miercuri, 18 mai 2011

Poem de Leticia Garriga

Jocul de-a faţa şi spatele

Doar cuvinte...

Există un joc de litere
în cuvintele noastre

Ghicitoare continuă
în zilele de zăduf
ce se ascund
în semiîntuneric

Litere corporale
ce definesc
orizontul nostru
devenit cuvinte

Metafore şi versuri
ce şoptesc
şi cântă

Litere
senzuale
ce fac vizibilă
tămâia
erotismului
şi cochetează cu
sentimentele

În zilele noastre
se urmăresc
universuri
fără a le ajunge din urmă

Literele fac
noduri şi laţuri

Totul se repetă
şi nu se obosesc
ne revelează

Suntem... Tu şi eu.
                                                                    
Întâlnire

Mi se strânge inima
povara visului

Inima mea
de colibri
palpitează în faza de aşteptare
a bucuriei puternice
care îmi nelinişteşte
sânii

Sub pielea-mi se adăposteşte anxietatea
asta pentru a ne topi într-un corp
încoronat cu săruturi

Se apropie întâlnirea noastră
ne netezim cu limba precum fac pisicile
fără sfială

Narcisul negru
împrumută aroma
şi ne ungem
cu mirosul său

Potirul meu îţi aşteaptă gura
ca să-l cuprinzi
cu buzele-ţi

Mă cutremură respiraţia ta iar
întunericul 
îmbracă pleoapele-mi
peste ochi

Portretul nostru de sare
îl păstrează pânza de in
Liniştea
şi roşul din obraji
pătrunde plăcerea noastră...

Bem sidră răcoritoare
pe când linguşelile tale
îmi mângâie auzul
iar mâinile-ţi înţelepte
încep să mă urmărească 

Explodează cristalul de la râsetul nostru
şi penetrează toţi patru pereţi
Fereastra închisă
priveşte dunga albastră
de apă marină
pe când tu te veseleşti
fără limită de timp...

Să începem din nou

Dincolo de gelozie

Privire de femeie de după o cuşcă de formă geometrică
acoperită cu stuc 

Pradă a cerului şi dominaţia rivalului

Loc fără limite pentru anxietate
bârlogul sexului
parfumat cu busuioc şi rozmarin

Ea îşi aşteaptă rândul în ritual
corpul desfăcut în două

El... o parcurge
cu mâinile sale unse
cu parfum de iasomie
oferindu-i mângâierea lentă

Cu degetele sale
apucă migdala sa umedă şi o frecţionează
parfumând-o cu respiraţia de busuioc

Unguentul cald bronzează litoralul corpului său
şi i se scurge printre picioare
căutând extazul comun

În rafinatul joc ancestral
dincolo de gelozie.
  
Juego de haz y envés

Sólo palabras...

Hay un diálogo de letras
entre nuestras palabras

Acertijo sin fin
en los días de hastío
que se esconden
en la penumbra

Letras  corpóreas
que definen
nuestro horizonte
vuelto palabras

Metáforas y versos
que cuchichean
y cantan

Letras
sensuales
que develan
el sahumerio
del erotismo
y juegan con
los sentidos

En nuestros días
que se persiguen
infinitos
sin alcanzarse

Las letras hacen
nudos y cadenas

Todo se repite
y no se cansan
nos revelan

Somos... Tú y yo.

Encuentro

Me apresa el alma
el yugo del deseo

Mi corazón
de colibrí
palpita a la espera
del gozo intenso
que alerta
mis pechos

Bajo mi piel se agazapa el ansia
esa de fundirnos en un cuerpo
coronado de besos

Llega nuestro encuentro
nos lamemos felinos
sin frontera

El narciso negro
presta su aroma
y nos ungimos
con su olor
 
Mi cáliz espera tu boca
que prendes
con tus labios

Me recorre tu aliento y
la oscuridad
viste mis párpados
cerrados

A nuestro diseño de sal
lo guarda el lino

La calma
y el sonrojo en las mejillas 
permea nuestro deleite...

Bebemos sidra fresca
mientras tus zalamerías
acarician mi oído
y tus manos sabias
comienzan a seguirme

Estalla el cristal de nuestra risa
y penetra las cuatro paredes
La ventana cerrada
mira el manto azul
del agua marina
mientras gozosos
sin medida de tiempo…

Comenzamos de nuevo

Detrás de la celosía
 

Mirada de mujer detrás de una jaula geométrica
bordada en estuco
Presa del celo y el dominio de su opuesto

Lugar sin límite para el ansia
guarida del sexo
perfumada de albahaca y romero

Ella espera su turno del ritual
cuerpo abierto en dos

Él... la recorre 
y resbala sus manos untadas
del perfume de jazmín
ofreciendo la caricia lenta

Con sus dedos
toma su almendra húmeda y la frota
perfumándola con su aliento de albahaca

El aceite tibio bruñe el litoral de su cuerpo
y resbala entre sus piernas
buscando el éxtasis de ambos

En el exquisito juego ancestral
detrás de la celosía.






duminică, 15 mai 2011

Silvia Caloianu. Poem tradus în limba spaniolă

Silvia Caloianu

àvila
noaptea în àvila e plină de fantome
chiar şi sub statuia sfintei tereza am văzut chipul tău
pentru un sfert de secundă
am promis unei pietre de acolo că mă voi întoarce
pretext sau cauză
am rătăcit cu toţii după aceea şi numai eu ştiam
nu găseam nici hotel nici maşină
dar au ţipat cocorii în clopotniţa catedralei
probabil noaptea par mai tânără
chiar şi într-un oraş medieval

acum când îţi povestesc mă simt în pielea bărbatului beat
care mă implora dintr-o coastă a restaurantului să nu îi fac poze
în timp ce eu cu gândul aiurea îmi savuram şerbetul de lămâie
sprijinindu-mi ambele braţe de firul unui gust amărui
el se agita iar vocea sa umilă amintea plânsul unui copil abandonat
se spune că maica tereza a fost atât de supărată părăsind àvila
încât s-a oprit în poartă să îşi scuture pantofii de praful acesteia
comentând pentru lumile viitoare

despre mine mai ştiu că nu aveam somn

pe geam câteva picături de ploaie în violet
păreau nişte lacrimi pe obrajii unui bufon extrem de vesel

àvila
la noche en àvila está llena de fantasmas
incluso debajo de la estatuya de santa teresa he visto tu rostro
durante un cuarto de secunda
he prometido a una piedra de allá que voy a volver
un pretexto o una causa
entonces nos hemos perdido y solo yo lo sabia
no encontramos ni hotel ni coche 
pero han gritado los grúas en el campanario de la catedral

probablemente parezco mas joven por la noche
incluso en una ciudad medieval

ahora cuando te lo cuento me siento como el varón borracho
que me implora desde una esquina del restaurante para no hacerle fotos
en el momento que yo con los pensamientos errantes disfrutaba del sorbete de limón
apoyándome con ambos los manos de una fina sensación amarga
el se agitaba y su voz humilde recordaba el llanto de un  niño abandonado.

se dice que madre teresa estaba tan enfadada dejando àvila
que se paro en la puerta de la salida para sacudir los zapatos de polvo urbano
comentando los hechos para las futuras generaciones.

sobre mi lo se mas que no pudría dormir

en la ventana unas cuantas gotas de lluvia de color violeta
parecía que son unas lágrimas en las mejillas de un bufón muy alegre
  
 

sâmbătă, 14 mai 2011

Poem de Ana Muela Sopeña

ŞAPTESPREZECE VIOLETE AŞTEPTÂND

I

Frumuseţea unei lumi subacvatice
ne-aşteptă după primul colţ.
Atunci săruturile noastre vor fi copaci
şi ne vom acoperi cu umbra lor.

II

Tu îmi vei apărea prin ceaţă.
Te voi întrezări printre stropii de ploaie
în bifurcaţiile trandafirilor,
dincolo de lumină şi sclipirile ei repetate.

III

Te voi  duce enigmatic
în această singurătate
de minute apatride
în visul extravagant
al unor buze jucăuşe şi senzuale.

IV

Şopteşti numele meu în ceas de seară,
când totul se scufundă în tăcere
şi contempli amurguri goale
susceptibile de a fi secunde complete.

V

Ceaţa ne va face fiii risipitori
cu braţele ei azurii.

VI

Mă priveşti stând gol printre plăpumi
în oglinda îndrăgită a copilăriei.

VII

Şaptesprezece violete aşteptând
că ne vom vedea singuri pe stradă.

VIII

Luna va fi complice
al orelor noastre languroase de foc.

IX

Instinctul pământesc
ne va acompania toată viaţa
şi ne va da cadoul
păsărilor corcite ale visului.

X

Utopii iubite,
mesaje în sticle pe malurile
unei mări dure şi misterioase.

XI

Mă vei chema ascuns printre roci
iar vocea mea te va face aliatul vânturilor.

XII

În balcoane de soare voi fi amica ta
iar tu prietenul meu din lună.

XIII

Privi-vom pe Venera în toiul nopţii
şi şti-vom că celălalt e foarte aproape.

XIV

Un lup solitar în haită
va urla fără oprire
de fiecare dată când numele meu fi-va al tău.

XV

O lacrimă albă prelinsă în penumbră
în labirinturi aurii
atinge-va inima mea înaripată.

XVI

Întoarcerea ta fi-va cadoul bine gresat
în lada de muzică şi coral.

XVII

Vom trece pe drum zâmbitori
şi ne vom saluta cu privirea
ocultându-ne sub piele secretul.


DIECISIETE VIOLETAS ESPERANDO

I

La belleza de un mundo bajo el agua
nos espera a la vuelta de la esquina.
Entonces nuestros besos serán árboles
y nos cobijaremos con su sombra.

II

Tú me recordarás entre la bruma.
Te visualizaré bajo la lluvia
en las encrucijadas de las rosas,
más allá de la luz y su frecuencia.

III

Te llevaré enigmático
en esa soledad
de minutos apátridas,
en el deseo errático
de unos labios jugosos y sensuales.

IV

Susurrarás ni nombre por las tardes,
cuando todo se anegue en el silencio
y contemples crepúsculos vacíos
susceptibles de ser segundos plenos.

V

La niebla nos hará sus hijos pródigos
con sus brazos azules.

VI

Me mirarás desnudo entre las sábanas,
en el espejo amado de tu infancia.

VII

Diecisiete violetas esperando
que nos veamos solos por las calles.

VIII

La luna será cómplice
de nuestras horas lánguidas de fuego.

IX

El instinto de tierra
nos acompañará toda la vida
y nos dará el regalo
de los pájaros híbridos de sueño.

X

Utopías amadas,
mensajes en botellas en la orilla
de un mar embravecido y misterioso.

XI

Me llamarás oculto entre las rocas
y mi voz te hará aliado de los vientos.

XII

En balcones de sol seré tu amiga
y tú mi compañero de la luna.

XIII

Miraremos a Venus por las noches
y sabremos que el otro está muy cerca.

XIV

Un lobo solitario en la manada
aullará sin un límite
cada vez que mi nombre sea tuyo.

XV

Una lágrima blanca en la penumbra
en laberintos áureos
alcanzará mi alado corazón.

XVI
 
Tu regreso será mi obsequio lúbrico
en mi caja de música y coral.

XVII
 
Cruzaremos la calle sonrientes
y nos saludaremos sin tocarnos
escondiendo en la piel nuestro secreto.



sâmbătă, 7 mai 2011

Două mesaje, două idiomuri.../Dos mensajes, dos idiomas...

De versos encendidos, en la feria
...
From:
"premiopoesiaeroticagozosayamatoria@hipalage.com"
Add to Contacts
To:pedidos@hipalage.com

Estimado/a participante:
“De versos encendidos”, el libro que recopila, junto con el suyo, los poemas seleccionados en el fallo del I Premio de Poesía Amatoria, Gozosa y Erótica Hipálage, ya está entre nosotros. Entre el 19 y el 30 de mayo de 2011 estará expuesto para su venta en la Feria del libro de Sevilla, en la caseta nº 34. Más información en:
http://www.feriadellibrodesevilla.com/2011/

El listado de textos y autores incluido en el libro puede verse aquí.

El libro está disponible a la venta en todas las librerías de España, bajo pedido, en formato libro. Y también en Readontime, El Corte Inglés bajo demanda. Pronto también, para cualquier país del mundo, en Amazon y Librerías Gandhi.


Reciba un saludo cordial
José Miguel Suárez Madrid
Editorial Hipálage
Apdo. 164, 41640, Osuna (Sevilla)

www.hipalage.com
www.editorialhipalage.blogspot.com


Thu, May 5, 2011 1:27:26 PM
A aparut DICTIONARUL scriitorilor romani de azi

Editura Portile Orientului va anunta ca sunteti cuprins, ca autor, in Dictionarul scriitorilor romani de azi aparut la Iasi, cu sprijinul filialelor USR. Pretul unui exemplar este 100 lei.
Va reamintim oferta noastra:
La 3 exemplare comandate, platiti 300 lei si primiti 4 volume !
Asteptam comenzile dv. pe mail, la telefon sau prin scrisori:
portile_orientului@yahoo.com
tel: 0745/529135 (Daniela Costin)
0744/237156 (Sorin Costin)
adresa: Editura Portile Orientului Iasi, Casuta Postala 2702, Oficiul Postal Iasi 12.
Puteti comanda si dictionarul precedent 1500 de scriitori clasici si contemporani (la acelasi pret).

Cu stima,

Director,
prof. Craciun Boris
membru USR Iasi

vineri, 6 mai 2011

Poem de Fernando Sabido

AM ASCUNS PĂPUŞILE VECHI DIN CÂRPĂ
ÎN MAGAZIA TIMPULUI

Refuz să arăt lumii asexualitatea
unui corp ce se trece interiorizând defecte
ce nu-i aparţin, ca şi când nimic
nu s-ar fi întâmplat şi viaţa ar fi fost o acrimonie

Am ascuns păpuşile vechi din cârpă în magazia
timpului, la adierea florilor de iasomie
şi la aroma unei pruncii care şi acum îmi gângureşte,
la mângâierea mâinilor desfrunzite ale mamei mele
atunci când sorbeau lacrimile-mi impare

A închis ultimul bar de noapte şi a încetat
să-mi mai vândă, să pună preţ pe minciuni,
condamnat să rămână o marionetă căreia, în mod fatal,
coasa precisă a morţii îi va tăia toate aţele

ESCONDÍ LAS VIEJAS MUÑECAS DE TRAPO
EN EL DESVÁN DEL TIEMPO

Me niego a mostrar al mundo la asexualidad
de un cuerpo que envejece interiorizando culpas
que no le corresponden, como si no hubiera
ocurrido y la vida fuera un sarcasmo de mal gusto

Escondí las viejas muñecas de trapo en el desván
del tiempo, al socaire de los jazmines
y del olor de una infancia que aún me arrulla,
del afecto de las manos deshojadas de mi madre
cuando enjugaban mis lágrimas impares

Ha cerrado el último bar de la noche y dejo
de venderme, de poner precio a las mentiras,
condenado a ser un guiñol al que fatalmente
la certera guadaña de la muerte segará los hilos




miercuri, 4 mai 2011

Un poem de Domingo F. Faílde

NAUFRAGIUL

Acolo unde începe noaptea, se termină marea.
Aşa,  până când neonul
se înalţă la ceruri,
vântul din Est parcurge străzile,
parcul silenţios, orele acestea goale,
tavernele rămase însingurate în mod ciudat,
şi se opreşte poate prin unghere,
precum o barcă sumbră,
urcând prin ceaţă.
Ştii doar că nu duce spre vreun paradis,
că grădina a rămas în urmă
cu murmurul ei de nume,
intemperia ştergând urmele vieţii tale
şi nişte date confuze în aşteptarea unui rol.
Insişti, oricum, să umbli pe străzile pustii,
cătând acele locuri pe care nimeni nu le-a tranzitat,
acoperişuri protectoare
sau o rămăşiţă de vară,
departe de memoria ce merge încet
spre singurătatea albastră şi spre maree.
Doarme după geamurile de Algeciras. Eterică,
culcă pulsul său pe perine.
Lasă ca vântul să hohotească iar timpul să se rotească în ea
precum un prâsnel de cristal şi spumă
pe stâncile dimineţii.
Sigur că ştii, da, această Insulă
s-a destins prea devreme şi a stins toate luminile.
Iarna umblă printre prâsnele, incerte.
Taie în ceaţă ascuţişul discordant al sirenelor  
Naufragiul înaintează, însă, spre zorii zilei,
spre templele triste ale eşecului şi ale frigului,
cel hărţuit de umbre şi fulgere şi ogari,
până la porturile triste ale deziluzionării.
Acolo unde începe noaptea, se termină marea.
Un corp frumos, un corp,
precum un trandafir învins,
râul visurilor se varsă peste plajă.

EL NÁUFRAGO
 
Donde empieza la noche, acaba el mar.
Así, mientras asciende
el neón a los cielos,
el viento de levante cruza las avenidas,
el parque silencioso, a estas horas vacío,
las tabernas extrañamente solas,
y se instala tal vez en las esquinas,
como un velero oscuro,
trepando por la niebla.
Sabes que no conduce a ningún paraíso,
que atrás quedó el jardín
con su rumor de nombres,
la intemperie borrando las huellas de tu vida
y unos datos confusos pendientes de un papel.
Insistes, sin embargo, por las calles desiertas,
buscando esos lugares que nadie ha transitado,
los techos protectores
o un retazo de estío,
lejos de la memoria que camina despacio
hacia la soledad azul y las mareas.
Duerme tras las ventanas Algeciras. Ingrávida,
tiende su pulso lento sobre los almohadones.
Deja que el viento brame y el tiempo gire en ella
como una peonza de cristales y espuma
en los acantilados de la madrugada.
Lo sabes, sí, esta Isla
se ha acostado temprano y ha apagado las luces.
El invierno deambula por los muelles, inciertos.
Corta la niebla el filo ronco de las sirenas.
Pero el náufrago corre,
sin rumbo, hacia la aurora,
hacia los tristes templos del fracaso y el frío,
hostigado por sombras y rayos y lebreles,
hacia los tristes puertos de la desolación.
Donde empieza la noche, acaba el mar.
Un cuerpo hermoso, un cuerpo,
como un rosal vencido,
el río de los sueños vierte sobre la playa. 

 
 


sâmbătă, 30 aprilie 2011

Poem de Beatriz Estrada (trad. al rumano)



Rugăciune pentru Maria Tereza

O singură lacrimă,
orele moarte
şi ruptura timpului
pentru trădare.

Intrăm în casa Dumnezeului nostru.
În mijlocul atâteai credinţi se aşează oamenii,
se îndoctrinează, se roagă, cântă,
însă eu pot să îl văd doar pe părintele meu,
împotrivindu-se minuscul
precum o insectă într-o ceaşcă de cafea.

Presupun că e trist,
presupun însă multe lucruri acum
şi-n astă alinare a rugăciunii
sărut fruntea sa pentru a-i spune un neadevăr.

Îi reamintesc de prostia mea făcută dis-de-dimineaţă,
fiindcă faptul de a râde ascunde
frica noastră totală de a-nainta.
El memorează doar ridurile ei de pe chip
şi în momentul suprem, cel mai intim,
închide ochii mamei sale
care şi-acum mai comportă această aromă.

Viaţa insistă să ne alinte
şi vântul continuă să bată
într-o limbă secretă.
O singură lacrimă pentru trădare
şi o mireasmă de trandafir rămasă de la bunica.

Oración por María Teresa

Una sola lágrima,
las horas muertas                                                                 
y la fractura del tiempo
por la traición.

Entramos a la casa del señor nuestro dios.
En medio de tanta fe  la gente se sienta,
adoctrina, reza, canta,
pero yo sólo puedo ver a mi padre
resistiéndose minúsculo
como un insecto en una taza de café.

Supongo que está triste
pero supongo muchas cosas ahora,
y en el consuelo de la oración
beso su frente  para decirle una  mentira.

Le recuerdo  mi tropiezo en la mañana
porque la risa oculta
 todo nuestro miedo a seguir.
Pero él memoriza los pliegues de su rostro
y en el acto más íntimo
cierra los ojos de su madre
que  todavía  conserva ese aroma

La vida insiste en  acariciarnos
y el  viento se prolonga
en un idioma secreto.
Una sola lágrima por la traición
y el perfume de rosas de la abuela.



vineri, 29 aprilie 2011

„Ţine capul plecat, fii umil atât cât se poate”, - mă îndeamnă părintele meu

Pe timpuri, când anii mi-i adunam în pumn ca pe nişte bani mărunţi, alergam deseori la dugheană să-mi cumpăr bomboane... Cărţi de citit mi-am procurat mai târziu, dar cu alte parale, fiind de fapt trimis de ai mei după pâine, la brutărie. Reîntors acasă (de la librărie (sic!)), eram oarecum „iertat” de către părinţi pentru plăcerea ce mi-o producea „cetitul". Ruşinat de ceea ce făcusem, ţineam „capul plecat” în faţa lor, însă doar pentru un moment, deoarece mama se apuca îndată să coacă vestitele ei turte, din cele fără de umplutură, direct pe plita înfierbântată până la roşu. Aşa s-a întâmplat o dată şi încă de multe alte ori (confundam în mod conştient „librăria” cu „brutăria”), asta până am scris propria carte. De atunci nu mai ţin capul „plecat”, deşi am rămas şi acum să fiu un tip umil. Doar „atât cât se poate”.

miercuri, 27 aprilie 2011

Visul lui Sicomoro. Un poem de Pere Bessó

VISUL LUI SICOMORO
                                 Ultimele păsări concresc odată cu venirea ploii
                                 Veycel Çolak

Cristalul făcut fărâme în urechi
tot ascultând cuvântul de piatră

(Altfel de lacrimi.
Nu există noapte,
pentru că nu cunosc spaţiul visului
neîmplinit, lumina copacului cel diferit,
bezna bântuie în ochi

Cuvinte şi urzici, aşchii
de violină în cântecul păsărilor)

încrustat în smochine şi licoarea de jasmin
culmina-va durerea. 

EL SOMNI DEL SICÒMOR
 (originalul în limba catalană) 

Els darrers ocells s’acreixen amb la pluja
Veysel Çolak

El cristall esmicolat a l’oïda
per escoltar la paraula de pedra

(Llàgrimes d’una altra manera.
No hi ha nit,
car no conec l’espai del somni
trencat, la llum de l’arbre d’una altra manera,
foscor cendra als ulls

Paraules i ortigues, engrunes
de violí en el cant de les aus)

incrustat en figues i licor de gessamí
culminarà el dolor.

(de Aigües turques, 2010)

EL SUEÑO DEL SICÓMORO
(trad. în spaniolă)

Los últimos pájaros se acrecen con la lluvia
Veysel Çolak

El cristal hecho añicos en los oídos
por escuchar la palabra de piedra

(Lágrimas de otra manera.
No hay noche,
pues no conozco el espacio del sueño
roto, la luz del árbol de otra manera,
oscuridad ceniza en los ojos

Palabras y ortigas, migajas
de violín en el canto de las aves)

incrustado en higos y licor de jazmín
culminará el dolor.

vineri, 15 aprilie 2011

Poem de Ionel Muscalu

Întâmpinarea poeziei

Leneş, ca orice mister, aş arunca în urmă pietre
Cu mâna ta, desigur, femeie minunată,
Ca urma ta să nască doar femei,
Parnasul sa-ţi întindă verzi braţele de iarbă,
De soare, Pyrrha, tu, femeia mulţumitoare,
Sa întinzi în urma-ţi haremul meu de raze,
Doar Parnasul sa-ţi împlinească tigrii paradisului
Dedus din atentatele uşoare la adresa mişcării
Şi vulturii turbaţi de pulbere să bată aripa
Cu zgomotul ceţii alături.
Ajută-mă, curtat de pedeapsă,
Să mă grozăvesc cu lumina ochilor tăi!


El recibimiento a la poesía

Perezoso, como cualquier otro misterio, yo tiraría piedras hacia atrás
Con tu suave mano, por supuesto, mujer maravillosa,
Para que tu rastro pueda dar a luz sólo mujeres
Y para que el Parnaso te estire sus brazos de hierba verde,
Llenos de sol, Pirra, tu, mujer agradecida,
Que extiendes a tu espalda mi harén de rayos,
Y sólo el Parnaso te cumple tus tigres del paraíso
Deducido de los finos atentados contra el movimiento
Y que las águilas locas de polvo se acuerdan su aleteo
Con el ruido de la niebla.
Ayúdame, cortejado por el castigo,
A exponerme a la luz junto con tus ojos grandes!

marți, 5 aprilie 2011

Poem de Dolors Alberola

Fotografie cu velatură
(Femeie înecată pe plaja din Tarifa)

Dacă ajungeam astăzi cu un tren.
Dacă ajungeam astăzi dimineaţă, foarte devreme, cu un tren.
Dacă ajungeam astăzi, încărcată, foarte, foarte încărcată,
aproape dezorientată, cu un tren de pasageri.
De pasageri chinezi sau albi precum eu. De teribile bărci amputate.
De avioane căzute, de automobile, pasageri de automobile cu airbag
şi aş fi zis -ca printre altele-:
„Eu sunt fiică de fiică de la fiica de un cineva
descendent direct a lui Averroes
-panteist de asemenea ca bunicul meu-
sau străbunicul al aceluiaşi ascendent de Qahtan Muhammad al-Shaaabi”. 

Nu însă. „Să nu zicem. Să nu pronunţăm cumva”.
Nu aş putea să  vă spun că numele meu e de descendenţă firească sudică,
filiaţie de carne cu puf,
de draperii pufoase cu sudoare din sud,
de timp al tampoanelor de grăsime de cămilă,
de acoperire a feţei albe-obscure, cu două oglinzi negre precum lunile
pe suprafaţa de pânză, căi de lacrimi ca perlele de alcófar,
de salivare de la aromele emblematice de miel contra vânturilor nordice
de scuipare a cuvintelor la coborârea din trenul acesta,
de scuipare a tăcerii călătorilor albi, negri ca noaptea
atunci când sunt înghiţiţi de mare,
de scuipare în atâtea state, în atâtea demarcaţii
pestilenţiale, cu muşti pe buzele -fără de apă- ale copiilor,
de scuipare în tren.

Dacă aş fi ajuns în astă dimineaţă rece
înfăşurată de cu zori într-un tren.
Dacă aş fi ajuns fără de haine la astă altă extremitate
                                                           sau
cu haina îmbibată de vrerea de a crede
în dumnezeul din nord ori în Al-andalus.


Fotografía con veladura 
(Mujer ahogada en la playa de Tarifa)

Si hubiera llegado hoy en un tren.
Si hubiera llegado esta mañana, temprano, muy temprano, en un tren.
Si hubiera llegado, cargada, muy, muy cargada,
extraviada casi, en un terrible tren de pasajeros.
De pasajeros chinos o blancos como yo. De terribles pateras amputadas.
De aviones caídos, de coches, pasajeros de coches con airbag
y os hubiera dicho -casualmente-:
“Yo soy la hija de la hija de la hija de alguien
descendiente directo de Averroes 
-panteísta también mi bisabuelo-,
o la tataraalgo del mismo ascendiente de Qahtan Muhammad al-Shaaabi”.
Pero no. “No decir. No pronunciar acaso”.
No podría contaros que mi nombre es normal descendencia del sur,
descendencia de carne con hilachas,
de tapices hilados con el sudor del sur,
de tiempo de tampones de grasa de camello,
de cubrirme la cara blanca oscura, con dos espejos negros como lunas
aflorando del lienzo, sendas lágrimas como perlas de alcófar,
de escupir un cordero de aromas emblemáticos contra el viento del norte,
de escupir las palabras al bajar de este tren,
de escupir el silencio de viajeros blancos, oscuros tal la noche
cuando devoran mar,
de escupir tantos pueblos, tantas demarcaciones
pestilentes, con moscas en los labios -sin agua- de los niños,
con oasis de miedo encendidos de rabia,
de escupir en el tren.
Si hubiera llegado esta mañana fría
envuelta en algún tren de madrugada.
Si hubiera llegado sin ropa a esa otra orilla
                                               o
con la ropa mojada de creer
en el señor del norte o en Al-andalus.
 

duminică, 27 martie 2011

Emil Manu. Remember

(pseudonimul literar al lui Emil Cismărescu, n. 9 octombrie 1922, Manu, judeţul Mehedinţi - d. 19 septembrie 2005) a fost un critic, istoric literar şi poet român, autor de monografii şi al Istoriei poeziei române moderne (sursă - Wikipedia)
Am atâtea proiecte de catedrale

Dacă s-ar desfiinţa mansardele,
Am rămâne fără casă, boema mea;
Nouă nu ne stă bine în apartamente cuminţi,
Cu fotolii care au biografie şi stil,
Cu ceasornice vechi,
Care bat orele consecvent şi solemn.
Romantismul meu mobilează camera cu idei
Sau poate numai cu iluzii.
Ce bine doarme inima mea într-o metaforă esenţială,
Confortabilă ca o canapea veneţiană!

Taci!
Calcă numai în vârful picioarelor,
Să nu se spargă nimic!
Suntem numai noi,
Pentru că singurătatea a plecat în oraş!

Şi am atâtea proiecte de catedrale! 

(Vesperalia, Ed. Eminescu, 1999)

sâmbătă, 26 martie 2011

Poemul Anastasiei/El poema de Anastasia *


ARICIUL


Jucându-mă-n grădină
m-am împuns un pic la mană:
am uitat că pe aici
stă prin frunze un arici.

EL ERIZO

Al jugar en mi jardín
me pinche con un espino:
es que no había visto
un erizo entre arbustos.
 



*poem de Anastasia pe când era mică/poema de Anastasia por entonces cuando era pequeña...

joi, 24 martie 2011

Poem de Patricia Ortíz (Argentina)

CAP SAU PAJURĂ

Un cântec secular
trece prin tuneluri înspre seară.
Plouă cu peşti peste inima ta agitată
în timp ce eu te evoc.
Nu ai motive
pentru a smulge
petalele şi spinii
de genul tău.
Plăcere, durere.
Doar la un pas distanţă:
dragostea şi moartea,
cap sau pajură,
iar în mâinle tale arde focul
pentru un destin sublim.

A CARA O CRUZ

Un canto secular
atraviesa túneles en la tarde.
Llueven peces sobre tu corazón agitado
mientras te evoco.
No hay razones
para que arranques
los pétalos y las espinas
de tu sexo.
Placer, dolor.
Apenas a un paso:
el amor y la muerte
a cara o cruz
y en tus manos el fuego
para un destino sublime.





sâmbătă, 19 martie 2011

Poem de André Cruchaga (El Salvador)

CUVÂNT DESPUIAT PRINTRE PICIOARELE  MELE

Around here they called it Suicide hall, it's where people end up
when they don't know where else to go. The hopeless, the desperate.
A good place to step off the side of pier and quietly vanish.
CAMP ROCK

Ne trezim în momentul negurii, când pasărea deschide evanghelia sa,
când cheile luminii trezesc dormitorul.
În fiecare clipă imaginară despuiem cuvinte: dezgolim
balcoanele, respirăm îngerul în mijloc de umbre.
Muşcăm marginile limbii: gâtul roşu al lunii sub
cele patru opriri ale rădăcinilor.
Mereu ai un loc în noapte pentru a coloniza umbrele,
să lecturezi labirintul perpetuării fără ca să pângăreşti fanta focului.
Noaptea cade ca un vagon în plin vânt,
cuvintele rămân în peregrinajul limbii: există un destin şi e anume acesta,
profunditatea operei pe care o citeşte orizontul
când luminează peste tăcere, de acolo din susul memoriei.
(Adesea prindem ornamente la urechi pentru ca monştrii
să fie mai blânzi în plină fosforescenţă de cadavre;
forţa gravitaţională mişcă drumurile aromei, elicele
conştiinţei, mirtul ars în ceasul chimic,
oceanele cu ustensilele descarnate,
vreun epilog în coşmarul fulgilor, în insistenţa
postumă a uleiului de parafină către pacienţa propulsorului încetinit:
ardem cuvintele din geamurile închise; portretul
pietăţii nu există, cu excepţia reclamaţiei groteşti a calendarului
în emanaţiile sale de cadavru nevertebrat; în cultura sării,
disecăm patul precum somnoroşii, bonomi sau drept peşte bun pentru Postul mare,
de provenienţă dubioasă.
La fiecare prag al alfabetului, gura pronunţă tatălnostru,
stufiş cu miros clar de nadă, armură indigenă  pe timp de pace,
frică de vestigiile promiscue ale întristării,
de această piaţă cu grămezi vârfuite de varză, copii marginali ai verdeţurilor,
inefabile amprente de litografie când ea se transformă în simplu ornament.)
Se stârnesc atrocităţile în cerurile divizate: se umflă furunculul
precum vremea de căinţă, - ne dilată această lăcomie murdară
a orhideelor, plapumele pline cu puf ale norilor, hidrogenul
agitat la fiecare uşă sau carte, la rezistenţa în camera de gaz
a cenuşii, la fulgerul deplin al seminţelor.
Deodată a trebuit să pun în ordine tot acest timp trăit printre
clarităţi obscure şi plicticoşi imuni, zile de incest, de oglinzi
dansând cu alte oglinzi, de ore aruncate în ploaia oglinzii,
de erori repetate precum studiile primare, cu tot
arsenalul de inodore, cu domeniile amurgite ale gustului,
cu această imitaţie a crepusculului pe punctul de a deveni piatră.

 DESNUDA PALABRA ENTRE MIS PIERNAS
 

Around here they called it Suicide hall, it's where people end up
when they don't know where else to go. The hopeless, the desperate.
A good place to step off the side of pier and quietly vanish.
CAMP ROCK

Despertamos al instante del vaho, cuando el pájaro abre su evangelio,
cuando las llaves de la luz despiertan la alcoba.
En cada imaginario desnudamos las palabras: desnudamos
los balcones, respiramos el anhelo en medio de las sombras.
Mordemos las ancas de la lengua: el cuello rojo de la luna bajo
las cuatro estaciones de las raíces.
Siempre hay un lugar en las noches para habitar las sombras,
leer el laberinto de la perpetuidad, sin prostituir la rendija del fuego.
Las noches caen como un vagón en pleno viento,
las palabras quedan en el búho de la lengua: hay un destino y ese es,
la profundidad del libro que lee el horizonte
cuando alumbra sobre el silencio, desde arriba de la memoria.
(A menudo le ponemos ornamentos a los oídos para que los monstruos
sean más apacibles en plena fosforescencia de cadáveres;
la fuerza de la gravedad mueve las calles del aroma, las hélices
de la conciencia, el mirto quemado en las entrepiernas del reloj,
los océanos con utensilios descarnados,
algún epílogo en la pesadilla de las escamas, en la insistencia
póstuma de la parafina a paciencia de locomotoras desvencijadas:
quemamos las palabras de las ventanas cerradas; el cuaderno
de la piedad no existe, salvo la queja grotesca del calendario
en sus poluciones de cadáver invertebrado: en la cultura de la sal,
disecamos la cama como filines, guapotes o mojarras para la cuaresma,
de dudosa procedencia.
En cada dintel del alfabeto, la boca pronuncia padresnuestros,
bejucos con cierto sabor a barbasco, índigas armadura de la tregua,
miedos a la rama promiscua de la desazón,
a este mercado de hacinados repollos, niños marginales de la verdura,
indecibles dedos de la litografía cuando ésta se vuelve simple ornamento.)
Arrecian las atrocidades en los cielos divididos: arrecia la pústula
como tiempo de contrición, —nos delata esa voracidad sucia
de las orquídeas, las colchas corrompidas de las nubes, el hidrógeno
pululante en cada puerta o venta, la resistencia a la cámara de gas
de la ceniza, en plenos relámpagos de las semillas.
De pronto me toca poner en orden todo este tiempo vivido entre
oscuras claridades y clavos inmunes, días de incesto, de espejos
bailando con espejos, de horas sumidas en la lluvia del espejo,
de falacias repetidas como las lecciones de primer grado, con todo
el arsenal de los inodoros, con los campos anochecidos del paladar,
con este remedo de crepúsculos a punto de ser piedra.








joi, 17 martie 2011

Poem de Ana Muela Sopeña

CUVINTE POETICE

Zic piatră
lumină
şi umbră...

cuvinte poetice incontestabile...,

dar de asemenea
calculator
circuit
şi oţel...

telegrama,
dicţionar,
cosmetică...

fiecare cuvânt îşi are originea
în marea poeziei
când cineva îl spune
şi îl reinventează,

precum un magician...

La început a fost verbul.

Cuvânt creator,
originea lumii,
suflet în vocabulă,
rădăcină, limbaj.

În timpurile arhaice,
sunetul locuia între ape...

Înainte de Big Bang,
silabele jucau
de-a non-universul.

PALABRAS POÉTICAS


Digo piedra,
luz
y sombra...

palabras poéticas incuestionables...,

pero también
ordenador,
circuito
y acero...


telegrama,
diccionario,
cosmética...


cada palabra desciende
al mar de la poesía
cuando alguien la nombra
y la reinventa,


como el mago...


En el principio era el verbo.


Palabra creadora,
origen del mundo,
alma en el vocablo,
raíz, lenguaje.

En los primeros tiempos
el sonido habitaba entre las aguas...


Antes del Big Bang
las sílabas jugaban
en el no-universo.

luni, 14 martie 2011

Poem de Ángel Guinda (Din volumul de poeme „Espectral” (Spectral))

DE VOCI MI-E CAPUL PLIN! Voci de stafii, voci noi, ale destinului, necunoscute ori profetice, voci venite din centrul pământului, voci stranii, înăbuşite, metalice, de sticlă, voci de gaz, de cloroform; voci scobite de catacombă, de roboţi, de emanări, de descompuneri. Capul meu e un gong, un clopot, un rulou de voci!? Aud voci ce se adună laolaltă, îmbrâncesc, îmi rănesc liniştea, se poticnesc. Voci de sete, de piatră, de lemn, voci ale infinitului, îngropate, voci de timp, ale abisului; voci de întuneric, de cutremure, vulcanice, de alarmă. Capul meu e un observator de voci vrăjite, însingurate, voci de apartamente şi palate, de ascunzători, de cocioabe, de taverne, de dispăruţi, de extenuare, de război, strigăte de ajutor, de naufragiaţi cu ochii îndreptaţi spre cer. Văd vocile coşmarurilor. Simt voci de oxigen, secrete, migratoare, voci ce sângerează, voci scheletice, voci de flori, roci, animale, voci fără coşciuge, voci exilate. Mereu, însă, aud voci, voci, voci. Din toate aceste voci se alcătuieşte glasul meu!?

DE VOCES ESTÁ LLENA MI CABEZA ! Voces de aparecidos, voces nuevas, del destino, desconocidas o proféticas, voces del centro de la tierra, voces inquietantes, amordazadas, metálicas, de vidrio, voces de gas, de cloroformo; huecas voces de catacumbas, de robots, de hilo, de desmembramientos. ¡Mi cabeza es un gong, un campanario, un redoble de voces! Oigo voces que se aglomeran, atropellan, quebrantan mi quietud, se tambalean. Voces de sed, de piedra, de madera, voces del infinito, sepultadas, voces de tiempo, del abismo; voces de oscuridad, de terremotos, volcánicas, de alarma. Mi cabeza es un observatorio de voces embrujadas, solas, voces de apartamentos y palacios, de zulos, de chabolas, de tabernas, de desaparecidos, de extenuación, de guerra, de socorro, de náufragos que claman a las nubes. Veo las voces de las pesadillas. Toco voces de oxígeno, secretas, emigrantes, voces que sangran, voces esqueléticas, voces de flores, rocas, animales, voces sin tumba, voces exiliadas. Pero siempre oigo voces, voces, voces. ¡De todas esas voces está hecha mi voz!