Poemul e un posmag, o pâine aproape pietrificată,
pe care îl pui undeva ca să-l poată ajunge şi alţii,
cum ar fi cei veniţi pe ospeţe din străinătate
pentru a umple casa unui singur stăpân.
Sunt acei călători nostalgici şi buimaci,
dornici să muşte cu putere din pâinea casei,
chiar de-i uscată și-i scoasă dintr-o traistă
ce a păstrat căldura apetisantă a trecutului.
Ei se urcă cu toții pe o laviţa veche,
(nu încap împreună şi se caţără unii peste alții),
discută despre părţile laterale ale patului strâmt
până când cad de acolo şi... aici se termină poemul.
Un poem, deh, e ca oricare alt posmag
îţi rupi dinţii în el şi-ţi sângerează gingiile,
așa că e bine să nu fie înlocuit cu un alt aliment,
asta pentru a nu uita de savoarea sângelui.
EL PAN SECO
Un poema es un pan seco, un pan casi petrificado,
que lo pones allá donde esté accesible,
incluso para los que llegan desde el extranjero
para llenar la casa de un solo dueño.
Son aquellos viajeros nostálgicos y mareados,
ansiosos por morder juntos el pan de la casa,
y no les importa si está seco y sacado de una bolsa
que ha conservado el calor apetecible del pasado.
Ellos se echan todos en una cama arcaica
(aquí no caben todos y se apretujan),
discuten sobre los laterales de la cama estrecha
hasta que unos se caen de allá y... se acaba el poema.
Un poema, sí, es como cualquier pan seco,
así que es recomendable no cambiarlo por otro alimento,
es para no olvidar el sabor de la sangre.
EL PA DUR
El poema és un pa dur, un pa quasi petrificat,
que el
poses al lloc on el puguen abastar els altres,
com ara els
vinguts de festa de l’estranger
per a omplir
la casa d’un sol amo.
Són
aquells viatgers nostàlgics i desorientats,
àvids de
mossegar amb força el pa de la casa,
ressequit i tret d’una bossa vella
que ha
conservat la calor abellidora del passat.
Ells s’apugen
tots a un vell llit de taules,
(no caben tots junts i s’amunteguen els uns damunt
dels altres),
discuteixen
per les bandes del llit massa estret
fins que
se’n cauen i... s’acaba el poema.
Un poema,
clar i ras, és com qualsevol altre pa dur
t’hi
trenques les dents i et corre la sang de les genives,
així que és millor no canviar-lo per un altre aliment,
tot per no oblidar el tast de la sang.
*Querido
Andrei: Precioso poema con el tono narrativo-descriptivo de las antiguas
fábulas en verso. Incluso podemos colegir el aspecto de la conseja o moral en la
última estrofa. Y todo ello sin perder el toque de humor. Magnífico y muy en tu
línea.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu