miercuri, 26 aprilie 2023

DIOSAS MADRE Y SOLO UNA VISIÓN (trad. din spaniolă în română*)

 


DIOSAS MADRES
 
Las diosas madres caminan 
por el centro del volcán 
y recuerdan el instinto
de lo salvaje del fuego.
Saben que todo es semilla
en el intento del mundo.
 
Las diosas madres imitan
las figuras de las nubes,
se aparecen a los niños
en el sueño de los bosques.
Conocen claves de oro
y contraseñas de piedra.
 
Las diosas madres bucean
en las aguas de los lagos,
conversan con arrecifes
en los mares de coral.
Saben de seres marinos
que mantienen la frecuencia.
 
Las diosas madres se abrazan
a los troncos de los árboles.
Atesoran el silencio,
las esculturas de nieve.
Imaginan la belleza
que habita dentro del tiempo.
 
 
ZEIȚELE MAME
 
Zeițele mame trec
peste centrul vulcanului
și memorează instinctul
sălbăticiei focului.
Știu că toate-s semințe
de la începerea lumii.
 
Zeițele mame mimează
formele norilor,
apar cu chip de copii
în visul pădurilor.
Știu cifrul de aur
și parole încrustate pe piatră.
 
Zeițele mame se afundă
în apele lacurilor,
vorbesc cu recifurile
mărilor de coral.
Cunosc făpturi marine
ce păstrează frecvența.
 
Zeițele mame îmbrățișează
tulpinile arborilor,
înrămează tăcerea,
sculpturile iernii.
Reflectă frumosul
ce se află în inima timpului.
 
SOLO UNA VISIÓN
 
Por las calles sonámbulas dormita tu
recuerdo en cada piedra. Las sombras
de la noche se aparecen despacio con
luces de semáforos abiertos al misterio.
Hay un secreto a voces en las horas que
saben del amor y de la muerte. El olvido
se traga las memorias de los días
felices. A veces el reloj de una iglesia
cercana habla de la ciudad como un
enigma que en el silencio místico del
tiempo arrulla la belleza de lo íntimo.
Los árboles desnudos, en las avenidas
solitarias, entregan sus abrazos a la
niebla y aguardan en sus cápsulas las
fechas luminosas y crepúsculos para
soñar despiertos con las nubes. Lento
mi deambular por la conciencia de un
paseo lluvioso sin paraguas. En cada
casa veo resplandores de cuartos
encendidos, antes de que se apaguen,
herméticos, sin brillo, para llevar por
mundos invisibles a los habitantes de
la urbe. En una habitación, tras las
cortinas, me piensas sin disfraces y
miras mi contorno en la distancia como
si fuera solo una visión...
 
DOAR O SINGURĂ VIZIUNE
 
Pe străzile somnambule dormitează
amintirea ta în fiecare piatră. Umbrele
nopții apar pe rând odată cu sclipirile
semafoarelor aprinse în fața misterului.
E un secret spus în voce în orele ce
știu de dragoste și de moarte. Uitarea
absoarbe amintirea zilelor
fericite. Uneori ceasul unei biserici
din vecinătate vorbește despre oraș
ca despre o enigmă ce în tăcerea mistică
a timpului adoarme frumusețea în sine.
Arborii dezgoliți, de pe străzile
pustiite, lasă brațele lor în voia
ceții și păstrează în fructe
zilele luminoase și crepusculul lor
pentru a visa cu ochii lipiți de nori. Lentă
rătăcirea mea prin conștiința unei
plimbări cu ploaie și fără umbrelă. În fiecare
casă văd lumina aprinsă din odăi,
înainte ca aceasta să se stingă,
ermetică, fără lucire, pentru a fi dusă spre
lumi invizibile ale locatarilor
urbei. În una din odăi, pe după
perdea, mi te închipui goală și
îmi privești profilul topindu-se în zare,
ca și când ar fi doar o singură viziune...
 

*trad. din spaniolă în română 

marți, 18 aprilie 2023

ALEGRÍA/ BUCURIE de José HIERRO*





José HIERRO

(3.04.1922 – 21.11.2002, Madrid, Spania)

ALEGRÍA


Llegué por el dolor a la alegría.
Supe por el dolor que el alma existe.
Por el dolor, allá en mi reino triste,
un misterioso sol amanecía.

Era alegría la mañana fría
y el viento loco y cálido que embiste.
(Alma que verdes primaveras viste
maravillosamente se rompía)

Así la siento más. Al cielo apunto
y me responde cuando le pregunto
con dolor tras dolor para mi herida.

Y mientras se ilumina mi cabeza
ruego por el que he sido en la tristeza
a las divinidades de la vida.

BUCURIE


Ajuns-am prin durere la bucurie.
De suflet am aflat atunci când doare,
Iar din durere a răsărit un soare
în trista-mi, misterioasa împărăţie.

O bucurie-i frigul dimineţii

și vântul rece şi nebun ce bate.
(Simţeam cum sufletu-mi frumos se zbate,
deşi văzuse primăveri, verdeaţă).

Aşa o simt mai mult. Ochesc tot cerul
și când întreb răspunde cu-adevărul
durerilor ce vin peste-a mea rană.

Şi-n timp ce capul mi-e străluminat

mă rog pentru acel când trist am stat
de toate zeitățile mundane.

*trad de A.L.

 


miercuri, 5 aprilie 2023

CARAPACE

 



CARAPACE
 
Un bocet o fi poate cumva
o alinare a sufletului
însă doar pentru puțin timp
 
Se sfărâmă piatră de piatră
puritatea dispare și ea
ca si floarea căzută din pom
 
Tremurul tău instinctiv
pentru ziua ce iată se duce
nu-și găsește vreun reazem
 
Taci când privești făr-să știi
la ce pare că stă nemișcat
sub o carapace