Călător
Să scrii poezie e
cum ai sparge gheața
cu uneltele proprii din carne și oase
Mâini ce nu mai pot ca să rupă
strugurii copți acoperiți de promoroacă
Viscol și rugi interminabile
pentru atunci când se va termina intemperia
Urme adânci ce dispar imediat
pe care le lași pe fața fierbinte a zăpezii
Călător ce cară peste tot după sine
rucsacul în care a încăput jumătate din casă
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu