POESÍA DEL MUNDO
OTOÑO
SECRETO
Cuando
las amadas palabras cotidianas
pierden
su sentido
y no se
puede nombrar ni el pan,
ni el
agua, ni la ventana,
y ha sido
falso todo diálogo que no sea
con
nuestra desolada imagen,
aún se
miran las destrozadas estampas
en el
libro del hermano menor,
es bueno
saludar los platos y el mantel puestos sobre la mesa,
y ver que
en el viejo armario conservan su alegría
el licor
de guindas que preparó la abuela
y las
manzanas puestas a guardar.
Cuando la
forma de los árboles
ya no es
sino el leve recuerdo de su forma,
una
mentira inventada
por la
turbia memoria del otoño,
y los
días tienen la confusión
del
desván a donde nadie sube
y la
cruel blancura de la eternidad
hace que
la luz huya de sí misma,
algo nos
recuerda la verdad
que
amamos antes de conocer;
las ramas
se quiebran levemente,
el
palomar se llena de aleteos,
el
granero sueña otra vez con el sol,
encendemos
para la fiesta
los
pálidos candelabros del salón polvoriento
y el
silencio nos revela el secreto
que no
queríamos escuchar.
TOAMNĂ TAINICĂ
Când iubitele cuvinte cotidiene
își pierd sensul
și nu se poate numi nici pâinea,
nici apa, nici geamul,
și a fost fals tot dialogul care
nu e împreună
cu imaginea noastră dezolată,
încă se mai privesc vinietele
rupte
din cartea fratelui meu mai mic,
e bine să saluți vasele de pe
fața de masă,
și să vezi că în vechiul dulap
își conservează bucuria
licorul de vișine pe care l-a
preparat bunica
și merele puse la păstrare.
Atunci când forma copacilor
nu mai e decât doar amintirea
vagă a formelor lor,
o minciună inventată
de memoria învolburată a toamnei,
iar zilele conțin confuzia
de la mansardă unde nimeni nu
urcă
și cruda puritate a eternității
face ca lumina să fugă de sine
însăși,
ceva ne amintește de adevărul
pe care îl iubim înainte de a
cunoaște;
crengile se îndoaie ușor,
hulubăria se umple de zvâcnetul
aripilor,
hambarul mocnește încă o dată de
la soare,
aprindem pentru sărbătoare
candelabrele pale din salonul
plin cu praf
și tăcerea ne revelează secretul
pe care nu dorim să-l auzim.
Salutari Andrei: iți scriu pentru a te mulțumi pentru frumoasa traducere. Am ajuns in Romania in 1974 isi am locuit acolo pînă in1981, și precum vezi mi s-a stricat dar n-am uitat romana! Pe vremea cînd eram student împreuna cu Omar Lara, un poet chilien, exilat in Romania, ca și mine, am încercat sal convingem pe răposatul Marin Sorescu sa ne traducă pe Jorge Teillier, tatăl meu! in romana, am făcut niște "versiuni" împreuna cu prieteni roman bine dispuși, dar treaba n-ajuns mai departe. Mi-ar face mare placere s-o încerc din nou. Te ar interesa? Ce crezi tu? Ar merge?, Crezi am găsi o tipăritură interesata? poate ambasada noastră ar ajuta...sîntem săraci ca voi, dar uneori se mai găsește cite un bani pentru cultura. Scrie-mi: sebastian teillier: steillier@gmail.com
RăspundețiȘtergereBun găsit. Mi-a plăcut poemul tatălui tău și voi putea traduce mai multe dacă mi le expediezi, dar altceva nu pot promite în ce privește editarea, fiindcă sunt și eu în căutarea unei edituri... O mână caldă.
Ștergere