sâmbătă, 14 iulie 2012

Poem de Montserrat Martínez


Intempestivă ca vântul

Noaptea presupune un pas necesar
în postura asta microscopică
a cotului încătușat de mână și dorit
să dispară în întinderea și în tenebrele ei

în ideea încrustată în treptele
de fum mă cer precum valurile mării
venind peste torsul sec și dezgolit
spre lumina istoriei fără de noi

pășesc prin casă în timp ce dorm
atât cât am lăsat din mine în vraja
acestei insomnii reflectată în perete
în mirosul apei din mijlocul nopții
peste adjectivele trandafirilor
pregătiți pentru moartea lor oribilă.

Mă imaginez intempestivă ca vântul
incompletă în nisipul pielii tale.

Furtiva como el viento

La noche se supone imprescindible
en esta compostura microscópica
con el codo queriendo ciertamente
olvidarse en la mano y en su asfixia

en la idea forjada en los peldaños
del humo me recuesto como el mar
sobre su torso árido y desnudo
a la luz de la historia sin nosotros

camino por la casa mientras duermo
cuánto dejé de mí en el hechizo
de este insomnio alumbrado en la pared
en el olor del agua a medianoche
sobre los adjetivos de las rosas
curtidas en su eterna mala muerte.

Me supongo furtiva como el viento
inconclusa en la arena de su piel.

Un comentariu :

  1. Muchas gracias, poeta, por tu bella traducción.
    Siempre es y será un placer que te adueñes de mis versos, que les des tu idioma.
    Gracias por este regalo, Andrei.
    Un abrazo

    Ío

    RăspundețiȘtergere