Poema de Mercedes Ridocci (trad. al rumano*)

 

***
Vestida con la seda que cubre tus heridas
recobra tu cuerpo arrebatado.
No dejes que intangibles seres con púas en la piel
y veneno en el aliento
arrasen tu fecundo paisaje.
Libera la tierra que te pertenece
la tierra que con el arado de tus sueños has labrado
la tierra donde el rocío resplandece en tu vasta llanura
la tierra donde rayos de sol visten tu trigo de amarillo dorado
la tierra donde el aire mece tu falda de alma grana.
No dejes que intangibles seres con púas en la piel
y veneno en el aliento
arrasen tu fecundo paisaje.
No ceses en tu lucha.
No ceses.
 
*** 
Îmbrăcată în rochie de mătase ce-ți acoperă rănile
recapătă corpul sedus.
Nu lăsa ca ființe obscure cu pielea străpunsă de ace
și miros fetid al respirației
să-ți pângărească peisajul din față.
Curăță pământul ce-ți aparține
pământ ce l-ai arat cu visurile tale
pământ unde roua străluce în vasta câmpie
pământ unde razele soarelui colorează grânele în aur
pământ peste care aerul leagănă fusta albastră ca sufletul.
Nu lăsa ca ființe obscure cu pielea străpunsă de ace
și miros fetid al respirației
să-ți pângărească peisajul din față.
Nu ceda în a te opune.
Nu ceda.
  

*trad. al rumano por A. Langa

Nu sunt nume*

NU SUNT NUME
 
"Échame tierra y verás como floresco"/
"Aruncă-mi pământ și vedea-vei cum înfloresc"
(Frida Kahlo)
 
Totul vine și pleacă-pleacă de aici
repetările au aceeași unică repercusiune
nu sunt nume care ar putea ceva cuceri
nu sunt nume
 
Jos cerul cu stelele sale purtate de vânt
brațele noastre abia de ating torțile lumii
nu sunt nume în jur ci o pădure uriașă de pin
nu sunt nume
 
Jocuri ale copiilor din mahala
cu mulți regi și cu doar o singură regină
nu sunt nume ci strigăte pițigăiate de pici
nu sunt nume
 
NO SÓC CAP NOM
 
Échame tierra y verás cómo florezco
Frida Kahlo
 
Tot va i ve d’ací a ací
les repeticions tenen la mateixa única repercusió
no sóc nom que poguera conquerir res
no sóc nom
 
Sota del cel amb les seues estrelles portades pel vent
els nostres braços a penes sí toquen torxes de llum
no sóc nom al voltant sinó una extensa pineda
no sóc nom
 
Els jocs dels infants del raval
amb molts reis i amb només una reina
no sóc nom, sinó crits estridents de nens
no sóc nom
 

Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanès al català per PERE BESSÓ

Deal*

DEAL

E ziuă și e noapte mai departe
e drumul care duce spre tăcere
de-aici încolo nu mai e durere
o simplă înșiruire e de șoapte
de-aici încolo se oprește timpul
și nu se știe ce o să apară
nu urci și nici nu mai cobori Olimpul
te spală o apă gri ultima oară
se-ncolăcește în jurul tău un șarpe
se duce până-n cap de la picioare
nu e plăcut însă nici nu te doare
nu strigi ca cineva să mi te scape
e ceea ce se-ntâmplă când durerea
dispare brusc ca glonțul dintr-o armă
nu mai auzi când cineva te cheamă
lovești în gol și pierzi toată puterea
nici nu încerci să te trezești vreodată
în van se vaietă o vrăbiuța
pe vârf de deal dispare o căruță
în care ești urcat să dai o raită
 
PUJOL
 
És de dia i és de nit més lluny
és el camí que duu al silenci
d’ara endavant ja no hi ha dolor
una simple seqüència és de xiuxiueig
d’ara endavant el temps s’atura
i no se sap què apareixerà
no puges ni baixes ja l’Olimp
et renta una aigua grisa l’última vegada
s’enrotlla al teu voltant una serp
va fins al cap des dels peus
no és plaenter, però tampoc no et fa mal
no crides perquè algú se te m’escape
és el que passa quan el dolor
desapareix de sobte com la bala dins d’una arma
ja no sents quan algú et crida
colpeges en buit i perds tot el poder
no tractes de despertar mai
en va es queixa un teuladí al cim
del pujol desapareix un carretó
en que has pujat a fer una volta
 

*Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanès al català per PERE BESSÓ

Poem cu tata*

POEM CU TATA

 

Luasem în mâna bastonul

de pe gardul din curte
 
o cracă fără ramuri acum
printre ștachetele goale
 
sprijinit așa de parcă 
l-ar fi părăsit o lume 
 
pe cine să mai susțină acum

a fost a lui tata 

ANIMAL HERIDO/ FIARĂ RĂNITĂ* , poem de André Cruchaga

 

FIARĂ RĂNITĂ
 
Stradă de nepătruns cu răscrucea ei de trotuare lugubre.
Aceeași peliculă de cinema în alb-neagru a cenușii, violența
aflată în faza ei de vârf și cadavrele vii ce le lasă în urmă:
carbonul hidos al grădinilor lovindu-se în oglinzi.
Patria mea cu povara și lacrimile ei aflate lângă o gaură neagră.
La ce folos forța brută pentru a înșira gunoiul,
această stranie senzație de transpirație la brâu?
Clipele posterioare ne împroșcă cu o oarecare precauție.
Temperatura crește și nu dă înapoi învelită în mantia febrei,
ne umple golul acestei distanțe pe care singuri am creat-o,
masa de lucru ne e străină și astă simulare impasibilă de primăvară.
Mereu am crezut că larma e un soi special de tautologie,
acea altă față a anonimatului, complicitate obstinată și compulsivă.
(În arhiva de ziare a frunzișului oscilațiile politice
ale legii contradicțiilor și sechela lăsată de luptele fără de rost.)
Acum lasă-mă. Sunt o fiară rănită în mijlocul haosului.
Sunt o creatură ce a dorit să fure ochiul unei făclii aprinse
de furtună, a unui banc de pești rotindu-se în basorelief de aluminiu.
 
*trad. în română de A. Langa
 
ANIMAL HERIDO
 
La calle incomprensible con su horca de andenes lúgubres.
La misma película en blanco y negro de la ceniza, la violencia
en su punto fijo de dureza y sus palpitantes cadáveres:
el carbón ominoso de los jardines golpeándonos frente al espejo.
El país mío con su joroba y lágrimas al borde de alcantarillas.
¿Nos sirve de algo la fuerza bruta para descifrar el escombro,
ese extraño legado del sudor entre las ingles?
Las horas del despojo nos salpican con cierta alevosía.
La temperatura se precipita y agoniza en los guantes del escalofrío,
nos tritura el vacío de esa distancia que hemos ido creando,
nos desconoce la mesa y esa impasible simulación de primavera.
Siempre he creído que el bullicio es una especie de tautología,
esa otra cara de la anonimia, la complicidad obstinada y compulsiva.
(En la hemeroteca de la hojarasca, los vaivenes políticos
de la contradicción Y su secuela de escaramuzas.)
Hoy por hoy, déjame. Soy animal herido en medio del desorden.
Soy una criatura que quiso robarle los ojos a una antorcha
de tormenta, a un carrusel de peces en bajorrelieve de aluminio.
 
San Francisco, California, 2013

Del libro: Primavera de arcilla

Poema 3º (Poemul 3º) de Mercedes Ridocci (trad. în română*)

 

 

Poema 3º
 
Papá,
fuiste ayer regocijo de mi niñez,
eres hoy ausencia derramada.
Día tras día,
en el silencio del destierro
vierto citas secretas
de íntimas miradas,
de apacibles palabras,
de brindis sonoros
y suaves caladas
Hoy, una vez más,
el canto de tus cenizas
me devuelve tu voz caliente,
tus amarillos dedos de tabaco negro,
tu copa y la mía cantando melodías
tu olor a nueces e higos,
tu guiño.
 
Poemul 3º
 
Tată,
mi-ai fost până mai ieri inima copilăriei,
azi ești absența ce-o simt peste tot.
Zi după zi,
în tăcerea rămasă în urmă
las întâlniri secrete
de priviri repetate,
de cuvinte placide,
de clipe sonore
și șoapte în doi.
Azi, a câta oară,
cântul de sub cenușă
amintește de vocea ta caldă,
de degetele galbene, tăbăcite,
de cupele noastre pline cu melodii,
de mirosul de smochine și nuci,
de clipitul din ochi.
 

*trad. în română A.L.

Pași*

 

PAȘI
 
Nu e nimic doar drumul ce duce la cer
o umbra ușor te îndeamnă să mergi făr-să vrei

Încearcă și tu să fii să te știi mai aproape
de drumul cu vii și livezi urcate pe deal

Învață să zbori atunci când cerul te înalță
și cazi ca să poți întruna să mi te ridici

Oprește aici și-ai să vezi de ce mai e viață
acolo unde-un bătrân umblă pășește tiptil
 
PASSOS
 
No hi ha res només el camí que duu al cel
una suau ombra t’empenta a anar-hi sense voler

Tracta de ser el més a prop de tu que sàpies
del camí amb vinyes i horts cap al turó

Aprèn a volar quan el cel t’eleva
i caus per a poder sempre alçar-te per mi

Atura’t ací i veuràs per què encara hi ha vida
allà on un vell camina de puntetes
 

Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanès al català per PERE BESSÓ

Cetate*

CIUTAT

Mire fixament els ulls entreoberts de l’aede
dorm als merlets el soldat amb el cos de fang
ve de dalt la pluja amb els seus cabells
les fulles semblen cabets posats als troncs

Passa un carro de bous que porten la boira a les banyes
el camí és un llac de llot amb olor de mesc
s’ha oït el so esgotat de la porta de la ciutat
entra el carro arrossegant darrere d’ell l’abisme

CETATE

Privesc în gol ochii întredeschiși ai aedului
doarme pe metereze ostașul cu trupul de lut
vine de sus ploaia cu pleata sa udă
frunzele par capuri pitice puse pe trunchi

Trece un car cu boii ce duc ceața în coarne
drumul e lac de mocirlă cu miros de mosc
s-a auzit sunetul stors din poarta cetății
intră carul cu boi trăgând după sine genunea

Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanès al català per PERE BESSÓ

Poema de Mabel Antonini*

 

***
Todo viene hacia mí 
como si yo fuera 
el único apoyo 
como si las cosas
escaparan de su forma 
para recrear en mí 
el valor que no tienen 
 
***
Totul vine spre mine 
de parcă aș fi reprezentând
unicul punct de reper 
de parcă lucrurile toate 
s-ar fi lepădat de formă 
pentru a recăpăta în mine 
valoarea pe care au pierdut-o 
 

*trad. al rumano por A.L.

 

Colivie

COLIVIE
 
Umblă inima ta ca o pasăre în colivia pitică 
ai fi vrut să o vezi pe o bară odihnind
dar teamă îți e că -iată- poate că pică 

 
Văzuta-i atâtea flori cu petala aproape uscată 
nimeni nu va veni să le ude în veci 
ele cresc și așa cu frunza picată 
 
Ai văzut și un spin cu floarea crescută la rădăcină
fără de vreun miros și ascunsă cumva 
sub măreața virulenta sa înălțime 
 
Ai trecut și un râu cu albia sa toată secată 
printre ierburi nu mai cântă demult 
au muțit broscoiul oac-oac și broscuța împărată
 
Poate o regăsești acolo pe undeva 
într-un loc depărtat prin colivie

inima ta rătăciră inima cea de cândva

Pasaje*

PASAJE (lui tata)
 
Să rescrii pasaje întregi
din cărțile vechi bisericești
să treci peste prag împiedicându-te
să taci când sunt atâtea de spus
oricum nu te-ar auzi nimeni
 
Să te supui somnului lung
acest ultim și mare ospăț
la care știi că vor sta alții
să încerci să te scoli și să nu poți 

având spatele lipit de patul rigid
 
Să ți se adune multă lume în jur
și să vreai să strigi tare-tare
dar să nu-ți ajungă putere
până la urmă să respiri ușurat

printr-un cuvânt din pasajul rescris

 

Fiasco

FIASCO

In loc de carte luasei un bilet de loterie 
să afli cum e să câștigi niscaiva biștari 
fără ca să muncești 

N-a fost să fie însă iarăși o făcuseși lată 

nu cumpărasei nici cartea și pierdusei

ceva din noroc

Haiku de Leticia Garriga*

 

***
Cava en la arena
Llora… desova perlas
Y regresa al mar
***
Spumă peste nisip
Plânge... împrăștie perle
Pleacă în mare
 
***
Entre sus valvas
Nace joya tornasol
Regalo de amor

***
Din valve iese
O perlă de turnesol

Mesaj de iubire

*trad. al rumano por A. Langa

 

Limbajul din poezie

LIMBAJUL DIN POEZiE
 
Dacă e sa vorbim despre limbaj
acest nou sau mai vechi ambalaj
în care sunt învelite cuvintele
cuvintele cu care se scrie o poezie
păi să fim atenți cum îl împăturim
cum îl despăturim frumușel
cum îl punem deoparte pentru o carte
sau de ce nu și pentru o altă carte
ca acesta să nu fie prea dichisit
să aibă o culoare decentă astfel
să facem lumea atentă la ce e în el
la ce se conține în pachetul de piele
unde sorry poate fi carne alterată

sau corp de om viu inima toată

Fatum

FATUM
 
Cel ce se înfruptă din carnea poetului 
Din piept sufletul vrea să i-l scoată 
Cel ce nicicând și nimic nu iartă 
Va avea soarta spectrului 
 
Cel care calcă pe capul copilului 
Ce i s-a dat ca să se nască 
Se va transforma în trupul de iască 
Care plutește pe apele Nilului 
 
Cel ce nu poate ca să se căiască 
Și rupe din ramul copacului falnic 
Va îmbrăca haina omului jalnic 
Având mișcarea înceată și flască 
 
Cel ce alege să calce pe oase 
În loc sa le-adune grămăjoară 
Va rămâne pe dinafară 
De împărățiile cele frumoase
 
FATUM
 
Aquell que s’aprofita de la carn del poeta
Del pit l’ànima vol traure-li
Aquell que mai res no perdona
Tindrà la sort de l’espectre
 
Aquell que trepitja el cap de l’infant
Que li ha donat per nàixer
Es convertirà en el cos d’esca
Que flota en les aigües del Nil
 
Aquell que no es pot penedir
I romp de la branca de l’arbre imponent
Vestirà l’abric de l’home llastimós
De moviment lent i flàccid
 
Aquell que tria aixafar els ossos
En lloc d’apilar-los a muntonets
Es quedarà a fora dels bells imperis 
 
Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanès al català per PERE BESSÓ

ELUCUBRAȚIE

ELUCUBRAȚIE
 
Azi fără foc și fără de lumină
In casa cea din farmece și lut
Aici de azi se pare c-a apărut
Un soi de ecuație divină
 
Ce-o să se-ntâmple peste-o săptămână
Doar Dumnezeu mai poartă-n al său gând
Aceea ce se scoate din pământ
Vrea pe pământ să stea și să rămână
 
ELUCUBRACIÓ
 
Avui sense foc i sense llum
En la casa dels encants i fang
Avui sembla que ací ha aparegut
Una mena d’equació divina
 
Què passarà dins d’una setmana
Només Déu al seu pensament ho porta
Allò que breument surt de la terra
Vol en la terra ser-hi i romandre
 

Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanès al català per PERE BESSÓ

Plop*

PLOP

In plopul înalt cântă pasărea prinsă de ram cu o rază de soare
Se plimbă în jur doi porumbei îmbrăcați în haine de sărbătoare

Răsună de sus un ceas cu clopotele vechi și stricate
Casa din deal a început de ieri să se lase pe-o parte

Doarme dus o doamnă cu fața făcută din stearină
Firul de floare crește nonstop pe sub țărână

Curge izvorul de zor cu apele sale neîncepute

Plopul din vale pare un steag de prin războaiele trecute 

Poem de Mauricio Alfredo Escribano (*trad. în română)

 

***
aún tengo un poco de tabaco
y un ángel viejo me acompaña
cuando hay vino
recuerdo haberlo visto
en la luz de una ciruela
era noche estoy seguro
y la luna me clavaba
un diente azul entre las cejas
fue tristísima mi vida
hubo espadas en mi espalda
perfectas asesinas
soy el hombre que está lejos
ya sin padres sin hermanos
sin abuelos
más de una vez me mataron
pero no es cierto que haya muerto
sigo ardiendo en una piedra
junto al río
las cosas son así
me fundo en la evidencia
lo dicen las alondras
 
***
mai am câteva foi de tutun
și un înger bătrân mă acompaniază
când vinul îmi stă pe masă
îmi amintesc că l-am văzut
reflectat în lumina unei prune
era noapte sunt sigur de asta
și luna îmi înfigea sub arcade
un dinte albastru
fost-a foarte tristă viața-mi
cuțite mi-au înfipt în spate
asasine perfecte
sunt un om care stă departe
rămas fără părinți fără frați
fără bătrânii din casă
m-au ucis nu o dată
dar nu m-au omorât cum se vede
mocnesc și acum într-o piatră
pe marginea râului
lucrurile nu pot fi schimbate
licăresc sub valuri
o spun de sus ciocârliile

*A. Langa