joi, 19 decembrie 2024

BANZAI

Banzai

Stați așa - fără prea multe urale - poezia nu se flutură în vânt ca un steag

Cu ea nu se merge la atac avid de victorii și nici nu e sângele scurs pe baionetă 

Da - ea poate fi ultima gură de aer curat trasă în piept înainte de obștescul sfârșit 

 



vineri, 6 decembrie 2024

CÂNTEC TĂCUT




Cântec tăcut 

(pentru Marga)

 

Mai frumos

decât pasărea intrată 

pe sub pleoapele

ochilor nevăzători 

poate fi cântecul ei 

coborât de pe-o frunză 


vineri, 22 noiembrie 2024

POEM ÎNCIFRAT



Poem încifrat 

 

O filă de caiet îndoită într-o parte - un colț din inimă care nu-i al tău 

E pe aici o lămâie răscoaptă din care nimeni n-a voit să se înfrupte 

Iată și un pepene galben recent feliat  ce poate că și-a dorit să fie roșu


EROS




Eros

 

Fără de tine 

viața e altceva 

decât ceea ce sunt


***

Mi vida sin ti 

es otra cosa 

diferente de lo actual

luni, 18 noiembrie 2024

UMBRĂ

Umbră 

 

E ceea ce poți găsi într-o casă uitată -

cercei ochelari stilou și un caiet

vreo câteva zeci de fotografii

și alte minuscule artefacte 

 

O umbră s-a rătăcit pe aici

uitată și ea printre lucruri bizare

respirând anevoie sub o plapumă veche

plină toată de mucegai

 


duminică, 3 noiembrie 2024

DIAVOLUL RÂDE


Deavolul râde

 

Diavolul e în toate - nu are un nume

azi și cu ieri nu fac parte din viitor

iar el se hrănește cu ceea ce tu ai început să visezi

Diavolul râde - pare că-i vesel

a văzut Vezuviul cum se rostogolește peste Pompey

și a cântat și dansat la porțile orașului

Diavolul rânjește - el percepe viața altfel

un amestec fetid de clorofilă și smoală

o masă clocotind unde apun sori 

Pe fața diavolului e mulțumire de sine

el se bucură când cineva moare

și plânge prefăcut la masa de pomenire

Diavolul stă tupilat în spatele lui Dumnezeu

nu are coarne ci poartă pe cap o coroană din flori uscate

furate din cimitire 

Nu se știe prea multe despre viața diavolului

dar acesta a mers la școala cu tine/cu mine

și a tras de cosițe fetița din banca întâi 

Diavolul intră în casele noastre - ca un om oarecare

el îți arata drumul pe unde să mergi

și te îndeamnă să îl urmezi

Lui nu-i pasă de truda ta - doar el muncește

îți cere răsplată dar nu acceptă bani mărunți

și nici bancnote cu colțurile rupte 

Pe patul diavolului stau întinse două feline

și ca toate fiarele cu lanț la gât

acestea sfârșesc spânzurate 

Zic despre diavol

despre cel care se află oriunde și nu-i nicăieri

poate că iată am scris ce vrea el (?)

 


marți, 8 octombrie 2024

POEMUL UITĂRII



Poemul uitării 

Moto: "...una casa para el olvido" (André Cruchaga) 

 

Din pereții casei apar chipuri - 

trec prin refracție 

 

bărbați și femei laolaltă - 

burg de fotografii 


Cine dintre ei să te recunoască 


să poată sa mi te îmbrățișeze 





vineri, 27 septembrie 2024

CĂRĂRI/ SENDEROS



Cărări 

 

Sunt atâtea cărări 

si doar un singur drum - cărare și el


Senderos


Hay tantos senderos 

y sólo un camino -

otro sendero




miercuri, 18 septembrie 2024

LUMINĂ


Lumină

 

Zilele de ieri nu mai sunt

a rămas una 

 

Muntele acesta tace

are capul în nori

 

Soarele n-a apus

răsare într-una 

 

Lumina e de neoprit

vine din noi


miercuri, 4 septembrie 2024

Ce rămâne din noi


 

Ce rămâne din noi
 
Chipul palid lipit prin albumuri 
murii uscați cățărați sus pe garduri 
zvâcnetul inimii de prin izvoare  
glastra ce-a prins rădăcini în pervaz
cana de vin spartă într-o parte
geanta de școală cu-n păianjen înăuntru 
legătura de chei de la nici o ușă 
un fular incolor agățat în cuier 
pălăria din paie fără de boruri
bastonul cu cerb înrămat pe mâner 
un măturoi aruncat prin ogradă
și trei farfurii cu apă de ploaie



marți, 3 septembrie 2024

CĂLĂTOR



Călător

 

Să scrii poezie e cum ai sparge gheața

cu uneltele proprii din carne și oase 

 

Mâini ce nu mai pot ca să rupă

strugurii copți acoperiți de promoroacă 

 

Viscol și rugi interminabile

pentru atunci când se va termina intemperia 

 

Urme adânci ce dispar imediat

pe care le lași pe fața fierbinte a zăpezii 

 

Călător ce cară peste tot după sine

rucsacul în care a încăput jumătate din casă


duminică, 1 septembrie 2024

Rescat de Pere Bessó (trad. al español y rumano)



RESCAT

A Mercedes Ridocci


La pietat del temps…

És a dir, la finestra de l’oblit.


RESCATE

A Mercedes Ridocci


La piedad del tiempo…

Es decir, la ventana del olvido.


*Poema en catalán y español traducido por el poeta y traductor Pere Bessó


SALVARE  

Pentru Mercedes Ridocci


Pietatea timpului... 

Altfel spus, 

geamul deschis al uitării.


*trad. al rumano por Andrei Langa

vineri, 30 august 2024

LUMINI


 

Lumini

 

Când totul se termină 

se-aprinde o lumină

 

Trec îngerii pe aproape -

nu-i ziuă și nici noapte

 

E cerul fără stele -

stau norii peste ele

 

În ape-ntunecate

luminile ard toate


luni, 26 august 2024

POTECĂ


Potecă 
 
Vântul a zburat pe aici fără frică 
un nor plutește pe cer repejor 
urmele zac pe unde noi trecem
cerul nu-ncape într-o singură hartă 
 
Există un loc ascuns unde mor elefanții 
din trupurile lor cresc copaci milenari 
la capăt de drum începe câte o potecă 
cu urme adânc imprimate pe cer

 

joi, 22 august 2024

ORT*



Ort

 

Aceștia sunt morții

pe ei să îi credeți

 

Dați mai departe

să vadă si ei lumina 


**"

Aquí son los muertos

fijaros en ellos

 

Y que no os olvidéis 

de encender una vela



miercuri, 21 august 2024

ASCUNZIȘ




Ascunziș 
(Câinele poetului e și el poet", Ion Cristofor)
 
Câinele poetului e miniatural
încape ușor în buzunarul stâng de la bluză 
 
Câine nobil pur sânge si foarte isteț
el nu poate fi ținut nici o clipă în lanț 
 
Câinele are umbra impregnată
pe spatele drept ținut al poetului
 
Pe toată durata zilei ei zburdă voioși
în zonele periferice realului
 
Jocul preferat e de-a v-ați ascunselea -
un joc ce pare că nu are sfârșit
 
Așa au aparut abilitățile lor
de a atinge neantul 
 
Greu de presupus cine pe cine caută
și cine va iesi primul din ascunziș 

sâmbătă, 17 august 2024

Alain DELON




Alain Delon

 

Lipit/strâns lipit stai cu privirea de geam

ca să vezi să asculți cese întâmplă

dincolo de pereții subțiri

ai acestei case cu două uși și atâtea ferești

după care se pare că nu stă nimeni

 

O ușa mare stă la intrare

pe altă ușă mai mică scrie citeț

Acesul persoanelor străine strict interzis"

cine însă să știe că după ea se petrec

lucruri grave/grave de tot

 

Brusc a încetat să mai bată o inimă -

nimeni/ nu o mai poate reporni -

a picat dintr-odată pulsul s-a oprit respirația

a obosit omul de asemenea viață

de asemenea veac

vineri, 9 august 2024

Mișelul


MIȘELUL

 

Cel care ține într-o mână lingura cea mare

în alta având un bolovan

are inima măscărită de sânge

 

Cel ascuns - involut - după proprii ochi

ieri pretins cerșetor azi pierdut prin perine

se înfruptă copios din toate

 

O porție de alcool îl face cool

îi inoculează un soi de prestanță

prostia sa are drept aliat râsul sardonic 

 

Cu alură de neoiscariotean 

acest tip bizar rezemat e de-un zid

viața sa se reduce la o singură zi

 


duminică, 4 august 2024

RAZĂ

Rază 

 

Muntele acoperit cu stele

e muntele tău crescut pe alt munte

ca o minune ce se ivește în fapt de seară 

 

Zi-mi că ești tu și că știi ce se întâmplă

și de ce toate ușile sunt închise

tânără tu ca o taină de nepătruns 

 

O rază căzută sin cer

trece prin hățișul de alături

unde și-au găsit adăpost peste zi niște păsări 



ZIUA A ȘAPTEA



Ziua a șaptea 


Cât se mai poate 

fă ziuă din noapte


Cât mai e timp 

învață să simți


Cât mai trăiești 

scrie povești



vineri, 2 august 2024

Poezie si traducere (spaniolă-română)




Coral Bracho (Ciudad de México, México, 1951)


El amor es su entornada sustancia 

Encendido en los boscajes del tiempo, el amor
es su entornada sustancia. Abre
con hociquillo de marmota,
senderos y senderos
inextricables. Es el camino
de vuelta
de los muertos, el lugar luminoso en donde suelen
resplandecer. Como zafiros bajo la arena
hacen su playa, hacen sus olas íntimas, su floración
de pedernal, blanca y hundiéndose
y volcando su espuma. Así nos dicen al oído: del viento,
de la calma del agua, y del sol
que toca,
con dedos ígneos y delicados
la frescura vital. Así nos dicen
con su candor de caracolas; así van devanándonos
con su luz, que es piedra,
y que es principio con el agua, y es mar
de hondos follajes
inexpugnables, a los que sólo así, de noche,
nos es dado ver
y encender.

Dragostea e substanța sa simpatetică 

Încinsă în hățișurile timpului, dragostea e substanța sa simpatetică. Descoperă cu botișorul de marmotă
cărări și cărări 
încurcate. E calea 
de întoarcere 
a morților, un luminiș 
unde aceștia revin 
să strălucească. Asa cum vânturile primăvăratice de la apus sapă plaje în nisip, ridică valurile lor intime, inflorescență
de silex, albă, 
afundându-se 
și împrăștindu-și spuma. Așa ne mângâie auzul: de la vânt,
de la liniștea apei, de la soarele ce atinge, 
cu degete de foc și delicate, impulsul vital. Așa ne vorbesc cu a lor candoare de melc; așa ne acoperă 
cu lumină, și aflăm ce e piatra, și ce e începutul cu apă, și 
marea 
de adânc frunziș
de nestrăbătut, pe care doar 
așa, noaptea, 
ne e dat să o vedem 
și să o încingem.


Marita Troiano (Chincha Alta, Perú, 1953)


Sin ti 

Cuando me quede sin ti
no me crecerán más las uñas
ni el cabello
Sin ti,
congelaré para siempre el firmamento
en un eterno gris
/colores de lamento/
Sin estrellas
Sin luna
Sin un sol
Olvidaré masticar
y decir buenos días
a la gente que más quiero.
Cuando no estés conmigo
ni a mi lado
incendiaré mi balsa,
se secarán mis rios
Se morirá mi verde
Todo me será ajeno
Vulgar,
solo e inútil
Sin ti
no tendré más destino
y perderé mi nombre
y creo que en cuclillas
me quedaré flotando para siempre
en un limbo frío
Sacudida, sin habla
espectando mi enloquecido drama.
Cuando no estés más a mi lado
seré una solitaria sola
y alguien caritativo
me inventará una vida
Pero tendrá que hacérmela
creer cada mañana.

Fără de tine

Când voi rămâne fără de tine nu îmi vor mai crește unghiile și nici părul
Fără de tine, 
voi acoperi pentru totdeauna 
bolta cerească 
cu un gri etern /culori ale tânguirii/ 
Fără de stele 
Fără de lună 
Fără de soare 
Voi uita să mănânc 
și să salut 
oamenii pe care-i iubesc mai mult
Când nu vei mai fi cu mine
și nici alături 
îmi voi da foc la plută, 
îmi vor seca râurile 
Verdele meu va muri 
Totul îmi va fi străin 
Vulgar,
îndepărtat și inutil 
Fără de tine 
nu voi mai avea destin 
și numele mi-l voi pierde 
și cred că așa ghemuită 
voi rămâne levitând pentru 
totdeauna 
la o margine rece de univers 
Cutremurată, în tacere 
așteptând înnebunită mea 
dramă.
Când nu îmi vei mai fi alături voi deveni o solitară însingurată 
și cineva milos 
îmi va inventa o viață 
Însă va trebui să mă facă să cred în ea 
în fiecare dimineață.


Montserrat Álvarez (Zaragoza, España, 1969)


Amour Fou

Cada uno en 
su asiento
o de pie en su lugar
la ciudad recorremos
deseando llegar pronto
ligeramente incómodos
entre extraños molestos
En el fondo
tenemos mucho miedo
de sabernos
reunidos aquí
en esta humilde luz
contra la noche
En el fondo
tenemos mucho miedo de sabernos
como grandes amantes reunidos
Como grandes amantes reunidos
en el pliegue del manto de un dios ciego
Como polvo de estrellas reunidos
bajo esta luz fugaz nos desconocemos
Porque es muy breve el tiempo concedido,
evitamos mirarnos
Porque es muy breve el tiempo concedido,
amor tal en los ojos
sería sangre
Podría destruirnos
Así que vamos graves
como veinte astronautas que se encuentran
en extraño planeta
y de amor tal
que todo desintegra
no se miran siquiera
Y surcamos las calles
deseando no llegar
no tener que perdernos
tan fuera de la luz del colectivo
que nos congregó a todos,
pasajeros,
boleto en el bolsillo
El módico milagro
que pronto quedará
para siempre perdido
No tocar ese timbre no tener que bajarnos
–hasta nunca–
en nuestros respectivos paraderos


Amour Fou

Fiecare 
pe seama sa
în grabă mare
cutreierăm orașul
dorind să ajungem rapid
ușor incomodați 
printre ciudățeniile agasante 
În suflet
purtăm multă frică 
să ne știm 
reuniți aici
sub astă lumină umilă
în toiul nopții
În suflet
purtăm multă frică
să ne știm 
reuniți 
ca marii amorezi
Ca marii amorezi
reuniți
în falda mantiei unui 
zeu orb
Ca praful de stele 
reuniți 
sub astă lumină efemeră nu ne mai cunoaștem 
Fiindcă-i foarte scurt timpul ce ni s-a dat,
evităm să ne privim
Fiindcă-i foarte scurt timpul ce ni s-a dat,
dragostea însăși e sânge în ochi
Ar fi putut chiar să ne ucidă 
Așa că arătăm solemni 
ca douăzeci de astronauți 
care se află 
pe o planetă ciudată 
și din atâta dragoste 
ce distruge totul în jur
nici măcar nu se privesc 
Și brăzdăm drumurile
dorind să nu ajungem  
să nu apucăm să ne ducem
prea departe de lumina cercului
ce ne-a reunit pe toti,
pasagerii,
cu biletele în buzunar
Mic miracol
ce degrabă va rămâne
pierdut pentru vecie
Nu atingeți butonul acesta ca să nu coborâm 
- niciodată -
la respectivele noastre puncte de destinație


Montserrat Martínez Cobo (Torrelavega, España, 1965)


Sublimación

Qué he de hacer
si todo lo mío se adivina en tu sombra,
si las manos no me obedecen
ni acata la huida la marea
y vuelve siempre la Luna
a cobijarse en tu pecho.

Qué puedo hacer con estos dedos inútiles,
con los recuerdos de las huellas
en la nieve y en la habitación de ceniza
donde el viento sopla del ocaso
hasta el amanecer y la noche
regresa tras los pasos del tiempo nocturno
del insomnio de la luz.

Cómo puedo quitarme de la boca las escamas
del humo y su preciosa voz de miel,
impedir que el cristal se empañe
con el vaho de la tormenta y desnuden
tus labios el naufragio del silencio
del verso atrapado sin anzuelo
en la red de los soles dibujados
al azar en el albor del sentimiento
que se sujeta al agua
y mancha la caligrafía de la palabra oral.

Cómo puedo no cruzar al otro lado del río
donde de los huesos brotan rosales,
y se abrazan el gris y la transparencia
de los besos a oscuras
en el rocío del raso del poema
y su herida de cuerpo intangible.

Qué hago para no estar despierta
ni sentir en mi mirada tus ojos,
qué hago con la piel, con el dolor de la sangre,
dime qué con el alma,
nosotros,
y con el amor.

Sublimare

Ce să fac
dacă tot ce-i al meu se întrezărește în umbra ta,
dacă mâinile nu mi se supun
nici mareea nu ține seama de subterfugiu
și revine Luna ca întotdeauna
pentru a ți se pripăși la piept.

Ce pot face cu aceste degete inutile
cu amintirile amprentelor lăsate în zăpadă și în locuința de cenușă
unde vântul suflă dinspre apus
până la răsăritul soarelui iar noaptea
revine după trecerea timpului nocturn
al nesomnului luminii.

Cum pot să-mi scot din gură funigeii
fumului și vocea sa dulce de miere,
să împiedic ca sticla să se acopere
cu ceața de la furtună și să dezgolească
buzele tale naufragiul tăcerii
versului prins fără acul îndoit
în plasa sorilor desenați
la întâmplare în zorii sentimentului
ce se agață de apă
și pătează caligrafia 
cuvântului oral.

Cum pot să nu trec în cealaltă parte a râului
unde germinează arbuștii din oase
și se îmbrățișează cenușiul și transparența
săruturilor prin întuneric
în roua de la capătul poemului
și în rana intangibilă din corp.

Ce să fac pentru a nu sta 
trează 
și nici să-ți simt ochii în privire,
ce să fac cu pielea, 
cu suferința sângelui,
zi-mi ce se fac cu sufletul,
cu noi,
și cu iubirea.

duminică, 28 iulie 2024

FULGI / FLOCS DE NEU (trad. în catalană de PERE BESSÓ)

 


Mama Anastasia, 29/07/1939 - 19/12/1994

FULGI


Alergi alergi și acum

printre fulgii mășcați ce cad
fără să se mai oprească
ce parcă nu vin din înalt

ci din alte cernite depărtări

Jos se așază un covor uriaș
căptușit cu mineralele rare
atât de ușoară pare să le fie
aeriană țesătură zborul care
a culminat în nemișcare

Larmă de neînchipuit în jur
de după geamul încețoșat
te cheamă mama te strigă
cu insistență fără încetare
să vii repejor la mâncare

La masa întinsă stau frații
savurând ceva delicios - bun -
vezi cum cad fulgii de după geam

timp trecut transformat într-o oglindă 


*Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanés al català per PERE BESSÓ

sâmbătă, 20 iulie 2024

IHTIANDRU



Ihtiandru

 

Tot ceea ce ai trăit cândva

încape într-o singură poezie

- pâine unsă cu gem pusă printre cărți în ghiozdan

înfulecată cu poftă între două ore de geografie 

 

Lungă e ziua de școală
atât de întinsă cât o pârtie lunecoasă  - ca de granit –
pe care o urci târând după sine sania cu tălpicele roase
ca apoi să coborî cel mai rapid derdeluș
 
Îți stă și acum pe retină o după-amiază ațipită
păscând o văcuța roșcată ce mugea de-ți spărgea auzul
și îngurgita toată iarba de pe imaș
 la ultima oră a zilei băgând în burtă o baltă întreagă 
 
Încă nu se vedea în zare tărâmul visat
apăreau însă atâtea și atâtea cărări rătăcite
ce străbăteau păduri și mărăcinișuri
și doar un singur drum bătătorit de rotile mașinilor 
 
O fărâmă de cer azuriu mereu lumina pe cer
printre norii subțiri ca soarta înotătorului începător
când apa abia de îi trece de subsiori
iar salvamarii nu mai vin să-l salveze 
 
Corpul se duce la fund precum mitica Atlantida
se schimbă cu locurile cele patru puncte cardinale
și din nou aparții mării
- pește placoderm - Ihtiandru în carne și oase