poezie
Ascundeţi zidurile goale
de albeaţa ce face ochii să doară
Ascundeţi-vă cu ele
acolo,
unde apele tac dormind,
unde Pasărea Phoenix
îşi arde aripile
şi copiii îşi lasă fruntea pe braţele
cerului.
Ascundeţi-vă, voi,
ce strigaţi,
manechine cu flori
în pumni şi zâmbetul
blând, cu peruca plina
de colb.
Ascundeţi-vă, voi,
ce sunteţi o ruşine
a toamnei
poema
Amagueu les parets nues
de blancor que fan doler-se els ulls
Amagueu-vos amb elles
allà,
on les aigües callen dormint,
on l’Au Phoenix
crema les seues les ales
i els infants es deixen el front als braços
del cel.
Amagueu-vos, vosaltres
que crideu,
maniquins amb flors
als punys i el somriure
suau, amb perruca plena
de pols.
Amagueu-vos, vosaltres
que sou la vergonya
de la tardor
poema
Ocultad las paredes desnudas
de blancura que hacen dolerse los ojos
Ocultaos con ellas
allí
donde las aguas callan durmiendo,
donde el Ave Phoenix
quema las alas
y los niños se dejan la frente en los brazos
del cielo.
Ocultaos, vosotros
que gritáis,
maniquís con flores
en los puños y la sonrisa
suave, con peluca llena
de polvo.
Ocultaos, vosotros
que sois la vergüenza
del otoño.
*trad. în catalană și spaniolă de Pere Bessó
***
Nu-mi tulbura liniştea, străine,
nu-mi tulbura liniştea.
Lasă valurile,
se vor opri singure,
nu mai au încotro.
Aici toţi tac.
Lasă valurile,
ele sunt ca o suflare
a răposaţilor rămaşi în urmă.
În grădina asta de linişte
nu e nici urmă de filozofie.
Câteodată se lasă marea negură
şi atunci e straşnic.
Umbra bunicului mă ajunge.
Nu-l mai ţin minte.
Trec oare de aici?
Pace vouă, Oameni!
***
No me perturbas la calma, foráneo,
no perturbas mi calma.
Deja las olas,
se pararán solas.
Ya no les queda otro remedio.
Aquí todos están quietos.
Deja las olas,
ellas son como la respiración
de los muertos que vienen por detrás.
En este jardín suena sólo el silencio
y no hay ningún rastro de filosofía.
Alguna vez cae una gran niebla
y entonces es terrible.
La sombra de mi abuelo me alcanza.
No lo recuerdo bien.
¿Me voy de aquí?
¡Paz en vuestra alma, humanos!
*trad. în spaniolă de Andrei Langa
***
No em torbes la pau, estranger,
no em torbes la pau.
Deixa les ones,
es detindran soles,
ja no tenen una altra eixida.
Ací tot és calma.
Deixa les ones,
són com l’alé
dels morts que resten darrere.
En aquest jardí de pau
no hi ha cap traça de filosofia.
A vegades es deixa caure una boirassa
i llavors és de por.
L’ombra de l’avi m’aplega.
Ja no el tinc en la ment.
Me’n vaig potser d’ací?
Pau a vosaltres, Homes!
*trad. în catalană de Pere Bessó
SEMN
Nu ne-au mai rămas brațe
pentru lumină.
Și de ar veni zorii
ne-ar lăsa așa orbi.
Cine ar putea crede în bucuria noastră?
SIGNO
No nos quedan más brazos
para recibir la luz.
Si viniera el amanecer
nos dejaría ciegos.
¿Quién podría creer en nuestra felicidad?
*trad. în spaniolă de Andrei Langa
SENYAL
Ja no ens queden braços
per a la llum.
I si vinguera el trenc d’alba,
ens deixaria així de cecs.
Qui podria creure en la nostra alegria?
*trad. în catalană de Pere Bessó
CEAS DE ARGINT
Mai am un ceas de argint
cu melodii.
Și amurgul acesta în sărăcie, năduf.
Mai sunt atât de mulți
cărora nu le pasă
dacă mai scrie cineva
vreun vers.
RELOJ DE PLATA
Todavía tengo un reloj de plata
lleno de melodías.
Y este anochecer de pobreza, sin aire.
Hay tanta gente
que vive su vida
sin querer saber si queda alguien
que todavía escribe versos.
*trad. în spaniolă de Andrei Langa
RELLOTGE D’ARGENT
Encara tinc un rellotge d’argent
amb melodies.
I aquest crepuscle sufocant en la pobresa.
Encara hi ha molts,
tants als que no els importa
si encara escriu algú
cap vers.
*trad. în catalană de Pere Bessó
***
Simt apele tulburi ce-mi învăluie cărarea
și, fără să vreau, pașii mă duc spre sfârșit.
Sunt vechi ca frunza
căzută la inima pământului,
ridicată de vânt și împrăștiată
prin pustiul umbrelor.
***
Siento las aguas sucias que rodean mi senda
y, sin querer, los pasos me llevan hacia al final.
Soy viejo como la hoja
caída sobre el corazón de la tierra,
levantada por el viento y dispersada
en el desierto de las sombras.
***
Sent les aigües tèrboles que m'envolten la sendera
i, sense voler, els passos em duen cap a la fi.
Sóc vell com la fulla
caiguda al cor de la terra,
alçada pel vent i esbargida
al desert de les ombres.
*trad. în catalană și spaniolă de Pere Bessó
Arta
În simplitatea asta a bucuriilor
oare cine te orânduieşte
Plapând par
în tremurul unei lumânări
pe jumătate arse
şi scriu despre lumina, despre bucuriile orei.
Geamătul Surd însa minte atât de neruşinat...
Şi mă aplec încet, încet, să culeg
grăunţele unor amărăciuni adevărate.
Art
En aquesta simplicitat de les alegries
qui de veritat et disposa
Delicat sembla
en el tremolor d’una espelma
mig cremada
i escric de la llum, de l’alegria de l’hora.
El Sord Gemec encara ment tan desvergonyidament...
I m’incline a poc a poc a recollir
els grans d’uns amargors vertaders.
Arte
En esta simplicidad de las alegrías
quién de verdad te dispone
Delicado parece
en el temblor de una vela
a medio quemar
y escribo de la luz, de la alegría de la hora.
El Sordo Gemido aún miente tan descaradamente...
Y me inclino lentamente a recoger
los granos de unas amarguras de verdad.
*trad. în catalană și spaniolă de Pere Bessó
(Pere Bessó, Valencia, 1951. Licențiat în filologie modernă. Profesor de
limbă și literatură spaniolă la IB din Mislata. A publicat, inițial în limba
spaniolă, „Cenaclul umbrelor” (1972) și o carte de poezii „Imagini” (1976)
aparținând unei trilogii pe care autorul a lăsat-o nepublicată. A participat
activ la mișcarea de poezie generaționistă din anii 70)
