joi, 18 iulie 2013

Poema de ELIZABETH AZCONA CRANWELL (trad. al rumano)

 (del blog LAS COSAS Y EL DELIRIO)

LA NOSTALGIA

Hay un día en que las cosas son un hondo precipicio
conozco el rostro húmedo y las manos que nunca me abandonan
la noche que se abre
como un pueblo de alondras disperso en la tormenta.

Yo he escuchado a mi amor desde lejos en una lengua extraña
mientras la nostalgia murmuraba sus frases de curiosa hechicera
ella alargaba sus caricias en las ventanas del insomnio
como una huésped cuya mano asolaba el relámpago.

Porque ella no era el día
y tampoco era el ángel sediento de palabras
mi propia voz la nombra como a una desterrada
desabrigada madre, de pechos dulcemente vacíos.

Más allá de la noche donde se enciende la ternura
más allá de la calle donde el viento deshace la forma de los pasos
sé que hay un país nuevo, cansado de las sombras.

Una música fija
un tiempo de colores intensos como dioses desnudos.

Pero mi corazón sigue clavado para siempre en los sitios imposibles.


NOSTALGIA

Există o zi  în care lucrurile sunt o prăpastie adâncă
cunosc chipul umed și mâinile care nu părăsesc niciodată
noaptea ce se arată
ca un stol de ciocârlii dispersat în furtună.

Mi-am auzit iubitul strigând de departe într-o limbă ciudată
între timp nostalgia își murmura frazele de curioasă vrăjitoare
ea își măsura mângâierile la geamurile insomniei
ca un oaspete ale cărui mâini stinge fulgerul.

Fiindcă ea nu era zi
și nici măcar îngerul însetat de cuvinte
propria mea voce o strigă ca pe o blestemată
mamă dezbrăcată, cu sânii dulci și sterpi.

Dincolo de noapte unde începe tandrețea
dincolo de strada unde vântul spulberă forma pașilor
știu că există o țară nouă, obosită de umbre.

O melodie eternă
un timp de culori intense precum zeii dezgoliți.

Inima mea însă rămâne înfiptă pe vecie în locuri imposibile.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu