miercuri, 17 septembrie 2014

MERCURIO REINCIDENTE de Pilar Iglesias Torre (trad. al rumano)




MERCURIO REINCIDENTE

Debería la memoria naufragar,
como naufraga el texto
en los huesos de un sumerio evaporado.
Hay aspectos del caos que se salen del sistema,
y es la ausencia, constante a beber mientras se vive.
Consustancial es el dolor, al intelecto
cual condena que custodia realidades, Y no se puede
invocar la síntesis, como lecho a dormir las inquietudes.

Como la mar, devuelve la sombra, el eco,
de la más impermeable membrana 
que con las manos, hayamos construido.
¡Ay, conjunción astral, dictando tus propios teoremas!
Taladras la conciencia sin pudor,
haciendo de la muerte, ansiada crepitud.....Acaso,
la inmolación, vianda sea a vomitar, incluso,
en su sentencia de vagar errante, y el alma en duermevela,
premonición, de un siempre infierno.

Si al nacer, escoger fuera factible,
camuflaje soñara en un rebaño de papiros
adornando cualquier cripta.
Alivio, entonces, el pulmón, de tanta travesía. Pero es mercurio,
gota a gota, este suspirar profundo,
en un sin fin reincidente. No sirve desear la electrolisis,
para que la fisión se haga presente
y puedan despegar el vuelo, las rapaces.

MERCUR REACTIVAT

Ar trebui memoria să naufgragieze,
cum naufragiază textul
în oasele unui sumerian dispărut.
Există aspecte ale haosului care ies din sistemă,
și este absența, mereu de absorbit cât timp se trăiește.
E inerentă durerea, care condamnă intelectul
ce protejează realități. Și nu se poate
invoca sinteza, ca sălaș pentru neliniști.

Precum marea, ne readuce umbra, ecoul,
membrana cea mai impermiabilă
pe care am făcut-o cu mâinile noastre.
O, așezare a stelelor, dictându-ți propriile teoreme!
Forezi conștiința fără de menajamente,
făcând din moarte, multdoritul apogeu.....Poate că,
sacrificarea, inclusiv vasul pentru vomă,
cu sentința ei de rătăcire, și sufletul în transă,
premoniție a unui simplu infern.

Înaintea nașterii, dacă ar fi posibil de ales,
aș visa camuflată într-un mănunchi de papirusuri,
înfrumusețănd oricare criptă.
Alin plămânul, atunci, după atâta efort. Însă e mercurul,
picătură cu picătură, acest oftat profund,
într-un infinit reactivat. Nu-i de folos electroliza,
pentru ca fuziunea să se facă simțită
și să-și poată desface aripile, păsările de pradă.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu