ESPEJO/OGLINDĂ de ANDRÉ CRUCHAGA

 Imagen cogida de la red.

OGLINDĂ

În peștera visurilor nu încape oglinda și odraslele ei.

(În orele de vârf ale zilei, vârtejul în ritm de dans al orelor.

Apropo, deja m-am obișnuit cu putreziciunea de la încheieturi.)

Și deasemenea, cu spectacolul funeraliilor, și cu megalomaniile.

Pe lângă somnolență și mimică și epifanii, ultima care mai lipsea

e gangrena; în gură sau scrâșnetul întunericului, pe drumul public.

După toate acestea, cineva se spală pe mâini pentru a-și curăța conștiința;

strada arată precum o fereastră cu insomnii,

apele din canale, aceste oglinzi în care nimeni nu dorește să-și vadă chipul:

până când totul revine la normalitate, trebuie să mă debarasez de altruism,

și de toate antidoturile, așa voi ști că irealitatea e doar o umbră

ce trece întreagă prin cizmele mele...

(în trad. proprie)

ESPEJO

En la caverna de los sueños, no cabe el espejo y su descendencia.
(En las horas más transitadas del día, el remolino danzante de las horas.
Por cierto, ya me acostumbré a la podredumbre de las axilas.)
Y también, al atractivo de las funerarias. Y también a las megalomanías.
Ante los bostezos y la mímica y las epifanías, lo último que faltaba
es la gangrena; en la boca o el crujido de la oscuridad, la vía pública.
Después de todo, alguien se lava las manos para limpiar su conciencia;
la calle es como una ventana de insomnios,
las aguas de las cunetas, esos espejos en los que nadie se quiere ver:
mientras todo vuelve a la normalidad, debo lucrarme de la beneficencia,
y de todos los antídotos, así sabré que la irrealidad solo es una sombra
que pasa de largo a través de mis zapatos…

Barataria, 04.VI.2014