poema
Uno se va y no existe,
deja de soportar el frío.
Se acude al otro lado
donde la visita no es temporal
y se infinita el pasajero
en su búsqueda asintomática.
Otros silencios te esperan, pronuncian
casualidades ínfimas.
Una derrota en el pasillo sirve
a la enfermedad de defensa,
la salvaguardia no es lo que parece
ni es resguardo de sanación
para el estigma.
Mientras esto sucede
reconozco una boca
devorándome
poema a poema.
poem
Cineva dispare și nu mai există,
deja nu mai suferă de frig.
Ajunge în altă parte
unde șederea nu e temporală
și astfel se scufundă călătorul
în căutarea sa asimptomatică.
Alte tăceri te așteaptă, pronunță
întâmplări nesemnificative.
O înfrângere în culoar e bună
pentru debilitarea apărării,
ori salvgardarea nu e reală
și nici nu folosește ca bon
pentru stigmatizare.
În timp ce toate acestea se întâmplă
observ o gură
ce mă devorează
după
fiecare poem.
*a.l.
