SERI
Sunt seri
când se aud în surdină
sunetele
întârziate ale eternității,
în turle
aurite de biserici se ciocnesc
razele de
metal ruginit ale cerului,
iar
cerșetorii risipiți pe la porți
se
apleacă să ia cele câteva centime
lăsate de
mâinile trecătorilor.
Trupul li se îndoaie ca ceara,
dar nu fac
plecăciunile din plăcere,
ci din
încercarea de a fi mai aproape
de
pântecul apelor saturate de alge,
cu mări de
tăcere scufundată în adâncuri,
cu ramuri
de pomi care cresc în derivă,
prefacute în insule mici de corali.
Drumurile duc undeva, la o margine,
melcii se urcă pe aracii umezi,
fără să
știe de ce și cum lunecă,
unde se mișcă la umbra-nserării,
până pământul le strânge pe toate
la pieptul
puternic, plin de putreziciune,
pentru a
petrece încă o noapte.
*poem de
A.L.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu