Ramón Ataz (Juan Fionello) (falleció de un infarto a los 47 años, en 6 de mayo 2013)
CEEA CE DUCE APA
Ceea ce duce apa, din vremurile
de pe când te credeai încreștinată și eliberată,
pătrunde azi în susbsolul unde obișnuiesc să-mi ascund păcatele.
Acum ar trebui să cobori sunetul acesta permanent,
ce împiedică Soarele să sculpteze corpurile noastre pe lespezi,
și să înghiți razele ca să nu mai faci posibilă renașterea lor.
Continui să dansezi și să stârnești vânturile
- ca și când nimeni nu te-ar vedea-
Dansul tău caută brațul meu ca să te oprească.
E ceva imposibil.
Cere, sărmanul, să îmbătrânească prin strigăte, să dispară
de pe pământ, să hrănească țărâna,
să răzuie lacul de pe sicriu, pe urmă să-l crape,
să se reîncarneze într-un târziu în piatra care îl apasă.
Așa râzând îmi ceri să nu mai strig,
în timp ce dansul tău pare să invoce
pe una din acele zeițe care adesea îți dictează ce să visezi.
LO QUE ARRASTRA EL AGUA
Lo que arrastra el agua, desde el tiempo
en el que te creías bautizada y redimida,
se filtra hoy al sótano en el que suelo esconder mis culpas.
Ahora deberías talar ese sonido permanente,
que impide al Sol esculpir nuestros cuerpos en las losas,
y comerte las raíces para hacer imposible que renazca.
Vuelves a bailar y a desatar los vientos
- como si creyeras que nadie puede verte-
Tu danza pide a mi brazo que te detenga.
No puede ser.
El pobre pide envejecer a gritos, deshacerse
en la tierra, nutrir el suelo,
derretir el barniz del ataúd, luego agrietarlo,
reencarnarse al fin en la piedra que lo aplasta.
Y riéndote me pides que me calle,
mientras tu baile parece invocar
a una de esas diosas que a menudo te dictan los sueños.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu