(imagen cogida del blog Laberinto de Lluvia)
CONDICIÓN DE SOMBRA
He adquirido la condición de sombra
para el espíritu indomable
que habita en tu interior
y juntos nos comportamos
como fantasmas del espejo.
Reflejamos el mundo
de la oscuridad y el sinsentido.
He adquirido la condición terrible
de exiliada en el mundo del averno.
Allí tu luz tan pérfida
me rescata del reino de la nada.
Soy como los espíritus sin tierra,
ávida de ese pulso misterioso
que se oculta sonámbulo en la sangre.
He adquirido el pasaporte
de la oscuridad y lo furtivo.
En mitad de las calles
mi cuerpo furibundo
se une a las matrices del silencio.
Soy como las farolas en invierno.
El refugio seguro
que ilumina tu frío.
He adquirido la condición de hielo
que se derrite sólo
cuando un volcán lascivo le provoca
y
me
duele
este
instinto
que busca entre jadeos
la complicidad tan imposible.
He adquirido
la carta inamovible
de las mujeres solas
que construyen y arrastran
la ciudad con sus manos
y me deslizo abierta
por el sueño desnudo de tu herida.
que ilumina tu frío.
He adquirido la condición de hielo
que se derrite sólo
cuando un volcán lascivo le provoca
y
me
duele
este
instinto
que busca entre jadeos
la complicidad tan imposible.
He adquirido
la carta inamovible
de las mujeres solas
que construyen y arrastran
la ciudad con sus manos
y me deslizo abierta
por el sueño desnudo de tu herida.
STARE DE UMBRĂ
Am obținut starea de umbră
pentru spiritul îndărătnic
ce locuiește înăuntrul tău
și împreună ne comportăm
ca fantasmele oglinzii.
Reflectăm lumea
dinspre întuneric și nonsens.
Am obținut condiția teribilă
de exilată în lumea abisului.
Aici, lumina ta atât de perfidă
mă salvează din împărăția neantului.
Sunt fără pământ ca și
spiritele,
dornică de acest puls misterios
ce se ascunde somnambul în sânge.
Am obținut pașaportul
întunericului și al clandestinității.
În mijlocul străzilor,
corpul sălbătăcit
intră în matricea tăcerii.
Sunt ca felinarele în iarnă.
Refugiul sigur
ce îți luminează frigul.
Am obținut starea gheții
ce se topește doar atunci
când un vulcan dezmățat o face
și
mă
doare
acest
instinct
ce caută printre clocote
complicitatea atât de
imposibilă.
Am obținut
scrisoarea netrimisă
a femeilor singuratice
ce construiesc și demolează
orașul cu mâinele lor
și alunec deschis
prin visul despuiat al rănii tale.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu