POEMA de Montserrat Martínez (trad. al rumano*)

poema

Uno se va y no existe,
deja de soportar el frío.
Se acude al otro lado
donde la visita no es temporal
y se infinita el pasajero
en su búsqueda asintomática.

Otros silencios te esperan, pronuncian
casualidades ínfimas.
Una derrota en el pasillo sirve
a la enfermedad de defensa,
la salvaguardia no es lo que parece
ni es resguardo de sanación
para el estigma.

Mientras esto sucede
reconozco una boca
devorándome
             poema a poema.

poem

Cineva dispare și nu mai există,

deja nu mai suferă de frig.

Ajunge în altă parte

unde șederea nu e temporală

și astfel se scufundă călătorul

în căutarea sa asimptomatică.

Alte tăceri te așteaptă, pronunță

întâmplări nesemnificative.

O înfrângere în culoar e bună

pentru debilitarea apărării,

ori salvgardarea nu e reală

și nici nu folosește ca bon

pentru stigmatizare.

În timp ce toate acestea se întâmplă

observ o gură

ce mă devorează

            după fiecare poem.

*a.l.

VIS UITAT/ SUEÑO OLVIDADO*

VIS UITAT

Dacă tot ne trezim prea devreme,

să trecem rapid la lucruri mai serioase,

cum ar fi stropitul florilor din glastră,

urmărind de sus licărul culorii de crin

ce ne surâde cu mărinimie prin geam,

dindărătul unei draperii pe care o tragem

ca să permitem razelor de soare să caute

colțurile cele mai îndepărtate ale camerei.

Atunci când terminăm de gospodărit,

nu ne rămâne decât să dăm fuga în ocol,

să scoatem bovina pe deal, la păscut, 

ca să stea acolo îmbrățișată de ierburi,

altfel poate să ne spargă timpanele

cu răgetele ei repetate foarte frecvent,

la întoarcere căutând prin memorie

visul văzut, uitat acum cu desăvârșire. 

SUEÑO OLVIDADO

Es que si nos despertamos tan temprano,

hay que hacer otras cosas más importantes,

como sería echar agua a las flores de la maceta,

mirando desde arriba el brillo de la azucena

que nos sonríe con generosidad por la ventana,

detrás de una persiana que tenemos que subir

para permitir a los rayos del sol que busquen

las más escondidas esquinas de la casa.

Entonces, cuando acabamos todas las tareas,

no nos queda nada más por hacer que correr

hacia el corral para sacar el becerro al pasto

y dejarlo allá, abrazado por las hierbas,

sino, nos puede romper los dos tímpanos

con sus rugidos repetidos continuamente,

de vuelta, buscando en nuestra memoria

el sueño visto, ya olvidado totalmente. 

*poema traducido al español por el autor

ES SÓLO UN VICIO de Eugenio Montale (trad. în română*)

ES SÓLO UN VICIO

Bufones disfrazados de poetas,
burócratas arrogantes,
pedantes pregoneros,
sois vosotros los abanderados:
portadores de enseñas mustias.
Ser poeta no es ninguna virtud.
Es sólo un vicio innato.
Un peso que se lleva
con angustia.

Trad. del italiano al español por Antonio Moya

E DOAR UN VICIU

Bufoni cu mască de poeți,

birocrați aroganți,

pedanți purtători de cuvânt,

voi sunteți portdrapelele:

purtători de însemne ale vremelniciei.

În a fi poet nu e nici urmă de virtute.

E doar un viciu înnăscut.

O povară care se poartă

cu mare chin.

*a.l.

INTRAMUROS/ ÎNTRE ZIDURI, poema de Nicolás Corraliza (trad. al rumano*)

ÎNTRE ZIDURI

Lucrurile ne respiră tăcute.

Se obișnuiesc cu mirosul morții noastre,

iar unele din ele

trăiesc mai decât noi.

*a.l.

 

INTRAMUROS

Los objetos nos respiran callados.
Se acomodan al olor de nuestra muerte,
y algunos,
nos sobreviven.