miercuri, 31 august 2022

ANTICAMERĂ, poem de MARCELA BENEA *


ANTICAMERĂ
lui Leonard Tuchilatu

Era ca și cum am fi avut viză de reședință
în acel spital moscovit
toate deveniseră familiare:
dializa, speranța
monstruoasa așteptare a unui rinichi
deprimarea și moartea.
Moartea, cu anticamera ei:
mica rezervă de două paturi
și bărbatul pe care l-au adus brancardierii
într-o după amiază de iunie…
Ca o rugă tenace mânca sfârșitul
din trupul lui încă tânăr:
noapte de chin și luptă zadarnică,
apoi brusc lumina de fața lui se fixă –
uimire a sufletului desprins
de suferință și trup.
Școală a morții...
Și tu ai absolvit-o.
Fulgerător.
Ca un elev supradotat
dintr-un singur salt
ai luat toate clasele vieții
cu o ultimă, capitală suflare
materie studiată “pe viu”...
Și aplicată...
Bătrânețea nu-ți cercetează azi chipul
în fotografie,
pe frunte nu se adâncesc riduri,
ochii nu-și pierd strălucirea...
Sub umbra brumată a dealului
s-a ascuns șugubeață tinerețea ta veșnică. 

ANTECAMBRA
A Leonard Tuchilatu

Era com si haguera tingut visa de residència
en aquell hospital moscovita
tot havia esdevingut familiar:
diàlisi, esperança
monstruosa l’espera d’un ronyó,
depressió i mort.
La mort, amb la seua antecambra:
petita reserva de dos llits
i l’home al que han dut dos portalliteres
una vesprada de juny…
Com una eruga tenaç menja el final
Del seu cos encara jove:
nit de turment i lluita vana,
llavors de sobte la llum de la seva cara es fixa
sorpresa de l’ànima despresa
de patiment i cos.
Escola de la mort...
I tu l’has aprovada.
Instantàniament.
Com un alumne superdotat
D’un sol salt
Has pres totes les classes de vida
Amb un últim, capital alè
matèria estudiada “en viu”...
i aplicada...
La vellesa no et cerca avui el rostre
en fotografies,
al front no profunditzen les arrugues,
els ulls no perden la seua brillantor...
Sota l’ombra gebrada del turó
s’ha amagat graciosament la teua joventut eterna.

*Poema de MARCELA BENEA traduït del romanès al català per PERE BESSÓ

.

duminică, 21 august 2022

Haiku (trad. în spaniolă)


***

Copacul de măr 

răsărit-a din noapte-

culoarea grădinii 

***

Una manzana

salida de la noche 

- color del jardín

***

Copaci înfloriți

ramuri gata să zboare

urme pe ape

***

Las flores volando

desde las altas ramas

rastros en el agua

 

 

miercuri, 3 august 2022

Sanda LESNEA, o scriitoare venită din lumea sonoră a copilăriei

 



După un debut relativ tardiv - prima carte de culegeri de povestiri pentru copii, „Zurgălăi de primăvară” (1972), îi iese de sub tipar abia la vârsta de 50 de ani - Sanda Lesnea (cu numele adevărat Alexandra Lisnic) s-ar părea că nu se înscrie în nicio generație sau grupare literară din spațiul pruto-nistrean. Mai toți prozatorii de vârsta ei, în frunte cu cei trei „mari” - Ion Druță, Vasile Vasilache și Vladimir Beșleagă - se impuseseră în urmă cu un deceniu și ceva. Nimic nu prevestea înregimentarea-i în acea cohortă, de rând cu Aureliu Busuioc sau cu universalul Alexandru Cosmescu - cel care i-a influențat cariera literară în mod decisiv -, dar spiritul nonconformist dublat de talentul nativ au dat roade.

Născută pe 3 august 1922 (d. 21 februarie 2008) în comuna Dumbrăviţa, judeţul Bălţi, într-o familie de ţărani, fostă absolventă a Liceului „Regina Maria” din Chișinău, e arestată în 1941 pentru agitaţie antisovietică şi condamnată la cinci ani de detenție. Îşi ispăşeşte pedeapsa în regiunea Novosibirsk și e eliberată în anul 1946. Absolveşte Şcoala de Medicină din Orhei în anul 1957, profesează apoi medicina în aceeaşi instituţie, iar pe parcursul anilor 1952-1971 lucrează la Institutul de Medicină din Chișinău în calitate de laborantă-şef la Catedra de Terapie propedeutică.

Deși își câștigase „un meritat prestigiu”, datorat aparițiilor frecvente pe paginile ziarelor și revistelor de cultură de top, după cum remarca susținătorul ei fervent Alexandru Cosmescu în documentul de arhivă „Despre poveștile Sandei Lesnea” (Colecția „Manuscrise”, nr. de inv. 5209, MNLMK), debutul neașteptat în literatura pentru copii nu îi putea servi ca atu pentru evoluția ulterioară. Avuse destulă inspirație și - de ce nu! - o zvâcnire de orgoliu, ca să scoată la rând de sub tipar alte câteva volumașe de povestiri pentru copii: „Inimi înflăcărate” (1973), „Brânduş” (1975) şi „Vulcan” (1976).

În urma colaborării cu studioul „Moldova-film” (1977), în calitate de scenaristă, au fost turnate două filme, unul artistic de lung metraj, „Bărbatul de lângă tine” (în colab.), și altul de animație - „Un băiat ce a jignit soarele”. Editează apoi nuvela „Moara ciorii” (1981) și o culegere de epigrame, parodii și fabule, intitulată „Din desaga cu ciulini” (1988), dar și două romane istorice - „Sub cârma vremii” (1986) și „Zbucium” (1989). Prima reflectă anii de domnie ai lui Vasile Lupu, în cea de-a doua îl are ca protagonist pe cronicarul Ion Neculce. De asemenea, prozatoarea este inclusă în Dicționarul general al literaturii române, vol. 4: L-O, (București, 2004-2009) și în Dicționarul scriitorilor români din Basarabia: 1812-2006 (Chișinău, 2007).

Venită din lumea sonoră a copilăriei, prozatoarea a avut un parcurs biobibliografic exemplar, dar s-a făcut cunoscută publicului larg mai ales prin cele două romane istorice. Alexandru Cosmescu apreciase dintru început calitatea scriiturii, favorizându-i publicarea a câtorva nuvele în nr. 3 al revistei „Nistru” (1970). El notează și faptul publicării altui grupaj de nuvele în nr. 9 al revistei, dar și pe paginile revistelor „Moldova”, „Chipăruș” etc. Poveștile Sandei Lesnea, cuprinse în manuscrisul cu titlul provizoriu de lucru „Satul cocostârcilor”, primesc avizul pozitiv atât al colegiului de redacție de la revista „Nistru”, cât și pe cel al Secției proză a Uniunii Scriitorilor, fiind recomandate pentru editare la „Cartea moldovenească”. În final, cartea apare cu titlul „Zurgălăii primăverii”, distinsul redactor de carte invitând cititorii să o răsfoiască încă de pe când era în varianta de manuscris: „Nu voi purcede la prea întinse și nici la prea minuțioase analize – sunt absolut inutile asemenea analize – acolo unde însăși simpla lectură e întru totul edificatoare”.

Lectura deschide până la urmă supapele interpretării critice a ceea ce domină produsul finit al unei scrieri autentice I se determină originea și sursele de inspirație și devine clară pentru spiritul avizat al criticului apetența pentru folclor, utilizat aici ca factor inspirator de idei artistice. Acest element constitutiv o transformă pe Sanda Lesnea, scrie Cosmescu, „din simplu tălmaci într-un autor autentic”. Pentru a ne convinge de valabilitatea aserțiunii suntem invitați sau, mai mult, ni se cere cu insistență să citim din viitoarea carte „Cea mai veche poveste”. Și iată de ce: ca să vedem că „...acolo unde eram convinși că nu mai e nimic de „inventat”, ci numai de „transfigurat”, - se inventează, totuși, și încă cu ingeniozitate și talent, cu foarte proprie substanță ca fabulă și tot atât de proprie viziune poetică”.

În continuare ni se propune cu tot dinadinsul să citim nuvela „S-a pierdut soarele”, ca să distingem o apropiere de tematica lui Ispirescu, dar cu altă formă de fabulație și cu total alte „personajii”, „atmosferă”, „stil”, „tratare” etc.  Încă un merit al autoarei pe care îl descoperim relevat pe foile îngălbenite de timp se manifestă prin „acel haz voios și cald, atât de rar în poveștile culte, și atât de dorit și de necesar copiilor...”.

Demnă de reținut e și povestirea „Tică – omul de zăpadă”, dar, adaugă criticul între paranteze, ar fi bine să îi fie schimbat începutul. Asta pentru a se găsi o diferență între două genuri „nereușit îmbinate – nuveleta și basmul” și „...pentru ca să se evite didacticismul cel atât de incompatibil cu arta, ca și cu nativa inteligență a copilului întotdeauna refractar moralizărilor”.

Cu o profundă viziune critică și cu spirit afabil de sfătuitor Alexandru Cosmescu bifează alte câteva proze. Se insistă ca autoarea să scurteze dialogurile lui moș Marte cu Leul din „Povestea Mărțișorului”, ce i se par prea lungi și explicatoare pentru a se încadra în genul de legendă. Nu uită să ceară ca să se acorde o atenție aparte corectării greșelilor de ortografie și punctuație - gafe puse și pe seama neatenției dactilografei -, amintind despre necesitatea editării urgente a cărții.

În acelaș dosar există un „Cuvânt înainte”, în care maestrul Cosmescu continuă lista de enunțuri mobilizatoare, urând pe final: „Drum bun, dară, carte caldă și frumoasă!”. Textul scris de asemenea cu litere chirilice (Colecția „Manuscrise”, nr. de inv. 5210, MNLMK) reprezintă o formă prescurtată,  esențializată a documentului anterior.

Astăzi, la distanță de jumate de secol de la debutul literar al Sandei Lesnea, ar fi momentul să ne întrebăm în stil heideggerian: cine dintre scriitorii începători de azi nu și-ar dori un asemenea povățuitor de excepție, care să îmbine calități native de exeget și redactor de carte?