sâmbătă, 16 septembrie 2017

GLASTRĂ*


GLASTRĂ

Știu că exiști și mai știu

că șoaptă ta ține drumul spre casă.

Scara pe care urci s-a răsucit

într-un picior, ca o floare în glastră.

Grâul se scutură, spice se rup,

nimeni nu vrea să se oprească.

Poate că firul crescut dedesubt

gusta-va și el din mana cerească.

*A. Langa






duminică, 10 septembrie 2017

SERI



SERI

Sunt seri când se aud în surdină
sunetele întârziate ale eternității
în turle aurite de biserici se ciocnesc
razele de metal ruginit ale cerului
iar cerșetorii risipiți pe la porți
se apleacă să ia cele câteva centime
lăsate de mâinile trecătorilor

Trupul li se îndoaie ca ceara
dar nu fac plecăciunile din plăcere
ci din încercarea de a fi mai aproape
de pântecul apelor saturate de alge
cu mări de tăcere scufundată în adâncuri
cu ramuri de pomi care cresc în derivă
prefacute în insule mici de corali

Drumurile duc undeva la o margine
melcii se urcă pe aracii umezi
fără să știe de ce și cum lunecă
unde se mișcă la umbra înserării 
până pământul le strânge pe toate
la pieptul puternic, plin de putreziciune
pentru a petrece încă o noapte


sâmbătă, 9 septembrie 2017

SEMN/ SIGNO de Leonard TUCHILATU



SEMN

Nu ne-au mai rămas brațe
pentru lumină.
Și de ar veni zorii
ne-ar lăsa așa orbi.
Cine ar putea crede în bucuria noastră?

(Sol. Fata Morgana, ed. Crater, 1995)

SIGNO

No nos quedan más brazos
para recibir la luz.
Si viniera el amanecer
nos dejaría ciegos.
¿Quién podría creer en nuestra felicidad?  

*trad. al español por A. Langa

SENYAL

Ja no ens queden braços
per a la llum.
I si vinguera el trenc d’alba,
ens deixaria així de cecs.
Qui podria creure en la nostra alegria?

(Poema de LEONARD TUCHILATU traduït del romanés al català per PERE BESSÓ)

joi, 7 septembrie 2017

Poem de ANTONIO PORCHIA (traducere în română*)





(poema escogido del blog de Hugo Toscadaray "Las cosas y el delirio")

VOCES

Situado en alguna nebulosa lejana hago lo que hago,
para que el universal equilibrio de que soy parte
no pierda el equilibrio.

Mi pobreza no es total: falto yo.

Vengo de morirme, no de haber nacido.
De haber nacido me voy.

Una cosa sana no respira.

A veces estoy como en un infierno y no me lamento.
No encuentro de qué lamentarme.

Quien conserva su cabeza de niño,
conserva su cabeza.

Pueden en mí, más que todos los infinitos,
mis tres o cuatro costumbres inocentes.

La confesión de uno humilla a todos.

Quien dice la verdad, casi no dice nada.

Hay caídos que no se levantan para no volver a caer.

Todo lo que cambia, donde cambia, deja detrás de sí un abismo.

VOCI

Aflat în una din nebuloasele depărtate fac ce fac
pentru ca universal echilibrat din care-s alcătuit
să nu piardă echilibrul.

Sărăcia mea nu e definitivă: eu lipsesc.

Vin după ce am murit, nu după ce m-am născut.
Odată născut sunt gata să plec.

Un lucru fără defecte nu respiră.

Cine păstrează chipul copilului,
își salvează capul.

Sunt sacre în mine, mai mult decât toate universurile,
trei sau patru deprinderi inocente.

Mărturia sinceră a cuiva umilește pe toți.

Cine spune adevărul, nu spune aproape nimic.

Alții cad și nu se mai ridică pentru a nu cădea din nou.

Orice schimbare, acolo unde are loc, lasă în urmă un vid.

*trad. al rumano por Andrei Langa

miercuri, 6 septembrie 2017

PAȘI*


PAȘI

Poate că pașii noștri
pot șopti unde mergem,
timp în care ne apropie
în mod amenințător
de sfârșitul pământului,
margine unde începe
Cercul cel de foc,
pe care un copil plăpând
se obstinează să îl învârte
în jurul corpului,
nelăsându-l să cadă
nici pentru o clipă.

PASSOS

Potser els nostres passos
podran xiuxiuejar on marxem,
mentre ens acosten
amenaçadors
a la fi de la terra,
la riba on comença
el Cercle de foc, en què
un infant delicat
s’obstina a fer girar
al voltant del cos,
sense deixar-lo caure
ni per un moment.
 
*Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanés al català per PERE BESSÓ