¿QUÉ ES LA POESÍA? por OCTAVIO PAZ (trad. în limba română*)

¿QUÉ ES LA POESÍA? por OCTAVIO PAZ:

La poesía es conocimiento, salvación, poder, abandono. Operación capaz de cambiar al mundo, la actividad poética es revolucionaria por naturaleza; ejercicio espiritual, es un método de liberación interior. La poesía revela este mundo; crea otro. Pan de los elegidos; alimento maldito. Aísla; une. Invitación al viaje; regreso a la tierra natal. Inspiración, respiración, ejercicio muscular. Plegaria al vacío, diálogo con la ausencia: el tedio, la angustia y la desesperación la alimentan. Oración, letanía, epifanía, presencia. Exorcismo, conjuro, magia. Sublimación, compensación, condensación del inconsciente. Expresión histórica de razas, naciones, clases. Niega a la historia: en su seno se resuelven todos los conflictos objetivos y el hombre adquiere al fin conciencia de ser algo más que tránsito. Experiencia, sentimiento, emoción, intuición, pensamiento no-dirigido. Hija del azar; fruto del cálculo. Arte de hablar en una forma superior; lenguaje primitivo. Obediencia a las reglas; creación de otras. Imitación de los antiguos, copia de lo real, copia de una copia de la Idea. Locura, éxtasis, logos. Regreso a la infancia, coito, nostalgia del paraíso, del infierno, del limbo. Juego, trabajo, actividad ascética. Confesión. Experiencia innata. Visión, música, símbolo. Analogía: el poema es un caracol en donde resuena la música del mundo y metros y rimas no son sino correspondencias, ecos, de la armonía universal. Enseñanza, moral, ejemplo, revelación, danza, diálogo, monólogo. Voz del pueblo, lengua de los escogidos, palabra del solitario. Pura e impura, sagrada y maldita, popular y minoritaria, colectiva y personal, desnuda y vestida, hablada, pintada, escrita, ostenta todos los rostros pero hay quien afirma que no posee ninguno: el poema es una careta que oculta el vacío, ¡prueba hermosa de la superflua grandeza de toda obra humana!

CE E POEZIA? de OCTAVIO PAZ:

Poezia e cunoaștere, salvare, putere, abandon. Acțiune capabilă să schimbe lumea, activitatea poetică e revoluționară; exercițiu spiritual, e o metodă de eliberare interioară. Poezia revelează această lume; creează alta. Hrană pentru cei aleși; aliment diabolic. Înstrăinează; unește. Invitație la drum; revenire la casa părintească. Inspirație, respirație, exercițiu muscular. Rugă către vid, dialog cu inexistența; plictiseala, necazul și disperarea o alimentează. Rugăciune, litanie, epifanie, prezență divină. Exorcism, vrajă, magie. Sublimare, răsplătire, condensare a inconștientului. Expresie sub aspect istoric a raselor, națiunilor, claselor. Neagă istoria: înăuntrul ei se aplanează toate conflictele obiective iar omul recapătă în sfârșit conștiința de a fi ceva mai mult decât ființă efemeră.

Experiență, sentiment, emoție, intuiție, gândire liberă. Fiica fatumului; produs pragmatic. Arta de a vorbi sub o formă superioară; limbaj primitiv. Supunere regulilor existente: crearea altora. Imitarea strămoșilor, copie la indigo a tot ce-i real, copie a unei copii ce reprezintă Ideea. Nebunie, extaz, logos. Întoarcere în lumea copilăriei, coit, nostalgia paradisului, a infernului, a judecății finale. Joc, lucru, activitate ascetică. Mărturisire. Experiență înnăscută. Viziune, muzică, simbol. Analogie: poemul e o scoică unde răsună muzica lumii, iar metrica și rima nu sunt altceva decât lucruri de legătură, ecouri ale armoniei universale. Învățătură, morală, exemplu, revelație, dans, dialog, monolog. Voce a vulgului, limbă a celor aleși, cuvântul omului solitar. Pură și impură, colectivă și personală, nudă sau cu veșminte, vorbită, pictată, scrisă denotă toate tiparele, însă există păreri că nu dispune de niciunul: poemul e un cărucior care ascunde vidul, probă irefutabilă a măreției superfluă a oricărei opere aparținând ființei umane!

*trad. de A.L.