Cum arată o carte bună de poezie? Această ar cuprinde un număr cât se poate de exact de poeme-noeme, care construiesc împreună o structură omogenă, bine închegată de viziuni literar-artistice, cărora li se imprimă un un plus de caracter sublim. Însă nu se întâmplă deseori, ca acele poeme-noeme odată adunate să servească la configurarea unor idei originale, exemplu perfect de fuziune între gândire creatoare și limbaj poetic. Iată de ce, atunci când ne referim la poezie, facem trimitere la câteva titluri distincte de poeme, pe care le-am reținut în memorie din școală sau de la facultate. De regulă, noi, românii, ne axăm pe cele mai strălucite exemple de titluri din opera poetică a clasicilor: "Luceafărul" sau "Scrisoarea a III-a" de Mihai Eminescu, "Plumb" sau "Lacustră" de George Bacovia, "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii..." sau " În marea trecere" de Lucian Blaga etc. Nicidecum nu vom reuși să ni le amintim pe toate deodată. Și nici nu e necesar... Dacă e să nu ne referim doar la clasici, descoperim cazul atâtor și atâtor poeți cunoscuți, mari sau mai mici, cu opere poetice ce merită atenția noastră. Depinde, desigur, de talentul fiecăruia, fapt care nu neapărat determina gradul de popularitate în rândul cititorilor de rând. Contează mult cum apare explicată valoarea operei lor - acolo unde aceasta există - în viziunea specialiștilor în materie. Ne referim, desigur, la criticii literari, ori aceștia sunt și ei, întâi și întâi, niște cititori, hai să le zicem "deosebiți" sau "de rang înalt", cei care pot influența într-un fel anume procesul literar, marcând întregi destine scriitoricești. Dar să revenim conceptul de singularitate a poemului, ceea ce vroiam să subliniem mai sus, în primul și nu în ultimul rând, ca să nu ne întindem pe toată foaia, atunci când vizăm poezia, această materie abstractă sau "mirobolantă" cum o supranumea regretatul poet romano-basarabean Ghenadie Nicu. Ne-am fi dorit ca fiecare poem luat în parte să cântărească nu mai putin decât o carte. Deși pare să fie un paradox, ne întrebăm, totuși, de ce nu s-ar pune un semn de de egalitate între ele - carte si poem - astfel promovând ideea de poem total, cel ce concentrează în sine o lume plină de mistere și mari trăiri interioare, așa-zisele "frenezii artistice" (Ovid Crohmălniceanu). Odată atinse culmile acelor energii înalte, poemul ar putea cu de la sine putere să reprezinte în esență un volum integru, al cărui conținut ar putea să-l discearnă un prozator în câteva zeci de pagini. Faptul că asemenea realizări fenomenale nu sunt întâlnite atât de des cum ne--am fi dorit, demonstrează o dată în plus duritatea legilor nescrise ale fatumului neiertător cu cei ale căror nume au ajuns să fie înscrise în lista selectă a consumatorilor de "alcooluri tari" de genul lui Nicolae Labiș...
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu