FEMUR
Când vreai sa pleci undeva departe îți cumperi o bicicletă din cele visate odată în copilărie
Dacă nu ai bicicletă neagră tragi ușor de mânerul ușii de la intrare și uiți pe o clipă
Îți raman în casa o droaie de lucruri locuință îți pare uriașă o lași așa si pleci peste hotare
Casa ta acum e locuită de fantasme forme fără fond un fel de a fi ființe care îți duc lipsa
CĂLĂTORIE
Plec în cea mai lungă călătorie
voi sta singur doar cu pacea din cer
fără prietenii ce s-au perindat
fără viața lor îmbrăcată în haine de noapte
cu un câine alături călător și el
caninul meu cunoscut care iată a dispărut
pășindu-mi pe urme cu ochii întredeschiși
ca o umbră ce nu cere nimic
nici apă nici oase de raci rătăciți
vine fidelă din urmă umbra strălucitoare
îmbrăcată în haina perfectă de câne
acolo în ea in părul aprins găsesc căldură
VIAJE
Me voy de viaje el mas largo que hay
voy a sentirme por primera vez solo
sin amigos que parecen buenos
sin su seriedad que lo hacían distantes
con un solo perro erante sereno
mi perro que ya no existe
con sus ojos serados cojeando detrás
como una sombra que no pide nada
ni agua ni huesos de caballos salvajes
me persigue fiel su sombra briliante
abrigada con una manta canina
alli encuentro el verdadero calor
STIX
Unde te afli acum nu este soare o boare de vânt te mângâie ca o mână rătăcitoare
Trupul pe care îl porți e o parte din tine cineva pleacă de aici altcineva poate că vine
Câmpul peste care treci începe de aice urmele mici le îneci cu valul de spice
Zilele zac peste tot lăsate în spate Stixul i-l treci în înot și-n ziuă și-n noapte
COVOR
Au dispărut toate păsările au supraviețuit cele cu cioc acviln o simplă mutație
Ele nu respiră cu aer se lasa în voia soartei și așa se salvează de atracția pământului
Tu percepi viața altfel cineva trage de ațe și ți le așează într-un covor cu zorzoane
Fără zarvă în zavoi se termina aici toate temerile tale te asezi cu sfială pe 0vechiul covor
S-au risipit ore întregi de îngândurare din praful lor au crescut flori mari sub picioare
PERVAZ
Nimic nu rămâne din tot ce-i al nostru odată și odată iată că devine străin
Streașina casei se subțiază nu mai intră albina să-și lase mierea în stuful negrit
Vaza cu flori din fereastră s-a rostogolit în gol pe pervazul căzut ca o punte
TRADIȚIE
Piere omul ca o plantă uitată pe un câmp împietrit
tradiție statică pentru tot ce pleacă oricum
cer survolat de ultimul pterodactil
lac fără pic de apă în el coperit de nori negri
