Moartea/ La muerte

Moartea e așa 

nu e o problemă mare

atât cât trăim 

***

La muerte es así

no nos toca ahora

ya que vivimos 

Zbor

ZBOR 

Ai întins brațele 

sâ prinzi din zbor pasărea 

și ele au rămas 

sâ atârne în aer 

ca două aripi 

Odeon

ODEON 

Trăim din teamă de a nu muri cumva cumplit sau dintr-o întâmplare 

Cer luminos sau cer acoperit de nori mai noi ce rost pe urmă are

Ne invelim cu plapumă de lut se aud strigoi umblând prin podul casei

Nostalgici regi din vremuri din trecut stau iarăși sus direct în capul mesei

Calea Lactee

CALEA LACTEE

Suntem simple amintiri urme lăsate pe asfaltul gol locul pe care se merge încontinuu 

Trecerea de pietoni e o punte de netrecut roșul e o culoare inventată de noi 

Vin alte vieți cu viteza luminii să atingă capătul celălalt al găurii negre din Calea Lactee 

Antarctida

ANTARCTIDA 

Gerul de afară e o joncțiune rară între frig și mister

Cei care tremură de frig știu cum să aprindă focul în vatră 

Trăiesc cu tot trupul atât cât să poată ajunge la primul sălaș 

În Antarctida dacă e să călătorești ești primit în prima casă 

No hacemos nada en la vida/Nu facem altceva în viață de José Saramago

 

No hacemos más en la vida

                

 No hacemos nada en la vida  que  ir

                 buscando 

                                       el

                                       lugar 

                                                donde

                                               quedarnos

                                                          para

                                                    siempre"

Nu facem altceva in viață 

Nu facem altceva în viață  

decât să căutăm locul de 

veșnica odihnă 

Poem de Ernesto Sabato (trad. în română)

.                   "A  la  vida  le   basta

                     el

                     espacio 

                                        de

                                                  una

                                               grieta

                          para  renacer" 

***

"Vieții i-ajunge 

și o simplă nișă 

să înflorească"

Tic-tacul

TIC-TACUL

Nu se termină aici totul abia începe trupul redevine pământ ca o datorie întoarsă 

Tic-tac-ul auzit din pereți se precipită uneori nu se oprește are și el micile lui defecțiuni 

Țineți-vă departe de pereții casei puneți între voi un vraft de perine poate muțește 

Cei care aud și în somn cum răsună tic-tacul știu de propriul sfârșit câte ore au de trăit 

Pietre

PIETRE

Încearcă să vorbești

cu pietrele

ele o să-ți spună

ieșind din pământ 

cum e să fii piatră 

Cer

CER

Pășești printre flori  adaugi culori 

Respiri pe sub valuri ridici alte maluri 

Urci piscuri înalte faci ziuă din noapte 

Îmbraci haine simple un cer lacul umple

Vorbesti făr-cuvinte se-aud din morminte

Și crește lumina prin trup de tulpină 

Iai cerul cu tine în ochi de lumină 

Măr

MĂR

Mai nimic nou în materie de poezie 

mărul a putrezit pierzându-și din înfățișare 

rămasu-i-au însă intacte semințele  

căutați atent în carnea fructului interzis

Fata Morgana

FATA MORGANA

O fărâmă de cer azuriu doi papuci încălțați pe dos fără șireturi 

Cărare lungă prin arătură ce trece peste bulgări și gropi

Pași mici de copil ce duc până dincolo de câmpul arat 

Un petec îngust de pădure mic cât să îți tragi răsuflarea 

De aici încolo nu poți ocoli nici într-un  fel orizontul 

Te izbesti de el cu toată ființă poate va vrea să cedeze

De sus și de jos se aud voci de copil ce te cheama îndărăt 

Orizontul o fi poate o oază unde sălășluiește Fata Morgana 

 

Geam

GEAM

O dată pe zi cresc flori la ferești așa parcă dintr-o întâmplare 

Stai cu ochii întredeschiși și privești nu-i lumină și nici întunecare 

E noapte și zi la un loc după geam totul în jur pare fără schimbare

Un Poem cântărește un miligram altul poate o sută de grame

Poemul se soarbe până la fund fie că-i alcool sau apă curată 

Geam devenit artefact fecund sticlă pe privire-ați mulată

Nostradamus

NOSTRADAMUS

Farmecătoare-i efervescența faianțelor un colț de cer azuriu reflectat pe pervaz atrage privirile 

Ștergi praful invizibil asezat duscret pe suprafață lucioasă a gresiei miști umbra ofilită a florii

De sub ghiveciul umplut cu țărână scoți si cureți cu fairy vasul din care a servit supă de napi Nostradamus 

Punte/Puente (trad. al español)

PUNTE 

Ce punte perfectă e piatra

pe jumătate ieșită din apă 

în mijlocul unui pârâu

PUENTE 

Que puente perfecto es la piedra

salida del agua por la mitad

en el medio de un arroyo

Deux ex machina*

DEUX EX MACHINA

Cu o privire dispari în peisaj

Între rece și cald alegi ce-i fierbinte 

Arma ce te apără n-o porți la vedere 

Tu poți să cuprinzi tot cerul cu ochi 

DEUX EX MACHINA

Con una sola mirada desapareces en el paisaje 

Entre el frío y lo calido elijes lo que es caliente

El arma que te protege no esta a la vista

Tu puedes llevar todo el cielo en tus ojos 

*trad. al español 

Sfaturi de viață

SFATURI DE VIATĂ

Nu se învață a iubi din cărți 

și nici din ultima artă - cinematografia

cele mai bune sfaturi de viață 

ți le dau  băbuțele din curte

Voce

VOCE

Morții n-au voce 

silabisesc cuvinte  

necunoscute

Funambulism

FUNAMBULISM

Nu ajungi nicăieri deși vii de departe - mersul pe jos se aseamănă pașilor făcuți pe funie de un funambul unde nu e nici un hop proeminent - firul subțire se întinde înainte - o paclă opacă te face să fii atent la curbura munților glaciari și la golul ce ți se deschide în față  fiindcă în urmă nu e nimic de găsit decât tăcere rece și liniste șoptită revarsată în oase sau servită odată cu sarmalele pe blid la Paștele Blajinilor - ce supranume melodios i s-a dat festinului morții - trecere prin timp mai rapidă ca gândul cel nemărturisit 

Match game în Triunghiul Bermudelor (manuscris)

FATA MORGANA

O fărâmă de cer azuriu apărut printre nori 

doi papuci încălțați fără șireturi 

cărare lungă prin arătură ce trece peste bulgări și gropi
 

pași mici de copil ce duc până dincolo de câmpul arat 

un petec îngust de pădure mic cât să îți tragi răsuflarea 

de aici încolo nu poți ocoli nici într-un  fel orizontul 
 

te izbesti de el cu toată ființă poate va vrea să cedeze

de sus și de jos se aud voci de copil ce te cheama îndărăt 

orizontul o fi poate oaza unde sălășluiește Fata Morgana 
 
GEAM

O dată pe zi cresc flori la ferești așa parcă dintr-o întâmplare 

stai cu ochii întredeschiși și privești nu-i lumină și nici întunecare 

e noapte și zi la un loc după geam totul în jur pare fără schimbare

un poem cântărește un miligram altul poate o sută de grame

poemul se soarbe până la fund fie că-i alcool sau apă curată 

geam devenit artefact fecund sticlă pe privire-ați mulată

NOSTRADAMUS

Farmecătoare devine efervescența faianțelor

un colț de cer azuriu reflectat pe pervaz atrage privirile 

ștergi praful așezat pe suprafață lucioasă a gresiei 

miști cu privirea umbra ofilită a florii o faci să prinda viață 

de sub ghiveci scoți si cureți cu fairy blidul din care a fost servit cu supă de napi Nostradamus

PUNTE

Ce punte perfectă e piatra pe jumătate ieșită din apă 

în mijlocul unui pârâu

POEM CU STELE

Pașii-și croiesc drumul lor o cărare urcă în deal pe furiș 

ies rădăcini din piatra seacă sparg zidurile unei cetăți 

cerul încearcă să mi te îndrume nici nu știi pe unde să apuci 

colo în crâng se zăresc două ciute treci prin privirile lor 

te încolțesc ace de conifere calci făr-să vrei pe-un arici 

țipi de necaz ca din gură din șarpe vocea ți-e fără ecou 

cerul înstelat intră în ochi mi se scaldă aștrii într-un izvor 

lucrurile-și au locul lor printre stele duc atâtea cărări 

GRĂDINĂ DE ZARZAVATURI

În loc să sorbi cafeaua pe terasă

ți-ai tras grădină aci de zarzavaturi

crești plante pentru a prepara bucate

în vase din lut ars pe jumătate

descoperite toate într-un tumul

ai răsădit mărar și pătrunjel în artefacte made in Tărtărie

în blidul de pe masa unui han ai semănat semințe de bostan iar într-o cană de cumis din iurtă au răsărit trei fire de cucută

acum în loc să iesi să-ți bei cafeaua plivești pământul reavăn pe terasă 

la rădăcini torni apă neîncepută în vasele unde-nfloresc tăcute trei fire verzi și nalte de cucută 

 

FUNAMBULISM

Nu ajungi nicăieri chiar de vii de departe

mersul pe jos se aseamănă pașilor făcuți pe funie de un funambul

unde nu-i niciun hop proeminent

o paclă opacă te face să fii atent la curbura munților glaciari

la golul ce ți se deschide în față

fiindcă în urmă nu e nimic de găsit

e o tăcere rece și liniste șoptită revarsată în oase sau servită

cu sarmalele pe blid la Paștele Blajinilor

- ce supranume i s-a dat festinului morții

trecere a timpului fără prea multă grabă

peste piscurile ce sparg privirea funie întinsă gata să se frângă ca gândul cel nemărturisit 

 

CE RĂMÂNE DIN NOI

Chipul palid lipit prin albumuri

murii uscați cățărați sus pe garduri 

zvâcnetul inimii de prin izvoare  

glastra ce-a prins rădăcini în pervaz

cana de vin spartă într-o parte 

geanta de școală cu-n păianjen înăuntru 

legătura de chei de la nicio ușă 

un fular incolor agățat în cuier 

pălăria din paie fără de boruri

si trei farfurii cu apă de ploaie 

 

CITATE

Nu le găsești în manuale 

citatele acelea

scrieri efemere plutind aproape

precum norii pe cer

cărțile ce le conțin

încărunțesc devreme

și e lucru de toți cunoscut 

că nu se rețin prea mult pe rafturi

BANZAI 

Stați așa fără prea multe urale

poezia nu se flutură în vânt ca un steag

cu ea nu se merge la atac avid de victorii 

și nici nu e sângele scurs de pe baionetă 

ea poate fi gura de aer curat trasă în piept  

înainte să îți dai obștescul sfârșit 

ÎNGER 

Scara urcă la cer pe propriile trepte 

vârfu-i se sprijină sus de un nor

cineva își desface aripile de zbor

e un înger tânăr îndoit din spete 

CÂNTEC TĂCUT 

(pentru Marga)

Mai frumos decât pasărea

intrată sub pleoapele 

ochilor nevăzători 

e poate cântecul ei 

coborât de pe-o frunză 

 

LOC 

Noapte târzie

rămas-au să ardă sus

luna și steaua 

 

POEM ÎNCIFRAT 

O filă de caiet îndoită într-o parte

un colț din inimă ce nu-ți aparține 

e pe aici o lămâie răscoaptă 

din care nimeni n-a voit ca să muște 

iată și un pepene galben recent feliat 

ce poate că și-a dorit să fie roșu

EROS 

Fără de tine 

viața o fi altceva

nu-i ceea ce-a fost

 

UMBRĂ 

Ce rămâne într-o casă uitată

doi cercei un stilou un caiet

câteva zeci de vechi fotografii 

și alte minuscule artefacte 

o umbră s-a rătăcit pe aici 

uitată și ea printre lucruri lăsate 

respiră un om sub  plapuma groasă 

plină toată de mucegai

 

DIAVOLUL RÂDE 

Diavolul e în toate și nu are nume

ziua de ieri e fără de viitor 

iar el se hrănește cu ceea ce tu visezi

diavolul râde pare că-i vesel

a văzut Vezuviul rostogolit peste Pompey 

și a dansat la porțile orașului

diavolul rânjește el percepe viața altfel

un amestec fetid de clorofilă și smoală

un vulcan clocotind unde apun sori 

pe fața diavolului citești mulțumire de sine

el se bucură când cineva moare 

și plânge prefăcut la priveghi 

diavolul stă tupilat în spatele lui Dumnezeu

nu are coarne dar urlă perfid

poartă pe cap o coroană de flori luate din cimitir 

nimic nu se știe despre viața diavolului

el a mers la școala cu tine/cu mine 

și a tras de cosițe fetița din banca întâi 

acum intră în casele noastre fără să fie chemat

ne arată calea pe unde să mergem 

și ne îndeamnă să îl urmăm 

crede că doar el muncește

și cere răsplată dar nu acceptă bani mărunți 

și nici bancnote cu colțurile rupte 

pe patul diavolului stau întinse două feline 

și ca toate fiarele cu lanț la gât 

sfârșesc prin a fi spânzurate 

ziceam despre diavolul  

ce se află oriunde si nu-i nicăieri

poate că iată scriu ce vrea el

 

CASĂ 

Fericiți cei cu riduri pe față au îmbătrânit

nu mai vor să iasă 

din propria casă

 

POEMUL UITĂRII 

(„...una casa para el olvido", André Cruchaga) 

Prin pereții casei apar chipuri vii

trec prin refracție 

bărbați și femei laolaltă

burg de fotografii 

cine din ei va veni să mi te îmbrățișeze 

CĂRĂRI 

Sunt atâtea cărări 

neumblate în jur

și doar un singur drum

cărare și el

 

LUMINĂ 

Zilele de ieri nu mai sunt 

a rămas numai una 

muntele acesta tace

ca un ecou împietrit

soarele nu apune la orizont

răsare întruna

lumina e de neoprit

vine din noi

CĂLĂTOR 

Să scrii poezie

e ca şi cum ai sparge gheața cu uneltele proprii din carne și oase 

mâini înroșite de frig

ce cearcă să rupă strugurii răscopți coperiți de promoroacă 

viscol mare și rugi interminabile 

pentru a termina cu intemperia 

urme mici și adanci ce dispar dupa ce atingi fața fierbinte a zăpezii 

călător fără voie ce cară peste tot după sine rucsacul în care a încăput jumătate din casă

 

LUMINI 

Când totul se termină 

se-aprinde o lumină

trec îngerii pe aproape 

nu-i ziuă și nici noapte

e cerul fără stele

stau norii peste ele 

în ape întunecate luminile ard toate

 

POTECĂ 

Vântul a zburat pe aici prin ogradă

un nor plutește pe cer repejor  

urme zac peste tot pe unde am trecut 

cerul nu-ncape într-o singură hartă 

există un loc ascuns unde mor elefanții 

din trupurile lor cresc copaci milenari 

la capăt de drum începe câte o potecă

cu urme adânc imprimate pe cer

ORT 

Aceștia ni-s morții 

pe ei să îi credem 

dați mai departe

să vadă lumină 

ASCUNZIȘ 

(„Câinele poetului e și el poet", Ion Cristofor)

 

Câinele poetului e miniatural

el încape în buzunarul stâng de la piept

câine nobil pur sânge si foarte isteț

ce nu poate fi ținut nicio clipă în lanț 

câinele are umbra adanc impregnată  

a spatelelui încovoiat al poetuluipe toată durata zilei ei zburdă voioși  în zonele periferice ale realului

jocul lor preferat e de-a v-ați ascunselea 

un joc ce pare că nu are sfârșit

așa au aparut abilitățile lor extraordinare de a atinge neantul 

greu de presupus cine pe cine caută 

și cine pe cine îl va găsi 

RENDEZ-VOUS 

Ceea ce ne va face mai fericiți 

e să dăm întâlnire

singurătăților

 

ALAIN DELON 

Lipit/strâns lipit cu privirea de geam 

vezi și să asculți ce se întâmplă 

dincolo de pereții subțiri ai acestei cas 

după care se pare că nu stă nimeni

o ușa mare e la intrare 

pe altă ușă mai mică scrie citeț 

„Acesul persoanelor străine strict interzis"

cine știe ce se petrece acolo a încetat să mai bată inima unui actor

si nimeni nu o poate reporni a obosit omul de astfel d viață 

de asemenea veac

 

RAZĂ 

Un munte coperit cu stele

e muntele crescut pe alt munte

minune ce se ivește în fapt de seară 

zi-mi că ești și că știi ce se întâmplă 

și de ce ușile toate sunt închise

tânără tu ca o taină de nepătruns 

o rază căzută din cer 

trece prin hățișul de alături 

unde și-au găsit adăpost niște păsări

 

ZIUA A ȘAPTEA 

Cât se mai poate fă ziuă din noapte

cât mai e timp învață să simți

cât mai trăiești scrie povești

 

FULGI 

Alergi și acum printre fulgii mășcați

ce cad fără să se oprească 

de parcă nu vin din înalt 

ci din alte cernite depărtări

jos se așază un covor uriaș  

căptușit cu mineralele rare

atât de ușoară e aeriană țesătură

zborul care a culminat în nemișcare

larmă multă în jur de după geam te cheamă mama

te strigă cu insistență fără încetare să vii la mâncare 

la masa întinsă stau frații savurând ceva delicious/ bun

privești cum cad fulgii de după geam 

timp trecut transformat acum 

într-o oglindă  

DERDELUȘ

Tot ceea ce ai trăit cândva încape într-o singură poezie pâine unsă cu gem pusă printre cărți în ghiozdan înfulecată cu poftă între două ore de geografie 

lungă e ziua atât cât pârtia lunecoasă pe care o urcai târând după sine sania cea cu tălpicele roase ca să coborî apoi cel mai rapid derdeluș

IHTIANDRU

Îți stă și acum imprimată pe retină o după-amiază ațipită pe deal păscând o văcuța roșcată ce mugea de-ți spargea auzul 

la ultima oră a zilei băga în burtă o baltă întreagă încă nu se vedea în zare tărâmul visat 

apăreau însă atâtea și atâtea cărări rătăcite ce străbăteau păduri și mărăcinișuri departe de drumul bătătorit de rotile mașinilor 

o fărâmă de cer lumina sus ca soarta înotătorului începător când apa de abia îi trece de subsiori 

dar salvamarii nu vin să-l aajute corpul s-a dus la fund ca mitica Atlantidă 

s-au  schimbat cu locurile cele patru puncte cardinale și din nou aparții mării vechiului habitat

pește placoderm - Ihtiandru în carne și oase

PLOAIE 

Nu iți cauta mâinile ele nu-ți mai aparțin au pierdut legătura cu spațiul 

la subsiori porți câte o pasăre ce știe că o să zboare în curând însă nu are aripi și-i ațipită 

e sâmbătă zi ce trece rapid prin curțile gospodarilor măturate în grabă de niște copleși 

la vecini grădina e săpată toată până sub gard 

îți dorești acum să cadă o ploaie cu stropi mari să potolească setea lumii acestea

ai vrea apoi să se verse de sus vasul cel plin ochi cu ozon să dea alt ritm respirației

Zeus tună și fulgeră pe pământ cad picături mici de ploaie atât cât să-ți umezească buzele

 

TEST/TEXT DE SUPRAVIEȚUIRE 

Moartea îl urmărise cu îndârjire până când omul sireacul se poticni

voia să țipe să mi ți-o înjure însă a sucombat n-a reușit 

EL DORADO 

Viața-i așa o vână de aur ce se află alături și 

pe care o căutăm în altă parte 

 

POEMUL APUSULUI 

Dai like-uri poemelor vechi o mulțime de scai se țin de picioare

se grăbesc să apuce apusul de soare să se prindă de el cu gheruțele  

o trombă de praf a ieșit într-o curbă iar tu 

vii să vezi un ultim apus 

stai pe o stâncă gata să cadă si mi te ții de soare ca scaiul

PORȚI 

Vine o zi când se închid toate porțile rămâne deschisă doar una cea de la biserică

FLASH 

Viața nu aparține nimănui

nici chiar ție însuți 

UN ALTFEL DE RĂZBOI 

O duzină de bostani bine copți mari cât toate celelalte legume luate împreună crescute alandala în grădina de zarzavaturi 

o minge de fotbal uitată în drum de niște copleși

o greblă ce nu și-a dus lucrul pînă la capăt și o bicicletă fără de lanț rezemată de-un gard

păstrat pe aici nu prea departe de casă e un întreg arsenal de arme letale cu miros de praf de pușcă impregnat în lemn

alături stă aruncat la întâmplare un arc indian rupt în bucăți și o tolba cu săgeți tocite la vârf 

BUTOIUL LUI DIOGENE 

Ai certitudinea că o să revii ți-ai schimbat doar adresa de domiciliu 

cauți lucrurile pierdute în ziua de ieri ca să le găsești grămăjoară în fotografii

o dată pe zi îmbraci hainele gri ca să nu greșești drumul

aduni celelalte boarfe îți faci bagajul și-l apoi îl lași 

jumătate de corp ești  om strain te afli însă în cealaltă jumătate

întârzii la stația plină cu stafii călătorii de aici vorbesc în șoaptă

nu aștepți să oprească alte mașini te urci în butoiul lui Diogene 

POMELNIC 

Acum că nu-i nimeni vei scrie un poem faci un pomelnic fiindcă e cu ce-l umple

pe vale și-n deal cresc copaci împietriți fără frica topoarelor

poate trece vreun om să-i curețe ca-s fără stăpân și fără de nume 

a căzut un copac cu s-a prăvălit luând cerul cu sine

APROAPE POEM 

Copii fiind răscoleam prin țărâne găseam acolo o lumină aprinsă

erau lumi cu mulțimi de viermi care fără să vrem ni se urcau pe palme

larve cu torsul subțire ieșeau din culcușuri ni se vârau mototol printre degete  

un păianjen burtos iesit dintr-o gaură se întreba ce căutăm pe aici 

întinsă la soare pe piatra sa sacră stătea nemișcată șopârla cea gris 

nu că ar fi prezentat vreun pericol ci ca orice reptilă impunea respect

înotam într-o baltă cu apă stătută alături de Împăratul broscoilor 

urcam apoi pe o buturugă și ca și Colon pluteam spre Americi 

nu știam ce-s acelea ditamai continentele și nici măcar ce mâncau canibalii

pentru noi ăstea mici cele cinci oceane se reduceau la câteva bălți 

mergeam desculț pe drumuri de țară trăgeam cu arcul săgeți lungi de stuf

norul de praf ridicat în spate făcea zid dur în fața barbarilor 

călcam peste movilițele proaspete case minuscule ridicate din lut

nu lăsam acolo măsura încălțărilor pecetluiam astfel soarta unor gândaci

POTCOAVĂ 

În sfârșit s-a oprit și timpul stă ghemuit sub o potcoavă

cabalinul însă aleargă și acum lasă urme adanci

STELE DIN MARE 

La început a fost apa bolta cerească se scufundase în adâncuri

luna și soarele răsăreau printre valuri

norii cei albi pluteau la suprafață stelele străluceau pe sub ape 

rătăceau prin pădurea de alge cerul întreg încăpuse într-o baltă

seara târziu cântau broaștele stelele păleau 

DRUM 

Frunza căzută amintește de-o față copacul bătrân ascunde-o scorbură 

liniile sorții sunt bătătorite ochii nu știu pe ce drum s-o apuce 

te plimbi pe o hartă cu arătătorul punct de pornire e propriul corp 

mergi în genunchi în preajma genunii pășim prea semeț pe smeritul pământ 

UN BILET PENTRU TRANAI*

Stai la coadă să cumperi loc ceva ca să poți schimba polul vieții un bilet spre Tranai

îmbulzeală teribilă mulțimea se calcă în picioare 

un șperțar vinde bilete false te îmbrâncește o doamnă gnostică

vrea să ajungă și ea pe planeta cu pricina te cerți cu vânzătorul de bilete  

un puradel țipă în gura mare și-a pierdut părinții sau poate că a fost părăsit cu bună știință 

bolidul interstelar sosește cu întârziere în zbor a fost ciuruit de un roi de meteoriți 

iată că aterizează namila din fiare vechi ce are nasul rău coroiat ca un de mâncător de furnici

pui piciorul pe trapă ruptă și simți că pășești în neant de aici încolo nu-ți mai aparții 

ajuns în spațiu ca o pubelă îți pui întrebarea retorică 

„Unde și de ce pleci?"

înghiți în sec și încerci să găsești vreun chip cunoscut 

în turma umilă din cală sunt toți ochi și urechi

așteaptă promisa salvgardare dar care îmtârzie să vină

aterizarea te scutură tare te trezești din nesomn îmbrâncit din spate de cineva nevăzut te grăbești să ieși

calci cu talpa piciorului stâng pe câteva fire metalizate de iarbă

țipi ca din gură de șarpe faci cale întoarsă 

devine clar că ai greșit destinația 

*„A ticket to Tranai/ Un bilet pentru Tranai", povestire științifico-fantastică de Robert Sheckley (1955)

TEMPLU 

Imaginează-ti că ești o fâșie albă de pământ  

împrăștiată peste tot sub stele 

stai și asculți cum te-ai născut urcând niște schele

îți scuturi corpul plăpând ca o plapumă fină de catifea și-l întinzi pe o funie cu alte rufe 

cineva stinge câte o stea ce se aprinde printre nuferi

OCHI 

Noaptea se lasă pe neașteptate rupe lanțul încins de la orizont 

legând toate porțile satului

se aude zumzetul surd de albine închise în locașul lor strâmt 

sângele nu mai zvâcnește în tâmple trupul se acoperă o panză de păianjen unde se zboare ochii ca doua gâze bezmetice ce voiau să mai zboare

CEEA CE A FOST 

Nu e ceea ce a fost viața ta nu mai curge val-vârtej te joci de-a v-ați ascunselea cu propriul corp nu-l duci pe la cantine când vrea else zvârcolește prin somn are febră însă nu-l poți ajuta cu nimi îi dai apă apoi iar îi dai apă parcă îl îngrijești parcă nupentru ce dădăceala aceasta (?) uneori e ridicol alteori îi domn-domn señor cum spun alții prin excelență alaltăieri te-a numit cineva „maestre" iar tu te-ai prefacurt că nu-l auzi privești pe alături cu indiferență nu mai e ceea ce a fost nici furca nu ţi-e de vreo trebuință tragi grebla din urmă ta agale aduni ceva nedeslușit niște surcele ce au rămas lângă un trunchi cioturos nu mai e copacul

APUS 

Azi soarele a răsărit de la apus dar asta e puțin spus despre sfârșitul unui șir de întâmplări hai să le zicem rare pentru planeta Pământ de ele și-au frânt aripile de foc și-și mai frâng și acum atâtea și atâtea păsări mari sau mai mici arzând în formă de meteorit soarele nostru - fantasticul a făcut o figură feerică pe bolta cerească întorcând capetele oamenilor 

până când aceștia s-au dezmeticit și au pornit în treburile lor rutinare tropăind de zor pe trotuare în direcție opusă drumului cunoscut

însă tot spre apus de soare

IARNĂ 

(pentru Lucian)

Arborele cu ramurile reci crește încet din zăpadă

ziua cu noaptea se schimbă parcă ar fi doi străjeri 

țurțurii mari de gheață stau atârnați într-o salbă prinsă de streașina casei acoperite cu fum firavul fir al luminii coase veșmintele zilei zace sub promoroac 

vița-de-vie pe deal  bate un vânt dinspre zare

pulberea grea o ridică de pe sumanele albe puse peste umerii goi

cine o să vină odată măcar în treacăt pe aice ca să asculte tăcerea celor care nu mai sunt 

NOEMĂ 

E ușor să faci poezie pui o poză în față și scrii cineva se dă cu părerea

o fi bună sau rea puncte-puncte respiri cu miasmele tari

din smârc răsar galbenele mi le-ai rupe dar riști să te-afunzi 

mergi apăsat cu îndrăzneală nu te sperie niște bulbuci 

treci peste ei cu o noemă strângi galbenele din smârc 

FURNICAR 

Cel care intră în neant nu o să calce cu piciorul stâng un stol de ciori zboară în cercîncearcă și ele să acopere cerul ceaiul cel verde îl sorbi ca un orbpare că nici nu poți să auzi

când te ridici te lovești de tavan

tot latul frunții ți-e plin de cucuie

ai învățat să nu mai vorbești

cei mai mari vorbitori sunt muții măreață o fi lumea în care trăiești 

închini însă imn furnicarului

 

TABLOU 

Apele șipotului trec pe sub pleoape

vin din adâncuri se adună aici

încetezi sa transpiri să fii lac de sudoare

pași repeziți ce se opresc pe retină 

popas inerent făcut printre lucruri ce sunt puse într-un tablou

CIREȘE AMARE 

(pentru sora Maria)

Cireșe amare pe ramuri prinse de cer

tulpină a unul copac cu fructele mici

crescut în grădină un corp viguros si înalt copac roditor ce pare că n-o să mai cadă 

preaplin de dulcețuri cu fructul năpădit de furnici

o duzină de ciori încearcă să și-l împartă 

nu au frică de sperietoarea de păsări

au încolțit-o din toate părțile ca pe un stârv 

pui piciorul pe cracă te agăți de un nor

te urci și-i îndrepți pălăria de paie 

auzi cum respiră sperietoarea de păsări

ar vrea să coboare din nou printre oameni 

NADIR 

(lui Ghenadie Nicu, in memoriam)

Să pleci în neștire absent 

pe un drum transparent

să lași lucrurile toate în urmă 

învelite în umbră

să ai în față o lumină

ce mi te ia de mână  să fii cuprins de bucuria 

păstrată din copilărie

să îți rămână din corp ceea ce vede un or b să ți se împrăștie verbele 

pe unde freamătă ierburile să lași o cruce în cimitir și să pleci în nadir să-ți fie unul păcatul a-no-ni-ma-tul

 

SCOICI 

În orașul tău nou te scaldă o altă lumină

bate briza și ochii ți se umezesc 

de jur-împrejur mulțime de scoici te înconjoară plajă cu forme ciudat imprimate pe aici 

te apleci și ridici o scoică aleasă la întâmplar corp sidefiu cu un gol umplut cu nisip îl speli binișor în apa albastră a mării

stai și asculți cum respiră acest corp ancestral

 

POEM DIN TRECUT

(pentru Anastasia)

Te desparți de trecut fără grabă numeri scândurile din gard trecând peste ele cu o vergea ce scoate sunete ciudate

prin gard se văd cum cresc din zăpadă varza cea verde cu frunzele larg desfăcute roșii și castraveți laolaltă  

porumbul cel înalt se aseamănă cu soldații rămași încă vii pe câmpul de luptă o pârtie făcută de cineva nevăzut se întinde pe toată lungimea drumului 

două sănii prinse cu o funie subțire de gard așteaptă copiii să iasă din casă

SUNET 

Pleoapele cad ostenite acoperă vise drumu-i parcurs o parte mereu e de mers

cerul de pe retină nicicând nu se întunecă

pădurea prin care treci nu te lasă să ieși

vântul te poartă tembel printre anotimpuri

culorile toate s-au stins noi le vedem

vârsta e ca și marea vin valuri și valuri

un roi de albine fugare s-a prins de un ram

dragostea e un ținut lăsat pentru două inimi

cei rătăciți prin pustie nu mor de sete

munții de alături sunt mult prea departe

sunetul ce-l auzim e chiar muzica noastră 

CIVILIZAȚIA NECUVÂNTĂTOARELOR

A căzut masca de pe chipul lui Iuda Iscariot

nici pomină din aura primilor Homo Sapiens 

uite câinele fidel și pisicul plăpând partea necuvântătoare a lumii uite tigrul de Amur hipopotamul girafa șirul de cămile din pustiu si șopârla urcată pe braț uite vulturul și vânatul său în blană de iepure

un colibri zboară din floare în floare  uite delfinul jucăuș și broasca țestoasă

înotând printre ramurile de coral 

un păianjen își țese pânza pe genele noastre 

Homo Sapiens a dispărut într-una din zile 

a descins pe pamânt o altă civilizație cea a necuvântătoarelor

TRIUNGHIUL BERMUDELOR 

Ajungem oriunde dorim în orice colț al planetei

soarele ne luminează non-stop

în Tailanda ne tolănim pe cele mai albe plaje

mergem și pe insula verde Madagascar

facem o escală în Antananarivu

venim din Oceania pe drumurile înflorate de coral 

urcăm pe vârful înalt al piramizii lui Keops

pășim ca Sisif pe treptele ce duc până la zeul Ra

într-un scafandru coborâm în Groapa Marianelor 

ne cățărăm apoi pe vârful muntelui Everest

străbatem Antarctida până la Polul Sud ca Amundsen 

debarcăm în Țara de foc Patagonia 

după care rătăcim prin pustiul Atacama 

poposim în sanctuarul Machu Picchu din Peru 

hălăduind prin pădurile dese ale Amazonului

înaintăm spre cascada Salto Ángel din Venezuela 

trecem canalul Panama (Stixul) în Guatemala 

vedem ce a mai rămas din civilizația Maia 

și brusc dispărem în Triunghiul Bermudelor

TELESCOP 

Visezi de mic să port un telescop de buzunar

e bine să porti in unul dibuzunare ca tabachera un fumător înrăit

acum vezi cerul cu alți ochi 

pare că ești născut înainte de Big Bang și aștepți cu nerabdare să apară stelele

cum lucrurile scumpe se pierd cel mai des îți dispare și acel micuț telescop dar rămâi cu stelele toate în buzunar 

HARTIE DE TURNESOL 

Ăstea sunt chipurile noastre

unul retopit în toate celelalte 

 puneți pe talgerul cântarului

trunchiul cel crescut cu licheni 

luați o hârtie de turnesol și

muiați-o într-un pahar cu apă 

așteptați până apare culoarea specifică

albastră desigur

CONTOPIRE CU TIMPUL 

Pare nalt muntele marea o fi mare 

cine să ajungă timpul din urmă

adunăm lucruri asta și facem

cer prăbușit peste balta cu nuferi 

noapte sau ziuă pare totuna

somnul e-o formă de inexistență

ziua alergi prinzi raze de soare 

ce se reflectă într-o oglindă 

pui cap la cap clipele toate

ele se adună într-o întâmplare 

fire de lut scoți de sub unghii 

sunt rămășițe de la Facerea lumii

mi te dezbraci pentru o îmbăiere

zilnic repeți botezul cu apă

strigi uneori parcă ai fi un războinic

vrei să mai cucerești o cetate

cade o bombă te-le-ghi-da-tă

norii de fum ascund asasinii

vremuri moderne epocă veche

câmpul cu maci a crescut în lungime 

rugi și blesteme voci alan-dala

ochiul tăcerii privește din umbră 

e anotimpul contopirii cu timpul

mereu cineva aleargă din urmă 

VIEȚUITOARE NECUVÂNTĂTOARE 

Dai like-uri la câini și pisici

„Zi bună să aveti!" - zici la toate viețuitoarele

acestea aud și simt și văd și vorbesc

porți dialoguri lungi cu animalele

 

cuvintele lor sună fără consoane 

scurte sau lungi se aud doar vocalele 

la Facerea lumii au apărut mari și mici

toate viețuitoarele

 în cer și pe pământ oriunde ați fi

cât mai lucește colo sus soarele 

nu ratați șansa să vorbiți cu toate

dar absolut toate vie-țu-i-toa-re-le

 

CUTUME 

Împărțit au fost darurile cerești

ai rupt din pâine și i-ai dat lui Iuda

celui mai credincios dintre credincioși 

respectai o cutumă 

 l-ai primit sub propriul acoperiș 

pe cel care avea să mi te vândă

nu știai cum arată fățărnicia 

respectai obiceiul pământului

 era unul din frații tăi mai mici 

și parea a fi fără de prihană

el care umbla cu piatra în sân

nici nu bănuiai de unde să știi 

 veni vremea să mi-l ierți

și la-i iertat fără de vreun merit

ai ramas sa fii om bun

respecți una din ultimile cutume

 

COLOSUL DIN RHODOS VERSUS STATUIA LIBERTĂȚII 

Colosul din Rhodos Grecia Antică Helios Zeul Soarelui 

Regele Ptolemeu al Egiptului Intrare în port 

Castelul Templierilor Statuie lucrată în bronz 

Sculptorul Charles de Lindos Cele șapte minuni ale lumii 

Statuia Libertății din New York Președintele Grover Cleveland 

Cadou al Statului francez Zeița Libertății Imaginea femeii iubite

Sculptorul Frederic Auguste Bartholdy 

Coroana și Fascicolele de lumină 

Șapte mări și cele 25 de nestemate ale lumii 

 

AVIZUHA 

(unul mișel)

 

Există un personaj ce se agită 

apoi mi se ascunde după deget  

astfel devine parte fără preget

din tagma marginală ie-zu-ită 

când nu găsește un alt Dumnezeu

migrând umblând așa printre religii

acest umanoid își poate zice

că nu crede în nimeni și-i ateu

a poposit cu pluta sa de fier 

cumplită arătare extraterestră

pe o planetă unde încă este 

o țâră de credință în adevăr 

mereu preocupat de-al său sălaș

construcție din fier metalizată

în care s-a ascuns să nu se vadă

cât e de mincinos si cât de laș 

dar iată falsul Batman s-a oprit

nu-și poate pune nici o întrebare

vai de copiii lui dacă îi are 

acest recognoscibil ie-zu-it

 

GÂNDITORUL LUI RODIN 

Chip împietrit de om gânditor

nu e o simplă figură mimetică

stare de fapt cu prim-plan orbitor

prin proiecția sa sinergetică

braț gros pe jumătate îndoit 

cu putere cerească herculeană

picioare înfipte adânc în pământ

tors arcuit corp scos dintr-o stană

ochi goi ațintiți undeva într-un punct 

nimic nu se mișcă - adiós relaxare!

nu există Pol Nord și nici Polul Sud 

și nici Legea atracției u-ni-ver-sale

 

NERON 

Moartea nu ne omoară pe toți

îi lasă pe alții să-i facă lucrul

  

POEM PERICULOS 

Când crezi că le ai pe toate

nu posezi nimic

scrii un poem la timpul viitor și intri într-o viitură

 

AȘTEPTARE

Cât de mult ne-ai lipsit

lungă a fost așteptarea

 de astă dată nu te lăsăm să pleci nicăieri 

o să te îchidem în casă

 a obosit și câinele să mi te aștepte  

ca să îți sară în brațe 

 

CARAPACE 

Un bocet o fi poate cumva

o alinare a sufletului 

însă pentru puțin timp

se sfărâmă piatră de piatră

puritatea dispare ăn penumbră

ca floarea căzută din pom

 tremurul tău instinctiv

pentru ziua de mâine

nu-și găsește vreun reazem

 taci când privești fără să vezi 

ceea ce stă nemișcat

ascuns sub o carapace

 

DISECARE 

Nu se mai văd copacii 

pitiți printre foile vii 

ascunzându-și tulpinile groase 

cu ramuri subțiri și moi

 brațele tari le sunt prinse 

cu ceamur de un nevăzut zidar

par a fi lespezi din cimitir

foi a lipite într-un calendar

 

COPACI 

Copaci înfloriți 

ramuri gata să zboare

urme pe ape

 

ZI 

În fiecare zi

o fărâmă de cer pică

un vultur vine în zbor 

și o ridică

 în fiecare zi ajung

și cad pe soare

un rând de aripi albe

de pasăre călătoare 

 

VÂRSTĂ 

Ani ce se-neacă 

în vârtejul luminii

ultima vârstă

 

CHIP CU FLORI 

Pare că nu mai ești

te-ai retras în povești 

rătăcești prin legende

mi te-au șters din agende

 ai lăsat într-o casă 

toate lucrurile arse

 regăsită prin lunci p

printre florile mici

 stai si-n florile mari

din bujori ne răsari

 ramuri de liliac

prin sătucul sărac

 de prin nuferi clipești 

aducându-ne vești

 primăvara ne ieși 

dintre flori de cireș

 vii din floare de câmp

dintr-un altfel de timp

 chip crescut tot cu flori

răsărit dintre nori

adormită sub tei

aromați ochii tăi

 

COLIVIE

Umblă inima ta

ca o pasăre în colivia pitică

ai fi vrut să o vezi 

dar teamă îți e că iată pică 

 văzuta-i atâtea flori

cu petala aproape uscată

nimeni nu va veni vreodată

să le vadă cum cresc cu frunza picată

 ai văzut și un spin

cu floarea crescută la rădăcină

e fără de miros și-i ascunsă cumva 

sub măreața virulenta sa înălțime 

 ai trecut și un râu cu albia toată secată

printre ierburi nu mai cântă demult

au muțit broscoiul oac-oac

și broscuța împărată

pate că o găsești acolo pe undeva

într-un loc depărtat prin colivie

inima ta rătăcită acum

inima cea de cândva

 

MĂRUL

Scrisul pe cer devine ilizibil

dacă faci din el elucubrație 

 razele soarelui se înfig în pământ

impactează cu viteza luminii

 ierburile cresc peste tot în jur

nu pentru esențe tămăduitoare 

 florile nu-s pentru a fi dăruite

indiferent de motiv 

 iată și Mărul fructul cel interzis

aruncat de zei a discordie

din el mușcă și ultimul dintre proscriṣi

dar nu mai e mărul 

 

PUNTE 

Ce punte perfectă e piatra

pe jumătate ieșită din apă 

în mijlocul unui pârâu

 

DEUX EX MACHINA

Cu o singură privire dispari în peisaj

între rece și cald alegi ce-i fierbinte 

arma ce te apără n-o porți la vedere 

nu poți să cuprinzi tot cerul cu ochi 

 

SFATURI DE VIATĂ

Nu se învață a iubi din cărți 

și nici din ultima artă - cinematografia

 cele mai bune sfaturi de viață 

ți le dau băbuțele din curte

 

VOCE

Morții n-au voce 

silabisesc cuvinte  

inaudibile