SILENCIO
ABISAL
A Pere Bessó
Y en el
silencio abisal de las sombras la palabra sola vacía de alacenas como el luto
que se lleva siempre en los dedos de la tristeza —en el estanque herido de la
noche el acantilado imposible de resuellos esa identidad definitiva del aliento
¿Qué me queda cuando las ramas todas han botado sus hojas? pequeño el pulso
huérfano de relojes apagados los trenes sin sus jaloneos habituales es así
siempre en el hueco de luz que me queda allí llenándome de todas las noches
recordadas o recomponiendo tantos nombres cancelados
A veces
ahoga la garganta la demasía de la memoria ese desdoblar el corazón quemado de
tantos desvaríos
Mientras
uno acomoda los sueños a lo ineludible vienen de prisa las humedades ciegas de
las calles y las mortajas
La puerta
ciega del umbral también dicta su propio silencio…
Barataria,
2017
TĂCERE ABISALĂ
Lui Pere
Bessó
Și în tăcerea abisală a umbrelor cuvântul singuratic
cu goluri intercalate ca doliul ce se poartă mereu printre degetele tristeții –
în balta rănită a nopții imposibila stâncă a energiilor interioare, astă identitate ultimă a
respirației. Ce îmi rămâne când toate ramurile au crescut lăstari? abia auzit e
pulsul uitat al orologiilor trenuri oprite fără de marcațiile lor obișnuite așa
e în golul luminii ce mai stă aici umplându-mă de toate nopțile care îmi
vin în memorie sau punând cap la cap atâtea nume deja date uităriii
Uneori mă asfischiază forța crescută a memoriei astă
desfacere a inimii arse de atâtea și atâtea deliruri
În vreme ce cineva pune în ordine visurile în fața
fatumului intră în trombă umezeala oarbă venită din stradă și de la lințolii
Ușa oarbă de la întrare impune deasemenea tăcerea sa…
*trad. al rumano por Andrei Langa
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu