SCUFUNDAŢI/HUNDIDOS de Rosa Iglesias

SCUFUNDAŢI

*...Pentru prietena mea Ana...


Tu ştii, desigur, cum e să agonizezi în mare

Cum
- atunci când urlă vântul -
ritmul aerului
e asemenea dispariţiei subtile
a unui eveniment anonim până la agonie

Oare tu nu vezi cum timpul
trece grăbit în favoarea viitorului
şi în contra faptelor de neuitat ale trecutului?

Suflete şi cugete, spirite şi spaţii goale
încearcă să-şi recupereze materialitatea
prinsă în pânza visurilor irealizabile şi fără de scop

Azi simt prea departe
acea mână amabilă ce mângâia mâna mea,
acele degete lente şi senzitive
ce netezeau, cu gingăşie, pletele mele

Uit acea ignoranţă fericită
a rebelilor suferinzi şi a exilaţilor nenorociţi

Memoria iminentă, precum razele luminiscente
şi bliţurile, imortalizează în mod curios
veridicitatea instantanee a vreunui moment de vârf

Existăm... şi ne lăsăm în vâltoarea voinţelor

Tu ştii, desigur,
cum adică e să agonizezi în mare
fără remediu, fără îndurare şi fără salvare

Scufundaţi

*****

HUNDIDOS

... Para mi amiga ANA ...

Tú ya sabes cómo se agoniza en el mar

Cómo
- cuando el viento grita -
el ritmo del aire
es la evanescencia sutil
de un acontecimiento agónicamente anónimo

¿ No ves, acaso, cómo el tiempo,
corre apresurándose a favor del futuro
y en contra del imborrable pasado ?

Almas y mentes, espíritus y vacíos
intentan recuperar su materialidad
anclada en sueños irrealizables sin meta

Hoy siento muy lejos
aquella mano amable que acariciaba la mía,
aquellos dedos pausados y sensibles
que atusaron alguna vez, amorosamente, mis cabellos

Olvido aquella ignorancia feliz
de los insumisos padeceres y las desterradas desdichas

Memoria inevitable, que como rayos lumínicos
y flashes, congelan curiosos
la veracidad instantánea de algún álgido momento

Existimos.... y a la fuerza de la voluntades

Y tú, ya sabes,
cómo es que se agoniza en el mar
sin antídoto, sin misericordia y sin salvamento

Hundidos