duminică, 13 noiembrie 2022

DISECȚIE

 


DISECȚIE

 

Au îmbătrânit copacii

nu se mai văd dintre foi

ascunzându-și tulpinile joase

printre ramurile subțiri și goi

 

Brațele încă tari le sunt prinse

cu ceamur de un nevăzut zidar

par lespezi palide din cimitire

ce se suprapun într-un calendar

 

O să reziste până la prima furtună

sau se vor desface în elemente

ca trupul la o lecție de anatomie

de disecție în părților componente

 

miercuri, 2 noiembrie 2022

LLUVIA NOCTURNA y HERIDA MELANCÓLICA de Ana Muela Sopeña (trad. în română*)

 


LLUVIA NOCTURNA

 

La soledad recorre calles grises

y la lluvia secreta, persistente,

dulcifica las sombras de la noche.

 

Todo parece anclado en la nostalgia,

mientras la melodía misteriosa

inunda de belleza las aceras.

 

El instinto del agua se hace nítido

para tocar el alma de las cosas

que habita en los espejos

del otro lado de este mundo.

 

Las nubes invisibles se percatan

de la conspiración del gran silencio.

 

Los ladridos de un perro se entretejen

con los charcos de lluvia que nos llevan

hacia los desafíos de lo oscuro.

 

Las estatuas del parque de la ermita

rozan en la memoria de las piedras

la eternidad sin nombre.

Danzan en la quietud de lo que existe,

para soñar con tiempos sumergidos

en fisuras de niebla.

 

Un gato se guarece de la lluvia

bajo un coche que pacta

con la estación más húmeda del año.

 

Todo vuelve a la esencia, sin las máscaras, 

inmutable en las horas

de la melancolía

en su vuelta despacio a los orígenes.

 

En mitad de la herida

se desarrolla híbrido el destino.

 

Los ruidos de motores,

a lo lejos,

saben que la tristeza es solo humo

para encubrir la luz de la mirada

mientras pasa la vida, imperceptible...

 

PLOAIE NOCTURNĂ

 

Singurătatea străbate drumuri cenușii

și ploaia măruntă, fără încetare,

mângâie umbrele nopții.

 

Totul pare să fie cuprins de nostalgie,

iar o melodie misterioasă

acoperă frumusețea trotuarelor.

 

Instinctul apei devine transparent

pentru a atinge sufletul lucrurilor

ce locuiesc oglinzile

de partea cealaltă a lucrurilor.

 

Norii dispăruți se caută

prin conspirația tăcerii.

 

Părți dintr-un câine se sparg

în bălțile de apă ale ploii ce ne poartă

spre încercările care ni le provoacă întunericul.

 

Statuile din parcul bisericuței

sapă în memoria pietrelor

eternitatea fără de vreun nume.

Dansează în liniștea a ceea ce există,

pentru a visa cu timpuri scufundate

în fisuri de ceață.

 

Un pisic se ascunde de ploaie

dedesubtul unei mașini ce pactizează

cu anotimpul cel mai umed al anului.

 

Totul revine la esența, fără de vreo mască,

orelor nemișcate

ale melancoliei

în drumul șerpuitor spre începuturi.

 

Acolo în mijlocul rănii

își crește trupul hibrid – destinul.

 

Răgetul fioros al motoarelor,

ce sună în depărtare,

știu că tristețea e doar fum

pentru a seduce privirea

în timp ce viața se duce, imperceptibilă...

 

HERIDA MELANCÓLICA

 

La ría es una herida melancólica

que discurre sinuosa hacia los sueños,

en mitad del amor y de la muerte,

en la estación más cálida.

 

A veces me parece que su luz

asoma subrepticia entre los barcos

y dibuja sus mundos de papel

más allá del instinto de la niebla.

 

Cuando todo se aplaca interiormente

hay una sombra llena de pretextos

creando una utopía

en la nostalgia de la tarde.

 

En mitad del paseo se vislumbra

un reflejo de agua que hipnotiza

y disuelve el recuerdo del pasado.

  

RANĂ MELANCOLICĂ

 

Pârâul e o rană melancolică

ce curge sinuos înspre visuri,

aflată între viață și moarte,

în anotimpul cel mai  călduros.

 

Uneori mi se pare că lumina

apare ascunsă de printre bărci

și crează lumea ei de hârtie

dincolo de cercurile ceții.

 

Când totul se închide înlăuntru

iese o umbră de nedescris,

punctând  imaginea unei utopii

în nostalgia serii.

 

În mijlocul drumului joacă

un reflex al apei ce hipnotizează

și face să dispară amintirea trecutului.

 

 *trad. din spaniolă în română de Andrei LANGA

miercuri, 31 august 2022

ANTICAMERĂ, poem de MARCELA BENEA *


ANTICAMERĂ
lui Leonard Tuchilatu

Era ca și cum am fi avut viză de reședință
în acel spital moscovit
toate deveniseră familiare:
dializa, speranța
monstruoasa așteptare a unui rinichi
deprimarea și moartea.
Moartea, cu anticamera ei:
mica rezervă de două paturi
și bărbatul pe care l-au adus brancardierii
într-o după amiază de iunie…
Ca o rugă tenace mânca sfârșitul
din trupul lui încă tânăr:
noapte de chin și luptă zadarnică,
apoi brusc lumina de fața lui se fixă –
uimire a sufletului desprins
de suferință și trup.
Școală a morții...
Și tu ai absolvit-o.
Fulgerător.
Ca un elev supradotat
dintr-un singur salt
ai luat toate clasele vieții
cu o ultimă, capitală suflare
materie studiată “pe viu”...
Și aplicată...
Bătrânețea nu-ți cercetează azi chipul
în fotografie,
pe frunte nu se adâncesc riduri,
ochii nu-și pierd strălucirea...
Sub umbra brumată a dealului
s-a ascuns șugubeață tinerețea ta veșnică. 

ANTECAMBRA
A Leonard Tuchilatu

Era com si haguera tingut visa de residència
en aquell hospital moscovita
tot havia esdevingut familiar:
diàlisi, esperança
monstruosa l’espera d’un ronyó,
depressió i mort.
La mort, amb la seua antecambra:
petita reserva de dos llits
i l’home al que han dut dos portalliteres
una vesprada de juny…
Com una eruga tenaç menja el final
Del seu cos encara jove:
nit de turment i lluita vana,
llavors de sobte la llum de la seva cara es fixa
sorpresa de l’ànima despresa
de patiment i cos.
Escola de la mort...
I tu l’has aprovada.
Instantàniament.
Com un alumne superdotat
D’un sol salt
Has pres totes les classes de vida
Amb un últim, capital alè
matèria estudiada “en viu”...
i aplicada...
La vellesa no et cerca avui el rostre
en fotografies,
al front no profunditzen les arrugues,
els ulls no perden la seua brillantor...
Sota l’ombra gebrada del turó
s’ha amagat graciosament la teua joventut eterna.

*Poema de MARCELA BENEA traduït del romanès al català per PERE BESSÓ

.