Banzai
Stați așa - fără prea multe urale - poezia nu se flutură în vânt ca un steag
Cu ea nu se merge la atac avid de victorii și nici nu e sângele scurs pe baionetă
Da - ea poate fi ultima gură de aer curat trasă în piept înainte de obștescul sfârșit
Cântec tăcut
(pentru Marga)
Mai frumos
decât pasărea intrată
pe sub pleoapele
ochilor nevăzători
poate fi cântecul ei
coborât
de pe-o frunză
Poem
încifrat
O filă de caiet îndoită într-o parte - un colț din inimă care nu-i al tău
E pe aici o lămâie răscoaptă din care nimeni n-a voit să se înfrupte
Iată și un pepene galben recent feliat ce poate că și-a dorit să fie roșu
Eros
Fără de
tine
viața e altceva
decât ceea ce sunt
***
Mi vida sin ti
es otra cosa
diferente de lo actual
Umbră
E ceea ce poți găsi într-o casă uitată -
cercei ochelari stilou și un caiet
vreo câteva zeci de fotografii
și alte minuscule artefacte
O umbră s-a rătăcit pe aici
uitată și ea printre lucruri bizare
respirând anevoie sub o plapumă veche
plină toată de mucegai
Deavolul râde
Diavolul e în toate - nu are un nume
azi și cu ieri nu fac parte din viitor
iar el se hrănește cu ceea ce tu ai început să visezi
Diavolul râde - pare
că-i vesel
a văzut Vezuviul cum se rostogolește peste Pompey
și a cântat și dansat la porțile orașului
Diavolul rânjește
- el percepe viața altfel
un amestec fetid de clorofilă și smoală
o masă clocotind unde apun sori
Pe fața diavolului
e mulțumire de sine
el se bucură când cineva moare
și plânge prefăcut la masa de pomenire
Diavolul stă tupilat
în spatele lui Dumnezeu
nu are coarne ci poartă pe cap o coroană din flori uscate
furate din cimitire
Nu se știe prea
multe despre viața diavolului
dar acesta a mers la școala cu tine/cu mine
și a tras de cosițe fetița din banca întâi
Diavolul intră în
casele noastre - ca un om oarecare
el îți arata drumul pe unde să mergi
și te îndeamnă să îl urmezi
Lui nu-i pasă de
truda ta - doar el muncește
îți cere răsplată dar nu acceptă bani mărunți
și nici bancnote cu colțurile rupte
Pe patul
diavolului stau întinse două feline
și ca toate fiarele cu lanț la gât
acestea sfârșesc spânzurate
Zic despre diavol
despre cel care se află oriunde și nu-i nicăieri
poate că iată am scris ce vrea el (?)
Poemul uitării
Moto: "...una
casa para el olvido" (André Cruchaga)
Din pereții casei apar
chipuri -
trec prin
refracție
bărbați și femei
laolaltă -
burg de fotografii
Cine dintre ei să te recunoască
să poată sa mi te îmbrățișeze
Cărări
Sunt atâtea cărări
si doar un singur drum - cărare și el
Senderos
Hay tantos senderos
y sólo un camino -
otro sendero
Lumină
Zilele de ieri nu mai sunt
a rămas una
Muntele acesta tace
are capul în nori
Soarele n-a apus
răsare într-una
Lumina e de neoprit
vine din noi
Ce rămâne din noi
Călător
Să scrii poezie e
cum ai sparge gheața
cu uneltele proprii din carne și oase
Mâini ce nu mai pot ca să rupă
strugurii copți acoperiți de promoroacă
Viscol și rugi interminabile
pentru atunci când se va termina intemperia
Urme adânci ce dispar imediat
pe care le lași pe fața fierbinte a zăpezii
Călător ce cară peste tot după sine
rucsacul în care a încăput jumătate din casă
RESCAT
A Mercedes Ridocci
La pietat del temps…
És a dir, la finestra de l’oblit.
RESCATE
A Mercedes Ridocci
La piedad del tiempo…
Es decir, la ventana del olvido.
*Poema en catalán y español traducido por el poeta y traductor Pere Bessó
SALVARE
Pentru Mercedes Ridocci
Pietatea timpului...
Altfel spus,
geamul deschis al uitării.
*trad. al rumano por Andrei Langa
Lumini
Când
totul se termină
se-aprinde
o lumină
Trec
îngerii pe aproape -
nu-i
ziuă și nici noapte
E
cerul fără stele -
stau
norii peste ele
În
ape-ntunecate
luminile
ard toate
Ort
Aceștia sunt morții
pe ei să îi
credeți
Dați mai departe
să vadă si ei lumina
**"
Aquí son los muertos
fijaros en ellos
Y que no os olvidéis
de encender una vela
Alain
Delon
Lipit/strâns
lipit stai cu privirea de geam
ca să vezi să
asculți cese întâmplă
dincolo de
pereții subțiri
ai acestei
case cu două uși și atâtea ferești
după care se
pare că nu stă nimeni
O ușa mare
stă la intrare
pe altă
ușă mai mică scrie citeț
„Acesul persoanelor străine strict interzis"
cine însă
să știe că după ea se petrec
lucruri
grave/grave de tot
Brusc a
încetat să mai bată o inimă -
nimeni/
nu o mai poate reporni -
a picat
dintr-odată pulsul s-a oprit respirația
a obosit omul
de asemenea viață
de
asemenea veac
MIȘELUL
Cel
care ține într-o mână lingura cea mare
în
alta având un bolovan
are
inima măscărită de sânge
Cel
ascuns - involut - după proprii ochi
ieri pretins
cerșetor azi pierdut prin perine
se
înfruptă copios din toate
O porție
de alcool îl face cool
îi inoculează
un soi de prestanță
prostia
sa are drept aliat râsul sardonic
Cu
alură de neoiscariotean
acest
tip bizar rezemat e de-un zid
viața
sa se reduce la o singură zi
Rază
Muntele acoperit cu
stele
e muntele tău crescut
pe alt munte
ca o minune ce se
ivește în fapt de seară
Zi-mi că ești tu și că
știi ce se întâmplă
și de ce toate ușile
sunt închise
tânără tu ca o taină
de nepătruns
O rază căzută sin cer
trece prin hățișul de
alături
unde și-au găsit
adăpost peste zi niște păsări
Ziua a șaptea
Cât se mai poate
fă ziuă din noapte
Cât mai e timp
învață să simți
Cât mai trăiești
scrie povești
Coral Bracho (Ciudad de México, México, 1951)
Mama Anastasia, 29/07/1939 - 19/12/1994
FULGI
Alergi alergi și acum
printre fulgii mășcați ce cad
fără să se mai oprească
ce parcă nu vin din înalt
ci din alte cernite depărtări
Jos se așază un covor uriaș
căptușit cu mineralele rare
atât de ușoară pare să le fie
aeriană țesătură zborul care
a culminat în nemișcare
Larmă de neînchipuit în jur
de după geamul încețoșat
te cheamă mama te strigă
cu insistență fără încetare
să vii repejor la mâncare
La masa întinsă stau frații
savurând ceva delicios - bun -
vezi cum cad fulgii de după geam
timp trecut transformat într-o oglindă
Ihtiandru
Tot ceea ce ai trăit cândva
încape într-o singură poezie
- pâine unsă cu gem pusă printre cărți în ghiozdan
înfulecată cu poftă între două ore de geografie
