NOAPTEA NE OCROTEŞTE
Tu eşti momentul,
veriga care uneşte atomii timpului
cu tot trecutul adăpostit în razele sale.
Tu eşti spaţiul tăcerii,
palpitaţia de-amor ce se destinde
transbordând sufletu-ţi pur în a mea conştiinţă.
Noaptea ne ocroteşte,
fire de semiîntuneric ne rătăcesc
în babiloniile instinctului
care trădează invizibila vindecare.
Viaţa ne strânge în braţele sale,
nu există moarte şi nici agonie,
holera domnului celor adormiţi
nu trece pragul nostru cu ceţile ei.
Chipul viselor ia înfăţişarea ta,
surâd zorii de frumuseţe.
Traversăm împreună penumbra
şi-ţi ofer ochii mei care încă mai ard.
LA NOCHE NOS AMPARA
Tú eres el instante,
el eslabón que une los átomos del tiempo
con lo antiguo que anida en sus raíces.
Tú eres el espacio del silencio,
el pálpito de amor que se recrea
volando tu alma pura en mi conciencia.
La noche nos ampara,
hilos de sombra-luz nos entretejen
en marañas de instinto
que anuncian la invisible sanación.
La vida nos estrecha entre sus brazos,
no hay muerte ni agonía,
la cólera del dios de los durmientes
no cruza nuestro umbral con sus tinieblas.
El rostro de los sueños se disfraza de ti,
sonríe amaneceres de belleza.
Juntos atravesamos la penumbra
y te ofrezco mis ojos que alumbran todavía.
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu