joi, 29 noiembrie 2018

CER*



CER

Frunzele căzute se trezesc
la cea mai ușoară adiere a vântului

Fiecare dintre anotimpuri
caută să dea timpului o altă culoare

Timpul rămâne a fi incolor
rânduri suprapuse un palimpsest

În zare e o scara ce duce la cer
- cineva încearcă să-i urce treptele

*poem și foto de autor








marți, 27 noiembrie 2018

poema 23 de Hugo Toscadaray (trad. în română*)



(Hugo Toscadaray, Buenos Aires, 1957)

-poema 23-

cuando miramos
las viejas fotografías
¿qué buscamos?

¿clemencia

o el oro nunca hallado?

-poemul 23-

când privim
fotografiile vechi,
ce căutăm?

îndurare

sau aurul niciodată găsit?

* A. Langa

LA RONDA Y EL DESTINO (RONDUL ȘI DESTINUL*) de Giovanni Quessep


Giovanni Quessep Esguerra (San Onofre6 de enero de 1939) es un poeta colombiano.



LA RONDA Y EL DESTINO

Si vivo es porque el aire
me otorga su escondida claridad;
dando pasos de ciego en un jardín
toco los cactus de la muerte.

Pasado tanto tiempo
de estar maravillado por el alba,
miro en sus hojas la condena,
lo que me corresponde de la vida.

No me pidas entonces, no me pidas
la canción de los bosques;
nada podré bajo este almendro,
nada sino soñar contigo y con la nieve.

RONDUL ȘI DESTINUL

Sunt viu fiindcă aerul
îmi dă din tainica-i limpezime;
cu pași-mi strâmbi printr-o grădină
ating ai cactușilor țepi.

Atâta timp am stat
înmărmurit în fața zorilor de zi,
citind pe raza lor sentința
care îmi vine de la viață.

Nu-mi cere acum, nu-mi cere
cântarea sacră a pădurilor;
ce pot să fac de sub acest migdal,
decât doar să mi te visez și să visez zăpada.

*trad. în română de A. Langa


luni, 26 noiembrie 2018

Poem de Mauricio Alfredo Escribano (trad. din spaniolă*)


Fotografia postată de Mauricio Alfredo Escribano.

***
borracho de pájaros
y por lo tanto

doblemente viejo
soy el eco de esta risa
eternamente mía

***
înconjurat de păsări în zbor
și poate de aceea

bătrân ca niciodată
sunt ecoul acestui hohot de râs
al meu pentru totdeauna

joi, 15 noiembrie 2018

Poem de Chantal Maillard*



***
Has esparcido en las cumbres más altas
el polvo de las sepulturas.
Renacerán allí los que te amaron.
Qué fría es la alborada.
Cúbreme con tu aliento
hasta que el sol despierte a los escarabajos
entre las hojas secas.

Chantal Maillard, ”Hainuwele”

***
Ai împrăștiat cenușa mormintelor
pe cele mai înalte creste.
Acolo vor reînvia cei care te-au iubit.
Ce reci sunt zorii de zi.
Acoperă-mă cu suflarea ta
până soarele va trezi cărăbușii
de printre frunzele ruginii.

*trad. din spaniolă de A. Langa