duminică, 31 octombrie 2021

EXTREMITĂȚI (poezie)

 


EXTREMITĂȚI

 

Felul de a fi al fumului

la prima și ultima sa răsuflare

 

Pisc al muntelui ce se pierde în cer

fir de iarbă crescut pân-vârful se uscă

 

Inimă văzută la ultimile sale zvâcniri

lente dar cu atât mai puternice

 

Agonie a corpului ce stă întins

arzând în propria pară

 

Formă rămasă fără de conținut

existență redusă a cosmosului

 

Spațiu lipsit de aștri golit de timp

praf în care s-au disipat toate stelele

 

Vene prin care nu mai curge nimic

doar ceva ilizibil - materie neagră

 

Capăt tocit al unui ecou

săgeată trimisă la întâmplare

 

TĂRÂM

 

Mereu va rămâne un alt tărâm

neexplorat de a ta respirație

 

Aerul cald îți intră pe gură

se ramifică în piept

 

Rădăcini se ivesc

pe locul pe care ai pășit

 

O cărare duce spre poiană

unde vei face următorul popas

 

PUZZLE

 

Toate zilele tale se termină la fel

stau bine așezate într-un puzzle

unde pot fi revăzute iar într-un târziu

când se vor desface fragmentele asamblate

nimeni nu va ști cum să reconstituie întregul

 

TIMP

 

Uităm de timp

timpul se uită la noi

dinspre pereții decolorați ai caselor

 

Chipuri de prunci

opriți brusc din creștere

încă de pe atunci de la naștere

 

Imagine ingenuă

a zilelelor care au apus

peste stelele ce au încetat să sclipească

 

Poze din album descleiate

prinse de corzile zilelor

cu niște simple clame

 

Liniște atotștiutoare

zi de naștere neașteptată

cu nici un invitat

 

Știri revăzute la televizor

șir de accidente de circulație

fără de supraviețuitori

 

POARTĂ ÎN APĂ


Trecerea râului prin locuri tihnite

plutirea spre poarta aflată în apă

 

Transcendarea golului încăput în ea

fixarea corpului în aceeași poziție

 

Salvarea înotătorului imaginar

detașarea de realitate

 

Un ultim instinct de supraviețuire

reacție firească la tot ce e lumesc

 

Apoi atingi pământul cu mâinile

și atunci se întâmplă ceva

 

Devii iarăși om făptură terestră 

trup din trupul cuiva nemaîntâlnit

 

Interpretare exactă a chipului 

îngerului care te protejează.

 

UMBRĂ


Nu rămâne mult loc pentru viață

cea care pare că ne aparține

 

Vine și pleacă de aici

când nimeni nu se așteaptă

 

Ne părăsește pur și simplu

ca o pasăre albă printre nori

 

Umbră ce cade peste pământ

prinsă ici-colo de mărăcini

 

HALTĂ

 

Să nu mai cauți nimic e poate

ultima parte veritabilă a vieții

când drumurile se intersectează

într-un loc anumit la o haltă

pe pământurile cele înalte

apărute așa de prin adâncuri

ca formă rigidă de împotrivire

la vid la starea de inexistență

ce stă să ne stăpânească ființa

 

VISE

 

Ceea din ce trebuie să facem un obicei

e să urcăm tolba viselor nocturne

în spatele unui melc obișnuit

ca să nu ne ducem prea departe

după poftele noastre

 

POEMUL TĂCERII

 

Tăcerea e sus aproape de cer

cel ce acoperă privirile noastre

cel ce frige vederile sparge timpanele

ne înfioară ființa cu fulger din nori

 

Nu stă la picioare unde mișună totul

cu efervescență de neînchipuit

și nici în lucrurile ce nu se mai mișcă

și nici în răcoarea cea a dimineții

 

Tăcere-i ceva ce trece pe alături

apucă pe drumurile întortocheate

cărări suprapuse peste rădăcini

ocolind vocile de pe costișă

 

Ea își duce tiptil tot golul din piept

căutând să ajungă pe vârfuri de munte

acolo să-l umple cu aerul rece

departe de lumea impacientată

 

HAVUZ

 

Plimbare la pas pe aceleași alei

trecând printre spațiile verzi de prin parcuri 

singur sau atunci când ești în pereche 

repetând îmbrățișările cum ar bate din aripi 

două păsări ce se scaldă în apele unui havuz

 

POZE

 

Mereu ne trimitem unul altuia

pozele noastre bine asortate

măsură de protecție pentru cei

care nu vor să își vadă chipul

afectat de exigențele timpului

 

CER DESCHIS

 

E doar o chestiune de timp

să mergi și să te știi ajuns undeva

 

Tăcerea e a doua casă a noastră

în care intri fără să întrebi de cineva

 

Cine a trecut de linia orizontului

nu se mai grăbește să revină pe aici

 

Cerul deschis seamănă cu un cerc vicios

în care nicidecum nu încap toate stelele

 

Nici cel mai desăvârșit ochi reflector

nu poate face ordine în spațiu

 

Mâna întinsă a muribundului

ca unică punte spre lumea cealaltă 

 

MÂINI


Când nu mai știm să trăim

ne depărtăm într-atât unul de altul 

încat nici degetele nu ajung să ni se atingă

 

Ne mișcăm până cădem pe o parte

iar mâinile ni se așază ușurel pe piept

ca niște aripi obosite de prea mult zbor


Capul rămâne stană de piatră

pe care nu poate să stea nici un fluture 

ce cearcă să rupă cercul de lumânări

 

Mainile noastre sunt ultimile

care caută cumva să ne atingă inima 

după ce aceasta încetează să mai bată

 

ASCEZĂ

 

Încape timpul într-o clipită

se scurge pe scări în ritm sacadat

 

O sută de ochi te-au văzut

dar niciunul nu a privit în interiorul tău

 

O sută de pași făcuți spre aceeași poartă

ori drumurile nu au sens opus

 

Urci pe un turn până în inima norilor

ca sinucigașul cu chip senin

 

IATĂ DE CE

 

Soarele apune la asfințit

ca zâmbetul ascuns pe chipul unui poet

 

Toate drumurile duc în nicăieri

se împotmolesc undeva în vid

 

Masa cea goală își caută scaunele

lăsate la întâmplare în jur

 

Pământul respiră rar

cu toate pădurile deodată

 

O ultimă rază străpunge privirea

un sătuc dispare la orizont

 

Iată de ce apune soarele

ca să ne știe mai aproape de cer

 

DRUM DUS-ÎNTORS

 

Adevărul e că nu doare nimic

dormi liniștit până hăt-târziu

mi te scoli înfometat de imagini

torni apă bonsaiului pe jumătate uscat

semeni ogorul cu porumb bun 

lași găinile să ciupească pe afară 

firele tari de troscot de pe cărare

curăți oglinda îmbibată de praf  

atât cât să-ți poți vedea chipul

soarele îl prinzi printre gene

după un vechi obicei ancestral

așa te transformi de tot în om

și abia atunci începi să pricepi

că există drum de întoarcere

 

DRUM NEUMBLAT

 

În ochii tăi își dau întâlnire razele

fiecare zi e un pas spre paradisul pierdut

trec peste munți norii cu fruntea înaltă

și se opresc pentru o clipă pe pisc

 

Urci sau cobori curge pe alături izvorul

iezii zglobii zburdă prin ierburile lor

stă încrustată o cruce pe cer prin coclauri

zace uitat drumul cel neumblat

 

ZIUA DE MÂINE

 

Liniștea e dincolo pe după pervaz
așteaptă așa dimineața să vină
viața trecută e și ea pe undeva
uitată ca o băutură tulbure
într-un pahar nebăut până la fund
lăsat poate pentru ziua de mâine

 

RĂDĂCINI

 

Există un drum ce trece prin trup,

un straniu traseu umbrit de stele

stinse pe cer cernite găuri

unde se-ascund ochii

din care clipesc

se apleacă să caute

alte drumuri mai scurte

dar nu reușesc să identifice

decât doar o cărare o scară

cu multe indescifrabile rădăcini.

 

COPAC


La capătul grădinii 

a crescut copacul acum cioturos 

cineva i-a mai tăiat o creangă

o gaură largă se cască în pântecul lui

un gol ce se uită la tine 

din trupul ciuntit

 

TIMP TRECUT

 

Îmbrăcat în hainele decolorate ale timpului

fără încălțări și cu pălărie de paie cu bor

mi te plimbi printre prunii căzuți pe o parte

cu păsări cu tot și fără de frunzele lor

 

Atâtea flori aromate cu petale căzute

sădite cândva în spatele casei

fărâme de cer azuriu împrăștiate deasupra

prin care soarele încearcă să mi te salute.

 

Pe poarta ce stă gata să se prăvale

intră și ies pe rând niște necunoscuți

oaspeți nepoftiți de neoprit din cale

câine legat cu un lanț mereu asmuțit

 

ECHILIBRISTICĂ

 

Nu e vreun medicament să te facă bine

nici alte alifii sa te apere de atâtea boli

 

Torța ce o porți e din hârtie

pe care au fost scrise niște poezii


Păzește-te zi de zi de piaza rea

de omul cu papuci de metal

 

Pe creasta argintată a valului

se merge doar în picioarele goale

 

NORI PE CER

 

Diminețile devreme trec repede

se ridică la cer odată cu ceața

 

Visele toate devin volatile

rămase fără de vreun stăpân

 

O ceașcă de cafea își face efectul

te scoate din casă ca pe un copil

 

Acel copil întârzie la școală

și caută să își grăbească pasul

 

Dar unde ajunge nu mai e nimeni

toți sunt plecați cu alte treburi

 

La întoarcere apar nori pe cer

ca o operă deschisă a viselor

 

TRIPTIC

 

Pe căi neștiute ajungi aproape de câmp

o lună ascunsă stă după fiecare arbor


Păsări fără de glas zboară în noapte

peste pagiștea plină de mărăcini

 

Pași ce duc într-o singură direcție

pe care te surprinzi că nu o percepi


Tărâm adunat din mai multe fărâme

cu un fundal punctiform la orizont

 

Trup peste trup ca într-un triptic

ce nimeni nu îndrăznește să-l deschidă


Tablou întins cât cuprinzi cu ochii

unde razele intră să lumineze

 

MESAJ


Drum drept ca o scară

pe care-au trecut frunzele


Rădăcini rămase în sol

vestigii ale unei păduri


O umbră ce crește 

căzută dinspre orizont


Cântec de chiriac rătăcit

sub o simplă petală


Mesaj cvasiinteligibil

venit din înalt

 

PASO DOBLE


Există multe căi cunoscute de supraviețuire

și doar un unic număr norocos la loterie

lucrurile sunt de necontrolat vin de la sine


E o simplă coincidență între ce vine și ce pleacă

iar în cap încape orice călătorie ce ti-o dorești

cine face paso doble* știe că nu bate pasul pe loc


*"paso doble", ritm de dans tradițional spaniol, 

relaționat cu mișcările în doi pași ale matadorului 

 

ANONIMAT

 

Dincolo de vid în altă inexistență

se-ntinde o fâșie lungă de anonimat

 

Muntele acela nu are un nume

e rocă arcuită acoperită cu lut

 

Umbre pe drum catarg pe o barcă

atrag privirile pentru un moment

 

Lucrurile toate-s întinse pe-o sfoară

sfârâie mucul unei lumânări

 


LUCRURI
(
Imperfecțiunea e punctul culminant”,Yves Bonnefoy)

 

Lucrurile perfecte fără cusur sunt făcute

în fabricile de cărămidă ale omului

celelalte lucruri par să fie

opere neterminate

 

DISCREȚIE

 

Simți solul cum se-așază sub tălpi

printre degete bulgărași de țărână

ți se rostogolesc pe pielea întinsă

peste venele ce abia de se văd

 

Pământul puhav se urcă alene

dintre frunze căzute cu furnici

îți arată discret de sub picioare

cum își face lucrul de veci

 

SCRISOAREA DE DRAGOSTE

(unui tânăr amorez)

 

Iubirea nu se învață -nu e o carte-

ci scrisoare netrimisă mereu amânată

o seamă de cuvinte scrise neciteț

recitite pentru a nu scăpa vreo virgulă

 

Se lucrează la greu o dată în plus

se revizează și ceea ce nu s-a scris

după care cu cerneală pe degete

se bagă coala în plicul neîncăpător

 

Se comite greșeala pe locul remitentului

se scrie adresa pentru destinatar

în două-trei zile ai scrisoarea acasă

și atunci mi te chinui să o redactezi

 

PALIMPSEST


Frunzele căzute se trezesc

la cea mai ușoară adiere a vântului


Fiecare dintre anotimpuri

caută să dea timpului o altă culoare


Timpul rămâne a fi incolor

rânduri suprapuse un palimpsest


CÂMPIE


După atâta pădure copaci noduroși

vine și o câmpie să se întindă

o formă de șes unde ajung gândurile

dar nu fac grămadă plutesc pe o apă

până hăt în zare fără valuri vâslind

 

MAREA

 

Mereu se zbuciumă marea

pe acolo îți plimbi privirea

până nu o mai vezi

 

Pasări mici zboară în zare

pe deasupra valurilor

poate sunt ochii tăi (?)


LITORAL

 

În vise se transformă zarea

o sumedenie de stele

se-nghesuie în univers

 

Nisip sădit atâtea visuri

pe care le aduce marea

cu ramuri moarte și bușteni

 

Sunt vise toate neîmplinite

pestriț arată litoralul

parc-aparține altei mări

 

ALT LIMBAJ

 

Învățăm cuvintele pe silabe

punem nume la lucruri

până când se aude o voce

ce pare că le știe pe toate

un alt limbaj

monolog interior

 

LA PRIVEGHI


Atunci la priveghi

înveleai chipul mamei

cu o pânză transparentă

îmbibată cu cloroform

doar aşa o fãceai să zâmbească


Cu acel zâmbet firesc

de zână adormită

te privea pe furiş de undeva

cum ieșeai să respiri aer curat

ea înhalând vaporii de cloroform


Atunci la priveghi

se adunaseră toate nopţile

ca să ţină sfat corpul ei

aparținând altei lumi

pe care nu o cunoşti

 

PUNCT

 

Ceea ce face cu noi timpul

când nimeni nu se așteaptă

ne transformă pe rând în trecut

 

Nu lasă nici o poartă deschisă

pe care să se poată intra

nici un drum de întoarcere

 

Ne șterge numele de pe geam

și se aude scrâșnetul nesuferit

însă nu e nimic de partea cealaltă

 

Doar depărtarea își întinde apele

pe care abia de se vede un punct

aflat în perpetuuă nemișcare

 

BĂTRÂNI

 

Pe podul înalt ce stă să pice

se plimbă în voie doi bătrâni

își povestesc unul altuia

păţaniile lor din copilărie

 

Un nor alb în formă de pasăre

îi acoperă până nu se mai văd

iar vocile coboară în trombă

căzând peste noi cei de sub pod

 

Noi plutim pe o barcă ușoară

aflați oarecum în derivă

gândind aşa într-o doară

că e ușor să fii bătrân

 

UMBRĂ

 

A trebuit sa alerg

ca sa ajung din urmă

umbra mea rătăcită pe străzi

a trebuit să trec peste o duzină

de alte umbre ca să mă scufund

dintr-odată în întunericul din ea

înghițit fiind acolo de colbul fin

de pe drum de pietrele din caldarâm

și alte artefacte aflate în cale

ținut la distanță de fugara

atât de subțirea mea umbră

 

ZAȚ


Când aștepți să fiarbă cafeaua

dar aceasta vai! dă în foc

tu apuci ibricul cu ambele mâini

cercând să salvezi ceea ce nu e

iar acolo ca printr-un miracol

rămân fire de zaț într-un lichid

pe care abia îl sorbi printre dinți

atunci pronunți ceva necuviincios

ceva ce îți acoperă tot smalțul

suprafața vizibilă a dinților

 

PIPA PĂCII

 

Fiindcă nu fumasem niciodată

în aproape uitata mea copilărie

încercasem într-un final

să trag o şuviţă de fum

dintr-un trabuc cu bucluc

 

Nu știam de marijuana

nici de tutunul de import

mă mulțumeam cu formele moi

mototolite ale unei frunze

de viță-de-vie

 

Luam între dește muştucul aprins

ca apoi să îmi frig buza de sus

după care îmi ziceam cu repeziciune

că nu o să mai fumez niciodată

 

Ici-colo sau în mai multe locuri deodată

izbucnește câte un război nedeclarat

 

Iată atâtea motive de fumat Pipa păcii

că zău dacă ar fi de vreun folos

m-aş întoarce în copilărie

să mă autodeclar ad-hoc 

cel mai înveterat dintre fumători

 

PUNCTE CARDINALE

 

Unde mi te-ai oprit acum

e pământul plin de rădăcini 

cu punctele cardinale pe care

poți să le atingi doar cu privirea

preambulul scris la o carte


Putreda poartă cea din poveste

rece e casa cu pereții zidiţi din poze

lumina zilei a dispărut zace-n oglinzi

izvoare în care au înghețat apele

cele limpezi că altele nu-s pe aici

 

TREI MELCI

 

Casă de la țară căzută pe gânduri

ce n-ar face să plece de aici

 

N-a mai rămas nimeni în ea

prin curte câinele a muţit

puii de cloşcă s-au prefăcut în iarbă

însăși cloșca e un tufar înflorit

 

În toiul nopții au trecut pe alături

trei melci codobelci unul după altul

ducându-și casele sidefii în spate

lăsând în urmă dungi lungi argintii

 

CEEA CE A FOST

 

E cumva altfel nu e ceea ce a fost

viața ta nu mai curge val-vârtej

te joci de-a mijatca cu propriul corp

il duci pe la cantine (când vrea el)

 

Se zvârcoleşte prin somn are febră

tu nu-l poți ajuta cu nimic

îi dai apă apoi iarăși îi dai apă

parcă îl îngrijești parcă nu

 

Uneori e ridicol alteori e domn-domn

"señor" cum îți zic alții (prin excelenţã)

alaltăieri ți-a zis cineva "maestre"

iar tu te-ai prefăcut că nu-l auzi,

ai privit pe alături cu indiferență

 

Nu mai e ceea ce a fost odată

nici furca nu ţi-i de vreo trebuință

 

Tragi grebla din urmă agale

ca să aduni ceva nedeslușit

niște surcele ce au mai rămas

lângă un trunchi cioturos

 

Nu mai există copacul

 

IEȘIRE SUBTERANĂ

(lui Ghenadie Nicu)


Drumuri ce au trecut pe aici

falie lăsată peste altă falie

stele și apă apărute la suprafață

-apoteoza luminii-

cădere inerentă a întunericului

ieşire și tot atunci

intrare directă în trup

 

O APĂ ȘI UN PĂMÂNT

 

Stai întins pe o stivă de paie

și visezi vise când iată

la o zvârlitură de băț

zboară vrabia solitară

 

Cât de puţin ne lipsește

să ajungem iarăși pe lună

e clar însă că nu vrem

să ajungem acolo

 

O privim sceptici dintr-o parte

de parcă ne-ar fi străină

de parcă nu ar fi și ea

o apă și un pământ

 

HORN


Fiecare are câte un mort în casă

alții au câte doi sau mai mulți

 

O cărare duce spre pajiștea arsă

pe care aleargă ghiduși niște miei

 

Ramul de cais nu se mai scutură

floarea îl face să pară mai greu

 

Se imbulzesc de zori albinele

și se cutremură pe el toate florile

 

Iată că i se așază un fluture

zboară se scutură în sus petale

 

De după draperii apar câteodată

chipuri cu forme abia deslușite

 

Pe sub pământ se aud rădăcini

cresc și troznesc la suprafață 


Grădinile coperite de ierburi

ascund acum mii de balauri

 

Fiecare are câte un mort în casă

alții au câte doi sau mai mulți

 

O suviţă de fum iese din hornul

unei case cu pereți năruiți

 

CULOARE CARACTERISTICĂ

 

Când începi să scrii un poem
te scoli mai devreme dis-de-dimineață 

înainte de ivirea zorilor 

fără de cafea pe burta goală 

cu bărbia sprijinită în piept 

cum ar face oricare poet care se mai respectă 

nu cauți pe geam vreun punct de referință 

te fixezi doar pe foaia de hârtie 

o impui sa fie docilă un aluat tare 

o pâine gata plămădită 

cu formă și conținut cât de cât clar 

ce are un pic de culoare caracteristică -rumenă

 

PRENUME

 

Nimic nu e nou nici măcar

prenumele ce le purtăm neîngrădit

în fiecare noapte fără ca să și știm 

ziua le scoatem pe rând la iveală

atunci când suntem întrebați

adică când intrăm prin cancelarii

după ce ne dăm binețe unul altuia

și trecem de toate semnele rutiere

lucru ce îl facem regulamentar

pentru a evita neînțelegerile

între numele mari (al tău/al meu)

pe roșu trec doar idioții cei care

au uitat de diluviu de Noe și

de toate imperiile care dispar

mai târziu decât ne-am fi așteptat

istoria se scrie cu un ciob pe nisip

păsările aduc în plisc apă neîncepută

pentru cei însetați spune și tu dacă

e așa sau altfel si nu uita

să îți pronunți explicit prenumele

ca înainte de împărtășanie

 

COR


De ce cântă păsările

dis-de-dimineață

poate fiindcă mai apoi

alte/multe sunete dau năvală

 

FLORI


Cum se explică

oare de ce (?)

florile fără de miros

țin mai mult

 

PANGEA ULTIMA

 

Globul acesta pământesc 

rotit de mâinile mici ale piciului

care a învățat cam pe unde

și-au zidit aztecii piramidele

fără să știe că de fapt 

cele două americi 

s-au desprins/au făcut parte 

dintr-un unic continent - Pangea 

 

Oricine poate învăța acum

să țină în brațe țările toate

continente întregi să adune

să învârtă globul pământesc

pe un deget ca pe o minge

Pangea Ultima revine

 

PARABOLĂ

 

Vecinii din bloc se văd rar par niște vedenii

diminețile se-ntrec să ducă la tomberon

resturile rămase din ziua de ieri

scot la plimbare un câine docil (dacă îl au?)

femeile se machiază de zor (enervate)

bărbații lor orbecăiesc prin hol

așteptându-le să-și facă cu noblețe coafura

 

Fug apoi la serviciu o acoladă

cuprinde o grămadă de treburi perene

o trombă de aer călduț îi mână apoi acasă

un soi de adăpost temporar un capăt de scară

de unde se aude peste perete sau de prin tavan

cum vecinii se mai ceartă între ei (ca niște vedenii)

parabolă cu focarul ce-mprăștie punctele toate

 

CĂLĂTOR

 

Ziua vine pe neașteptate

te trezește o goarnă din văzduh

pedalezi de cu zori o bicicletă

dotată cu un lanț ruginit

proiectezi o călătorie prin neant

fără să știi unde te afli exact

te apleci în fața soarelui

aproape din obișnuință

reflex condiționat gest genuin

oprești la o stație mică de autobuz

urci pe bagaj un copil

apoi altul ți se urcă pe bara din față

faci împreună cu ei înconjurul lumii

ajungi acasă mereu acasă

chiar dacă ești (cred unii!)

cel mai de neobosit călător

 

ORE


Au sucombat toate orele

puse dinainte de părintele tău

ca pe ceva de mâncare


dintr-o sută de frați numărați

nu a supraviețuit niciunul


o pasăre ți-a căzut pe umăr

mărul lui Newton a putrezit


ziua e searbădă fără de ore

un timp împietrit plin de licheni

pe care îi vor devora renii

 

FULGI


Mai alergi alergi și acum

printre fulgii mășcați ce cad

fără să se mai oprească

care parcă nu vin din înalt

ci din alte cernite depărtări


Jos se așază un covor uriaș

căptușit cu mineralele rare

atât de ușoară pare să le fie

aeriană țesătură zborul ce

a culminat în nemișcare


Larmă de neînchipuit în jur

de după geamul încețoșat

te cheamă mama te strigă

cu insistență fără încetare

să vii repejor la mâncare


La masa întinsă stau frații

savurând ceva delicios bun

urmărești fulgii de după geam

timp trecut transformat acum

într-o oglindă unde se tace

 

MECI

 

Îți cauți poemele prin sticlă

dincolo de geam

ditamai ocupație căreia

i se dedă uneori poetul

 

Poate fi o păcăleală

o fază dintr-un ultim joc 

cu mingea cea peticită 

pe care nu o poți atinge

nici cu vârful degetelor

și nici geamul nu-l sparge

ci trece prin refracție

lovindu-te direct în piept

fapt care te face să icnești

ca portarul cel care 

cu multă șansă

își salvase echipa

de la iminenta înfrângere

în ultimile clipe ale meciului

 

ECOURI

 

Unde duc toate drumurile 

nu e vreun final așteptat

o peșteră își deschide

porțile de văzduh

ca să facă popas călătorul

care are în spate

o parte din drum sau tot drumul

cu spini înfipți în călcâie

cu tolba bălăbănindu-i-se 

vârful cârjei cercetând  

duritatea pământului solul

ce scoate sunete seci le împrăștie 

pe fiecare dintr-un punct diferit

ecouri care răspund repetat

dinspre ceruri și ape neîncepute 

terminând pe sub praf

 

ACÂN

 

În fiecare zi se face lumină

nu doar fiindcă e soare

 

Cei câțiva bătrâni de afară

vorbesc despre vreme 

 

Se vaietă făr-să o vezi

în arbuști cucuveaua 

 

Orașul e ca un nor colorat

la poale de munte

 

Se aude un clopot sub seară

sau o sută de voci dintr-odată

 

Noaptea ne duce peste vad

cu o rapidă luntre

 

Dacă n-ar cânta un acân

ar părea că în jur e pustietate


Zilele toate le-ai lăsat undeva

le aduni într-un cufăr de haine

 

GRĂDINI

 

În pădurea tăiata nu mai intră nimeni 

doarme dus declamatorul de versuri în rimă

rochia miresei s-a rupt pe la margini

a zburat o albină de pe corola florii sculptate

pocalele cu vin roșu stau răsturnate pe masă

 

O să imi iau un repaus de o zi

ca să mă delectez din rezervele 

grădinilor de zarzavaturi

 

TRUP

(lui Georg Trakl, in memoriam)

 

În trupul tăcut s-a oprit timpul

s-au desprins rădăcinile copacului desfrunzit

printre ramuri a dispărut cucuveaua bătrână

de cornul lunii stă agățat un joben

stăpânul nu a plecat nicăieri e acasă

 

OGLINZI

 

Cineva face mereu curățenie în casă
frânge firele de păianjen prinse prin unghere
lasă ușa deschisă să intre liber insectele care caută
carne aflată la începutul unui proces lent de alterare

 

Șterge praful de pe oglinzile mute și fără memorie
până când se văd ridurile de pe chip pielea uscată
ce atârnă pe alocuri destul de ridicol pe corp
chiar și golul din ochi apare reflectat acolo

 

BALAURI

 

Tăcerea 

e o carte închisă

în care au încăput

capetele unor balauri

 

Deschide-o câteodată

fii blând cu ei

 

POEM CU SCAUNE

 

Când scaunele sunt de nerecunoscut 

uitate sau lăsate la întâmplare 

prin colțurile îndepărtate ale casei 

carii se întrec între ei fără încetare

încearcă a le sculpta cum pot mai bine 

iar cel mai iscusit dintre tâmplari 

face din ele piese de anticariat

aplică patina vremii

 

CHIP DE FATĂ

(pentru Anastasia)

 

Printre atâtea chipuri 

apare chipul tău 

ca o artă aparte

 

Preciziune a unei 

pensule mici purtată

peste o pagină albă

 

Aură care 

mi te înconjoară cu

mângâierea unei mâini grijulii

 

Privire plină cu

stele din vis nici urmă de 

ruj lipsă de fard

 

Ten ce face piersicul 

să te admire o aluniță 

se lasă căutată pe aici

 

CRUCIFIX

 

Ticăie ceasul în pereții odăii

în pod se învârte un titirez

 

Tropăie fără încetare calul

care e dus nu mai stă în grajd

 

Curge pe drumurile din mahalale

galbena smoală de labirint

 

Locul pe care se înălța o casă

are acum formă de schit

 

Câinii s-au slobozit din lanțuri

își caută prin bălării stăpânii

 

Suflă un vânt peste flacăra slabă

arde lemnul unui crucifix

 

CASA CU FARMECE

 

Buruiene mari dau năvală de peste tot

Nu mai e loc de trecut prin curte

Pragul s-a coperit cu un brusture

Din pereți se preling ierburi lungi

Sus suie flacăra unui foc stins

Flori de ghiveci dispărute în ferești 

Straturi de vopsele apără gardul

Viespea stă de pază pe acoperiș

Poarta rămasă fără de balamale

O haină ferfenițată întinsă pe-o sârmă

Sâmburi de caise împrăștiați pe jos

O lingură îndoită cu urme de dinți

Din glodul uscat de sub răzătoare

iese femurul unei păsări domestice

O sită spartă strecură praful

alături o farfurie fără pic de faianță

Un vârf de cuțit un stilou rupt pe prispă

și o bijuterie din cele ieftine

Toate par să fie rechizitele

unei bătrâne ce face farmece

 

PORTRET

 

În partea de jos a portretului

pe peretele drept înțepenit

stă înfipt un cui ce susține

opera mirobolantă a unui artist

 

RĂZBOIUL INIMILOR

 

În dreptul inimilor se dau cele mai crâncene lupte

mereu aleargă o herghelie de cai

se trage din arcuri sau se împușcă din achebuze

se trimit obuze mari din tunuri de epocă 

 

Tunarii tăbăciți de praful de pușcă

sunt și cei mai înrăiți fumători ori se știe

că pe aici se fumează mult și deseori

se spun cuvinte dintre cele mai urâte

 

Victime cad cu nemiluita

dar puțini din cei implicați în război

mor de-adevăratelea

majoritatea gem pe la marginea drumurilor

feriți din calea obuzurilor de paramedici nevăzuți

 

După focul încrucișat al soldaților din tranșee

și sunetul asurzitor al canonadelor

urmează atacurile la baionetă

iar peste un timp pe câmpul de luptă

rămân împrăștiate oase

peste care cresc flori sau ierburi înalte

coperind carnea ce se vrea înviată

 

Inimile reînvie și ele și bat aprig

ca picioarele mieilor înainte de a fi alăptați

 

EDEN

 

Pe ultimul drum
se merge de unul singur
sprijinit de o cârjă

 

Sângele urcă la cer
curge printre degete
până ajunge-n pământ

 

La marginea cerului
nu sunt cerșetori
stau la ușă bisericii

 

Cei ce trec pe aici
cred că vor reveni
lasă lucruri și rugi

 

COTOR

 

Nu căuta în cărțile străine

intră sub coperta albastră

pe ea stă scris sau se scrie

titlul cărții la care trudești

 

Tropăie din copite caii

cade din șea câte un călăreț

crapă prin părți creasta casei

ca și cotorul acestei cărți

 

OCHI

 

E ceață în jur

un cireș dă în floare

iau o parte din peisaj

o port în mine până pleznesc

ochii îmi sar din orbite

se rostogolesc pe jos

privesc de acolo

 

SALVGARDARE

 

Te joci cu timpul

învârți o morișcă din foi de porumb

îl dai înapoi îl miști înainte

fără să mi te obosești

înveți zborul ca probă de supraviețuire

feeria îți intră în casă

direct prin ferești

învingi zmei fioroși adunați

de prin toate poveștile lumii

lupți cu un trib african de canibali

care te urmăresc să-ți taie beregata

cumperi de la piața din oraș

ultimile fire rămase de busuioc

faci baie de flori cu un colț de săpun

și spui vecinilor să nu te mai caute

nu ești acasă ai sărit de pe turnul

luat cu asalt de niște sălbatici

 

CHIP

 

Pe chipul pictat de ploaie

nu încape o altă culoare


Nici soarele nu poate fi șters

cu pensula gri de pe cer

 

S-au întunecat urmele

pe unde tu ai trecut

 

Se îmbulzesc umbrele

în culcușul rămas călduț

 

CRUCE 

 

Drumurile toate nu duc prea departe

se opresc într-un zid

 

Cade în râu ultimul strop de lumină

vin nevăzuți solii senili ai neantului

 

Rupte pe jos vreascuri din vârful copacului

mâine vor fi adunate ca lemn de foc

 

Când sfârșesc la capăt de drumuri se înfige

o cruce ce străjuise pe vârfuri de munți

 

ROUĂ

 

Zi de zi se zăresc aceleași ziduri

o linie de orizont trasă între noi


cețurile ce se lasă des pe aici

sunt nori uriași reveniți în vizită

 

vino și tu coboară odată cu ei

agață-te de fiecare fir de iarbă


rămâi așa prinsă de ramuri

până devii picătură de rouă

 

DIMINEȚI ALPINE

 

Prin cețurile dimineților alpine
în nu mai știu care zi anume
cerșeai și tu un colț de cer senin

 

Cineva vine dinspre spațiile verzi
trece pe lângă tine răsuflând din greu
duce în spate o legătură de vreascuri

 

POEMUL CU INIMĂ

 

Ni se ia pe rând rinichiul
un plămân parte din ficat
inima e ultima pe care o pierdem

Ni se pune la loc degetul inelar
brațul întreg rupt într-o luptă
inima e ultima ce o primim

Chiar și capul ne poate fi schimbat
iar transplantul de piele e intrat
în vasta istorie a incendiilor

Nimeni însă nu-și va putea însuși
inima resuscitată a altcuiva

 

PORTRET ÎNRĂMAT

 

Parte neatinsă a chipului

desprinsă parcă de trup

urcată colea pe o etajeră

 

Postament improvizat

pe care nu cresc ierburile

nu se îmbulzesc florile

 

Într-un con de lumină

ce-l formează razele

stă portretul înrămat

 

Pe stratul fin de praf

cineva și-a lăsat

amprentele degetelor

 

PLĂCERI

 

Intră în inimă 

un cântec uitat

un urlet de lup răsună

sub clar de lună

 

Vine o vreme 

când plăcerile se prefac 

în praf de pușcă 

cu fitil Bickford

 

NUMĂR EXACT

 

Cu o mână te sprijini de cort

să nu intri cumva în derivă

cu cealaltă legeni un mort

ca pe o enigmatică divă

 

Vizitat de un vis refulat

tot încerci să ghicești rostul zilei

și întorci la un număr exact

dintr-o carte filă cu filă

 

ZILE DE IARNĂ

 

Când zilele se schimbă la chip

rămân orologiile sparte

ceasurilor de mână li se rup curelușele

iar celor de buzunar le cad lănțișoarele de argint

și sunt strivite de o sanie cu zurgălăi

trasă de patru cai ce aleargă peste văi și câmpii

vestind că vin sărbătorile de iarnă

 

FERESTRE


În adâncul inimilor noastre

fiecare ducem câte o fereastră

asta așa ca să nu știe nimeni

(cine ar vrea să i se uite înlăuntru?)

 

Așteptăm să ni se întâmple ceva

ceva foarte și foarte frumos

tot întrebând trecătorii grăbiți

dacă nu au văzut vulturi zburând

 

Din șirul clădirilor răsfirate

crescute în pădurea de pin

dezasamblăm toate ferestrele

ca apoi să le luăm cu sine

 

Le ascundem cât mai departe

de ochii curioși ai oamenilor

le prindem cu niște cuie 

acolo în adâncul inimilor

 

CEAS IMPRECIS

 

Ziua de naștere o treci în galop

ți se trage o poză standard

 

Nedumerire pe chipul întinerit

peste noapte cu vreo două decenii

 

Pierdută relațiunea cu timpul

un sejur cu itinerar diferit

 

Cerc al unui ceas imprecis

conturat pe malul de nisip

 

INGERI

 

Îngerii nu înjură niciodată

nu cerșesc și nu se ceartă

de la fărâmiturile de pâine și vinul

rămas de la masa bogaților

nu bagă în gură mai mult

decât pot mesteca de fapt

ei nici nu mănâncă

ci fac hulubași din miez de pâine

ni-i pun pe limbă atunci când ațipim

și astfel ne trezim plini de viață

ca să trăim încă o zi fără să ne fie frică

de fiarele ce umblă pe afară

 

RESPIRAȚIE

 

În foaia de staniol

învelești aroma pâinii

peștelui pescuit pe lac

i-ai împachetat doar mirosul

așa te pornești la drum

fără corpul din carne și oase

silabele unui cântec nemaiauzit

acompaniază scheletul din sare

respirația îți ajunge până la colț

ocolind casa de cleștar

câini de după gard neogoiți

grădină fără de fructe

cu pomii părăsiți de păsări

 

Andrei LANGA

 

Născut în anul 1965 (Mileşti, R.Moldova). Licenţiat în Ziaristică şi Filologie română. Membru al USM (2001). Cărți editate: “Leonard Tuchilatu. Creaţie prin destin (micromonografie, 1996); “Pe când se vor trezi zeii” (poezie, 1999); “Expresionismul în poezia română: de la Lucian Blaga la Leonard Tuchilatu” (critică literară, 2001); “Copacul călător” (poezie, 2007) /“El árbol viajero” (premiul revistei electronice “Katharsis”, 2008); “Mileştii Mari. O istorie rescrisă” (scriere istorico-documentară realizată în colaborare, 2010); Muzicianul mut (poezie, 2014); HALO (haiku, 2014); ”Portrete plutitoare” (poezie, 2018). Pe blog-ul www.barometrubasarabean.blogspot.com postează proprile creații literare și diverse traduceri din spaniolă în română și viceversa, colaborând cu mai mulți scriitori din Spania și Țările Americii Latine

 


Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu