sâmbătă, 1 mai 2021

Dud*



DUD 
(în memoria tatălui)

Să vedem ce face dudul
de cândva -ca altă dată-
frunzele le rupe vântul
și ies singure la poartă
altele se adună în stivă
-vai, ce falnică armată!-
am putea acum în pripă
să le punem foc să ardă
dar așa rămân haioase
să se miște prin ogradă
o grămadă de foioase
nu vor cumincior să șadă
și suntem în dricul verii
-greu stau dudele pe creangă-
ăstea frunze ”a neuitārii”
prin ogradă tot aleargă
o fi poate fantezie
pură  și adevărată
zburdă frunza întârzie
pe la ușă pe la poartă


Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu