SUNTEM
ZIUA DE IERI
În
vestibulul prezentului, suntem un profil, însă deasemenea umbră a trecutului.
Suntem
respirația de ieri în a cărei răsunet se aude săgeata magiei.
Pentru
azi, sfârâitul uleiului din candele.
Masca
arde ca o petală incandescentă: în fiecare foc, flacăra invizibilă a ceasului,
Iarba
orizontală, oarbă a sexului. Pielea oferită visului.
(Dintr-odată,
apar plecări latente în orice amintire, lucruri aruncate la gunoi,
linguri
sparte în oglinzi, reculuri de ultim moment, oameni lipsă
ca zilele
care nu mai pot fi readuse la viață.)
Într-o
clipă suntem ziua de ieri.
Ceea ce
era în fiecare moarte a ploii. Pojghițe de la sărătură.
Un
cortegiu continuu e lipsa de fiabilitate a efemerului: în cioburile împrăștiate
ale
melancoliei, contururile sării pe firmamentul ochilor.
Pe piatra
galben-roșcată a ofrandei, nimeni nu poate reface cu acuarela marginea
ascuțită a
fotografiilor colorate în sepia.
SOMOS
AYER
En el
vestíbulo del presente, somos esbozo, pero también sombra del pasado.
Somos la
respiración de ayer en cuyo aliento suena la flecha del conjuro.
Para hoy,
el desvivirse en los candiles.
Vive el
antifaz como pétalo candente: en cada fuego, el fuego invisible del reloj,
El césped
horizontal, ciego del sexo. La piel ofrecida al deseo.
(De
pronto, hay despedidas latentes en cada recuerdo, objetos desechados,
cucharas
trizadas en el espejo, retrocesos de último minuto, ausencias
como los
días que jamás resucitan.)
En un
instante somos ayer.
Lo que
fue en cada muerte de la lluvia. Los cascos de la salmuera.
Siempre
es cortejo la disparidad de lo efímero: en los güishtes dispersos
de la
melancolía, los contornos de la sal en el firmamento de los ojos.
En la piedra
pómez de la dádiva, nadie puede elevar a acuarela el sesgo
afilado
de las fotografías en sepia.
Barataria,
11.XI.2014
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu