PRIMA DRAGOSTE
..ora
sei rimasta sola...
sei rimasta sola...
Riki Gianco_mikidel Prete
Surâsul acesta ce-mi aduce lumină ca soarele ce apune
lăsat peste trupul meu care o
clipă în urmă simțea
doar căldură și frig
această muzică stinsă sau fluture
orb precum aerul ce
își dorea să fie prins cu un ac spre a-și evita
căderea
acum
când ceasul sună fără de sens sau luna fără văzduh
fără
steag
această tristețe sau răcoare
nu bate la poartă lasă ca vântul să ducă departe
buzele tale
acest cadavru care încă mai poartă căldura
săruturilor noastre
lasați-mă să văd lumea într-o lacrimă
Vino încet până la luna mea din colț de argint
Lasați-mă să intru în fosa marină
în urmă rămân formele ce se răsfiră fără să lase urme
totul se face și se desface lăsând doar o șuviță de
fum
alb
în urmă rămân visurile ce azi sunt doar ghiață sau
piatră
apă dulce precum un sărut de dincolo de orizont
Păsări palide în colivii de aur.
*a.l
PRIMER
AMOR
..ora
sei rimasta sola...
sei rimasta sola...
Riki
Gianco_mikidel Prete
Esta sonrisa
que me llega como el poniente
que se aplasta contra mi carne que hasta entonces sentía
sólo calor o frío
esta música quemada o mariposa débil como el aire que
quisiera tan sólo un alfiler para evitar su caída
ahora
cuando el reloj avanza sin horizonte o luna sin viento sin
bandera
esta tristeza o frío
no llames a mi puerta deja que el viento se lleve tus
labios
este cadáver que todavía guarda el calor de nuestros
besos
dejadme contemplar el mundo en una lágrima
Ven despacio hacia mí luna de dientes caídos
Dejadme entrar en la cueva submarina
atrás quedan las formas que se suceden sin dejar huella
todo lo que pasa y se deshace dejando tan sólo un humo
blanco
atrás quedan los sueños que hoy son sólo hielo o piedra
agua dulce como un beso desde el otro lado del horizonte
que se aplasta contra mi carne que hasta entonces sentía
sólo calor o frío
esta música quemada o mariposa débil como el aire que
quisiera tan sólo un alfiler para evitar su caída
ahora
cuando el reloj avanza sin horizonte o luna sin viento sin
bandera
esta tristeza o frío
no llames a mi puerta deja que el viento se lleve tus
labios
este cadáver que todavía guarda el calor de nuestros
besos
dejadme contemplar el mundo en una lágrima
Ven despacio hacia mí luna de dientes caídos
Dejadme entrar en la cueva submarina
atrás quedan las formas que se suceden sin dejar huella
todo lo que pasa y se deshace dejando tan sólo un humo
blanco
atrás quedan los sueños que hoy son sólo hielo o piedra
agua dulce como un beso desde el otro lado del horizonte
Pájaros
pálidos en jaulas de oro.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu