorindu-se, a crescut 8 copii, iar Ana – 4.
În 1933 a fost încorporat în Armată Română, Unitatea de infanterie. A fost la vatră demobilizat în grad de sergent. S-a căsătorit la 22 februarie 1935, cu Maria, născută la 1 martie 1915. Îi era vecină, fata Agrepinei şi a lui Toader Malcoci, care a trăit 96 de ani. A fost participant la cel de-al Doilea Război Mondial fiind decorat cu medaliile de luptă Pentru Vitejie şi Pentru Biruinţă asupra Germaniei fasciste. A luptat în cadrul Frontului II Ucrainean. A ajuns cu luptele până în Polonia, în oraşul Varşovia, unde a fost rănit la picior. Ziua Biruinţei la găsit în spitalul militar de companie împreună cu săteanul Borş Ion Dumitru, de asemenea rănit. Doi ani a făcut parte din trupele sovietice de ocupaţie a Germaniei. La baştină s-a întors în 1947.
În anul 1949, odată cu înfiinţarea colhozului din sat, i s-a luat calul cu inventarul agricol şi patru hectare de pământ, din care o parte era sădit cu viţă de vie. A lucrat în colhoz timp de 12 ani în calitate de brigadier, ajutor de brigadier, şef de depozit. După formarea sovhozului, în 1961, a fost căruţaş, lucrător la ferma de vite, muncitor în brigada de construcţii. Având o putere fizică deosebită, lucra în echipa de muncitori ce efectuau lucrări la descărcare a buştenilor din vagoane, încărcarea producţiei agricole, reparaţia clădirilor. S-a pensionat în 1975, la vârsta de 60 de ani. A crescut în familie 6 copii: Zinovia a devenit vînzătoare, Iulia – muncitoare la punctul de colectare a fructelor, Nina – muncitoare agricolă, Galina – şofier, Vasile – şofer, Petru – profesor de geografie la şcoala medie din sat. A avut bucuria să-şi vadă şi cei 18 nepoţi de la fiice şi feciori:
- de la Zinovia – pe Lidia, Gheorghe, Petru şi Vasile;
- de la Iulia – pe Ana şi Valentina;
- de la Nina – pe Valentina, Anatolie, Tudor, Zinaida şi Dumitru;
- de la Galina – pe Eugenia, Nadejda şi Ina;
- de la Vasile – pe Vasile şi Nicanor;
- de la Petru – pe Romeo şi Radu.
Majoritatea dintre nepoţi au studii superioare şi medii speciale. Damir Vasile a decedat pe data de 1 martie 1995, la vârsta de 80 ani, iar soţia sa, Damir Maria Tudor, la 16 februarie 2000.

„Lanka” sau „albia unui râu”.
Originile familiei Langa

Dacă e să privim atent harta Europei de Vest, mai exact pe cea a Spaniei, vom descoperi câteva localităţi Langa (vezi: provinciile Avila (Langa), Cuenca (La Langa), Zaragoza (Langa de Castillo) şi Soria (Langa de Duero)). Expresia „albia unui râu”, aşa cum aflăm etimologic tradus idiomul „lanka” de provenienţă ibero-celtă, de la care, au demonstrat lingviştii spanioli (ex. Blanca Maria Prósper în vol. „Lenguas y Religiones Preromanos del Occidente de la Peninsula Iberico” (ed. Universidad, Salamanca, 2002 (pag. 134-137)), a şi provenit antroponimul toponimic „Langa”. Sună azi oarecum ciudat, însă semnificaţia lui a trecut demult hotarele timpului şi spaţiului respectiv, dând denumiri la sate, după cum vedem mai sus, sau chiar materializându-se sub forma unor genealogii complexe. O dovadă a utilizării largi a toponimului apărut în perioada preromanică, datorată, ulterior, apariţiei şi dezvoltării Imperiului Roman care, din câte se ştie, a cuprins o bună parte a continentului european. Ocupând Dacia lui Decebal şi Burebista şi extinzându-se până în peninsula Iberică. De aici şi denumirea dată unui sat italian din provincia Piemonte, numele propriu-zis purtându-l sute şi mii de oameni din întreaga lume. În aceiaşi Spanie sau, mai aproape geografic, în Polonia sunt înregistrate de fiecare parte peste două mii de persoane cu numele „Langa”. În România şi, implicit, în spaţiul pruto-nistrean, persoanele cu patronimicul „Langa” sunt mai puţin numeroase, dar destul de cunoscute publicului larg, cum ar fi, spre exemplu, preotul-scriitor Tertulian Langa sau diplomatul Constantin Langa-Râşcanu, cel care a condus delegaţia română în timpul negocierilor cu bolşevicii ruşi, după care, în 1918, a survenit momentul Unirii Basarabiei la ţara-mamă.
Pe teritoriul pruto-nistrean, mai exact în comuna Bărboieni (r-nul Nisporeni), există un şir de familii Langa, toate având între ele relaţii de rudenie mai mult sau mai puţin apropiate. Se afirmă chiar că şi în prezent jumătate din săteni poartă numele acesta cu rezonanţe sonore, adică „Langa”, primii lui purtători aşezându-se cu traiul pe aici cu veacuri în urmă. Drept derivat etimologic al idiomului „lanka”, în limba română serveşte cuvântul „lúncă”. Informaţia în cauză o vom prelua din DEX, ţinând cont de cazul enunţat mai sus, atragând atenţia asupra ultimei fraze explicative, ce vehiculează ideea precum că, în contextul celorlaltor date revelatoare din punct de vedere etimologic, „Pare inutilă ipoteza unui *lanka preromanic (Hubschmidt, Praeromanica, 39-49; cf. Lahovary 332). – Der. luncet, s.n. (Munt., pădure la malul râului); luncos, adj. (se zice despre terenuri mlăştinoase, de lângă apă). Cf. Prelucă”. Aşadar, ipoteza afinităţii etimologice între substantivele femenine „lanka” ibero-celtică şi „lunca” românească „pare” a fi una utilă în cazul nostru şi credibilă în esenţă, clarificând în parte chestiunea etimologică ce ne interesează în mod deosebit.
Ceea ce cunoaştem cu certitudine şi-i legat direct de subiectul central al microstudiului de faţă se reduce la faptul că anume din părţile Bărboienilor, începând din primii ani ai sec. XIX, a trecut cu traiul în Mileştii Mari, comună situată în imediată apropiere, răzeşul Constantin Langa, căsătorit fiind cu mileşteanca Elisaveta. În familia lor s-au născut trei copii, Iosub, Pavelina şi Ion, ultimul dintre care a şi rămas pe drept continuatorul familiei Langa în Mileşti. Străbunul Constantin Langa s-a pierdut în vâltoarea Primului război mondial, iar străbunica Elisaveta a apucat să-şi vadă şi nepoţii. Fiul lor Iosub a trăit o viaţă îndelungată, dar fără să lase urmaşi, iar Ion (n.1912 – m.1951) s-a căsătorit cu Elena (n.1910 – m.1972) şi au avut împreună şase copii: Efim, Iosub, Constantin, Ana, Petru şi Anastasia. Tatăl lor se stinge din viaţă de tânăr şi în mod tragic, la vârstă de doar 39 de ani, în urma unei intervenţii chirurgicale greşite. Elena decedează mai târziu, secerată de boli, dar cu grija celor şase copii pe care a reuşit totuşi să-i „pună pe picioare”, deşi a rămas de una singură să aibă grija familiei sale numeroase. Efim, Iosub şi Ana au decedat şi ei între timp, dar au lăsat în urmă fiice şi feciori... Petru, cunoscut om de cultură la baştină, dar şi în satul de adopţie Vânători, s-a căsătorit cu Ana şi a activat timp îndelungat în funcţia de director al Casei de cultură din localitate. Mezina Anastasia s-a căsătorit cu Eugen şi locuieşte în satul de baştină. Au împreună o fiică şi un fecior.
În continuare, ne vom opri mai detaliat la componenţa familiei lui Constantin Langa, cel care poartă prenumele bunicului său, punctând un destin ce se vrea continuat prin urmaşi. Să începem cu faptul că micul Constantin a cunoscut ce înseamnă foametea şi seceta din perioada postbelică, născut fiind chiar în preajma războiului, pe 4 mai 1941, dar şi lipsa tatălui de la vârsta de doar 10 anişori. De fapt, familia lor numeroasă a supravieţuit mai mult datorită insistenţei şi hărniciei mamei lor Elena. Fatum-ul neiertător mai nu i-a luat viaţa lui Constantin încă din copilărie, moment când şi-a spart burta într-un ţăpoi, căzând din întâmplare de pe un stog de fân. Însă i-a fost dat să trăiască, datorită poate aceloraşi chirurgi, care cu puţini ani înainte nu l-au putut salva pe tatăl-său, cel care striga la medici cu un rău presentiment: „Nu mă ucideţi, am o casă de copii!..”.
Constantin s-a tratat rapid şi, doar după o săptămână, s-a întors sănătos de la spital. Până a se căsători, în anul 1960, a făcut parte din fanfara satului, unde cânta la trompetă de rând cu alţi sămaşi de-ai săi. Consoartă i-a fost Anastasia (Petic) (n.1938 – m. 1994), una dintre cele două fiici ale Varvarei Petic, rămase fără tată încă din perioada Războiului II mondial. Alţi doi frăţiori ai lor, Gheorghe şi Constantin, decedaseră la o vârstă fragedă în timpul foametei din anii postbelici. Maria Mărcuţă (n.1936 – m. 2007) (după familia soţului Dumitru), sora mai mare, a lucrat până la pensionare şefa contabilităţii din Mileşti.
În familia lui Constantin şi Anastasia Langa s-au născut cinci copii: Ion (n. 1961 – m. 2008) – muzician; Maria (n.1962) – soră medicală; Andrei (n.1965) – ziarist; Petru (n.1970) – profesor matematică şi fizică; Mihail (n.1975) – liber întreprinzător.
Să reamintim faptul că Ion a decedat în „floarea vârstei” (vezi mai sus paragraful nr. 13): din prima căsătorie a avut doi copii – Alexandru şi Olga, iar din căsătoria cu Lidia (Gorceag) s-au născut Vasile şi Elena; Maria a absolvit Colegiul de medicină din Tiraspol şi a activat mai mulţi ani la Spitalul Oncologic din Chişinău, după care lucrează şefă a dispensarului din Bălăneşti, cumulând funcţia de soră medicală la Spitalul de Urgenţă din Nisporeni (este căsătorită cu Valeriu Macovei şi locuieşte în Bălăneşti, având trei fii – Adrian, Victor şi Valeriu); Andrei este căsătorit cu Tatiana (Ţurcan), originară din comuna Vadul-Raşcov (r-nul Şoldăneşti), şi au împreună doi copii – Lucian şi Anastasia, actualmente fiind domiciliaţi în or. Chişinău; Petru a absolvit Universitatea pedagogică „Taras Şevcenko” din Tiraspol, a lucrat mai mulţi ani în calitate de profesor la liceul „Vasile Alecsandri” din or. Ungheni, iar actualmente ocupă funcţia de viceprimar al orăşelului Ungheni, fiind căsătorit cu Mariana (Balan), originară din comuna Brânzeni, r-nul Edineţ, şi având împreună o fiică – Daniela; Mihail a lucrat mai mulţi ani în satul de baştină şi este căsătorit cu Silvia (Curmei), având împreună două fiici, Mirela şi Mikaela, în prezent locuieşte în or. Chişinău.
Reiterând în chip metaforic ideile expuse, concluzionăm că din „albia unui râu” („lanka”) a luat naştere un antroponim autentic şi, în consecinţă, s-a perpetuat peste generaţii un nume de familie sonor „Langa”, purtat cu demnitate şi pe pământurile vechii Dacii.


Familia Chitoroagă.
Tentaţia baştinei

O, mamă, dulce mamă, din negură de vremuri
Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi …
M. Eminescu


Dorul de vatră, de locul drag, de satul unde te-ai născut, ai copilărit, te-ai maturizat şi ţi-ai luat zborul spre alte meleaguri poate fi asemuit doar cu sentimentul faţă de mamă ce îl porţi mereu în suflet, cu dorinţa de a fi cu ea chiar şi atunci când deja nu mai este.
Casa familiei Chitoroagă se află în apropierea bisericii şi a căminului cultural, inconjurată de un gard alb umbrit de nuci. Locul estre marcat şi de centrul de informare Midava, fondat în 2004.
Istoria acestei familii porneşte din toamna anului 1936, luna octombrie, când la primăria satului Mileştii Mari (aşa se numea pe atunci) este înregistrată căsătoria tinerilor Ana Vârlan, născută în 1918 în Mileşti cu Dumitru Chitoroagă-Mihalache, născut în 1918 în Sipoteni. Acest cuplu, pe parcursul vieţii, a purtat numele de familie Chitoroagă. Nume unic în sat, foarte rar întâlnit şi în satele din împrejurime. Îşi are originea în Sipoteni (în prezent, r-nul Călăraşi), satul în care s-a născut Dumitru.
În 1929, Dumitru Chitoroagă, fiind înfiat de către familia Ion şi Ecaterina Mihalache, preia numele de familie al părinţilor adoptivi Mihalache, conform actului de adopţie. Însă în actul de căsătorie, înregistrat de primăria Mileştii Mari, judeţul Lăpuşna, numele de familie al mirelui a fost înregistrat Chitoroagă-Mihalache. Mai apoi, pe parcurs, persoanele ce aveau împuterniciri de a înregistra acte de stare civilă, au omis numele de familie „Mihalache” şi în rezultat noi toţi, copiii lui Dumitru, purtăm numele Chitoroagă, numele de familie cu care s-a născut tata.
Ar fi fost corect ca numele Mihalache să nu fie exclus, deoarece Ion şi Ecaterina l-au crescut, l-au educat şi l-au instruit pe Dumitru. Dl Ion Mihalache a fost o personalitate notorie în sat. El activa în cadrul unei bănci comerciale din Iaşi, filiala căreia avea sediul în casa lui. Era o familie de vechi nobili (mazili), întreţinea relaţii de colaborare cu oficialităţile de pe atunci.
Despre familia mamei, Ana, se pot spune foarte multe. Se trage din neam de Vârlăneşti, gospodari de cinste, împătimiţi de pământ, de copii, de păstrarea tradiţiilor, obiceiurilor, datinilor. Bunica Ecaterina ştia să ţese, să coase, să toarcă, să ghilească, să pregătească cele mai gustoase bucate tradiţionale, să recite, să cânte, să spună ghicitori, cunoştea magia plantelor tămăduitoare etc. Ea a avut tocmai 29 nepoţi, iar pentru noi, nepoţii, cea mai mare bucurie era să dormim la bunica. Astfel de nopţi erau feerice, cu multă veselie, cântece şi poveşti. Nici vorbă de somn, aţipeam spre dimineaţă şi cu greu eram treziţi ca să mergem pe la casele noastre.
Bunica Ecaterina Vârlan, la fel ca mama Ana Chitoroagă, mi-au rămas în memorie ca cele mai blânde şi scumpe fiinţe din lume. Frumoase la chip şi suflet, pricepute în tot ce făceau, iubitoare de copii şi nepoţi, nemaipomenit de tacticoase şi delicate, cu un rafinament deosebit. Sunt foarte mândră de ele şi le iubesc nespus de mult.
Ştiau să muncească din greu, dar şi să se bucure de sărbători pentru care se pregăteau cu multe bucate gustoase şi băuturi alese – sărbătorile de iarnă (Crăciunul, sf. Ion, Boboteaza etc.), de primăvară Învierea (Paştele) şi Înălţarea Domnului (Ispasul), de vară (Sf. Marie, Sf Petru, Sf. Ilie, Rusaliile) etc. Nu lipseau de pe masă sarmalele, piftelele, plachia, plăcintele, răciturile, jambonul; vinul alb, roşu. Şi atunci când se întruneau rudele la mesele de sărbătoare, la nunţi, cumătrii se cânta, se dansa. Tot neamul avea harul de a cânta.
Cântecul preferat al mamei era romanţa Pe lângă boi, Mama, Vezi rândunelele se duc, De ce-ai plecat de lângă noi etc. Multe din cântecele pe care le ştiu le-am învăţat de la mama.
Cu drag aşi vorbi şi despre tata dar, cu părere de rău, nici nu l-am cunoscut, căci aveam numai şase luni când ne-a părăsit pe veci la vârsta de numai 27 de ani. Tatăl nostru a avut o moarte tragică, circumstanţele căreia nu le cunoaştem nici până acum.
În pofida tuturor greutăţilor, am supravieţuit timpurile de restrişte şi mulţumim bunului Dumnezeu, suntem bine şi purtăm cu mândrie numele de Chitoroagă.
În noiembrie 1945 am rămas numai cu mamă, cinci copiii, cel mai mare având vârsta de 10 ani, iar eu, mezina, 6 luni. Am trecut prin viaţă şi cu rele şi cu bune. Mămica noastră, Dumnezeu s-o odihnească în pace, s-a dedicat întru totul copiilor săi. Ne-a cultivat sentimente de dragoste, de bunul simţ, de modestie, de muncă. Noi, fraţii, ne-am ajutat reciproc şi continuăm s-o facem, ori de câte ori este nevoie. Am fost mereu uniţi, prietenoşi şi înţelegători unii cu alţii. Deciziile importante în familie le-am luat împreună.
Acum, când fiecare din noi şi-a întemeiat o familie, ne străduim să respectăm şi să păstrăm ce am preluat de la părinţi şi bunici.
Şi dacă îmi permiteţi, am să mă opresc la fiecare membru al familiei în parte:
Ion Chitoroagă (2 februarie 1937 – 9 ianuarie 2002) a absolvit cu menţiune Şcoala pedagogică din Călăraşi şi facultatea de fizică şi matematică a Institutului Pedagogic „Ion Creangă” din Chişinău. A activat în calitate de profesor de matematică la şcoala medie din Nisporeni, după care, profesor la Şcoala Pedagogică din Călăraşi, iar apoi a devenit unul din fondatorii catedrei de matematică a Institutului Pedagogic „Ion Creangă” din Chişinău. Paralel cu munca de educaţie a tineretului studios, începe şi activitatea în domeniul editorial, traduce din limba rusă în română manuale şcolare de matematică. Împreună cu acad. Vladimir Andrunachevici, publică prestigioasa carte „Numere şi ideale”, apoi editează lucrările didactice „Numere naturale”, „Probleme şi exerciţii”, „De unde pornesc algebrele”, iar ultima lui carte a fost scoasă de sub tipar în 2001 cu titlul „Structuri algebrice”. În săptămânalul „Făclia” conferenţiarul universitar în ştiinţe matematice Ion Chitoroagă a susţinut timp îndelungat ciclul original de versuri matematice, mult îndrăgit de elevi,.
Trebuie de menţionat că în afară de faptul că Ion a fost un remarcabil profesor şi un excelent editor de lucrări pentru studenţi şi elevi, a întreţinut relaţii de coroborare cu persoane notorii din ţară (academicianul V. Andrunachevici, dr. hab. I. Goian etc.), a fost şi un devotat familist. Împreună cu soţia Tamara au crescut doi copii minunaţi – Dumitru şi Lucia.
Fiul Dumitru a făcut doctorantura la Centrul de Calcul al Academiei de Ştiinţe a URSS, la Moscova, susţinând teza de doctor în ştiinţe fizico-matematice. La fel a susţinut teza de MBA la Universitatea din Grenoble (Franţa), în prezent activează în cadrul Fundaţiei Soros – Moldova. Fiica Lucia, după absolvirea Universităţii de Stat din Moldova (USM), şi-a continuat studiile în SUA şi a susţinut teza de MBA la şcoala de administrare Simmons Graduate School of Management din Boston. In prezent este manager superior la „New York & Company” – companie mare situată în oraşul New York, SUA.
Maria Chitoroagă-Izman (n. 1 iunie 1938), doctor în ştiinţe fizico-matematice. A absolvit şcoala medie din Selişte şi Institutul Pedagogic „Ion Creangă”, a lucrat profesoară în oraşul Nisporeni, apoi s-a specializat în cercetări ştiinţifice la USM şi AŞM . În 1972 a susţinut teza de doctor în ştiinţe fizico-matematice şi predă obiectul de studiu matematica la UTM până în prezent.
Împreună cu soţul Mihai Izman, profesor, şef de catedră, personalitate cunoscută în lumea matematicienilor, au dat naştere fiicelor Felicia şi Mariana.
Felicia, după absolvirea USM, Facultatea de matematică aplicată, îşi urmează studiile la Universitatea Essex din Marea Britanie, iar mai apoi la Universitatea Central Europeană din Budapesta, obţinînd masterat în economie. În prezent lucrează la reprezentanţa Băncii Mondiale în Moldova în calitate de analist economic.
Mariana – fiica mai mică a Mariei şi a lui Mihai este stabilită cu traiul în ţara lalelelor, Olanda. A absolvit Conservatorul din Amsterdam şi în prezent este o pianistă cunoscută în Europa, fiind laureată a mai multor concursuri internaţionale.
Dumitru Chitoroagă (n. 27 decembrie 1940) a absolvit şcoala medie din Mileşti şi facultatea de mecanică a Universităţii Tehnice din Moldova.
Lui Dumitru, fratele mijlociu, i-a fost hărăzit să se întoarcă după terminarea studiilor în satul natal pentru a avea grijă de mama şi de casa părintească. A plantat o grădină de meri şi a ridicat o casă nouă, mare şi frumoasă. A fost angajat în funcţie de inginer-mecanic la sovhozul „Mileşti”. Datorită lui şi soţiei Zina uşa casei părinteşti este mereu deschisă pentru tot neamul nostru, iar vatra este mereu caldă şi pentru aceasta îi suntem cu toţii foarte recunoscători .
Împreună au înfiinţat în anul 2004 centrul de comunicare şi acces la internet Midava, apreciat de noua generaţie de mileşteni. Cei trei copii ai lor – Ion, Ana şi Mitru – au făcut studii superioare şi sunt angajaţi în muncă la Chişinău şi Bucureşti.
Andrei Chitoroagă (n.11 noiembrie 1942) a absolvit şcoala medie din Nisporeni şi facultatea de fizică şi matematică a USM, lucrează conferenţiar la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” din Chişinău, a susţinut teza de doctor în ştiinţe fizico-matematice, are lucrări publicate nu numai în ţară, ci şi în Rusia, România, Austria, Japonia, Cehia. S-a specializat în fizica experimentală de semiconductori. Soţia sa, Zina, este doctor în ştiinţe, profesor de filozofie la Institutul de arte din Chişinău.
Despre Andrei se poate spune că era savant „din faşă”, fiind capabil deja la vârsta de 3 ani să facă în minte operaţii matematice rapide de adunare şi scădere.
Cea mai mare parte a copilăriei mele a fost legată în mare parte anume de Andrei. Toate năzbâtiile făcute de mine şi le asuma, mă proteja chiar şi atunci când nu meritam. Peste tot eram împreună – la cules cireşe, mere, poamă, la legatul snopilor de grâu, la cules şi înşirat frunzele de tutun, la prăşit etc. Norma obligatorie pe care Mama trebuia să o facă în colhoz era pe seama noastră şi ne isprăveam destul de bine.
Mezina Zina Şofransky (Chitoroagă) a absolvit facultatea de litere a USM şi a contribuit la dezvoltarea a două muzee din Chişinău: Muzeul Ţinutului Natal şi Muzeul de Etnografie şi Arheologie al Academiei de Ştiinţe. Devenind un specialist recunoscut în etnografie şi etnologie, susţine teza de doctor şi apoi de doctor habilitat, de asemenea publică o serie de lucrări ştiinţifice la tema ştergarului, coloranţilor tradiţionali etc. Împreună cu soţul Valentin, doctor în ştiinţe chimice, angajat al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Institutul de Chimie, au doi feciori – Octavian şi Aurelian.
Octavian a absolvit Universitatea Tehnică din Moldova, facultatea Arhitectură. A urmat mai multe studii de masterat în relaţii internaţionale în diferite ţări: Polonia, Spania, Austria, Danemarca. În prezent este angajat la Consiliul Europei din Strasbourg, responsabil de planificare strategică.
Aurelian este absolvent al Universităţii de Stat din Moldova, facultatea Biologie. În prezent are afacerea proprie la Chişinău.
Mi-am permis să vorbesc despre copiii noştri care nu s-au născut la Mileşti, dar s-au înfruptat cu seva pământului acestui sat, cu apa râurilor, cu dulceaţa fructelor, cu aroma florilor etc. Iar bunica lor, Ana, i-a dădăcit şi îngrijit cu multă dragoste, bunătate şi răbdare, iar nepoţii, la rândul lor, au iubit-o nespus de mult.

Cu drag, Z. Şofransky (Chitoroagă)

Familia Scutaru.
Numărătoarea de fraţi

Bunicii: Scutaru Mihail Gheorghe (1879 – 1930); Scutaru Elena Ion (1884 – 1968). Au avut doisprezece copii dintre care au supravieţuit doar şase - Vera, Gheorghe, Evghenia, Feodora, Maria şi Ipolit. În anul 1949, de pe data de 2 iunie pâna pe 19 februarie 1950, au fost „ridicaţi” pe motiv că aveau o avere de 17 ha de pământ, o oloiniţă, 120 de oi, boi şi vaci.
În anul 1945 Ipolit şi Feodora Scutaru s-au căsătorit şi au avut împreună 6 copii: Nina (n.1945 - decedată în 1947), Gheorghe (n.1947), Mihail (n.1950), Maria (n.1952), Nina (n.1954) şi Ion (n.1956).
Ipolit a lucrat mai întâi în funcţia de şef la fermă de vaci, iar mai apoi a condus brigada de pepenărie şi viticultură (1972-1979) din sat. Pentru activitatea sa a fost decorat cu ordinul „Gloria Muncii”.
Gheorghe a absolvit Universitatea Agricolă din Chişinău (1971), apoi este angajat în calitate de agronom în satul de baştină (1971-1974). Între anii 1974 – 1992 activează în calitate de preşedinte al colhozului „Grigorii Kotovschii” (Boldureşti). Din 1992 şi până în 2001 lucrează ca director al sovhozului – fabrică „Mileşti”, are următoarele distincţii de stat: Gloria Muncii, Om emerit în agricultură şi Meritul Civic. Între anii 1990-1994 este deputat în Parlamentul Republicii Moldova.
Mihail, după satisfacerea serviciului militar obligatoriu, activează în calitate de profesor de educaţie fizică la Şcoala medie Mileşti (1972-1973). Între anii 1973-1976 este secretar al Organizaţiei comsomoliste din Mileşti. A absolvit Institutul Agricol „M. Frunze” din Chişinău. Este căsătorit cu Miron Valentina şi au împreună o fiică – Oxana (n.1981). Face Şcoala de Partid din Odesa, fiind în paralel secretar al organizaţiei de partid din Mileşti (1976-1984). În această perioadă de timp lucrează un an în calitate de agronom. Între 1985-1996 activează în calitate de preşedinte al colhozului „Octombrie” (Bălăneşti). Începând din 1996 şi până în prezent este director al filialei Agroindbanc din Nisporeni. Fost deputat în Parlamentul R. Moldova (1990-1994) şi decorat cu ordinul Meritul Civic. Fiica Oxana a absolvit Academia de Studii Economice (facultatea de Economie şi Relaţii Internaţionale). În prezent activează în calitate de economist la Banca Naţională din Moldova.
Maria are studii superioare (facultatea de contabilitate). Activează în calitate de contabil-şef în cadrul Cooperativei de Consum din Micleuşeni. În 1973 se căsătoreşte cu Ursu Boris (n.1949) şi au împreună cinci copii: Octavian (n.1974) a absolvit Academia de Studii Economice, se află la Londra din anul 1989, lucrând la Uzina Ford în calitate de mananger; Diana (n.1976) a absolvit Universitatea de Stat, facultatea de drept; Mariana (n.1978) a absolvit Universitatea de Stat (facultatea Pedagogie); Boris (n.1983) a absolvit Universitatea de Stat (facultatea de drept); Feodora (n.1987) a absolvit Colegiul de Medicină şi în prezent îşi face studiile la Universitatea de Stat din Chişinău.
Nina a absolvit Universitatea de Stat din Chişinău (facultatea de Economie). Între anii 1980-2007 a lucrat în calitate de contabil în gospodaria sovhozului – fabrică „Mileşti”. Din 2007 şi până în prezent activează la direcţia Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei, Nisporeni. Este căsătorită cu Podribenicov Nicolai (n.1952), au împreună trei copii: Ina (n.1980), absolventă a Universităţii de Stat din Moldova (facultatea traducător din engleză şi franceză), activează actualmente în calitate de profesor la Universitatea Tehnică din Moldova şi, în baza unui program de studii, este plecată în Canada; Iulian (n.1981) este absolvent al Universităţii Tehnice din Moldova (facultatea Tehnologia vinului), iar din anul 2004 activează ca tehnolog la fabrica de vin „S.A. Mileşti-Vin”; Lucia (n.1986) a absolvit Universitatea de Stat din Moldova, actualmente fiind plecată în SUA.
Ion (n.1956) a absolvit Tehnicumul de Pomicultură şi Viticultură. Între anii 1976-1978 lucrează în calitate de agronom în colhozul „Jdanov” (Selişte). Începând din 1978 şi până în 1998 ocupă funcţia de brigadier, iar apoi lucrează timp de un an în calitate de director al gospodăriei locale. Este căsătorit, are doi copii: Dorina (n.1984), absolventă a Academiei de Studii Economice din Chişinău, şi Maria (n. 1987), studentă la Academia de Studii Economice din Chişinău.


Familia lui Vasile Marcuţă,
„cel de pe vale”

Vasile Marcuţă s-a născut în anul 1923, de ziua sfântului Vasile, adică la 13 ianuarie, în familia pădurarului Marcuţă Vasile (senior), om bun şi milos la suflet. După cum se vorbea în sat, nici un bătrân sau om nevoiaş nu ieşea din pădure fără de o sarcină de vreascuri în spate.
Catinca (Ecaterina), soţia lui, era o femeie înaltă, frumoasă la trup şi la chip, cu ochii albaştri ca cicoarea şi părul blond ca secara în vară - genele dacilor erau bine păstrate în ţăranca chipeşă originară din mijlocul codrilor.
Au avut mulţi copii, dar la maturitate au ajuns cinci: o fată - Maria şi patru băieţi - Vasile, Fiodor, Ion şi Spiridon.
Fiodor, mobilizat de sovietici, a căzut în luptele din Polonia, în anul 1944. Era o fire poetică, toate scrisorile de pe front erau în versuri. Catinca, mama lui, le ştia pe de rost şi le recita mereu cu multă jale şi durere nemărginită. Durerea Catincăi nu s-a terminat aici. Ion cu Spiridon, fiind mici, nu au fost înrolaţi în armată. În 1945, se aflau pe un deal cu alţi copii din sat, cineva din ei a găsit o grenadă, rămasă în urma războiului. Au pus-o într-un foc - să vadă ce s-o întâmpla! Grenada a explodat, a murit feciorul la o familie de gospodari din sat - Mihail Parfeni, iar Ion a rămas fără mâini, pierzând şi un ochi.
Ion Marcuţă, deşi avea mâinile numai până la cot, avea un scris deosebit de frumos şi cu uşurinţă mânuia cuţitul şi furculiţa. A terminat cu eminenţă tehnicumul de cultură din or. Soroca şi a lucrat şef al Casei de cultură din sat până la data pensionarii, având şi o menţiune de la Ministerul Culturii al Uniunii Sovietice, semnată de E. Furţeva, ministru al culturii de pe atunci. A crescut o fiică şi un fecior.
Spiridon, văzând oribilul accident (avea 8 ani), a strigat până a pierdut vocea pentru totdeauna. Toată viaţa a avut vocea răguşită, ca un om bolnav. În armată a deprins meseria de bucătar, pe care, stabilindu-se cu traiul în or. Chişinău, a profesat-o întreaga viaţă. A fost vestit prin bucatele la grătar pe care le pregătea - mici, frigărui, fripturi, cârnăciori, păstramă... Participa la toate manifestaţiile publice din Chişinău cu producţia sa culinară deosebită. A fost un foarte bun prieten cu artiştii N. Sulac şi N. Glib. L-au cunoscut şi l-au ţinut de prieten mulţi oameni de profesii diferite. S-a învrednicit de multe menţiuni şi diplome de laudă. A crescut trei feciori, cărora le-a dat studii şi de care era foarte mândru.
Maria, unica fiică a lui Vasile şi Catinca, iubită şi alintată de toţi fraţii ei, a lucrat contabilă în sovhozul din sat. A crescut şi a educat, împreună cu soţul, Axentie, doi băieţi şi două fete. Toţi au studii superioare şi sunt bine aşezaţi, gospodari la casele lor.
Vasile era cel mai mare fecior. El a fost înrolat în Armata Română, în care s-a aflat până în 1943, când o părăseşte, venind acasă pe jos din Vaslui. În 1944, este înrolat în Armata Sovietică. A ajuns să lupte până în Germania. Ziua Biruinţei a întâmpinat-o la Berlin, fiind în acelaşi pluton cu vestiţii ostaşi Egorov şi Cantaria, cei care au arborat drapelul biruinţei. A fost rănit, o schijă aşa i-a şi rămas în spate, el nedorind să-i fie extrasă, chiar dacă îl deranja. A fost decorat cu medaliile de luptă Pentru Vitejie, Pentru Biruinţa asupra Germaniei, precum şi cu alte medalii comemorative.
În sat s-a întors abia în 1947, doi ani aflându-se în Germania, făcând parte din trupele sovietice de ocupaţie. Catinca era mereu cu ochii la drum, însă, când l-a văzut că vine pe cărăruşă, nu s-a repezit să-l îmbrăţişeze, dar a luat toporul şi a început să dărâme lejanca. Toţi crezuseră că-şi pierduse minţile de bucurie, dar, poate, şi de atâta suferinţă. Numai după ce a scos un sac cu grâu din gaura făcută, au înţeles că biata mamă se pregătise pentru venirea fiului din război. Spunea că nici pentru o clipă nu s-a gândit în timpul foametei să se atingă de grâu. Îşi dorea să facă nişte colaci mari şi frumoşi la nunta feciorilor, atunci când se vor întoarce din război. S-a întors numai unul, Vasile.
În scurt timp de la întoarcere acasă, Vasile se căsătoreşte cu Maria, fiica lui Ioanichi şi Ana Galiţov. Fiul lui Grigore Galiţov, Ioanichi Galiţov, era un negustor bogat pentru acele timpuri, de naţionalitate rus, din Petersburg. Era coproprietarul (împreună cu un frate de-al său) unei mori de măcinat grâu şi porumb, utilaj de treierat şi vânturat grâul, o oloiniţă pentru ulei din floarea soarelui – toate situate în s. Bălăneşti. Poseda pământuri în satele Mileşti şi Bălăneşti.
Frumuseţea şi înţelepciunea Anei l-a cucerit. Fiica lui Dumitru şi Natalia Gorceag, ţărani răzeşi din sat, Ana a fost primită în familia lui Grigore Galiţov cu drag şi respect. Ioanichi şi Ana au avut un singur copil – Maria, născută la 11 septembrie 1930. Terminând şcoala primară cu brio, şi-a continuat studiile la Şcoala Eparhială de fete din or. Chişinău, dar, din cauza războiului, nu le-a terminat. A lucrat învăţătoare la clasele primare, iar după venirea sovieticilor secretară la sovietul sătesc. Mai târziu face cursuri de contabilitate, tot la Chişinău. A lucrat contabilă, ulterior casier. În sat o cunoşteau toţi cu numele de Maria Anicheievna. Era un om deştept, blând, înţelegător, de o inteligenţă deosebită, respectat de toţi localnicii.
Vasile Vasilievici şi Maria Anicheievna (aşa le spuneau pe atunci) au format o familie frumoasă, bazată pe dragoste şi înţelegere. Vasile, fiind primul şofer din sat, pe mulţi i-a ajutat să devină şi ei şoferi. El a fost şi primul comsomolist, mai târziu secretar al organizaţiei comsomoliste. Într-o zi a venit acasă, şi-a scos insigna şi a băgat-o într-o despicătură de lemn, pentru a nu a mai putea fi găsită, iar carnetul l-a ars. Şi de atunci nu a mai avut nici o tangenţă cu partidele. Nu a putut merge împotriva bisericii şi, mai ales, a fost dezamăgit de deportările care au avut loc în sat. A lucrat şofer până la decesul său prematur.
Au crescut şapte copii - doi băieţi şi cinci fete. În creşterea şi educarea copiilor un rol de o importanţă majoră l-a avut bunica, mama Mariei (în sat îi spuneau Anica, Aniuta, iar bătrânii îi spuneau, cu deosebit respect, şi madam Galiţov). Ea era şi o gospodină deosebită, o femeie mândră, nobilă, cu principii morale înalte.
Toţi copiii lui Vasile şi Maria au absolvit şcoala medie cu rezultate bune, ulterior şi facultatea, la diferite universităţi, îmbrăţişând diferite profesii, sunt căsătoriţi, au copii şi toţi locuiesc în oraşul Chişinău.
Vasile a decedat la 8 decembrie 1979. E înmormântat la cimitirul din s. Mileşti. Maria a decedat la 20 octombrie 2007, odihna de veci şi-a găsit-o în cimitirul din strada Armenească, or. Chişinău.
Viaţa Mariei şi a lui Vasile Marcuţă continuă prin cei şapte copii, şaisprezece nepoţi şi doisprezece strănepoţi.


Familia lui Dumitru şi Maria Mărcuţă (arborele genealogic)

Aproximativ în primii ani de după 1900 a fost înregistrată căsătoria lui Ion Mărcuţă (bunelul de pe tată) cu Efrosenia Mărcuţă (bunica de pe tată), care au avut împreună patru copii: Ion, Dumitru, Petru şi Andrei.
Bunelul (de pe mamă) Ion Petic şi bunica (de pe mamă) Vera Petic au avut de asemenea patru copii: Constantin, Gheorghe, Maria şi Anastasia.
Dumitru Mărcuţă (m. 1981) şi Maria Petic-Mărcuţă (m.2007) au creat la rândul lor o nouă familie şi au avut împreună şapte copii. Punctăm mai jos câteva din datele lor biografice.

Vladimir - născut în la 4 august anul 1957. Este căsătorit cu Valentina şi au doi copii: Denis şi Octavian. A activat pe parcursul anilor în calitate de secretar al organizaţiei comsomoliste 1983-1987 din localitate, iar între anii 1987-2002 este ales “lider” în fruntea uneia dintre cele câteva gospodării ţărăneştii din Mileşti. Actualmente este proprietar de pământ.
Dumitru - născut la 25 august 1959. După absolvirea şcolii medii din Mileşti (1976), în perioada anilor 1977-1980 îşi face studiile la Şcoala de viticultură şi pomicultură din Stăuceni, apoi îşi satisface serviciul militar obligatoriu în Flota Maritimă. În anul 1986 absolveşte facultatea “Pomicultură, viticultură şi legumicultură” a Institutul Agricol “M.Frunze” din Chişinău. Din anul 1986 până în anul 1998 deţine mai multe funcţii de conducere în sovhozul-fabrică Mileşti: agronom, preşedinte al comitetului sindical local, brigadier, lider al gospodăriei ţărăneşti “Dumitru Mărcuţă” consilier în sovetul sătesc. Căsătorit cu Tatiana, au doi copii - Marta şi Vera. În prezent locuieşte în comuna Togatino şi activează ca liber întreprinzător.
Gheorghe - născut la 29 octombrie 1961. Este căsătorit cu Nina şi au doi copii: Cristina şi Gheorghe. A activat mai mulţi ani în calitate de şofer la ”Agountrans” (or.Nisporeni). În prezent se află la muncă peste hotarele republicii.
Liuba - după absolvirea şcolii medii Mileşti (1981), intră la studii la Universitatea de Stat din Chişinău, facultatea “Fizică şi Matematică”. Este căsătorită cu Pavel Pâslăraş. Au împreună doi copii: Andrieş şi Gabriel. În present lucrează în calitate de educatoare la o grădiniţa de copii din Chişinău.
Ion - născut la 19 ianuarie 1967. Absolveşte şcoala medie Mileşti, apoi face studiile de şofer la o şcoală specializată din or. Nisporeni. Din anul 1996 până în anul 2002 lucrează în ca şofer în sovhozul-fabrică Mileşti. Căsătorit, are doi copii: Mihaela şi Dumitru.
Andrei - născut la 22 noiembrie 1963. Este căsătorit cu Mărcuţă Alla şi au împreună trei copii: Ianuş, Adrian şi Andreea. În anul 1987 absolveşte şcoala medie Mileşti şi, în acelaş an, este admis la Institutul Pedagogic “I.Creangă” din Chişinău, facultatea Educaţie fizică, pe care o absolveşte în 1992. Începând din anul 1991, lucrează în calitate de profesor de educaţie fizică în şcoala medie din localitate (Liceul Teoretic Mileşti). Este consilier al primăriei locale, director.
Vasile - născut la 17 august 1977. Căsătorit. A absolvit şcoala medie Mileşti în anul 1994 şi Institutul Naţional de Educaţie fizică şi Sport (2001).


Familia lui Ion Parfeni

Ion Parfeni s-a născut în anul 1907 într-o familie de intelectuali din s.Mileşti. A absolvit 4 clase primare la şcoala din localitate. Studiile gimnaziale şi le-a continuat în jud. Iaşi. În anul 1929 s-a căsătorit cu Elena Arseni, anul naşterii 1912, împreună cu care a crescut şi educat cinci copii. Şi-a satisfăcut serviciul militar în Armata Română. După înfiinţarea gospodăriei colectivizate (kolhoz), în anul 1949 a fost numit în funcţia de brigadier, pe care a deţinut-o timp de 15 ani. După înfiinţarea sovhozului-fabrică „Mileşti”, a lucrat ca ajutor de brigadier, apoi ca simplu lucrător. S-a stins din viată în anul 1975. Iată copiii care îi poartă numele:
Ecaterina - anul naşterii 1937, casnică. A crescut şi educat opt copii - Maria, Vasile, Lidia, Ion, Grigore, Andrei, Elena şi Ana;
Ana - anul naşterii 1941, vânzătoare. A crescut un copil - Viorel;
Maria - anul naşterii 1947, profesoară. Educă doi copii - Angela şi Igor.;
Ion - anul naşterii 1949, şofer. A crescut şi educat un copil - Nicanor
Gheorghe - anul naşterii 1952. În anul 1969 a absolvit 10 clase a şcolii medii Mileşti. Şi-a început activitatea de muncă în gospodăria agricolă din localitate în anul 1973, imediat după satisfacerea serviciului militar obligatoriu. Din anul 1992 activeaza la primaria Milesti în caliatet de specialist pentru reglementarea regimului proprietăţii funciare. A crescut si educat trei copii: Igor, Ion şi Gheorghe.

Familia lui Gheorghe Petic

Născut la 25 mai 1954, Gheorghe Petic este fiul lui Nicolae (a.n. 1922) şi Mariei Petic (a.n. 1929), băştinaşi ai satului Mileşti, căsătoriţi în anul1947. Au crescut şi educat împreună 10 copii (Lidia (1948), Feodosii (1952), Maria (1952), Gheorghe (1954), Ecaterina (1956), Elena (1958), Vasile (1959), Ion (1963) şi jemenii Valerii și Valentina (1967). Ambii au muncit în gospodăria agricolă natală până la pesionare. Petic Maria a decedat în anul 1981, iar Nicolae a decedat în anul 1990. Gheorghe a absolvit şcoala medie în 1971, apoi a lucrat ca muncitor în gospodărie. În 1972 devine student al facultăţii de hidroameliorare, specialitatea inginer-hidrotehnician al Institutului Agricol din Chişinău. În septembrie 1977 este repartizat ca specialist în domeniu în satul natal şi activiază până în martie 1979, apoi, până în februarie 1985, este numit conducător al unui colectiv de producere a fructelor. În februarie 1985 este ales în funcţia de Preşedinte a Comitetului Executiv din localitate, unde activiază până în martie 1995. După care este numit din nou în postul de conducător al unui colectiv din gospodăria agricolă locală şi activiază până la desfiinţarea acesteia (1997). Actualmente activiază drept consultant ACSA (Agenţia Naţională de Dezvoltare Rurală). Este căsătorit cu Croitoru Lidia, originară din Milești, născută în anul 1958, care lucrat mai mulţi ani ca educatore la grădiniţa de copii. Împreună au educat şi crescut trei copii: Valeria (1981), Aliona (1982) şi Silviu (1984).


Familia Ecaterinei Andrei Beşliu

Contabil-şef al primăriei Mileşti, Ecaterinas Beşliu s-a născut la 24 iulie 1961. A absolvit Facultatea de economie a Universitaţii de Stat din Chişinău (1984). După absolvirea facultăţii, pe parcursul a doi ani a lucrat în funcţia de contabil în Gospodăria agricolă Şişcani (Nisporeni). S-a transferat apoi în satul natal Mileşti, unde, pînă în anul 2002, a deţinut funcţia de contabil-adjunct în „Sovhozul-fabrică „Mileşti””. Începând din anul 2003 şi până în prezent activeză în calitate de contabil la primăria Mileşti. Este căsătorită şi are doi copii - Igor şi Ion.
În familia numeroasă a părinţilor Andrei şi Anicuţa Talpă au crescut opt copii: Mihai, Maria, Lidia, Victor,Vasile, Gheorghe şi Petru, de la care s-au născut 16 nepoţi şi 14 strănepoţi. Bunelul de pe mamă, Angheluţă Vasile Gheorghe, veteran al războiului din anii 1941-1945, este fratele lui Mihail, fostul primar al s. Mileşti, deportat în anul 1940 în Siberia, de unde nu s-a mai întors viu. Familia sa, adică soţia cu 5 copii mici, tot în acel an a fost deportată în Kazahstan. Două fete de 11 şi 13 ani, care erau fiice vitrege ale ei, au fost lăsate în trenul cu deportaţi, iar apoi găsite de nişte soldaţi cazaci şi date în grija unei ţărance dintr-o localitate cazacă. Până în ziua de azi locuesc acolo. Ambele sunt căsătorite, au deja familiile lor şi pînă la anii 90 veneau deseori în ospeţie la mama lor vitregă. Acum nu mai vin.
Bunelul de pe tată, Talpă Victor Vasile, veteran al Războiului II mondial, a fost unul dintre primii brigadieri ai perioadei de colectivizarei, apoi, la începutul anilor 60 a deţinut aceiaşi funcţie în gospodăria agricolă nou constituită.

Gheorghe Grigore Doina este născut la 25 martie anul 1942, descinzând dintr-o familie de ţărani. Părinţii: Doina Grigore şi Doina Ecaterina. A absolvit şcoala medie Mileşti, după care a lucrat în sovhozul-fabrică „Mileşti” ca ajutor de brigadier al brigăzii viticole. Între anii 1962-1965 îşi satisface serviciul militar în cadrul trupelor din „Apărarea antiaeriană”. Din 1965 până în 1970 a urmat studiile la Institutul Agricol „M. Frunze” din oraşul Chişinău, facultatea „Agronomie”, după absolvirea căreia a lucrat în calitate de agronom în sovhozul-fabrică „Mileşti”. În anul 1972 a fost transferat în sovhozul-fabrică „Iurceni” ca agronom-şef al gospodăriei. În 1977 s-a întors la baştină, unde a activat în postură de agronom-şef până în anul 1998. În urma implementării Programului Naţional „Pământ”, până în prezent activează în Gospodăria Ţărănească „Gh. Doina”.
Este căsătorit, a crescut şi a educat doi copii. Deşi actualmente se află la odihna binemeritată, adică este pensionat, participă activ la viaţa obştească a satului. Este consilier al primăriei locale. A adus un mare aport la înfiinţarea Muzeului de istorie şi etnografie a satului Mileşti. Este un organizator şi un participant activ la petrecerea sărbătorilor satului: Ziua Agricultorului, Hramul satului „Sf. Gheorghe”, etc.
Tudor Costru (n. 05.08.1963), doctor în medicină. Medic-şef al spitalului raional Nisporeni. A absolvit facultatea de stomatologie a Universităţii de Medicină (1985). A activat ca medic stomatolog la spitalul din satul Grozeşti. În 1995 este transferat ca prim-adjunct al medicului-şef Nisporeni. Face specializarea primară în calitate de medic de boli interne (terapeut) în 1991. Începând din 1999, lucrează director-medical al Centrului Medical de Familie Nisporeni, iar din 2002 – Manager al Centrului Medical de Familie Nisporeni, medic-şef al spitalului din Nisporeni din 2003. Autor a 15 lucrări ştiinţifice, are la activ 4 inovaţii.
Svetlana Paladi (n. 1962), doctor în filologie română. A absolvit Universitatea de Stat, facultatea limba franceză. A activat în calitate de profesor în satul Pituşca, apoi la Liceul Teoretic din Călăraşi. A făcut doctoratul în or. Strasbourg, teza doctoratului: „Proverbul în opera lui Panait Istrati”.
Lidia Mărcuţă (n.1952), doctor în psihologie. Activează în Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” din Chişinău.
Ion Păduraru (n. 1934 ). A activat în calitate de preşedinte a comitetului sindical în sovhozul fabtrică Mileşti (1975 – 1986)
Nicolae Petic (n. 22.03.1946), întreprinzător. A absolvit Institutul Pedagogic din Tiraspol (1975). Din 1975 a activat în calitate de profesor, şef de studii pe parcursul a nouă ani şi director de şcoală între anii 1980-1986.
Ion Angheluţă, manager al SRL “Radial Plus”. În 1988 a absolvit Instututul Politehnic din Chişinău.
Mihai Scutaru (n.21.02.1950), director BC “Moldova-Agroindbank” S.A., filiala Nisporeni. A absolvit Universitatea Agrară (1978). A activat în funcţia de secretar al organizaţiei de partid în sovhozul-fabrică Mileşti (1978-1986) şi preşedinte al kolhozului “Octombrie” (1986-1996). Deputat în Parlamentul Republicii Moldova 1989–1992. Decorat cu ordinul „Meritul Civic”.
Maria Talpă–Gabuja (n.28.08.1957), director al Liceului Municipal Sportiv. A absolvit Universitatea Pedagogică “A.Russo” din Bălţi (1980). Timp de 19 ani a activat ca profesor, apoi ca director-adjunct al şcolii din Durleşti. Nominalizată de Comitetul Internaţional Olimpic în 2007 drept cea mai activă femeie în domeniul sportului din R.Moldova.
Gheorghe Chira (n. 25 septembrie 1937), critic literar. A absolvit şcoala medie din Selişte, USM şi docturantura la AŞM. A publicat articole analitice şi recenzii de carte în presa republicană despre operele lui Ion Druţă, Vladimir Beşleagă, Ion C. Ciobanu, Dumitru Matcovschi, Ion Vătămanu, Aurel Busuioc şi alţi scriitori basarabeni de referinţă. A activat mulţi ani la Radioul Naţional, a editat câteva culegeri de studii şi propfiluri literare. .
Afanasie Angheluţă (n. 1935). Doctor în ştiinţe agricole. A absolvit Institutul Agricol „M. Frunze” (1965). A activat în diferite instituţii de stat aparţinând complexului zootehnic.
Ion Ţugulea (n.25.08.1957), din anul 2003 ocupă funcţia de secretar al Consiliului raional Nisporeni. A absolvit Institutul Politehnic (1988) şi Academia Administraţiei Publice (2001). A activat la fabrica de conserve din Nisporeni (1979-1987), Comitetul Executiv Nisporeni (1987-1990), professor la şcoala medie nr.2 din Nisporeni (1990-1994), Preşedinte al Comitetului Sindical raional a lucrătorilor din agricultură (1995-1997), Vicepreşedinte al Comitetului Executiv (1997-1999), Director General al Prefecturii judeţului Ungheni (1999-2003).
Vasile Petic (n.20.04.1958), director al Internatului Psihoneurologic din mun. Bălţi. A absolvit facultatea curativă a Universitaţii de Medicină (1981). A activat la spitalul de psihiatrie din Bălţi (1981-1996).
Vasile Bobeică (n.05.06.1961), avocat al Baroului de Avocaţi din R. Moldova. A absolvit Facultatea de drept a Universităţii de Stat (1992). A activat în procuratura sectorului Ciocana, Chişinău.
Gheorghe Angheluţă (n.11.12.1954), directorul fabricii de lapte şi brânzeturi S.A. ”Lactis” din Râşcani. A absolvit Universitatea Politehnică (1981).


Familia Leuca

Gheorghe Spiridon Leuca – (19.07.1906 – 4 iunie1984). Participant la al Doilea Război Mondial (1944-1945, Arhanghelsk, Rusia). În perioada 1949-1953 a lucrat în secţia administrativă a Şcolii Pedagogice din Călăraşi. Mai târziu a lucrat în colhoz şi sovhoz.
Cristina Ion Leuca (Mereuţă) – (...1906 – 17 octombrie 1994). În timpul războiului (1944) a salvat 2 aviatori răniţi. De la vârsta de 12 ani a rămas fără părinţi şi a crescut fraţii şi surorile mai mici (4), apoi a avut 6 copii ai săi. A lucrat în colhoz şi sovhoz.
Petru Gheorghe Leuca – (18 iulie 1932 – 21 ianuarie 1981). A absolvit şcoala medie în 1949, în 1951 a lucrat învăţător în s. Vărzăreşti. După serviciul militar (plutonier la marină - 1952 -1956), în 1960 a construit magazinul din sat. A absolvit Tehnicumul Cooperatist din Chişinău (1964 -1968) şi a lucrat vânzător în perioada 1961-1973. În calitate de maistru a construit şcoala din sat (1962-1965), încăperile pentru altoire, segmentul de şosea Mileşti - Rădeni şi alte obiecte (1971-1975). În perioada 1975 - 1976 a lucrat brigadier în brigada legumicolă, în calitate de casier la fabrica de conserve din Nisporeni (1977-1978) şi agent al secţiei raionale de asigurări sociale. Între 1979-1981 a fost staroste la biserica din sat.
Zinovia Vasile Leuca (Damir) – (30 octombrie 1936 - 23 ianuarie 2003) – a lucrat educatoare la grădiniţa de copii, vânzătoare, în sovhoz, bucătar la tabăra pentru copii din sat. În perioada 1981-1987 a fost staroste la biserica din sat.
Lidia Petru Leuca – născută la 31 august 1952. După absolvirea Şcolii medii din satul natal a absolvit Şcoala Medicală de bază din Chişinău (1972) şi Institutul de Stat de Medicină din Chişinău (1981, facultatea de stomatologie, iulie 1981- august 1982 - internatura în or. Tiraspol). În perioada aprilie 1972 - august 1976 a lucrat felcer sanitar la Staţia epidemiologică din Nisporeni, din septembrie 1982 până în iunie 2004 a activat în calitate de medic stomatolog la policlinica din Nisporeni, iar din iulie 2004 până în iunie 2008 este angajată la Întreprinderea Individuală „Cibotărescu”. În prezent este medic stomatolog la Centrul medical „Sfântul Pantelimon”. Are calificarea de medic-stomatolog categoria I.
Gheorghe Petru Leuca – născut la 22 mai 1957. A absolvit Colegiul de drumuri-auto (1976, mecanic auto), Universitatea de Stat din Chişinău (1984, facultatea jurnalism, Summa cum Laude), Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti (1994, facultatea Relaţii Internaţionale, magistru în Relaţii Internaţionale) şi Universitatea de Stat din Moldova (2002, facultatea Drept, Drept Internaţional), a urmat peste 20 de cursuri de instruire în domeniul relaţiilor internaţionale – Austria, SUA, Ungaria, Danemarca, Italia, Turcia, Bulgaria, România, Rusia, Tunisia, Azerbaidjan, Letonia. A activat în calitate de: mecanic şi inginer-tehnolog la Baza auto 20 din or. Nisporeni (1976, 1979), corespondent (1984), preşedinte al asociaţiei de creaţie literară „Orbita” de pe lângă ziarul „Molodeji Moldavii” (1984-1985), instructor al Comitetului Central al Uniunii Tineretului din Moldova (1985-1986), şef-adjunct la Comandamentul Republican al Detaşamentelor Studenţeşti (1986-1992). În 1986, în calitate de ofiţer, a participat la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobîl. Are distincţii de stat. Începând cu anul 1994 activează în cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova: Secretar II (1994-1995), Secretar I al Misiunii Permanente al Republicii Moldova pe lângă ONU din New York, SUA (1995-1998); Director-adjunct al Direcţiei Organizaţia Naţiunilor Unite şi Instituţiile sale Specializate (1998-1999). Între 1999-2007 a îndeplinit funcţia de Şef al Secţiei Administrative al Oficiului ONU şi Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova. În perioada 2007-2009 a deţinut poziţia de Director al Direcţiei ONU şi Agenţiei Specializate a Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, iar din martie 2009 a fost numit adjunct al Reprezentantului Permanent al Republicii Moldova pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite (New York, SUA). A participat în delegaţii sau a vizitat peste 30 de ţări ale lumii. Este membru al Uniunii Jurnaliştilor din Moldova (din 1996) şi al Juriului pentru programele Iniţiative Europene şi Bună Guvernare al Fundaţiei SOROS Moldova (2006-2009). Autor al unui mare număr de articole, interviuri, emisiuni în mass-media, preponderent dedicate relaţiilor internaţionale, problemelor social-economice, culturale, educaţionale şi drepturilor omului.
Petru Petru Leuca – născut la 3 august 1959. În prezent este primar în satul natal. Doctor în biologie. A absolvit Academia Agricolă “K.A:Timireazev” din Moscova (1985), Institutul Agricol Unional (Balaşiha, reg. Moscova,1988), doctorantura la Institutul de Cercetări Ştiinţifice în domeniul Pisciculturii (Râbnoe, Moscova,1993). A activat în funcţie de colaborator ştiinţific la Staţiunea de Cercetări Ştiinţifice în Domeniul Pisciculturii, director al Întreprinderii Piscicole “Pridnestrovsc” (1995-2001), colaborator ştiinţific coordonator, şef a laboratorului de Ihtiologie şi Acvacultură al Institutului de Zoologie al AŞM (2001-2007). Autor a 40 publicaţii ştiinţifice, inclusiv 6 brevete de invenţii, menţionate cu 12 medalii la expoziţiile internaţionale din Geneva, Brussel, Pitsburg, Iaşi şi Bucureşti. Membru al Consiliului Ihtiologic din R. Moldova, Societaţii Hidrobiologilor şi Ihtiologilor din Moldova, „Argonaut” şi al Societăţii Bioremedierii Ecosistemelor Acvatice şi Amfibiene Antropizate „Euribiont”.
Vasile Petru Leuca – născut la 1 ianuarie 1962. A absolvit Colegiul de Construcţii (1977-1981) şi a studiat la Universitatea Tehnică din Chişinău (1983-1988, construcţii urbane şi civile). A lucrat în calitate de inginer pentru protecţia muncii la ARC „Melioraţia” din Nisporeni (1983), inginer-constructor în s. Mileşti (1983-1995), în această perioadă a construit şi dat în exploatare „Casa Sănătăţii”, tabăra de muncă şi odihnă pentru copii, brigada de tractoare nr. 1, frigiderul pentru păstrarea fructelor şi uscătoria pentru fructe, baia finlandeză, secţia de confecţionare a îmbrăcămintei, brutăria. Tot el a contribuit la amenajarea parcului (gardul), lucrările de reparaţie a şcolii, spitalului, primăriei şi a bisericii din sat. În prezent este liber întreprinzător.

27. În loc de încheiere.
Interviu cu Petru Leuca, primar de Mileşti

A.L.: – Se ştie că istoria satului Mileşti, din diverse cauze, inclusiv de natură ideologico-bolşevice, era practic necunoscută până nu demult, fadă şi săracă în amănunte relevante. Se impunea deci să vină cineva ca să le pună cap la cap pe toate întru a crea o panoramă istorică a localităţii. Pe lângă impulsul interior exprimat prin ataşamentul sincer faţă de baştină, care speranţe vă mai leagă de editarea acestei cărţi?
P.L.: – Dacă vine vorba ca cineva să înceapă, atunci de ce nu am face-o noi? Capacitatea de a crea este un dar de la Dumnezeu şi, în acelaşi rând, o posibilitate de a exploata în mod util valorile umane perene. Apariţia volumului de faţă ar fi de natură să contribuie la dezvăluirea tainelor trecutului nostru, adică să lucreze spre reconstituirea vieţii bunicilor şi străbunicilor mileştenilor de astăzi, astfel încât, privindu-ne în oglinda amănuntelor revelatoare pe care le conţine, să ne cunoaştem mai bine pe noi înşine...
A.L.: – Ştim că în scurta perioadă de timp din momentul ocupării postului de primar şi până în prezent au fost realizate mai multe proiecte de importanţă social-economică locală, inclusiv reparaţia şoselei care trece prin centrul Mileştiului şi constituie parte integrantă din traseul Nisporeni – Pârliţa – Ungheni. Între timp au luat sfârşit lucrările de reparaţie pentru a aduce la o stare de uz acceptabilă blocul Liceului Teoretic, si-a deschis uşile un Muzeu al satului instalat în fostul conac al boierului Constantin Cazimir, iar parcul dendrologic, cunoscut în toată republica pentru originalitatea lui, îşi recapătă aspectul de odinioară. Care a fost secretul succesului la alegerile locale din 2007 şi care vor fi pârghiile reactivării spiritului consătenilor după obositoarea perioadă de tranziţie?
P.L.: – Succesul oricărui proiect realizat depinde de atitudinea fiecarui om luat în parte şi dacă doreşte comunitatea în genere, cu adevărat, să-şi schimbe viaţa în bine, atunci când membrii acesteia se asociază în ONG-uri şi grupe de iniţiativă. Atunci şi donatorii externi manifestă un grad sporit de încredere. Astăzi cu greu putem obţine o finanţare consistentă din exterior din cauza faptului că oamenii noştri încă nu ştiu ce doresc în realitate, iar noi, aleşii locali, nu suntem capabili de a-i convinge că nimeni astăzi nu oferă bani fără contribuţia personală a fiecărui cetăţean. A devenit supărătoare pasivitatea consătenilor faţă de tot ce se petrece în jur. Spre exemplu, unii elevi de liceu se plâng că părinţii nu se interesează despre ce şi cum studiază, care sunt condiţiile de învăţământ create în liceu, dacă nu le este frig pe timp de iarnă şi dacă funcţionează cazangeria etc. Aceste lucruri erau foarte importante pe când studiam eu în şcoala medie din sat. Iată de ce îmi doresc mult ca cetăţenii să vină în mod voluntar şi să propună idei pentru a soluţiona problemele comunităţii noastre.
Înainte de a fi ajuns în funcţia de primar, timp de două luni, zi de zi, am parcurs pe jos toate drumurile satului în lung şi în lat, adică am cutreierat toate ulicioarele luând „la creion” toate chestiunile care cereau o rapidă rezolvare. Imediat după asta, i-am invitat pe cei mai în vârstă oameni ai satului şi pe unii veterani de război (Ion Vârlan, Vladimir Basoc, Trofim Bobeică, Constantin Langa, Folea Roman şi alţii), cărora le-am pus o singură întrebare: „Ce veţi întreprinde dacă devin primar?..”. Apoi am mai discutat cu alţi gospodari din sat (Ion Petic, Constantin Costru, Nicolae şi Constantin Petic, Victor Talpă…) şi, să vezi, am luat foarte multe sfaturi utile. Propunerile şi sfaturile, odată puse pe hârtie, au fost analizate şi sistematizate în mod serios, iar apoi, cu susţinerea a doi prieteni cu o bogată experienţă în administraţia publică locală, înclusiv a unui bun consătean, am purces la elaborarea Planului strategic de dezvoltare social-economică a comunităţii pe perioada 2008-2015 (Aprobat prin decizia Consiliului Local Mileşti (nr. 9/5 din 26 decembrie 2007)). Multiplicat, acesta a fost repartizat consilierilor locali, precum şi unui grup de consăteni, oameni de bună credinţă, după care l-am pus în discuţie la adunarea generală a satului, din septembrie 2007. Reieşind din cumulul de propuneri, s-au făcut completările şi modificările necesare, au fost determinate priorităţile de dezvoltare ale comunităţii şi s-a purces la realizarea prevederilor acestuia (vezi mai jos realizările recente din Proiectul elaborat pe perioada iulie 2007 – septembrie 2008):
1. Elaborarea planului strategic de dezvoltare a comunităţii cu NGO „Moştenitorii”, Bălţi; 2. Înregistrarea a trei ONG-uri care actualmente activează în comunitate; 3. Procurarea unui greider pentru repararea drumurilor auxiliare din sat – 107,5 mii lei, instalarea a trei panouri de informare – 3 mii lei, dotarea cu tehnică APL – 20.000 lei (suma totală 127,5 mii de lei). 4. Proiect implementat de Grupul de Iniţiativă Comunitară condus de Andrei Mărcuţă, ce prevede „Schimbarea geamurilor la Blocul central al Liceului Teoretic”: a. IREX – 198.000 lei; b. Consiliul raional Nisporeni – 30.000 lei; c. Asociaţia părinţilor şi elevilor şcolii medii – 3000 lei; d. Contribuţia membrilor comunităţii – 6.857 lei; e. Contribuţia APL – 128.000 lei; f. Lucrări şi materiale adiacente -112.143 lei. g. Alte activităţi de reformare a clădirii Liceului, realizate cu susţinerea financiară a Consiliului local – 342.800 (suma totală 820800 de lei). 5. Proiect întru susţinerea activitaţii grădiniţei (suma totală 64 mii de lei). 6. Crearea complexului cultural local: Procurarea instrumentelor muzicale – 23.800 lei; Promovarea imaginii satului Mileşti drept zonă de dezvoltare cultural-spirituală (sărbătorirea Hramului bisericii „Sf. Gheorghe”, a Zilei Agricultorului etc); Procurarea literaturii pentru bibliotecă publică – 4000 lei (suma totală 27.800 de lei). 7. Crearea complexului sportiv: Amenajarea stadionului – 2000 lei; Organizarea manifestărilor sportive de nivel local şi raional, la care comunitatea a ocupat locul I în anul 2008 – 6000 lei (suma totală 8000 de lei). 8. Dezvoltarea serviciilor publice şi a infrastructurii sociale: Elaborarea hărţii sociale a satului; Dotarea cu lemne de foc a familiilor vulnerabile -15.000 lei (suma totală 15.000 de lei). 9. Amenajarea locurilor sfinte (răstignirile). 10. Reparaţia drumului – 3000 lei. 11. Amenajarea cimitirului vechi – 16.000 lei. 12. Amenajarea parcului (s-a implementat proiectul finanţat în cadrul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, realizat de Asociaţia pentru copii şi tineret „Codrenii”, preşedinte Andrei Mărcuţă) (suma totală 48.000 de lei). 13. Înfiinţarea unui Muzeu al satului (la 6 mai 2008 a fost reparat parţial conacul boieresc şi înfiinţat Muzeul de istorie şi etnografie, înrejistrat de către Ministerul Culturii al R.M.) – 7000 lei; 14. Gazificarea localităţii (proiect realizat cu suportul financiar al Consiliului Raional Nisporeni în cadrul căruia au fost gazificate obiecte de menire publică şi socială (cazangeriile Liceului Teoretic şi a Grădiniţei de copii)) – 800 mii lei; Proiectarea şi construcţia în perspectivă a gazoductului de tensiune medie pe sectorul Liceu -Visoca (iniţiativă realizată cu susţinerea financiară a Consiliului Raional Nisporeni) – 300 mii lei; 15. Aprovizionarea cu apă potabilă a localnicilor (la iniţiativa gospodarilor şi cu susţinerea financiară a APL au fost curăţite şi reparate peste 25 de fântâni) (suma totală 13.500 de lei); 16. Amenajarea drumurilor (proiect realizat cu suportul financiar al APL) (suma totală 72.500 de lei); 17. Lupta cu eroziunea solului: Elaborarea de comun acord cu Agenţia Cadastru a proiectului de stopare a eroziunii solului; Propunerea spre examinare către FISM a proiectului „Instalarea chiuvetelor din beton şi construcţia canalelor de scurgere în scopul redirecţionării cursurilor apelor şi a stopării eroziunii solului”, proiect implementat de Asociaţia părinţilor şi elevilor (suma totală 358.000 de lei); 18. Concepţia salubrizării. Deschiderea a două gunoişti autorizate şi elaborarea Planului de măsuri pentru implementare – 5000 lei etc.
...Ca şi orice fiinţă umană, am un credo, de fapt sunt cuvintele unui înţelept pe care le simt foarte aproape de sufletul meu: „Numai acela merită veţuire, veşnicie şi libertate care în fiecare zi se luptă pentru asta”. Iată de ce ştiu ce am de făcut şi asta îmi adaugă putere de voinţă, chiar dacă personal mă lipsesc de multe necesităţi. Simt un oarecare sprijin în acţiunile mele şi preţuiesc enorm sfaturile oamenilor ce mă înconjoară, pe care le accept şi încerc să ţin cont de ele, indiferent dacă, aşa cum este în firea moldoveanului, una ţi se spune în faţă, iar alta ţi se zice pe la spate. Sunt un tip optimist din fire şi doresc cu toată sinceritatea binele tuturor consătenilor mei.
Cred că realizarea integrală a Planului de dezvoltare elaborat ar fi o fereastră spre lumină, iar odată cu implementarea punctelor sale de referinţă se va face recunoscută în lume şi baştina noastră comună. Vor creşte astfel sentimentele de dragoste şi ataşamentul faţă de satul natal, mă refer în mod special la generaţia mai tânără. Iată de ce am considerat de datoria mea să conving membrii Consiliului local de a ne aduce aportul, de rând cu părinţii copiilor şi profesorii şcolii, la formarea personalităţii lor, pentru ca ei să poată deveni membri activi ai comunităţii. Ne-am oprit atenţia la problematica Liceului Teoretic. S-au luat în calcul condiţiile în care se desfăşoară procesul de instruire şi educaţie, factor de care depinde în parte dezvoltarea lor multilaterală. Consider drept un lucru firesc faptul că s-a început reabilitarea societăţii săteşti anume de aici. Susţinut de administraţia Liceului şi de către unii dintre profesori, care totodată sunt şi consilieri locali, am depus eforturi maxime pentru a atrage investiţii suficiente întru renovarea blocului de studii (schimbarea geamurilor, renovarea cazangeriei pe baze de gaze, construcţia gardului, instalarea porţilor de la intrarea centrală şi aplicarea pavajului din faţa blocului de studii), implementând un proiect finanţat de USAID prin IREX în cadrul Programului Participativ al Comunităţilor. Trebuie să menţionez şi faptul că mereu am avut susţinerea Consiliului raional Nisporeni, personal din partea preşedintelui în exerciţiu Ion Munteanu.
A.L.: – Câştigarea respectului printre consăteni se datorează în mod indiscutabil şi activităţilor pe care le-aţi întreprins pentru binele omului de rând şi a gestionării corecte a gospodăriei. Observ că Proiectul de dezvoltare social-economică a comunităţii cuprinde perioada 2008-2015, fapt ce presupune inevitabil participarea şi la alegerile primare prevăzute pentru anul 2011?
P.L.: – Recunosc, s-a realizat doar o mică parte din ceea ce se putea face, iar din discuţiile directe cu unii dintre consăteni mi s-a dat de înţeles că lumea din sat a fost indusă în eroare ani la rând şi nu s-a făcut aproape nimic pentru a o scoate din starea de letargie în care s-a aflat în ultimul deceniu. Iată de ce mai e nevoie de timp... Şi când te gîndeşti că, dacă se vorbea mai puţin şi se făcea mai mult, obiectivele social-economice realizate azi puteau fi atinse ieri sau chiar alaltăieri...
Spre regret, consătenii noştri nu conştientizează suficient realitatea concretă, sunt cam pasivi când apare posibilitatea de a obţine finanţarea unor proiecte importante din exterior. Rămân pur şi simplu stupefiat când aflu că, spre exemplu, unii părinţi ai elevilor de la Liceul Teoretic nu au participat la lucrările de reformare a blocului de stidii, desfăşurate în ajunul noului an de învăţământ, ori că nu au contribuit în acest sens cu ceva bani, stând în baruri şi chefuind în voie. Vreau să fie clar pentru toţi – nu iniţiez asemenea activităţi cu un interes ascuns, ci pun în practică derularea proiectelor întru îmbunătăţirea stării social-economice a satului şi este absolut necesară iniţiativa şi voinţa fiecărui om. Or, s-a demonstrat deja că fără cheltuieli mari se pot face multe lucruri. Prin urmare, scopul final este de a îmbunătăţi calitatea vieţii pentru toţi membrii comunităţii.
Deoarece satul are o plasare geografică deosebită, care include un şir de locuri pitoreşti, precum vecinătatea cu rezervaţia naturală „Plaiul Fagului”şi „Cazimir Mileşti”, un monument de arhitectură peisajeră (parcul dendrologic), situarea la cumpăna apelor râurilor Prut (izvorul râului Bâc) şi Nistru (izvoarele râuleţelor Nârnova, Boldureşti şi Brătuleanca), aflarea în preajma celui mai înalt punct din Moldova (Bălăneşti, 429 m. deasupra nivelului mării), un centru muzeistic şi un monument istoric (Muzeul satului şi Obeliscul lui Gr.Potemkin), – toate luate împreună constituie premise perfecte pentru dezvoltarea turismului rural şi crearea unei infrastructuri turistice locale. Aşadar, avem de realizat un volum de lucru imens, iar timpul va arăta dacă voi rămâne la cârma Primăriei pentru un alt mandat sau voi permite altcuiva să continuie activităţile pe care le-am demarat.
Voi aminti că, în Programul electoral din 2007, am stipulat teza – „SĂ NE LUMINEZE CEL DE SUS, SĂ NE FACĂ MAI ÎNŢELEGĂTORI ŞI MAI ÎNŢELEPŢI, SĂ NE UNEASCĂ ÎN GÂND ŞI FAPTE PENTRU A CONTRIBUI LA: reparaţia curentă şi capitală a drumurilor; reparaţia şi menţinerea în ordine a fântânilor în perspectiva aprovizionării localităţii cu apă potabilă din surse centralizate; acordarea ajutorului păturilor socialmente vulnerabile, adică pensionierilor, invalizilor şi familiilor cu mulţi copii; amenajarea generală a satului, inclusiv a parcului, a obiectelor de menire social-culturală (Casa de cultură, Liceul Teoretic, Grădiniţa de copii etc.); administrarea eficientă a locurilor de stocare a gunoiului şi deşeurilor menagere; dezvoltarea sportului şi antrenarea tineretului în activităţile de soluţionare a problemelor comunităţii; aprofundarea relaţiilor cu UNICEF, FISM, precum şi alte organizaţii internaţionale şi locale nonguvernamentale; atragerea investiţiilor pentru dezvoltarea economică a satului. Ordine în localitatea ta – ordine în ţară! – asta a fost chemarea adresată consătenilor, sensul căreia rămâne în vigoare şi pentru viitor.
A.L.: – Nu este un secret că funcţia pe care o deţineţi nu vă aduce mari beneficii în sens material şi sunt sigur că nici nu a existat acest scop, venind dintr-un domeniu de activitate bine salarizat... Pe cine dintre consăteni mizaţi întru realizare a obiectivelor ce ţin de restructurarea în complex a localităţii şi care sunt factorii principali în calea restructurării în sens calitativ a infrastructurii social-economice şi cultural-educative a satului Mileşti?
P.L.: – Sunt un om venit din sfera ştiinţei, dar am suficientă experienţă, acumulată în colectivele unde am lucrat anterior. Un om de ştiinţă trebuie să ştie în mod obligatoriu că orice problemă ce se impune spre rezolvare trebuie să fie analizată din toate punctele de vedere. Ştiinţa ca domeniu teoretic şi practic acceptă o axiomă de bază, anume că rezultatul negativ este tot un rezultat. Însă nu mă aştept la o asemenea întorsătură neprielnică a lucrurilor, chiar dacă nu sunt înţelese întotdeauna idealurile ce le propag de către toţi consătenii, care mai continuă să-şi lase propria conştiinţă „în hibernare”. E doar o concluzie personală per ansamblu şi am ţinut să o fac neapărat.
Dorim cu toţii să facem parte din Uniunea Europeană, dar cum de ajuns acolo, ce trebuie să facem şi când vom fi pregătiţi din toate punctele de vedere pentru o astfel de metamorfoză fundamentală? Iată de ce e imperioasă ideea formării unei echipe de entuziaşti, care să treacă „prin foc şi sabie” spre a ne impune idealurile. Timpul ne apasă, dar tot el ne dă posibilitatea de a schimba radical mentalitatea învechită a consătenilor. Or, mai corect spus, se impune să schimbăm modul de viaţă al sătenilor, pentru ca acest adevăr să ajungă la conştiinţa fiecăruia dintre ei. Repet din nou – mizez în mod special pe persoanele din noua generaţie şi îmi pare bine când unii dintre tineri dobândesc prin muncă cinstită rezultate mari.
Referindu-mă la modul general în care evoluează lucrurile, pot să afirm că sunt mulţumit, deşi trebuie să recunoaştem că nu s-au epuizat toate posibilităţile de a readuce pe unii dintre săteni „pe drumul cel drept”. Mă refer mai ales la acei care uită de educaţia copiilor lor, care au patima paharului, fac abuz de alcool, sunt violenţi în familie. Să nu scăpăm din acest context şi problema migraţiei populaţiei de la sat la oraş sau, lucru mai grav, peste hotarele republicii, cu toate că fenomenul are o răspândire mai largă...
Iată doar câţiva dintre factorii principali ce stopează dezvoltarea social-economică a satului: 1. infrastructura slab dezvoltată, instabilitatea administrativă, politică şi economică; lipsa unor agenţi economici care ar contribui la majorarea bugetului Primăriei; 2. nivelul înalt de migraţie a populaţiei săteşti, aflată în căutarea unui loc de muncă (peste 250 de copii au câte un părinte plecat din sat, astfel că apare necesitatea implicării acestora în unele activităţi social-educative); 3. lipsa unei infrastructuri locale calitative, din care cauză eventualii investitori sunt nevoiţi să cheltuie mijloace băneşti considerabile în dezvoltarea infrastructurii şi nu în propriul buisiness, fapt care împiedică aplicarea proiectelor investiţionale în localitate.
Să nu uităm că ne aflăm într-o zonă de risc înalt pentru agricultură. Problemele principale de infrastructură ce necesită o soluţionare rapidă sunt în mare parte expuse în Planul de acţiuni privind realizarea Programului strategic de dezvoltare social-economică a satului Mileşti, monitorizat de o Comisie specială din care fac parte Ecaterina Beşliu, Andrei Mărcuţă, Olga Chercheja, Vasile Talpă, Gheorghe Doina, Tudor Potlog, Tudor Căpăţînă, Gheorghe Petic, Nina Potrebelnicov, Victor Talpă şi Radu Vârlan. Şedinţele Comisiei de monitorizare au loc trimestrial. Pe termen scurt, se prevede construcţia şi reparaţia drumurilor, construcţia gazoductului de tensiune medie şi joasă, aprovizionarea cu apă potabilă a tuturor gospodăriilor, salubrizarea localităţii, construcţia unei noi case de cultură, iluminarea străzilor, marcarea cu indicatoare a străzilor şi stradelelor de pe întreg teritoriul populat al satului şi montarea indicatoarelor în preajma obiectivelor social-administrative pentru identificarea şi localizarea cu uşurinţă a acestora, reparaţia staţiei de autobus, reparaţia Casei de deservire socială, a clădirii spitalului şi a taberei de odihnă etc.
A.L.: – Spre final, să revenim la ideea editării volumului de faţă. Am trăt şi eu cu speranţa că va veni o zi când vom avea posibilitatea să lăsăm o carte-document a comunei Mileşti, în care se va rescrie trecutul şi prezentul localităţii noastre, înglobând date şi fapte semnificative în esenţă. Oamenii satului, precum şi acei mileştenii care se află departe de casa părintească, ar deveni astfel mai compleţi din punct de vedere moral şi spiritual şi mai siguri în intenţiile şi faptele lor bune. Ce le-aţi dori tuturor consătenilor?
P.L.: – De fapt, încercăm să găsim răspuns la întrebările capitale care frământă de secole umanitatea: cine suntem, de unde venim şi încotro mergem? În consoanţă cu semnul interogativ de mai sus apare întrebarea: de unde ne vin părinţii, bunicii şi străbunicii?
A cunoaşte istoria satului de baştină a fost şi rămâne a fi o dorinţă personală sinceră, apărută încă prin anii ’90 ai secolului trecut, pe care am împărtăşit-o fraţilor mei şi chiar unora dintre consăteni. M-au atras mereu tradiţiile vechi de sute de ani pe care le-au păstrat străbunii noştri. De ce să nu tindem şi astăzi să trăim întru-n sat frumos şi vestit, să realizăm obiective vitale comune şi, în aşa mod, să asigurăm o viaţă mai bună generaţiilor viitoare? Ambiţiile pesonale nu îşi au loc aici şi suntem datori să ne centrăm atenţia pe soluţionarea problemelor ce afectează direct existenţa comunităţii.
Consider drept un succes major că, de comun acord cu Grupul de susţinere de pe lângă Primărie, am reuşit să antrenez o parte din populaţia satului în activităţi utile dezvoltării pe diverse planuri a comunităţii, mai cu seamă îi vizez pe copiii şi pe tinerii din localitate. Animându-le elanul tineresc, s-a obţinut o participare constructivă în viaţa comunităţii. La moment, îmi lipsesc doar două lucruri esenţiale: membrii familiei mele care locuiesc departe de sat (în oraşul Chişinău: n.n.) şi o echipă completă de entuziaşti pe care aş miza deplin, alături de care aş conlucra intensiv întru relizarea obiectivelor ce presupun dezvoltarea satului natal.





C U P R I N S

1. Preliminarii la un volum despre satul de baştină
2. Originile şi misterele locului. Peregrinaj semiimaginar în spaţio-temporalitate
3. Istoria veche a satului Mileşti (Nisporeni) punctată în documente
4. Câteva aspecte etnografice ale satului Mileşti
5. Tezaurul monetar din secolele XVI-XVII descoperit la Mileşti
6. Dialog cu dnii Vl. Basoc şi I. Vârlan, veterani ai Războiului II Mondial
7. Scrisoare-confesiune sau ecoul unei dureri sufleteşti...
8. Ora de istorie a satului (profesor – Eugen Petic)
9. „Prima mea învăţătoare”. Pagină dedicată Mariei Anton Roman
10. Grupul de scouţi „Codrii”. Carte de vizită
11. Biblioteca publică – o oază de culturalizare a populaţiei rurale
12. Prestigiul şcolii superioare este făurit de Matei Mâtcu
13. Satul Mileşti. Scurtă descriere geografică
14. O melodie rămasă neinterpretată. Remember
15. Dispariţia (nuvelă)
16. Romanul „Prin vâltoare” de Feodosie Vidraşcu. Notiţe critico-literare
17. Echipa „Codru” Mileşti. Evoluţie în timp
18. Valeriu Jardan: „Medicina şi fotbalul m-au făcut să fiu mai disciplinat”
19. Cupa „Iu. Gagarin”. Un meci al nervilor
20. Parcul dendrologic. În vizită la „Adam şi Eva”
21. Turismul ca perspectivă. Spicuiri dintr-un proiect
22. În obiectiv – AO Midava
23. Sovhozul-fabrică „Mileşti”. Scurt istoric
24. Profilul modern al comunităţii. Puncte de reper
25. 10 mai 2009 – Zi de mare sărbătoare
26. Redefinind destine. Microportrete de mileşteni
27. În loc de încheiere. Interviu cu Petru Leucă, primar de Mileşti