...Aşa ar aparea ţara noastră încorporată de facto, adică prin intermediul a celor circa 700 de connaţionali cu acte în regulă (la o populaţie de peste 10 mii: n.a.), în una dintre localităţile cantabre pe care aceştia o populează masiv de câţiva ani buni încoace şi unde activismul patriotic (sper să nu fie prea tare spus(...)) se manifestă plenar şi fără interese străine spiritului liber, inclusiv, precum s-a exprimat Gabi Dima, preşedinta Asociaţiei culturale românescă din Valle de Buelna, „...pentru a spăla imaginea proastă a României din memoria colectivă a spaniolilor...”.
Dacă e să facem o paralelă contextuală, orăşelul Los Corrales de Buelna, situat la circa 50 de kilometri de Santander, ar fi un soi de Castellion de la Plana sau Alcala de Henares, sau poate o altă localitate, acolo unde numărul românilor este net superior celorlaltor comunităţi de emigranţi. Desigur că sunt destui români domiciliaţi şi în capitala cantabră, dar aceştia din urmă nu se pot compara cu cei din Los Corrales. Poate doar că cei din Castros Urdiales, despre a căror Asociaţie culturală am scris într-un număr precedent al revistei, se pot compara la acest capitol. Nu vom insista însă prea mult pe acest subiect oarecum sensibil...
Expresiva idee de conlocuire a emigranţilor români la care facem referinţă mai sus, volens-nolens, ne duce cu gândul la similitudinile tendinţelor de afirmare a spiritului naţional, chiar dacă purtătorii lui sunt impuşi „să lucreze” departe de graniţile geografice ale ţării. Poate că aşa se explică succesul, deocamdată cu rezonanţă locală, a Ansamblului de dansuri populare „Periniţa” din Los Corrales de Buelna, alcătuit în totalitate din artişti amatori, 10-12 la număr, a cărui membri activi, după o zi muncă pe şantier sau în alte domenii accesibile emigranţilor noştri, îşi dau întâlnire în blocul Teatrului Municipal sau şi în altă parte, depinde de caz, pentru a exersa niţel şi a se pregăti pentru o nouă ieşire în scenă, având în program dansuri preluate în special din folclorul moldovenesc. Or, trebuie să subliniem, cea mai mare parte dintre artiştii amatori ai ansamblului sunt originari din localităţile moldoveneşti ale ţării.
Spre deosebire de alţi ani, sărbătorirea Zilei Naţionale a României a fost un eveniment complex şi nu atât simbolic cum se obişnuieşte de fapt, cât mai ales social, dat fiind şi faptul că toţi ei au dansat în compania ansamblului popular autohton „Entre montañas” şi, în consecinţă, au primit aprobiul publicului spectator printre care se aflau şi reprezentanţi ai Primăriei locale, cares-au arătat destul de interesaţi de susţinerea unor astfel de manifestări culturale. Unul dintre ei, asistenta socială Paloma Alejos, ne-a relatat că proiectul actual a fost susţinut financiar de statul spaniol şi că face parte dintr-un proiect intercultural desfăşurat în întreaga ţară.
Programul artistic dedicat memorabilei zile a inclus şi o expoziţie de pictură cu genericul „Puntos de vistas”, susţinută de tânărul artist plastic Vasile Valentin Both, un grupaj de imagini fotografice ale Luciei Berre intitulat „Almas y sueños” şi câteva sculpturi în piatră ale lui Ciprian Ion realizate în stilul supranumit „bastos”. Nu în ultimul rând a contat pentru succesul deplin al primitoarelor gazde degustările din bucatele tradiţionale româneşti şi improvizaţiile aproape teatrale ele lui Moş Nicolae, momente pe care publicul prezent le-a apreciat la justa valoare.
duminică, 13 decembrie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu